Antiaeriene

Surprize-surprize...

Surprize-surprize…

Dragii moșului, privind la certurile stârnite de ultima poceală din Ucraina, anume doborârea avionului malaezian cu o rachetă Buk, m-am gândit că n-ar fi rău să enumer niște scule de curățat cerul de chestii zburătoare neprietenoase. Pentru ca iarna nu-i ca vara și singura organizație insurgentă cu aviație oficială a fost LTTE (Tigrii Tamili din Sri Lanka, au avut 5 Zlin 153 si niște Cessna Skymaster, folosite în atacuri sinucigașe).

Luând la analizat diversele zone de cotonogeală în care sunt implicate organizații insurgente (Afganistan, Filipine, Irak, Sahara/Africa), se pot observa unele similitudini ale situațiilor tactice/strategice: aviația este folosite aproape în exclusivitate de către o singură parte, sunt folosite în general aparate de atac la sol și bombardament, ce au o viteză mai scăzută, elicopterele de atac și utilitare sunt folosite preponderent pentru sprijin aerian și așa numita ”învăluire verticală”. Trăgând concluzii, avem un câmp tactic dominat de inamic, cu avioane / elicoptere nu exagerat de rapide, mijloace de luptă scumpe, unde incidentele ”blue on blue” sunt excluse. Ținând seama că majoritatea zonelor de conflict au un relief accidentat (Mali, Darfur, Afganistan, nordul Irakului), sunt preferate mijloace de foc puternice și portabile, ce pot fi transportate ușor și folosite fără o pregătire prealabilă.

Ținând seama de preferința organizațiilor insurgente pentru echipament ușor și multifuncțional, principalele arme antiaeriene sunt mitralierele grele, tunurile automate de calibru mic și rachetele antiaeriene portabile, așa numitele MANPAD-uri. Toate pot fi transportate sau tractate de mașini de teren ușoare, mijlocul preferat de deplasare/transport al insurgenților.

Prima categorie, cea a mitralierelor grele, are ca principal reprezentant diversele afeturi antiaeriene echipate cu mitraliera KPV de 14,5 mm. Sistemele ZPU (”зенитная пулемётная установка” – afet antiaerian pentru mitraliere) constau în configurații cu 1, 2 și 4 guri de foc, cu greutăți ale sistemului de 413 kg (ZPU-1), 649-994 kg (ZU-2/ZPU-2) și 1810 kg (ZPU-4), ceea ce le face ușor de transportat cu trenul de rulare demontat sau de tractat în configurație completă. Distanța maximă de tragere de 8000 metri, înălțimea de tragere de 5000 metri, precum și muniția puternică fac aceste sisteme să fie extrem de eficiente, fiind considerate în timpul războiului din Vietnam cea mai mare amenințare la adresa elicopterelor americane. Fabricanții cartușelor de 14,5 x 114 mm folosite de aceste sisteme folosesc în general gloanțe de tip AP (perforante), în diverse configurații (perforant exploziv, perforant incendiar, perforant incendiar trasor), precum și gloanțe exploziv-incendiare de tip MDZ.

ZPU-2

ZPU-2

ZPU-4

ZPU-4

A doua categorie, cea a tunurilor automate de calibru mic, are ca reprezentant modelul sovietic de tip ZU-23-2. Un sistem ușor transportabil/tractabil de către o mașină de teren, cu greutatea de 950 kg, compus din 2 tunuri Afanasyev-Yakushev 2A14 de calibru 23 mm, cu o altitudine efectivă de tragere de 2000 m și o rază de acțiune împotriva țintelor terestre de 2,5 km, pe care cadența de tragere de 2000 de lovituri pe minut și proiectilele explozive și perforante extrem de puternice îl fac o armă de temut împotriva elicopterelor și a țintelor ușor blindate. În fosta armată sovietică, Serghei a fost tractat de mașinile de teren GAZ-69 (asemănătoare cu IMS-ul românesc), de camioanele GAZ-66 4×4 și instalat pe camioane de tip Ural-375D/4320.

ZU-23-2

ZU-23-2

MANPAD-urile au apărut în anii 40, pentru a asigura apărarea trupelor terestre împotriva atacurilor la joasă înălțime a aviației inamice. Apogeul utilizării lor a fost în anii 70-80, în Vietnam și mai ales, împotriva forțelor sovietice din Afganistan, când rachetele de tip Stinger și-au demonstrat eficiența împotriva elicopterelor rusești. Arme extrem de sofisticate, dar cu un mod de utilizare foarte simplu, MANPAD-urile de tip Stinger, Strela, Igla sau derivatele lor de producție chineză, pakistaneză sau iraniană pot asigura o apărare eficientă a unităților insurgente, pretându-se cel mai bine la inițierea capcanelor antiaeriene în teren accidentat, precum și în apropierea bazelor aeriene inamice. Ca exemplu, una dintre cele mai răspândite rachete, modelul american FIM-92 Stinger, cântărește 14,3 kg gata de tragere, are o rază de acțiune de 4500 metri și un sistem de ghidaj dual mod, in infraroșu și ultraviolet, ceea ce îi permite să evite contramăsurile de protecție ale avioanelor, rata de succes fiind de 98%.

FIM-92 Stinger

FIM-92 Stinger

Folosind sistemele de mai sus, extrem de răspândite în lume, orice organizație insurgentă poate face multe surprize neplăcute inamicului, folosind o strategie bazată pe mobilitate și exploatarea inteligentă a terenului. Faptul că sunt extrem de eficiente împotriva țintelor terestre (așa cum s-a dovedit în Libia, Siria și fosta Yugoslavie) asigură un bonus major ca putere de foc al forțelor ce le folosesc.

Și acum, spalați-vă ochii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>