TM-83

– Dă cafeaua aia încoa’, zise Cosmin. Deci, care-i trebulița?

– Umblă vorba-n târg că se vor mișca niște coloane de aprovizionare pe aici, zise Bărbosul. Da’ nu se știe dacă vor trece granița sau nu. Dă-mi harta, meștere! se adresă el Blondului.

– Păi și ce facem, îi pocnim preventiv? întrebă Bogdan.

– Nu-i o idee rea…

* * *

Blondul îl urmarea pe Ovidiu instalând ceea ce părea o farfurie imensă de culoare verde  pe copac. Pe lângă suportul care fusese fixat pe trunchiul molidului, mai avea două tuburi ciudate deasupra.

– Ce dracu’ e asta? întrebă el.

– Tu nu cunoști armamentul sovietic, nu? Adică, în afară de chestiile alea pe care le întâlnești pe toate drumurile?

– Nu, spuse Blondul brusc rușinat.

– Păi, domnule locotenent, ceea ce ai în față e o mină antitanc TM-83. Se bazează pe efectu’ Misznay–Schardin de care sunt sigur c-ai auzit, tuburile astea două sunt sistemul de ochire și senzorul infraroșu, mai are un senzor seismic ce pornește pe cel infraroșu, așa că orice trece prin fața lui se alege cu o gaură din laterală. Zic unii că sparge 400 milimetri de blindaj, da’ cum n-am folosit așa ceva până acum, nu pot să bag mâna în foc.

– Păi și de ce aici?

– Pentru că întotdeauna e ceva blindat în fața convoiului. Nu cred că un tanc, da’ un transportor de tip BMP mai mult ca sigur. Așa ca-l pocnește mina pe ăla ca să declanșeze ambuscada aici după colț. El blochează coloana, care e stropită de o mitralieră din față și două din lateral pe toată lungimea ei. În spate, Cosmin și Bogdan pocnesc ultimu’ vehicul, indiferent ce e, cu un AG7 și foc de mitralieră. Cu primul și ultimul vehicul din coloană lovite, n-au cum să manevreze în pădurea asta. Hăcuim camioanele, luăm ce putem din ele și dispărem. Alte întrebări?

Blondul dădu din umeri. I se dăduse o lecție de tactică militară de către o gașcă de amatori. Asta durea, dar era un tip deștept, care putea învăța de oriunde. Stația radio prinsă de haina celuilalt  piui:

– ”Ovidiu, gata?”

– Gata, spuse Ovidiu. Petarda instalată și gata de nuntă!

* * *

Blondul trebuia să admire ce avea în fața lui. Ambuscada fusese așezată ca la carte. În formă de L, pe latura scurtă avusese BMP-ul șenilat ce ardea și acum și un camion. Pe latura lungă, cele două mitraliere ”rezolvaseră” camioanele blocate în coloană, în timp ce AG-ul lui Bogdan distrusese BTR-ul ce încheia coloana. Aveau 5 prizonieri, toți șoferi ai camioanelor de aprovizionare. După o discuție scurtă, se hotărâseră ca un om să urce în fiecare camion cu șoferul ucrainean și să folosească KaMaz-ul 8×8 ca berbece, pentru a elibera drumul de șenilata ce încă fumega. Coloana de 5 camioane se puse în mișcare, nu înainte de a fixa pe un copac o cutie vopsită în verde crud.

– Ce-i aia? întrebă Blondul.

– Un senzor anti-vehicul cu radio. L-am făcut cu o placă Arduino și o memorie în care am băgat ceva zgomote de motor de camion. În plus, l-am legat la senzorul ala seismic de la mină, că-i încă funcțional. Dacă mai apare ceva pe aici, ne dă de veste și putem să dăm coordonatele mai departe. Pozițiile de aici până la șoseaua noastră principală sunt preindexate, așa că se poate calcula cam pe unde sunt și un LAROM să niveleze zona în care zicem noi ca se află. Nici nu vor ști ce i-a pocnit, spuse Bogdan, electronistul grupului.

Blondul se uită cu alți ochi la șatra de civili. Înțelegea acum reputația Bărbosului. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ce învățase el în școala de ofițeri, dar nu însemna că e greșit. Funcționa, și chiar funcționa bine. Îl văzu pe Bărbos privindu-l.

– Unde-ai învățat astea? întrebă el.

– Prietene, răspunse Bărbosu, dacă funcționează în Afganistan, Irak, Darfur sau Siria, de ce n-ar funcționa și la noi? Vezi, de-asta nu-mi place mie ingineria, că reduce imaginația și-o limitează la formule rigide…

– Pe cai, că se filmează, zise Cosmin. În curând cred că aerul va deveni cam nepotrivit pentru noi, așa că-i cazu’ să ne cărăm.

– Ce-i în camioanele alea? întrebă Blondul.

– De toate pentru toți, răspunse cheliosul. De la plicuri de ceai negru la Igla antiaeriene. Vrei să lași doi oameni c-un burlan, să le faci pagubă de-un elicopter, dacă vine să cerceteze?

– Mh, zise afirmativ Bărbosu’. Rămân eu cu Blondu’. Lăsați-mi Toyota, să nu tropăim prea mult, că-i cale lungă de aici la bază. Hai, în camioane și valea! termină el scoțând limba.

– Deci, care-i planul? întrebă Blondul.

– Luăm două rachete Igla și un mâner de lansare și ne așezăm la pândă dincolo de TAB-ul ală care l-a pocnit Bogdan, că-i mai liber locu’. În caz că vine un elicopter în recunoaștere, îl trosnim. Dacă vin pe jos, abandonăm rachetele și ne facem nevăzuți în pădure. Ajungem la Toyotă pe ocolite și ne cărăm acasă. Simplu.

– Auzi bre, ce voiam să te întreb, cum ai învățat să folosești toate măgăriile astea?

Bărbosu’ se uită la Blond de parcă-l înjurase de mamă.

– M-am uitat pe YouTube, la canalele arabilor. Găsești acolo arătat ca la proști, nici nu trebuie să cunoști limba. Nu știai?

– De obicei, pe YouTube mă uit la muzică, zise Blondul umilit…