Rastelul din beci (part 3)

Posted on 20 ianuarie 2021 by Sweeper

Ceea ce vedeţi mai sus este o minunată creaţie a trumpiştilor de la Armament Research, Development and Engineering Center (ARDEC) aparţinând de Picatinny Arsenal în frumosu’ New Jersey, patria faimosului Bon Jovi (da, ăla cu Blaze of Glory).

Dragii moşului, acu vreo trei ani, băieţii veseli ai Unchiului Sam din patiseria mai sus pomenită au reuşit să tipărească pe nişte imprimante 3D o copie a celebrului aruncător de grenade caliberul 40 mm M203, pe care l-au botezat din lipsă de inspiraţie (de alcool nu cred că duceau lipsă) M203XX. Mangleala proietului numit Rapid Additively Manufactured Ballistics Ordnance (RAMBO) a fost demonstrarea „că se poate” tipări 90% din piesele unui aruncător, cu tot cu muniţia aferentă, direct în teatrul de operaţiuni. Problem solved, cu toate că unele şuruburi şi arcuri au fost prea fine/complicate pentru printarea 3D şi arma a trebuit să fie asamblată manual.

Capacitatea noilor tehnici de tipărire 3D de a folosi o varietate de materiale, dincolo de plasticele obişnuite, ca resine, aluminiu şi chiar oţel a permis cercetătorilor trumpişti să obţină piese identice cu originalele, folosind aceleaşi materiale (cum ar fi cele din aluminiu) şi având forme foarte cumplicate, cum ar fi ghinturile ţevii. Pentru cei ce ling bere cu fructe de pădure, ghinturile ţevii vor imprima proiectilului o rotire în jurul axei longitudinale ce îl va stabiliza giroscopic pe de o parte, pe cealaltă permiţând armarea focosului la o distanţă dată de gura ţevii, astfel sporind siguranţa utilizatorului.

https://youtu.be/Tqw2sd4XhtQ

Partea a doua a distracţiei vine din Ţara Sfântă, unde o cofetărie de acolo a reuşit (nu cred că a fost prea greu) să coacă o dronă încapsulată într-un ambalaj de calibrul (ghici) 40 mm, lansabilă din orice aruncător manual, incluzând aici cel tipărit mai sus. Cântărind mai puţin de 250 grame, cu o autonomie de 40 de minute, Ninox 40 oferă infanteriştilor posibilitatea de a vedea „peste gard”, graţie camerelor de zi/noapte şi infraroşii, crescând astfel capacitatea de a colecta informaţii. Compania producătoare laudă drona cum că ar avea capacitatea de recunoaştere a ţintei şi de urmărire automată.

https://youtu.be/yufCQdD8Z-E

O variantă mai mare este încapsulată într-un container de calibrul 66 mm, ce se lansează din aruncătoarele de grenade fumigene de pe vehiculele mai mult sau mai puţin blindate, oferind mai multe încărcături utile şi posibilitatea de a se conecta mai multe într-un „roi” independent.

https://youtu.be/Tqw2sd4XhtQ

Un nou concept ce prinde contur este cel de a avea un container ISO echipat cu imprimante 3D, gata de trimis oriunde este nevoie, ce poate tipări orice de la accesorii de arme la mine antitanc/EFP-uri, trecând prin dronele de recunoaştere şi cele kamikaze.

Welcome to Battlefield Earth 2021.

NSTV-uri (part IV) – Damage control

Posted on 14 august 2019 by Sweeper

Dragii moșului, așa cum NU se vede din poza de mai sus, azi Rinocerbu’ a făcut pe ceas suma rotundă de 300.000 km. Drept urmare, azi îi facem o dedicație specială.

Fișa tehnică a împricinatului zice că a venit pe lume în august 2008, pe undeva pe lângă Durban, în frumoasa Zud Afrika, țară plină de drumuri neasfaltate și de șoferi iresponsabili. Favorita mea și a turbanelor negre din Siria a ajuns la mine cu 234.000 km pe 1 aprilie 2017 (da, știu, cea mai bună glumă pe care puteam s-o fac vreodată) iar în cele ce urmează vom face o analiză a bubelor pe care i le-am făcut și a rezolvărilor.

Ca să începem cu începutul, frânele au fost înlocuite de-a lungul timpului, de la banalele plăcuțe și saboți la etrieri, tamburi și țevile de pe puntea spate, inițial fiind din oțel, înlocuite cu unele custom made din țeavă de cupru, imune la coroziune. Genul ăsta de mașină nu va sta în vecii vecilor bine la capitolu frâne, așa ca Legea a Doua a Rinocerbului zice că ”dacă poți descifra numărul de înmatriculare a celui din față, ești prea aproape de el”.

După două cruci cardanice și un cardan în sine rupte în doi ani jumătate și după 200 km făcuți azi cu rulmentul intermediar spart și crucea cardanică de pe spate aproximativ ciufută, la 90 km/h, se poate spune că trenul de rulare e destul de solid construit.

Suspensia este la fel de solidă, după ruperea unui amortizor pe față Rinocerbu’ a ajuns acasă, cale de 200 km, aplecat într-o parte si cu 70 la oră. Nu mai menționez că, având pe dreapta spate o foaie de arc ruptă, a fost în stare să care 1200 kg (în cartea tehnică cică încărcătura maximă e de 850 kg) fără să sughită.

După trei bușituri ale subsemnatului și una a neamurilor prin alianță, după ce a dat daună aproape totală unui Volkswagin Păsat (cârligu’ din spate să trăiască) și dărâmat un gard din plăci de beton având doar bara zgâriată, se poate spune că și șasiul este mai țeapăn ca scândura de sicriu.

La final, melodia preferată a Rinocerbului, dedicație specială pemtru fanii săi, în special pentru Purcelușu’ Isteric:

… ca la meteo (part 2)

Posted on 3 iulie 2019 by Sweeper

Răspunde

Dragii moşului, aşa cum v-aţi obişnuit cu frecvenţa variabilă şi subiectele infrecvente ale postărilor de aici (Birdeanu, te-am auzit de acolo din spate), revenim pe sticla monitoarelor şi a telefoanelor dv. cu noutăţi despre sistemul meu preferat de nivelat terenu’, şi anume BM-21 Grad. Mai multe informaţii despre sistemu’ în sine găsiţi aici.

Umblă vorba prin târg că poporul frate al Rabinului, mai precis o făbricuţă de pe acolo, Rafael pre numele său, şi-a pus muncitorii să se scarpine în cap, aceştia venind cu ideea de a adapta sistemul de ochire de la bombele SPICE (un alt fursec al cofetăriei) la ţineţi-vă bine, tadaaaaam racheta neghidată de 122 mm!

Botezat EPIK, sistemul dispune de un senzor EO/IR pentru distrugerea țintelor staționare, unul semiactiv laser pentru țintele în mișcare, unul INS precum și un receptor GPS, ca rezervă. Senzorii EO/IR ii dau posibilitate EPIK-ului fie sa funcționeze autonom, comparând imaginea țintei cu una stocata în memorie (luată de către alte elemente destabilizatoare, cum ar fi infanteria sau elicopterele), fie sa transmită imaginile către un operator ce va selecta ținta – deși cel de-al doilea mod de lucru s-ar putea sa nu fie practic din cauza vitezei rachetei. EPIK ar putea fi deci utilizat în zonele în care semnalul GPS este degradat (deoarece rusi). Sistemul va mări raza de acţiune a rachetei cu 50% şi o va transforma într-o lovitură de precizie cu CEP (probabilitatea de eroare circulară) de 3 m.

Cuplat cu noua rachetă de 122 mm cu bătaie lungă, fabricată la Tohani, ce se laudă cu o rază de acţiune de 45 km (detalii aici), EPIK-ul va putea teoretic upgrada un sistem legacy la un nou standard de viaţă, aducând la zi un sistem extrem de mobil, simplu şi foarte eficient.

NSTV-uri (part 3)

Posted on 25 decembrie 2018 by Sweeper

Drajii moșului, pus la munca în ziua de Crăciun de tovarașu’ Birdeanu (pun io gheara pe tine), barfim azi iarăși despre mașini. În lumina ultimelor experiențe ale subsemnatului, recte 5000 km făcuți în 6 săptămâni, din care mai mult de jumătate pe drumuri de pământ, s-au ridicat unele probleme, a căror rezolvare o discutăm aici.

Prima, așa cum se vede în poza de mai sus, a constituit-o o cheie de drujbă luată în cauciucul din stânga față, pe un drum de la granița dintre Dolj și Mehedinți, aproximativ la intersecția dintre Nicăieri și La Dracu-n Praznic. Treabă rezolvată prin folosirea roții de rezervă (orice mașină ar trebui să aibe așa ceva) și folosirea unui kit de reparații plus a unui compresor Slime conectat la priza de 12 volți. Chestiile astea umplu cele două compartimente de sub bancheta din spate Hilux-ului și vor constitui prilej de viitoare rafinamente.

A doua belea a fost reprezentată de înfigerea într-un mal de nisip în frumosul și extrem de ruralul județ Mehedinți (care alături de Vâlcea este unul dintre cele mai subapreciate din România), caz în care recuperarea a fost făcută de un flăcău de la Rescue4x4.ro, caz ce a pus pe listă o șufă (cinetică sau nu) și un troliu, sculișoară ce va fi achiziționată în viitor, ideea de a avea doi rinichi sănătoși părând foarte bună momentan.

A treia problemă rezolvată a constat în upgradarea sistemului electric al Rinocerbului, prin instalarea unei prize suplimentare de 12v, precum și folosirea unui încărcător de telefon demn de numele ăsta, capabil sa bage 4Ah si să încarce bateria de 5500 mAh a telefonului (un iHunt S10 Pro) în aproximativ o oră și jumătate, un Anker cu două sloturi USB, capabil să încarce telefonul plus o baterie externă de 20100 mAh, fabricată de aceeaşi ceainiyi dibaci de la Anker. Motivul instalării celei de-a doua prize a fost ideea de a folosi simultan telefonul ca GPS (Waze să trăiască) şi a unei staţii CB de tip Midland Alan 52.

Următoarele upgrade-uri vor fi nişte scuturi din tablă de 3 mm grosime pentru cutia de transfer (cel de la motor este deja instalat) precum şi nişte amortizoare Koni mai de competiţie, ideea de-a rula pe drumuri de pământ cu peste 60 km/h devenind din ce în ce mai tentantă.

BOB

Posted on 21 noiembrie 2018 by Sweeper

Dragii moşului, revenim pe sticla după o lungă absenţă, provocată de o bună perioadă de muncă şi de făcut prostii. Timp de două luni și 6000 kilometri am avut timp să mai învăț de-ale Rinocerbului (spoiler alert), de-ale pregătirii şi multe alte asemenea.

Una dintre pățaniile din această perioadă a fost înfigerea într-un mal de nisip din zona extrem de rurală a frumosului județ Mehedinţi (care alături de Vâlcea este unul din cele mai subapreciate din România), întâmplare ce mi-a dat una peste ochi, trezindu-mă că toate proviziile existente se limitau la un litru de suc și o minusculă conservă de ton. Drept urmare, ajuns acasă am scotocit prin dulapul cu echipamente şi am încropit ceea ce se numeşte Bug Out Bag sau, în cazu’ meu, Get Home Bag.

În esenţă, este compus dintr-un rucsac de 35 litri, îndopat cu haine de schimb, trusă medicală, haleu, apă şi accesorii.

Rucsacul este un Snugpak Sleeka Force 35 fabricat în Anglia, cu două buzunare laterale şi unul în capac, cele laterale conținând două pet-uri de apă minerală, iar cel din capac un survival kit mare detaliat aici, un cuţit Mora Basic, un set de tacâmuri, o cănuţă flexibilă suedeză, dopuri de urechi şi o mască facială, foarte bună pentru filtrat praful şi alte asemenea.

Hainele de schimb constau în două aşa numite skivvie roll-uri, compuse fiecare dintr-un tricou şi o pereche de şosete rulate în aşa fel încât să ocupe cît mai puţin loc posibil, detaliat în poza de mai jos, precum şi o jachetă cu GoreTex, nimerită pe timp de ploaie. Textiliştii pot adăuga şi o pereche de chiloţi, detaliu vestimetar ce pe mine mă depăşeşte.

Trusa medicală este o Deuter medie, modificată faţă de dotarea standard, al cărei conţinut faţă de cel din poze s-a modificat prin înlocuirea unei role de pansament cu un bandaj israelian de 4 inci sau 10 cm.

Aşa cum am zis, apa este în cantitate de 4 litri, compusă din două bidoane amplasate în buzunarele laterale ale rucsacului.

Haleul este compus dintr-un pouch mare acoperit cu molle, cu diversele componente amplasate pe căprării, în pungi de plastic păstrate din MRE-uri, ce pot fi folosite şi ca recipiente pentru strângerea şi încălzirea apei.

Primul pachet este compus din energizante, recte miere, jeleu de struguri, unt de arahide, plicuri cu prafuri isotonice de dizolvat în apă, bomboane cu cofeină şi dropsuri, chestii care dau energie rapid şi pot fi consumate din mers.

Al doilea este compus din bauturi calde, cu apă încinsă cu încălzitoarele chimice din aceleaşi MRE-uri, în componenţa kitului de potol intrând cinci asemenea trăznăi. Conţine ness, 3în1, extract de ceai din raţiile germaneze EPa, un plic filtru de cafea auto-conţinut, un plic de un fel de Coldrex suedez, precum şi plicuri de zahăr, absente din poză.

Kitul de condimente conţine plicuri de ketchup, muştar, maioneză, sos de friptură, Tabasco, precum şi pliculeţe de sare şi piper plus şerveţele umede, iarăşi absente din poză.

Felurile principale constau în plicurile principale din MRE-uri şi raţii englezeşti, anume ton, salate de paste, carne înăbuşită cu legume şi mere felii, precum şi două cutii mici de ton, îndesate pe laterale. In general, mă feresc de cutiile de conserve, preferând plicurile, mult mai comod de stocat.

Pâinea este reprezentată de două pachete de biscuiţi din MRE-uri, necesare pentru fibrele alimentare şi volum, constipaţia is not fun.

Tot calabalâcul ăsta stă în maşină, gata de folosire la nevoie, eventual putând fi luat în spate şi cărat lejer, dacă situaţia impune. Oferă mijloacele de substinenţă pentru 24-48 de ore, timp arhisuficient pentru ajungerea (cel puțin în cazul României/Europei) într-o zonă populată.

Țestoase

Posted on 12 martie 2018 by Sweeper

Dragii moșului, astăzi vom discuta despre țestoase, ca să citam un mare clasic in viață, muftiu Julianos alBaban. După principiul ”dacă n-am, nu înseamnă că nu folosesc”, tema discuției noastre este modelul de cel mai mare succes, cel mai răspândit tanc fabricat vreodată, sovieticul T54/T55.

Ca la matematică, ipoteza ”la ce se poate folosi un tanc de către o grupare insurgentă?” va găsi mai multe răspunsuri, cum ar fi paza și protecția unor obiective și distrugerea unor alte obiective, propaganda politică și terorizarea populației. Cu toate că amprenta logistică este mult mai mare, tancurile fiind percepute în primul rând ca unelte ale forțelor guvernamentale (ce-și permit folosirea și întreținerea lor), un tanc ”furgăsit” poate fi o sculișoară destul de nimerită în unele cazuri.

Celelalte date ale problemei sunt: o răspândire extrem de largă a modelului, fiind exportat in peste 60 de țări, deci este tancul preferat al Africii și al Asiei, un tun de calibrul 100 mm, o mitralieră coaxială de 7,62 mm și, eventual, un DShK antiaerian de 12,7, un echipaj de 4 oameni și o viteză de 48 km/h. deci poate fi ”împrumutat” și folosit de către o echipă de zbanghii oriunde și oricând.

Luat la modul serios, amprenta logistică a unui tanc comparativ cu cele ale standardului de facto technical-ul, consumul POL (petrol, oil, lubricants) și prețul pieselor de schimb este mult mai mare (n-am auzit ca motoarele de tanc să fie folosite și la alte vehicule, poate doar în Rusia), deeeeci la prima vedere n-ar trebui sa ne batem capul cu ele, dar în unele cazuri un tanc poate face niște chestii interesante.

Pe căprării, tunul D10 de calibrul 100 mm poate trage proiectile antitanc de tip săgeată (APFSDS – armour piercing, fin stabilised, discarded sabot), cumulative (HEAT – high explosive anti tank) precum și explozive de uz general. Gândind logic că lupta antitanc cu un tanc e pierdere de vreme pentru o grupare de gherilă (cu toate că nu m-aș da la o parte de la o ambuscadă, hehe), proiectilele explozive pot fi folosite pentru demolarea clădirilor, distrugerea unor lucrări de artă, a vehiculelor inamice de orice fel și blocarea unor puncte obligare de trecere (poduri, defilee, etc.).

Mitralierele coaxială și antiaeriană se pot folosi mai ales împotriva țintelor neblindate și/sau ușor blindate (vehicule logistice/comerciale, puncte de rezistență urbane, etc.) și mai ales împotriva infanteriei aflată în teren deschis.

În final, protecția oferită de blindaj este într-un fel anulată de viteza redusă și de campul de vedere extrem de limitat oferit de aparatele de vedere/ochire, necesitatea de a rula cu obloanele de protecție deschise și părțile superioare ale corpului la vedere făcând echipajele tancurilor ținte ușoare pentru lunetiști.

Încheierea în aparține lui Jeremy Clarkson. Tanc contra SUV, poate fi și contra pickup:

NSTV-uri (part 2)

Posted on 4 ianuarie 2018 by Sweeper

Drajii moșului, azi deschidem din nou discuția despre diversele tigăi de plimbat membrii Hoardei, recte vom vorbi despre diversele modificări ce se pot face cu bani puțini pentru a crește eficiența, precum și despre învățămintele ce le-am tras pe persoană fizică în cele 8 luni de când sunt posesor de asemenea specimen. Prima pe listă, în ordinea numerelor de pe tricou, este întreținerea. Folosirea de piese de schimb și lubrifianți de origine (când se poate) sau de bună calitate (”mărcile cunoscute”, după cum mi s-a recomandat de către mecanicii ce s-au ocupat de Rinocerb) și întreținerea făcută la intervalele specificate în cartea tehnică aduc liniștea sufletească și o siguranță în exploatare crescută. În general, piesele de schimb sunt foarte rezonabile la preț (un kit de distribuție INA pentru 2KD-ul Rinocerbului a costat 350 lei, față de 1300 lei kitul de distribuție de aceeași marcă pentru un Ford Mondeo 2008 2.0 TD), iar schimbul de ulei + filtru originale, cu tot cu garnitura băii a fost 400 lei, cu vreo 60 de lei mai mult decât aftermarket-urile. Opinia mea proprie și personală este că, odată ce constructorii au pus niște chestii de un anumit model pe mașină, ar fi bine să pun și eu la fel, știau cei ce-au făcut.

Numărul doi, gumele. Fiind inginer geodez, adică se presupune că măsor câmpurile, socoteala a fost să caut niște cauciucuri all terrain, care să asigure un comportament civilizat (și să nu bată la ochi) pe șosea, dar care să ofere o performanță decentă pe noroaie și teren nisipos (zona mea de lucru este la marginea ”Saharei oltenești”, unde peste tot se găsesc perdele forestiere de fixare, salcâmul fiind rege aici). După multe căutări pe net (cred că articolul comparativ cel mai bun îl găsiți aici, cu tot cu motivația testului și metodele utilizate), alegerea a fost General Grabber AT3 cu dimensiunea 245/70R16 XL, XL venind de la eXtra Load, anvelopele fiind ranforsate. După o baie de nămol pe undeva lângă frumosul municipiu Segarcea, de unde a trebuit să scoată un Chevrolet Aveo pus pe burtă, pot considera că alegerea a fost inspirată.

Numărul trei, piesele de schimb uzuale. O cutie cu filtre, ulei de motor si transmisie, diverse garnituri necesare, lichid de frână, antigel (nu apă!) precum și o trusă de scule cum este cea de deasupra vor face reparațiile necesare mult mai ușoare.

Ultima chestie de pe lista de azi, cârligul de remorcare. Majoritatea remorcilor ”civile” sunt dotate cu adaptor pentru cârlig cu nucă, dar diversele sculițoare tractabile (mitraliere grele, tunuri automate de calibru mic, mortiere, etc.) folosesc proțapurile cu inel, întâlnite la remorcile comerciale / agricole. De aici necesitatea de a înlocui montura cu nucă cu o montură universală.

Cam atât pentru azi, aștept păreri 😀

Basecamp – electrice

Posted on 23 octombrie 2017 by Sweeper

Drajilor, deoarece pentru că fiindcă je s-a angajat (deci, cel puțin teoretic, va avea bani de caucioace pentru Rinocerb și alte asemenea), ritmul articolelor a scăzut, dar vom încerca să recuperăm. Continuând seria articolelor începute aici, astăzi vom discuta despre electricale, mai specific despre producerea și stocarea energiei electrice, consumul fiind asigurat de multe chestii, utile sau nu prea.

În ordinea numerelor de pe tricou, începem cu producerea, mulțumesc mâinii ridicate în spatele sălii, adevărat, generatoare electrice. Mai mari sau mai mici, cu benzină sau diesel, mărci chinezești disponibile la orice Dedeman, Praktiker sau alte asemenea dugheni, dar și mai fițoase ca Honda, Caterpillar sau mărci dedicate militarilor cum ar fi Dewey sau Rolls-Royce (da, în afară de mașini bășinoase și motoare navale / turbine de avion mai fabrică și generatoare de curent) generatoarele cu motoare cu ardere internă sunt sursa cea mai facilă de alimentare electrică a unei tabere. Gama mare de mărci, modele și puteri permite ajustarea cheltuielilor pe măsura bugetului. Dezavantajul este necesitatea combustibilului, crescând astfel amprenta POL (petrol, oil, lubricants).

Pe locul 2 la producători, ultima fiță în materie, celule de combustibil ce folosesc metanol. Principalul utilizator în Europa este, binențeles, Bundeswehr-ul, ei fiind o adunătură de germanezi obsedați de eficiență, cu preocupări ciudate ca protejarea mediului, drepturile minoritarilor și alte asemenea, lupta fiind lăsată la coadă, după cum zic gurile rele. Producătorul german SFC Energy a furnizat și USAF generatoare electrice cu metanol, acestea fiind considerate superioare celor cu ardere internă, un ”cartuș” de combustibil cu capacitatea de 10 l, având o greutate de 8,4 kg, furnizează o putere de 11,1 kWh (925 Ah). Un sistem civil (nu militar!) disponibil în Europa și Orientul Mijlociu (așa numita piață EMEA – Europe, Middle East, Africa) este EFOY Comfort, disponibil în trei versiuni, cu puteri de 40, 80 și 120 W și capacități de încărcare de 80, 120 și 210 Ah, poate încărca orice fel de baterii cu plumb precum și pe cele de tip LiFePO4.

Locul 3 este ocupat de panourile solare, de preferință flexibile, de diferite dimensiuni, de la cele mai mici, capabile să încarce o pereche de de acumulatori AAA/AA, până la cele care se pot transforma în umbrare sau corturi. Avantajele acestora sunt transportul și punerea în funcțiune ușoare, lipsa oricărui zgomot, precum și cantitatea mare de energie produsă.

A doua parte a problemei, stocarea și managementul se realizează destul de ușor prin bancuri de baterii (de la cele clasice cu plumb la fițele cu litiu și nu numai), fiind ușor de realizat prin folosirea sistemelor destinate sistemelor fotovoltaice clasice. Și în acest domeniu, tendințele modei își spun cuvântul, nemții de la SFC Energy și americanii de la Goal Zero venind cu sisteme integrate de baterii și managementul surselor și consumatorilor, respectiv EFOY Go! și Goal Zero Yeti.

EFOY Go! este un sistem integrat de baterie și invertor de curent ce furnizează în paralel o priză de 230 V curent alternativ, un soclu de 12 V și două ieșiri USB de 5 V, acestea furnizând curent continuu, având o baterie cu litiu de 240 Wh, cu o greutate de 5,8 kg, deci ușor portabil, ce se poate încărca în moduri multiple, de la panouri solare, motorul mașinii (cu priză de brichetă), generator electric sau un sistem cu metanol EFOY Comfort descris mai sus. Mai multe unități pot fi legate împreună, asigurând astfel o capacitate suplimentară de stocare a energiei (precum și mai multe prize).

Ultimul model al americanilor de la Goal Zero este Yeti 400, iarasi un sistem ce conține o baterie cu gel (AGM, pentru cunoscători) cu capacitate de 400 Wh, ce poate fi alimentat/încărcat la priză (120V, ei este americani), bateria mașinii prin priza de brichetă și panouri solare. La fel ca modelul de mai sus, mai multe unități pot fi legate împreună.

Pentru că, nu-i așa, consumatori se pot găsi grămadă (de la laptopuri, sisteme de comunicație la iluminat și pompe pentru diferite lichide), nici o capacitate de producere și stocare a energiei electrice nu poate fi prea mare.

Low and slow

Posted on 30 august 2017 by Sweeper

Dragii moșului, distracția zilei de azi vine din Țara Dimineților Liniștite de Coniac, Coreea de Nord adică. Ceea ce se vede în poza de mai sus este mai mult decât se înțelege la prima vedere, așa că necesită explicații.

Ceea ce se vede sunt niște An-2 lansînd parașutiști de la joasă înălțime. ”Epave de-astea are și Armata Română”, a spus cineva pe feisbuc. Explicația pozei este: niște biplane făcute din pânză și lemn, zburând la o înălțime foarte joasă și cu o viteză extrem de redusă, lansează unități de comando. Se spune că NordCoreea are 300 de asemenea biplane. Un calcul simplu ne arată că 300 de biplane X 10 oameni antrenați la sânge (lipsa de tehnologie, care oricum poate ceda oricând, este compensată de un antrenament intens si diversificat al soldaților) rezultă mult haos produs în spatele liniilor inamice.

Misiunea acestor unități sinucigașe de nord coreeni va fi multiplă, distrugerea unor instalații cheie militare sau de infrastructură, uciderea liderilor civili și militari, precum și terorizarea populației. Această tactică de penetrare în adâncime necesită o pregătire intensă pentru trecerea la capacitate maximă de luptă instantanee a națiunilor țintă, în cazul nostru Coreea de Sud.

Folosit în acest mod, An-2, cu aripi din pânză și lemn, ceea ce îi oferă o secțiune radar foarte mică, zburând la o înălțime foarte joasă și viteză redusă, este foarte greu de detectat de către radarele avioanelor de intercepție, incluzînd pe cele Doppler, ale căror filtre tind să elimine obiectele ce se mișcă foarte încet, în special când se mișcă în plan oblic față de emițător. Un experiment făcut în Washington DC a arătat că nici măcar sistemul ce apără Casa Albă nu poate detecta, darămite să oprească, un aparat ce zboară aproape de sol cu o viteză redusă. Sistemele antiaeriene ”clasice” vor avea extrem de puține șanse să detecteze și să doboare asemenea avioane, cele mai bune soluții venind de la sisteme cu rază foarte scurtă (VSHORAD) – rachete antiaeriene cu lansare manuală de tip Stiger, Strela, Igla sau SAAB RBS70. Dar iarăși numărul acestor sisteme este limitat, pe când un An-2 poate decola și ateriza literalmente oriunde.

Concluzia? Într-o lume obsedată de multiroluri, rachete, radare, senzori de fuziune, loviturile cele mai puternice vor veni de la biplane din lemn, mașini civile și omuleți verzi.

Basecamp: 101

Posted on 2 martie 2017 by Sweeper

Dragii moşului, astăzi vom discuta despre tabere. Indiferent dacă-s de antrenament sau doar de locuit, ele furnizează soluţii la nevoile de bază, conform piramidei lu’ Maslow, de odihnă, hrănire, igienă, distracţie şi ce-o mai fi pe acolo. Pornind de la exemplele din istorie, cum ar fi taberele partizanilor sovietici din Bielorusia, ale Chidiţilor din Birmania, ale SAS-ului din nordul Africii şi Europa de nord-vest, ca să mă limitez la a Doua Cotonogeală Mondială, sau a Beretelor Verzi sau VietCong-ului în timpul Războiului Rece, voi încerca să creionez cerinţele unei tabere de bază.

Nevoile fundamentale ale unei tabere, fie ea din munţii Afganistanului, junglele Africii sau pădurile Europei sunt aceleaşi, anume un climat cât de cât sănătos, o locaţie discretă, o sursa de apă (de preferinţă o fântână), o sursă de energie electrică, căi de acces / aprovizionare, precum şi posibilitatea de a fi uşor apărată sau părăsită, la nevoie.

Facilităţile absolut necesare unei tabere de dimensiuni mici / medii, pe lângă dormitoare, băi / spălătoare, toalete / latrine şi cantină (bucătărie şi sală de mese) sunt un post de asistenţă medicală (dispensar), un post de comunicaţii, comandă, control, computere şi informaţii (C4I), un garaj cu posibilităţi de reparaţii vehicule, o armurerie necesară întreţinerii şi reparaţiei armelor, depozite de combustibili şi lubrifianţi, alimente, muniţie şi echipament. Opţionalele includ o zonă de aprovizionare aeriană (zonă de desant, helipad, pistă de aterizare improvizată), un poligon de instrucţie şi o posibilitate de recreere (mini-cinema, jocuri video, internet).

În general, spaţiile locuibile sunt extrem de diverse, pornind de la corturi, clădiri improvizate, folosirea unor clădiri preexistente, construcţia de la 0 a unor clădiri, containere ISO modificate, peşteri naturale sau artificiale, precum şi adăposturi sau bunkere construite în / sub pământ.

Sursa de apă necesară igienei şi preparării hranei pot fi un puţ / fântână şi/sau o sursă curgătoare, un sistem de filtrare, precum şi un sistem de captare a apei de ploaie, în zonele cu precipitaţii rezonabile.

Energia electrică necesară diverselor utilizări (discutăm de zone izolate) poate proveni de la generatoare cu motoare cu combustie internă, sisteme de panouri solare sau, ultima fiţă în domeniu, celule de combustibil folosind metanol. Sistemele eoliene şi hidroelectrice sunt, în opinia mea proprie şi personală, dificil de montat şi uşor vizibile din punct de vedere al camuflajului.

Eliminarea reziduurilor (umane, resturi de bucătărie, alte deşeuri organice) se poate face prin îngropare (nerecomandată, din cauza poluării surselor de apă), ardere şi, cea mai bună soluţie, compostarea lor şi transformarea în îngrăşăminte organice.

Garajul, parcul auto sau cum vreţi voi să-l denumiţi va trebui să asigure întreţinerea şi repararea vehiculelor uşoare şi camioanelor, precum şi construcţia diverselor piese necesare (suporturi de arme, şine lansatoare de rachete, etc.), deci va avea nevoie de aparatură de sudură şi prelucrare a metalului (strunjire, etc), scule de mână şi electrice, precum şi diversele consumabile trebuincioase (de la electrozi de sudură la fluide/uleiuri de tot felul).

Postul sau centrul C4I poate fi dotat cu laptopuri (de preferinţă genul ruggerised, cum ar fi Panasonic Toughbook sau Getac), imprimante, un sistem GNSS pentru localizarea cu precizie în teren a diveselor obiective, mini-drone de recunoaştere, etc.

Armureria va trebui să asigure întreţienerea, repararea şi modificarea diferitelor arme din dotare, precum şi construcţia diverselor mijloace explozive necesare (încărcături cumulative, IED-uri, mijloace explozive de penetrare a uşilor şi zidurilor, sisteme de iniţiere).

Zona de aprovizionare aeriană poate fi realizată din pământ bătătorit, fiind necesară pentru primirea în siguranţă a proviziilor prin paraşutare de la joasă înălţime (cea mai comodă metodă) şi / sau aterizarea diverselor aparate de zbor (avioane cargo, de legătură, elicoptere).

Aceasta este doar o imagine sumară, pe care o vom detalia în episoadele următoare. Până atunci, enjoy:

Sweeper.ro

Scouts, snipers, insurgents. The page of Toyota Horde.

Arhiva categoriei: Jucărele