Bufniţele

 

An-2

An-2

Crasna Vişeului, Maramureş

Toyota opri brusc, fără avertisment. Bărbosu’ se întoarse spre cei doi din spate:

– Jos! Şi, Piticule, mai discret, da?

– Adică? puse Piticul o întrebare fără răspuns.

În buza pădurii se vedeau două fete aşezate pe iarbă lângă o plasă de camuflaj întinsă peste un obiect de mari dimensiuni şi ceea ce părea un bărbat în uniformă ce făcea ceva la un foc.

– Blondule, i se adresă Bărbosu’, fă cunoştinţă cu domnu’. Are numele de cod Vasile şi nu-i bine să te iei la harţă cu el…

– Auzi băi puţă, se adresă acesta Piticului, dacă te vede Marmota, să vezi ce capace-ţi dă, spuse el îmbrăţişând transmisionistul de la VM. L-ai lăsat atunci fără palincă…

– Las’ că-i trece, spuse Piticu’ rânjind. Mergi cu noi?

– Binenţeles. Cine vrei să păzească puştoaicele astea cât bateţi voi coclaurile? Hai la cafea!

Blondul îşi mută atenţia de la bărbatul înalt şi spătos la cele două fete. O bruneţică mignonă şi o blondină mai înaltă, ambele în blugi şi adidaşi, cu tricouri negre. Cumva aveau un aer militar, cu bijuteriile discrete şi tunsorile oarecum cuminţi. Bruneta depuse două pupături prieteneşti pe obrajii Bărbosului şi îi întinse cana cu cafea.

– Ce ştie? întrebă Bărbosu’ făcând un semn din cap spre blondă.

– Lexa? Ştie că e copilotul meu în noaptea asta şi nimic mai mult. Ce nu ştie, n-o îngrijorează, îl ştii pe ăla care m-a învăţat treaba asta? spuse ea scoţând limba ca un copil.

– Da’ chiar, ce căutăm noi aici? întrebă Blondul.

– Flăcău’ tău şi-a uitat coaiele acasă, şefule? se auzi vocea brunetei. Sau îi place să se audă vorbind? Mai ştiu eu câţiva de-ăştia… spuse ea începând să desfacă plasa de camuflaj.

Înţelept, Blondul decise să nu răspundă insultei deschise. Mai ales că era ceva putred prin Danemarca, gândi el. Era clar, cele două fete nu erau turiste, iar Vasile venea şi el de pe la Vânătorii de Munte, din moment ce se cunoştea aşa bine cu Piticu’. Avea să fie o noapte plină de surpize, era clar.

De sub plasele de camuflaj se ivi un An-2 vopsit în verde măsliniu şi cu însemnele acoperite cu negru. Pe partea dreaptă, unde în mod normal trebuia să fie o dâră groasă de funingine de la eşapament, stătea instalat un cilindru metalic mărişor, vopsit şi el în negru. Arăta ca o tobă de eşapament, gândi Blondul, dar An-2-urile nu au tobe de eşapament, ce dracu’…

Se întoarse spre Bărbos, întrebător.

– Mergem să aducem acasă niște prieteni, spuse acesta ridicând din bena Toyotei un rucsac. Taci din gură, cască ochii şi nu supăra bufniţele astea două. S-ar putea să mai ai nevoie de ele şi e bine să laşi o amintire plăcută…

Mh, gândi Blondul privind fundul micuţ al brunetei şi întrebându-se dacă era la fel de tupeistă şi în pat.

– Care-i planul? întrebă Bărbosul.

– Păi aşteptăm să se întunece şi plecăm. Mi-au instalat sistemul ăla de termoviziune, aşa că pot să vad din timp dacă e ceva şi să ocolesc. În funcţie de ce zic pândarii tăi, alegem pe unde trecem graniţa. O luăm uşor, prin iarbă, să-ţi aduni nişte ace de brad pentru ceai. Aş prefera să trec valea Tisei pe lângă Kostylivka şi s-o luăm prin văile montane până aproape de Dobromil, lângă graniţa poloneză. Apoi fac dreapta spre Yavoriv, încă vreo 70 de kilometri. Cu totul, ceva mai mult de 600 km, dus întors. Ne întoarcem cu gaz acasă, spuse ea.

– Eşti sigură?

– Am luat un butoi de 220 de litri de kerosen, rezervă, spuse fata. Dacă nu avem un ghinion de-ăla nesimţit, ar trebui să fim înapoi la ivirea zorilor, ca să nu atragem prea multă atenţie pe graniţă. Ne vom bea cafeaua aici cu agentul tău, noi dormim o zi şi pe noapte ducem înapoi autobuzul ăsta. End of story.

– Ok şatră, îmbarcarea! spuse Bărbosu’ urcându-se în avion.

Cele două fete intrară în cabina biplanului şi începură să manevreze comenzile. Cei patru bărbaţi luară loc pe scaunele din pânză, după ce Vasile închise şi asigurase uşa. Motorul masiv tuşi odată şi apoi începu să scuture avionul, în timp ce bruneta urmărea indicatoarele de pe bord. Uşor, împinse maneta de gaze şi pe cea de acţionare a flapsurilor şi aeronava lipsită de graţie începu să ruleze pe iarbă. Aproape fără să-şi dea seama, Blondul privi pe geamul rotund şi văzu că erau în aer.

– Şefule, ceva semnal? se auzi, pentru prima dată, vocea blondei.

– Dana a pornit tableta?

– Am semnal, se pare că pândarii tăi ştiu să-şi facă treaba, spuse bruneta.

– Ok, spuse Bărbosu’, patrulă în colţul de est al zonei. Trage stânga şi redu viteza!

– Roger that!

Blondul se uită la Pitic şi la Vasile, ce discutau încetişor lucruri de ei ştiute, apoi aruncă un ochi pe ecranul laptopului din braţele Bărbosului. Pe o hartă tridimensională se vedeau două puncte roşii în stânga şi alte câteva simboluri colorate.

– Ce-i asta? întrebă el.

– Ţi-aduci aminte că ţi-am zis că lucrez în cadastru?, răspunse Bărbosu’. Asta e o chestie de tip Google Earth, numa’ că e îmbunătăţită. Are o cameră de termoviziune sub fuselajul avionului şi-mi arată tot ce mişcă. Cele două puncte roşii reprezintă patrula de grăniceri ucrainiană, iar restul de simboluri în fundal sunt satele, drumurile şi tot ce înseamnă activitate umană. De-aia avem sateliţi să facă poze şi drone. Pe fuselaj e instalat un receptor GPS de cadastru, cu precizie în timp real de 5 milimetri. Aşa că ştim la milimetru unde se află avionul ăsta. În plus, fetele au ochelari de vedere pe timp de noapte, aşa ca pot sa zboare în razmot.

– În ce?

– În razmot măi, la rasu’ ierbii adică. De-aia folosim autobuzu’ ăsta.

– Că altceva nu găseaţi, spuse iritat Blondu’.

– Blondule, de nu te-aş cunoaşte, ţi-aş da vreo două capace, că le meriţi. Da’ mai bine mă abţin, spuse Bărbosu’ întorcându-se la laptopul lui.

Blondul oftă din adâncul plămânilor. Din ianuarie, de când era cu şatra asta de civili, primise palmă după palmă peste ochi. Crezuse că era un soldat bun, dar vedea zilnic că era ciuca bătăilor. Nu era uşor pentru el să fie mucea, dar era un tip deştept care învăţa din mers. Şi avea ce învăţa de la Bărbosu’ şi ai lui. Aveau un stil leneş şi miştocar de a duce războiul, dar erau extrem de eficienţi şi prin asta adversari de temut. Nu se potrivea cu ce învăţase el, dar trebuia să admită că făceau mult mai multă treabă decât o brigadă de pufarezi la un loc.

– Şefule, spuse el, sunt prost. Aşa că te rog frumos, desenează-mi ca la proşti, să pricep şi eu ce facem în noaptea asta.

– Nu eşti prost, eşti militar. Dacă erai prost, nu ajungeai la noi. Da’ eşti obişnuit să gândeşti într-un fel, şi asta te limitează. Noi gândim altfel, de-aia lucrăm cum lucrăm.

– Ok, unde mergem?

– Mergem pe undeva la graniţa dintre Ucraina și Polonia să recuperăm niște agenți de-ai noștri. Autobuzul ăsta, oficial, are seria înmatriculată în Polonia, aşa că dacă se întâmplă ceva, o să se zică că a sărit graniţa cu un pilot beat şi a ars la prăbuşire. Sper să nu fie cazu’, dar am instalat nişte bombe Lewes pentru orice eventualitate.

– Ce bombe?

– Lewes măi. Le-a inventat unul din LRDG în Africa de Nord, în al doilea Război Mondial, când atacau aerodromurile germane. Se face din exploziv plastic amestecat cu ulei mineral şi amestec de termit, oxid de fier şi pulbere de aluminiu. Explodează dar şi prăjeşte. Interesul e să nu mai rămână nimic de identificat din avionul ăsta. Mi se rupe că îşi vor da seama că-i An-2. S-au fabricat 18.000 de avioane de-astea, poate să fie oricare dintre ele.

– Păi şi de ce îl folosiţi? Că-i vai de steaua lui ca avion. Nu-s bune decât de stropit culturile…

– Sunt bune de mai multe chestii, stai tu liniştit. E lent, poţi să faci figuri printre pomi fără greţuri, e anonim, e mare, cară două tone, aterizează pe un teren de fotbal… Cu ăsta zbori cu 50 la oră fără probleme, aşa că n-ai nici un stres să zbori la un metru, doi de pământ… Toată lumea când se gândeşte la avioane se gândeşte la alea rapide şi fiţoase, dar câteodată un autobuz de-ăsta e scula ideală pentru o treabă, cum ar fi asta. L-am modificat cu amortizor de zgomot pe eşapament şi sistem de navigaţie pentru noapte, aşa că nu ştie nici dracu’ pe unde şi cum mergem.

– Şi gagicile?

– Dana, aia brunetă, e pilot pe Spartan la 90 Transport Aerian. Alexandra, blonda, e elicopteristă pe IAR316, da’ a probat şi An-ul. Treaba asta s-a ivit pe blat, să mergem să scoatem omu’, aşa c-am asamblat operaţiunea în 48 de ore. Am făcut tot posibilu’, sper să iasă bine, spuse Bărbosu’ ridicând din umeri. Intri şi ieşi, fără nici o urmă, dacă se poate.

Deci de asta avea în braţe un AS Val silenţios, gândi Blondul. Toţi patru aveau acelaşi tip de automat, calibrul 9x39mm, care nu făcea zgomot dar putea perfora o vestă antiglonţ de la 200 de metri. Privi luneta de vedere pe timp de noapte şi ochelarii cu intensificare pe care-i avea la gât. Intri şi ieşi. Gândul ăsta îl făcu să se simtă bine.

– Dobromil în faţă, se auzi vocea blondei. Virează stânga la 50 de grade…

Avionul se înclină ceva mai mult decât până în momentul acela, apoi vocea brunetei se auzi:

– Drum compas 52 de grade, reduc înălţimea la doi metri.

Să nu apară cineva în drum, că-l tundem cu elicea, gândi amuzat blondul.

– Şefule, juma’ de oră până la aterizare, spuse bruneta.

– Ok, răspunse Bărbosu’. Pregătiţi armele, pentru orice eventualitate. Cartuş pe ţeavă, piedica pusă.

La unison, cei patru bărbaţi pregătiră armele şi îndreptară ţevile spre podea. Tăcerea devenise absolută în cabină, tulburată doar de zgomotul înfundat al motorului. Piticul şi Vasile închiseseră ochii, se rugau? se întrebă Blondul. Bărbosu’ urmărea încordat harta tridimensională de pe ecranul laptopului.

– Yavoriv în faţă, se auzi glasul blondei.

– Stânga, drum compas 290 de grade, spuse Bărbosu’. Ar trebui să treci peste o pădure, printre două sate şi apoi iarăşi pădure.

– Afirmativ, spuse bruneta. Văd un sat în dreapta, harta îmi spune că-i Kokhanivka, e corect?

– Corect, primi răspunsul. Lasă-l în dreapta şi virează după pe drum compas 100 de grade. Ar trebui să vezi un culoar între două bucăţi de pădure.

– Afirmativ, se auzi din cabină. Văd pe NVG un licurici de semnalizare. E omul nostru?

– Da, pune-l jos, spuse Bărbosu’ pregătindu-și arma. Fiți gata!

Cu o hurducătură, avionul veni la aterizare și după un rulaj scurt, opri în dreptul licuriciului. Ușa se deschise, Bărbosu’ sări afară și după câteva secunde doi oameni urcară în avion. Șeful șatrei urcă și el, trânti ușa și strigă:

– Valea, mergem acasă!

Motorul își mări zgomotul, avionul zvâcni înainte și în câteva clipe roțile se desprinseră de pământ.

– Rosnivka în stânga, spuse bruneta. Doamelor și domnilor, destinația finală este Crasna, unde vom ajunge peste aproximativ trei ore. Vă mulțumim că ați ales să călătoriți cu compania noastră, se auzi pe un ton glumeț.

În lumina palidă din cabină, Blondul recunoscu pe cei doi agenți. Erau Olga, asiatica care-i adăpostise la Sevastopol și bărbatul cu codiță, acum tuns și cu o barbă scurtă. Acum înțelegea mai mult reputația Bărbosului, de om care dădea rezultate. Când ești loial până la moarte oamenilor tăi, aceștia au tendința în a te răsplăti cu aceeași monedă, gândi el.

Zborul de întoarcere fu la fel de lipsit de incidente ca și la dus. Dobromil după 45 de minute, apoi reîncepu dansul avionului prin văile munților. Blondul avea impresia că bruneta se distrează la culme zburând așa de jos. Citise despre comportamentul piloților de vânătoare, dar acum îl vedea pentru prima dată la un pilot de transportor, și mai ales femeie. La viteza mică pe care-o aveau, înțelegea, dar totuși era un avion măricel ce juca leapșa printre pomi…

– Șefule, ne apropiem de graniță, se auzi vocea blondei. Ce se aude cu patrula aia?

Când naiba trecuseră două ore? se întrebă Blondul. Se uită la ceilalți. Cei doi agenți dormeau, la fel ca Piticu. Vasile moțăia și el, în timp ce Bărbosu butona laptopul din poală.

– Cred că s-au retras, că plouă, nu se raportează activitate pe graniță. Redu viteza să nu facem gălăgie și găsește o vale ferită…

– Am înțeles, șefu’, spuse bruneta. 5 minute până la graniță, pregătiți pașapoartele pentru control, vă rugăm, se auzi tonul ei glumeț.

Traversară granița fără nici un incident și fură întâmpinați de discul portocaliu al soarelui luminând crestele munților printr-o spărtură de nori.

– 10 minute până la aterizare, se auzi.

– Domn’ Vasile, punem de-o cafea? întrebă Bărbosu’. Am și ceva întăritor pentru cei ce nu conduc, spuse el rânjind, scoțând o sticlă de whiskey din rucsac. Bushmill’s, ca la noi în Dublin!

– Punem, de ce să nu punem, primi răspuns. Cred că la toată lumea prinde bine ceva cald de băut…

Avionul veni ușor la aterizare, în același loc de unde plecase cu câteva ore în urmă. Hurducăi de câteva ori când roțile atinseră pământul, rulă puțin și se opri. Câțiva oameni îmbrăcați țărănește se repeziră și întinseră plasa de camuflaj pe avion folosind niște prăjini, imediat ce pasagerii și echipajul coborâră. Bărbosu se îndreptă spre Toyota ce-i aștepta, scoase un arzător și o butelie pe care scria mare Primus, îl asamblă și îl aprinse. Lângă el, Vasile trebăluia cu un ibric mare, un pachet de cafea și ceva zahăr. Fiecare primi câte o cană de tablă ce aburea.

– În sau lângă? întrebă Bărbosu’ ridicând sticla de whiskey.

– În, toată lumea. Și dă-i o doză dublă la pisi ăsta timid, se pare că are nevoie, spuse bruneta zâmbind galeș în direcția Blondului. A fost cam tăcut în seara asta, de parcă i-a mâncat pisica limba. Șefule, sigur e din gașca ta? Pe voi vă știu mai agresivi, nu ca ăsta micu’…

Blondul se uită urât la puștoaica tunsă scurt ce-l lua la mișto. Îi stătea pe limbă să-i spună vreo două, dar bruneta își câștigase respectul lui. Era clar, era un pilot de primă mână, ceea ce conta enorm. Așa că se mulțumi să soarbă din cafeaua tare și aromată.

Terminară cafeaua și Bărbosu’ își pregăti lumea de plecare. Olga urcă pe locul din dreapta față al Toyotei iar tipul cu codiță, pe care aflaseră că-l cheamă Andrei, urcă alături de Pitic și de Blond în spate. Mașina demară iar Vasile le făcu un semn de bun rămas. Fetele îi trimiseră bezele Blondului.

– Ai grijă de tine, pisi, îi strigă bruneta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>