Dragii moșului, astăzi vom vorbi despre ceea ce în Armata Română se numește ”aruncător de bombe”, sau, în termeni mai puțin tehnici, mortier. Denumirea vine din franceză și descrie, potrivit versiunii românești a Wikipedia ”o piesă de artilerie cu țeava scurtă, folosită pentru a lansa proiectile asupra unor obiective aflate de obicei în spatele unor obstacole. Proiectilele sunt încărcate în mod normal pe la gura țevii și au o velocitate redusă, raza de acțiune fiind limitată. Traiectoria lor este curbă, cu un unghi de tragere de peste 45°, pentru a lovi țintele cât mai pe verticală. Proiectilele au stabilizare aerodinamică pentru a nu fi dezechilibrate la vârful traiectoriei. Presiunea maximă din țeavă este semnificativ mai mică decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite deoarece proiectilul nu obturează corespunzător țeava. Prin urmare, țevile aruncătoarelor au pereții subțiri, fiind mai ușoare. Aruncătoarele de bombe au coeficientul de umplere a bombei mai mare decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite de același calibru datorită caracteristicilor constructive.”
De ce este important acest tip de armă pentru o șatră de insurgenți? Pentru că reprezintă una dintre cele mai portabile și/sau mobile sisteme de artilerie, putând fi transportat de către oameni fără prea mult efort, cel puțin pe cele de calibru mic (60 mm) și mediu (81/82 mm). Apoi, traiectoria parabolică, extrem de înaltă și unghiul de cădere aproape vertical îl fac extrem de util în zonele urbane, unde proiectilele sale pot fi lansate din cotloane înghesuite, literalmente peste clădiri. Aceleași caracteristici îl fac extrem de dezirabil în zone muntoase și împădurite. În aceste zone este posibil ca un mortier să poată lovi o țintă situată la o înălțime mai mare ca a sa, lucru extrem de dificil pentru o piesă de artilerie ”clasică” cu tragere directă. Este unul dintre cele mai ușor de utilizat sisteme de artilerie, livrând un proiectil exploziv sau incendiar (gama de proiectile mai cuprinde fumigene și pe cele de iluminare) la o distanță de 100-4500 metri (în cazul celor mai folosite, cele de 81/82 mm).
Un sistem descentralizat de luptă, de timp ”hit and run”, va face uz masiv de capacitățile tehnico-tactice ale acestui tip de armă, putând fi folosit împotriva bazelor sau a punctelor fortificate, acestea putând fi atacate din orice punct din jur, pe o rază de 100-5000 m și un azimut de 360 de grade, unghiul aproape vertical de cădere al proiectilelor făcând aproape inutile barierele de protecție de tip Hesco, pentru iluminarea câmpului de luptă, pentru mascarea prin fum și mai ales pentru sprijinul artileristic al operațiilor ofensive și defensive, prin baraje, focuri de hărțuire și de blocare, în cazul operațiilor retrograde. În toate cazurile, o planificare bună cu preindexarea țintelor prin GPS poate produce rezultate spectaculoase. Infiltrarea relativ ușoară a mortierelor în zone ”nepermisive” prin demontare și ascundere în mijloace de transport diverse (samarizate pe animale, mașini civile), precum și raza de acțiune mare vor asigura lovituri puternice asupra oricărei categorii de ținte.
Lasă un răspuns