Welcome to the Danger Zone

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08

Dragii moşului, revenim pe sticla după o îndelungată absenţă, deoarece pentru că fiindcă (Bîrdeanu, behave acolo în spate), ajutată de o doză de gin and tonic (Bombay Sapphire să trăiască), inspiraţia mea s-a hotărât să-mi dea un ghiont în coaste. Aşa că astăzi vom discuta despre modelul somalez de ducere a războiului.

Pentru început, va trebui să configurăm zona de acţiune. Somalia centrală este predilect compusă din dealuri molatece acoperite cu arbuşti deşi, întrerupte de albii uscate, când şi când de loturi cultivate, drumuri de pământ sau câteva case, cu o vizibilitate de la câţiva metri la câteva sute de metri.

Unitatea de luptă a miliţiilor somaleze din timpul operaţiunilor din 1993 (Black Hawk down, pentru cine n-a văzut filmul) şi a noii Armate Naţionale Somaleze este reprezentată de grupa de 6-8 oameni, ambarcată pe un technical (camionetă de teren ce are montată o armă de calibru greu, de obicei mitraliere ruseşti sau chineze DShK de 12,7mm sau KPV de 14,5 ce le cară şi calabalâcul), iar singura formaţie de luptă este linia extinsă. Maşinile se mişcă într-o singură linie transversală (linie, nu coloană), la o distanţă ce permite contactul vizual (în caz de nevoie, distanţa se poate micşora sau mări, după caz), evitând drumurile. În oraş, linia se poate mişca pe străzi paralele, reorientându-se la intersecţii pentru a păstra un nivel aproximativ egal între maşini. În acest fel, se atinge obiectivul tactic clasic de mişcare dispersată şi luptă concentrată. La fel, prin extinderea formaţiei la limita permisă de teren şi vizibilitate, la un contact cu inamicul flancurile fomaţiei vor fi mai lungi decât cele ale adversarului.

Datorită tipului de război fluid dus de somalezi, cele mai multe bătălii vor fi încleştări în care una sau ambele părţi vor fi în mişcare sau oprite temporar, nu în poziţii defensive săpate în pământ. La ciocnirea cu adversarul, primele vehicule vor opri şi vor angaja inamicul cu armele de calibru greu. Impulsul natural de avansare va împinge celelalte vehicule, încă în afara contactului cu inamicul, să mai ruleze o distanţă mică, poate 25 – 50 de metri, înainte de a avea timp să reacţioneze şi să se întoarcă spre inamic, ceea ce le va pune într-o poziţie naturală de flanc. La momentul în care vehiculele din flanc vor începe să reacţioneze, nu va mai fi nevoie de radio comunicaţii, oridine sau coordonare – vehiculele se vor întoarce spre cel mai apropiat zgomot de arme, şi, menţinând o linie extinsă, vor înainta până la contactul cu inamicul. Acest lucru va plasa în mod normal (iarăşi fără nici un ordin) vehiculele în flancul şi spatele inamicului, rezultând într-o încercuire automată şi foarte rapidă a adversarului.

La vederea inamicului, soldaţii îmbarcaţi pe camionete vor coborî şi vor forma o linie de trăgători la 10 metri în faţa vehiculelor. Vehiculele şi soldaţii debarcaţi vor înainta împreună, infanteriştii echipaţi uşor (a nu se uita că technical-ul cară echipamentul şi proviziile) vor sprinta rapid prin tufişuri până vor ajunge sub focul inamic şi vor fi forţaţi să se adăpostească. Din cauza înălţimii vehiculului, gura ţevii mitralierei grele va fi la o înălţime de 2,5 – 3 metri deasupra solului, astfel putând trage în siguranţă pe deasupra infanteriştilor proprii. Comandantul de grupă va coordona acţiunea prin comenzi vocale, el manevrănd mitraliera sau stând lânga ea, de unde se poate apleca şi direcţiona şoferul. Odată trupele debarcate angajate în luptă directă, camioneta se va opri şi va asigura sprijin de foc, permiţând celorlalte vehicule şi a trupelor debarcate din acestea apropierea şi asaltul poziţiei inamice (iarăşi fără nici un ordin, ghidate de zgomotul armelor). Aceste întăriri se vor concentra până inamicul va fi distrus sau obligat să rupă contactul.

Din cauză că fiecare vehicul şi infanteria ambarcată în el este o unitate semi-autonomă ce nu necesită ordine formale, din cauză că impulsul de înaintare va pune fiecare vehicul în aproximativ cea mai bună poziţie la orice moment dat, şi din cauză că geometria focului de sprijin de pe vehicule (pe deasupra capetelor) evită necesitatea ordinelor complicate, acest tip de „roire” poate fi incredibil de rapid şi de eficient. Fiecare luptător debarcat şi fiecare conducător de vehicul trebuie să îşi amintească numai cinci reguli de bază. Aceste reguli definesc modul cum grupul luptă la orice nivel (luptător individual, grupă debarcată, vehicul şi grup de vehicule), nu se vor schimba indiferent de teren, de situaţia tactică sau de mărimea angajamentului. Acestea sunt:

– menţineţi o linie laterală extinsă

– ţineţi vecinii în raza vizuală, dar nu mai aproape,

– mişcaţi-vă spre sunetul de arme,

– debarcaţi la vederea inamicului

– când sunteţi sub foc inamic, opriţi-vă şi răspundeţi cu foc

În termeni de sisteme, acest fel de de manevră autonomă bazată pe reguli, este esenţa unui „roi” auto-sincronizat: la fel ca păsările dintr-un stol, fiecare vehicul şi trupele sale urmăresc câteva reguli simple pentru a menţine formaţia şi a reacţiona la inamic, şi ca un stol, formaţia lor îşi schimbă constant mărimea şi forma (fără ordine) ca răspuns la schimbările terenului şi a situaţiei tactice. Aceleaşi reguli ce determină întăririle să umfle dimensiunile „roiului” la întâmpinarea unui obstacol îl fac să se disperseze când nu este nici o ameninţare. De fapt, mărimea, forma şi dispunerea unui „roi” tactic sunt proprietăţile emergente ale sistemului de manevră bazat pe reguli, lucru ce se întâmplă fără o direcţie conştientă sau controlul formal al unui comandament central.

Din punct de vedere tactic, acest sistem poate lucra într-o tăcere radio completă, evitând interceptarea electronică a planurilor şi făcând roiul invulnerabil la bruiaj sau înşelare radio. Utilizând aceste tactici, o unitate experimentată va putea acţiona – cel puţin în teorie – într-un ritm mult mai rapid decât unităţile convenţionale bazate pe ordine.

La nivel de unitate, o organizaţie cu acest tip de operaţii nu are un comandament central ce poate fi distrus. Un „roi” de acest tip nu are un creier, un nod central de comandă ce poate fi ucis. Sistemul de comandă al „roiului” este distribuit, bazat pe reguli, emergent, astfel fiind integrat în sistem, nefiind legat de o persoană, vehicul sau locaţie fizică.

Aşa că, dragii moşului, bun venit în Danger Zone. Fără comandanţi, fără ordine. Ne descurcăm singuri.

O părere la “Welcome to the Danger Zone

  1. Nice & thanks! F interesant. My two cents ca civilica habarnist: creca ne-ar ajuta si pe noi daca ne vine ursu (ratnik & all) in ograda, Doamne feri!
    Spor la toate cele la Irlanda acolo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>