Arhiva etichetelor: romanian army

Peste deal

Posted on by
1
Mortier

Mortier

Dragii moșului, astăzi vom vorbi despre ceea ce în Armata Română se numește ”aruncător de bombe”, sau, în termeni mai puțin tehnici, mortier. Denumirea vine din franceză și descrie, potrivit versiunii românești a Wikipedia ”o piesă de artilerie cu țeava scurtă, folosită pentru a lansa proiectile asupra unor obiective aflate de obicei în spatele unor obstacole. Proiectilele sunt încărcate în mod normal pe la gura țevii și au o velocitate redusă, raza de acțiune fiind limitată. Traiectoria lor este curbă, cu un unghi de tragere de peste 45°, pentru a lovi țintele cât mai pe verticală. Proiectilele au stabilizare aerodinamică pentru a nu fi dezechilibrate la vârful traiectoriei. Presiunea maximă din țeavă este semnificativ mai mică decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite deoarece proiectilul nu obturează corespunzător țeava. Prin urmare, țevile aruncătoarelor au pereții subțiri, fiind mai ușoare. Aruncătoarele de bombe au coeficientul de umplere a bombei mai mare decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite de același calibru datorită caracteristicilor constructive.”

Componente

Componente

De ce este important acest tip de armă pentru o șatră de insurgenți? Pentru că reprezintă una dintre cele mai portabile și/sau mobile sisteme de artilerie, putând fi transportat de către oameni fără prea mult efort, cel puțin pe cele de calibru mic (60 mm) și mediu (81/82 mm). Apoi, traiectoria parabolică, extrem de înaltă  și unghiul de cădere aproape vertical îl fac extrem de util în zonele urbane, unde proiectilele sale pot fi lansate din cotloane înghesuite, literalmente peste clădiri. Aceleași caracteristici îl fac extrem de dezirabil în zone muntoase și împădurite. În aceste zone este posibil ca un mortier să poată lovi o țintă situată la o înălțime mai mare ca a sa, lucru extrem de dificil pentru o piesă de artilerie ”clasică” cu tragere directă. Este unul dintre cele mai ușor de utilizat sisteme de artilerie, livrând un proiectil exploziv sau incendiar (gama de proiectile mai cuprinde fumigene și pe cele de iluminare) la o distanță de 100-4500 metri (în cazul celor mai folosite, cele de 81/82 mm).

Muniție 81mm

Muniție 81mm

Traiectorie

Traiectorie

 

Un sistem descentralizat de luptă, de timp ”hit and run”, va face uz masiv de capacitățile tehnico-tactice ale acestui tip de armă, putând fi folosit împotriva bazelor sau a punctelor fortificate, acestea putând fi atacate din orice punct din jur, pe o rază de 100-5000 m și un azimut de 360 de grade, unghiul aproape vertical de cădere al proiectilelor făcând aproape inutile barierele de protecție de tip Hesco, pentru iluminarea câmpului de luptă, pentru mascarea prin fum și mai ales pentru sprijinul artileristic al operațiilor ofensive și defensive, prin baraje, focuri de hărțuire și de blocare, în cazul operațiilor retrograde. În toate cazurile, o planificare bună cu preindexarea țintelor prin GPS poate produce rezultate spectaculoase. Infiltrarea relativ ușoară a mortierelor în zone ”nepermisive” prin demontare și ascundere în mijloace de transport diverse (samarizate pe animale, mașini civile), precum și raza de acțiune mare vor asigura lovituri puternice asupra oricărei categorii de ținte.

Dragă Moș Crăciun…

Posted on by
Răspunde
Jeep J8

Jeep J8

… pentru că, în general, am fost băiat valabil și nu m-am țuicărit pe blat, am și io o mică listă de cadouri. Nu pentru mine, pentru prietenii mei din urgisita Armată Română, cărora le-ar prinde bine jucărelele astea. Aia da, aia da, să începem…

1. Termobarice, Moșule! După ce-a făcut Carfilul lovitură termobarică pentru AG-7, aș vrea să văd chestii de-astea făcute și ca grenade de 40 mm, lovituri pentru AG-9, capete de luptă pentru Maliutka de-o fabrică Ploieștiul (și-aș vrea să văd ce face un castravete de-ăsta intrând pe ambrazura unui buncăr), grenade de mână și rachete pentru LAROM. Știu că nu-i frumos să te joci cu focu’, da’ dacă vecinii ruși au voie, noi de ce n-am avea?

2. Dacă tot am pomenit de LAROM, aș vrea să văd petardele alea de 122 mm calibru cu capete de mai multe feluri. În afară de exploziv și termobaric, de ce românii noștri n-ar putea să facă și un modul cargo cu submuniții inteligente antitanc (SMArt-ul germanez îmi vine în minte), eventual un jammer radio… 122 mm e un diametru destul de mare, lungimea nu prea contează, deci se pot înghesui multe chestii utile acolo.

3. Mi-aș dori de la poporu’ frate iordanian să văd (dacă se poate, cado’!) licența de fabricație a baclavalei RPG-32 Hashim, ce au inventat-o rușii pentru ei. Ea constă într-un modul de comandă, ce serveşte şi pe post de container/protecţie pentru sistemul de ochire, şi module conţinând rachetele de diverse tipuri, până acum fiind disponibile cumulative şi termobarice de calibrele 72,5 mm şi 105 mm. Racheta de tip PG-32V este un proiectil tandem de tip HEAT de calibrul 105 mm, optimizată pentru utilizare împotriva tancurilor echipate cu blindaj exploziv de tip ERA, cu o putere de penetrare de 700 mm. Proiectilele termobarice sunt optimizate împotriva infanteriei şi a lucrărilor de fortificaţii/clădirilor. În lucru se găsesc proiectile dirijate şi un sistem de telecomandă pentru acţionarea de la distanţă.

4. Pentru flăcăii cu care împart păcatul uitatului la gagici prin luneta de la PSL, le doresc să aibe cât mai repede în dotare Lynx-ul de 12,7 mm. Personal consider o pușcă de precizie anti-material o dotare neapărat necesară pentru o armată ce ține la titulatura asta. Extrem de utilă în războaiele asimetrice din ziua de azi, unde Armata Română nu se mai confruntă cu tancuri și bombardiere, ci cu mașini de teren încărcate cu purtători de Kalașnikovuri și cu încărcături improvizate de exploziv.

5. Ultima dorință pentru Armata Română se referă la introducerea unui vehicul ușor, pentru înlocuirea bătrânelor ARO. Preferatul meu e Jeep J8, dezvoltată pe platforma modelului Wrangler JK, ce este destinat din start forţelor armate străineze, serviciilor de urgenţă. etc., nefiind permis pe piaţa americană din cauza emisiilor poluante (noi, europenii, avem plămâni mai rezistenţi şi ne cu boltă pe panseluţele de americani). Potrivit băieţilor cuşeri de la Jeepolog.com, J8 poate fi numit “the ultimate Jeep”, platforma de bază fiind întărită, ranforsată, toate sistemele upgradate la standarde militare, totată hărăbaia fiind animată de un motor italian VM turbodiesel de 2,8 litri, ce dezvoltă fără proteste 194 cai relaxaţi putere şi un cuplu de 460 Nm, valori ce-i permit o sarcină utilă de aproape o tonă şi jumătate şi o capacitate de tractare de 3,5 tone, fiind astfel capabil să ducă după el un tun mediu. Având o capacitate de trecere prin apă de 76 cm, mulţumită filtrului de aer înălţat, J8 este disponibil ca vehicul utilitar cu 3/5 uşi pentru transport persoane, vehicul de transport şi vehicul de patrulare, configuraţiile oferite la cerere fiind cele de ambulanţă şi vehicule blindate, fiind gândit ca să poată fi instalate kituri modulare de blindaj de diferite clase de protecţie. O versiune specială a apărut în 2012 în Israel, sub numele de Storm 3 Recon, fiind lăsat fără uşi, aripi, parbriz şi alte detalii neesenţiale, fiind promovat ca vehicul rapid de patrulare şi atac pentru trupele speciale.

Pentru mine, în caz că voi câștiga la LOTO fără să joc, îmi doresc o Toyota Hilux de prin 1996-2001, dublă cabină, cu motor diesel 2L-T, versiunea SR5, mai puțin de 250.000 km la bord și un preț, daca se poate, mai mic de 6000 de epuroi. Nu exagerat, că mai trebuie bani pentru motorină și experimente… 😀

Și totuși, se poate

Posted on by
Răspunde

 

ARO

ARO

Dragii moșului, prin amabilitatea unui amic, am primit poza de mai sus. Pentru necunoscători, ăla e un ARO 24. Da, un ARO. Numai că e cea mai puternic înarmată mașină ușoară pe care am văzut-o vreodată.

Echivalentele cele mai apropiate sunt Land Roverele engleze ale flăcăilor veseli din SAS, dotate cu sistemul WMIK (weapons mount installation kit) ce reprezintă o suprastructură de protecție cu inel rotativ de montare a unei arme grele (mitralieră M2 de calibrul 0,50 in sau aruncător automat de grenade de calibrul 40 mm) și o mitralieră universală de 7,62 model FN MAG/M240 (sau L7 în nomenclatorul britanic). Încărcat cu provizii, echipament și armele individuale ale echipajului de 4 persoane, ”Panterele Roz” (denumirea neoficială a acestor mașini) au făcut legea în deșertul irakian în timpul primului Război din Golf (1990-1991), vânând SCUD-urile irakiene, precum și în multe alte locuri în care viteza și puterea de foc, mai puțin blindajul, au fost literă de lege.

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Revenind la ARO nostru, din poză se observă o putere de foc mult mai mare, fiind montate o mitralieră grea AA de tip DShK de calibrul 12,7x108mm cu arc de tragere de 360 de grade, un aruncător automat de grenade de tip AGS-17 de 30 mm și o mitralieră universală PKM (sau mitralieră md. 66) de calibru 7,62x54R, ultimele două arme acoperind arcul frontal al mașinii. Arme fiabile și extrem de puternice, în buna tradiție sovietică, DShK, AGS-17 și PKM sunt capabile de a produce un volum de foc imens, muniția având o rază lungă de acțiune și un potențial distructiv foarte mare. Considerând capacitatea legendară de trecere și mobilitatea mașinilor ARO, această combinație produce un mijloc de luptă extrem de puternic și de mobil, superior oricărui mijloc blindat, cu excepția elicopterelor de atac.

În mâinile unor soldați capabili de a înțelege capacitățile și limitările unui astfel de vehicul, ARO-ul nostru ar fi putut fi carul de luptă al unor unități de cercetare-diversiune și operațiuni speciale extrem de eficiente, dar n-a fost să fie…

Țevăraie

Posted on by
2

 

AG-9 + ARO

AG-9 + ARO

Dragii moșului, printre multele scule ce pot fi cărate în spatele unei mașini de către flăcăii din Hoardă se numără și o categorie de scule numite tunuri fără recul. Diferența dintre aceste sculișoare și tunurile normale este că, în loc să permită un recul normal ca la artileria obișnuită, permit ”scăparea” unei cantități de gaze pentru contracararea mișcării spre înapoi. Din această cauză, sunt mult mai ușoare decât artileria convențională și mult mai mobile.

SPG-9M

SPG-9M

Printre cele mai răspândite modele ce se pot întâlni prin diversele locuri uitate de Dzeu se numără modelul sovietic SPG-9, cunoscut Armatei Române sub numele de AG-9. Ușor (are o greutate de 47 kg), de un calibru relativ mare (73 mm) și deservit de 2 oameni, acest burlan asigură găurirea unui blindaj de 400 mm la o distanță de 800-1300 de metri. Fiind una dintre armele cele mai răspândite și iubite de către pirații somalezi, este montată foarte des pe navele mamă, pe skif-urile de atac precum și pe diversele mașini de luptă improvizate (așa numitele technical-uri).

AG-9

AG-9

Schimbând locația, în Siria, Irak și Afganistan la mare modă este copia iraniană a modelului american M40. De un calibru mai mare (105 mm), o greutate mai mare (209 kg) tunul fără recul M40 a reprezentat suma concluziilor trase de armata americană în urma războiului din Koreea, fiind foarte răspândit în rândul aliaţilor Americii, fiind în înzestrarea a peste 20 de armate, începând cu Republica Dominicană şi Pakistan şi terminând cu Italia sau Cangurezia. O armă extrem de simplă, nesofisticată, ce de multe ori a dat rezultate superioare rachetelor sau aruncătoarelor ce au înlocuit-o, capabilă să opereze în condiţii extreme, unde o rachetă ca TOW are probleme, extrem de potrivită în lupta urbană, greutatea sa redusă asigurându-i locul în spatele maşinilor de tip Land Rover (Australia, Angola), Toyota LandCruiser şi Hilux (Libia, Siria), Mercedes G-Wagen (Grecia şi Austria), AIL Storm (Israel), în timp ce armata americană l-a montat pe jeep-urile de tip M151.

Siria Special

Siria Special

Folosită în dublu rol, antitanc si antipersonal, M40 are o ofertă de muniţie foarte mare, începând cu proiectilele antitanc produse în Austria, Franţa, Suedia şi USA, şi terminând cu proiectile antipersonal de tip High Explosive (Italia, USA) sau cele de tip “canistră”, umplute cu mici săgeţi metalice (Franţa, USA). Având o rază de acţiune de maxim 7 km (deşi o lovitură precisă se obţine la o distanţă maximă de 1,4 km), M40 este considerată o armă extrem de fiabilă, puternică, iar montată pe o maşină de teren este extrem de mobilă.

Humvee Special

Humvee Special

Wazungu

Posted on by
Răspunde
Friends from Afar

Friends from Afar

2 km sud de Mongororo, granița dintre Ciad și Sudan

Bondocul se răsuci înjurând încetișor, frecându-și ochii obosiți. Era a doua zi în care supravegheau cotul râului acum secat, pe o căldură de foc. Septembrie în Ciad. Blestemă ziua în care bărbatul de lângă el apăruse în unitate și se împrietenise cu Mullahul. Blestemă și ziua în care se hotărâse să mai facă o tură în groapa cu nisip, așa cum numea cel de lângă el locurile uitate de Dumnezeu unde Armata Română, în pofida dovezilor, încerca să mențină o pace demult dispărută. Blestemă căldura arzătoare și se gândi la cei doi băieți pe care-i avea acasă.

– Ooooffff, băga-mi-aș…

– Gura, Marmotă. Ce, ți s-a făcut dor de cortu’ irlandez? Bun ceaiu’ de malț, ai? zise Bărbosu’.

– Movement, wazungu, zise negrul de lângă ei, cu ochii în binoclu.

Bărbosu’ propti Barrett-ul semiautomat în umăr, își alinie corpul cu arma pentru o absorbție cât mai bună a reculului și șopti:

– Radio, avem mișcare. Spune-le să fie gata de plimbare încoace. Imagini?

– Avem, spuse bondocul. Trei camionete. Două cu țevi duble, una cu o singură țeavă. O dublă pare că-i tun de-ală de 23.

– Distanță?

– 1080 metri până la gardul de piatră de dincolo de râu, spuse bondocul. Vântul chiar din față, 1,5 metri pe secundă. Înclinare 6 grade minus.

Bărbosu’ ajustă șurubul superior al lunetei și se făcu comod în spatele armei. Negrul se uita mândru la ei, apoi îi împinse binoclul bondocului.

– Foc de voie, se auzi vocea acestuia.

Bărbosu’ trase trei focuri în succesiune rapidă, ajustă tirul, mai trase două focuri. Ultima mașină începu să scoată fum. Mai primi un glonț în plin și explodă. Privi prin lunetă cum câteva siluete debarcară din mașinile rămase și o luară la fugă.

– Dă alarma la elicopter. Am mai capturat două mașini. Auzi bă Marmotă, cum dracu’ îi facem pe ăștia de la EUFOR să ne plătească vreo cinci containere pentru Toyotele astea și transportu’ până acasă?

* * *

Totul începuse cu trei luni înainte. Compania Cercetare trebuia să furnizeze un pluton pentru a asigura rotirea trupelor românești în cadrul EUFOR Ciad. 40 de oameni aleși pe sprânceană, dintre cei ce mai aveau ture de serviciu efectuate în teatrele de operațiuni externe. Totul fusese perfect, cu două excepții: erau însoțiți de fostul lor comandant, colonelul Lucescu, supranumit Mullahul, și fuseseră anunțați că vor avea un reporter încadrat în pluton. Colonelul le spusese:

– Frecangiilor, ați dat de dracu’. Care calcă pe bec, doarme două săptămâni cu reporteru’.

– Șefu’, nu-mi zice că-i Bărbosu’, se auzi vocea sergentului major Răzvănescu.

– Încă mai ai coșmaruri după sforăitu’ ăluia, ai? Deci nu călca pe bec! rânji colonelul.

Bărbosu’ era cunoscut în companie. Știau ce-i poate pielea, mai știau că sforăia de cădea tencuiala de pe pereți, ceea ce-l făcuse pe Răzvănescu să se mute la șase corturi distanță prima dată când reporterul apăruse la ei în unitate, treabă rămasă în folclorul echipei.

La prima patrulă împreună cu contingentul irlandez, ajunseseră într-o tabără ce primise un grup nou de refugiați atacați de Janjaweezi. Bărbosu’ văzuse un copil de 5-6 ani cu o rană urâtă la picior. Se oprise, contrar tuturor regulilor, lăsase camera foto pe jos, își pusese o pereche de mănuși de cauciuc ce păreau să nu-i lipsească niciodată, scosese trusa medicală personală și îngrijise rana copilului. Soldații făcuseră cerc cu spatele la el, gata de ripostă. După ce-l bandajase, îi dădu un bidon de apă și-l lăsă în mâinile unei femei îmbrăcate într-un halat alb cu o brasardă cu Crucea Roșie pe mână. Se răsuci spre transportorul blindat din care coborâse iar soldații ciadieni și rebelii zdrențuroși înarmați cu AK-uri îi făcură loc să treacă fără să spună niciun cuvânt. După două zile găsise o cutie de plastic sub pernă, în cortul său. Conținea un Glock 19 și un încărcător de rezervă, ambele pline. Îl pusese la centură și nimeni nu îl întrebase de ce și cum.

Apoi dăduseră, într-adevăr, de dracu’. Cineva se plânsese Mullahului că Bărbosu’ umbla prea mult cu negrii ca să facă poze, și ei nu aveau chef să dea de bucluc nerespectând regulile ce spuneau să nu se sustragă de protecția patrulelor la care era atașat, iar Bărbosu’ aflase. Așa că la următorul careu ieșise în față.

– Frecangiilor, li se adresase el, dacă vă tremură fundu’ de frică, eu mă duc cu negracii. Cică voi sunteți cercetași, da’ dincolo de sârmă vă mănâncă ăștia cu fulgi cu tot. Mai bine ați învăța războiu’ de la ei. Se bat cu arabii de vreo 12 ani, AK și Toyotă contra elicoptere și tancuri, și tot aici sunt. Nu i-a bătut nimeni. Vă dau lecții la orice oră.

Așa că Mullahul începuse să-i trimită în patrulă nu cu irlandezii, ci cu ciadienii. Renunțaseră rapid la căști și la vestele antiglonț și ajunseseră să aprecieze Toyotele negrilor, mult mai rapide și mai confortabile decât blindatele greoaie. Apoi învățaseră ce înseamnă mitralierele grele, tunurile antiaeriene ușoare, lansatoarele antiaeriene portabile. Învățaseră să facă ambuscade în cele mai neașteptate locuri, să doboare elicopterele ce atacau satele din zonă, să se ivească din pământ, să lovească și să dispară. Și să facă rost de ”jucării”. Ușor, plutonul se motorizase cu Toyote LandCruiser aproape noi, muniția capturată era din belșug, ședințele de tragere foarte dese. Glumeau între ei că un singur om consuma într-o lună mai multă muniție ca un pluton întreg acasă, într-un an. Și că singura diferență între ei și negri era culoarea pielii, până și tricolorul era același. ”Misiunea dumneavoastră”, i se spusese Mullahului, ”este de a apăra taberele de refugiați și populația civilă de atacuri”. Ceea ce făceau întru totul.

* * *

Bărbosu’ se ridică în genuchi, puse un încărcător plin în Barrett, apoi luă de mâner pușca imensă și făcu semn spre mașinile abandonate. Negrul își săltă AK-ul pe umăr și privi Puma cu însemne franceze ce huruia deasupra capetelor lor. Se puseră în mișcare.

Elicopterul aterizase deja când cei trei ajunseră la locul atacului. Mașina care ardea avea în benă o mitralieră DShK, rapid demontată de soldații ce mișunau în jurul ei. Bărbosu’ aruncă o privire, mormăi un ”Mitsubishi” ceea ce nu provoca la prea mult respect din partea sa și-și îndreptă atenția spre prima mașină, un Hilux alb ce prezenta câteva urme de lovituri. Pe scaunul ZU-23-ului din benă muștele bâzâiau șezutul însângerat.

– Să-mi aduci aminte să nu mă iau la harță cu tine, șefule, zise bondocul cu fiori pe șira spinării.

Negrul fu mai expansiv:

– Good hunt, mzungu, spuse el arătându-și dinții de un alb perfect.

– Let’s go home, Abdul, zise Bărbosu’ așezând pușca pe scaunele din spate și urcându-se la volan. I need some irish tea…

Farfurii

Posted on by
Răspunde

 

De îngropat

De îngropat

Dragii moșului, în discuția de azi vom diseca niște jucărele destul de interesante, construite anume în ciuda armatelor îndrăgostite de țestoasele mari și grele. Pentru că, nu-i așa, orice tanc nu-i decât o cutie de metal mare și scumpă ce abia așteaptă să rămână fără șenile și/sau echipaj.

Apărute înainte de cea de-a doua cotonogeală mondială și încă aflate la post în petice de deșert uitate de Cel de Sus prin Egipt și Libia, minele antitanc de origine germană numite Tellermine (însemnând literal ”mină farfurie”) au reprezentat cel mai simplu și mai eficient mijloc de luptă anti-blindate, fiind capabile să spulbere șenila oricărui tanc din acea perioadă și să distrugă un vehicul ușor, o semișenilată sau un camion. Conținând aproximativ 5,5 kg de exploziv și un focos ce nu putea fi detonat de o greutate mai mică de 90 kg, Tellermine a reprezentat cea mai produsă mină antitanc germană și un model ce va fi copiat cu nerușinare de învingători.

Tellermine 43

Tellermine 43

Intrată în înzestrarea Armatei Roșii în 1962, seria de mine TM-62 a constituit o dezvoltare și rafinare a conceptului german, ideea de bază (o încărcătură de exploziv de 7,5 kg) fiind aplicată pe mai multe nivele, având corpul din tablă de oțel (TM-62M), carton presat impermeabil (TM-62B), plastic (TM-62P) precum și lemn (TM-62D) și pânză îmbrăcată în rășină epoxidică (TM-62T). La acestea se adaugă numărul mare de focoase ce pot fi instalate pe aceste mine, de la simplele focoase mecanice la cele electronice ce folosesc influența magnetică. În testele statice, o mină de tip TM-62 a distrus un tanc de tip Centurion (modelul clasic din acea perioadă, încă extrem de întâlnit în armatele din lumea a III-a), ucigând echipajul simulat din animale al tancului. România folosește două versiuni ale acestei mine, produse local (nu știu cine le mai produce acum) numite MAT-62B și MAT-76.

TM62M

TM62M

O dezvoltare interesantă a conceptului a venit din partea armatei americane, care a creat modelul M21. Acesta are un sistem de detonare dublu (prin apăsare și prin ax de apăsare – tilt rod) și două focoase. La acționare, primul focos aruncă capacul minei și pământul de deasupra, făcând loc pentru încărcătura principală, o lovitură cumulativă de 5 kg, capabilă să spargă ”burta” oricărui tanc.

M21

M21

Mijloace de luptă extrem de eficiente și ieftine, minele antitanc ”clasice” pot fi utilizate de către forțele insurgente ca blocaje pe drumuri, amplasate la întâmplare în calea forțelor mecanizate sau în ambuscade, producând, pe lângă distrugerea mijloacelor blindate, victime omenești și o scădere generală a moralului.

Cap. 6: Discuții

Posted on by
Răspunde
AN/PRC117G

AN/PRC117G

 

Blondul dădu colțul casei cu două căni de cafea în mână, îndreptându-se spre masa din blăni de lemn la care Bărbosu stătea și admira peisajul. Peisaj constituit din Toyota cu capota ridicată și ușile larg deschise, de unde se ițeau picioarele Piticului.

– Deci, cum îți zicea io matale, se auzi vocea acestuia, poți să bagi stația asta nenorocită sub scaunele din față, da’ în afară de microfon nu ai acces la nimic!

– Păi și cum durerea mea schimbi și tu frecvențele ca omu’? se auzi vocea lui Bogdan, electronistul grupului.

– Prin telepatie nu merge, c-am încercat, zise Piticu’. Doar să îi conectezi ceva laptop, da’ devine vizibil prin cablu…

– Deci, dacă vrei să instalezi toată măgăria, cu amplificator…

– Auzi bă, se auzi vocea lui Cosmin, ți se pare că asta-i camion? Sau ceva Hummer? Unde bagi tu ditamai blocu’ de BCA? Îl ții în brațe? întrebă chelul arțăgos.

– Nene, zise Piticu’, ascultă la om pățit, nu merge ce vrei matale. Da, poți s-o camuflezi sub scaunu’ șoferului, s-o alimentezi la 12 volți, să-i tragi conector de antenă pe acoperiș, da’ efectiv nu merge s-o integrezi ca în Humvee. Ăla e ditamai chirpicu’, asta-i mică și fâșneață!

– Piticule, luați o pauză, zise moale Bărbosul. Haideți la cafea, că m-ați creierit destul.

Chelul aruncă o singură privire spre masă și întrebă:

– Ce-i dă Blondului cu virgulă? Că arată de parcă a ajuns în budă la McDonalds și dama lipsește.

– Zi bre ce probleme existențiale ai? spuse și Bogdan.

– Păi, șefule, ar fi cam multe…

– Zi una din ele, spuse chelul cu zâmbetul pe buze.

– Păi, în general, voi știți mai multe ca mine, zise Blondul strâmbând din nas, mai ales în meseria mea, și asta nu-i ok…

– Of, băga-mi-aș, zise Cosmin așezându-se cu fundul pe masă. Te-a pocnit gânditu’, locotenente?

– Nu, da’ efectiv, de ce? De ce mă uit eu la o mină de-aia care se agață în copaci ca broasca la sudură?

– Pai e simplu, Blondule, pentru că ești militar. Noi suntem civili. Fix de-aia.

– Cum adică?

– Păi și armata e ca orice corporație. Există birocrație, există șefi, există orgolii. Tu, dacă te arăți deștept, mereu se găsește vreunu’ să-ți taie picioarele. Îți face un raport negativ și te găsești tras pe linie moartă, doar că vrea el să ți-o tragă, că l-ai deranjat din rezolvatu’ de integrame. Noi n-avem problema asta. Dacă vreau să învăț ceva, scot banu’ și mă duc la ăla care predă ”nene, ăsta-i banu’, e semnat de Mugurel Isărescu, zi-mi ce tre’ să știu”. Îmi dau examenu’, îmi iau diploma, sunt îndreptățit să deschid gura. Vreau scafandru? Scot banu’, mă duc și fac cursul, îmi iau brevet. Vreau parașutism? Mă duc de fac 25 de salturi, îmi iau brevetu’, sunt parașutist. Vreau să fiu lunetist? Îmi iau patalama de vânător, îmi iau pușca, îi pun lunetă de care vrea mușchiu’ meu și mă duc să vânez. Crede-mă, căprioru’ sau mistrețu’ sunt mult mai greu de vânat decât omu’. Apoi îmi descarc manualele militare de la americani, canadieni sau suedezi, mai citesc ceva pe acolo și sunt mai bun ca tine. Simplu. Echipamentu’ e cam același, și la civili și la militari, câteodată e mai bun la civili, că ăștia tre’ să scoată banu’ și e concurență, apoi dinamita, de exemplu, nu s-a schimbat de când a inventat-o tata Alfred Nobel, în 1867, acu’ 150 de ani și mai bine…

– Mda, zise Blondul, câte ar fi de schimbat…

– Nu multe, replică Cosmin. Și majoritatea sunt ieftine. Da’ tre’ numa’ să se vrea.

– Uimește-mă, zise Blondul.

– Bre, e simplu. Se ia soldatu’ care vine la unitate. Suntem armată NATO, nu bar de negri, deci ăla tre’ să vorbească o engleză cât de cât fluentă, că de-aia se presupune că a stat 4 ani în liceu. Dacă nu știe, îl bagi în curs pe banii lui. Sau faci un parteneriat cu un ONG, acolo. Ținând seama de arealu’ în care acționează Armata Română, și franceza ar fi indicată pentru Levant și Africa sub-sahariană. Și faci ca la ruși: a învățat limba bine, cu diplomă? 10% în plus la salariu. Dacă are sânge în el și învață o arabă, o chineză, un Pashto sau alt exotism de-ăsta, 20%. Apoi îl treci printr-un curs de prim ajutor, să știe ce să facă când îl vede pe colegu’ căzut la pământ. În cel mai rău caz, asta îl învață Crucea Roșie, cu care iar faci parteneriat.

– Nu sună rău, zise Piticu’.

– Apoi te duci la reprezentanții marelui Licurici, ”băi parteneru’ american din NATO, ai două baze la noi în bătătură, cum facem să deschizi o școală de instructori pentru luptă fără arme în folosu’ armatei române?” Că poate să facă o școală de MCMAP al USMC-ului la Kogălniceanu și de Combatives al US Army la Deveselu. Sau pe amândouă, că nu mă supăr. Și așa formezi o pepinieră de instructori, și așa armata română devine mai eficientă în misiunile NATO și mai bine pregătită, nu crezi? zise Bărbosu privind fața uimită a Blondului.

– Apoi, prietene, îi pui să tragă. Până consumă toată muniția aia veche din depozite. Îi pui să tragă până când fac scurtă la degetu’ de pe trăgaci și le pleznesc timpanele. Așa obții două lucruri: soldați antrenați și comenzi pentru fabricile de muniție. Și îl pui pe soldat să demonteze, să curețe și să asambleze arma aia cu care a tras până o face legat la ochi și contracronometru. Să știe să demonteze arma aia mai bine decât să dea jos bikinii neveste-sii.

– Șefule, dacă te-ar auzi ministrul apărării, te-ar împușca, pe bune, zise rânjind Piticu’.

– Știu, zise Bărbosu. Și nu numai el… Încă o chestie, aș băga o instrucție pirotehnică minimă la trupe. Adică ăla mic, soldat sau gradat, să știe să-mi facă o demolare simplă, o ușă, un gard, o poartă sau o gaură în zid, că nu-i mare filozofie să faci o amorsă dintr-o capsă pirotehnică și un metru de fitil și s-o lipești de trei fire de Primacord. Ca să nu mai vorbim că e simplu să îngropi o farfurie antitanc, ce dracu’!

– Ce-i ăla Primacord? întrebă Blondul.

– Fitil detonant, zise Cosmin. Șnur de-ăla exploziv. Se pun trei fire pe o bandă adezivă de lungul ușii, de sus până jos, și se lipește capsa pirotehnică de el. Când detonează șmecheria, de obicei e suficient să-ți rupă o ușă din lemn în două. Dacă-i metalică, pui mai mult sau folosești alte metode, la fel de simple.

– Și în ultimul rând, dai drumu’ la școli pentru soldați. Vrea să fie lunetist? Îi traduci FM 3.22-10 american și îl pui să citească, că nu-i mare diferență între M110 american și PSL-ul nostru. Sau între Barrett și Ghepardu’ ăla G6 Lynx de-l fabrică la Cugir. Vrea să se joace cu explozive? Îl trimiți la școală la Rm. Vâlcea, la EOD. Vrea să doboare avioane? Îi faci curs de operator CA-94, că fiecare divizie are batalion de apărare antiaeriană. Nu-i nevoie să reinventezi apa caldă. Doar traduci manualele altora din NATO, le adaptezi la noi și ai proceduri comune, ai instrucție standardizată și oameni care nu se calcă pe bătături în teatre, indiferent că-i român, american, danez, canadian sau neamț. În teatre, faci cerere de instrucție cu armamentu’ și echipamentu’ partenerilor direcți. Da’ cum ziceam, tre’ să se vrea.

– Mda, zise Blondul, nu sună rău…

– Cel mai bun exemplu suntem noi, zise Cosmin cu o voce liniștită. Pe noi nu ne-a obligat nimeni. Noi am alergat după cursuri, noi am învățat în timpul liber, noi ne-am spart capul fără să ne ajute nimeni. Dacă ar fi un pic de bunăvoință, îți dai seama ce-ar fi Armata Română?

Burlane

Posted on by
Răspunde

 

Sistem de lansare 9P135 cu rachete Fagot și Konkurs

Sistem de lansare 9P135 cu rachete Fagot și Konkurs

Dragii moșului, continuând ocupația mea preferată de student în vancanță, puricatu’ Iutubului, am găsit multe clipuri ale glorioasei Armate Siriene Libere (FSA), consumând diverse chestii prin tot felu’ de grămezi de moloz pe la ei prin bazare. Printre multe altele, niște jucărele pe care știam eu în dotarea Armatei Române și nu numai, adică rachetele antitanc dirijate de tip Fagot și Konkurs.

Caracteristicile tehnice sunt în mare măsură asemănatoare, rachetele fiind dezvoltate în paralel, modelul Fagot fiind gândit a fi lansat de pe un lansator portabil iar Konkurs de pe vehicule. Dar prin modificarea sistemului de lansare 9P135 s-a reușit integrarea ambelor rachete ca sistem portabil pentru infanterie. Rachetele sunt păstrate și trase din containerul/tubul de lansare etanș. Sistemul de lansare cântărește 22,5 kg și constă dintr-un tripod, o cutie de ghidaj și un vizor cu factor de mărire de 10x și unghi de vizare de 5 grade. Sistemul poate lovi ținte în mișcare, cu condiția de a nu avea o viteza mai mare de 60 km/h, are posibilitatea de ajustare 360 de grade în travers și de +/- 20 grade pe verticală, putând fi folosit, cel puțin teoretic, împotriva elicopterelor la joasă înălțime. Rachetele folosesc un sistem de generare a gazului pentru a fi lansate din tub, pornind motorul cu combustibil solid la o distanță sigură pentru operatorul sistemului de lansare. Sistemul de ghidare este de tip SACLOS (Semi-Automatic Command – Line Of Sight), ce permite o utilizare facilă de către operatori fără mult antrenament.

Analizând informațiile provenite din Siria via YouTube (și nu numai) se observă folosirea de către forțele insurgente în special în teren urban / construit, în ambuscade la punctele obligatorii de trecere, portabilitatea sistemului făcându-l ideal pentru lovituri asupra mijloacelor blindate, a punctelor fortificate și nu numai. Fiind un sistem special gândit pentru a fi folosit de infanterie, raza mare de acțiune a rachetelor Fagot/Konkurs permite ducerea unui stil de luptă asimetric împotriva forțelor blindate, caracterizat prin folosirea judicioasă a terenului pentru ambuscade, atacuri de tip ”hit and run”, precum și lovituri asupra bazelor / aerodromurilor forțelor regulate. Capacitatea de penetrare de 600 mm oțel omogen asigură o putere de distrugere imensă, mai ales împotriva avioanelor parcate sau a mijloacelor ușor blindate.

În concluzie, un sistem portabil, ușor de folosit, ce permite unei forțe mici să lovească puternic un adversar ancorat în metodele ”tradiționale” de ducere a războiului.