Dragii moșului, din cauză de căldură, lene și lipsă de chef, azi o lăsăm mai ușor cu textu’ și dăm ceva video, pentru cei cu vise umede despre laseru’ lu’ Hoandă și alte asemenea:
Enjoy!
Friends from Afar (part 5)
Răspunde
Arhiva etichetelor: PSL
PTAP
Pentru 56PAR
Dragii moșului, chestia ce-o veți citi astăzi reprezintă un concept privind înființarea/utilizarea grupelor paramilitare/de partizani similare ca idee cu Gărzile Patriotice din perioada comunistă sau cu Forţele Teritoriale Poloneze, despre care am scris aici şi aici. Numărul și densitatea acestora pot fi ajustate în funcție de specificul local, media fiind de 1 grupă de 5 – 6 oameni în fiecare sat și 2-3 în orașele mici de provincie. Astfel se poate realiza o acoperire destul de buna a teritoriului României cu unități independente, extrem de mobile și cu o mare putere de foc.
Selecția personalului: folosind actuala infrastructura informatica din sistemul de învățământ, se poate realiza o aplicație de tip „test grilă”, în care viitorul candidat se poate loga folosind numele, inițiala/inițialele prenumelui și codul numeric personal (de exemplu) și va fi testat după teste standard de aptitudini, inteligenta, șamd. Un fel de „recrutare electronica” ce va scuti candidatul de drumul la centrul militar zonal/județean, va economisi timp și resurse. Candidații încadrați la grupa de trupe 0 (echivalentul trupe speciale, parașutiști, vânători de munte, grăniceri, infanterie marina din timpul serviciului militar obligatoriu) vor fi invitați pentru la un interviu cu un psiholog și la un test practic pentru stabilirea aptitudinilor specifice (medical, informatic, sportiv, etc).
Pregătirea personalului se va desfășura în doua faze:
1. Instrucția de baza, accentul punându-se pe pregătirea fizica, orientare în teren/topografie, cunoașterea și mânuirea armamentului, prim ajutor, traiul în condiții precare/survival, comunicații de baza. Acest nivel va fi parcurs fără excepție de toți candidații.
2. Instrucția avansata, în funcție de opțiuni/aptitudini:
– pregătire medicala la nivel înalt (triaj medical primar, hemostază, traumatologie, managementul căilor aeriene, administrare intradermică / intravenoasă a medicamentelor, farmacologie, evacuare medicala de urgenţă, etc).
– cursuri specifice: lupta corp-la-corp, lunetiști, demolări/sabotaj, comunicații (Morse, comunicații sol-aer, folosirea echipamentelor de criptare, antene improvizate), observatori artilerie/control atac aerian, logistica (conducere pe teren accidentat, mecanica, stabilire zone aterizare/desant), alpinism și schi (în zonele montane).
Componenta grupei paramilitare/de partizani și dotarea:
Grupa este formata dintr-un comandant de grupa, un lunetist, un mitralior, un AG-ist și unul/doi purtători de muniție/specialiști.
Comandantul de grupa are și funcția de radio-operator și/sau șofer, este înarmat cu un pistol mitraliera/pușcă asalt, 300 de cartușe, grenade explozive, fumigene si are in dotare un echipament NVG (sistem de vedere pe timp de noapte) – preferabil un sistem integrat binoclu/NVG/telemetru laser ca Vectronix Moskito.
Lunetistul este dotat cu o arma PSL, o rezerva de muniție de 200 cartușe „sniper” de tip 7N14 (FMJ-BT) (opțional) și 100 (300 in lipsa muniției „sniper”) cartușe AP/API (perforante/perforant-incendiare), putând folosi și muniția mitralierei in caz de necesitate. Adițional, grenade explozive si fumigene.
Mitraliorul are in dotare o mitraliera PKM cu banda, cu o rezerva de muniție suficienta de diferite tipuri (glonț obișnuit, perforant, trasor).
AG-istul este dotat cu un aruncător de grenade model AG7 cu diferite tipuri de muniție (HEAT/cumulativ, termobaric, anti-personal). Am putea adaugă aici modelul suedez SAAB Carl Gustaf M3-M4 ce folosește printre alte tipuri muniția multifuncțională HEDP 502 care ofera doua moduri de detonare (impact și întârziat) ce sunt selectate prin simpla rotire a proiectilului inainte de introducerea în aruncător. Adițional, poate fi dotat cu un pistol mitraliera/pușca de asalt si 150-210 cartușe.
Purtătorii de muniție sunt dotați cu pistol mitraliera/pușca asalt si grenade explozive/fumigene pt uz propriu. Ei vor transporta rezerva de muniție. Vor funcționa în rolul primar de radio-operator/șofer/medic/specialist demolări/trăgători antiaerieni.
Prin folosirea sistemelor de armament specificate mai sus se asigura o logistica simplificata, muniția fiind comuna pentru mitraliera PKM și pușca PSL (calibrul 7.62×54 mm).
Armamentul greu al grupei poate consta in rachete antiaeriene portabile de tip CA94M, SA24 Igla-S sau FIM93 Stinger, cu ghidare în infraroșu si lansare de pe umăr, economisindu-se astfel spațiu în vehiculul grupei prin eliminarea tripodului/stativului. Astfel se pot asigura atât auto-apărarea grupei împotriva atacurilor aeriene cât și integrarea într-o rețea de apărare antiaeriana coordonata central.
Alte arme grele, montate pe vehicul, pot fi mitraliere calibru mare tip DShK/KPV, aruncătoare automate de tip AGS17, aruncătoare fără recul de tip AG9, rachetele antitanc dirijate de tip Konkurs/Fagot, MILAN sau Spike MR/LR. Suplimentar, un mortier de calibrul 81/82 mm cu proiectile explozive, fumigene si de iluminare.
De asemenea, se poate adaugă o cantitate limitata de exploziv plastic si sisteme de detonare, pentru operațiuni de sabotaj/demolare, precum si mine anti-personal direcționale de tip Claymore/MON-50/MRUD (permise prin protocolul de la Ottawa) si mine antitanc.
La dispoziția grupei se va afla o stație radio tactica multicanal, portabila, de tip Harris PRC-117G/Aselsan PRC-9661, cu posibilități de emisie UHF/VHF, criptare si salt de frecventa, Satcom și transmisie de date, conectabila la un laptop/tableta/PDA pentru transmiterea ordinelor, a hărților și informațiilor in timp real.
Transportul grupei se poate face cu o autoutilitară 4×4 de tip Toyota Hilux / Mitsubishi L200 / Isuzu D-Max / Nissan Navara sau un camion ușor de genul Iveco Daily 4×4 sau Unimog, eventual militarizat/modularizat după conceptul britanic CAMELEON (www.cameleon-mms.com), ce poate transporta membrii grupei, armamentul și o cantitate sporita de muniție, având posibilitatea de a funcționa ca baza mobila pt mortierul de 81/82 mm sau 120 mm. Avantajele acestui vehicul utilitar comercial/derivat este reprezentat de prețul relativ rezonabil, întreținerea facilă (incluzând piesele de schimb), mobilitatea ridicata si posibilitatea de a fi condus de orice posesor de permis categoria B, printre altele.
Logistica:
1. Se recomanda crearea de către fiecare grupa a 2-3 depozite de mici dimensiuni, constând în seturi de arme (2-3 pistoale mitraliera/pusti asalt, 1 PSL, o mitraliera, un AG7), câteva unități de foc pentru fiecare arma, piese de schimb, explozivi, baterii pentru stația radio, NVG, rații alimentare, apa, rezerve medicale, combustibil, eventual o stație radio de rezerva, amplasate în locuri ascunse, marcate pe hărți și cunoscute doar de comandantul grupei.
2. Stabilirea și marcarea pe hărți a unor zone de parașutare echipament (drop zones) si a zonelor de aterizare a elicopterelor.
3. Stabilirea, marcarea și amenajarea în împrejurimile orașelor a unor piste improvizate de aterizare pentru avioane cargo de tip Antonov An-2 /C27 Spartan / C130 Hercules pentru transportarea unor cantități mari de provizii și evacuarea răniților. Pistele vor avea dimensiunile de 1000 x 50 de metri, cât mai plate, lipsite de obstacole, materialul fiind pământ compactat. Ca mijloace tehnice se pot folosi o stație meteo automată portabila și o radiobaliză automata. Punctele de instalare a acestora vor fi stabilite din timp conform normelor tehnice adecvate. Stațiile radio tactice din dotarea grupelor sunt compatibile cu sistemele de comunicații ale aeronavelor.
Operațiuni posibile:
1. Atacuri de tip „hit and run”, raiduri, ambuscade. Vehiculul grupei permite o mobilitate ridicata și montarea de arme grele (mitraliere calibru greu – 12,7/14,5 mm, aruncătoare automate de grenade, rachete antitanc) ce pot fi folosite staționar și din mișcare împotriva personalului inamic, a tehnicii neblindate/blindate si a depozitelor de materiale.
2. Sabotaje împotriva depozitelor de provizii și a cailor de comunicație.
3. Atacuri împotriva mijloacelor de lupta aeriana (avioane la joasa înălțime, elicoptere, drone de cercetare) folosind rachete antiaeriene portabile.
4. Dirijarea/corectarea tirurilor de artilerie și a atacurilor aeriene, marcare ţinte.
5. Defensiva stratificata cu puncte de rezistenta ce permit câmpuri de foc încrucișate. Lucrările genistice (gropi/șanțuri de tragere, tranșee, buncăre) pot fi construite din timp în punctele de gâtuire a cailor de comunicație si nu numai, în număr suficient și cu mijloace minime.
6. Cercetare în adâncime, recunoaștere, transmiterea informațiilor în timp real.
7. Recuperarea piloților doborâți de focul inamic.
Partystarters
Hatay, Turcia
Cei cinci se uitau uimiţi la containerul roşu aflat lânga baraca din osb ce le fusese repartizată. Avea un lacăt cu cifru şi lângă el, scris pe o bucată de carton lipită pe uşă, se putea citi „To Cpt. Andronescu, Scout Company, Romanian Element„.
– Auzi şefu’, se auzi vocea lui Dumbravă, cine-ţi trimite matale colete nu se încurcă!
– Bine că eşti tu deştept. Cum deschidem mizeria asta? replică Bărbosu’.
– Păi e un lacăt cu cifru, se băgă în seamă Honvedu’. Trebuie să aflăm combinaţia…
Bărbosu’ se întoarse uimit de inepţia auzită.
– Şi cine ne-o dă, mătuşa Tamara?
În momentul acela telefonul Bărbosului începu să bipăie. SMS. „Combination lock 1601„. Binenţeles, data lui de naştere. Se uită în sus şi făcu cu mâna.
* * *
Deasupra lor, la mare înălțime, o dronă își focaliză sistemul video și transmise imaginile mai departe.
* * *
Baza aeriană RAF Akrotiri, Cipru
– I hope they will like the parcel, Sir, spuse operatorul dronei spre Bennett.
* * *
Hatay, Turcia
Aveau misiunea de a monitoriza încetarea focului între armata siriană şi rebelii din FSA. Turcii mârâiseră, pentru că multe facţiuni din FSA erau sub controlul lor, dar, ameninţaţi cu o blocadă economică şi diplomatică, cedaseră. O forţă multinaţională avea să asigure patrulele de monitorizare.
Bărbosu’ desfăcu lacătul şi deschise larg uşile. Primul lucru care îl văzură fu coada unei Toyota Hilux albastre. În benă erau stivuite cutii ermetice din plastic fixate cu o plasă de nailon.
– Ce dracu’…?
– Bela, tu esti mai slăbănog, vezi dacă roţile din faţă sunt fixate cumva şi ce-i după maşină. S-o dăm afară şi să facem inventarul.
– De unde naiba a venit asta?
– Îl ţii minte pe amerlocu’ ăla din Somalia? E cadou de la el. Hai s-o dăm afară.
Lanţurile de fixare fură desfăcute, maşina fusese scoasă din container iar cei cinci începură să inventarieze conţinutul fiverselor cutii.
– M72A9, lansatoare de rachete, MRE-uri, filtre de apă, GPS-uri Garmin Foretrex… Şefu’, ce număr porţi la bocanci? Am gasit nişte cutii cu Haix P9 AirPower… se auzi vocea lui Dumbravă.
– Caută o pereche de 45, primi răspuns.
– Două staţii radio AN/PRC 117, şase staţii AN/PRC 148, baterii, o pătură solară de încărcat baterii, un generator Honda, două laptopuri Panasonic Toughbook… spuse DeeJay.
– Dispozitive de vedere pe timp de noapte, AN/PVS-14, 12 bucăţi, AN/PVS-22, două bucăţi, pistoale Glock 19, opt bucăţi, amortizoare, opt bucăţi, mine Claymore, 40 de bucăţi, muniţie de 5,45×39 mm, 20 de lăzi, muniţie 7,62×54 mm, 15 lăzi… mormăia Honvedul.
– Puşca cu lunetă G28, o bucată, puşcă cu lunetă Desert Tech SRS A2 .338 Lapua Magnum, muniţie .338 LM, 10 cutii de 200 cartuşe fiecare, muniţie M118LR, 10 cutii de câte 500 bucăţi fiecare, număra Bela.
– Şefu’, am trei lăzi de 7,62×54 mai ciudate, scrie pe ele 7H21 şi C, H, A, N întors cu căciulă deasupra…
– Ce mă? întrebă DeeJay.
– Tu n-ai făcut rusă la şcoală Honved? întrebă Bărbosu`
– La ăsta şi maghiara e limbă străină, a făcut-o cu lăptăria lu’ Ildiko, replică Bela scoţând limba. Pe una puneai capu’, cu cealaltă te înveleai…
– Bela, lăzile alea sunt doar pentru tine, e muniţie 7N21, specială pentru Dragunov. Bănuiesc că trage bine şi din PSL-urile noastre. Nu bagi aia decât în PSL, nu in benzile de mitralieră, ai înţeles?
– Am înţeles!
– Bun, puneţi în rucsaci câte o mină Claymore fiecare, Dumbravă, tu şi cu mine luăm câte un M72, pistol şi vizor de noapte toată lumea, câte două fumigene şi două explozive fiecare, Bela şi cu mine luăm şi câte o incendiară: Ceva exploziv şi fitil detonant avem?
– C4, blocuri M112, fitil detonant şi nişte chestii pe care scrie „M11 non electric blasting cap”… Mai sunt nişte lăzi cubice, două mese pliante mari, nişte scaune şi o plasa mare de camuflaj…
– Bun, vedeţi de pe unde faceţi rost de ceva stâlpi metalici, ţevi din care să facem un umbrar cu plasa asta de camuflaj, aflaţi de unde ne cuplăm la curent electric aici şi căutaţi prin cutiile alea nişte becuri. Am proasta impresie că licuriciu’ ne-a trimis un comandament complet, rânji Bărbosu’. Ce scrie pe cubu’ ăla mare?
– „Peli Field Desk”, primi răspunsul.
– Bun, umbrar, curent, lumină, laptopurile pornite, să vedem de pe unde ne învârtim de internet, ne aranjăm coteţul, ne pregătim rucsacii şi maşina şi pe urmă bem o bere. Comentarii?
Nu fu niciunul.
* * *
A doua zi, DeeJay, adjunctul la comandă, decretase zi administrativă. Aşa că toate cutiile fuseseră luate la puricat, echipamentul inventariat, făcându-şi apariţia un router wireless şi o imprimantă laser, aşa că Bărbosu’ încropise o reţea ad-hoc din cele două laptopuri şi imprimantă. Se învârtiseră de un primus şi un ibric mare, cafeaua era din belşug, armele erau demontate şi curăţate, toate electronicele primiseră baterii, iar la un moment dat, toţi ochii se îndreptaseră spre comandant. Acesta luase în primire o ladă cu exploziv, două role de fitil detonant şi câteva cutii cu capse detonante, începând să fluiere o melodie.
– Şefu’, ce turbanu’ lu’ Simbad Marinaru’ faci acolo? întrebase Honvedu’.
– Bă, da’ noi n-avem nişte boxe pentru laptopu’ ăsta? răspunsese cel vizat, strâmbând din nas. Ce dracu’ stăm fără muzică… Bela, du-te şi fă rost de boxe!
– De unde durerea mea?
– Ia cincizeci de foşnitori verzi şi du-te la PX, ce dracu’. Caută nişte Logitech, că alea se aud bine.
După jumătate de oră, împricinatul se întorsese cu o cutie pe care scria mare Logitech Z200. Fu întâmpinat cu mormăituri aprobatoare, iar în mai puţin de 30 de secunde fură instalate.
– Ce muzică punem?
– Bagă nişte Tarkan, că tot suntem în ţara lui, rânji Bărbosu’.
– Cine-i ăla?
– Băi, asta se întâmpla pe vremea mea. Cică doi germanezi, producători de muzică, au văzut la o terasă în Turcia un chelner mai fâşneţ şi-au pus pariu că-n şase luni o să-l facă star. După juma’ de an rupea discotecile turcaleţu’!
– Bine boss, azi e zi de muzică turcească!
– Bagă şi lasă să curgă!
– Da’ până la urmă, ce durerea mea faci cu explozivu’ ăla?
– Nişte încărcături, în caz că tre’ să punem la pământ ceva…
Cei patru soldaţi îşi priviră comandantul cum tăie câteva bucăţi egale de fitil detonant şi sertiză câte o capsă detonantă la ambele capete. Luă un bloc de exploziv şi-l tăie la mijloc, inserând capătul unei bucăţi de fitil între cele două jumătăţi. Capătul celălalt al fitilului urmă aceeaşi procedură, astfel încât, după bandajarea cu bandă adezivă, cei patru se uitau la un fel de cub cu mâner ca de sacoşă.
– Deci, ce e asta? întrebă Honvedul.
– O încărcătură concentrată. Ai un kil de plastic cu un sistem de detonare dual. Sunt două capse declanşatoare legate între ele cu Primacord. Faci o amorsă din fitil normal şi o capsă pe care o aprinzi cu chibritu’. Dacă o pui lângă un zid, e suficientă să facă o gaură prin care să te târăşti înăuntru. Dacă faci un cadru de un metru juma’ pe unu juma’ şi pui câte una pe colţuri, e suficient ca să faci poartă şi să intre Hiluxu’. Fac patru, împărţim greutatea în mod egal, deci patru rucsaci vor primi câte una.
– Păi şi minele Claymore?
– Alea-s altceva, fiecare cară una. Sunt echivalentul unui cartuş cu alice uriaş.
-Ok…
– Deci în rucsaci, câte patru skivvie, trei MRE-uri jumulite, şase bidoane de juma’ de litru cu apă, kitul de curăţat arma, o mină Claymore, câte două grenade explozive, două fumigene, încărcăturile explozive, în afară de Honved, că are mitraliera, câte o bandă de mitralieră, hamacele, sacii de dormit, saltelele, pelerinele de ploaie, un filtru de apă la Dumbravă. Pe veste, câte şase încărcătoare, baionetele, turnicheţii, o explozivă şi o fumigenă. Pe voi, ceas, câte un GPS la fiecare, kiturile de supravieţuire, două bandaje israeliene şi pistoalele cu câte două încărcătoare. Bela, Dumbravă şi cu mine luăm şi amortizoarele. Pe maşină ce e?
– Păi strictul necesar, kit de reparaţii cauciucuri, cric, şufă de remorcare, o trusă de scule, trusa de prim ajutor…
– Arunc-o în paştele mă-sii pe aia…
– …veste de siguranţă, triunghiuri reflectorizante şi cam atât.
– Bun, suntem cinci, luăm patru lăzi de MRE-uri, câte 4 litri pe zi de apă pe căciulă, asta înseamnă cam trei baxuri de PET-uri la juma’ de litru, muniţie suplimentară, şase conserve, lăsaţi lăzile din lemn, ce-ar mai fi… Honved, câte cutii pentru benzi de mitralieră ai?
– Şefu, am zece pentru 200 de cartuşe şi tot zece de-alea mici.
– Cele mari stau în maşină, câte una mică cu banda de 100 de cartuşe în fiecare rucsac. Altceva?
– În afară de fumigene, mai luăm ceva de semnalizare? se auzi vocea lui Bela.
– Ce avem?
– Nişte panouri de-alea roz cu portocaliu, nişte facle…
– Luaţi un panou si tăiaţi-l în sferturi, fiecare dintre voi cară câte o bucată, o faclă de-aia dublă cu lumină roşie şi fum portocaliu în fiecare rucsac şi trei în maşină, staţia radio cu baterie suplimentară, avem adaptor de 12 volţi?
– Avem…
– Bine flăcăi, hai la treabă. Dumbravă, bagă muzică!
1001 de nopţi
Wadi Hadramawt, Yemen
Şterse uleiul de pe jojă cu degetele şi o băgă din nou în locaş. Frecă degetele unul de celălalt, încercând să verifice uzura. Uleiul era proaspăt, de un cafeniu închis şi se simţea curat. Fusese schimbat de curând. Totul era în perfectă ordine de funcţionare. Trânti capota motorului şi oftă. Privi văpaia purpurie ce se stingea uşor spre vest. Încă o noapte în deşert. Aceleaşi feţe, aceleaşi arme, aceleaşi maşini, acelaşi gust amar-acru de adrenalină în gură după fiecare acţiune. Pentru a nu se ştie câta oară, se întrebă de ce dracu’ nu se potolea, să se împace cu nevasta şi să se întoarcă la casa lui. Privi în jur. Aceleaşi feţe. Cum dracu’ să-i lase baltă?
DeeJay verifica conectorul la antena staţiei, Bela îşi demontase PSL-ul şi îl curăţa, după ce făcuse acelaşi lucru cu puşca iraniană de calibrul .50. Honvedul era căţărat pe o grămadă de pietre lângă sangar-ul în care făcuseră popas, stând de pază, iar şeful era, ca de obicei, cu laptopul în braţe, căutând pe hărţi cine ştie ce. Zâmbi amar. Dementul original, care făcuse toată şatra s-o ia razna. George Andronescu, rezervist voluntar, 42 de ani, absolvent al şcolii de ofiţeri în rezervă. Era ciudat ca un căpitan să conducă o patrulă de infiltrare cu rază lungă, dar Bărbosu’ nu era un căpitan obişnuit. Era Bărbosu’. Primul care intră, ultimul care iese.
– Ce-i Dumbravă, te-a pocnit gânditu’? îl întrebă zâmbind DeeJay. Hai să încropim ceva de mâncare, că mi s-a tăiat de MRE-urile alea nenorocite…
– Ce conserve am luat la noi? Sper că e ceva fasole, să-mi aducă aminte de acasă, spuse el. Şefu’ haleşte cu noi sau îl aşteaptă pe Honved să iasă din gardă?
– Cred că haleşte cu noi, spuse Deejay. Văd că face un efort intelectual masiv, asta produce foame, cel puţin la mine…
– Te-am auzit, Trompetă, se auzi vocea Bărbosului. Fasole să fie, toate conservele din cutia neagră. Sunt cam trei de fiecare, mâine mergem cu geamurile deschise!
– Hai şefu’, noi suntem nişte politicoşi, zise DeeJay. N-o să omorâm flora şi fauna decât pe rază de 10 kilometri în jur. Şi honvedu’ o să fie servant la mitralieră, deci va sta în benă…
– Ţi-e frică, ai? rânji Dumbravă.
– Nu’ş ce dracu’ i-a putrezit ăluia în maţe, de le scoate aşa puturoase, replică Bela, asamblând PSL-ul. Da’ nici cu tine nu mi-e ruşine…
– Scoateţi ceaunul şi puneţi mâncarea pe foc, vorbăreţilor! Dumbravă, cum e maşina?
– În perfectă stare de funcţionare, şefule. Nu ştiam că avem pile la parcul tehnic al germanezilor, spuse mecanicul găştii.
Bela mai puse câteva vreascuri pe foc. Flăcările crescură vesele şi începură să lingă fundul ceaunului în care transmisionistul goli cele cinsprezece conserve. Era prima şi singura masă caldă a zilei, pe care puteau s-o mănânce relaxaţi.
– Honved!, strigă căpitanul, se vede ceva?
– Nimic, şefule. Mai mort decât o hoaşcă de 90 de ani la plimbare cu dricu’, se auzi răspunsul.
– Bine, hai încoace să mâncăm. Ce pâine avem?
– Conserve de-alea cu pâine de secară nemţească, spuse Bela. Nu mă încântă prea tare…
– Taci băi că-s bune, spuse Bărbosu’. Acu’ vreo trei ani am halit una din 1988, nici nu ştii cum a intrat…
– 1988? Faci mişto de noi?
– Nu, o primisem pentru colecţie de la un amic paramedic din Bavaria. Am rămas fără pâine şi mi-era lene să ma duc până la colţ la magazin, aşa c-am băgat desfăcătorul în ea. Avea un gust de parcă era unsă cu suc de roşii, a făcut echipă bună c-o omletă de vreo opt ouă, dacă-mi aduc bine aminte.
– Te ţine pateu’, spuse honvedul. Opt ouă mănânc într-o săptămână…
– Pateu’ meu e ok, puştiule. N-am dat prea tare în el, nici cu potol, nici cu alcoale. Am avut grijă de părţile componente şi ele m-au răsplătit. Sunt în perfectă stare de funcţionare, vorba şoferului nostru. Doar neuronu’ face pe nebunu’, da’ văd că asta e generală în şatra noastră… Gata haleu’?
– Gata şefule, daţi blidele la băiatu’, spuse DeeJay. Bîstro, bîstro, idi siuda! maimuţări el pe locotenentul rus cu care împărţeau garajul.
– Da’ noi muzică n-avem? întrebă honvedul după ce terminară de mâncat. Stăm aşa ca huhurezii?
– Dacă apar arabii, ce facem? spuse Dumbravă. Îi invităm la un ceai dansant?
– Nu-i o idee rea, răspunse Bărbosu’. Să căutăm ceva potrivit cu atmosfera… Ia puneţi voi de un ceai…
Din boxele L200-ului se auzi o melodie lentă, iar cei cinci membri ai patrulei se strânseră în jurul focului pentru a se apăra de frigul nopţii. Transmisionistul mai puse pe foc câteva lemne iar honvedul turnă ceaiul în cănile de tablă. Priviră toţi cerul plin de stele, gânditori.
– Şefule, întrebă Dumbravă, aşa era şi în timpurile vechi? Linişte, câţiva oameni în jurul unui foc privind stelele?
– Acum înţelegi de ce avea succes Şeherezada şi cele o mie şi una de nopţi? Noi trăim într-o poveste acum, puştiule. După toate mizeriile prin care am trecut, suntem toţi, aici, împreună. Şi-acu’ gata cu gânditu’, iau primul planton, la somn cu voi!…
Jucărele: PSL 2.0
.
Dragii moşului, cu scuzele de rigoare pentru chiulul prelungit (chiul folositor, din moment ce sunt integralist si mi-am asigurat bursa de merit şi la anu’) vom aduce astăzi în discuţie posibilele îmbunătăţiri ce se pot aduce răngii mele preferate, pentru a o înscrie în toleranţele acceptate de noile trend-uri de ducere a războiului în ziua de azi.
Ca să ne lămurim din start, US Army a dat sfoară în ţară că înlocuieşte nou intrata în dotare M110 SemiAutomatic Sniper rifle System (SASS) cu o armă asemănătoare (adică tot derivată din AR-10/M16) mai uşoară şi mai scurtă. Experienţa vine după lecţiile trase de pifanii americani prin zone ca Irak, unde majoritatea cotonogelilor au loc în zone urbane, definite prin o densitate mare de ţinte, ceea ce necesită foc rapid/semiautomat, distanţe medii de tragere (300-600 m) şi dimensiuni cât mai compacte, pentru uşurinţa în folosire prin locuri strâmte. Drept pentru care, câştigătorul fără drept de apel este modelul Heckler & Koch G28E (E de la Export), o versiune a sculişoarei de dedesubt, foarte apreciată de armata cangureză sub numele de HK417.
HK G28
Caracterisiticile tehnice ale noii răngi de întreptat freza de la distanţă sunt o lungime de 998 mm, cu o ţeavă de 419 mm (16,5 inci) cu o greutate de 5,19 kg în configuraţia aleasă cu încărcător de 20 de cartuşe şi o lunetă Schmidt & Bender PMII 1-8×24. În configuraţia actuală, PSL-ul are o lungime a ţevii de 620 mm, o lungime totală de 1150 mm, o greutate de 4,31 kg cu încărcător şi lunetă (deci cu aproape 1 kg mai uşor decât „standardul”) şi o lunetă IOR de tip LPS2, 4×24 mm. Drept urmare, vom încerca să updatăm PSL-ul nostru cât mai aproape de aceste specificaţii. 
Privind imaginea de mai sus, rodul imaginaţiei unui grafician american de jocuri pe calculator, putem analiza o configuraţie foarte practică pentru PSL-ul nostru, cu cât mai puţine modificări posibile. Deci, pe căprării:
Prima şi cea mai mare modificare ar fi ţeava, redusă la 419 mm, plecând de la actuala lungime de 620 mm. Scurtarea ţevii cu 20 cm ar permite, în opinia mea, uşurarea armei sau, dacă nu, un profil al ţevii mai gros, eventual cu caneluri longitudinale (aşa zisa fluted barrell), caneluri ce aduc un plus de rigiditate, o suprafaţă mai mare de răcire şi, eventual, o greutate mai redusă. Un pas al ghinturilor de 1:10 sau 1:11 inci (o rotire a glonţului în 254 mm sau 280 mm) ar permite stabilizarea optimă a muniţiei comerciale ce foloseşte gloanţe mai grele decât tipul obişnuit de 148/155 grains (9,7 grame), oferta actuală a poporului prieten ceh (prin producătorul Sellier & Bellot) fiind dublă, un glonţ de tip HPBT (hollow point boat tail) de 174 gr (11,3 grame) şi un FMJ (full metal jacket) de 180 gr (11,7 grame). Gloanţele mai grele au, în general, o energie cinetică mai mare şi o rezistenţă sporită la deriva de vânt lateral. Suplimentar, o ţeavă scurtă şi rigidă ar permite instalarea uşoară a unui amortizor de sunet, accesoriu din ce în ce mai folosit în luptele din actualele zone de conflict, cu un efect extrem de benefic asupra şanselor de supravieţuire a utilizatorului.
Fluted barrell
A doua, furniturile (ulucul ţevii şi patul din lemn), se pot înlocui printr-un set fabricat din polimer/plastic termorezistent, având şine de tip Picatinny ce vor permite fixarea diverselor lasere de ochire, lanterne tactice şi alte asemenea, eventual cu locaş pentru o vergea de curăţare detaşabilă din 2-3 segmente. Ţeava mai rigidă ar putea permite, teoretic, instalarea unui bipod, separat sau integrat în ulucul inferior după modelul HK G3. Mânerul pistol poate fi un Magpul MOE, cu spaţiu de depozitare în care se pot depozita un kit de curăţare ca “tubuleţul” standard şi un bidonaş conform de ulei (folosibile cu vergeaua amintită mai sus) sau un micro kit Otis. Patul pliabil şi ajustabil va mări confortul utilizatorul, permiţând o purtare facilă a armei, manevrarea lejeră în spaţii înguste (interiorul transportoarelor blindate, alei, spaţii dintre clădiri, etc.).
Bipod G3
Ak Grip by Magpul
A treia şi ultima, luneta de tip LPS 2 poate fi înlocuită cu un model de tip IOR 1,5-8×26, asemănătoare cu cea instalată pe modelul americano-germanez. Având reticulul în primul plan focal, acesta se măreşte sau se micşorează în funcţie de magnificaţia lunetei (factorul de mărire), fiind proporţională cu aceasta şi permiţând o vizibilitate excelentă, ca şi o ajustare uşoară a traiectoriei. Sistemul lateral de montare şi aparatele mecanice de ochire vor fi păstrate, eventual modificate (cătare şi, eventual, înălţător pliabile), montura laterală permiţând, în cazul unei lunete inutilizabile, folosirea sistemul secundar mecanic. Reticulul permite ajustarea tirului fără a folosi şuruburile de reglaj, prin simpla folosire a gradaţiilor şi a unui tabel precalculat, aşa numitul „DOPE card” (DOPE – „data obtained from previous engagements”). Un sistem de fixare a unui aparat de vedere pe timp de noapte mono-ocular, de tip AN/PVS14, larg folosit, va permite lupta pe timp de noapte, precum şi folosirea autonomă a NVD-ului.
IOR 1.5-8×26
Reticul IOR 1.5-8×26
AN/PVS14
Concluzia: cu costuri destul de rezonabile, o armă de precizie eficientă poate fi adusă la zi, devenind o prezenţă extrem de letală pe orice câmp de bătălie.
Cadastre
- LAROM
Brodina, jud. Suceava.
Blondul se uita la Pitic cum conecta cablurile. Ovidiu îi întinse un laptop pe care acesta îl cuplă la stația radio.
– Gata, poți transmite datele, șefule, spuse Piticu’.
– Intra în F:/driver imprimantă și vezi că-i un fișier numit ”suceava doc”. Scuipă-l în eter.
– Done, zise Piticu. Da’ de ce ”driver imprimantă”?
– Cand eram puștan, ăla era numele directorului în care țineam porneturile, zise Bărbosu’. Toată lumea le căuta, nimeni nu le-a găsit vreodată, rânji el.
În apropiere de Bobeica, jud. Suceava.
Căpitanul Anghel se minuna de ce dracu’ fusese nevoie să ajungă în acest colț uitat de țară cu LAROM-ul său. Avea cei mai buni trăgători din brigadă. I se spusese că misiunea sa era de o importanță vitală și că va primi instrucțiuni la locul misiunii. Ajuns acolo, raportase de pe GPS-ul mașinii poziția exactă, primise buletinul meteo și i se ceruse să fie gata. După o zi și jumătate, primise de la radist o bucată de hârtie pe care erau trecute câteva crâmpeie de informație: ”distanță 8,71 km, azimut de tragere 116,77 grade”, o frecvență, pe care să intre în ascultare imediat și o parolă pentru autentificare. Ridică din umeri. Astea erau ordinele, nu rămânea decât să le ducă la îndeplinire.
Granița româno-ucraineană, lângă Sărata, Transcarpatia.
Bărbosu’ și Piticu’ debarcară din Toyota acum verde. Blondul își privi AKM-ul rusesc pe țeava stătea mândră o cutie cu diametrul de 5 cm si lungime de 20. Știa ce era. Toate armele aveau instalate amortizoare de sunet, PSL-ul Bărbosului avea în plus o lunetă mare, diferită de ce știa el. I se spusese să nu-și bată capul. Într-adevăr, echipamentul care-l aveau civilii era mult mai bun decât ce avusese el pe mână. Își potrivi ”sutienul” port-încărcător în care avea muniția și grenadele și se uită la Cosmin.
– Ăsta de unde-l aveți?
– Țicnitu’ ăla a făcut rost de ele. Cică le-au inventat ceainizii, în timpul cotonogelii din Vietnam și rușii le-au copiat pentru ai lor, în anii 80, în Afganistan. Adevăru’ e că-s mult mai comode și în mașină, și pe arătură. 6 încărcătoare în el, plus 4 grenade, baioneta și două fumigene, îți mai iei un Camelbak cu apă și trusa medicală, două-trei zile ești ok. Nu crăpi de foame 3 zile, și prin pădurile astea, pe picioare, doar cu încărcătura asta, ești ca un țap de munte în comparație cu pifanii ucraineni.
– Și acum unde mergem?
– La câțiva kilometri de aici e o bază de radare, cică abandonată. Dracu’ știe, mai bine o punem la pământ decât să ne trezim că se întâmplă cine știe ce minune.
– Păi și cu ce o dărâmăm?
– Ce nu știi, nu te îngrijorează, Blondule, spuse cheliosul încheind discuția. Hai să mergem.
Grupul se puse în mișcare, primul fiind chelul, urmat de Blond, Bărbos, Piticu’ încheind coloana. Pe tăcute, coloana se afundă în pădurea deasă de molid.
2 ore mai târziu, undeva în Ucraina.
Bărbosu se uită la Pitic. Acesta apăsă butoanele stației și îi intinse receptorul.
– Dihorii cheamă Starețul, Dihorii cheamă Starețul, recepție!
Bobeica, jud. Suceava.
Căpitanul Anghel strâmbă din nas, întrebându-se cine dracu’ alesese indicativele de apel. Oricine fusese acela, avea un umor sinistru.
– Aici Starețul, recepție!
– Preafericite părinte, se auzi din receptor, vrednicii tăi slujitori sunt gata?
– Sunt gata, întru Hristos, spuse el, completând astfel parola. Nu știa cine era la celălalt capăt al legăturii, dar consemnul și parola erau în regulă, așa că misiunea era gata să înceapă.
– Atunci trimiteți focul iadului asupra necredincioșilor, spuse celălalt. Căpitanul apăsă butonul de tragere, declanșând plecarea celor 40 de rachete la o cadență de două pe secundă.
– Dihorii, aici Starețul, tragere încheiată, spuse el în receptorul stației. Noi am plecat.
– Țintă distrusă, se auzi din microfon. Misiune încheiată. Dumnezeu să vă călăzuiască pașii, mult prea fericite părinte, spuse celălalt.
Ucraina.
Blondul simți cum se zguduie pământul sub el. Chiar de la câțiva kilometri, era ceva impresionant să vezi o salvă de rachete cum nivelează o bază militară. Ăsta era cuvântul, nivelat. Pus în întregime la pământ. Să nu mai rămână piatră peste piatră.
– Valea, zise Bărbosu’. Sper să nu ne prindă cineva pe aici, s-ar putea să nu ne fie bine…
Friends from Afar (part 2)
- ”I See you…”
Dragii moșului, continuăm azi discuția despre sniperi, referindu-ne strict despre rolul acestora în cadrul celulelor / organizațiilor insurgente. Așa cum am precizat în organigramă, sniperul este parte componentă în cadrul unității de bază, anume celula multifuncțională, a acestor șatre.
Analizând câmpul tactic de acțiune și modul de operare al șatrei, rezultă că sniperul nostru va trebui să îndeplinească ambele cerințe doctrinale principale ce guvernează utilizarea sa, prima fiind suportul cu foc precis de rază lungă al celorlalți membri ai echipei și angajarea țintelor de oportunitate (rolul clasic al pușcașului lunetist în armatele cu doctrină sovietică sau comunistă), a doua fiind misiunile de vânătoare de scalpuri (”High Value Targets”) și angajarea țintelor de oportunitate independent de suportul echipei / organizației, singur sau cu suport de siguranță (1-2 oameni). Adițional, doctrina vestică acordă sniperilor calitatea de unități înaintate de recunoaștere/cercetare/supraveghere, componența și amprenta redusă făcându-le ușor de infiltrat și de utilizat în zonele ”fierbinți”.
Combinând cele două doctrine, avem un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).
Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg. Pus cap la cap, cerințele pentru o armă sniper în cazul nostru sunt:
- calibru militar de largă utilizare, ca 7,62×51 mm sau 7,62x54R;
- precizie cât mai bună;
- o lungime de aproximativ 1 metru, pentru ușurință în utilizare;
- 4 kilograme fără muniție, cu luneta montată;
- încărcător detașabil;
- armă cu închizător manual sau semiautomată;
- pat rezistent, de preferință din materiale sintetice;
- lunetă cu factor de mărire până la 10x;
- compensator de traiectorie balistică;
- reticul iluminat al lunetei;
- (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte;
- (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet;
Ca exemple, voi analiza două două arme sniper ce apar frecvent în imaginile și videoclipurile insurgenților din Siria și Irak, anume pușca Steyr SSG69 și PSL-ul românesc.
Steyr SSG69
Steyr-ul SSG69 a fost prima armă din Europa ce a folosit un pat din plastic (Cycolac, un fel de ABS) în locul celor din lemn, sensibile la umezeală și temperatură. Soluțiile folosite la construcția sa (țeavă forjată la rece, pat din plastic, șine de fixare a inelelor lunetei frezate în corpul închizătorului, șină auxiliară de tip UIT în uluc) au făcut-o una dintre cele mai moderne arme militare la apariția sa, în 1969, și i-au asigurat o producție neîntreruptă de peste 40 de ani, fiind încă în oferta Steyr. Combinată cu două lunete de calitate excepțională produse de firma vieneză Kahles, ZF69 (6×42) și ZF84 (10×42), ce au ca standard butoane de reglaj cu compensator balistic calibrat pentru cele mai folosite muniții militare din Europa, constituie încă una dintre cele mai bune puști sniper de pe piață. Încărcătorul detașabil rotativ cu capacitatea de 5 cartușe, precum și mânerul închizătorului cu unghi mic de rotire (60 de grade, comparativ cu 90 de grade la Remington 700 sau Mosin Nagant) asigură o încărcare și o cadență de tragere rapidă, extrem de folositoare în medii cu densitate mare de ținte, cum ar fi zonele de luptă urbane.
Comparând caracteristicile tehnice ale modelului SSG69 cu cerințele specificate mai sus, obținem:
- calibru militar de largă utilizare, 7,62×51 mm – check;
- precizia este de 1/2 minute de unghi (deviație standard de 1,5 cm la 100 m) cu muniție specială, 1,5 minute de unghi (5 cm la 100 m) cu muniție normală pentru arme militare;
- lungime 1,150 – merge;
- 4 kilograme fără muniție, fără luneta montată – merge;
- încărcător detașabil – check;
- armă cu închizător manual – check;
- pat rezistent din materiale sintetice – check;
- lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
- compensator de traiectorie balistică – check;
- reticul iluminat al lunetei – n-are;
- (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – doar cu adaptor de montare, șina pt lunetă nefiind Picatinny;
- (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – nu avem;
Pușcă Semiautomată cu Lunetă
PSL-ul românesc este o dezvoltare a puștii mitraliere de tip Kalașnikov, modificată prin introducerea unei țevi mai lungi, a sistemului semiautomat de dare a focului, folosind o muniție de calibrul 7,62x54R și având o lunetă de tip PSO-1 (4×24 mm) cu compensator balistic și reticul iluminat cu tritiu. Șina de montare a lunetei este compatibilă cu cea a armelor de tip AK, Saiga sau SVD Dragunov, permițând astfel utilizarea oricărei lunete / sistem de vedere pe timp de noapte produs în spațiul ex-sovietic (Rusia și Belarus) precum și al celor vestice, prin folosirea unui adaptor. Introdusă în 1974 ca armă a pușcașului lunetist aparținând grupei de infanterie (după doctrina sovietică), a fost exportată în număr mare în toată lumea, fiind una dintre cele mai folosite arme de precizie în zonele de conflict din Africa și Asia.
Din comparația caracteristicilor tehnice cu cerințele noastre, rezultă:
- calibru militar, 7,62x54R – check;
- precizie, 1 minut de unghi (3 cm la 100 m deviație standard) cu muniție specială de tip 7N1 sau 7N14, 3 minute de unghi (9 cm la 100 m) cu muniție standard de tip LPS;
- lungime 1,150 m – merge;
- 4,31 kg fără muniție, cu luneta montată – merge;
- încărcător detașabil – check;
- armă semiautomată – check;
- pat rezistent, din lemn laminat și lăcuit – check;
- lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
- compensator de traiectorie balistică – check;
- reticul iluminat al lunetei – check;
- (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – check;
- (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – check (diverse clipuri pe YouTube prezintă cel puțin 3 modele de amortizoare compatibile cu PSL);
PSL
Trăgând o concluzie, avem un luptător polivalent, cu un potențial imens de a domina câmpul modern de luptă, extrem de eficient, de mobil și de letal. Cele două modele de arme asigură o vastă capacitate de foc, care, combinată cu alte mijloace specifice (IED-uri, mine, sisteme AA) pot duce la un război de uzură îndelungat, soluție evitată în general de armatele ”clasice”.
Friends from Afar
Sniper At Work
„Whether specially trained and equipped expert shots or merely
individual riflemen of mediocre marksmanship, snipers have always
played a large role in combat in built-up areas. They have been used
to disrupt US operations, inflict casualties, and to tie down large
numbers of troops searching for them. The lethality and accuracy of
modern weapons, the three-dimensional aspect of urban battlefield,
and the many alleyways, corridors, and rear exits available for a
sniper’s use make him a threat that cannot be ignored. Commanders
and leaders at all levels must be aware of the threat posed by the
urban sniper, the effects he can have on friendly unit operations, and
the steps by which he can be countered and his threat minimized.”
FM 90-10-1 AN INFANTRYMAN’S GUIDE TO COMBAT IN BUILT-UP AREAS
Dragii moșului, azi vom discuta despre o specialitate militară mult iubită de multă lume, inclusiv de tălpașii marelui Licurici, binențeles când nu e vorba de Juba sau de alte chestii care li se aplică lor. Anume, de sniper.
Pentru ușurința înțelegerii, voi defini termenul ”sniper” ca trăgătorul individual, echipat cu o armă de foc (nu neapărat cu lunetă) care trage focuri spre ținte alese cu grijă la distanțe medii/mari.
Syria special
Evoluția războaielor din ultimele decenii a arătat preponderența operațiunilor urbane, care, din punctul de vedere militar ”clasic” este scenariul cel mai prost de ducere a luptei. Probabilitatea foarte mare a victimelor și pagubelor colaterale, imposibilitatea folosirii eficiente a marii majorități a mijloacelor blindate, comunicațiile deficitare, fragmentarea trupelor proprii și frecvența ridicată a incidentelor ”blue-on-blue”, precum și îngreunarea firească a formării, vizionării și controlului ”imaginii de ansamblu” va aduce un coșmar oricărui comandant.
Snipers
În general, sniperii insurgenți folosesc populația locală ca mijloc de camuflaj, fiind echipați cu arme de calibru 7,62 mm (SVD Dragunov, PSL, Steyr SSG69, Mosin Nagant 91/30 sau Mauser K98k/M48 Yugoslav), echipate cu lunete excelente, chiar si variantele chinezești ce pot fi cumpărate pt 50 de dolari având calități optice mult superioare celor mai bune modele din al Doilea Război Mondial. Apariția sistemelor de vedere pe timp de noapte performante la prețuri rezonabile și proliferarea amortizoarelor de sunet (fiind eventual integrate în arme specifice, cum ar fi bulpup-ul sovietic SVU, o armă excelentă pentru lupta urbană) va pune probleme suplimentare celor însărcinați cu protecția trupelor, comandanților și soldaților însuși.
SVU
În timp ce forțele convenționale vor încerca să-și manevreze forțele masive pe străzile înghesuite din Belfast, Bagdad, Alep sau Saraievo, unitățile de gherilă vor folosi o altă cale. Vor folosi terenul urban, manipulând infrastructura și populația în folosul lor, folosind inteligența, precizia și înșelăciunea. Sniperul urban este cel mai eficient mijloc de luptă al unei unități insurgente, trăgând focuri disparate asupra inamicului și dispărând în mulțime. Este o ”unealtă” de precizie, ce permite operațiuni chirurgicale, lipsite în totalitate de pagube colaterale – indiferent dacă sunt umane sau materiale.
Aleppo
Paleta largă de muniție disponibilă în calibrul 7,62 mm (vorbim de arme ușoare) permite sniperilor atacuri eficiente împotriva personalului militar, a mijloacelor ușor blindate, a instalațiilor electronice (generatoare electrice, sisteme electronice/radio, turnuri/antene de emisie) și chiar împotriva tancurilor. Profitând de vizibilitatea redusă oferită de mijloacele de vizare, un sniper poate lovi cu succes de la o distanță mică (cca 200 m) echipajele tancurilor ce renunță deseori la protecția oferită de cutia blindată, sau pot deteriora mijloacele optice si/sau senzorii mașinilor de luptă folosind muniție de tip AP (perforantă).
Ghid antitanc
Analizând luptele de după cel de-al Doilea Război Mondial, devine clar că în locuri ca aglomerările urbane din toată lumea, sniperii sunt cea mai eficientă și economică categorie de forțe, permițând unei forțe de mici dimensiuni să lupte cu un adversar masiv, precizia și capacitatea de foc discriminativ făcându-i un multiplicator de forță ce trebuie luat în seamă.
Cap. 6: Discuții
AN/PRC117G
Blondul dădu colțul casei cu două căni de cafea în mână, îndreptându-se spre masa din blăni de lemn la care Bărbosu stătea și admira peisajul. Peisaj constituit din Toyota cu capota ridicată și ușile larg deschise, de unde se ițeau picioarele Piticului.
– Deci, cum îți zicea io matale, se auzi vocea acestuia, poți să bagi stația asta nenorocită sub scaunele din față, da’ în afară de microfon nu ai acces la nimic!
– Păi și cum durerea mea schimbi și tu frecvențele ca omu’? se auzi vocea lui Bogdan, electronistul grupului.
– Prin telepatie nu merge, c-am încercat, zise Piticu’. Doar să îi conectezi ceva laptop, da’ devine vizibil prin cablu…
– Deci, dacă vrei să instalezi toată măgăria, cu amplificator…
– Auzi bă, se auzi vocea lui Cosmin, ți se pare că asta-i camion? Sau ceva Hummer? Unde bagi tu ditamai blocu’ de BCA? Îl ții în brațe? întrebă chelul arțăgos.
– Nene, zise Piticu’, ascultă la om pățit, nu merge ce vrei matale. Da, poți s-o camuflezi sub scaunu’ șoferului, s-o alimentezi la 12 volți, să-i tragi conector de antenă pe acoperiș, da’ efectiv nu merge s-o integrezi ca în Humvee. Ăla e ditamai chirpicu’, asta-i mică și fâșneață!
– Piticule, luați o pauză, zise moale Bărbosul. Haideți la cafea, că m-ați creierit destul.
Chelul aruncă o singură privire spre masă și întrebă:
– Ce-i dă Blondului cu virgulă? Că arată de parcă a ajuns în budă la McDonalds și dama lipsește.
– Zi bre ce probleme existențiale ai? spuse și Bogdan.
– Păi, șefule, ar fi cam multe…
– Zi una din ele, spuse chelul cu zâmbetul pe buze.
– Păi, în general, voi știți mai multe ca mine, zise Blondul strâmbând din nas, mai ales în meseria mea, și asta nu-i ok…
– Of, băga-mi-aș, zise Cosmin așezându-se cu fundul pe masă. Te-a pocnit gânditu’, locotenente?
– Nu, da’ efectiv, de ce? De ce mă uit eu la o mină de-aia care se agață în copaci ca broasca la sudură?
– Pai e simplu, Blondule, pentru că ești militar. Noi suntem civili. Fix de-aia.
– Cum adică?
– Păi și armata e ca orice corporație. Există birocrație, există șefi, există orgolii. Tu, dacă te arăți deștept, mereu se găsește vreunu’ să-ți taie picioarele. Îți face un raport negativ și te găsești tras pe linie moartă, doar că vrea el să ți-o tragă, că l-ai deranjat din rezolvatu’ de integrame. Noi n-avem problema asta. Dacă vreau să învăț ceva, scot banu’ și mă duc la ăla care predă ”nene, ăsta-i banu’, e semnat de Mugurel Isărescu, zi-mi ce tre’ să știu”. Îmi dau examenu’, îmi iau diploma, sunt îndreptățit să deschid gura. Vreau scafandru? Scot banu’, mă duc și fac cursul, îmi iau brevet. Vreau parașutism? Mă duc de fac 25 de salturi, îmi iau brevetu’, sunt parașutist. Vreau să fiu lunetist? Îmi iau patalama de vânător, îmi iau pușca, îi pun lunetă de care vrea mușchiu’ meu și mă duc să vânez. Crede-mă, căprioru’ sau mistrețu’ sunt mult mai greu de vânat decât omu’. Apoi îmi descarc manualele militare de la americani, canadieni sau suedezi, mai citesc ceva pe acolo și sunt mai bun ca tine. Simplu. Echipamentu’ e cam același, și la civili și la militari, câteodată e mai bun la civili, că ăștia tre’ să scoată banu’ și e concurență, apoi dinamita, de exemplu, nu s-a schimbat de când a inventat-o tata Alfred Nobel, în 1867, acu’ 150 de ani și mai bine…
– Mda, zise Blondul, câte ar fi de schimbat…
– Nu multe, replică Cosmin. Și majoritatea sunt ieftine. Da’ tre’ numa’ să se vrea.
– Uimește-mă, zise Blondul.
– Bre, e simplu. Se ia soldatu’ care vine la unitate. Suntem armată NATO, nu bar de negri, deci ăla tre’ să vorbească o engleză cât de cât fluentă, că de-aia se presupune că a stat 4 ani în liceu. Dacă nu știe, îl bagi în curs pe banii lui. Sau faci un parteneriat cu un ONG, acolo. Ținând seama de arealu’ în care acționează Armata Română, și franceza ar fi indicată pentru Levant și Africa sub-sahariană. Și faci ca la ruși: a învățat limba bine, cu diplomă? 10% în plus la salariu. Dacă are sânge în el și învață o arabă, o chineză, un Pashto sau alt exotism de-ăsta, 20%. Apoi îl treci printr-un curs de prim ajutor, să știe ce să facă când îl vede pe colegu’ căzut la pământ. În cel mai rău caz, asta îl învață Crucea Roșie, cu care iar faci parteneriat.
– Nu sună rău, zise Piticu’.
– Apoi te duci la reprezentanții marelui Licurici, ”băi parteneru’ american din NATO, ai două baze la noi în bătătură, cum facem să deschizi o școală de instructori pentru luptă fără arme în folosu’ armatei române?” Că poate să facă o școală de MCMAP al USMC-ului la Kogălniceanu și de Combatives al US Army la Deveselu. Sau pe amândouă, că nu mă supăr. Și așa formezi o pepinieră de instructori, și așa armata română devine mai eficientă în misiunile NATO și mai bine pregătită, nu crezi? zise Bărbosu privind fața uimită a Blondului.
– Apoi, prietene, îi pui să tragă. Până consumă toată muniția aia veche din depozite. Îi pui să tragă până când fac scurtă la degetu’ de pe trăgaci și le pleznesc timpanele. Așa obții două lucruri: soldați antrenați și comenzi pentru fabricile de muniție. Și îl pui pe soldat să demonteze, să curețe și să asambleze arma aia cu care a tras până o face legat la ochi și contracronometru. Să știe să demonteze arma aia mai bine decât să dea jos bikinii neveste-sii.
– Șefule, dacă te-ar auzi ministrul apărării, te-ar împușca, pe bune, zise rânjind Piticu’.
– Știu, zise Bărbosu. Și nu numai el… Încă o chestie, aș băga o instrucție pirotehnică minimă la trupe. Adică ăla mic, soldat sau gradat, să știe să-mi facă o demolare simplă, o ușă, un gard, o poartă sau o gaură în zid, că nu-i mare filozofie să faci o amorsă dintr-o capsă pirotehnică și un metru de fitil și s-o lipești de trei fire de Primacord. Ca să nu mai vorbim că e simplu să îngropi o farfurie antitanc, ce dracu’!
– Ce-i ăla Primacord? întrebă Blondul.
– Fitil detonant, zise Cosmin. Șnur de-ăla exploziv. Se pun trei fire pe o bandă adezivă de lungul ușii, de sus până jos, și se lipește capsa pirotehnică de el. Când detonează șmecheria, de obicei e suficient să-ți rupă o ușă din lemn în două. Dacă-i metalică, pui mai mult sau folosești alte metode, la fel de simple.
– Și în ultimul rând, dai drumu’ la școli pentru soldați. Vrea să fie lunetist? Îi traduci FM 3.22-10 american și îl pui să citească, că nu-i mare diferență între M110 american și PSL-ul nostru. Sau între Barrett și Ghepardu’ ăla G6 Lynx de-l fabrică la Cugir. Vrea să se joace cu explozive? Îl trimiți la școală la Rm. Vâlcea, la EOD. Vrea să doboare avioane? Îi faci curs de operator CA-94, că fiecare divizie are batalion de apărare antiaeriană. Nu-i nevoie să reinventezi apa caldă. Doar traduci manualele altora din NATO, le adaptezi la noi și ai proceduri comune, ai instrucție standardizată și oameni care nu se calcă pe bătături în teatre, indiferent că-i român, american, danez, canadian sau neamț. În teatre, faci cerere de instrucție cu armamentu’ și echipamentu’ partenerilor direcți. Da’ cum ziceam, tre’ să se vrea.
– Mda, zise Blondul, nu sună rău…
– Cel mai bun exemplu suntem noi, zise Cosmin cu o voce liniștită. Pe noi nu ne-a obligat nimeni. Noi am alergat după cursuri, noi am învățat în timpul liber, noi ne-am spart capul fără să ne ajute nimeni. Dacă ar fi un pic de bunăvoință, îți dai seama ce-ar fi Armata Română?
AK şi derivate
Doamnelor, don’şoarelor şi domnilor, mulţumită lui Alex Jessup, flăcăul de la care am primit poza cu care vă spălaţi ochii pe frontal, vom vorbi azi despre dotarea mult mai bună decât se crede în materie de arme uşoare a Armatei Române, şi anume despre armele Kalaşnikov, precum şi ce se poate face pentru a le face mult mai eficiente si mai letale.
Ce se ştie despre AK şi derivatele sale? Este cea mai răspândită armă de asalt, produsă în mai mult de 100 milioane de exemplare, o armă folosită de armate regulate, grupări paramilitare, organizaţii teroriste şi nu numai, o armă uşor de folosit, puternică şi extrem de fiabilă.
Armata Română are în dotare arme de producţie autohtonă, considerate de mulţi utilizatori printre cele mai bune modele, datorită fiabilităţii şi solidităţii excepţionale. Aprecierile vin mai ales din partea utilizatorilor profesionişti, un contractor american cu vechi state de servici în Irak şi Afganistan spunând:
„Out of all the AK’s here in Iraq the Romanian AK’s are far superior to all others I have used. I tested 6 Romanian AK’s by firing thousands of rounds through them every week and then storing them in a damp conex over a 6 month period without a single cleaning and they still ran like new.
Those Romanian AK’s are still going to this day [coming up on 8 months without cleaning]. Even more impressive some of the Romanian AK’s I use and test were made as far back as 1961.
So if you are working in Iraq and you have a choice, get your hands on Romanian made AK’s”
Articolul complet aici.
Uşurinţa de utilizare a AK-ului, pe de altă parte, se explică prin numărul mic de operaţii necesar pentru demontare/curăţare/remontare (9, spre deosebire de armele americane M16, ce necesită 16 operaţiuni distincte) precum şi printr-un motiv mult mai puţin cunoscut, legat de biomecanica corpului omenesc. Neştiut de consumatorii de Taraf TV, în condiţii grele de mediu (frig puternic/hipotermie, rănire/durere extremă) şi/sau de stress puternic, corpul uman îşi reduce gradul de fineţe a reacţiilor psihomotorii, astfel încât mişcările musculare sunt limitate la cele grosiere (mişcări ale picioarelor, mâinilor), cele fine (ale degetelor) precum şi simţul tactil fiind anihilate. Astfel, AK-ul, ce poate fi dezasigurat şi armat cu podul palmei sau chiar cu piciorul (mânerul portînchizătorului permiţând aceasta) este net superior armelor de tip M16, ce au butoane de control ce pot fi acţionate cu degetul, iar mânerul de armare necesită folosirea a două degete pentru deblocare şi armare.
Mai jos aveţi ceea ce un grafician american de jocuri şi-a imaginat că ar fi absolut suficient pentru o gaşcă de contractori hârşiţi în ale războiului, anume versiunile „uşor tunate” ale pistolului mitralieră, puştii semiautomate cu lunetă şi puştii mitraliere de tip Kalaşnikov.
O încercare a unei mici firme ruse de a modifica un AK74 a dus la bijuteria de mai jos, la un cost estimativ de 200 dolari pe armă:
AK74 by Zenit
Acelasi model, cu lunetă şi amortizor
Modificările ce pot fi făcute pentru a aduce la zi armele din dotarea României cuprind, ca prim pas, un uluc cu şină Picatinny pe tubul de gaze, pentru a putea monta un sistem optic de tip reddot, unul dintre cele mai populare modele fiind Aimpoint MicroT1. Montarea unui uluc cu 4 şine Picatinny oferă posibilitatea de instalare a unor mânere frontale ergonomice, a unui bipod, a lanternelor tactice şi laserelor de ochire. Folosirea unui mâner modular/bipod de tip GripPod va simplifica şi mai mult utilizarea armei, acesta fiind un dispozitiv 2-în-1 extrem de uşor şi de solid.
GripPod montat pe un M249
Unul dintre cele mai neglijate subansamble la modelul AK este mânerul pistol, considerat a avea o ergonomie scăzută, aşa că acesta este următoarea piesă ce va fi schimbată cu un model cu spaţiu de depozitare în care se pot depozita un kit de curăţare ca “tubuleţul” standard şi un bidonaş conform de ulei, un micro kit de tip Otis sau un set de două baterii de tip AA, necesare sistemului de ochire.
Ak Grip by Magpul
Patul de umăr este preferabil a fi rabatabil, pentru toate trei armele, pentru a uşura transportul şi depozitarea armelor, având posibilităţi de ajustare a lungimii şi a înălţimii, prin folosirea tălpilor şi a obrăzarelor din cauciuc de diferite dimensiuni, mai ieftine şi mai uşoare decât un sistem mecanic de reglaj.
Sistemele de ochire mecanice pot fi upgradate prin folosirea de puncte de vopsea fosforescentă sau sisteme cu buline de tritiu pentru ochire pe timp de noapte, ataşate permanent, în locul vechilor sisteme detaşabile. Luneta PSL-ului va păstra sistemul lateral de montare (extrem de practic, permiţând folosirea sistemului mecanic în caz de avarie), dar poate fi înlocuită cu un model actualizat, cu putere variabilă, de 3-9x, ce va duce la mărirea flexibilităţii de utilizare în condiţiile variabile ale câmpului de luptă.
Nuca/piuliţa de la gura ţevii şi ascunzătorul de flacără al PSL-ului pot fi înlocuite cu o frână de gură/ascunzător de flacără compatibil cu un amortizor de sunet, dispozitiv din ce în ce mai folosit de armatele moderne, zone cu operaţiuni preponderent urbane ca Irakul necesitând o protecţie sporită a militarilor proprii, ce se poate asigura şi prin reducerea semnăturii sonore specifice. În pozele următoare sunt prezentate 2 modele ruseşti, PBS-1 folosit la armele AK încă din anii ’70 şi amortizorul puştii cu lunetă VSS, ce foloseşte muniţie subsonică de 9x39mm:
AK cu PBS-1
PBS demontat
Amortizor VSS Vintorez
Pentru confortul soldatului, o curea de purtare modulară şi ergonomică, din nylon, ce oferă multiple configuraţii de purtare, poate fi un accesoriu extrem de util.
Această listă de modificări, ce păstrează structura de bază a armei neatinsă, poate fi realizată la un cost foarte modic, aducând legendarul Kalaşnikov românesc la nivelul de ergonomie cerut de un soldat modern.
Surse fotografii:
– Alex Jessup.
– Karden Blogspot.