Vampiri

 

Vampir

Vampir

Măgura, jud. Suceava.

Căpitanul Anghel avea o figură nefericită. Era a doua misiune „oarbă”, în care primise un ordin de marş şi atât. La locul întâlnirii fusese aşteptat de o maşină de teren  în care se aflau un bărbat înalt, blond şi un transmisionist mic de statură şi solid. Acesta se urcase în cabina LAROM-ului, cuplase o staţie radio la portul auxiliar al sistemului de ochire şi instalase o antenă pe cabină. Apoi începuse să cotrobăie prin rucsac, scoţând cele necesare unei căni de cafea.

Blondu’ avea aceeaşi figură nefericită ca şi căpitanul. Ştia că fusese trimis în lumânări, bănuia că se va întâmpla ceva important, dar nu avea habar de detalii.

– Cu ce e încărcată dihania? întrebă el.

– În dreapta sunt rachete cu submuniţii antitanc, răspunse căpitanul. În stânga, explozive clasice. Nu ştiu ce au de nivelat, da’ nu-l văd bine pe ăla care o să le primească în cap, spuse el privind înserarea.

– Şefu’, se auzi vocea Piticului, nu vrei o cafea? Cică peste două ore începe showu’, ar fi bine să-l prindem treji…

„Clar, s-a dus dracu’ disciplina, îşi zise Blondu’, uitându-se urât la sergentul bondoc. Am stat prea mult cu Bărbosu’ şi ai lui. Ar fi cazu’ să mă întorc într-o unitate normală…”

* * *

În apropiere de graniţa româno-ucraineană

Cosmin încercă staţia radio instalată pe maşina ce avea în benă o mitralieră DShK. Ştia că nu putea să facă mare lucru împotriva unui tanc, la nevoie, dar era mai bine decât nimic. Cel puţin putea băga infanteria cu nasul în pământ, oferindu-le cele câteva zeci de secunde necesare fugii pe drumul forestier ce şerpuia în spatele lor.

– Care-i situaţia? întrebă el,

– Vampirul a decolat, aştept să treacă graniţa în jumătate de oră, răspunse Bărbosu. LAROM-ul e pe poziţie, gata de tragere. Să vedem dacă merg automatizările alea de le-am făcut noi.

– Auzi, ce-i cu Blondu’ în ultima perioadă? I s-a făcut dor de unitatea lui?

– De ce zici asta?

– Văd că se cam zburleşte când face Piticu’ miştouri cu noi. La tine sau la restu’ n-are ce să zică, da’ Piticu’ îi e subordonat, cel puţin teoretic. Sunt singuru’ căruia îi dă cu virgulă chestia asta? Pana mea, dacă nu îi place halu’ nostru de disciplină, poate ar fi cazu’ să ne lipsim de serviciile lui.

– Bă, ar fi şi asta o soluţie. Da’ totuşi, e băiat valabil, sau cel puţin aşa pare…

* * *

Deasupra lor, la 1500 metri altitudine, Vampirul trecu graniţa nevăzut şi neauzit de nimeni. Motorul Rotax mergea la cea mai mică turaţie posibilă, făcând aparatul să orbiteze neştiut asupra unui punct deasupra Seletinului. Pilotul porni sistemul de recunoaştere MX-15 şi începu să trimită imagini prin legătura securizată.

* * *

Bărbosu’ urmărea coloana ucrainiană pe ecranul laptopului, calculând ceva pe baza simbolurilor afişate pe imagine. Lângă el, Cosmin calcula ceva pe degete, cu limba scoasă ca un copil mic.

– Auzi mă, ce-i Vampiru’ ăsta, de fapt?

– E un motoplanor IAR 28M2A modificat. I-am pus un Rotax 915 de 135 cai putere în loc de 912. Am antifonat motoru’ şi i-am făcut un eşapament mult mai lung decât ştii tu la AN-2u’ ăla. Tot biloc, are o turelă de observare şi marcare laser şi un sistem de transmisie date. În plus, oxigen şi echipament de supravieţuire pentru piloţi. Strictu’ necesar.

– Păi şi cum dracu’ ţi-a venit ideea?

– Yankeii au făcut o jucărie de-asta în timpu’ cotonogelii din Vietnam. Au modificat un planor să care aparatură de recunoaştere, prin 1970… Cică putea zbura neauzit la 60 de metri înălţime. Noi n-am încercat chestia asta.

Încă n-am încercat. Cine-i la comenzi, tot zăludele alea două? Că le ştiu în stare să tundă ucrainienii cu elicea…

– Ele, cine dracu’ altcineva? Mai ştii vreun pilot suficient de nebun să se bage în horă cu noi? replică Bărbosu’ cu rânjetul pe buze. Ce facem, dăm drumul la party?

– Fire in the hole, spuse chelul amuzat, privind cum se schimbau simbolurile de pe ecranul laptopului.

 * * *

 Căpitanul Anghel privi cum suprastructura lansatorului se roti şi ridică containerele de rachete. Ştia că era un camion ce fusese în reparaţie capitală, dar nu ştia că este şi posedat de diavol, să se mişte cu de la sine putere.

– Şefule, îi spuse încetişor Blondu’, ia-i pe băieţii tăi şi hai să ne dăm deoparte. Îţi explic eu ce şi cum…

Din containerul drept al lansatorului plecară două rachete, imediat ce oamenii se puseseră la adăpost lângă maşina de teren a Blondului. Imediat, alte trei plecară din containerul stâng.

– Îmi zici şi mie ce dracu’ se întâmplă? spuse mai mult speriat decăt nervos căpitanul.

– Au modificat lansatoru’, îi explică Blondu’. Tot ce înseamnă ochire şi dare a focului e automatizat, trece prin sistemul ăla central ce conţine GPS-ul. Servomotoare, aprinzătoarele de rachete, tot. E telecomandat prin staţia radio ce ţi-a instalat-o transmisionistul meu de pe un laptop aflat la 10 kilometri de aici. Ştiu că ăla primeşte date şi imagini de la o dronă sau ceva avion de observaţie în timp real. Oricum, rachetele tale au capete de dirijare laser, marcarea ţintelor se face tot din zburătoarea aia…

– Să-mi bag… Ce război e ăsta, îmi explici şi mie?

– Nu ştiu, şefule, nu mă bag. Doar văd că dihorii ăştia fac treabă, mai multă treabă decât aş fi făcut eu c-o brigadă de pufarezi, pe bune. Crede şi nu întreba, ştii vorba aia…

Cei doi tăcură privind lansatorul care trimitea în aer rachetă după rachetă. Noaptea ar fi fost frumoasă de stat la poveşti, dacă n-ar fi fost războiul…

Blondule, eşti acolo sau tragi la aghioase? se auzi din radioul Mitsubishi-ului. Terminat tragerea. Dă-le sticla la oameni şi zi-le că le mulţumim. Misiune finalizată cu succes, toată lumea acasă!

– Asta-i pentru voi, şefule, spuse Blondu’ înmânând o sticlă de Absolut căpitanului. Să vă bucuraţi de ea. Noi ne cărăm acasă…

– Ce să zic, să ne revedem sănătoşi, răspunse căpitanul privind sticla. Urcă în cabina lansatorului şi făcu un semn de rămas bun cu mâna.

Blondu’ se uită la Pitic. Acesta îl privea impasibil, de parcă se aştepta la ceva rău şi ştia cum să contreze.

– Hai acasă, oftă superiorul în grad urcându-se în maşină.

 

Dragă Moș Crăciun…

Jeep J8

Jeep J8

… pentru că, în general, am fost băiat valabil și nu m-am țuicărit pe blat, am și io o mică listă de cadouri. Nu pentru mine, pentru prietenii mei din urgisita Armată Română, cărora le-ar prinde bine jucărelele astea. Aia da, aia da, să începem…

1. Termobarice, Moșule! După ce-a făcut Carfilul lovitură termobarică pentru AG-7, aș vrea să văd chestii de-astea făcute și ca grenade de 40 mm, lovituri pentru AG-9, capete de luptă pentru Maliutka de-o fabrică Ploieștiul (și-aș vrea să văd ce face un castravete de-ăsta intrând pe ambrazura unui buncăr), grenade de mână și rachete pentru LAROM. Știu că nu-i frumos să te joci cu focu’, da’ dacă vecinii ruși au voie, noi de ce n-am avea?

2. Dacă tot am pomenit de LAROM, aș vrea să văd petardele alea de 122 mm calibru cu capete de mai multe feluri. În afară de exploziv și termobaric, de ce românii noștri n-ar putea să facă și un modul cargo cu submuniții inteligente antitanc (SMArt-ul germanez îmi vine în minte), eventual un jammer radio… 122 mm e un diametru destul de mare, lungimea nu prea contează, deci se pot înghesui multe chestii utile acolo.

3. Mi-aș dori de la poporu’ frate iordanian să văd (dacă se poate, cado’!) licența de fabricație a baclavalei RPG-32 Hashim, ce au inventat-o rușii pentru ei. Ea constă într-un modul de comandă, ce serveşte şi pe post de container/protecţie pentru sistemul de ochire, şi module conţinând rachetele de diverse tipuri, până acum fiind disponibile cumulative şi termobarice de calibrele 72,5 mm şi 105 mm. Racheta de tip PG-32V este un proiectil tandem de tip HEAT de calibrul 105 mm, optimizată pentru utilizare împotriva tancurilor echipate cu blindaj exploziv de tip ERA, cu o putere de penetrare de 700 mm. Proiectilele termobarice sunt optimizate împotriva infanteriei şi a lucrărilor de fortificaţii/clădirilor. În lucru se găsesc proiectile dirijate şi un sistem de telecomandă pentru acţionarea de la distanţă.

4. Pentru flăcăii cu care împart păcatul uitatului la gagici prin luneta de la PSL, le doresc să aibe cât mai repede în dotare Lynx-ul de 12,7 mm. Personal consider o pușcă de precizie anti-material o dotare neapărat necesară pentru o armată ce ține la titulatura asta. Extrem de utilă în războaiele asimetrice din ziua de azi, unde Armata Română nu se mai confruntă cu tancuri și bombardiere, ci cu mașini de teren încărcate cu purtători de Kalașnikovuri și cu încărcături improvizate de exploziv.

5. Ultima dorință pentru Armata Română se referă la introducerea unui vehicul ușor, pentru înlocuirea bătrânelor ARO. Preferatul meu e Jeep J8, dezvoltată pe platforma modelului Wrangler JK, ce este destinat din start forţelor armate străineze, serviciilor de urgenţă. etc., nefiind permis pe piaţa americană din cauza emisiilor poluante (noi, europenii, avem plămâni mai rezistenţi şi ne cu boltă pe panseluţele de americani). Potrivit băieţilor cuşeri de la Jeepolog.com, J8 poate fi numit “the ultimate Jeep”, platforma de bază fiind întărită, ranforsată, toate sistemele upgradate la standarde militare, totată hărăbaia fiind animată de un motor italian VM turbodiesel de 2,8 litri, ce dezvoltă fără proteste 194 cai relaxaţi putere şi un cuplu de 460 Nm, valori ce-i permit o sarcină utilă de aproape o tonă şi jumătate şi o capacitate de tractare de 3,5 tone, fiind astfel capabil să ducă după el un tun mediu. Având o capacitate de trecere prin apă de 76 cm, mulţumită filtrului de aer înălţat, J8 este disponibil ca vehicul utilitar cu 3/5 uşi pentru transport persoane, vehicul de transport şi vehicul de patrulare, configuraţiile oferite la cerere fiind cele de ambulanţă şi vehicule blindate, fiind gândit ca să poată fi instalate kituri modulare de blindaj de diferite clase de protecţie. O versiune specială a apărut în 2012 în Israel, sub numele de Storm 3 Recon, fiind lăsat fără uşi, aripi, parbriz şi alte detalii neesenţiale, fiind promovat ca vehicul rapid de patrulare şi atac pentru trupele speciale.

Pentru mine, în caz că voi câștiga la LOTO fără să joc, îmi doresc o Toyota Hilux de prin 1996-2001, dublă cabină, cu motor diesel 2L-T, versiunea SR5, mai puțin de 250.000 km la bord și un preț, daca se poate, mai mic de 6000 de epuroi. Nu exagerat, că mai trebuie bani pentru motorină și experimente… :D

Cadastre

LAROM

LAROM

Brodina, jud. Suceava.

Blondul se uita la Pitic cum conecta cablurile. Ovidiu îi întinse un laptop pe care acesta îl cuplă la stația radio.

– Gata, poți transmite datele, șefule, spuse Piticu’.

– Intra în F:/driver imprimantă și vezi că-i un fișier numit ”suceava doc”. Scuipă-l în eter.

– Done, zise Piticu. Da’ de ce ”driver imprimantă”?

– Cand eram puștan, ăla era numele directorului în care țineam porneturile, zise Bărbosu’. Toată lumea le căuta, nimeni nu le-a găsit vreodată, rânji el.

În apropiere de Bobeica, jud. Suceava.

Căpitanul Anghel se minuna de ce dracu’ fusese nevoie să ajungă în acest colț uitat de țară cu LAROM-ul său. Avea cei mai buni trăgători din brigadă. I se spusese că misiunea sa era de o importanță vitală și că va primi instrucțiuni la locul misiunii. Ajuns acolo, raportase de pe GPS-ul mașinii poziția exactă, primise buletinul meteo și i se ceruse să fie gata. După o zi și jumătate, primise de la radist o bucată de hârtie pe care erau trecute câteva crâmpeie de informație: ”distanță 8,71 km, azimut de tragere 116,77 grade”, o frecvență, pe care să intre în ascultare imediat și o parolă pentru autentificare. Ridică din umeri. Astea erau ordinele, nu rămânea decât să le ducă la îndeplinire.

Granița româno-ucraineană, lângă Sărata, Transcarpatia.

Bărbosu’ și Piticu’ debarcară din Toyota acum verde. Blondul își privi AKM-ul rusesc pe țeava stătea mândră o cutie cu diametrul de 5 cm si lungime de 20. Știa ce era. Toate armele aveau instalate amortizoare de sunet, PSL-ul Bărbosului avea în plus o lunetă mare, diferită de ce știa el. I se spusese să nu-și bată capul. Într-adevăr, echipamentul care-l aveau civilii era mult mai bun decât ce avusese el pe mână. Își potrivi ”sutienul” port-încărcător în care avea muniția și grenadele și se uită la Cosmin.

– Ăsta de unde-l aveți?

– Țicnitu’ ăla a făcut rost de ele. Cică le-au inventat ceainizii, în timpul cotonogelii din Vietnam și rușii le-au copiat pentru ai lor, în anii 80, în Afganistan. Adevăru’ e că-s mult mai comode și în mașină, și pe arătură. 6 încărcătoare în el, plus 4 grenade, baioneta și două fumigene, îți mai iei un Camelbak cu apă și trusa medicală, două-trei zile ești ok. Nu crăpi de foame 3 zile, și prin pădurile astea, pe picioare, doar cu încărcătura asta, ești ca un țap de munte în comparație cu pifanii ucraineni.

– Și acum unde mergem?

– La câțiva kilometri de aici e o bază de radare, cică abandonată. Dracu’ știe, mai bine o punem la pământ decât să ne trezim că se întâmplă cine știe ce minune.

– Păi și cu ce o dărâmăm?

– Ce nu știi, nu te îngrijorează, Blondule, spuse cheliosul încheind discuția. Hai să mergem.

Grupul se puse în mișcare, primul fiind chelul, urmat de Blond, Bărbos, Piticu’ încheind coloana. Pe tăcute, coloana se afundă în pădurea deasă de molid.

2 ore mai târziu, undeva în Ucraina.

Bărbosu se uită la Pitic. Acesta apăsă butoanele stației și îi intinse receptorul.

– Dihorii cheamă Starețul, Dihorii cheamă Starețul, recepție!

Bobeica, jud. Suceava.

Căpitanul Anghel strâmbă din nas, întrebându-se cine dracu’ alesese indicativele de apel. Oricine fusese acela, avea un umor sinistru.

– Aici Starețul, recepție!

Preafericite părinte, se auzi din receptor, vrednicii tăi slujitori sunt gata?

– Sunt gata, întru Hristos, spuse el, completând astfel parola. Nu știa cine era la celălalt capăt al legăturii, dar consemnul și parola erau în regulă, așa că misiunea era gata să înceapă.

Atunci trimiteți focul iadului asupra necredincioșilor, spuse celălalt. Căpitanul apăsă butonul de tragere, declanșând plecarea celor 40 de rachete la o cadență de două pe secundă.

– Dihorii, aici Starețul, tragere încheiată, spuse el în receptorul stației. Noi am plecat.

Țintă distrusă, se auzi din microfon. Misiune încheiată. Dumnezeu să vă călăzuiască pașii, mult prea fericite părinte, spuse celălalt.

Ucraina.

Blondul simți cum se zguduie pământul sub el. Chiar de la câțiva kilometri, era ceva impresionant să vezi o salvă de rachete cum nivelează o bază militară. Ăsta era cuvântul, nivelat. Pus în întregime la pământ. Să nu mai rămână piatră peste piatră.

– Valea, zise Bărbosu’. Sper să nu ne prindă cineva pe aici, s-ar putea să nu ne fie bine…

… ca la meteo

BM-21 Afgan

”MRLs are relatively uncomplicated and easy to operate and maintain, and they are highly mobile. They offer an economical means to deliver massive, destructive fires on an area-type target in a very short period of time.
The MRL is an excellent area coverage weapon, and its rapid ripple fire is an excellent delivery system for high-explosive (HE), volumetric explosive (VEX), and smoke projectiles; chemical agents; submunitions; and scatterable mines.”

FM 7-100-2 OPFOR Operations

Dragii moșului, articolul de azi este dedicat absolvenților cursului de bază ofiţeri promoţia „Aurel Vlaicu 100” ai Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”. Vom vorbi azi despre cel mai răspândit lansator multiplu de rachete din lume, modelul sovietic BM-21 Grad (Grindină).

Apărut în arsenalul Armetei Roșii în 1963, acest demn urmaș al celebrelor Katiușe din cel de-al Doilea Război Mondial este compus dintr-un camion cu masa utilă de 5 tone (inițial sovieticii au folosit modelul Ural-375D 6×6 pe benzină, înlocuit cu Ural-4320 6×6 diesel) și un ”pachet” de 40 de tuburi calibrul 122mm, fiind răspunsul tipic rusesc (o sculă solidă, fiabilă și ușor de folosit) la o problemă comună a războiului modern: bombardamentul de saturație. un singur lansator Grad poate nivela (la propriu) o suprafață de 1 hectar.

BM-21 Grad

BM-21 Grad

Echipajul de 3 persoane poate trage cele 40 de rachete din cabina camionului (care nu este blindată, materialele folosite fiind suficient de rezistente pentru a rezista suprapresiunii si celorlalte efecte secundare datorate tragerii rachetelor), sau de la o cutie de comandă cu cablu de 64 m în 20 de secunde. Sistemul poate fi gata de tragere, în 3 minute, pus în mișcare în 2 minute (în cazul tirului de contra-baterie) și reîncărcat în cel mult 7 minute de cei 3 servanți. Ochirea se face printr-un vizor telescopic, distanța de tragere fiind (folosind rachete din prima generație) de 20 km.

Secvența de tragere

Secvența de tragere

Mai mulți factori au dus la răspândirea largă a acestui sistem. Primul, designul său a fost gândit pentru a avea un raport excelent eficiență-cost. Al doilea, orice țară cu o industrie constructoare de mașini (și nu numai) să-l poată construi. Sistemul a fost construit sub licență în Bulgaria, România, Slovacia, fosta Iugoslavie, Sudan și China, printre altele. Al treilea, orice rachetă produsă pentru acest calibru, indiferent în ce țară, poate fi trasă de orice lansator BM-21. Al patrulea, poate fi ușor upgradat.

Descrierea tehnică

Descrierea tehnică

Oferta de muniție pentru acest lansator este compusă din rachete cu cap exploziv-fragmentare, fumigene, cargo (lansatoare de submuniții, mine antipersonal și antitanc), de iluminare, incendiare, cu cap chimic și purtătoare de contramăsuri electronice/bruiaj.

Upgrade-urile s-au concentrat în principal pe crearea de noi rachete. Prin înlocuirea pulberii propulsante din motor cu un tip îmbunătățit (pulbere bicomponent), rachetele au ajuns să-și dubleze raza de acțiune, distanța maximă fiind de 45 km. Realizarea unor noi capete de luptă, cu încărcături de mare putere prefragmentate, a dus la sporirea performanțelor generale. Armata chineză a încercat o versiune auto-ghidată (cu un sistem inerțial primitiv), deschizând calea pentru realizarea unor rachete de mare precizie, actualul nivel de miniaturizare a electronicii permițând (teoretic) fabricarea unor seturi de ghidaj prin GPS sau laser.

Lansatoarele au fost modernizate prin adoptarea unor camioane mai puternice (Tatra 813/815 8×8 în cazul Slovaciei, Jencz P662D.35 polonez, DAC 15.250 în România), precum și prin adoptarea de sisteme automate de poziționare și ochire, compatibile cu diversele sisteme radio, meteo și GPS folosite.

După colț

După colț

Din punct de vedere al unei mișcări insurgente, costul redus, mobilitatea imensă, raportată la sistemele de artilerie tractate și/sau auto-propulsate, precum și puterea mare de foc aproximativ precis (vorbim de rachete, nu de armament de infanterie) al acestui sistem îl fac tipul preferat de artilerie. Permițând lovituri puternice și de la mare distanță asupra țintelor staționare (localități, baze militare, concentrări de trupe, fortificații) după metoda ”shoot and scoop” (lovește și fugi) astfel evitând focul contra-baterie, BM-21 Grad poate acționa în unități mici, de 2-3 vehicule, care împreună cu vehiculele de aprovizionare pot fi camuflate într-un convoi civil. Folosirea unor observatori avansați de artilerie, a sistemelor GPS și a unui plan de pre-indexare a țintelor pot fi cheile unei campanii artileristice de succes sau chiar a unui război câștigat.

)