Popcorn anyone?

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08Drajilor, la un pahar de Cappy Pulpy Peach şi aşteptand sa se coacă o pizza, recomandările subsemnatului pentru Top 10 pentru mardelile anului 2017.

Pe primul loc, binenţeles, Siria şi Irak. După implicarea masiva a flăcăilor veseli ai Maiestăţii Sale Lizica a Doua şi a vânătorilor de scalpuri ai lui Vlăduţ Putin, golanii cu turbane ai ISIL au cam dat năvală în ascunzişuri. Dar treaba încă nu s-a terminat.

Medalia de argint se duce la Istambul, Turcia cunoscând anul trecut o evuluţie interesantă. Pseudo-lovitura de stat, atacurile teroriste ale ISIL/Kurzi/dracu’ ştie, mişcările sultanului Erdogan duc la conbcluzia că Turcia va fi o chestie extrem de interesantă de urmărit. PS. Ştie cineva vreo ofertă bună pentru Antalya?

Bronzul pleacă la amicii noştri din Yemen, care, prigoniţi de toţi, o dau în barbă cocălarilor saudiţi. Un conflict foarte interesant pentru mine, asimetric prin simplul fapt că nişte sărăntoci se opun bogatei (nu puternică, competentă sau orice altceva) Arabii Saudite.

Prima menţiune se duce în Sahel / bazinul lacului Ciad. O zonă săracă, cu graniţe poroase şi guverne neputincioasă, este locul de joacă a multor jihadişti, grupuri armate şi reţele de infractori. Boko Haram, AQIM (Al Quaeda in Islamic Maghreb), al-Mourabitoun fac legea în Nigeria, Mali, Coasta de Fildeş, Niger, Ciad, Mali şi alte zone din Africa Centrală.

A doua este Republica Democratică Congo, loc unde corupţia endemică l-ar face de ruşine pe Teleor-Man şi gaşca lui de ciorditori flacăi dibaci. Tovaraşu’ Joseph Kabila şi-a prelungit şederea în palatul prezidenţial chiar după expirarea mandatului, aşa că restu’ (termen general desemnând opoziţia, Biserica Catolică, populaţia civilă din diverse triburi de negraci, leşinaţi de foame) a ieşit în stradă, fiind întâmpinaţi de forţele de ordine cu gloanţe de Kalaşnikov, un raport oficial declarând 53 de morţi anul trecut.

A treia, Sudanul de Sud. Cea mai nouă naţiune a lumii, etalonul mondial la corupţie, unde preşedintele Salva Kiir se împuşcă cu vicepreşedintele Riek Mechar pentru ceva petrol, cherestea şi alte asemenea, a produs până acum 1,8 milioane refugiaţi interni şi încă 1,2 milioane refugiaţi peste graniţă. Catastrofă umanitară? Ce-i aia?

Cei care n-au prins podiumul:

Afganistan – se explică de la sine. Relaţiile încordate cu Pakistanul, din cauza relaţiilor strânse ale acestuia cu talibanii, violenţa sectariană, corupţia endemică, statutul indisputat de cel mai mare producător de droguri al lumii duc la o situaţie extrem de volatilă.

Ucraina – situaţia incertă a regiunilor Donbas şi Lugansk (anexarea Crimeei este un fait accompli) va duce la mutări interesante, inclusiv pentru România.

Ultima de pe listă, Europa. După atacurile din Califatul Al Parisi Călcat cu Camionul şi Împuşcat, Şaormen Land şi Ţara Pişăciosului în Fântână, aşteptăm cu mult interes viitoarele pocneli din Italia, Greţia şi ţările scandinave, până acum iertate.

Și totuși, se poate

 

ARO

ARO

Dragii moșului, prin amabilitatea unui amic, am primit poza de mai sus. Pentru necunoscători, ăla e un ARO 24. Da, un ARO. Numai că e cea mai puternic înarmată mașină ușoară pe care am văzut-o vreodată.

Echivalentele cele mai apropiate sunt Land Roverele engleze ale flăcăilor veseli din SAS, dotate cu sistemul WMIK (weapons mount installation kit) ce reprezintă o suprastructură de protecție cu inel rotativ de montare a unei arme grele (mitralieră M2 de calibrul 0,50 in sau aruncător automat de grenade de calibrul 40 mm) și o mitralieră universală de 7,62 model FN MAG/M240 (sau L7 în nomenclatorul britanic). Încărcat cu provizii, echipament și armele individuale ale echipajului de 4 persoane, ”Panterele Roz” (denumirea neoficială a acestor mașini) au făcut legea în deșertul irakian în timpul primului Război din Golf (1990-1991), vânând SCUD-urile irakiene, precum și în multe alte locuri în care viteza și puterea de foc, mai puțin blindajul, au fost literă de lege.

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Revenind la ARO nostru, din poză se observă o putere de foc mult mai mare, fiind montate o mitralieră grea AA de tip DShK de calibrul 12,7x108mm cu arc de tragere de 360 de grade, un aruncător automat de grenade de tip AGS-17 de 30 mm și o mitralieră universală PKM (sau mitralieră md. 66) de calibru 7,62x54R, ultimele două arme acoperind arcul frontal al mașinii. Arme fiabile și extrem de puternice, în buna tradiție sovietică, DShK, AGS-17 și PKM sunt capabile de a produce un volum de foc imens, muniția având o rază lungă de acțiune și un potențial distructiv foarte mare. Considerând capacitatea legendară de trecere și mobilitatea mașinilor ARO, această combinație produce un mijloc de luptă extrem de puternic și de mobil, superior oricărui mijloc blindat, cu excepția elicopterelor de atac.

În mâinile unor soldați capabili de a înțelege capacitățile și limitările unui astfel de vehicul, ARO-ul nostru ar fi putut fi carul de luptă al unor unități de cercetare-diversiune și operațiuni speciale extrem de eficiente, dar n-a fost să fie…

Țevăraie

 

AG-9 + ARO

AG-9 + ARO

Dragii moșului, printre multele scule ce pot fi cărate în spatele unei mașini de către flăcăii din Hoardă se numără și o categorie de scule numite tunuri fără recul. Diferența dintre aceste sculișoare și tunurile normale este că, în loc să permită un recul normal ca la artileria obișnuită, permit ”scăparea” unei cantități de gaze pentru contracararea mișcării spre înapoi. Din această cauză, sunt mult mai ușoare decât artileria convențională și mult mai mobile.

SPG-9M

SPG-9M

Printre cele mai răspândite modele ce se pot întâlni prin diversele locuri uitate de Dzeu se numără modelul sovietic SPG-9, cunoscut Armatei Române sub numele de AG-9. Ușor (are o greutate de 47 kg), de un calibru relativ mare (73 mm) și deservit de 2 oameni, acest burlan asigură găurirea unui blindaj de 400 mm la o distanță de 800-1300 de metri. Fiind una dintre armele cele mai răspândite și iubite de către pirații somalezi, este montată foarte des pe navele mamă, pe skif-urile de atac precum și pe diversele mașini de luptă improvizate (așa numitele technical-uri).

AG-9

AG-9

Schimbând locația, în Siria, Irak și Afganistan la mare modă este copia iraniană a modelului american M40. De un calibru mai mare (105 mm), o greutate mai mare (209 kg) tunul fără recul M40 a reprezentat suma concluziilor trase de armata americană în urma războiului din Koreea, fiind foarte răspândit în rândul aliaţilor Americii, fiind în înzestrarea a peste 20 de armate, începând cu Republica Dominicană şi Pakistan şi terminând cu Italia sau Cangurezia. O armă extrem de simplă, nesofisticată, ce de multe ori a dat rezultate superioare rachetelor sau aruncătoarelor ce au înlocuit-o, capabilă să opereze în condiţii extreme, unde o rachetă ca TOW are probleme, extrem de potrivită în lupta urbană, greutatea sa redusă asigurându-i locul în spatele maşinilor de tip Land Rover (Australia, Angola), Toyota LandCruiser şi Hilux (Libia, Siria), Mercedes G-Wagen (Grecia şi Austria), AIL Storm (Israel), în timp ce armata americană l-a montat pe jeep-urile de tip M151.

Siria Special

Siria Special

Folosită în dublu rol, antitanc si antipersonal, M40 are o ofertă de muniţie foarte mare, începând cu proiectilele antitanc produse în Austria, Franţa, Suedia şi USA, şi terminând cu proiectile antipersonal de tip High Explosive (Italia, USA) sau cele de tip “canistră”, umplute cu mici săgeţi metalice (Franţa, USA). Având o rază de acţiune de maxim 7 km (deşi o lovitură precisă se obţine la o distanţă maximă de 1,4 km), M40 este considerată o armă extrem de fiabilă, puternică, iar montată pe o maşină de teren este extrem de mobilă.

Humvee Special

Humvee Special

Tromboane

RPG7

RPG7

Dragii moșului, azi vom diseca o sculiță muzicală ce a cântat de jale tancurilor rusești în Groznîy, elicopterelor americane în Mogadishu și, în general, diverșilor neaveniți prin toate colțurile uitate de Cel de Sus din lume. Anume, despre lansatorul antitanc RPG-7, cunoscut Armatei Române sub numele variantei produse local, AG-7.

RPG-7 în Irak

RPG-7 în Irak

Considerată ”the best antitank weapon in the world”, RPG-7 este un lansator de calibru 40 mm, cu o greutate de 6,9 kg cu sistem de ochire optic. Distanța de tragere este de 300 de metri împotriva țintelor în mișcare și 500 m împotriva celor staționare. Raza maximă de acțiune a grenadelor antitanc este de 920 m, iar a celor anti-infanterie 1100 m, moment în care grenadele se auto-distrug după 4,5 secunde de zbor. Munițiile de tip HEAT au o putere de penetrare de 600 mm oțel omogen. Oferta de muniție este foarte largă, de la ”clasicele” grenade cumulative anti-tanc de tip PG-7V la modele exotice cum ar fi cele termobarice sau anti-tanc tandem. Fabricat în Rusia, China, Iran, Irak, Bulgaria și România, poate folosi orice tip de muniție compatibilă, indiferent de producător. Astfel, este un lucru comun pe câmpurile de luptă din Africa întâlnirea cu lansatoare chinezești ”îndopate” cu muniție iraniană sau bulgărească. Sistemele de ochire sunt de două feluri, mecanice (cătare – înălțător) și optic. Recomandat ”începătorilor” este sistemul mecanic, foarte simplu de folosit și eficient mai ales la distanțe scurte, specifice luptelor urbane și/sau ambuscadelor.

Oferta de grenade

Oferta de grenade

Folosit în Afganistan de către mujahedinii anti-sovietici împotriva tancurilor și a infanteriei, RPG-7 și-a demonstrat calitățile, fiind ideal în ambuscade amplasate în teren frământat. În Somalia a excelat împotriva vehiculelor ușoare americane ca și împotriva elicopterelor (incidentul ”BlackHawk Down” începând cu doborârea unui elicopter de salvare de către o grenadă reactivă trasă de pe un acoperiș). Dar zenitul utilizării RPG-7 a fost Groznây, capitala Ceceniei, în 1994, când prima coloană blindată rusă ce a pătruns în orașul asediat a fost anihilată în totalitate. Inovațiile tactice aduse de ceceni, foști soldați ai Armatei Roșii, și-au dovedit superioritatea în fața structurilor rigide de luptă folosite de ruși. Grupurile foarte mici de luptători (principala structură de luptă a fost echipa de trei oameni, un mitralior, un lunetist înarmat cu SVD și un trăgător cu RPG-7, alți membri adiționali fiind folosiți pentru siguranță și transportul muniției) s-au dovedit mult mai eficiente și mai flexibile în utilizare decât unitățile clasice de tip grupă, pluton, companie, echipele cecene adunându-se unde era nevoie și dispersându-se la fel de ușor.

O armă ușoară, simplu de folosit, foarte ieftină și extrem de eficientă, RPG-7 va face mult timp de acum încolo legea pe câmpurile de luptă, calitățile sale făcând-o indispensabilă din arsenalul oricărei forțe insurgente.

Friends from Afar (part 2)

”I See you...”

”I See you…”

Dragii moșului, continuăm azi discuția despre sniperi, referindu-ne strict despre rolul acestora în cadrul celulelor / organizațiilor insurgente. Așa cum am precizat în organigramă, sniperul este parte componentă în cadrul unității de bază, anume celula multifuncțională, a acestor șatre.

Analizând câmpul tactic de acțiune și modul de operare al șatrei, rezultă că sniperul nostru va trebui să îndeplinească ambele cerințe doctrinale principale ce guvernează utilizarea sa, prima fiind suportul cu foc precis de rază lungă al celorlalți membri ai echipei și angajarea țintelor de oportunitate (rolul clasic al pușcașului lunetist în armatele cu doctrină sovietică sau comunistă), a doua fiind misiunile de vânătoare de scalpuri (”High Value Targets”) și angajarea țintelor de oportunitate independent de suportul echipei / organizației, singur sau cu suport de siguranță (1-2 oameni). Adițional, doctrina vestică acordă sniperilor calitatea de unități înaintate de recunoaștere/cercetare/supraveghere, componența și amprenta redusă făcându-le ușor de infiltrat și de utilizat în zonele ”fierbinți”.

Combinând cele două doctrine, avem un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).

Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg. Pus cap la cap, cerințele pentru o armă sniper în cazul nostru sunt:

  • calibru militar de largă utilizare, ca 7,62×51 mm sau 7,62x54R;
  • precizie cât mai bună;
  • o lungime de aproximativ 1 metru, pentru ușurință în utilizare;
  • 4 kilograme fără muniție, cu luneta montată;
  • încărcător detașabil;
  • armă cu închizător manual sau semiautomată;
  • pat rezistent, de preferință din materiale sintetice;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x;
  • compensator de traiectorie balistică;
  • reticul iluminat al lunetei;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet;

Ca exemple, voi analiza două două arme sniper ce apar frecvent în imaginile și videoclipurile insurgenților din Siria și Irak, anume pușca Steyr SSG69 și PSL-ul românesc.

Steyr SSG69

Steyr SSG69

Steyr-ul SSG69 a fost prima armă din Europa ce a folosit un pat din plastic (Cycolac, un fel de ABS) în locul celor din lemn, sensibile la umezeală și temperatură. Soluțiile folosite la construcția sa (țeavă forjată la rece, pat din plastic, șine de fixare a inelelor lunetei frezate în corpul închizătorului, șină auxiliară de tip UIT în uluc) au făcut-o una dintre cele mai moderne arme militare la apariția sa, în 1969, și i-au asigurat o producție neîntreruptă de peste 40 de ani, fiind încă în oferta Steyr. Combinată cu două lunete de calitate excepțională produse de firma vieneză Kahles, ZF69 (6×42) și ZF84 (10×42), ce au ca standard butoane de reglaj cu compensator balistic calibrat pentru cele mai folosite muniții militare din Europa, constituie încă una dintre cele mai bune puști sniper de pe piață. Încărcătorul detașabil rotativ cu capacitatea de 5 cartușe, precum și mânerul închizătorului cu unghi mic de rotire (60 de grade, comparativ cu 90 de grade la Remington 700 sau Mosin Nagant) asigură o încărcare și o cadență de tragere rapidă, extrem de folositoare în medii cu densitate mare de ținte, cum ar fi zonele de luptă urbane.

Comparând caracteristicile tehnice ale modelului SSG69 cu cerințele specificate mai sus, obținem:

  • calibru militar de largă utilizare, 7,62×51 mm – check;
  • precizia este de 1/2 minute de unghi (deviație standard de 1,5 cm la 100 m) cu muniție specială, 1,5 minute de unghi (5 cm la 100 m) cu muniție normală pentru arme militare;
  •  lungime 1,150 – merge;
  • 4 kilograme fără muniție, fără luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă cu închizător manual – check;
  • pat rezistent din materiale sintetice – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – n-are;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – doar cu adaptor de montare, șina pt lunetă nefiind Picatinny;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – nu avem;
Pușcă Semiautomată cu Lunetă

Pușcă Semiautomată cu Lunetă

PSL-ul românesc este o dezvoltare a puștii mitraliere de tip Kalașnikov, modificată prin introducerea unei țevi mai lungi, a sistemului semiautomat de dare a focului, folosind o muniție de calibrul 7,62x54R și având o lunetă de tip PSO-1 (4×24 mm) cu compensator balistic și reticul iluminat cu tritiu. Șina de montare a lunetei este compatibilă cu cea a armelor de tip AK, Saiga sau SVD Dragunov, permițând astfel utilizarea oricărei lunete /  sistem de vedere pe timp de noapte produs în spațiul ex-sovietic (Rusia și Belarus) precum și al celor vestice, prin folosirea unui adaptor. Introdusă în 1974 ca armă a pușcașului lunetist aparținând grupei de infanterie (după doctrina sovietică), a fost exportată în număr mare în toată lumea, fiind una dintre cele mai folosite arme de precizie în zonele de conflict din Africa și Asia.

Din comparația caracteristicilor tehnice cu cerințele noastre, rezultă:

  • calibru militar, 7,62x54R – check;
  • precizie, 1 minut de unghi (3 cm la 100 m deviație standard) cu muniție specială de tip 7N1 sau 7N14, 3 minute de unghi (9 cm la 100 m) cu muniție standard de tip LPS;
  • lungime 1,150 m – merge;
  • 4,31 kg fără muniție, cu luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă semiautomată – check;
  • pat rezistent, din lemn laminat și lăcuit – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – check (diverse clipuri pe YouTube prezintă cel puțin 3 modele de amortizoare compatibile cu PSL);
PSL

PSL

Trăgând o concluzie, avem un luptător polivalent, cu un potențial imens de a domina câmpul modern de luptă, extrem de eficient, de mobil și de letal. Cele două modele de arme asigură o vastă capacitate de foc, care, combinată cu alte mijloace specifice (IED-uri, mine, sisteme AA) pot duce la un război de uzură îndelungat, soluție evitată în general de armatele ”clasice”.

 

 

 

Made in China

107 mm

107 mm

Dragii moșului, luând la puricat Iutubu’, căutand ceva interesant de văzut după o cură de istorie a la BBC (recomand tuturor pasionaților de istorie serialul ”Tudor Monastery Farm”) și încercând să contracarez asaltul posturilor românești de muzici, ce prezintă tot felul de penibilități (mi-a rămas în minte un exemplu cu ceva ”autobronzant”), am cotrobăit după ultimele trenduri în materie de armament din bătătura vărului Bashar Al-Assad, creații ale caselor de modă și diveselor ateliere de cazangerie din bazarele din Alep, Damasc și Homs. Printre multe altele, am dat de un vechi favorit al meu, aruncătorul tractabil de 107 mm de producție ceainiză, Type 63.

Lansator Type 63

Lansator Type 63

Apărut după cea de-a doua cotonogeală mondială pe undeva prin URSS, sub numele de BM-12(Boyevaya Mashina – maşină de luptă), această trompetă a cunoscut o mare apreciere şi producţie în China, începând cu anul 1963, de unde-i vine şi numele, Type 63. Având un calibru de 107 mm şi expediind rachete de 19 kg, cu o încărcătură explozivă de 1,3 kg, este considerată a avea o precizie bunicică, fiind extrem de eficientă în bombardamentul de saturaţie, după modelul Katiuşa. Are 12 tuburi de lansare, 3 rânduri a 4 tuburi fiecare, cântăreşte 602 kg şi are o bătaie de 8 km. A fost produsă în Sudan, Iran, Africa de Sud, Koreea nordică, Turcia şi Egipt, în afară de fosta Uniune Sovietică şi Ceaina.

Lansator improvizat

Lansator improvizat

Grup de șine lansatoare

Grup de șine lansatoare

Lansator multiplu auto-purtat

Lansator multiplu auto-purtat

Foarte des găsite în diversele ”depozite” de armament răspândite prin deșerturile și satele irakiene și afgane, rachetele de producție iraniană au fost folosite pentru bombardarea bazelor americane/NATO folosind lansatoare improvizate sau fără lansator. Lansatoarele improvizate, realizate din resturi metalice și asamblate cu ajutorul unui aparat de sudură, pot fi extrem de ingenioase, asigurând o ajustare precisă în elevație, astfel reglând lungimea tirului rachetei. Ținând cont de faptul că rachetele de calibrul 107 mm, având o viteză rotațională de 366 revoluții pe secundă, dată de motorul cu 7 ajutaje înclinate, au o traiectorie extrem de rectilinie din cauza stabilizării giroscopice, un trăgător ce-și cunoaște meseria poate lovi o țintă de mici dimensiuni (un avanpost sau o bază înaintată) cu destul de multă precizie. Nu o precizie de gen GPS, dar suficient pentru a lovi o clădire anume de la un 10 km, dintr-o poziție bine studiată.

Sistem de lansare - Irak

Sistem de lansare – Irak

Într-o lume ahtiată după arme și tehnologii cât mai noi și mai performante, granițele și țările sunt adesea modificate și retrasate de sisteme vechi, modificate în ateliere improvizate, ce dau de furcă armatelor moderne, forțate astfel să mobilizeze oameni și resurse pentru combaterea acestor reprezentanți ai timpurilor trecute.

Cap. 4: … cu de toate

Zakho, Kurdistan

– Ce bidonu’ meu vrea ăla, mă? se auzi vocea șoferului.

– Stai dracu’ potolit, cu mâinile la vedere, că nu ești la tine-n Colentina! veni răspunsul. Felcere, pregătește banu’, mergem la cumpărături.

– Ce cumpărăm, șaorma? se auzi o voce calmă și încrezătoare.

– Numa’ la șaorma ți-e gându’, spuse tipul de lângă mașină. Luăm altceva, mai gustos. Gogele, stai cuminte aici, cu mâinile la vedere. Nu de alta, da’ dacă te împușcă ăștia și-mi strică parbrizu’, îl pun pe Crețu’ amanet!

Crețu’ era fratele șoferului, mezinul găștii, un student cuminte foc, numa’ bun de pus pe rană. Între ei era celebră sfiala Crețului în ceea ce privea fetele, la care avea mare succes, din cauza feței sale de nevinovat.

Cei doi dispărură pe aleile bazarului, în timp ce șoferul apăsă pe butoanele radioului. Din boxe se revărsă o melodie lentă, ce parcă se potrivea cu peisajul din jur. Privi ecranul de pe consola centrală: Hans Zimmer – Hunger.

”Să-mi bag …” gândi el.

*

 Totul începuse cu 5 zile înainte, cu un telefon. Se uitase la știri și apoi îl sunase pe Felcer:

– Bursucu’ ce face?

Ăăăă, nu știu! venise răspunsul. Am două numere de telefon, îl sun acum. Sper să fie bine…

– Și eu sper, te-ai uitat la știri?

Iranienii? se auzi vocea Felcerului, crescută cu vreo două octave. Nu-mi zice că-s la el în zonă! Stai, stai… Soran, Shaklawa, Erbil…

– Ce bani avem?

Ăăăăă de ce? Doar nu vrei să mergem după el!

– Ar fi o idee, dacă aflăm pe unde e. Pregătește trusa medicală și anunță-l pe Sclipici, el va fi șoferul de schimb. Și vezi de ce bani dispui, avem 2800 de kilometri până acolo.

Hai că-l sun și te sun înapoi, ok? se auzi vocea îngrijorată de la celălalt capăt.

Bărbosul se uită pe harta de pe ecranul computerului și se încruntă. 2800 km, 8 litri la 100 km, asta însemna 224 litri motorină, cam 4 rezervoare… Descărcă harta în tabletă, adăugă o listă de cumpărături și coborî în curtea casei. În fața garajului, ridicată pe cauciucuri de 32 de țoli, stătea impasibilă o Toyota Hilux verde metalizat.

Din buzunar, telefonul începu să sune. Număr necunoscut, +822 16… ”Thuraya”, gândi el, ”Bursucu’!”

Ce faci bre? se auzi de la celălalt capăt al convorbirii.

– Tu ce faci, amețitule! Bagi oamenii în fibrilații?

Lasă-mă că-i groasă, au intrat iranienii, sunt lupte peste tot, aeroporturile sunt închise, pe ăia de la ambasadă îi doare în fund de noi…

– Tu unde ești?

La o sondă, la mama dracu’, cu ambulanța. Rămânem aici până la noi vești, apoi va trebui să văd cum dracu’ vin acasă. Că mi s-a acrit.

– Tot Land Cruiseru’ ăla îl ai ambulanță? Telefonul ăsta e al tău?

Da, în ambele cazuri. De ce?

– Sper că ai cum să ții telefonu’ încărcat. Vezi dacă poți să-mi trimiți niște coordonate GPS prin sms. Îl sun pe Felcer și pe Sclipici și venim după tine cu tigaia mea. Ok?

Îi sun eu. Mulțumesc, frățioare.

– Stai tu liniștit. No one is left behind, vorba lu’ Zimmer.

După 5 minute, Sclipici la telefon:

Bă, tragi la mine noaptea asta? Să-l dau pe Crețu’ afară, zicea că vine cu gagică-sa…

– Care dintre ele? Spune-i că ajung în 4 ore, spuse Bărbosu’, urcându-se în mașină.

*

 … Îi văzu întorcându-se. Felceru’ avea în mână o pungă mare de plastic și ceva atârnat de umăr, iar celălalt căra o ladă din lemn cu mânere.

– Ce dracu sunt alea? întrebă Sclipici.

– Kebab Kenjeh, veni răspunsul Felcerului. Ăsta l-a ales. Și sunt niște porții…

– Nu bă, alea de le aveți pe umeri. Ce flintă e? Și ce-i în lada aia?

– Păi, fratele meu, ținând seama că n-ai făcut o zi de armată, nu cred că-i cazu’ să-ți bați capu’, zise Bărbosu’. Sculișoarele astea nu-s pentru toți jucătorii de CounterStrike, ci doar pentru ăia cărora le place versiunea live.

– Da, da, bine că ești tu deștept. Deci, ce-i în ladă?

– O cutie de muniție și ceva grenade.

– Și pușcociu’?

– Un Kalașnikov sârbesc. Ceva asigurare suplimentară că ne vom întoarce sănătoși.

– Acum ce facem?

– O luăm din loc. Vezi pe unde-i ieșirea spre Duhok și calc-o.

După 10 minute, făcură pauză la o benzinărie. Rezervorul era jumătate, dar făcură plinul pentru a avea o rezervă în caz că lucrurile erau mai nasoale decât consideraseră. Dosite printre bagajele din benă mai erau două canistre de câte 20 de litri. Într-un sfert de oră arma fuseseră curățată, reglată, verificată și stătea în poala Bărbosului, pe locul din dreapta.

– Calc-o spre Duhok, prietene, și trezește-ne când apare vreun post de control, spuse Bărbosu’ închizând ochii. Pe bancheta din spate, Felceru’ deja sforăia ușurel.

*

Ajunseră fără incidente la Duhok, opriseră pentru o cafea și Bărbosu’ trecuse la volan. La ieșirea din oraș, un polițist mustăcios le făcu semn să tragă pe dreapta. Urmă o convorbire într-un amestec ciudat de engleză, turcă și arabă, câteva bancnote își schimbară proprietarul, iar ei fură liberi să plece.

- Ce-ai bârfit cu ăla? întrebă Felceru’.

- Mi-a zis s-o luăm pe direct, spre Zawita și apoi Lalish. Drumul e foarte bun, zice, și iranienii n-au fost observați la Akre. Deci putem să ajungem lejer. Mergem, spuse Bărbosu’.

- Nu știam că vorbești araba, spuse Sclipici de pe locul mortului.

- Ce nu știi, nu te îngrijorează, veni replica șoferului. Treci la somn, va fi o noapte lungă.

Întunericul se lăsase încet peste munții care străjuiau șoseaua. Motorul mașinii torcea, înghițind kilometru după kilometru. Sclipici privi ecranul radioului. Lorena McKennit – Caravanserai.

- N-ai gusturi proaste la muzică, moșule, spuse el.

- Se pupă, ai? rânji Bărbosu’. Cine dracu’ s-ar fi gândit că vom fi trei demenți într-o camionetă, la miezu’ nopții, pe un drum uitat de Dumnezeu din fundu’ Irakului?

- Chestia asta nu e reală, nu? Adică, noi acum nu suntem aici, mergând după Bursucu’? E prea mișto drumu’…

- Bun venit în O Mie și Una de Nopți, Gogele. Ar fi trebuit sa ne oprim undeva, să facem un foc de tabără, să povestim legendele lui Harun Al Rașid, marele calif al Bagdadului, la un ceai fierbinte, înainte de a dormi lângă o caravană de cămile… Păcat că n-avem timp, dar poate o vom face într-o zi…

- Musai, e ireală senzația…

În fața lor, un indicator sclipi în întuneric: Nahla, 10 km, Akre, 37 km. Mai aveau o jumătate de oră, apoi vor porni tableta și vor urma ruta spre sonda unde se afla Bursucu’. Până în acel moment totul fusese liniștit, sperau că și mai departe va fi tot așa. Și că prietenul lor era bine sănătos.

*

- Cine dracu’ ar fi putut sa vină după mine? întrebă retoric Bursucu’. Cei trei care-au speriat Estu’!

- Lasa miștourile, ia bagaju’ și hai să ne cărăm. Nu m-a făcut mama ninja să bântui noaptea pe coclauri neumblate, împănate cu tot felu’ de neaveniți ce nu-mi vor binele…

- Zi mai bine că se deschide șaormeria în 4 ore și ți-e foame deja, se auzi vocea miștocară a lui Sclipici.

- Bă, ți-am zis că nu ești la tine-n Colentina? Aici șaormeriile sunt instituții serioase!

- Nu vă supărați, se auzi o voce necunoscută, nu știți cum ajungem la spitalul Floreasca? Avem două cazuri destul de grave, spuse posesorul vocii, un soldat ce se ivise parcă din pământ. Instantaneu, AK-ul Bărbosului fu la umăr, cu țeava îndreptată spre oamenii ce intrau cu armele îndreptate spre ei.

- Ni s-a spus că aici găsim un doctor competent. Ajutați-ne și vom pleca fără să vă facem probleme…

Unul dintre ultimii veniți arătă spre gâtul Felcerului, unde, atârnată de un lanț subțire de aur, sclipea Steaua lui David. Instantaneu, soldații îndreptară țevile armelor spre pământ, urmați imediat de Bărbos.

- Ce faci mă? întrebă nervos Sclipici. Cine-s ăștia?

- Niște flăcăi veseli, care, ca și noi, nu se află oficial aici. La ei acasă li se zice Sayeret. Se pupă sâmbăta cu Felceru’ la sinagogă.

- Of, să-mi bag… oftă din străfundul sufletului Sclipici.

- Prietene, se adresă Bărbosu’ celui care vorbise, adu răniții și ăștia doi îi vor petici pe cât se poate de bine, că-s doctori pe ambulanță. Nu știu ce vehicule ai la dispoziție, da’ se pare că va trebui să spălăm putina cât de repede posibil.

- Am săltat o șenilată de la iranieni. N-are viteză prea mare, da’ ne-a adus până aici. Aveți ceva mai bun?

- O Toyota Hilux și o Land Cruiser 105 ambulanță de aici. Câți sunteți?

- 8, din care 3 răniți, doi cam grav…

- Păi adu-i încoa’, ce mai stai?

*

Celor doi doctori le luase 45 de minute ca să trateze cei trei răniți. Cel mai grav fusese un pneumotorace sufocant, care avusese nevoie de o decompresie toracică, treabă rezolvată rapid cu o branulă și un prezervativ pe post de supapă. Folosind rezervele de plasmă ale ambulanței și sânge de la un soldat, rănitul moțăia acum legat de targa ambulanței, asistat de Bursuc și cu locotenentul israelian ca șofer. În față, Hilux-ul purta cu mândrie o mitralieră grea DShK de producție iraniană, montată pe rollbar. Ceilalți doi răniți erau instalați confortabil pe bancheta din spate, Sclipici era șofer, Felceru’, în dreapta, mai arunca câte un ochi în spate. Cei doi nu erau prea rău, o dublă fractură de braț și picior la unul și două găuri într-o pulpă la celălalt, operate expert de Bursuc. Acum moțăiau și ei, cu armele în poală. În benă, Bărbosu’ și ceilalți patru membri ai echipei israeliene se înghesuiseră printre canistrele de combustibil luate din blindatul iranian și de la sonda Bursucului.

- Deci, spuse sergentul care le stricase seara, care e itinerariul?

- Păi noi ne întorceam prin Duhok, apoi Zakho, granița turcă și acasă. Ne programasem să ne oprim în Turcia la un hotel pentru o baie și 12 ore de somn, zise Bărbosu’. De ce, aveți poftă de-o șaorma? Sau vreți să vă lăsăm undeva?

Urmă o conversație scurtă între sergent și căpitanul israelian. Bărbosu’ nu înțelegea ebraica, așa că trebui să aștepte finalul.

- Șefule, spuse sergentul, te superi dacă faceți un mic ocol? Va veni cineva să ne ia, da’ nu putem face autostopu’ până acolo. Deci te rugăm pe tine și pe băieți să ne duceți, dacă nu te superi.

- Unde tre’ să ajungem?

- De la Duhok spre lacu’ ăla de acumulare, e o tabără de refugiați sirieni. Va trebui să ajungem cam prin zona aia și de acolo voi vă vedeți de treaba voastră.

- Bine bre. Păi anunță lumea, eu îi zic lu’ Sclipici să schimbe direcția, spuse Bărbosu lovind de două ori în acoperișul mașinii. Sergentul cotrobăi printre lucrurile din benă, scoase ceva ce semăna cu o stație radio si o întinse căpitanului. Acesta luă receptorul stației, apăsă pe două butoane și începu să vorbească în receptor.

- Auzi, da’ de unde știi românește?

- Am crescut pe Fundeni, răspunse sergentul. Când aveam 16 ani mama a divorțat, l-a luat pe bunicul care e evreu și pe mine și-am emigrat în Israel. Încă mai avem apartamentul chiar lângă spital, da’ n-am mai fost de trei ani acolo…

*

Își luaseră rămas bun pe o bucată de nisip bătută de vânt, la 10 kilometri de tabăra de refugiați. Cei 8 membri ai echipei fuseseră așteptați de două Unimog-uri cu însemne de Semilună Roșie. Își strânseseră mâinile, cei trei răniți fuseseră urcați în camioane, primiseră provizii și combustibil suplimentar, era timpul să plece.

– Șefule, mulțumim pentru tot. Dacă nu erați voi, eram cu unu’ mai puțin, și Zvi e băiat tare de treaba, mi-ar fi părut rău să-l pierdem…

– Voi să fiți sănătoși, spuse Felceru’. Dacă mai ai nevoie, ne găsești în Colentina, zise el zâmbind. Apropo, cu ambulanța ce facem?

– Vom face noi în așa fel încât să ajungă înapoi. N-o să vă bată nimeni obrazu’, zise sergentul zâmbind la rândul lui. Baftă și drum bun înapoi…

– Ne vedem la București, spuse Bărbosu’ urcând în benă. Bursucule, treci la volan, Sclipici la somn, Felceru’ nu conduce, eu sunt servant la mitralieră. Calc-o, că deschide la șaormerie! zise el făcând din mână…