Tăioase

Tăioase

Dragii moșului, azi povestim despre diversele chestii tăietoare ce se poartă prin buzunare sau atârnate la centură, pentru că, nu-i așa, vorba răposatei Marioara Murărescu, degeaba ai multe chestii dacă nu poți să le tai. Una din cele mai importante unelte ale omului, cuțitul este prin excelență o chestie multifuncțională, putând desface conserve, oameni, tăia pâine sau lemn (dacă ești suficient de hotărât), săpa în pământ și multe altele. Oferta fiind imensă, voi enumera azi doar câteva din cele mai potrivite modele pentru membrii Hoardei. Swiss Army Knife

Pe primul loc în ordinea numerelor de pe tricou, una din cele mai utile invenții ale țării vacii mov, briceagul elvețian reprezintă o sculișoară compactă, numai bună de operații mici, excelent de purtat în buzunar la orice ocazie, de la învârtitul pe lângă casă și până la expediții în jungla amazoniană. Paleta impresionantă de versiuni oferă un model potrivit pentru fiecare. În general, luând în considerare și modelul clasic ”Soldier”, încă în dotarea armatei elvețiene, un briceag cu 4-6 lame (lamă lungă/scurtă, desfăcător de conserve, desfăcător de sticle, tirbușon, cârlig, eventual foarfecă și fierăstrău scurt) oferă soluția a 90% din nevoile tăietoare ale unui om normal.

Victorinox Soldier

Victorinox Soldier

Pe al doilea, trecând în gama medie, umila baionetă de Kalașnikov reprezintă una din cele mai bune alegeri pentru un insurgent. Venind gratis cu pușca (sau putând fi cumpărată cu 10-15$), la momentul apariției sale a fost unul din cele mai remarcabile cuțite de luptă. Lama de tip Bowie are pe coamă un set de dinți de fierăstrău ce taie lemnul destul de ușor, având capacitatea de a secționa și alte materiale, cum ar fi plasticul și aluminiul, iar folosită împreună cu teaca (ce este, în general, izolată) se pot tăia diverse chestii cum ar fi sârma ghimpată și cabluri electrice. Rezistentă la abuzuri, este totuși o lamă destul de casantă din oțel carbon, ce necesită îngrijire.

Baionetă AK

Baionetă AK

Pe locul trei, produsul firmei austriece cu același nume, cuțitul de luptă Glock, oferit în două versiuni (F78 – fără fierăstrău, F81 cu fierăstrău), este realizat din oțel carbon de arcuri (având deci o elasticitate foarte bună) și are o teacă din polimer cu sistem de blocare a cuțitului, o buclă de prindere la centură și un orificiu de surgere a apei.

Glock F81

Glock F81

Pentru rafinați, pe locul 4 avem așa numitul ”multitool”, un patent multifuncțional cu tot felul de lame, șurubelnițe, foarfece și alte asemenea. Oferta este iarăși foarte mare, din care se recomandă modelele produse de firmele consacrate ca Leatherman (inventatorul multitool-ului), Victorinox, Gerber sau SOG, ce oferă jucării de foarte bună calitate. Multitool-ul devine o necesitate în cazul demolatorilor, toate firmele oferind modele de tip EOD, cu sistem de sertizare a capselor pirotehnice neelectrice pe fitil.

Leatherman MUT EOD Black

Leatherman MUT EOD Black

În cazul luptelor în terenuri împădurite, devine utilă o sculișoară de ceva mai mari dimensiuni, o macetă, kukri sau parang, după denumirea malaieziană. Având o lama mai lungă și mai grea, aceasta poate tăia pari pentru improvizarea de tărgi și/sau construirea de adăposturi. Lama lungă și mai lată în față se bate în general din foaie de arc, material cu proprietăți foarte bune de rezistență și elasticitate. În imaginile de mai jos aveți modelul creat de ruși pentru trupele Spetsnaz (zice-se) și un Martindale Paratrooper englezesc, ce a fost al meu și, cum se întâmplă foarte des, cineva l-a ”împrumutat” pe termen nedefinit.

Maceta Spetsnaz

Maceta Spetsnaz

Martindale Paratrooper

Martindale Paratrooper

În general, sculele enumerate mai sus vor satisface cu vârf și îndesat nevoile oricărei șatre de flăcăi veseli, aflate la ”picnic” pe diverse coclauri. Cu bani nu tocmai mulți, se pot cumpăra cuțite solide și extrem de utile.

Borcane

Surprize-surpize...

Surprize-surpize…

Dragii moșului, după ce data trecută am vorbit despre farfuriile ce se îngroapă în pământ, pentru stricarea chefului de viață a diverselor țestoase (denumirea îi aparține unui fost amic, căruia îi urez pe aceasta cale ”La mulți ani”, azi fiind ziua lui), astăzi vom discuta despre diversele borcane ce se proptesc pe marginea drumului sau prin copaci și servesc la desfacerea diverselor conserve șenilate și iarăși la stricarea chefului diverșilor îndrăgostiți de ele.

Primele chestii de genul ăsta au apărut la sfârșitul celei de-a doua cotonogeli mondiale, când germanii au descoperit efectul Misznay-Schardin (numele-i vine de la cei doi cercetători ce l-au descoperit în mod independent, colonelul ungur Joszef Misznay si germanul Hubert Schardin), efect ce se aplică unei foi de exploziv, care, spre deosebire de o încărcătură sferică ce-și împrăștie puterea în toate direcțiile, își va concentra energia perpendicular pe suprafața sa. În caz ca o parte a foii de exploziv este lipită de o suprafață rezistentă, întreaga forță a exploziei se va concentra în direcția opusă. Puterea de penetrare variază în funcție de densitatea materialului folosit pentru ”capacul” bombei, astfel tantalum 16.654 g/cm3, cupru 8.960 g/cm3, fier 7.874 g/cm. Pentru utilizările fără constrângeri privind dimensiunile, un ”capac” din cupru este suficient, având cel mai avantajos raport dintre preț și rezultat.

Explicații

Explicații

Au apărut câteva aplicații ale acestui efect, sub forma câtorva mine antitanc, așa numitele off-route mines, mult mai ușor de instalat și de camuflat decât clasicele ”farfurii”.

Startul l-a dat, binențeles, Armata Roșie, prin modelul TM-83. Cu un diametru de 250 mm și o greutate de 20 kg, sistemul dublu de detonare (un activator seismic cu geofon și declanșator infraroșu ca sistem principal și comandă manuală cu detonator electric ca secundar), TM-83 poate lovi un tanc de la o distanță maximă de 50 m, optim fiind considerat un 20-25 m. Mina poate penetra lejer 15-40 cm de blindaj omogen de la 25-35 m, fiind suficientă pentru mașinile de luptă ale infanteriei sau transportoare blindate.

TM-83

TM-83

Suedia a venit tare din urmă, având în dotare modelul FFV 016, având o greutate de 26 kg și comandă manuală prin detonator electric. Având o putere de penetrare de 60 mm la 30 de metri, nu este prea eficientă împotriva tancurilor, putând însă să distrugă un blindat ușor sau mijloace neblindate precum camioanele.

FFV 016

FFV 016

Franța, la rândul ei, a introdus în dotare în 1978 modelul MIACAH F1 (Mine Antichar a Action Horizontale Modele F1), având un diametru de 20 cm, o lungime de 26 cm si o greutate de 13 kg, cu un sistem de comandă prin infraroșu și buclă de fir metalic (în mod secundar poate fi comandată manual), cu o putere de penetrare de 50 mm blindaj la 80 m. A fost adoptată de armata britanică (sub numele de L14A1) și de cea olandeză (ca NR29).

MIACAH F1

MIACAH F1

Două din cele mai interesante borcane vin din neutra Austrie, producătoare a multor jucărele mișto. Primul, modelul ATM-7, are un diametru de 32 cm, o lungime de 18 cm și o gretuate de 14 kg, fiind capabil să spargă 70 mm de blindaj de la o distanță de 80 m, producând o gaură de 120 mm diametru. Sistemul de comandă poate fi cu sârmă de contact, infraroșu sau comandă manuală.

 

ATM-7

ATM-7

Al doilea, SMI 22/7C, are dimensiuni mai reduse (18 cm diametru, 29 cm lungime, o greutate de numai 13 kg), având un sistem de comandă autonom cu infraroșu și capacitatea de auto-neutralizare. Durata de funcționare este de aproximativ 90 de zile, depinzând de temperatura ambientală ce influențează durata bateriilor.

SMI 22/7C

SMI 22/7C

Cel mai mare și mai greu borcan, MPB-ul polonez, are o lungime de 45 cm, un diametru de 36 cm și o greutate de 45 kg, fiind dotată cu un declanșator combinat acustic și infraroșu. Mina poate penetra 100 mm de blindaj la o distanță de 50 m, fiind programabilă să se autodistrugă după 1, 10 sau 30 de zile.

Mina-MPB

Mina-MPB

Cireașa de pe tort: dispozitivele explozive improvizate de tip EFP (explosive forged penetrator) ce utilizează efectul Misznay-Schardin. Printre primele utilizări ale acestora s-a numărat atentatul Rote Armee Faktion ce l-a ucis pe bancherul german Alfred Herrhausen în 1989, folosind o bombă de 7 kg instalată pe o bicicletă (spre deosebire de acest atentat, cel împotriva judecătorului Giovanni Falcone, atribuit Mafiei italiene, a folosit o jumătate de tonă de exploziv și a aruncat în aer un pod de autostradă). Principalii proponenți ai acestui tip de bombă au fost irlandezii din IRA, ale căror competențe s-au răspândit în Liban în anii 90, prin intermediul Hezbollah-ului, iar prin intermediul Iranului (principalul sponsor al Hezbollah) devenind una din cele mai letale arme din arsenalul insurgenței irakiene.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Fabricate din bucăți de țeavă metalică, încărcate cu explozive improvizate și ”căpăcite” cu discuri concave din tablă de cupru sau oțel, instalate în general la nivelul ferestrelor, IED-urile de tip EFP pot distruge orice tip de vehicul ușor blindat, fiind capabile de a ”ucide” un MRAP (vehicule protejate împotriva minelor îngropate, în general). Capacitatea de penetrare este, de regulă, egală cu diametrul discului-proiectil.

Mai amănunțit.

Mai amănunțit.

Disc și proiectil

Disc și proiectil

Efectul asupra unei uși blindate de Humvee

Efectul asupra unei uși blindate de Humvee

Interiorul ușii

Interiorul ușii

Concluzionând, o ”armă” simplă, ușor de fabricat, extrem de puternică și extrem de eficientă. Unul dintre mijloacele preferate de luptă a grupărilor insurgente, EFP-ul este unul dintre cele mai răspândite modele de bombe improvizate, în special în Orientul Mijlociu și nu numai.

Читачі Харківський, у вас є повідомлення.

Cap. 6: Discuții

AN/PRC117G

AN/PRC117G

 

Blondul dădu colțul casei cu două căni de cafea în mână, îndreptându-se spre masa din blăni de lemn la care Bărbosu stătea și admira peisajul. Peisaj constituit din Toyota cu capota ridicată și ușile larg deschise, de unde se ițeau picioarele Piticului.

– Deci, cum îți zicea io matale, se auzi vocea acestuia, poți să bagi stația asta nenorocită sub scaunele din față, da’ în afară de microfon nu ai acces la nimic!

– Păi și cum durerea mea schimbi și tu frecvențele ca omu’? se auzi vocea lui Bogdan, electronistul grupului.

– Prin telepatie nu merge, c-am încercat, zise Piticu’. Doar să îi conectezi ceva laptop, da’ devine vizibil prin cablu…

– Deci, dacă vrei să instalezi toată măgăria, cu amplificator…

– Auzi bă, se auzi vocea lui Cosmin, ți se pare că asta-i camion? Sau ceva Hummer? Unde bagi tu ditamai blocu’ de BCA? Îl ții în brațe? întrebă chelul arțăgos.

– Nene, zise Piticu’, ascultă la om pățit, nu merge ce vrei matale. Da, poți s-o camuflezi sub scaunu’ șoferului, s-o alimentezi la 12 volți, să-i tragi conector de antenă pe acoperiș, da’ efectiv nu merge s-o integrezi ca în Humvee. Ăla e ditamai chirpicu’, asta-i mică și fâșneață!

– Piticule, luați o pauză, zise moale Bărbosul. Haideți la cafea, că m-ați creierit destul.

Chelul aruncă o singură privire spre masă și întrebă:

– Ce-i dă Blondului cu virgulă? Că arată de parcă a ajuns în budă la McDonalds și dama lipsește.

– Zi bre ce probleme existențiale ai? spuse și Bogdan.

– Păi, șefule, ar fi cam multe…

– Zi una din ele, spuse chelul cu zâmbetul pe buze.

– Păi, în general, voi știți mai multe ca mine, zise Blondul strâmbând din nas, mai ales în meseria mea, și asta nu-i ok…

– Of, băga-mi-aș, zise Cosmin așezându-se cu fundul pe masă. Te-a pocnit gânditu’, locotenente?

– Nu, da’ efectiv, de ce? De ce mă uit eu la o mină de-aia care se agață în copaci ca broasca la sudură?

– Pai e simplu, Blondule, pentru că ești militar. Noi suntem civili. Fix de-aia.

– Cum adică?

– Păi și armata e ca orice corporație. Există birocrație, există șefi, există orgolii. Tu, dacă te arăți deștept, mereu se găsește vreunu’ să-ți taie picioarele. Îți face un raport negativ și te găsești tras pe linie moartă, doar că vrea el să ți-o tragă, că l-ai deranjat din rezolvatu’ de integrame. Noi n-avem problema asta. Dacă vreau să învăț ceva, scot banu’ și mă duc la ăla care predă ”nene, ăsta-i banu’, e semnat de Mugurel Isărescu, zi-mi ce tre’ să știu”. Îmi dau examenu’, îmi iau diploma, sunt îndreptățit să deschid gura. Vreau scafandru? Scot banu’, mă duc și fac cursul, îmi iau brevet. Vreau parașutism? Mă duc de fac 25 de salturi, îmi iau brevetu’, sunt parașutist. Vreau să fiu lunetist? Îmi iau patalama de vânător, îmi iau pușca, îi pun lunetă de care vrea mușchiu’ meu și mă duc să vânez. Crede-mă, căprioru’ sau mistrețu’ sunt mult mai greu de vânat decât omu’. Apoi îmi descarc manualele militare de la americani, canadieni sau suedezi, mai citesc ceva pe acolo și sunt mai bun ca tine. Simplu. Echipamentu’ e cam același, și la civili și la militari, câteodată e mai bun la civili, că ăștia tre’ să scoată banu’ și e concurență, apoi dinamita, de exemplu, nu s-a schimbat de când a inventat-o tata Alfred Nobel, în 1867, acu’ 150 de ani și mai bine…

– Mda, zise Blondul, câte ar fi de schimbat…

– Nu multe, replică Cosmin. Și majoritatea sunt ieftine. Da’ tre’ numa’ să se vrea.

– Uimește-mă, zise Blondul.

– Bre, e simplu. Se ia soldatu’ care vine la unitate. Suntem armată NATO, nu bar de negri, deci ăla tre’ să vorbească o engleză cât de cât fluentă, că de-aia se presupune că a stat 4 ani în liceu. Dacă nu știe, îl bagi în curs pe banii lui. Sau faci un parteneriat cu un ONG, acolo. Ținând seama de arealu’ în care acționează Armata Română, și franceza ar fi indicată pentru Levant și Africa sub-sahariană. Și faci ca la ruși: a învățat limba bine, cu diplomă? 10% în plus la salariu. Dacă are sânge în el și învață o arabă, o chineză, un Pashto sau alt exotism de-ăsta, 20%. Apoi îl treci printr-un curs de prim ajutor, să știe ce să facă când îl vede pe colegu’ căzut la pământ. În cel mai rău caz, asta îl învață Crucea Roșie, cu care iar faci parteneriat.

– Nu sună rău, zise Piticu’.

– Apoi te duci la reprezentanții marelui Licurici, ”băi parteneru’ american din NATO, ai două baze la noi în bătătură, cum facem să deschizi o școală de instructori pentru luptă fără arme în folosu’ armatei române?” Că poate să facă o școală de MCMAP al USMC-ului la Kogălniceanu și de Combatives al US Army la Deveselu. Sau pe amândouă, că nu mă supăr. Și așa formezi o pepinieră de instructori, și așa armata română devine mai eficientă în misiunile NATO și mai bine pregătită, nu crezi? zise Bărbosu privind fața uimită a Blondului.

– Apoi, prietene, îi pui să tragă. Până consumă toată muniția aia veche din depozite. Îi pui să tragă până când fac scurtă la degetu’ de pe trăgaci și le pleznesc timpanele. Așa obții două lucruri: soldați antrenați și comenzi pentru fabricile de muniție. Și îl pui pe soldat să demonteze, să curețe și să asambleze arma aia cu care a tras până o face legat la ochi și contracronometru. Să știe să demonteze arma aia mai bine decât să dea jos bikinii neveste-sii.

– Șefule, dacă te-ar auzi ministrul apărării, te-ar împușca, pe bune, zise rânjind Piticu’.

– Știu, zise Bărbosu. Și nu numai el… Încă o chestie, aș băga o instrucție pirotehnică minimă la trupe. Adică ăla mic, soldat sau gradat, să știe să-mi facă o demolare simplă, o ușă, un gard, o poartă sau o gaură în zid, că nu-i mare filozofie să faci o amorsă dintr-o capsă pirotehnică și un metru de fitil și s-o lipești de trei fire de Primacord. Ca să nu mai vorbim că e simplu să îngropi o farfurie antitanc, ce dracu’!

– Ce-i ăla Primacord? întrebă Blondul.

– Fitil detonant, zise Cosmin. Șnur de-ăla exploziv. Se pun trei fire pe o bandă adezivă de lungul ușii, de sus până jos, și se lipește capsa pirotehnică de el. Când detonează șmecheria, de obicei e suficient să-ți rupă o ușă din lemn în două. Dacă-i metalică, pui mai mult sau folosești alte metode, la fel de simple.

– Și în ultimul rând, dai drumu’ la școli pentru soldați. Vrea să fie lunetist? Îi traduci FM 3.22-10 american și îl pui să citească, că nu-i mare diferență între M110 american și PSL-ul nostru. Sau între Barrett și Ghepardu’ ăla G6 Lynx de-l fabrică la Cugir. Vrea să se joace cu explozive? Îl trimiți la școală la Rm. Vâlcea, la EOD. Vrea să doboare avioane? Îi faci curs de operator CA-94, că fiecare divizie are batalion de apărare antiaeriană. Nu-i nevoie să reinventezi apa caldă. Doar traduci manualele altora din NATO, le adaptezi la noi și ai proceduri comune, ai instrucție standardizată și oameni care nu se calcă pe bătături în teatre, indiferent că-i român, american, danez, canadian sau neamț. În teatre, faci cerere de instrucție cu armamentu’ și echipamentu’ partenerilor direcți. Da’ cum ziceam, tre’ să se vrea.

– Mda, zise Blondul, nu sună rău…

– Cel mai bun exemplu suntem noi, zise Cosmin cu o voce liniștită. Pe noi nu ne-a obligat nimeni. Noi am alergat după cursuri, noi am învățat în timpul liber, noi ne-am spart capul fără să ne ajute nimeni. Dacă ar fi un pic de bunăvoință, îți dai seama ce-ar fi Armata Română?