Cărămizi

Dragii moșului, azi vom discuta despre niște scule de mare efect, folosite în general de trupeții ”ușori” (care numai ușori nu sunt, denumirea venind de la faptul că pe ei nu-i cară nimeni, ci își folosesc picioarele și cârca pentru a-si căra chiuveta din bucătărie, un Matiz feliat și cinci chinezi mici in rucsace pe distanțe mare) pentru a face praf diverse chestii, mișcătoare sau nu. În speță, vom bârfi despre bombele/munițiile multifuncționale de tip SLAM.

SLAM

SLAM

SLAM, pre numele său întreg Selectable Lightweight Attack Munition, produs în serie limitată, între 1992 şi 2002, și reintrodus în fabricație în 2012, acest fursec prezintă nişte caracteristici extrem de interesante, ceea ce-l face dezirabil pentru forţele speciale şi cei din categoria infanterie uşoară, ce cară totul în cârcă şi nu vor să fie confundaţi cu măgarul lui Buridan. Această mină (sau mai bine spus “muniţie”) este compusă dintr-un focos de tip EFP (explosive formed penetrator) şi un sistem multi-senzor de declanşare. Este folosit pentru a distruge blindate uşoare de tip BMP/BTR, avioane parcate, depozite de muniţii şi carburanţi, evitând contactul direct cu inamicul.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Având o greutate de 1 kg şi dimensiunile unei cărămizi mai măricele, capacitatea de penetrare a acestui fursec este de 40 mm blindaj omogen la o distanţă de 8 metri. Suficient pentru a distruge un APC şenilat sau pe roţi din clasa BMP/BTR, un rezervor de combustibil de mici dimensiuni (până la, să zicem, 40-50.000 l), orice avion parcat sau un depozit de muniţii, greutatea şi dimensiunile reduse îl fac extrem de dezirabil pentru orice soldat modern. Fursecul are 4 moduri de acţiune, prin utilizarea senzorilor proprii, trip-wire, comandă manuală, precum şi sistem de detonare programată cu timer. Tipurile de atacuri sunt “bottom attack”, când mina detectează câmpul magnetic al ţintei şi detonează sub vehicul, “side attack”, acţionând la amprenta termică/infraroșu şi lovind ţinta din lateral, “timed demolition”, cand fixezi cronometru’ şi te cari, precum şi modul “piroman”, adică un sistem de comandă manuală cu fitil, capsă detonantă şi celelalte trăznăi.

MI-HPD F2-01

MI-HPD F2-01

Armata broscară a vărului întru ginta latină Fransoa Hollande are în dotare ceea ce în frumoasa lor limbă se numește ”Mine antichar a haut pouvoir de destruction modele F2 (MI AC HPD F2)” adică ”mină antitanc cu mare putere de distrugere model F2”. Cu o greutate de 7 kg, mina a fost gândită pentru a fi amplasată folosind mijloace mecanice, având doar un senzor de influență magnetică, fără alte sisteme. Focosul penetreaza 100 mm de blindaj din oțel omogen, având un sistem de siguranță ce permite și instalarea manuală, timpul de întârziere fiind de 10 minute. La  consumarea bateriilor (după 30 de zile) se auto-neutralizează, ceea ce permite schimbarea lor și refolosirea minei.

Anno Domini 2016, când poți folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D  din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon). Sistemul electronic (focos / sistem de culegere și transmisie a datelor / sistem de comandă) se produce simplu și ușor dintr-un microcontroller de tip Arduino Micro / Raspberry Pi Zero / etc., la un preț de 5 verzișori controlerul + încă vreo 5 senzorii (care pot fi de orice fel, influență magnetică, vibrații, acustic, infraroșu, etc.).

Concluzia care se poate trage este că revoluția electronicii (microcontrollere puternice și ieftine, printare 3D într-o gamă din ce în ce mai mare de materiale cu proprietăți mecanice bune, etc.) va produce o mult mai mare capacitate de producție a armelor sofisticate tehnologic, punând-o la dispoziția grupărilor insurgente cu posibilități materiale extrem de limitate.

Ghiocei

Ghiocel

Ghiocel

Dragii mei cititori, cu ocazia frumoasei zi de Dragobete, azi vom discuta despre cele mai delicate şi mai frumoase flori, anume despre vestitorii lu’ primăvara, anume ghioceii. Pentru că, nu-i aşa, iarna nu-i ca vara şi turismu’ pe coclauri mai nebătute aduce multe belele, pe lângă satisfacţii nebănuite.

Ca să scurtăm coada vulpii, pe la începutul anilor ’90, serioasa seră Schweizerischen Munitionsfabrik din elegantul târg helveţian Thun (unde mai salăşluiesc ceva producători de jucărele, un bun exemplu fiind fabrica de cutii Brugger & Thomet) a scos primul model de ghiocel, numit extrem de plastic SM-EOD 20, la mare modă printre cei ce curăţau la începutul anilor 2000 pădurile yugoslave de ceea ce tehnic se numesc UXO (UneXploded Ordnance – muniţii neexplodate) şi ERW (Explosive Remnants of War – rămăşiţe explozive ale războiului), adică, mai pre româneşte, mine de teren şi muniţii abandonate. Pentru necunoscători, procedura cea mai simplă şi mai sigură pentru rezolvarea unui incident specific izolat este descris de acronimul BIP (nu vă gândiţi la prostii, traducerea este „blown in place” – deci distrugere pe loc, de preferinţă folosind un cartuş de exploziv de 100g, aşezat în sau aproape în contact cu obiectul ce trebuie neutralizat). Ghiocelul nostru, ce căpătase între timp şi un frate mai mare, numit SM EOD 33, a fost conceput ca un mijloc simplu de folosit pentru distrugerea oricărui material exploziv, folosind o încărcătură cumulativă de foarte mici dimensiuni (lungime 50mm, diametru 24mm, greutate cu tot cu tripod 72g, greutatea masei explozive 11,5g), cu o capacitate de penetrare de 55mm era capabil să distrugă low order (deci fără explozia propriu zisă a obiectului) orice mină antipersonal. SM EOD 33 era destinat distrugerii proiectilelor de artilerie şi a bombelor de mici dimensiuni. Mai târziu, pe baza aceluiaşi principiu (încărcătură cumulativă modulară), au apărut SM EOD 67, SM EOD 130 şi SM EOD 190, ce puteau fi folosite şi la distrugerea drumurilor, pistelor de aterizare, a depozitelor de carburant şi muniţii, precum şi pentru distrugerea bombelor de mari dimensiuni. În 2007 fabrica din Thun, ce aparţinea de RUAG Land Systems Warhead Division, a fost vândută celor de la SAAB Bofors, produsele fiind în ofertă până în 2012 când au fost retrase.

SM EOD 20 - secţiune

SM EOD 20 – secţiune

În 1985, apărea în perfidul Albion o mică firmă, creată de unul din cei mai trăzniţi specialişti în explozive din lume, cunoscut în branşe drept Uncle Syd. Sydney Alford, ajutat de fiul său, Roland Alford, a revoluţionat lumea explozivelor prin folosirea inovativă a efectului Monroe. Produsele firmei Alford Technologies constau din simple recipiente din plastic, ce pot fi încărcate cu orice exploziv aflat la îndemână, de la plastice de tip C4 sau Semtex şi până la artizanale de tip ANFO, şi pot fi „căpăcite” cu diverse module din tablă de cupru sau aluminiu, ce le transformă în dispozitive cumulative „clasice” sau de tip EFP (explosively formed penetrator) ce pot penetra ziduri, uşi, carcase blindate, chile de nave, pot secţiona cabluri de diverse grosimi (incluzând cabluri de ancorare grase de 6-10 cm), având o siguranţă în exploatare deosebit de bună, încărcăturile putând fi umplute de către utilizator înainte de misiune sau la locul faptei. Unul dintre cele mai cunoscute produse ale firmei se numeşte Krakatoa, după vulcanul ce a distrus o insulă indoneziană în 1883, şi este o încărcătură modulară simplă de tip EFP ce poate distruge tancuri sau alte vehicule de la 20 de metri depărtare.

Krakatoa

Krakatoa

Anul Domnului 2016, când orice idiot (a se citi „om cu idei constructive„) îşi poate băga nasu’ într-o piesă clasică a literaturii ca Fundamentals of Shaped Charges de Zukas şi Walters, pentru a învăţa să calculeze o încărcătură cumulativă, apoi poate folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D (cea mai bună ofertă, Prusa I3 – 655 euro + 18 euro transportul spre România) sau online, cu un cost de 10-15 euro pe 3Dhubs.com, din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon), cele mai mari probleme fiind găsirea unei surse de tablă de cupru şi încărcătura explozivă în sine.

Desen tehnic

Desen tehnic

La final, spălaţi-vă ochii:

Demolări

Încărcătură C4

Încărcătură C4

„2. Bombs (specifically IEDs) are the weapon of choice for the insurgent organization. They are inexpensive, relatively easy to build, and extremely destructive. Bombs may be very sophisticated or extremely simple. Bombs (IEDs) are used in support of assassination, maiming, sabotage, and producing mass casualties. The multifunction direct action cells acquire IEDs (usually unassembled pre-manufactured components) from the technical support cell. The multifunction cell assembles and adds fuzes and detonators to the IEDs. The IED team usually includes at least three people; a lookout, a triggerman, and the IED emplacer. The team emplaces the IEDs, and the triggerman detonates them at the appropriate time. If additional assistance or IED expertise is required, they receive it from the technical support cell.

Assorted fuzes/detonators include time, optical, pressure, pressure release, command armed fuzes, sensor fuzes (acoustic, optical, infrared, seismic, magnetic), command detonated (electronic, radio frequency [RF], pressure release).”

FM 7-100.4 OPFOR Organization Guide

Dragii moșului, stând la un gin tonic de la prima oră (scuzele de rigoare, sunt mahmur), am hotărât că azi, ca să înceapă bine săptămâna, să discutăm despre diversele mijloace de dărâmat diverse, de la porți și ziduri la poduri și alte chestii ce facilititează plimbările. Pentru că, nu-i așa, iarna nu-i ca vara și oamenilor le place sa nu se murdărească cu noroi sau să intre în apă până la gât când se duc sa sugă o bere cu vecinu’.

Ca sa definim de la început datele problemei, vom spune că orice organizație insurgentă care se respectă va folosi în primul rând explozivi civili și/sau improvizați, explozivii militari de tip plastic (C4, Semtex, etc) fiind limitați la ce poate captura sau fura din depozitele guvernamentale sau inamice. Deci principalele mijloace de luptă vor fi dinamita și ceilalți explozivi minieri, capsele pirotehnice electrice sau neelectrice, fitilul ordinar (Bickford) și fitilul detonant sau Primarord-ul. Pe lângă acestea, un interes foarte mare îl reprezintă muniţia neexplodată rămasă de la adversar, ce poate fi folosită ca atare sau poate fi reciclată în încărcături cumulative sau de tip EFP.

Folosirea explozivilor industriali de tip dinamită, astralită, trotil, folosiţi cu precădere în industria minieră şi a materialelor de construcţii (cariere de piatră, etc.) uşurează foarte mult instrucţia demolatorilor, modul de calcul al încărcăturilor de distrugere pentru diferite materiale (lemn, piatră, pământ, beton, oţel), fiind destul de facil. Sistemele de detonare ce folosesc deja arhicunoscutele capse de iniţiere nr. 8 se pot realiza lejer din fitil ordinar sau fitil detonant, în cazul încărcăturilor multiple ce trebuie detonate simultan. Avantajul sistemelor ne-electrice sau Nonel (detonatoare cu tub de şoc, ultimul trend în materie) asupra sistemelor electrice este imunitatea la factorii de mediu (sarcini electrostatice, umezeală, etc.).

Exploziv minier

Exploziv minier

Folosirea muniţiei neexplodate şi/sau furate, ca atare (înlocuirea focoaselor de artilerie cu o combinaţie de exploziv şi capsă pirotehnică) sau prin reciclare (în anumite condiţii, explozivul dintr-un proiectil de artilerie sau mină poate fi topit şi turnat în siguranţă) va duce la realizarea unor IED-uri de mari dimensiuni, cu încărcături multiple. Reciclarea explozivului poate furniza materia primă pentru încărcături cumulative (mai rar) sau EFP (Explosive Forged Penetrator) ce pot sparge blindajul unui transportor blindat de la circa 50 m depărtare.

Explosive Forged Penetrator

Explosive Forged Penetrator

Sistemele de declanşare ce foloseau clasicele telefoane GSM, wireless şi staţii de tip walkie-talkie, uşor de bruiat, încep să lase locul sistemelor ce utilizează microcontrollere de tip Arduino, Raspberry Pi sau BeagleBone, care permit înregistrarea şi utilizarea semnăturii acustice, magnetice şi termale a unui vehicul specific (un Humvee blindat are un alt sunet al motorului şi alt câmp magnetic decât un camion civil), în plus, permiţând identificarea prin RFID activ a vehiculelor proprii sau a ţintelor.

Placă Arduino Micro

Placă Arduino Micro

Constanta evoluţie a electronicii prin miniaturizare şi sporirea puterii de calcul va duce la declanşatoare din ce în ce mai mici, mai sofisticate şi cu o putere de discriminare a ţintelor mai mare. Atfel, dispozitivele de tip IED vor deveni, la rândul lor, din ce în ce mai sofisticate şi mai greu de neutralizat.

3D: rastelul din beci

 

3D silencer

3D silencer

Dragii moşului, acum trei ani, cam pe vremea asta, ATF-ul (agenţia americană pentru controlul alcoolului, tutunului şi al armelor de foc) se alegea cu o nouă durere pe cap: o gaşca de ţăcăniţi „tipăriseră”, cu ajutorul unei imprimate 3D, un pistol perfect funcţional. Utilizând muniţie de calibrul .380 ACP, fabricat din ABS, un plastic din care se fac bidoanele pentru şampon, Liberator-ul (aşa a fost numit) a reprezentat prima armă tipărită din lume, planurile lui găsindu-se astăzi la liber pe torrenţi, Pirate Bay alegându-l ca simbol al noii „libertăţi”. Un Liberator în calibrul 9×19 mm a fost încercat de un canal TV israelian, fiind folosit pentru a lovi o ţintă la câţiva metri, treabă îndeplinită cu brio, şi fiind introdus fără nici o problemă în parlamentul israelian, purtătorul ajungând până la câţiva metri de primul ministru de atunci, Benjamin Netanyahu.

Fast forward un an. Pe YouTube încep să apară diverse clipuri cu piese de arme tipărite din plastic pe imprimante 3D „casnice”, de tip RepRap sau Prusa Mendel, ce se pot cumpăra inclusiv în România cu mai puţin de 1000 de euro asamblate şi gata de funcţionare. Părţi ca paturi, uluce, încărcătoare de diferite capacităţi şi modele (inclusiv „tobe” de 75 de cartuşe pentru Kalaşnikov), inclusiv „baza” unui CZ Skorpion şi receiver-ul inferior al unui AR15 (M16) capabil de a rezista la tragerea a 600 de cartuşe.

Noua tehnologie numită DMLS (Direct Metal Laser Sintering) permite utilizarea pulberilor metalice din oţel, aluminiu sau titan pentru a tipări noi „jucării”, cum ar fi un Browning 1911 funcţional sau un amortizor de sunet. Folosind o imprimată în valoare de aproximativ 1 milion de dolari (ştiu, e cam peste mână pentru mulţi utilizatori) o firmă de armament din Noua Zeelandă a scos o serie de amortizoare excelente, în clasicele calibre 9×19, 5,56×45 şi 7,62×51 mm, fabricate din titan şi având excelente caracteristici mecanice.

O altă nouă tehnologie disponibilă la un preţ aproape rezonabil este prelucrarea materialelor de orice fel, de la plastic la oţel şi titan cu maşini cu control numeric (CNC), după planuri realizate pe calculator în AutoCAD, SOLIDWORKS sau alte asemenea programe, astfel, un „lower receiver” pentru AR15 fiind prelucrat în câteva ore pe o maşina cu control numeric prelucrătoare în 3 axe. Un redactor al revistei americane Wired a luat un blank finisat în proporţie de 80% şi în câteva ore a avut o armă complet funcţională, ce teoretic ar trebui înregistrată, dar practic se poate să nu, astfel fiind o armă „fantomă”, ce nu apare în nici un centralizator oficial.

CNC de masă

CNC de masă

Arma "fantomă"

Arma „fantomă”

Iarăşi fast forward până în 2015. După 3 ani de muncă, Universitatea din Virginia a creat pentru US Army o dronă ce poate fi tipărită într-o singură zi, la un preţ de aproximativ 2500 de verzişori. Cu o anvergura de 1,20 metri, are o încărcătură utilă de aproximativ 0,8 kg şi un telefon mobil cu Android ce rulează o aplicaţie de pilotaj drept „creier”. Poate zbura timp de 40 de minute cu o viteză de aproximativ 60 km/h, ceea ce permite acoperirea unei zone destul de respectabile, în condiţiile în care transmisia datelor (imaginilor) se face prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă. Preţul de 2500 foşnitori verzi este dat pentru sistemul complet, incluzând tableta de control, preţul materialelor pentru drona în sine fiind de aproximativ 800 de dolari. Astfel, se poate considera că avem o dronă de unică folosinţă, în cazul pierderii, avariei sau distrugerii, una nouă putând fi tipărită în aproximativ 31 de ore. Binenţeles, design-ul poate fi modificat, drona putând fi mai mare sau mai mică, cu o nouă formă a aripii, alt tip de motor, capabilitatea de modificare fiind practic infinită.

Ne îndreptăm astfel spre o eră în care orice grupare insurgentă va putea să îşi creeze propriile arme, de la pistoale uşor de ascuns la rachete, drone şi dispozitive explozive de tip EFP cu ajutorul tehnologiilor ce devin din ce în ce mai accesibile? Va putea în curând un copil de 12 ani să modeleze în 3D diversele piese ale unui sistem de arme? Să nu uităm că şi electronica devine din ce în ce mai miniaturizată şi mai uşor de utilizat. Deci vom ajunge să asistăm la concursuri între puştani de genul „cel mai bun design de IED” sau „cea mai arătoasă armă de asalt”? Cred că asta ar fi bomboana de pe coliva producătorilor consacraţi de armament…

Borcane

Surprize-surpize...

Surprize-surpize…

Dragii moșului, după ce data trecută am vorbit despre farfuriile ce se îngroapă în pământ, pentru stricarea chefului de viață a diverselor țestoase (denumirea îi aparține unui fost amic, căruia îi urez pe aceasta cale ”La mulți ani”, azi fiind ziua lui), astăzi vom discuta despre diversele borcane ce se proptesc pe marginea drumului sau prin copaci și servesc la desfacerea diverselor conserve șenilate și iarăși la stricarea chefului diverșilor îndrăgostiți de ele.

Primele chestii de genul ăsta au apărut la sfârșitul celei de-a doua cotonogeli mondiale, când germanii au descoperit efectul Misznay-Schardin (numele-i vine de la cei doi cercetători ce l-au descoperit în mod independent, colonelul ungur Joszef Misznay si germanul Hubert Schardin), efect ce se aplică unei foi de exploziv, care, spre deosebire de o încărcătură sferică ce-și împrăștie puterea în toate direcțiile, își va concentra energia perpendicular pe suprafața sa. În caz ca o parte a foii de exploziv este lipită de o suprafață rezistentă, întreaga forță a exploziei se va concentra în direcția opusă. Puterea de penetrare variază în funcție de densitatea materialului folosit pentru ”capacul” bombei, astfel tantalum 16.654 g/cm3, cupru 8.960 g/cm3, fier 7.874 g/cm. Pentru utilizările fără constrângeri privind dimensiunile, un ”capac” din cupru este suficient, având cel mai avantajos raport dintre preț și rezultat.

Explicații

Explicații

Au apărut câteva aplicații ale acestui efect, sub forma câtorva mine antitanc, așa numitele off-route mines, mult mai ușor de instalat și de camuflat decât clasicele ”farfurii”.

Startul l-a dat, binențeles, Armata Roșie, prin modelul TM-83. Cu un diametru de 250 mm și o greutate de 20 kg, sistemul dublu de detonare (un activator seismic cu geofon și declanșator infraroșu ca sistem principal și comandă manuală cu detonator electric ca secundar), TM-83 poate lovi un tanc de la o distanță maximă de 50 m, optim fiind considerat un 20-25 m. Mina poate penetra lejer 15-40 cm de blindaj omogen de la 25-35 m, fiind suficientă pentru mașinile de luptă ale infanteriei sau transportoare blindate.

TM-83

TM-83

Suedia a venit tare din urmă, având în dotare modelul FFV 016, având o greutate de 26 kg și comandă manuală prin detonator electric. Având o putere de penetrare de 60 mm la 30 de metri, nu este prea eficientă împotriva tancurilor, putând însă să distrugă un blindat ușor sau mijloace neblindate precum camioanele.

FFV 016

FFV 016

Franța, la rândul ei, a introdus în dotare în 1978 modelul MIACAH F1 (Mine Antichar a Action Horizontale Modele F1), având un diametru de 20 cm, o lungime de 26 cm si o greutate de 13 kg, cu un sistem de comandă prin infraroșu și buclă de fir metalic (în mod secundar poate fi comandată manual), cu o putere de penetrare de 50 mm blindaj la 80 m. A fost adoptată de armata britanică (sub numele de L14A1) și de cea olandeză (ca NR29).

MIACAH F1

MIACAH F1

Două din cele mai interesante borcane vin din neutra Austrie, producătoare a multor jucărele mișto. Primul, modelul ATM-7, are un diametru de 32 cm, o lungime de 18 cm și o gretuate de 14 kg, fiind capabil să spargă 70 mm de blindaj de la o distanță de 80 m, producând o gaură de 120 mm diametru. Sistemul de comandă poate fi cu sârmă de contact, infraroșu sau comandă manuală.

 

ATM-7

ATM-7

Al doilea, SMI 22/7C, are dimensiuni mai reduse (18 cm diametru, 29 cm lungime, o greutate de numai 13 kg), având un sistem de comandă autonom cu infraroșu și capacitatea de auto-neutralizare. Durata de funcționare este de aproximativ 90 de zile, depinzând de temperatura ambientală ce influențează durata bateriilor.

SMI 22/7C

SMI 22/7C

Cel mai mare și mai greu borcan, MPB-ul polonez, are o lungime de 45 cm, un diametru de 36 cm și o greutate de 45 kg, fiind dotată cu un declanșator combinat acustic și infraroșu. Mina poate penetra 100 mm de blindaj la o distanță de 50 m, fiind programabilă să se autodistrugă după 1, 10 sau 30 de zile.

Mina-MPB

Mina-MPB

Cireașa de pe tort: dispozitivele explozive improvizate de tip EFP (explosive forged penetrator) ce utilizează efectul Misznay-Schardin. Printre primele utilizări ale acestora s-a numărat atentatul Rote Armee Faktion ce l-a ucis pe bancherul german Alfred Herrhausen în 1989, folosind o bombă de 7 kg instalată pe o bicicletă (spre deosebire de acest atentat, cel împotriva judecătorului Giovanni Falcone, atribuit Mafiei italiene, a folosit o jumătate de tonă de exploziv și a aruncat în aer un pod de autostradă). Principalii proponenți ai acestui tip de bombă au fost irlandezii din IRA, ale căror competențe s-au răspândit în Liban în anii 90, prin intermediul Hezbollah-ului, iar prin intermediul Iranului (principalul sponsor al Hezbollah) devenind una din cele mai letale arme din arsenalul insurgenței irakiene.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Fabricate din bucăți de țeavă metalică, încărcate cu explozive improvizate și ”căpăcite” cu discuri concave din tablă de cupru sau oțel, instalate în general la nivelul ferestrelor, IED-urile de tip EFP pot distruge orice tip de vehicul ușor blindat, fiind capabile de a ”ucide” un MRAP (vehicule protejate împotriva minelor îngropate, în general). Capacitatea de penetrare este, de regulă, egală cu diametrul discului-proiectil.

Mai amănunțit.

Mai amănunțit.

Disc și proiectil

Disc și proiectil

Efectul asupra unei uși blindate de Humvee

Efectul asupra unei uși blindate de Humvee

Interiorul ușii

Interiorul ușii

Concluzionând, o ”armă” simplă, ușor de fabricat, extrem de puternică și extrem de eficientă. Unul dintre mijloacele preferate de luptă a grupărilor insurgente, EFP-ul este unul dintre cele mai răspândite modele de bombe improvizate, în special în Orientul Mijlociu și nu numai.

Читачі Харківський, у вас є повідомлення.

Găuritoare

 

MON-50, vedere litorală

MON-50, vedere litorală

Dragii moșului, zilele astea am primit o veste ce m-a umplut de bucurie, anume că armata Majestătii Sale Lizica a Doua, se va dota cu o nouă pocnitoare, de origine finlandeză (altă armată al cărei mare fan sunt) numită Fixed Directional Fragmentation Weapon (FDFW), înlocuind astfel modelul american M18A1 Claymore aflata numai în înzestrarea flăcăilor veseli din SAS și introducând-o în utilizarea generală a trupelor. Din câte umblă vorba, este o clonă mult îmbunătățită a modelului sovietc MON-50. Ce-ar putea să mai îmbunătățească la ea, sincer nu știu.

O altă veste bună, sau confirmare a unei vești bune, e că US Army a introdus în dotarea generală a trupelor mina/muniția M2/M3/M4 SLAM (Selectable Lightweight Attack Munition), sculă de mare rafinament și extrem de eficientă când este vorba despre desfăcut ceva conserve pe roți.

Dar să începem cu începutul.

Modelul MON-50 face parte din clasa minelor denumite în general ”Claymore”, după primul și cel mai cunoscut tip, inventat de americani și denumit astfel după o sabie scoțiană de neam prost (inventatorul, Norman MacLeod, era de origine scoțian). Născută din necesitatea de a opri atacurile de tip „human wave” ale infanteriei chineze din războiul din Koreea, având la bază cercetările germane din cea de-a doua cotonogeală mondială (efectul pe care se bazează, Misznay-Schardin, fiind numit după numele cercetătorilor ce l-au descoperit, în mod independent, ungurul József Misznay şi germanul Dr. Hubert Schardin), mina de tip Claymore a fost gândită ca un uriaş cartuş cu alice, menită a oferi în sistem în principal defensiv, folositor infanteriei.

MON-50 - interne.

MON-50 – interne.

Spre deosebire de modelul american care se putea detona numai electric (de-abia acum 2 ani, după 50 de ani de folosire, a apărut un sistem de declanșare pirotehnic), modelul sovietic (spun ”sovietic” pentru că a apărut în vremea Uniunii Sovietice, fiind actualmente în dotarea tuturor armatelor ex-URSS, inclusiv a celei a Republicii Moldova) poate fi detonat în multiple feluri, electric (având un sistem seismic cu geofon, printre altele), cu fitil detonant și prin diverse sisteme mecanice (percutoarele de tip MUV, cunoscute în Armata Română ca ”percutoare universale de tip PU2”). Astfel, MON-50 devine un mijloc de apărare (și nu numai) extrem de versatil, ușor și eficient, popularitatea acesteia în rândul soldaților ruși fiind imensă. Mina este fabricată pentru export în Bulgaria.

Percutor Universal 2

Percutor Universal 2

SLAM, pre numele său întreg Selectable Lightweight Attack Munition, produs în serie limitată, între 1992 şi 2002, și reintrodus în fabricație în 2012, acest fursec prezintă nişte caracteristici extrem de interesante, ceea ce-l face dezirabil pentru forţele speciale şi cei din categoria infanterie uşoară, ce cară totul în cârcă şi nu vor să fie confundaţi cu măgarul lui Buridan. Această mină (sau mai bine spus “muniţie”) este compusă dintr-un focos de tip EFP (explosive formed penetrator) şi un sistem multi-senzor de declanşare. Este folosit pentru a distruge blindate uşoare de tip BMP/BTR, avioane parcate, depozite de muniţii şi carburanţi, evitând contactul direct cu inamicul.

SLAM

SLAM

Fursecul are 4 moduri de acţiune, prin utilizarea senzorilor proprii, trip-wire, comandă manuală, precum şi sistem de detonare programată cu timer. Tipurile de atacuri sunt “bottom attack”, când mina detectează câmpul magnetic al ţintei şi detonează sub vehicul, “side attack”, acţionând la amprenta termică/infraroșu şi lovind ţinta din lateral, “timed demolition”, cand fixezi cronometru’ şi te cari, precum şi modul “piroman”, adică un sistem de comandă manuală cu fitil, capsă detonantă şi celelalte trăznăi.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Având o greutate de 1 kg şi dimensiunile unei cărămizi mai măricele, capacitatea de penetrare a acestui fursec este de 40 mm blindaj omogen la o distanţă de 8 metri. Suficient pentru a distruge un APC şenilat sau pe roţi din clasa BMP/BTR, un rezervor de combustibil de mici dimensiuni (până la, să zicem, 40-50.000 l), orice avion parcat sau un depozit de muniţii, greutatea şi dimensiunile reduse îl fac extrem de dezirabil pentru orice soldat modern.

Efectul asupra unui HMMWV blindat.

Efectul asupra unui HMMWV blindat.

Trăgând concluzii din acestea, este clar că tacticile insurgente (IED-urile de diverse tipuri) își găsesc din ce in ce mai mult loc în manualele oficiale de luptă, eficiența lor fiind astfel dovedită.