Arhiva categoriei: Mujahedini

PTAP

Posted on by
Răspunde

Pentru 56PAR

https___api.thedrive.com_wp-content_uploads_2018_03_technical-12

Dragii moșului, chestia ce-o veți citi astăzi reprezintă un concept privind înființarea/utilizarea grupelor paramilitare/de partizani similare ca idee cu Gărzile Patriotice din perioada comunistă sau cu Forţele Teritoriale Poloneze, despre care am scris aici şi aici. Numărul și densitatea acestora pot fi ajustate în funcție de specificul local, media fiind de 1 grupă de 5 – 6 oameni în fiecare sat și 2-3 în orașele mici de provincie. Astfel se poate realiza o acoperire destul de buna a teritoriului României cu unități independente, extrem de mobile și cu o mare putere de foc.

Selecția personalului: folosind actuala infrastructura informatica din sistemul de învățământ, se poate realiza o aplicație de tip „test grilă”, în care viitorul candidat se poate loga folosind numele, inițiala/inițialele prenumelui și codul numeric personal (de exemplu) și va fi testat după teste standard de aptitudini, inteligenta, șamd. Un fel de „recrutare electronica” ce va scuti candidatul de drumul la centrul militar zonal/județean, va economisi timp și resurse. Candidații încadrați la grupa de trupe 0 (echivalentul trupe speciale, parașutiști, vânători de munte, grăniceri, infanterie marina din timpul serviciului militar obligatoriu) vor fi invitați pentru la un interviu cu un psiholog și la un test practic pentru stabilirea aptitudinilor specifice (medical, informatic, sportiv, etc).

Pregătirea personalului se va desfășura în doua faze:

1. Instrucția de baza, accentul punându-se pe pregătirea fizica, orientare în teren/topografie, cunoașterea și mânuirea armamentului, prim ajutor, traiul în condiții precare/survival, comunicații de baza. Acest nivel va fi parcurs fără excepție de toți candidații.

2. Instrucția avansata, în funcție de opțiuni/aptitudini:
– pregătire medicala la nivel înalt (triaj medical primar, hemostază, traumatologie, managementul căilor aeriene, administrare intradermică / intravenoasă a medicamentelor, farmacologie, evacuare medicala de urgenţă, etc).
– cursuri specifice: lupta corp-la-corp, lunetiști, demolări/sabotaj, comunicații (Morse, comunicații sol-aer, folosirea echipamentelor de criptare, antene improvizate), observatori artilerie/control atac aerian, logistica (conducere pe teren accidentat, mecanica, stabilire zone aterizare/desant), alpinism și schi (în zonele montane).

Componenta grupei paramilitare/de partizani și dotarea:

bf3-classes

Grupa este formata dintr-un comandant de grupa, un lunetist, un mitralior, un AG-ist și unul/doi purtători de muniție/specialiști.

Comandantul de grupa are și funcția de radio-operator și/sau șofer, este înarmat cu un pistol mitraliera/pușcă asalt, 300 de cartușe, grenade explozive, fumigene si are in dotare un echipament NVG (sistem de vedere pe timp de noapte) – preferabil un sistem integrat binoclu/NVG/telemetru laser ca Vectronix Moskito.

PMC_SHeet
Lunetistul este dotat cu o arma PSL, o rezerva de muniție de 200 cartușe „sniper” de tip 7N14 (FMJ-BT) (opțional) și 100 (300 in lipsa muniției „sniper”) cartușe AP/API (perforante/perforant-incendiare), putând folosi și muniția mitralierei in caz de necesitate. Adițional, grenade explozive si fumigene.

Recon_Marine
Mitraliorul are in dotare o mitraliera PKM cu banda, cu o rezerva de muniție suficienta de diferite tipuri (glonț obișnuit, perforant, trasor).


AG-istul este dotat cu un aruncător de grenade model AG7 cu diferite tipuri de muniție (HEAT/cumulativ, termobaric, anti-personal). Am putea adaugă aici modelul suedez SAAB Carl Gustaf M3-M4 ce folosește printre alte tipuri muniția multifuncțională HEDP 502 care ofera doua moduri de detonare (impact și întârziat) ce sunt selectate prin simpla rotire a proiectilului inainte de introducerea în aruncător. Adițional, poate fi dotat cu un pistol mitraliera/pușca de asalt si 150-210 cartușe.

800px-Batalionul_191_infanterie_62
Purtătorii de muniție sunt dotați cu pistol mitraliera/pușca asalt si grenade explozive/fumigene pt uz propriu. Ei vor transporta rezerva de muniție. Vor funcționa în rolul primar de radio-operator/șofer/medic/specialist demolări/trăgători antiaerieni.

Prin folosirea sistemelor de armament specificate mai sus se asigura o logistica simplificata, muniția fiind comuna pentru mitraliera PKM și pușca PSL (calibrul 7.62×54 mm).

Armamentul greu al grupei poate consta in rachete antiaeriene portabile de tip CA94M, SA24 Igla-S sau FIM93 Stinger, cu ghidare în infraroșu si lansare de pe umăr, economisindu-se astfel spațiu în vehiculul grupei prin eliminarea tripodului/stativului. Astfel se pot asigura atât auto-apărarea grupei împotriva atacurilor aeriene cât și integrarea într-o rețea de apărare antiaeriana coordonata central.

Alte arme grele, montate pe vehicul, pot fi mitraliere calibru mare tip DShK/KPV, aruncătoare automate de tip AGS17,  aruncătoare fără recul de tip AG9, rachetele antitanc dirijate de tip Konkurs/Fagot, MILAN sau Spike MR/LR. Suplimentar, un mortier de calibrul 81/82 mm cu proiectile explozive, fumigene si de iluminare.

De asemenea, se poate adaugă o cantitate limitata de exploziv plastic si sisteme de detonare, pentru operațiuni de sabotaj/demolare, precum si mine anti-personal direcționale de tip Claymore/MON-50/MRUD (permise prin protocolul de la Ottawa) si mine antitanc.

La dispoziția grupei se va afla o stație radio tactica multicanal, portabila, de tip Harris PRC-117G/Aselsan PRC-9661, cu posibilități de emisie UHF/VHF, criptare si salt de frecventa,  Satcom și transmisie de date, conectabila la un laptop/tableta/PDA pentru transmiterea ordinelor, a hărților  și informațiilor in timp real.

Transportul grupei se poate face cu o autoutilitară 4×4 de tip Toyota Hilux / Mitsubishi L200 / Isuzu D-Max / Nissan Navara sau un camion ușor de genul Iveco Daily 4×4 sau Unimog, eventual militarizat/modularizat după conceptul britanic CAMELEON (www.cameleon-mms.com), ce poate transporta membrii grupei, armamentul și o cantitate sporita de muniție, având posibilitatea de a funcționa ca baza mobila pt mortierul de 81/82 mm sau 120 mm. Avantajele acestui vehicul utilitar comercial/derivat este reprezentat de prețul relativ rezonabil, întreținerea facilă (incluzând piesele de schimb), mobilitatea ridicata si posibilitatea de a fi condus de orice posesor de permis categoria B, printre altele.

Logistica:

1. Se recomanda crearea de către fiecare grupa a 2-3 depozite de mici dimensiuni, constând în seturi de arme (2-3 pistoale mitraliera/pusti asalt, 1 PSL, o mitraliera, un AG7), câteva unități de foc pentru fiecare arma, piese de schimb, explozivi, baterii pentru stația radio, NVG, rații alimentare, apa, rezerve medicale, combustibil, eventual o stație radio de rezerva, amplasate în locuri ascunse, marcate pe hărți și cunoscute doar de comandantul grupei.

2. Stabilirea și marcarea pe hărți a unor zone de parașutare echipament (drop zones) si a zonelor de aterizare a elicopterelor.

3. Stabilirea, marcarea și amenajarea în împrejurimile orașelor a unor piste improvizate de aterizare pentru avioane cargo de tip Antonov An-2 /C27 Spartan / C130 Hercules pentru transportarea unor cantități mari de provizii și evacuarea răniților. Pistele vor avea dimensiunile de 1000 x 50 de metri, cât mai plate, lipsite de obstacole, materialul fiind pământ compactat. Ca mijloace tehnice se pot folosi o stație meteo automată portabila și o radiobaliză automata. Punctele de instalare a acestora vor fi stabilite din timp conform normelor tehnice adecvate. Stațiile radio tactice din dotarea grupelor sunt compatibile cu sistemele de comunicații ale aeronavelor.

Operațiuni posibile:

1. Atacuri de tip „hit and run”, raiduri, ambuscade. Vehiculul grupei permite o mobilitate ridicata și montarea de arme grele (mitraliere calibru greu – 12,7/14,5 mm, aruncătoare automate de grenade, rachete antitanc) ce pot fi folosite staționar și din mișcare împotriva personalului inamic, a tehnicii neblindate/blindate si a depozitelor de materiale.

2. Sabotaje împotriva depozitelor de provizii și a cailor de comunicație.

3. Atacuri împotriva mijloacelor de lupta aeriana (avioane la joasa înălțime, elicoptere, drone de cercetare) folosind rachete antiaeriene portabile.

4. Dirijarea/corectarea tirurilor de artilerie și a atacurilor aeriene, marcare ţinte.

5. Defensiva stratificata cu puncte de rezistenta ce permit câmpuri de foc încrucișate. Lucrările genistice (gropi/șanțuri de tragere, tranșee, buncăre) pot fi construite din timp în punctele de gâtuire a cailor de comunicație si nu numai, în număr suficient și cu mijloace minime.

6. Cercetare în adâncime, recunoaștere, transmiterea informațiilor în timp real.

7. Recuperarea piloților doborâți de focul inamic.

La alții… (part 2)

Posted on by
Răspunde

_89872860_1479228117Drajii moșului, în continuarea primului articol, astăzi vorbim din nou despre Forțele Teritoriale Poloneze, noile adunături de războinici de weekend ai semi-vecinilor de la nord. Misiunea acordată acestora este de a apăra zonele de responsabilitate (zonele în care trăiesc), a ajuta la diminuarea efectelor calamităților naturale și de a întări comunitățile locale.

Antrenamentul acestora se face (din cauza programului de doar două zile pe lună / două săptămâni pe an) în primul rând prin auto-educație, apoi prin folosirea instructorilor ce au fost folosiți la antrenarea forțelor afgane și irakiene (ce au avut și instructori români, de altfel), permise gratuite la sala de forță și la piscine, precum și o platforma de e-learning integrată, ce va permite monitorizarea progresului făcut de fiecare ”soldat” în parte, prin controlarea dietei, greutății și motivare. Pentru aceasta, inspirația a fost căutată în programele similare ale Suediei, Marii Britanii, statelor baltice precum și în programele Gărzii Naționale americane.

Ce inseamnă auto-educația în sensul ăsta? Ceea ce se bate apa în piuă aici de vreo trei ani: bushcraft, prim ajutor, ITAI, precum și folosirea unor jucărele nou apărute pentru a crea noi senzori, rețele de date / supraveghere, etc.

De ce este nevoie de Forțele Teritoriale? Istoria Poloniei este plină de ani de războaie de gherilă și operațiuni neconvenționale. Trupele locale, ce cunosc nu numai zona de operațiuni, ci și comunitățile ce le populează și infrastructura sunt de neînlocuit în timpul misiunilor. Ei vor constitui un suport pentru militarii armatei regulate, mai ales preluând sarcinile de protejare a populației civile și infrastructurii.

Cum ceea ce se potrivește la alții se potrivește și la noi, vizionare plăcută…

Low and slow

Posted on by
2

Dragii moșului, distracția zilei de azi vine din Țara Dimineților Liniștite de Coniac, Coreea de Nord adică. Ceea ce se vede în poza de mai sus este mai mult decât se înțelege la prima vedere, așa că necesită explicații.

Ceea ce se vede sunt niște An-2 lansînd parașutiști de la joasă înălțime. ”Epave de-astea are și Armata Română”, a spus cineva pe feisbuc. Explicația pozei este: niște biplane făcute din pânză și lemn, zburând la o înălțime foarte joasă și cu o viteză extrem de redusă, lansează unități de comando. Se spune că NordCoreea are 300 de asemenea biplane. Un calcul simplu ne arată că 300 de biplane X 10 oameni antrenați la sânge (lipsa de tehnologie, care oricum poate ceda oricând, este compensată de un antrenament intens si diversificat al soldaților) rezultă mult haos produs în spatele liniilor inamice.

Misiunea acestor unități sinucigașe de nord coreeni va fi multiplă, distrugerea unor instalații cheie militare sau de infrastructură, uciderea liderilor civili și militari, precum și terorizarea populației. Această tactică de penetrare în adâncime necesită o pregătire intensă pentru trecerea la capacitate maximă de luptă instantanee a națiunilor țintă, în cazul nostru Coreea de Sud.

Folosit în acest mod, An-2, cu aripi din pânză și lemn, ceea ce îi oferă o secțiune radar foarte mică, zburând la o înălțime foarte joasă și viteză redusă, este foarte greu de detectat de către radarele avioanelor de intercepție, incluzînd pe cele Doppler, ale căror filtre tind să elimine obiectele ce se mișcă foarte încet, în special când se mișcă în plan oblic față de emițător. Un experiment făcut în Washington DC a arătat că nici măcar sistemul ce apără Casa Albă nu poate detecta, darămite să oprească, un aparat ce zboară aproape de sol cu o viteză redusă. Sistemele antiaeriene ”clasice” vor avea extrem de puține șanse să detecteze și să doboare asemenea avioane, cele mai bune soluții venind de la sisteme cu rază foarte scurtă (VSHORAD) – rachete antiaeriene cu lansare manuală de tip Stiger, Strela, Igla sau SAAB RBS70. Dar iarăși numărul acestor sisteme este limitat, pe când un An-2 poate decola și ateriza literalmente oriunde.

Concluzia? Într-o lume obsedată de multiroluri, rachete, radare, senzori de fuziune, loviturile cele mai puternice vor veni de la biplane din lemn, mașini civile și omuleți verzi.

La alţii…

Posted on by
4

1f4640cbc10b4e81ec928b3a563330fbDragii moşului, stând la ceas de seară la un pahar de Chivas şi răsfoind presa străină, mi-a sărit în ochi un articol ultimul număr al polacilor de la Frag Out. Articolul tratează nou înfiinţatele Forţe de Apărare Teritoriale, un fel de Gardă Naţională compusă din rezervişti, ce au misiunea de a se implica în activităţile militare destinate anihilării şi distrugerii forţelor „unui potenţial inamic” în cooperare cu forţele operaţionale, de suport şi non-combatante, executarea unor misiuni independente anti-teroriste şi anti-sabotaj, participarea la recepţia şi desfăşurarea întăririlor aliate în regiunile indicate, managementul crizelor, incluzând aici protecţia civilă împotriva dezastrelor naturale, căutare-salvare şi protecţia vieţii cetăţenilor, protecţia comunităţilor locale împotriva destabilizării şi a dezinformării, cooperarea cu diversele elemente ale sistemului naţional de apărare, protecţia împotriva atacurilor cibernetice, şi la urma cireaşa de pe tort, implicarea în activităţi informative, incluzând ideea de educaţie patriotică a societăţii!

Paranteză.

Mh, mişto ideea. Cunosc nişte flăcăi de la o asociaţie de reenactori care fac tot posibilul sa-i înveţe pe copii istoria aia care nu e scrisă în cărţi. Istoria nu e numai 23 august, 1 decembrie, cohorta politică actuală şi aventurile maneliştilor. Mai înseamna şi Cireşoaia, Turtucaia, Stalingrad, Caucaz, Cehoslovacia anului 1968…

Închis paranteza.

Treaba inteligentă la chestia asta e că aceste forţe vor fi structurate pe brigăzi cu o anumită arie de responsabilitate, cu profil de infanterie uşoară şi oameni recrutaţi din zona de responsabilitate, cu o organizare ierarhică de tip batalion – companie – pluton – grupă. Principala unitate de luptă va fi compania, ce va avea un anumit profil, luptă urbană, montană, marină (stil infanterie marină) şi general. Profilul va fi în strânsă legătură cu demografia şi relieful zonei de responsabilitate a companiei. Profilul companiei respective va dicta echipamentul folosit, inclusiv echipamentul individual al soldatului, ca şi programul de instrucţie.

Unitatea de bază în luptă va fi grupa, compusă din 12 soldaţi, după cum urmează:

– comandant

– comandant adjunct

– puşcaş lunetist (designated marksman)

– cercetaş

– genist (combat engineer)

– genist asistent (junior combat inginer)

– paramedic – nu sanitar, nu doctor, PARAMEDIC

– paramedic asistent (junior paramedic)

– radio-operator

– radio-operator asistent (junior radio-operator)

– doi puşcaşi.

După umila mea părere, asta e aceeaşi structură cu a Detaşamentelor Alfa – ODA (Operational Detachement Alpha) a Forţelor Speciale americane, cunoscute şi ca Beretele Verzi, structură ce permite „spargerea” grupei în două unităţi de luptă independente, având fiecare un paramedic, radio-operator, genist, puşcaş şi comandant. Singurii care (teoretic) n-ar avea omologi într-o sub-grupă ar fi cercetaşul şi lunetistul, dar ţinând seama de complementaritatea skill-set-urilor (camuflaj eficient, capacitate de colectare si transmitere a informaţiilor, etc.) se poate spune că sunt analogi.

Dotarea standard va conţine armele standard ale armatei polone, pistoale de 9 mm, puşti de 5,56 şi 7,62 mm (incluzând puşti cu lunetă de tip Bor şi Tor), aruncătoare de grenade de 40 mm, precum şi mitraliere universale de 7,62. Armele folosite împotriva tancurilor vor fi iniţial RPG-7 (AG-7 în România), ce vor fi înlocuite cu sisteme mai moderne în anii următori. Companiile de sprijin vor fi dotate cu mitraliere grele de 12,7 mm, mortiere de 60 mm, precum si mijloace antiaeriene precum tunurile automate de tip ZU-23-2 şi rachete de tip Grom MANPAD. Geniştii vor avea la dispoziţie mine antitanc de tip MN-123 şi monstrul MPB, de 45 kg.

MPB

MPB

Ciclul de instrucţie va avea 3 ani (vorbim de instrucţie de weekend, nu full time), in primul an fiind axată pe învăţarea cunoştinţelor de bază implicând armele şi supravieţuirea, al doilea va întări cunoştinţele specifice fiecărei specialităţi, iar al treilea se va axa pe munca în echipă şi realizarea unei unităţi de luptă coezivă.

Primele districte militare care vor implementa noul sistem al Forţelor de Apărare Teritorială vor fi, binenţeles, cele din estul Poloniei…

PS. Pentru cine se gândea ca eu fac mişto aici, mai gândiţi-vă o dată.

„This transmission is coming for you”

Posted on by
Răspunde

Dragii moşului, vă rog să aruncaţi un ochi pe următoarea bucată de IuTub:

„Da, e filmarea aia rusească cu drona în Siria”, îmi veţi spune. Corect.

Numai că în spatele acestei piese de propagandă în cel mai pur stil asimetric, aţintită asupra tineretului vestic, stau mult mai multe indicii că războiul, aşa cum îl ştiam din filme, nu se mai pupă cu realitatea.

În primul rând, prezintă o imagine reală şi exactă a câmpului de bătălie actual, compus din aglomerări urbane, în care ruinele constituie echivalentul întâmplător al baricadelor, unde dimensiunea verticală a câmpului tridimensional de luptă compusă din puncte înalte de supraveghere şi luptă (terase, etajele superioare ale blocurilor) şi reţelele de canalizare (căi de comunicaţie folosite de insurgenţi în timpul insurecţiei din Varşovia în 1944, în timpul asediului de la Sarajevo şi, cel mai bun exemplu, în timpul celor două războaie din Cecenia) oferă unor echipe mici de luptători posibilitatea de a circula şi de a ataca liber între fruntariile unui oraş asediat sau invadat de un inamic superior numeric şi tehnologic.

În al doilea rând, dovedeşte ceea ce eu scriam aici, că o dronă poate fi folosită ca mijloc de recunoaştere/cercetare şi cartografiere în timp real a poziţiilor inamice, permiţând unei forţe flexibile şi extrem de mobile atacuri de tip „shoot and scoop” („trage şi fugi”) fulgerătoare şi extrem de precise, folosind mortiere (minutul 1:58) şi/sau sisteme lansatoare multiple de rachete tip Grad/LAROM. O dronă ce poate folosi o cameră de tip GoPro, o săpunieră de făcut poze model Canon IXUS sau, bomboana de pe colivă, poate transmite imagini în timp real de la 500 metri pe un telefon mobil sau tabletă Android, cum reuşesc modelele comerciale de tip Parrot.

În al treilea rând, se observă multitudinea de poziţii de luptă ce pot fi exploatate de o echipă de tip Hunter/Killer (vânătoare/distrugere) compusă, după moda cecenă, dintr-un trăgător cu AG/RPG-7 (sau altă armă antitanc echivalentă, cum ar fi M72, Panzerfaust 3, AT4 sau Carl Gustaf), un mitralior înarmat cu mitralieră universală de tip PKM sau RPK, un puşcaş lunetist şi 1-3 cărători de muniţie cu AKM-uri în dotare, unde mitraliorul şi lunetistul au rolul de a face infanteria inamică să muşte pământul, în timp ce AG-istul va lovi tancul inamic de deasupra, din spate sau din laterale. Străzile înguste dintre blocuri sunt ideale pentru atacuri de tip Posada, aşa cum bine au demonstrat separatişti ceceni pe 1 ianuarie 1995, în timpul Bătăliei pentru Groznâi, când scenariul macelăririi coloanelor blindate ruseşti a fost distrugerea primului şi ultimului vehicul din coloană, urmat de foc nimicitor de arme automate şi aruncătoare de grenade asupra soldaţilor şi a restului de tehnică blindată.

În al patrulea, dar nu ultimul rând, se observă tipul de arme folosite în lupta urbană, arme uşoare (puşti de asalt, mitraliere universale, arme cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc), singurul sistem de tip artileristic fiind mortierul, greutatea scăzută, capacitatea de a fi cărat dezasamblat şi mai ales traiectoria extrem de înaltă a muniţiei făcându-l ideal pentru lovituri indirecte, peste clădiri, executate cu precizie matematică folosind informaţiile date de dronă şi poziţiile preindexate prin Google Earth.

Concluzia? Într-o eră în care toată lumea vorbeşte de multiroluri, Leoparzi, T-uri Armata, Spike şi alte asemenea bazaconii, legea în război e făcută tot de infanteristul cărător de AKM. Nici un senzor la ora actuală nu poate bate ochii, urechile, nasul şi mai ales CREIERUL unui infanterist bine antrenat, stăpân pe meseria sa. Tancurile pot fi distruse în ambuscade sau de IED-uri, avioanele pot fi lovite cu MANPAD-uri, trupele inamice pot fi măcelărite de infanterişti competenţi, ascunşi printre ruine.

Welcome to Battleground Damasc, 2015.

Quo vadis?

Posted on by
Răspunde

 

Fedayeen

Fedayeen

Dragii moşului, cu scuzele de rigoare pentru chiulul prelungit, revenim azi cu o întrebare ce nu-mi dă pace de câţiva ani: de ce această divergenţă între lumea vestică şi restul?

Ca să lămuresc neînţelegerea, am observat o atitudine extrem de periculoasă a ţărilor/armatelor civilizate, o obsesie pentru jucărele din ce în ce mai sofisticate, care, în mare măsură, nu mai apucă să apară în înzestrare, în timp ce în diversele cotloane şi fundături din Jenin, Aleppo, Manila, Ciudad de Mexico sau Tripoli tineretul mândria ţării se aruncă în aer cu mult aplomb, de parcă nu mai au altceva de făcut decât coadă la cele 72 de virgine. Deci, o dihotomie din ce în ce mai accentuată între ţările dezvoltate, ce pun accent pe tehnică, şi ţările sub/nedezvoltate sau diversele organizaţii extremiste, ce folosesc cu mult aplomb surplusul demografic de vârstă mică sau/şi medie pentru a câştiga teren în faţa adversarilor?

Deci, care este diferenţa între tinerii ce sunt luptătorii Statului Islamic (ISIS/ISIL/SI) şi cei care formează tineretul vestic, preocupat să-şi exprime personalitatea prin iPhoane, freze ciudate, consum de droguri şi o atitudine frivolă? Cumva disperarea şi sărăcia ce împinge mii de oameni să se înece în Mediterana încercând să ajungă în siguranţă se va ciocni cu o atitudine non-combativă şi din ce în ce mai slabă a unei Europe din ce în ce mai îmbătrânite şi degenerate? Sau atitudinile xenofobe şi neo-naziste vor aprinde batrânul Continent, după exemplul dat de Anders Breivik? Vom ajunge din nou la cruciade?

Avem, pe de o parte, în ţările sărace din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia un surplus demografic tânăr, radicalizat de un Islam prost înţeles din cauza diverselor interpretări date de clerici obscuri, aparţinând în special ramurii sunnite şi mai ales wahhabite (varianta saudită şi quatar-eză a religiei islamice), finanţat de bani din petrolul arab (indiferent dacă vorbim aici de şeicii arabi sau contrabanda cu petrol furat din Irak sau Siria) şi sprijinit de o Turcie cu ambiţii hegemonice locale, unde derapajele fundamentaliste ale preşedintelui Erdogan a început să scoată lumea în stradă, nemulţumită că moştenirea laică lăsată de Kemal Ataturk, părintele statului turc modern este erodată de o creştere exponenţială a militantismului religios. La aceasta se adaugă şi eşecul politicii multiculturalismului vest-european, integrarea etnicilor turci în societatea germană fiind un dezastru spectaculos, recunoscut de însăşi Angela Merkel în 2012. Aceştia (şi nu numai) s-au concentrat în comunităţi compacte şi extrem de agresive la ideea integrării în societăţile din care fac parte, ajungând să importe femei din Turcia şi Pakistan pentru căsătorie.

De cealaltă parte, avem o Europă îmbătrânită, plină de musulmani proveniţi din fostele colonii (Africa în cazul Franţei, India/Pakistan în cazul britanicilor) sau invitaţi ca „muncitori oaspeţi” (turci, în cazul Germaniei), minată intern de o atitudine extremist-liberală şi „multiculturală”, cu un tineret pizdificat ce priveşte apărarea propriilor ţări natale ca pe ceva desuet şi consideră războiul ceva abstract. Anexarea fără nici un efect contrar a Crimeei de către Rusia a dovedit duplicitatea Germaniei şi a Franţei, gata să vândă „aliaţii” din NATO pentru un preţ mai bun la gaze sau unele avantaje comerciale. Bine, îmi veţi spune, alegerile se câştigă cu voturile contribuabilului din Lille sau Frankfurt, căruia îi pasă mai mult de confortul lui decât de libertatea unor persoane aflate la 2000 km spre est.

Atacul de la Charlie Hebdo, din ianuarie, şi recentele evoluţii ale războiului purtat de ISIS cu buldozerul împotriva site-urilor arheologice din Siria şi Irak aduc la întrebarea din titlu: încotro ne îndreptăm? Spre o ciocnire a civilizaţiilor sau spre o viitoare Europă musulmană, cucerită nu prin forţă, ci prin indolenţa locuitorilor?

Parles-vous francais?

Posted on by
Răspunde

Dragii moșului, sunt sigur că imaginile din clipul de mai sus vă sunt foarte familiare. Sunt din știrile de ieri, despre atacul de la Paris. Ca să dau cu tifla diverșilor dătători cu părerea din televiziuni, spun ”atacul” și nu ”atentatul terorist” pentru că treaba de ieri, după părerea mea, este o operațiune paramilitară de precizie, un asasinat multiplu cu ținte exacte, dacă vreți echivalentul islamist an unui atac cu drone american.

De ce spun asta? Pentru că în cei aproape 20 de ani cât am avut ca hobby operațiunile ”murdare”, formațiunile insurgente, ”neregulate”, unitățile paramilitare și de gherilă, începând cu partizanii sovietici și SOE-ul englez din cel de-al Doilea Război Mondial, continuând cu războaiele de decolonizare, post-coloniale și civile din Africa (Angola, Mozambic, Katanga/Congo, Guineea Bissau, Sudan, Somalia, Etiopia/Eritreea), războaiele mai mult sau mai puțin oficiale din Indochina (Vietnam, Laos, Cambodgia), terorismul palestinian și terminând cu gherilele marxiste europene susținute de KGB ce ajutau ”lupta de eliberare de sub jugul imperialist al popoarelor din Africa, Asia și America Latină” sau Operațiunea GLADIO a NATO, am învățat că există anumite șabloane, căi de de acțiune sau modus operandi specific unor anumite genuri de grupări insurgente/teroriste/de gherilă.

Pentru a defini termenul, ”paramilitar” denotă o organizație militară sau semi-militară a cărei structură organizatorică, instrucție, subcultură și funcție e sunt similare cu cele ale forțelor armate ale unei țări, fără a face parte în mod oficial/formal din acestea. În România, cel mai bun exemplu de forțe paramilitare au fost Gărzile Patriotice din perioada comunistă.

Întorcându-ne la ziua de ieri, avem un atac relaxat, metodic, secvențial, realizat după un scenariu îndelung repetat, după tipicul forțelor speciale. Analizând echipamentul (hainele aproximativ civile, ”pieptarele” port-încărcător și armele de tip Kalașnikov) concluzia este aceeași – o operațiune bine gândită, în care confortul operatorilor, anonimitatea, capacitatea de discriminare și de eliminare a victimelor colaterale sunt esențiale în planificare. Nu este o operațiune tipică organizațiilor islamiste de astăzi, caracterizate prin atentate (sinucigașe sau nu) cu bombe improvizate din explozivi artizanali sau industriali, ci mai degrabă duce cu gândul la atacul lui Carlos Șacalul asupra Conferinței OPEC de la Viena din 1975 sau la atacurile gherilelor marxiste ca Armata Republicană Irlandeză,  Armata Roșie Japoneză (masacrul de pe aeroportul Lod din Israel în 1972), Facțiunea Armata Roșie germană sau Brigăzile Roșii și formațiunile de extremă dreaptă contolate de rețeaua GLADIO a NATO ce au ucis sute de oameni în Italia anilor 1970-1980 al căror operatori, antrenați de instructori ai KGB sau altor servicii secrete comuniste (StB-ul cehoslovac, Stasi est-german sau DS-ul bulgăresc) deveniseră unii dintre cei mai buni luptători de comando din lume, capabili de a se infiltra și a lovi oriunde în lumea vestică.

Acest atac ridică mai multe întrebări analiștilor de intelligence, prima fiind posibilitatea unei operațiuni de tip ”steag fals” (false flag) menită să atragă Vestul în războiul din Levant de partea regimului Assad (nivelul mult peste medie a pregătirii militare a atacatorilor) sau posiblitatea de creștere masivă a nivelului instrucției, tacticilor și strategiilor militanților extremiști, ceea ce impune o reanalizare a nivelelor de alertă, a strategiilor de răspuns contra/antiteroriste și a politicilor pro/antiemigrare a țărilor Vestice.

Cum se face treaba

Posted on by
Răspunde

”Cavaleria” SAS

”Cavaleria” SAS

Dragii moșului, acu’ două zile am citit o veste ce m-a umplut de bucurie: câteva echipe de flăcăi veseli ai Maiestății Sale Lizica a Doua au încalecat pe cai ATV-uri și-au plecat să vâneze scalpuri de alde ISIS. Aceștia sunt identificați de drone, iar elicopterele Chinook ale RAF transportă soldații ai căror ATV-uri sunt dotate cu mitraliere și arme cu lunetă, aceștia putând ataca după plac și după cum dictează situația tactică. Astfel, în numai patru săptămâni, cavaleria motorizată a SAS-ului (ei sunt flăcăii cu pricina) a trimis în locuri cu verdeață mai mult de 200 de combatanți ISIS, fiind mare coadă la cele 72 de virgine, presupun eu.

Dincolo de știre, se observă, cel puțin la nivel oficial/public (nu știu ce-au făcut flăcăii înainte), utilizarea unor tehnici specifice războaielor din generația a 4-a, afectând în principal moralul și capacitatea de luptă a adversarilor, utilizate împotriva a ceea ce se numește în limba de lemn oficială ”non-state violent actor” (actor violent non-statal), adică o entitate ce nu reprezintă un stat legitim, ci doar o organizație fără recunoaștere internațională.

La nivel tactic, mijloacele folosite sunt caracterizate de viteză, stealth și precizie a loviturilor, fiind eliminate sistemele blindate greoaie. Viteza, discreția acustică și capacitatea imensă de trecere datorate greutății mici a ATV-urilor asigură o deplasare rapidă și sigură (un ATV având o greutate mult prea mică pentru a detona o mină antitanc/antivehicul) iar prin natura sa, sniper-ul este un mijloc de luptă extrem de eficient, cu o mare putere discriminatorie și de evitare a pagubelor colaterale. În plus, armele britanice de tip L115A3 de calibrul .338 Lapua Magnum (8,6×70 mm) dețin actualul record mondial pentru cea mai lungă lovitură confirmată, caporalul britanic Craig Henderson lovind un taliban de la 2475 metri în noiembrie 2009.

L115A3

L115A3

Revenirea la un stil de lupta caracterizat prin lovituri rapide și imprevizibile, caracteristice războiului de gherilă, poate reprezenta preludiul întoarcerii armatei britanice la lecțiile unuia dintre cei mai faimoși reprezentanți ai săi, celebrul Lawrence al Arabiei, conducătorul răscoalei anti-otomane din Orientul Mijlociu din timpul Primului Război Mondial.

Friends from Afar (part 2)

Posted on by
Răspunde

”I See you...”

”I See you…”

Dragii moșului, continuăm azi discuția despre sniperi, referindu-ne strict despre rolul acestora în cadrul celulelor / organizațiilor insurgente. Așa cum am precizat în organigramă, sniperul este parte componentă în cadrul unității de bază, anume celula multifuncțională, a acestor șatre.

Analizând câmpul tactic de acțiune și modul de operare al șatrei, rezultă că sniperul nostru va trebui să îndeplinească ambele cerințe doctrinale principale ce guvernează utilizarea sa, prima fiind suportul cu foc precis de rază lungă al celorlalți membri ai echipei și angajarea țintelor de oportunitate (rolul clasic al pușcașului lunetist în armatele cu doctrină sovietică sau comunistă), a doua fiind misiunile de vânătoare de scalpuri (”High Value Targets”) și angajarea țintelor de oportunitate independent de suportul echipei / organizației, singur sau cu suport de siguranță (1-2 oameni). Adițional, doctrina vestică acordă sniperilor calitatea de unități înaintate de recunoaștere/cercetare/supraveghere, componența și amprenta redusă făcându-le ușor de infiltrat și de utilizat în zonele ”fierbinți”.

Combinând cele două doctrine, avem un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).

Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg. Pus cap la cap, cerințele pentru o armă sniper în cazul nostru sunt:

  • calibru militar de largă utilizare, ca 7,62×51 mm sau 7,62x54R;
  • precizie cât mai bună;
  • o lungime de aproximativ 1 metru, pentru ușurință în utilizare;
  • 4 kilograme fără muniție, cu luneta montată;
  • încărcător detașabil;
  • armă cu închizător manual sau semiautomată;
  • pat rezistent, de preferință din materiale sintetice;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x;
  • compensator de traiectorie balistică;
  • reticul iluminat al lunetei;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet;

Ca exemple, voi analiza două două arme sniper ce apar frecvent în imaginile și videoclipurile insurgenților din Siria și Irak, anume pușca Steyr SSG69 și PSL-ul românesc.

Steyr SSG69

Steyr SSG69

Steyr-ul SSG69 a fost prima armă din Europa ce a folosit un pat din plastic (Cycolac, un fel de ABS) în locul celor din lemn, sensibile la umezeală și temperatură. Soluțiile folosite la construcția sa (țeavă forjată la rece, pat din plastic, șine de fixare a inelelor lunetei frezate în corpul închizătorului, șină auxiliară de tip UIT în uluc) au făcut-o una dintre cele mai moderne arme militare la apariția sa, în 1969, și i-au asigurat o producție neîntreruptă de peste 40 de ani, fiind încă în oferta Steyr. Combinată cu două lunete de calitate excepțională produse de firma vieneză Kahles, ZF69 (6×42) și ZF84 (10×42), ce au ca standard butoane de reglaj cu compensator balistic calibrat pentru cele mai folosite muniții militare din Europa, constituie încă una dintre cele mai bune puști sniper de pe piață. Încărcătorul detașabil rotativ cu capacitatea de 5 cartușe, precum și mânerul închizătorului cu unghi mic de rotire (60 de grade, comparativ cu 90 de grade la Remington 700 sau Mosin Nagant) asigură o încărcare și o cadență de tragere rapidă, extrem de folositoare în medii cu densitate mare de ținte, cum ar fi zonele de luptă urbane.

Comparând caracteristicile tehnice ale modelului SSG69 cu cerințele specificate mai sus, obținem:

  • calibru militar de largă utilizare, 7,62×51 mm – check;
  • precizia este de 1/2 minute de unghi (deviație standard de 1,5 cm la 100 m) cu muniție specială, 1,5 minute de unghi (5 cm la 100 m) cu muniție normală pentru arme militare;
  •  lungime 1,150 – merge;
  • 4 kilograme fără muniție, fără luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă cu închizător manual – check;
  • pat rezistent din materiale sintetice – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – n-are;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – doar cu adaptor de montare, șina pt lunetă nefiind Picatinny;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – nu avem;
Pușcă Semiautomată cu Lunetă

Pușcă Semiautomată cu Lunetă

PSL-ul românesc este o dezvoltare a puștii mitraliere de tip Kalașnikov, modificată prin introducerea unei țevi mai lungi, a sistemului semiautomat de dare a focului, folosind o muniție de calibrul 7,62x54R și având o lunetă de tip PSO-1 (4×24 mm) cu compensator balistic și reticul iluminat cu tritiu. Șina de montare a lunetei este compatibilă cu cea a armelor de tip AK, Saiga sau SVD Dragunov, permițând astfel utilizarea oricărei lunete /  sistem de vedere pe timp de noapte produs în spațiul ex-sovietic (Rusia și Belarus) precum și al celor vestice, prin folosirea unui adaptor. Introdusă în 1974 ca armă a pușcașului lunetist aparținând grupei de infanterie (după doctrina sovietică), a fost exportată în număr mare în toată lumea, fiind una dintre cele mai folosite arme de precizie în zonele de conflict din Africa și Asia.

Din comparația caracteristicilor tehnice cu cerințele noastre, rezultă:

  • calibru militar, 7,62x54R – check;
  • precizie, 1 minut de unghi (3 cm la 100 m deviație standard) cu muniție specială de tip 7N1 sau 7N14, 3 minute de unghi (9 cm la 100 m) cu muniție standard de tip LPS;
  • lungime 1,150 m – merge;
  • 4,31 kg fără muniție, cu luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă semiautomată – check;
  • pat rezistent, din lemn laminat și lăcuit – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – check (diverse clipuri pe YouTube prezintă cel puțin 3 modele de amortizoare compatibile cu PSL);
PSL

PSL

Trăgând o concluzie, avem un luptător polivalent, cu un potențial imens de a domina câmpul modern de luptă, extrem de eficient, de mobil și de letal. Cele două modele de arme asigură o vastă capacitate de foc, care, combinată cu alte mijloace specifice (IED-uri, mine, sisteme AA) pot duce la un război de uzură îndelungat, soluție evitată în general de armatele ”clasice”.

 

 

 

Friends from Afar

Posted on by
Răspunde
Sniper At Work

Sniper At Work

„Whether specially trained and equipped expert shots or merely
individual riflemen of mediocre marksmanship, snipers have always
played a large role in combat in built-up areas. They have been used
to disrupt US operations, inflict casualties, and to tie down large
numbers of troops searching for them. The lethality and accuracy of
modern weapons, the three-dimensional aspect of urban battlefield,
and the many alleyways, corridors, and rear exits available for a
sniper’s use make him a threat that cannot be ignored. Commanders
and leaders at all levels must be aware of the threat posed by the
urban sniper, the effects he can have on friendly unit operations, and
the steps by which he can be countered and his threat minimized.”

FM 90-10-1 AN INFANTRYMAN’S GUIDE TO COMBAT IN BUILT-UP AREAS

Dragii moșului, azi vom discuta despre o specialitate militară mult iubită de multă lume, inclusiv de tălpașii marelui Licurici, binențeles când nu e vorba de Juba sau de alte chestii care li se aplică lor. Anume, de sniper.

Pentru ușurința înțelegerii, voi defini termenul ”sniper” ca trăgătorul individual, echipat cu o armă de foc (nu neapărat cu lunetă) care trage focuri spre ținte alese cu grijă la distanțe medii/mari.

Syria special

Syria special

Evoluția războaielor din ultimele decenii a arătat preponderența operațiunilor urbane, care, din punctul de vedere militar ”clasic” este scenariul cel mai prost de ducere a luptei. Probabilitatea foarte mare a victimelor și pagubelor colaterale, imposibilitatea folosirii eficiente a marii majorități a mijloacelor blindate, comunicațiile deficitare, fragmentarea trupelor proprii și frecvența ridicată a incidentelor ”blue-on-blue”, precum și îngreunarea firească a formării, vizionării și controlului ”imaginii de ansamblu” va aduce un coșmar oricărui comandant.

Snipers

Snipers

În general, sniperii insurgenți folosesc populația locală ca mijloc de camuflaj, fiind echipați cu arme de calibru 7,62 mm (SVD Dragunov, PSL, Steyr SSG69, Mosin Nagant 91/30 sau Mauser K98k/M48 Yugoslav), echipate cu lunete excelente, chiar si variantele chinezești ce pot fi cumpărate pt 50 de dolari având calități optice mult superioare celor mai bune modele din al Doilea Război Mondial. Apariția sistemelor de vedere pe timp de noapte performante la prețuri rezonabile și proliferarea amortizoarelor de sunet (fiind eventual integrate în arme specifice, cum ar fi bulpup-ul sovietic SVU, o armă excelentă pentru lupta urbană) va pune probleme suplimentare celor însărcinați cu protecția trupelor, comandanților și soldaților însuși.

SVU

SVU

În timp ce forțele convenționale vor încerca să-și manevreze forțele masive pe străzile înghesuite din Belfast, Bagdad, Alep sau Saraievo, unitățile de gherilă vor folosi o altă cale. Vor folosi terenul urban, manipulând infrastructura și populația în folosul lor, folosind inteligența, precizia și înșelăciunea. Sniperul urban este cel mai eficient mijloc de luptă al unei unități insurgente, trăgând focuri disparate asupra inamicului și dispărând în mulțime. Este o ”unealtă” de precizie, ce permite operațiuni chirurgicale, lipsite în totalitate de pagube colaterale – indiferent dacă sunt umane sau materiale.

Aleppo

Aleppo

Paleta largă de muniție disponibilă în calibrul 7,62 mm (vorbim de arme ușoare) permite sniperilor atacuri eficiente împotriva personalului militar, a mijloacelor ușor blindate, a instalațiilor electronice (generatoare electrice, sisteme electronice/radio, turnuri/antene de emisie) și chiar împotriva tancurilor. Profitând de vizibilitatea redusă oferită de mijloacele de vizare, un sniper poate lovi cu succes de la o distanță mică (cca 200 m) echipajele tancurilor ce renunță deseori la protecția oferită de cutia blindată, sau pot deteriora mijloacele optice si/sau senzorii mașinilor de luptă folosind muniție de tip AP (perforantă).

Ghid antitanc

Ghid antitanc

Analizând luptele de după cel de-al Doilea Război Mondial, devine clar că în locuri ca aglomerările urbane din toată lumea, sniperii sunt cea mai eficientă și economică categorie de forțe, permițând unei forțe de mici dimensiuni să lupte cu un adversar masiv, precizia și capacitatea de foc discriminativ făcându-i un multiplicator de forță ce trebuie luat în seamă.