BOB

IMG_20180209_143342_624

Dragii moşului, revenim pe sticla după o lungă absenţă, provocată de o bună perioadă de muncă şi de făcut prostii. Timp de două luni și 6000 kilometri am avut timp să mai învăț de-ale Rinocerbului (spoiler alert), de-ale pregătirii şi multe alte asemenea.

Una dintre pățaniile din această perioadă a fost înfigerea într-un mal de nisip din zona extrem de rurală a frumosului județ Mehedinţi (care alături de Vâlcea este unul din cele mai subapreciate din România), întâmplare ce mi-a dat una peste ochi, trezindu-mă că toate proviziile existente se limitau la un litru de suc și o minusculă conservă de ton. Drept urmare, ajuns acasă am scotocit prin dulapul cu echipamente şi am încropit ceea ce se numeşte Bug Out Bag sau, în cazu’ meu, Get Home Bag.

În esenţă, este compus dintr-un rucsac de 35 litri, îndopat cu haine de schimb, trusă medicală, haleu, apă şi accesorii.

Rucsacul este un Snugpak Sleeka Force 35 fabricat în Anglia, cu două buzunare laterale şi unul în capac, cele laterale conținând două pet-uri de apă minerală, iar cel din capac un survival kit mare detaliat aici, un cuţit Mora Basic, un set de tacâmuri, o cănuţă flexibilă suedeză, dopuri de urechi şi o mască facială, foarte bună pentru filtrat praful şi alte asemenea.

IMG_20181120_163044

Hainele de schimb constau în două aşa numite skivvie roll-uri, compuse fiecare dintr-un tricou şi o pereche de şosete rulate în aşa fel încât să ocupe cît mai puţin loc posibil, detaliat în poza de mai jos, precum şi o jachetă cu GoreTex, nimerită pe timp de ploaie. Textiliştii pot adăuga şi o pereche de chiloţi, detaliu vestimetar ce pe mine mă depăşeşte.

IMG_20181120_162943

6a67805a-a0c9-4aa4-9061-7966dcbd9b17

Trusa medicală este o Deuter medie, modificată faţă de dotarea standard, al cărei conţinut faţă de cel din poze s-a modificat prin înlocuirea unei role de pansament cu un bandaj israelian de 4 inci sau 10 cm.DSC02955 DSC02956 DSC02957 DSC02958 DSC02959

Aşa cum am zis, apa este în cantitate de 4 litri, compusă din două bidoane amplasate în buzunarele laterale ale rucsacului.

Haleul este compus dintr-un pouch mare acoperit cu molle, cu diversele componente amplasate pe căprării, în pungi de plastic păstrate din MRE-uri, ce pot fi folosite şi ca recipiente pentru strângerea şi încălzirea apei.

IMG_20181120_163157

Primul pachet este compus din energizante, recte miere, jeleu de struguri, unt de arahide, plicuri cu prafuri isotonice de dizolvat în apă, bomboane cu cofeină şi dropsuri, chestii care dau energie rapid şi pot fi consumate din mers.

IMG_20181120_171322

Al doilea este compus din bauturi calde, cu apă încinsă cu încălzitoarele chimice din aceleaşi MRE-uri, în componenţa kitului de potol intrând cinci asemenea trăznăi. Conţine ness, 3în1, extract de ceai din raţiile germaneze EPa, un plic filtru de cafea auto-conţinut, un plic de un fel de Coldrex suedez, precum şi plicuri de zahăr, absente din poză.

IMG_20181120_170452

Kitul de condimente conţine plicuri de ketchup, muştar, maioneză, sos de friptură, Tabasco, precum şi pliculeţe de sare şi piper plus şerveţele umede, iarăşi absente din poză.

IMG_20181120_171017

Felurile principale constau în plicurile principale din MRE-uri şi raţii englezeşti, anume ton, salate de paste, carne înăbuşită cu legume şi mere felii, precum şi două cutii mici de ton, îndesate pe laterale. In general, mă feresc de cutiile de conserve, preferând plicurile, mult mai comod de stocat.

IMG_20181120_173124

IMG_20181120_173414

Pâinea este reprezentată de două pachete de biscuiţi din MRE-uri, necesare pentru fibrele alimentare şi volum, constipaţia is not fun.

IMG_20181120_173315

Tot calabalâcul ăsta stă în maşină, gata de folosire la nevoie, eventual putând fi luat în spate şi cărat lejer, dacă situaţia impune. Oferă mijloacele de substinenţă pentru 24-48 de ore, timp arhisuficient pentru ajungerea (cel puțin în cazul României/Europei) într-o zonă populată.

 

SERE (part 2)

campfireDragii moşului, hotărându-mă azi că-i zi de procrastinat (pentru cine nu ştie termenu’, gugăl it), sorbind un deget de samagon de sfeclă de la mama lui, de fapt de la mama colegului Tudor Levinţa, de la Facultatea de Topografie şi Cadastru a Universitaţii din Chişinău, am decis să împărtăşesc şi să cer sfatul altora, mai pricepuţi ca mine, despre ce şi cum kiturile de supravieţuire ce le port prin buzunare, spre nemulţumirea multora. În general, se spune că e bine să-ţi croieşti kiturile după necesităţile tale proprii, ferindu-te sau, în cel mai bun/rău caz, adaptându-le pe cele comerciale.

Pentru că, în general, eu nu port ţoale civile decât la ocazii festive, cum ar fi parastasele şi înmormântările (chiar şi la nunţi mă duc în camuflaj, vezi poza de mai jos), experienţa şi stilul de viaţă au dictat construcţia câtorva kituri diferite ca dotare şi dimensiuni.

1. După cum spuneam, pentru rarele ocazii când iau o pereche de jeanşi pe mine, din cauza dimensiunilor reduse ale buzunarelor, se foloseşte cel mai mic kit de survival. Găzduit de o cutie de mentosane de tip Altoid (având 86×53 mm) este compus din (de sus în jos şi de la dreapta la stânga) 2 plasturi impermeabili, un fluier de vestă de salvare, o busolă de tip Recta DT (ieşită din fabricaţie, din păcate, în urma cumpărării firmei elveţiene de către producătorul finlandez Suunto), o brichetă de tip Bic, o bucată de bandă adezivă lipită pe o hârtie cerată ce a ţinut pe vremuri (imemoriale) etichete de dischete (cine ştie ce-s alea primeşte bonus), sârmă de cupru pentru capcane, un ac cu aţă scoasă din suspantă de paraşută, pastile de purificat apa, încă un plasture, o lamă utilitară (la fel cum sunt cele de scraper de gheaţă), o bucată de bandă izolatoare care să ţină cutia închisă, o trusă de cusut cu aţă de diferite culori şi diverşi nasturi, o pastilă de spirt solid Esbit recuperată dintr-o raţie italienească (cu grosimea la jumătate faţă de pastilele normale), un desfăcător de conserve australian FRED (fuckin’ ridiculous eating device), nişte ace mici de siguranţă şi cutia în sine. Pentru puriştii care-mi vor sări în cap cu „unde-i cauciucu’ de păstrat apa” răspunsul e „n-am nici o problemă în ca scormoni prin gunoaie după un PET”, trebuie să recunoaştem că bidoanele astea de plastic le găsesşti aruncate oriunde.

2. Cutia ce-mi sta veşnic în buzunarul din stânga, pe picior (asta ca să ştiţi în caz că-s mort şi aveţi nevoie) este o fostă cutie britanică de cărat detonatoare, rămasă prin Norvegia şi adusă de poştă în Românica. În dânsa, cum se zice, lipită de capac este o bucată de bandă adezivă militară cu ceva ace de siguranţă mari prinse de ea, un fierăstrău sârmă (wire saw), o pătură de tip Sirius refolosibilă, o sobă pliabilă Esbit recuperată dintr-o raţie franceză RCIR, ceva duct tape, plasturi, două pungi de tip „hot beverage bag” păstrate de prin MRE-urile americane ce le-am halit de-a lungul timpului, în care se păstrează apa (mult mai bune decât cauciucurile), pastile de purificat apa, trei pastile de spirt solid recuperate dintr-o raţie lituaniană (da, şi ăştia au raţii preambalate pentru soldaţi), o busolă breloc Suunto (dotată cu termometru, scară de „wind chill” şi o mini-riglă bunicică de măsurat distanţe pe hartă), nişte chibrituri englezeşti pentru vânt puternic, un creion, un mini-briceag Victorinox, un FRED de desfăcut diverse, un fluier, o brichetă cu LED (folosibilă şi ca lanternă) şi două bucăţi de cauciuc de bicicletă, folosite la aprinderea focului.

3. În buzunarul de pe „capacul” fiecărui rucsac ce-l folosesc (sunt două, un Snugpak Sleeka Force 35 pentru plimbări de zi cu zi şi un monstru Berghaus Vulcan de 120 l, fără discuţie cel mai bun rucsac pe care l-am întâlnit vreodată şi-l folosesc la plimbările pe coclauri mai nebătute) stă câte o cutie de aftershave STR8, vopsită negru mat şi încărcată cu cele trebuincioase. Lipită pe fund cu duct tape este câte o pătură de survival de tip Sirius. În interior, iarăşi de sus în jos şi de la stânga la dreapta, ace de siguranţă (în plicul alb), fierăstrău sârmă şi fluier de salvare, chibrituri de vânt, câte o trusă de pescuit (ace legate, plumbi, nailon de 2-3 grosimi) în tuburi de Efferalgan, sobă pliabilă Esbit, un plic de sare, o busolă (modelele fiind Suunto A-30 şi Victorinox DT-120), un amnar mare Light My Fire, un creion cu banda adezivă înfăşurată pre dânsul, un încălzitor chimic, un şerveţel umed, o lamă de bisturiu şi o cutie cu 6 pastile de spirt solid Esbit, versiunea militară.

Două menţiuni se cer a fi făcute, sursa principală de foc fiind bricheta din fiecare kit, pentru că este mult mai uşor de folosit decât chibriturile sau amnarul, iar folosirea cutiilor de tablă asigură în general un recipient rezistent pentru sterilizarea apei prin fierbere precum şi protecţia mecanică a conţinutului.

Concluzia: nu sunt perfecte, dar sunt super bune la purtător. 😀