Friends from Afar (part IV)

AM50

AM50

Dragii moşului, în lecţia de azi vom sta la discuţii intelectuale despre diversele scule de împuşcat elefanţi, tancuri, antene radar şi alte asemenea. Pe scurt, începând cu prima mardeală mondială, când T-Gewehr-ul germanez (cui altcuiva putea să le pice ideea, decât măreţului popor germanez), pre numele ei complet Mauser M1918 Tankgewehr, calibrată în imensul (pe vremea aceea) 13,2×92 mm TuF (Tank und Flieger), şi-a facut de cap în tranşeele din nordul Franţei şi Flandra împotriva ţestoaselor englezeşti de tip Mk IV, imune la gloanţele perforante de 7,92×57 tip K utilizate până atunci, şi terminând cu răngile de tip M82, KSVK sau Steyr .50, utilizate de diverse grupări de flăcăi veseli, interlopi sau jihadişti, cum ar fi IRA (vajnici machitori irlandezi), UCK (sa fie pe la ei pe acolo în Kosovo) sau şaormarii din Hezbollah, sponsorizaţi de buna industrie de armament iraniană.

Ca să definim datele problemei, o puşcă anti-material (aceasta este denumirea oficială) poate fi folosită împotriva mijloacelor de luptă uşor blindate, a diverselor sisteme tehnice (sisteme de comunicaţii, echipamente radar, centre de comandă), a inamicilor ascunşi în clădiri (ultima ispravă de acest gen aparţine unui flăcău vesel din Serviciul Aerian Special al Maiestăţii sale Lizica a Doua, ce a trimis la cele 72 de virgine trei atentatori sinucigaşi ai ISIL, trăgând de la un kilometru depărtare direct prin zid, folosind pentru asta un vizor termal, se pare), precum şi distrugerea diverselor depozite de muniţie, carburant şi alte asemenea. Muniţia folosită, în general, se limitează la calibrele .50 BMG, 12,7×108 mm rusesc şi 14,5×119 mm. Mult mai puţin folosite sunt 15.2 mm (folosit de Steyr), 20x82mm Mauser, 20×110 mm Hispano (utilizate în general la tunurile de avion) şi 25x59mm cu proiectil grenadă, utilizat deocamdată de prototipul Barrett XM25.

În ordinea numerelor de pe tricou, cea mai folosită armă de acest gen este Barrett M82/M107. Apărută în 1990 şi făcându-şi debutul operaţional în prima cotonogeală din Golful Persic, Light Fifty şi-a asigurat locul în istorie ca primul pickhammer portabil de demolat. Printre victimele sale s-au numprat camioane, transportoare blindate, buncăre, sisteme radio şi nu numai. Este în înzestrarea a peste 50 de armate naţionale şi a fost documentată utilizarea sa de către IRA în Irlanda de Nord şi de către UCK în Albania, Kosovo şi Bosnia. Distanţa efectivă de tragere de 1800 m (2000 yarzi) şi cea maximă de 4000 m o fac o sculişoară de mare efect împotriva ţintelor materiale, fiind folosită de către unii descreieraţi şi pentru oameni.

M107

M107

Pe locul doi, la egalitate, cele mai vechi arme de vânat vehicule, încă folosite în cotonogeala din Ukraina, sovieticele PTRD şi PTRS, ambele calibrate în potentul 14,5x119mm. Apărute în vremea când tancurile germane de tip Panzer III şi Panzer IV mărşăluiau spre Moscova, au fost folosite pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul cotonogelii din Koreea şi şi-au făcut o remarcabilă revenire în dotarea ambelor tabere în luptele din Donbass. Deşi au sisteme de acţionare diferite (PTRD are închizător manual, în timp ce PTRS este semiautomată), performanţele sunt asemănătoare, glonţul de 14,5 mm putând perfora fără probleme o placă de oţel cu grosimea de 40 mm de la 100 metri.

PTRD

PTRD

PTRS

PTRS

Pe locul trei, copia iraniană a austriecei Steyr HS.50, numită foarte plastic AM50. Este o armă single-shot, adică fiecare cartuş trebuie introdus manual în armă, neexistând un încărcător, iar ţeava forjată la rece, frâna de gură extrem de eficientă şi greutatea de 12,4 kg îi oferă o precizie extrem de ridicată la o distanţă de 1500 de metri. Folosită, printre alţii de armata siriană, Hezbollah şi diversele fracţiuni tribale din Libia, AM50 este prezentă oriunde interesele şi Gărzile Revoluţionare Iraniene îşi fac apariţia.

AM50 în Irak

AM50 în Irak

Muniţia de calibru .50 este foarte variată, statutul de cartuş standard NATO făcându-l nelipsit din oferta oricărui producător de muniţie ce ţine la numele său. Muniţie cu cămaşă întreagă, perforantă, incendiară şi multifuncţională (aşa numitul HEIAP – High Explosive, Incendiary, Armor Piercing, codificat sub numele de Mk211 sau Raufoss, după compania norvegiană ce l-a născocit) oferă unui trăgător posibilitatea de a distruge diverse, corelând efectul dorit cu ţinta din vizor.

Mk211 Raufoss

Mk211 Raufoss

 

 

Parles-vous francais?

Dragii moșului, sunt sigur că imaginile din clipul de mai sus vă sunt foarte familiare. Sunt din știrile de ieri, despre atacul de la Paris. Ca să dau cu tifla diverșilor dătători cu părerea din televiziuni, spun ”atacul” și nu ”atentatul terorist” pentru că treaba de ieri, după părerea mea, este o operațiune paramilitară de precizie, un asasinat multiplu cu ținte exacte, dacă vreți echivalentul islamist an unui atac cu drone american.

De ce spun asta? Pentru că în cei aproape 20 de ani cât am avut ca hobby operațiunile ”murdare”, formațiunile insurgente, ”neregulate”, unitățile paramilitare și de gherilă, începând cu partizanii sovietici și SOE-ul englez din cel de-al Doilea Război Mondial, continuând cu războaiele de decolonizare, post-coloniale și civile din Africa (Angola, Mozambic, Katanga/Congo, Guineea Bissau, Sudan, Somalia, Etiopia/Eritreea), războaiele mai mult sau mai puțin oficiale din Indochina (Vietnam, Laos, Cambodgia), terorismul palestinian și terminând cu gherilele marxiste europene susținute de KGB ce ajutau ”lupta de eliberare de sub jugul imperialist al popoarelor din Africa, Asia și America Latină” sau Operațiunea GLADIO a NATO, am învățat că există anumite șabloane, căi de de acțiune sau modus operandi specific unor anumite genuri de grupări insurgente/teroriste/de gherilă.

Pentru a defini termenul, ”paramilitar” denotă o organizație militară sau semi-militară a cărei structură organizatorică, instrucție, subcultură și funcție e sunt similare cu cele ale forțelor armate ale unei țări, fără a face parte în mod oficial/formal din acestea. În România, cel mai bun exemplu de forțe paramilitare au fost Gărzile Patriotice din perioada comunistă.

Întorcându-ne la ziua de ieri, avem un atac relaxat, metodic, secvențial, realizat după un scenariu îndelung repetat, după tipicul forțelor speciale. Analizând echipamentul (hainele aproximativ civile, ”pieptarele” port-încărcător și armele de tip Kalașnikov) concluzia este aceeași – o operațiune bine gândită, în care confortul operatorilor, anonimitatea, capacitatea de discriminare și de eliminare a victimelor colaterale sunt esențiale în planificare. Nu este o operațiune tipică organizațiilor islamiste de astăzi, caracterizate prin atentate (sinucigașe sau nu) cu bombe improvizate din explozivi artizanali sau industriali, ci mai degrabă duce cu gândul la atacul lui Carlos Șacalul asupra Conferinței OPEC de la Viena din 1975 sau la atacurile gherilelor marxiste ca Armata Republicană Irlandeză,  Armata Roșie Japoneză (masacrul de pe aeroportul Lod din Israel în 1972), Facțiunea Armata Roșie germană sau Brigăzile Roșii și formațiunile de extremă dreaptă contolate de rețeaua GLADIO a NATO ce au ucis sute de oameni în Italia anilor 1970-1980 al căror operatori, antrenați de instructori ai KGB sau altor servicii secrete comuniste (StB-ul cehoslovac, Stasi est-german sau DS-ul bulgăresc) deveniseră unii dintre cei mai buni luptători de comando din lume, capabili de a se infiltra și a lovi oriunde în lumea vestică.

Acest atac ridică mai multe întrebări analiștilor de intelligence, prima fiind posibilitatea unei operațiuni de tip ”steag fals” (false flag) menită să atragă Vestul în războiul din Levant de partea regimului Assad (nivelul mult peste medie a pregătirii militare a atacatorilor) sau posiblitatea de creștere masivă a nivelului instrucției, tacticilor și strategiilor militanților extremiști, ceea ce impune o reanalizare a nivelelor de alertă, a strategiilor de răspuns contra/antiteroriste și a politicilor pro/antiemigrare a țărilor Vestice.

Friends from Afar

Sniper At Work

Sniper At Work

Whether specially trained and equipped expert shots or merely
individual riflemen of mediocre marksmanship, snipers have always
played a large role in combat in built-up areas. They have been used
to disrupt US operations, inflict casualties, and to tie down large
numbers of troops searching for them. The lethality and accuracy of
modern weapons, the three-dimensional aspect of urban battlefield,
and the many alleyways, corridors, and rear exits available for a
sniper’s use make him a threat that cannot be ignored. Commanders
and leaders at all levels must be aware of the threat posed by the
urban sniper, the effects he can have on friendly unit operations, and
the steps by which he can be countered and his threat minimized.

FM 90-10-1 AN INFANTRYMAN’S GUIDE TO COMBAT IN BUILT-UP AREAS

Dragii moșului, azi vom discuta despre o specialitate militară mult iubită de multă lume, inclusiv de tălpașii marelui Licurici, binențeles când nu e vorba de Juba sau de alte chestii care li se aplică lor. Anume, de sniper.

Pentru ușurința înțelegerii, voi defini termenul ”sniper” ca trăgătorul individual, echipat cu o armă de foc (nu neapărat cu lunetă) care trage focuri spre ținte alese cu grijă la distanțe medii/mari.

Syria special

Syria special

Evoluția războaielor din ultimele decenii a arătat preponderența operațiunilor urbane, care, din punctul de vedere militar ”clasic” este scenariul cel mai prost de ducere a luptei. Probabilitatea foarte mare a victimelor și pagubelor colaterale, imposibilitatea folosirii eficiente a marii majorități a mijloacelor blindate, comunicațiile deficitare, fragmentarea trupelor proprii și frecvența ridicată a incidentelor ”blue-on-blue”, precum și îngreunarea firească a formării, vizionării și controlului ”imaginii de ansamblu” va aduce un coșmar oricărui comandant.

Snipers

Snipers

În general, sniperii insurgenți folosesc populația locală ca mijloc de camuflaj, fiind echipați cu arme de calibru 7,62 mm (SVD Dragunov, PSL, Steyr SSG69, Mosin Nagant 91/30 sau Mauser K98k/M48 Yugoslav), echipate cu lunete excelente, chiar si variantele chinezești ce pot fi cumpărate pt 50 de dolari având calități optice mult superioare celor mai bune modele din al Doilea Război Mondial. Apariția sistemelor de vedere pe timp de noapte performante la prețuri rezonabile și proliferarea amortizoarelor de sunet (fiind eventual integrate în arme specifice, cum ar fi bulpup-ul sovietic SVU, o armă excelentă pentru lupta urbană) va pune probleme suplimentare celor însărcinați cu protecția trupelor, comandanților și soldaților însuși.

SVU

SVU

În timp ce forțele convenționale vor încerca să-și manevreze forțele masive pe străzile înghesuite din Belfast, Bagdad, Alep sau Saraievo, unitățile de gherilă vor folosi o altă cale. Vor folosi terenul urban, manipulând infrastructura și populația în folosul lor, folosind inteligența, precizia și înșelăciunea. Sniperul urban este cel mai eficient mijloc de luptă al unei unități insurgente, trăgând focuri disparate asupra inamicului și dispărând în mulțime. Este o ”unealtă” de precizie, ce permite operațiuni chirurgicale, lipsite în totalitate de pagube colaterale – indiferent dacă sunt umane sau materiale.

Aleppo

Aleppo

Paleta largă de muniție disponibilă în calibrul 7,62 mm (vorbim de arme ușoare) permite sniperilor atacuri eficiente împotriva personalului militar, a mijloacelor ușor blindate, a instalațiilor electronice (generatoare electrice, sisteme electronice/radio, turnuri/antene de emisie) și chiar împotriva tancurilor. Profitând de vizibilitatea redusă oferită de mijloacele de vizare, un sniper poate lovi cu succes de la o distanță mică (cca 200 m) echipajele tancurilor ce renunță deseori la protecția oferită de cutia blindată, sau pot deteriora mijloacele optice si/sau senzorii mașinilor de luptă folosind muniție de tip AP (perforantă).

Ghid antitanc

Ghid antitanc

Analizând luptele de după cel de-al Doilea Război Mondial, devine clar că în locuri ca aglomerările urbane din toată lumea, sniperii sunt cea mai eficientă și economică categorie de forțe, permițând unei forțe de mici dimensiuni să lupte cu un adversar masiv, precizia și capacitatea de foc discriminativ făcându-i un multiplicator de forță ce trebuie luat în seamă.

 

Borcane

Surprize-surpize...

Surprize-surpize…

Dragii moșului, după ce data trecută am vorbit despre farfuriile ce se îngroapă în pământ, pentru stricarea chefului de viață a diverselor țestoase (denumirea îi aparține unui fost amic, căruia îi urez pe aceasta cale ”La mulți ani”, azi fiind ziua lui), astăzi vom discuta despre diversele borcane ce se proptesc pe marginea drumului sau prin copaci și servesc la desfacerea diverselor conserve șenilate și iarăși la stricarea chefului diverșilor îndrăgostiți de ele.

Primele chestii de genul ăsta au apărut la sfârșitul celei de-a doua cotonogeli mondiale, când germanii au descoperit efectul Misznay-Schardin (numele-i vine de la cei doi cercetători ce l-au descoperit în mod independent, colonelul ungur Joszef Misznay si germanul Hubert Schardin), efect ce se aplică unei foi de exploziv, care, spre deosebire de o încărcătură sferică ce-și împrăștie puterea în toate direcțiile, își va concentra energia perpendicular pe suprafața sa. În caz ca o parte a foii de exploziv este lipită de o suprafață rezistentă, întreaga forță a exploziei se va concentra în direcția opusă. Puterea de penetrare variază în funcție de densitatea materialului folosit pentru ”capacul” bombei, astfel tantalum 16.654 g/cm3, cupru 8.960 g/cm3, fier 7.874 g/cm. Pentru utilizările fără constrângeri privind dimensiunile, un ”capac” din cupru este suficient, având cel mai avantajos raport dintre preț și rezultat.

Explicații

Explicații

Au apărut câteva aplicații ale acestui efect, sub forma câtorva mine antitanc, așa numitele off-route mines, mult mai ușor de instalat și de camuflat decât clasicele ”farfurii”.

Startul l-a dat, binențeles, Armata Roșie, prin modelul TM-83. Cu un diametru de 250 mm și o greutate de 20 kg, sistemul dublu de detonare (un activator seismic cu geofon și declanșator infraroșu ca sistem principal și comandă manuală cu detonator electric ca secundar), TM-83 poate lovi un tanc de la o distanță maximă de 50 m, optim fiind considerat un 20-25 m. Mina poate penetra lejer 15-40 cm de blindaj omogen de la 25-35 m, fiind suficientă pentru mașinile de luptă ale infanteriei sau transportoare blindate.

TM-83

TM-83

Suedia a venit tare din urmă, având în dotare modelul FFV 016, având o greutate de 26 kg și comandă manuală prin detonator electric. Având o putere de penetrare de 60 mm la 30 de metri, nu este prea eficientă împotriva tancurilor, putând însă să distrugă un blindat ușor sau mijloace neblindate precum camioanele.

FFV 016

FFV 016

Franța, la rândul ei, a introdus în dotare în 1978 modelul MIACAH F1 (Mine Antichar a Action Horizontale Modele F1), având un diametru de 20 cm, o lungime de 26 cm si o greutate de 13 kg, cu un sistem de comandă prin infraroșu și buclă de fir metalic (în mod secundar poate fi comandată manual), cu o putere de penetrare de 50 mm blindaj la 80 m. A fost adoptată de armata britanică (sub numele de L14A1) și de cea olandeză (ca NR29).

MIACAH F1

MIACAH F1

Două din cele mai interesante borcane vin din neutra Austrie, producătoare a multor jucărele mișto. Primul, modelul ATM-7, are un diametru de 32 cm, o lungime de 18 cm și o gretuate de 14 kg, fiind capabil să spargă 70 mm de blindaj de la o distanță de 80 m, producând o gaură de 120 mm diametru. Sistemul de comandă poate fi cu sârmă de contact, infraroșu sau comandă manuală.

 

ATM-7

ATM-7

Al doilea, SMI 22/7C, are dimensiuni mai reduse (18 cm diametru, 29 cm lungime, o greutate de numai 13 kg), având un sistem de comandă autonom cu infraroșu și capacitatea de auto-neutralizare. Durata de funcționare este de aproximativ 90 de zile, depinzând de temperatura ambientală ce influențează durata bateriilor.

SMI 22/7C

SMI 22/7C

Cel mai mare și mai greu borcan, MPB-ul polonez, are o lungime de 45 cm, un diametru de 36 cm și o greutate de 45 kg, fiind dotată cu un declanșator combinat acustic și infraroșu. Mina poate penetra 100 mm de blindaj la o distanță de 50 m, fiind programabilă să se autodistrugă după 1, 10 sau 30 de zile.

Mina-MPB

Mina-MPB

Cireașa de pe tort: dispozitivele explozive improvizate de tip EFP (explosive forged penetrator) ce utilizează efectul Misznay-Schardin. Printre primele utilizări ale acestora s-a numărat atentatul Rote Armee Faktion ce l-a ucis pe bancherul german Alfred Herrhausen în 1989, folosind o bombă de 7 kg instalată pe o bicicletă (spre deosebire de acest atentat, cel împotriva judecătorului Giovanni Falcone, atribuit Mafiei italiene, a folosit o jumătate de tonă de exploziv și a aruncat în aer un pod de autostradă). Principalii proponenți ai acestui tip de bombă au fost irlandezii din IRA, ale căror competențe s-au răspândit în Liban în anii 90, prin intermediul Hezbollah-ului, iar prin intermediul Iranului (principalul sponsor al Hezbollah) devenind una din cele mai letale arme din arsenalul insurgenței irakiene.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Fabricate din bucăți de țeavă metalică, încărcate cu explozive improvizate și ”căpăcite” cu discuri concave din tablă de cupru sau oțel, instalate în general la nivelul ferestrelor, IED-urile de tip EFP pot distruge orice tip de vehicul ușor blindat, fiind capabile de a ”ucide” un MRAP (vehicule protejate împotriva minelor îngropate, în general). Capacitatea de penetrare este, de regulă, egală cu diametrul discului-proiectil.

Mai amănunțit.

Mai amănunțit.

Disc și proiectil

Disc și proiectil

Efectul asupra unei uși blindate de Humvee

Efectul asupra unei uși blindate de Humvee

Interiorul ușii

Interiorul ușii

Concluzionând, o ”armă” simplă, ușor de fabricat, extrem de puternică și extrem de eficientă. Unul dintre mijloacele preferate de luptă a grupărilor insurgente, EFP-ul este unul dintre cele mai răspândite modele de bombe improvizate, în special în Orientul Mijlociu și nu numai.

Читачі Харківський, у вас є повідомлення.