Medicina de gherilă (part 1)

Tânărului pensionar GLS.

Dragii moşului, aşa cum s-a văzut de la a doua mardeală mondială încoace, în conflictele moderne insurenţii şi gherilele au jucat un rol important, întârziind şi blocând mişcările adversarului, ţinând blocate trupe, provocând pierderi umane şi materiale, erodând voinţa politică şi câştiând astfel războaie precum cel din Vietnam, cel sovieto-afgan din 1979-1989, actualul război din Afganistan, precum şi războaiele civile din Yemen, Siria, Libia şi nu numai. Factorii de forţă ai operaţiilor de gherilă sunt demoralizarea şi consumarea energiei şi materialelor adversarului prin ambuscade, sabotaje şi adunarea de informaţii în sprijinul forţelor proprii.

În momentul în are un soldat NATO este rănit în Afganistan sau aiurea, primul ajutor îl primeşte de la colegii de echipă, după care este preluat de un sanitar/medic ce îi aplică procedurile medicale avansate de stabilizare şi îl predă unei echipe aeromedicale de evacuare (elicopter MEDEVAC) ce îl transportă la un spital/clinică de campanie cu facilităţi chirurgicale, de unde este trimis la un spital din Germania sau în SUA pentru tratament. Acest lanţ de îngrijire se bazează pe următorii factori:

  1. În acel moment, NATO are o superioritate aeriană totală, fapt ce permite chemarea evacuării medicale în orice moment;
  2. Sunt disponibile spitale de campanie şi echipe avansate de chirurgi pentru preluarea pacientului;
  3. Sunt disponibile capacităţi medicale ce depăşesc de obicei necesarul în calitatea şi disponibilitatea echipamentului.

În conflictele ce se prefigurează, exemplificat de cel din Ucraina, sunt toate şansele ca adversarul să aibe capabilităţi antiaeriene avansate, astel încât supremaţia aeriană şi libertatea de mişcare sunt puse la îndoială, dacă nu imposibile. Astfel, timpii de evacuare vor fi mult mai mari, evacuarea aeromedicală putând fi imposibilă. Un alt factor ar fi faptul că unităţile medicale militare vor fi supraaglomerate de cazurile militare, mult mai multe decât în cazul unui conflict neregulat. Continuând, se poate să nu existe o zonă sigură în spatele ariilor de luptă care ar permite evacuarea victimelor, în special în cazul forţelor de rezistenţă ce acţionează în sprijinul armatei proprii.

În lumina noilor ameninţări, modelul clasic (liniar) de tratament (din zona de luptă la spital şi apoi la centrul de reabilitare nu se mai poate folosi. Este nevoie de dezvoltarea unui sistem ciclic, unde luptătorul de herilă este evacuat din zona de ontact cu inamicul, este stabilizat şi primeşte tratament în zona de operaţii şi este reabilitat sau trimis spre reabilitare în afara zonei controlate de inamic, dacă este posibil. Din cauză că facilităţile medicale militare nu sunt disponibile, capabilităţile medicale CIVILE vor fi folosite pentru tratamentul medical al forţelor de gherilă din zona de operaţii.

Front toward enemy

Tuturor celor ce-au bătut munţii şi deşerturile lumii. Şi nu numai.

Uhm... S-a înţeles?

Uhm… S-a înţeles?

Dragii moşului, astăzi vom vorbi pe larg despre o anumită categorie de petarde, pe care eu personal o consider de nelipsit din dotarea oricărui soldat, dar care lipsește din dotarea Armatei Române. Mina de tip Claymore şi copiile sale cu licenţă sau fără, ca modelul sovietic MON-50 sau iugoslava  MRUD, aduc o putere individuală de foc, un nivel de siguranţă şi o versatilitate în utilizare ce surclasează categoric orice dezavantaj legat de greutate (1,5 kg) sau preţ (119$ în 1993).

M18A1 Claymore

M18A1 Claymore

În ordinea numerelor de pe tricou, prima este M18A1 Claymore. Are forma rectangular convexă, dimensiunile de 216x38x124 mm şi greutatea de 1,5 kg, mina Claymore încorporează în carcasa din plastic de culoare verzuie (versiunile inerte de antrenament sunt de culoare albastră) o cantitate de 680 grame de exploziv plastic C4 şi 700 de bile din oţel moale cu diametrul de 3,2 mm. La detonare, acestea sunt propulsate cu o viteză de 1,200 metri pe secundă, oferind o energie cinetică de aproximativ 80 de Jouli la impactul cu ţinta. Bilele din oţel moale sunt deformate în momentul exploziei, căpătând aspectul gloanţelor de calibrul .22 LR (5,6 Geco), fiind astfel stabilizate în zbor, fiind împrăştiate într-un unghi de 60º, acoperind o zonă letală de până la 250 m. Zona efectivă de lovire este la distanţa de 50 metri, unde se acoperă un şablon cu înălţimea de 1,8 metri şi lăţimea de 50 metri, asigurându-se un echilibru optim între letalitatea fragmentelor şi saturaţia zonei, probabilitatea de lovire a unei ţinte de dimensiuni umane în poziţia culcat fiind de 30%.

Complet M18A1

Complet M18A1

Mina este transportată într-o bandulieră, alături de sistemul electric de detonare, compus dintr-o capsă pirotehnică electrică, ataşată de 30 metri de cablu şi un declanşator M57. Declanşatorul este de tip inductor, transmiţând un impuls electric de cel puţin 2 V, suficient pentru a detona mina. Ultima versiune a acestei mine include un sistem non-electric de detonare instantanee, compus dintr-o amorsă cu tub de șoc de 30 m, o capsă detonantă și un declanșator de tip M81. Ca metode alternative de detonare, sistemul permite ataşarea unor sisteme improvizate electrice şi ne-electrice, dar acestea sunt foarte rar folosite în comparaţie cu detonarea controlată manual.

Numărul 2, sovietica MON-50 (spun ”sovietic” pentru că a apărut în vremea Uniunii Sovietice, fiind actualmente în dotarea tuturor armatelor ex-URSS, inclusiv a celei a Republicii Moldova) poate fi detonat în multiple feluri, electric (având un sistem seismic cu geofon, printre altele), cu fitil detonant și prin diverse sisteme mecanice (percutoarele de tip MUV, cunoscute în Armata Română ca ”percutoare universale de tip PU2”). Astfel, MON-50 devine un mijloc de apărare (și nu numai) extrem de versatil, ușor și eficient, popularitatea acesteia în rândul soldaților ruși fiind imensă. Având dimensiunile de 226x35x155 mm, are o greutate de 2 kg, fiind astfel extrem de portabilă. Mina este fabricată pentru export în Bulgaria şi a fost adoptata de Bundeswehr sub numele de DM51. Este transportată într-o bandulieră textilă, alături de sistemul de detonare compus din inductorul EDP sau EDPr, capsa pirotehnică şi cablul electric, dar poate fi găsită şi sub forma completului VKPM-2 ce conţine 4 mine, un tablou de comandă, cabluri şi diferite declanşatoare mecanice şi electrice.

MON-50

MON-50

Numărul 3, yugoslava MRUD.

MRUD

MRUD

Are o formă rectangular-convexă, cu dimensiunile de 230x50x89 mm, corp din plastic, culoare verde, cu doua picioare de tip foarfece, ce servesc la fixarea şi direcţionarea minei. Corpul minei conţine 900 g exploziv plastic şi o matrice compusă din 650 de bile din oţel cu diametrul de 5.5mm, aşa cum se observă în imaginea de mai jos:

MRUD disecţie

MRUD disecţie

Are prevăzute două locaşuri de montare a detonatoarelor, care pot primi orice declanşator ce are filet M10x1, specific sistemelor iugoslave. În mod obişnuit, este livrată cu un declanşator electric compus dintr-un detonator electric EK-40-69, 30 de metri de cablu, un sistem de verificare şi un inductor manual similar cu cel american M57. Prin faptul că pot folosi diferite sisteme de declanşare, spre deosebire de marea majoritate a suratelor occidentale care sunt proiectate pentru a fi declansate electric, MRUD şi surata rusă MON-50 sunt cele mai versatile drăcovenii din aceasta categorie. În general, se folosesc declanşatoarele de tip tragere model UMP-1 şi UMP-2, precum şi declanşatorul multifuncţional UMNOP-1. Modelul UMP-1 este un declansator de tip trip-wire, ce foloseşte un impuls/tragere axială pentru a declanşa încărcătura explozivă.

UMP-1

UMP-1

Modelul UMP-2 este tot un declanşator de tip trip-wire, dar foloseşte un impuls radial (lateral), având posibilitatea de a folosi mai multe linii de declanşare.

UMP-2

UMP-2

Declanşatorul de tip UNMOP-1 este cel mai versatil, permiţând declanşarea în urma impulsurilor radiale, axiale şi de apăsare.

UNMOP-1

UNMOP-1

În afară de aceste modele, copii mai mult sau mai puţin fidele sunt produse în China, Pakistan, Africa de Sud şi Koreea de Sud, în afară de modelele europene pe care le vom discuta mai departe.

China – Type 66. Dimensiuni 216x35x83 mm, greutate 1,45 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire) întâlnită în Afganistan, Angola, Cambodia şi Irak.

Type 66 - China

Type 66 – China

Pakistan – P5 Mk1. Dimensiuni 230x50x90 mm, greutate 1,45 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). întâlnită în Afganistan şi Pakistan.

P5 Mk1 - Pakistan

P5 Mk1 – Pakistan

Africa de Sud. No 2 AP mine, dimensiuni 216x35x83 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Angola, Burundi, Congo, Namibia, Rwanda, Africa de Sud, Zambia şi Zimbabwe.

No. 2 - Africa de Sud

No. 2 – Africa de Sud

Koreea de Sud. K440, dimensiuni 178x40x104 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Koreea de Sud numai.

K440 - South Korea

K440 – South Korea

Din Chile vine o mină numită simplu „Directional APers”, cu dimensiunile de 220x60x140 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare, întâlnită doar în Chile.

Directional APers - Chile

Directional APers – Chile

Europenii au copiat cu foarte mare entuziasm conceptul Claymore, extrem de neutra Austrie venind cu nu mai puţin de 5 modele diferite, Franţa şi Suedia cu câte 1 şi Italia cu 3.

Austria – APM 1. Dimensiuni 140x40x80 mm, greutate 1 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Angola.

APM 1 - Austria

APM 1 – Austria

Austria – APM 2. Dimensiuni 315x60x155 mm, greutate 2,95 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire).

APM 2 - Austria

APM 2 – Austria

Austria – DFC-19. Dimensiuni 230x35x95 mm, greutate 1,9 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Austria şi Elveţia.

DFC-19 - Austria

DFC-19 – Austria

Austria – DFC-29. Dimensiuni 265x45x120 mm, greutate 2,9 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Austria şi Elveţia.

DFC-29 - Austria

DFC-29 – Austria

Austria – HM-1000. Dimensiuni 290x30x130 mm, greutate 2,4 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire).

HM-1000 - Austria

HM-1000 – Austria

În afară de acestea, producătorii austrieci au mai scos câteva modele despre care informaţiile sunt virtual inexistente, nefiind în dotarea niciunui stat:

SMI 20/1C - Austria

SMI 20/1C – Austria

SMI 21/11C

SMI 21/11C – Austria

SMI 21/3C - Austria

SMI 21/3C – Austria

Franţa – MAPED F-1. Dimensiuni 180x60x120 mm, greutate 1 kg, cu un sistem declanşare electrică foarte complicat. Întâlnită în Franţa.

MAPED F1 - Franţa

MAPED F1 – Franţa

Suedia vine tare din urmă cu FFV 013, o mină de mari dimensiuni (450x250x30 mm), cu o greutate de 20 kg, întâlnită în Angola şi Liban.

FFV 013 - Suedia

FFV 013 – Suedia

Italia are în dotare modelul VS-DAFM1 cu dimensiuni 342x38x168 mm, greutate 3,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare. Nefolosită de nici o armată.

VS-DAMF1 - Italia

VS-DAMF1 – Italia

Italia – VS-DAFM6 cu dimensiuni 530x270x60 mm, greutate 18,2 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare.

VS-DAFM6 - Italia

VS-DAFM6 – Italia

Italia mai are şi VS-DAFM7 cu dimensiuni 190x170x60 mm, greutate 10,7 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare, cu aspect identic ca VS-DAMF6.

Cireaşa de pe tort, MAI GA4. Dimensiuni 400x100x260 mm, greutate 22,8 kg, declanşare electrică şi electronică prin senzori. Mină anti-infanterie şiu anti-elicopter, folosibilă în ambuscade. Made in Romania. 😀

MAI GA4 - România.

MAI GA4 – România.

Welcome to…

 

Cercetaș

Cercetaș

… Un bărbat tânăr, pe o coastă de deal, privește printr-un binoclu o bază militară situată la marginea orașului. În spatele său, doi adolescenți asamblează relaxați o dronă. Au tipărit-o cu o seară înainte, la o imprimantă 3D creată ea însăși din piese făcute la altă imprimantă 3D. Pornesc sistemele de control (un controller de tip ArduPilot, un GPS și un sistem de georeferențiere a fotografiilor), iar drona își ia zborul și se înalță la 300 de metri. Programul de zbor încărcat în memorie o face să parcurgă nevăzută și neauzită toată suprafața bazei, fotografiind cu o rezoluție foarte mare fiecare petic de pământ. După 15 minute, drona aterizează, este demontată și mașina cu cei trei dispare pe drumul prăfuit…

… Forțele guvernamentale trec, a nu se știe câta oară, pe o bucată de drum. Neștiută, o mină antitanc stă sub pietriș. E un TM62, o mină sovietică antică. Dar a fost modificată prin schimbarea focosului cu un sistem compus dintr-o placă Arduino, de dimensiunile unui card bancar, un magnetometru, un senzor infraroșu pasiv, un microfon ce detectează zgomotele de motor și șenile, o memorie în care sunt introduse sunetele specifice motoarelor de tanc și camion și un modul radio Xbee, cât o monedă. Astfel, câmpul de mine a devenit un imens sistem de supraveghere, ce transmite mișcările de trupe în mod automat unui centru C4I (comandă, control, computere, comunicații și informații) aparținând forțelor insurgente. Mina se află în modul „pasiv”, în care ascultă. Poate fi dezactivată total sau armată ca să explodeze la orice tip de influență (magnetică, infraroșu/termal, acustică, mecanică prin apăsare) din partea unui tanc sau camion militar. Prețul total al pieselor focosului? În jur de 60 de euro. Utilitatea unui sistem integrat de supraveghere de lungă durată, ce are capacitatea suplimentară de a distruge orice tanc și a interzice căile de comunicații? Neprețuită…

… Trupele guvernamentale urmăresc un sniper ce tocmai a lovit echipajul unui tanc, blocând o stradă și declanșând o ambuscadă ce a decimat un convoi de aprovizionare. La intrarea într-o clădire dărăpănată, insurgentul deschide o ușă din lemn și o ia la fugă înăuntru, traversează clădirea și iese pe ușa din spate. Deschizând aceeași ușă, soldații sunt întâmpinați de o explozie ce le trimite un nor de bile metalice care-i culcă la pământ. Senzorul infraroșu al dispozitivului IED declanșase explozia la intrarea primului soldat. La trecerea insurgentului, un tag de tip RFID (timbrul antifurt de pe produsele din hipermarket-uri) de identificare purtat pe o brățară la încheietura mâinii fusese identificat ca „prieten” și i se permisese trecerea. Soldații, neavând tag de identificare și considerați „inamici”, declanșaseră IED-ul…

… Într-o încăpere întunecată, câțiva tineri lucrează concentrați pe laptopuri și stații de lucru cu monitoare de mari dimensiuni. Folosind Google Earth și imaginile furnizate de dronă, crează un plan de atac ce includ datele balistice pentru lansatoare de tip BM-21 Grad, rachete de 107 mm și mortiere, care va fi transmis codat prin sistemul de telefonie satelitară Thuraya. Astfel, fiecare sistem de armament își va cunoaște din timp misiunea…

… Pe aceeași culme de deal folosită cu câteva zile mai devreme, un alt bărbat duce la ochi binoclul. Satisfăcut de ceea ce vede, rostește câteva cuvinte în telefonul ce-l ține la ureche. Dintr-o duzină de locuri de jur împrejurul bazei, lansatoarele și mortierele instalate pe camioane și mașini de teren nivelează baza guvernamentală, nelăsând nici un petec de pământ nelovit de explozii și schije.

În același timp, toate câmpurile de mine „adormite” trec în mod activ de luptă, blocând toate căile de comunicații din jumătate de țară, permițând insurgenților să înceapă cu succes o lovitură de stat ce va duce la schimbarea regimului…

Scenariu science fiction? Nu.

Bun venit în Donbass / Sarajevo / Mogadishu / Damasc / Basra, 3 august 2016.

 

Little green men

Lui Mihais, unul dintre ”profesorii” mei preferați

Ucraina

Ucraina

Dragii moșului, în lumina ultimelor evoluții de peste granița de nord a României, se conturează o evoluție extrem de interesantă a lucrurilor în Europa și nu numai. Nu comentez chemarea la oaste a cocălarilor amorezați de iPhone, lucru extrem de plâns de aceștia sau articolele scoase de diverși magazioneri ce se bat cu cărămida în piept de ce ar face ei cu Armata Română și nu s-a făcut, că de, tot românu’ e expert în fotbal, manele și (geo)politică. De obicei nu mă bag în chestii de-astea, pentru că nu-mi plac și nu le consider elementul meu. Dar acum e o situație specială.

În opinia mea, ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este continuarea logică a unui joc început acum 50 de ani, în apogeul Războiului Rece. Vestul a crezut că l-a câștigat, dar se pare că a fost numai o remiză, sau o pauză temporară, dacă nu vrem să considerăm că ne aflăm azi în cel de-al doilea Război Rece. Războaiele duse prin interpuși (războaiele de decolonizare din Africa, cel din Vietnam, războiul sovieto-afgan din anii ’80), folosirea gherilelor marxiste palestiniene și vest europene (și terorismul este o tehnică de luptă extrem de eficientă), presiunea dusă de partidele socialiste, influențarea opiniei publice prin ”intelectuali”, ziariști și ziare cumpărate, folosirea ”idioților utili”, toate acestea s-au înscris în gama largă de mijloace de luptă ale KGB-ului sovietic până la desființarea lui, în anii ’90. Dar cum lupul își schimbă părul dar nu și spiritul, FSB-ul, ca moștenitor, a primit și arhivele cuprinzând experiența și planurile operaționale ale fostului KGB.

Răspunsul Vestului a fost unul slab, singurele servicii de informații demne de luat în seamă fiind britanicele MI5 și MI6, într-o mult mai mică măsură SDECE-ul francez și CIA americană. Planuri ca operațiunea Gladio, scoase la iveală în 1990 de Giulio Andreotti, pe atunci premier al Italiei și dezmembrate apoi în toate statele NATO, au lăsat Europa la mâna liderilor socialiști ce au promovat apropierea de Moscova și reducerea cheltuielilor militare. Căderea Zidului Berlinului a adus în ”ograda” NATO un set de țări considerate semi-inamice, ce au fost ”castrate” militar și folosite ca zonă-tampon împotriva unei foste Uniuni Sovietice considerată extrem de slabă.

Răspunsul Moscovei la răspunsul Vestului a fost o lentă, dar permanentă întărire a capacităților informative și militare, promovarea unor politicieni loiali în țările apropiate (Lukașenco în Bielorusia, Yanukovici în Ucraina), precum și căutarea unor aliați de nădejde (tradiționala Serbie, Grecia, Ungaria). Astfel, în anul Domnului 2014, anexarea Crimeei a pus lumea în fața unui fapt împlinit, facilitat de palida reacție a vestului la cele două războaie din Cecenia și la cel din Abhazia, unde trupele georgiene au suferit o înfrângere umilitoare.

Actualul război din Ucraina este continuarea logică a 50 de ani de experiență în domeniul operațiunilor subversive, a războaielor prin interpuși și a stilului hibrid de luptă, unde ocuparea unei părți a teritoriului ”inamic” este mascată sub forma operațiunilor umanitare, iar mijloacele economice și politice sunt folosite pentru întârzierea și slăbirea răspunsului advers. În acest timp, omuleții verzi în uniforme militare, lipsiți de orice însemn dar purtători de Kalașnikov, fac legea în teritoriile ocupate.

Bun venit în a patra generație a războiului.