Dragii moșului, distracția zilei de azi vine din Țara Dimineților Liniștite de Coniac, Coreea de Nord adică. Ceea ce se vede în poza de mai sus este mai mult decât se înțelege la prima vedere, așa că necesită explicații.
Ceea ce se vede sunt niște An-2 lansînd parașutiști de la joasă înălțime. ”Epave de-astea are și Armata Română”, a spus cineva pe feisbuc. Explicația pozei este: niște biplane făcute din pânză și lemn, zburând la o înălțime foarte joasă și cu o viteză extrem de redusă, lansează unități de comando. Se spune că NordCoreea are 300 de asemenea biplane. Un calcul simplu ne arată că 300 de biplane X 10 oameni antrenați la sânge (lipsa de tehnologie, care oricum poate ceda oricând, este compensată de un antrenament intens si diversificat al soldaților) rezultă mult haos produs în spatele liniilor inamice.
Misiunea acestor unități sinucigașe de nord coreeni va fi multiplă, distrugerea unor instalații cheie militare sau de infrastructură, uciderea liderilor civili și militari, precum și terorizarea populației. Această tactică de penetrare în adâncime necesită o pregătire intensă pentru trecerea la capacitate maximă de luptă instantanee a națiunilor țintă, în cazul nostru Coreea de Sud.
Folosit în acest mod, An-2, cu aripi din pânză și lemn, ceea ce îi oferă o secțiune radar foarte mică, zburând la o înălțime foarte joasă și viteză redusă, este foarte greu de detectat de către radarele avioanelor de intercepție, incluzînd pe cele Doppler, ale căror filtre tind să elimine obiectele ce se mișcă foarte încet, în special când se mișcă în plan oblic față de emițător. Un experiment făcut în Washington DC a arătat că nici măcar sistemul ce apără Casa Albă nu poate detecta, darămite să oprească, un aparat ce zboară aproape de sol cu o viteză redusă. Sistemele antiaeriene ”clasice” vor avea extrem de puține șanse să detecteze și să doboare asemenea avioane, cele mai bune soluții venind de la sisteme cu rază foarte scurtă (VSHORAD) – rachete antiaeriene cu lansare manuală de tip Stiger, Strela, Igla sau SAAB RBS70. Dar iarăși numărul acestor sisteme este limitat, pe când un An-2 poate decola și ateriza literalmente oriunde.
Concluzia? Într-o lume obsedată de multiroluri, rachete, radare, senzori de fuziune, loviturile cele mai puternice vor veni de la biplane din lemn, mașini civile și omuleți verzi.
Mie nu imi vine sa cred cat de under-rated sunt avioanele alea.
Pana acum nu am intalnit inca pe nimeni care sa aprecieze tractoarele zburatoare.
Ultima data am vazut in Serbia cateva in stare de functionare.
Sunt cateva bucati din astea depozitate la iesirea din Craiova dupa Pielesti parca
Curg „trențele” de pe ele, au elice, motor nu imi dau seama daca mai au sau nu…
Am zis daca voi castiga vreodata la loto cumpar macar unul sa l restaurez 🙂
De cate ori trec cu masina pe langa ele imi aduc aminte de un pilot pe asa ceva de la Devesmelu care pe vremea aia visa sa faca din An2 inclusiv avion de vanatoare… De felul lui era mai nebun, cand iti era lumea mai draga baga un picaj din ala naucitor pe motiv ca a vazut el vreo bucata cu cracii desfacuti in vreo Dacie ascunsa pe drumeagurile din porumbi… Nu conta daca avea sau nu echipaj de parasutisti sau nu, el voia sa i sperie pe aia care faceau amor in Dacie…Cand erau Migurile in floare la Devesmelu toti pilotii de pe Mig se inchinau cand il vedeau pe nebun ce viraje face la mica inaltime
Din ce se vede in imaginea aia baga la automat la greu… cordu’ sa traiasca 🙂 , este normal la inaltimea aia, candva japii reusisera sa parasuteze un om de la vreo 82 m altitudine, ceea ce zic eu ca nu este asa usor …
Pentru operatiuni de mica amploare merge si AN2 mai ales ca poate zbura jos, dar deja gafaie cand il incarci cu mai mult 8 parasutisti echipati de lupta, iar pe distanta ceva mai mare… motorul este antic si mare gurmand +foarte zgomotos