„Pack your kit for 96 hours. If you take casualties, do not expect a MEDEVAC.”

Scenariul 1: o patrulă de cercetare în spatele liniilor inamice, 12 oameni în șir indian. o dronă îi detectează. Rezultat: rapid și fără echivoc.

Scenariul 2: aceeași patrulă de 12 oameni, de această dată 6 perechi răspândiți pe 10 kilometri pătrați. Posibilitatea de detecție și anihilare, mult redusă.

Primul război cecen a adus ca inovație tactică echipa de vânători-ucigași (Hunter-Killer) compusă dintr-un lansator de grenade reactive, un mitralior, un lunetist și 1-3 cărători de muniție ce au hăcuit coloanele blindate rusești ăn atacuri de tip Posada, profitând de ruinele ce ofereau poziții camuflate de tragere, de clădirile înalte și străzile înguste ce facilitau atacurile împotriva tancurilor și infanteriei, urmate de retrageri rapide și angajarea luptei ăn alte locuri.

Vorbim acum de o extremizare a acestei idei, perechi de soldați echipați cu marcatoare laser, muniții rătăcitoare, drone, sisteme de bruiaj / război electronic, ce se coordonează prin sisteme de tip Starlink, Iridium sau radiouri HF (înaltă frecvență), aprovizionați prin drone și/sau cache-uri ascunse, operând autonom, cu un ”permis de vânătoare” ce le permite angajarea țintelor de oportunitate și nu numai a obiectivelor fixate din timp, cu o minimă sau nici o supervizare din partea ofițerilor coordonatori, soldați ce pot orbi un sistem antiaerian de tip S-400 sau distruge un depozit de carburant sau de muniții, deschizând astfel calea atacurilor aeriene proprii sau a unor atacuri terestre.

Dispersia membrilor echipei asigură, pe lângă supraviețuire (doi oameni se pot camufla mult mai ușor, semnătura termică este mult redusă față de o grupă de 12), folosirea conceptului de ”roi” și suprasaturarea defensivei adverse, 5-6 echipe pot converge din direcții diferite asupra unui obiectiv (sistem radar, centru de comandă, depozit, etc), marcând laser ținta pentru lovituri inteligente de artilerie, drone rătăcitoare (loitering munitions), plantând ”momeli” electronice, detectarea sau distrugerea unei perechi neducând la anularea misiunii, ci fiind doar un impediment minor din punct de vedere tactic/strategic.

Conceptul ”haitei de lupi” pune bază pe independență și acțiunile izolate, fără suport direct, încrederea acordată subordonaților că vor îndeplini obiectivul final și nu micro-managementul acestora, precum și execuția decentralizată, ”la momentul oportun”. Rezultatul este un multiplicator de forță ce va paraliza inamicul prin destabilizarea spatelui frontului, într-o manieră similară acțiunilor de partizani din toată Europa a celui de-al doilea război mondial.