Tuturor celor ce-au bătut munţii şi deşerturile lumii. Şi nu numai.

Dragii moşului, astăzi vom vorbi pe larg despre o anumită categorie de petarde, pe care eu personal o consider de nelipsit din dotarea oricărui soldat, dar care lipsește din dotarea Armatei Române. Mina de tip Claymore şi copiile sale cu licenţă sau fără, ca modelul sovietic MON-50 sau iugoslava MRUD, aduc o putere individuală de foc, un nivel de siguranţă şi o versatilitate în utilizare ce surclasează categoric orice dezavantaj legat de greutate (1,5 kg) sau preţ (119$ în 1993).

M18A1 Claymore

În ordinea numerelor de pe tricou, prima este M18A1 Claymore. Are forma rectangular convexă, dimensiunile de 216x38x124 mm şi greutatea de 1,5 kg, mina Claymore încorporează în carcasa din plastic de culoare verzuie (versiunile inerte de antrenament sunt de culoare albastră) o cantitate de 680 grame de exploziv plastic C4 şi 700 de bile din oţel moale cu diametrul de 3,2 mm. La detonare, acestea sunt propulsate cu o viteză de 1,200 metri pe secundă, oferind o energie cinetică de aproximativ 80 de Jouli la impactul cu ţinta. Bilele din oţel moale sunt deformate în momentul exploziei, căpătând aspectul gloanţelor de calibrul .22 LR (5,6 Geco), fiind astfel stabilizate în zbor, fiind împrăştiate într-un unghi de 60º, acoperind o zonă letală de până la 250 m. Zona efectivă de lovire este la distanţa de 50 metri, unde se acoperă un şablon cu înălţimea de 1,8 metri şi lăţimea de 50 metri, asigurându-se un echilibru optim între letalitatea fragmentelor şi saturaţia zonei, probabilitatea de lovire a unei ţinte de dimensiuni umane în poziţia culcat fiind de 30%.

Mina este transportată într-o bandulieră, alături de sistemul electric de detonare, compus dintr-o capsă pirotehnică electrică, ataşată de 30 metri de cablu şi un declanşator M57. Declanşatorul este de tip inductor, transmiţând un impuls electric de cel puţin 2 V, suficient pentru a detona mina. Ultima versiune a acestei mine include un sistem non-electric de detonare instantanee, compus dintr-o amorsă cu tub de șoc de 30 m, o capsă detonantă și un declanșator de tip M81. Ca metode alternative de detonare, sistemul permite ataşarea unor sisteme improvizate electrice şi ne-electrice, dar acestea sunt foarte rar folosite în comparaţie cu detonarea controlată manual.

Numărul 2, sovietica MON-50 (spun ”sovietic” pentru că a apărut în vremea Uniunii Sovietice, fiind actualmente în dotarea tuturor armatelor ex-URSS, inclusiv a celei a Republicii Moldova) poate fi detonat în multiple feluri, electric (având un sistem seismic cu geofon, printre altele), cu fitil detonant și prin diverse sisteme mecanice (percutoarele de tip MUV, cunoscute în Armata Română ca ”percutoare universale de tip PU2”). Astfel, MON-50 devine un mijloc de apărare (și nu numai) extrem de versatil, ușor și eficient, popularitatea acesteia în rândul soldaților ruși fiind imensă. Având dimensiunile de 226x35x155 mm, are o greutate de 2 kg, fiind astfel extrem de portabilă. Mina este fabricată pentru export în Bulgaria şi a fost adoptata de Bundeswehr sub numele de DM51. Este transportată într-o bandulieră textilă, alături de sistemul de detonare compus din inductorul EDP sau EDPr, capsa pirotehnică şi cablul electric, dar poate fi găsită şi sub forma completului VKPM-2 ce conţine 4 mine, un tablou de comandă, cabluri şi diferite declanşatoare mecanice şi electrice.

Numărul 3, yugoslava MRUD.

Are o formă rectangular-convexă, cu dimensiunile de 230x50x89 mm, corp din plastic, culoare verde, cu doua picioare de tip foarfece, ce servesc la fixarea şi direcţionarea minei. Corpul minei conţine 900 g exploziv plastic şi o matrice compusă din 650 de bile din oţel cu diametrul de 5.5mm, aşa cum se observă în imaginea de mai jos:

Are prevăzute două locaşuri de montare a detonatoarelor, care pot primi orice declanşator ce are filet M10x1, specific sistemelor iugoslave. În mod obişnuit, este livrată cu un declanşator electric compus dintr-un detonator electric EK-40-69, 30 de metri de cablu, un sistem de verificare şi un inductor manual similar cu cel american M57. Prin faptul că pot folosi diferite sisteme de declanşare, spre deosebire de marea majoritate a suratelor occidentale care sunt proiectate pentru a fi declansate electric, MRUD şi surata rusă MON-50 sunt cele mai versatile drăcovenii din aceasta categorie. În general, se folosesc declanşatoarele de tip tragere model UMP-1 şi UMP-2, precum şi declanşatorul multifuncţional UMNOP-1. Modelul UMP-1 este un declansator de tip trip-wire, ce foloseşte un impuls/tragere axială pentru a declanşa încărcătura explozivă.

Modelul UMP-2 este tot un declanşator de tip trip-wire, dar foloseşte un impuls radial (lateral), având posibilitatea de a folosi mai multe linii de declanşare.

Declanşatorul de tip UNMOP-1 este cel mai versatil, permiţând declanşarea în urma impulsurilor radiale, axiale şi de apăsare.

În afară de aceste modele, copii mai mult sau mai puţin fidele sunt produse în China, Pakistan, Africa de Sud şi Koreea de Sud, în afară de modelele europene pe care le vom discuta mai departe.

China – Type 66. Dimensiuni 216x35x83 mm, greutate 1,45 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire) întâlnită în Afganistan, Angola, Cambodia şi Irak.

Pakistan – P5 Mk1. Dimensiuni 230x50x90 mm, greutate 1,45 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). întâlnită în Afganistan şi Pakistan.

Africa de Sud. No 2 AP mine, dimensiuni 216x35x83 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Angola, Burundi, Congo, Namibia, Rwanda, Africa de Sud, Zambia şi Zimbabwe.

Koreea de Sud. K440, dimensiuni 178x40x104 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Koreea de Sud numai.

Din Chile vine o mină numită simplu „Directional APers”, cu dimensiunile de 220x60x140 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare, întâlnită doar în Chile.

Europenii au copiat cu foarte mare entuziasm conceptul Claymore, extrem de neutra Austrie venind cu nu mai puţin de 5 modele diferite, Franţa şi Suedia cu câte 1 şi Italia cu 3.

Austria – APM 1. Dimensiuni 140x40x80 mm, greutate 1 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Angola.

Austria – APM 2. Dimensiuni 315x60x155 mm, greutate 2,95 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire).

Austria – DFC-19. Dimensiuni 230x35x95 mm, greutate 1,9 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Austria şi Elveţia.

Austria – DFC-29. Dimensiuni 265x45x120 mm, greutate 2,9 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Austria şi Elveţia.

Austria – HM-1000. Dimensiuni 290x30x130 mm, greutate 2,4 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire).

În afară de acestea, producătorii austrieci au mai scos câteva modele despre care informaţiile sunt virtual inexistente, nefiind în dotarea niciunui stat:

Franţa – MAPED F-1. Dimensiuni 180x60x120 mm, greutate 1 kg, cu un sistem declanşare electrică foarte complicat. Întâlnită în Franţa.

Suedia vine tare din urmă cu FFV 013, o mină de mari dimensiuni (450x250x30 mm), cu o greutate de 20 kg, întâlnită în Angola şi Liban.

Italia are în dotare modelul VS-DAFM1 cu dimensiuni 342x38x168 mm, greutate 3,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare. Nefolosită de nici o armată.

Italia – VS-DAFM6 cu dimensiuni 530x270x60 mm, greutate 18,2 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare.

Italia mai are şi VS-DAFM7 cu dimensiuni 190x170x60 mm, greutate 10,7 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare, cu aspect identic ca VS-DAMF6.

Cireaşa de pe tort, MAI GA4. Dimensiuni 400x100x260 mm, greutate 22,8 kg, declanşare electrică şi electronică prin senzori. Mină anti-infanterie şiu anti-elicopter, folosibilă în ambuscade. Made in Romania. 😀