Dragii moşului, ideea de mai sus îi aparţine bunului meu amic Micuţu’. Mesajul complet, postat pe pagina lui personala de feisbuc, este:
„Vad multa lume ca isi schimba poza de profil, unii se panicheaza, altii vor sa se faca ceva, suntem revoltati, etc. Pai ma tatii ma, e simplu: daca nu ai acces la a te antrena si invata sa folosesti o arma, invata sa pui un Bandaj, invata un pic de prim ajutor, invata sa porti la tine o trusa minima cu un turnichet si vreo doua pansamente, invata ce trebuie sa comunici cand suni la 112, invata sa analizezi o situatie si sa iti tii panica sub control. Orice secunda conteaza, nu trebuie sa fie un atentat sau un incendiu neaparat, poate sa fie un accident stupid (da, accidentele sunt stupide in general).
Dar repet, orice secunda conteaza, orice mic ajutor dat cuiva sau tie insusi poate face diferenta intre viata si moarte.
Exista internet pentru motive superioare de a-ti pune selfi-uri si ce ai mancat azi, exista site-uri dedicate, videoclipuri, cursuri online. Exista asociatii, carti, exista Oameni care sunt doritori sa te investe lucrurile astea, de multe ori gratis, trebuie doar sa vrei.
Incetati sa va mai plangeti, incepeti sa ganditi proactiv, incepeti sa aveti un bagaj minim de cunostinte, o trusa minima. Diferenta sta in cele cateva secunde, secunde care fac diferenta intre o poveste de spus la o bere cu prietenii si familia sau o stire de la ora 5….”
Dincolo de faptul că este o postare plină de bun simţ (în adevărata definiţie a expresiei, acel common sense anglo saxon), mi-a atras atenţia asupra altui aspect, ceea ce iar în engleză se numeşte situational awareness, simţul situaţiei sau atenţia la ce se întâmplă în jurul nostru. Este mult mai probabil să vezi pe trecerea de pietoni oameni cu nasul afundat în telefoanele mobile, ce traversează fără nici o asigurare, eventual sar în faţa maşinilor fără să se gândească la cel de la volan, care probabil are şi el altă treabă (visat cu ochii deschişi, dezlegat integrame, transmis sms-uri) decât să fie atent la ce se intâmplă pe drum. Sau câţi oameni îşi mai păzesc astăzi buzunarele, ştiind să facă diferenţa între un grup de pensionari arţăgoşi că n-au locuri libere în autobuz (threat level – green) şi un stol de „broneţi” cât dulapul cu vădite intenţii agresive? Se pare că toată viaţa cotidiană s-a concentrat în acele nenorocite de telefoane…
Nu mai vorbesc de plăcerile aduse de valul de refugiaţi, pentru care trebuie să le mulţumim doamnei Merkel şi minunatului domn Hollande, care s-a declarat ieri în război cu ISIS. Care război, trăiţi-ar mobila şi televizoru’, când tu şi predecesorii tăi v-aţi pus capră în faţa arabilor, scuipând pe obrazul lui de Gaulle şi pângărind memoria miilor de soldaţi americani care îşi dorm somnul de veci pe câmpurile de batălie din Franţa, murind acolo ca să vă elibereze de germani? Ce-ar zice un preşedinte ca Eisenhower sau Reagan (nu caricatura care e acum la Casa Albă), nu v-ar bate obrazu’?
Pentru a exemplifica diferenta între un om neantrenat şi unul care a primit 2 ore de pregatire în prim ajutor, priviţi următorul clip, realizat de poliţia din Westminster, California:
Concluzia nu poate fi mai bună decât ce-a spus Andrei şi am citat eu în titlu:
„Invatati sa fiti oameni, nu oi!”
Lasă un răspuns