Piatra Șoimului, jud. Neamț.

Camionul opri brusc și se auzi o ușă trântită.

– Fazekaș, Bela și Bulz, la mine! se auzi vocea civilului. Era prietenul șefului, care apleca urechea la sfatul lui, așa că era bine să nu comenteze. Săriră din camion. Nu aveau voie cu bagaje, era ordinul, ci numai ce puteau sa ia in buzunare sau în mână. Singurele arme ce le aveau erau baionetele.

– Șefule, ne vedem peste 3 zile. Dacă nu, înseamnă că suntem într-o belea majoră, spuse el rânjind. Da’ sper să-ți aduc berbecii ăștia întregi și sănătoși, cel puțin la fizic.

– De ce nu și la cap? întrebă Mullahul.

– Pe mine dacă mă mușcă un câine, turbează, spuse civilul. Gata flăcăi? La drum, ca ne prinde ploaia!

* * *

Prima noapte o petrecuseră într-o stână părăsită. Totul fusese ok până civilul ochise un ghem de sfoară uitat într-un colț. Se dusese afară, tăiase trei bucăți de lemn și mai cotrobăise printr-un colț, de unde scosese o bucată de prelată zdrențuită.

– Bulz, ia foaia aia de cort și treci încoa’, zisese el cu voce moale. Din cele trei bucăți de lemn apăruse un cadru triunghiular legat cu sfoară, în vărf avănd prinse două bretele din prelată fixate la bază cu bucăți de sfoară. PET-urile pe care-i pusese să le adune pe drum fuseseră spălate, umplute cu apă de la izvorul de lângă stână, înfășurate în foaia de cort și legate de cadru.

– Fazekaș, pune-l în spate și vezi dacă e ok, spuse el.

– E ok, domnu’, spuse lunetistul. Da’ unde ați învățat să faceți de-astea?

– Mai umblă omu’ prin lume, flăcăule, spuse civilul zâmbind. Hai să mergem…

* * *

– Bulz, unde-i nordul? întrebă civilul dintr-o dată.

– Ce ziceți, domnu’? întrebă mezinul grupului.

– Unde-i nordul? De unde știm noi că mergem bine și că nu ne-am rătăcit?

– Păi…

– Bela, unde-i nordul?

– În dreapta, domnu’, zise ungurul cel mut. În stânga e soarele, și acolo-i sudu’, am învățat la geografie când eram copil. Noi trebuie să mergem spre apus, spre Ardeal, deci dacă suntem cu spatele spre Moldova, de unde răsări soarele, e clar că acu’ tre’ să-l avem în stânga, nordu’ e în partea ailaltă, deci e în dreapta. După ceasu’ meu e 1 ziua, așa că avem soarele în stânga și nordu’ în dreapta. Mergem bine, domnu’.

– Bravo flăcăule, bravo. Cu tine iese omu’ la liman. Ce-ai făcut până să intri în armată?

– Am fost țapinar, domnu’, spuse liniștit Bela.

– Ar fi trebuit să faci o facultate, că te duce capu’ mai bine decât pe mulți din țara asta, baiatule…

– Am vrut, domnu’, da’ ai mei sunt bătrâni și n-am avut bani prea mulți niciodată. De-aia m-am dus la pădure să muncesc… Am luat bacalaureatu’, da’ mai departe, de unde?

– Las’ că-ți punem o vorbă bună la șefu’ să te ajute. Ar fi mare păcat să nu faci o școala, că ești băiat deștept.

– Mulțumesc domnu’, zise soldatul zâmbind.

* * *

A doua noapte o petrecuseră la cort. Adică luaseră doi foi de cort și le prinseseră în nasturi, fabricaseră un cadru din trei crengi cu spatele la un trunchi căzut și astfel încropiseră un adăpost suficient de mare pentru toți patru. Bela îl luase pe Bulz să adune ciuperci, iar civilul și Fazekaș se duseseră după lemne. Reveniseră și cu câteva brațe de cetină și de ferigi pe care le puseseră în cortul improvizat. A treia foaie de cort întinsă peste ele definitivase patul pe care dormiseră. Când juniorii grupului se întoarseră cu câteva ciuperci mari, Bulz întrebase:

– Domnu’, da’ de ce ați pus frunze sub foaia de cort?

– Niciodată să nu dormi pe pamântu’ gol, flăcăule. Vara nu dormi bine, că te răcești, mai ales dacă e umed. Iarna poți să mori prin hipotermie, că îngheți mai repede. Întotdeauna te bagi într-un loc adăpostit de vânt și ploaie și pui ceva izolație între tine și pământ. Și niște cartoane sunt bune, dacă n-ai altceva, dar dacă ești în pădure ai ferigi și cetină sau frunze. În cinci minute îți strângi un strat până la genuchi și pe ăla dormi boierește. Știi care-i prima obligație a soldatului, nu?

– Care?

– Să se ajute singur, spuse civilul zâmbind.

* * *

A treia zi începuse ploaia. După un sfat scurt, în care se hotărâse că vor continua drumul, Fazekaș scosese un sul de saci mari de gunoi din buzunar și dăduse fiecaruia câte unul. În două minute, folosind baionetele, tăiaseră deschizături pentru cap și mâini și îmbrăcaseră sacii pe post de impermeabile de ploaie. Mulțumit, civilul săltă rucsacul improvizat în spate și o luară la picior.

Găsiseră un drum forestier și, după o scurtă consultare a busolei, îl urmară la vale. După vreo două ore, Fazekaș le arătase un indicator pe care scria ”Ocolul Silvic Tarcău, District II Ața”.

– În trei ore ajungem la Dămuc, apoi încă două până la Bicaz Chei, unde ne așteaptă camionul, spuse el. Ce ziceți, ajungem acolo înainte să ne-ajungă întunericul?

– Hai noapte, hai, spuse civilul făcându-i pe toți să zâmbească. Și se așternură la drum.

* * *

Camionul îi aștepta în fața unui magazin alimentar. Mullahul îi privi cum se apropiau și spuse:

– Nu păreți prea șifonați. Să înțeleg că v-a plăcut plimbarea?

– Șefule, când mai faci o treabă de-asta să știi că-s amator, spuse civilul. Zâmbetele largi ale celorlalți fură un răspuns mai mult decât suficient.

– Hai sus și să mergem acasă, spuse ofițerul urcând în camion.