Arhiva etichetelor: syria

Popcorn anyone?

Posted on by
Răspunde

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08Drajilor, la un pahar de Cappy Pulpy Peach şi aşteptand sa se coacă o pizza, recomandările subsemnatului pentru Top 10 pentru mardelile anului 2017.

Pe primul loc, binenţeles, Siria şi Irak. După implicarea masiva a flăcăilor veseli ai Maiestăţii Sale Lizica a Doua şi a vânătorilor de scalpuri ai lui Vlăduţ Putin, golanii cu turbane ai ISIL au cam dat năvală în ascunzişuri. Dar treaba încă nu s-a terminat.

Medalia de argint se duce la Istambul, Turcia cunoscând anul trecut o evuluţie interesantă. Pseudo-lovitura de stat, atacurile teroriste ale ISIL/Kurzi/dracu’ ştie, mişcările sultanului Erdogan duc la conbcluzia că Turcia va fi o chestie extrem de interesantă de urmărit. PS. Ştie cineva vreo ofertă bună pentru Antalya?

Bronzul pleacă la amicii noştri din Yemen, care, prigoniţi de toţi, o dau în barbă cocălarilor saudiţi. Un conflict foarte interesant pentru mine, asimetric prin simplul fapt că nişte sărăntoci se opun bogatei (nu puternică, competentă sau orice altceva) Arabii Saudite.

Prima menţiune se duce în Sahel / bazinul lacului Ciad. O zonă săracă, cu graniţe poroase şi guverne neputincioasă, este locul de joacă a multor jihadişti, grupuri armate şi reţele de infractori. Boko Haram, AQIM (Al Quaeda in Islamic Maghreb), al-Mourabitoun fac legea în Nigeria, Mali, Coasta de Fildeş, Niger, Ciad, Mali şi alte zone din Africa Centrală.

A doua este Republica Democratică Congo, loc unde corupţia endemică l-ar face de ruşine pe Teleor-Man şi gaşca lui de ciorditori flacăi dibaci. Tovaraşu’ Joseph Kabila şi-a prelungit şederea în palatul prezidenţial chiar după expirarea mandatului, aşa că restu’ (termen general desemnând opoziţia, Biserica Catolică, populaţia civilă din diverse triburi de negraci, leşinaţi de foame) a ieşit în stradă, fiind întâmpinaţi de forţele de ordine cu gloanţe de Kalaşnikov, un raport oficial declarând 53 de morţi anul trecut.

A treia, Sudanul de Sud. Cea mai nouă naţiune a lumii, etalonul mondial la corupţie, unde preşedintele Salva Kiir se împuşcă cu vicepreşedintele Riek Mechar pentru ceva petrol, cherestea şi alte asemenea, a produs până acum 1,8 milioane refugiaţi interni şi încă 1,2 milioane refugiaţi peste graniţă. Catastrofă umanitară? Ce-i aia?

Cei care n-au prins podiumul:

Afganistan – se explică de la sine. Relaţiile încordate cu Pakistanul, din cauza relaţiilor strânse ale acestuia cu talibanii, violenţa sectariană, corupţia endemică, statutul indisputat de cel mai mare producător de droguri al lumii duc la o situaţie extrem de volatilă.

Ucraina – situaţia incertă a regiunilor Donbas şi Lugansk (anexarea Crimeei este un fait accompli) va duce la mutări interesante, inclusiv pentru România.

Ultima de pe listă, Europa. După atacurile din Califatul Al Parisi Călcat cu Camionul şi Împuşcat, Şaormen Land şi Ţara Pişăciosului în Fântână, aşteptăm cu mult interes viitoarele pocneli din Italia, Greţia şi ţările scandinave, până acum iertate.

Cold War 2.0

Posted on by
Răspunde

Scenariu: o armă chimică dispărută în timpul haosului din Libia este “găsită” discret de serviciile de informaţii saudite, transportată cu un C-17 Globemaster aparţinând Qatarului în Siria şi detonată de o grupare cecenă sub control saudit în periferiile Damascului. Pentru că originea armei chimice este aceeaşi cu cele aflate în arsenalul guvernamental sirian, adică Rusia, toate degetele se îndreaptă spre Bashar Al-Assad. Reacţia previzibilă a Occidentului: intervenţie militară “debarcarea” regimului Assad, “democratizarea” ţării. După, printre multele “proiecte de reconstrucţie” se află şi una-două conducte ce vor transporta petrolul şi gazele Arabiei Saudite şi ale Qatar-ului spre cumpărătorii europeni, ocolind astfel “monopolul” rusesc.

Problema se complică prin adăugarea Iranului în ecuaţie, majoritatea şiită din Siria fiind susţinută de Iran (cu Hezbollah-ul aferent) într-un alt “war by proxy”. Este cunoscută râca dintre monarhiile petroliere din sudul Golfului Persic cu vecinul năbădăios din nord. Eterna dispută dintre saudiţii sunniţi şi iranienii şiiţi, cu un praf zdravăn de lăcomie şi unul la fel de mare de hegemonie regională şi, de ce nu, mondială.

Ne mutăm un pic mai la nord. După „pacificarea” Ceceniei după principiul „să nu mai rămână piatră peste piatră”, invazia Crimeei şi cele două „republici” separatiste din estul Ucrainei, „omuleţii verzi” sunt gata de asalt. Agresiunea împotriva Georgiei (2008) şi ultimele evoluţii din Nagorno Karabakh, unde o Armenie sprijinită de Rusia a forţat nota Azerbaijanului aliat al Turciei, precum şi ultimele evoluţii în relaţiile ruso-turce (doborârea avionului rusesc de către turci, pupatul pe obraji dintre Putin şi Erdogan, „lovitura de stat” din Turcia) duc o criză definită prin ambiguitate, graniţe şi comportamente extrem de fluide („duşmanul de azi e prietenul de mâine”), unde Rusia este aliata Americii în războiul împotriva terorismului, dar nu sunt aliaţi prea buni, din moment ce sprijină în Siria facţiuni diferite, Turcia face un joc propriu, dar se declară aliata Rusiei, în timp ce e membru NATO, ducând la confuzie chiar şi cei mai dibaci observatori.

China, la rândul său, îşi măreşte prezenţa în Marea Chinei de Sud, provocând astfel conflicte şi tensiuni cu vecinii aliaţi (Filipine, Taiwan) şi nealiaţi (Vietnamul) cu SUA. Probabilitatea unor mari rezerve petroliere şi de gaze (contestată de unii) a pus paie pe foc în disputele teritoriale dintre China şi vecinii săi, Vietnamul, Taiwanul, Japonia şi Malaiezia fiind principalii. Pretenţia SUA de a menţine „libertatea navigaţiei” în zonă intră în coliziune directă cu eforturile Beijingului de a o declara zonă economică exclusivă, cu toate drepturile ce derivă din aceasta.

Cel mai puternic blestem al chinezilor sună cam aşa: „Îţi doresc să trăieşti timpuri interesante”. Să fie acesta şi cazul nostru?

Friends from Afar (part IV)

Posted on by
Răspunde

AM50

AM50

Dragii moşului, în lecţia de azi vom sta la discuţii intelectuale despre diversele scule de împuşcat elefanţi, tancuri, antene radar şi alte asemenea. Pe scurt, începând cu prima mardeală mondială, când T-Gewehr-ul germanez (cui altcuiva putea să le pice ideea, decât măreţului popor germanez), pre numele ei complet Mauser M1918 Tankgewehr, calibrată în imensul (pe vremea aceea) 13,2×92 mm TuF (Tank und Flieger), şi-a facut de cap în tranşeele din nordul Franţei şi Flandra împotriva ţestoaselor englezeşti de tip Mk IV, imune la gloanţele perforante de 7,92×57 tip K utilizate până atunci, şi terminând cu răngile de tip M82, KSVK sau Steyr .50, utilizate de diverse grupări de flăcăi veseli, interlopi sau jihadişti, cum ar fi IRA (vajnici machitori irlandezi), UCK (sa fie pe la ei pe acolo în Kosovo) sau şaormarii din Hezbollah, sponsorizaţi de buna industrie de armament iraniană.

Ca să definim datele problemei, o puşcă anti-material (aceasta este denumirea oficială) poate fi folosită împotriva mijloacelor de luptă uşor blindate, a diverselor sisteme tehnice (sisteme de comunicaţii, echipamente radar, centre de comandă), a inamicilor ascunşi în clădiri (ultima ispravă de acest gen aparţine unui flăcău vesel din Serviciul Aerian Special al Maiestăţii sale Lizica a Doua, ce a trimis la cele 72 de virgine trei atentatori sinucigaşi ai ISIL, trăgând de la un kilometru depărtare direct prin zid, folosind pentru asta un vizor termal, se pare), precum şi distrugerea diverselor depozite de muniţie, carburant şi alte asemenea. Muniţia folosită, în general, se limitează la calibrele .50 BMG, 12,7×108 mm rusesc şi 14,5×119 mm. Mult mai puţin folosite sunt 15.2 mm (folosit de Steyr), 20x82mm Mauser, 20×110 mm Hispano (utilizate în general la tunurile de avion) şi 25x59mm cu proiectil grenadă, utilizat deocamdată de prototipul Barrett XM25.

În ordinea numerelor de pe tricou, cea mai folosită armă de acest gen este Barrett M82/M107. Apărută în 1990 şi făcându-şi debutul operaţional în prima cotonogeală din Golful Persic, Light Fifty şi-a asigurat locul în istorie ca primul pickhammer portabil de demolat. Printre victimele sale s-au numprat camioane, transportoare blindate, buncăre, sisteme radio şi nu numai. Este în înzestrarea a peste 50 de armate naţionale şi a fost documentată utilizarea sa de către IRA în Irlanda de Nord şi de către UCK în Albania, Kosovo şi Bosnia. Distanţa efectivă de tragere de 1800 m (2000 yarzi) şi cea maximă de 4000 m o fac o sculişoară de mare efect împotriva ţintelor materiale, fiind folosită de către unii descreieraţi şi pentru oameni.

M107

M107

Pe locul doi, la egalitate, cele mai vechi arme de vânat vehicule, încă folosite în cotonogeala din Ukraina, sovieticele PTRD şi PTRS, ambele calibrate în potentul 14,5x119mm. Apărute în vremea când tancurile germane de tip Panzer III şi Panzer IV mărşăluiau spre Moscova, au fost folosite pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul cotonogelii din Koreea şi şi-au făcut o remarcabilă revenire în dotarea ambelor tabere în luptele din Donbass. Deşi au sisteme de acţionare diferite (PTRD are închizător manual, în timp ce PTRS este semiautomată), performanţele sunt asemănătoare, glonţul de 14,5 mm putând perfora fără probleme o placă de oţel cu grosimea de 40 mm de la 100 metri.

PTRD

PTRD

PTRS

PTRS

Pe locul trei, copia iraniană a austriecei Steyr HS.50, numită foarte plastic AM50. Este o armă single-shot, adică fiecare cartuş trebuie introdus manual în armă, neexistând un încărcător, iar ţeava forjată la rece, frâna de gură extrem de eficientă şi greutatea de 12,4 kg îi oferă o precizie extrem de ridicată la o distanţă de 1500 de metri. Folosită, printre alţii de armata siriană, Hezbollah şi diversele fracţiuni tribale din Libia, AM50 este prezentă oriunde interesele şi Gărzile Revoluţionare Iraniene îşi fac apariţia.

AM50 în Irak

AM50 în Irak

Muniţia de calibru .50 este foarte variată, statutul de cartuş standard NATO făcându-l nelipsit din oferta oricărui producător de muniţie ce ţine la numele său. Muniţie cu cămaşă întreagă, perforantă, incendiară şi multifuncţională (aşa numitul HEIAP – High Explosive, Incendiary, Armor Piercing, codificat sub numele de Mk211 sau Raufoss, după compania norvegiană ce l-a născocit) oferă unui trăgător posibilitatea de a distruge diverse, corelând efectul dorit cu ţinta din vizor.

Mk211 Raufoss

Mk211 Raufoss

 

 

Țevăraie

Posted on by
2

 

AG-9 + ARO

AG-9 + ARO

Dragii moșului, printre multele scule ce pot fi cărate în spatele unei mașini de către flăcăii din Hoardă se numără și o categorie de scule numite tunuri fără recul. Diferența dintre aceste sculișoare și tunurile normale este că, în loc să permită un recul normal ca la artileria obișnuită, permit ”scăparea” unei cantități de gaze pentru contracararea mișcării spre înapoi. Din această cauză, sunt mult mai ușoare decât artileria convențională și mult mai mobile.

SPG-9M

SPG-9M

Printre cele mai răspândite modele ce se pot întâlni prin diversele locuri uitate de Dzeu se numără modelul sovietic SPG-9, cunoscut Armatei Române sub numele de AG-9. Ușor (are o greutate de 47 kg), de un calibru relativ mare (73 mm) și deservit de 2 oameni, acest burlan asigură găurirea unui blindaj de 400 mm la o distanță de 800-1300 de metri. Fiind una dintre armele cele mai răspândite și iubite de către pirații somalezi, este montată foarte des pe navele mamă, pe skif-urile de atac precum și pe diversele mașini de luptă improvizate (așa numitele technical-uri).

AG-9

AG-9

Schimbând locația, în Siria, Irak și Afganistan la mare modă este copia iraniană a modelului american M40. De un calibru mai mare (105 mm), o greutate mai mare (209 kg) tunul fără recul M40 a reprezentat suma concluziilor trase de armata americană în urma războiului din Koreea, fiind foarte răspândit în rândul aliaţilor Americii, fiind în înzestrarea a peste 20 de armate, începând cu Republica Dominicană şi Pakistan şi terminând cu Italia sau Cangurezia. O armă extrem de simplă, nesofisticată, ce de multe ori a dat rezultate superioare rachetelor sau aruncătoarelor ce au înlocuit-o, capabilă să opereze în condiţii extreme, unde o rachetă ca TOW are probleme, extrem de potrivită în lupta urbană, greutatea sa redusă asigurându-i locul în spatele maşinilor de tip Land Rover (Australia, Angola), Toyota LandCruiser şi Hilux (Libia, Siria), Mercedes G-Wagen (Grecia şi Austria), AIL Storm (Israel), în timp ce armata americană l-a montat pe jeep-urile de tip M151.

Siria Special

Siria Special

Folosită în dublu rol, antitanc si antipersonal, M40 are o ofertă de muniţie foarte mare, începând cu proiectilele antitanc produse în Austria, Franţa, Suedia şi USA, şi terminând cu proiectile antipersonal de tip High Explosive (Italia, USA) sau cele de tip “canistră”, umplute cu mici săgeţi metalice (Franţa, USA). Având o rază de acţiune de maxim 7 km (deşi o lovitură precisă se obţine la o distanţă maximă de 1,4 km), M40 este considerată o armă extrem de fiabilă, puternică, iar montată pe o maşină de teren este extrem de mobilă.

Humvee Special

Humvee Special

Friends from Afar (part 2)

Posted on by
Răspunde

”I See you...”

”I See you…”

Dragii moșului, continuăm azi discuția despre sniperi, referindu-ne strict despre rolul acestora în cadrul celulelor / organizațiilor insurgente. Așa cum am precizat în organigramă, sniperul este parte componentă în cadrul unității de bază, anume celula multifuncțională, a acestor șatre.

Analizând câmpul tactic de acțiune și modul de operare al șatrei, rezultă că sniperul nostru va trebui să îndeplinească ambele cerințe doctrinale principale ce guvernează utilizarea sa, prima fiind suportul cu foc precis de rază lungă al celorlalți membri ai echipei și angajarea țintelor de oportunitate (rolul clasic al pușcașului lunetist în armatele cu doctrină sovietică sau comunistă), a doua fiind misiunile de vânătoare de scalpuri (”High Value Targets”) și angajarea țintelor de oportunitate independent de suportul echipei / organizației, singur sau cu suport de siguranță (1-2 oameni). Adițional, doctrina vestică acordă sniperilor calitatea de unități înaintate de recunoaștere/cercetare/supraveghere, componența și amprenta redusă făcându-le ușor de infiltrat și de utilizat în zonele ”fierbinți”.

Combinând cele două doctrine, avem un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).

Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg. Pus cap la cap, cerințele pentru o armă sniper în cazul nostru sunt:

  • calibru militar de largă utilizare, ca 7,62×51 mm sau 7,62x54R;
  • precizie cât mai bună;
  • o lungime de aproximativ 1 metru, pentru ușurință în utilizare;
  • 4 kilograme fără muniție, cu luneta montată;
  • încărcător detașabil;
  • armă cu închizător manual sau semiautomată;
  • pat rezistent, de preferință din materiale sintetice;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x;
  • compensator de traiectorie balistică;
  • reticul iluminat al lunetei;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet;

Ca exemple, voi analiza două două arme sniper ce apar frecvent în imaginile și videoclipurile insurgenților din Siria și Irak, anume pușca Steyr SSG69 și PSL-ul românesc.

Steyr SSG69

Steyr SSG69

Steyr-ul SSG69 a fost prima armă din Europa ce a folosit un pat din plastic (Cycolac, un fel de ABS) în locul celor din lemn, sensibile la umezeală și temperatură. Soluțiile folosite la construcția sa (țeavă forjată la rece, pat din plastic, șine de fixare a inelelor lunetei frezate în corpul închizătorului, șină auxiliară de tip UIT în uluc) au făcut-o una dintre cele mai moderne arme militare la apariția sa, în 1969, și i-au asigurat o producție neîntreruptă de peste 40 de ani, fiind încă în oferta Steyr. Combinată cu două lunete de calitate excepțională produse de firma vieneză Kahles, ZF69 (6×42) și ZF84 (10×42), ce au ca standard butoane de reglaj cu compensator balistic calibrat pentru cele mai folosite muniții militare din Europa, constituie încă una dintre cele mai bune puști sniper de pe piață. Încărcătorul detașabil rotativ cu capacitatea de 5 cartușe, precum și mânerul închizătorului cu unghi mic de rotire (60 de grade, comparativ cu 90 de grade la Remington 700 sau Mosin Nagant) asigură o încărcare și o cadență de tragere rapidă, extrem de folositoare în medii cu densitate mare de ținte, cum ar fi zonele de luptă urbane.

Comparând caracteristicile tehnice ale modelului SSG69 cu cerințele specificate mai sus, obținem:

  • calibru militar de largă utilizare, 7,62×51 mm – check;
  • precizia este de 1/2 minute de unghi (deviație standard de 1,5 cm la 100 m) cu muniție specială, 1,5 minute de unghi (5 cm la 100 m) cu muniție normală pentru arme militare;
  •  lungime 1,150 – merge;
  • 4 kilograme fără muniție, fără luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă cu închizător manual – check;
  • pat rezistent din materiale sintetice – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – n-are;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – doar cu adaptor de montare, șina pt lunetă nefiind Picatinny;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – nu avem;
Pușcă Semiautomată cu Lunetă

Pușcă Semiautomată cu Lunetă

PSL-ul românesc este o dezvoltare a puștii mitraliere de tip Kalașnikov, modificată prin introducerea unei țevi mai lungi, a sistemului semiautomat de dare a focului, folosind o muniție de calibrul 7,62x54R și având o lunetă de tip PSO-1 (4×24 mm) cu compensator balistic și reticul iluminat cu tritiu. Șina de montare a lunetei este compatibilă cu cea a armelor de tip AK, Saiga sau SVD Dragunov, permițând astfel utilizarea oricărei lunete /  sistem de vedere pe timp de noapte produs în spațiul ex-sovietic (Rusia și Belarus) precum și al celor vestice, prin folosirea unui adaptor. Introdusă în 1974 ca armă a pușcașului lunetist aparținând grupei de infanterie (după doctrina sovietică), a fost exportată în număr mare în toată lumea, fiind una dintre cele mai folosite arme de precizie în zonele de conflict din Africa și Asia.

Din comparația caracteristicilor tehnice cu cerințele noastre, rezultă:

  • calibru militar, 7,62x54R – check;
  • precizie, 1 minut de unghi (3 cm la 100 m deviație standard) cu muniție specială de tip 7N1 sau 7N14, 3 minute de unghi (9 cm la 100 m) cu muniție standard de tip LPS;
  • lungime 1,150 m – merge;
  • 4,31 kg fără muniție, cu luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă semiautomată – check;
  • pat rezistent, din lemn laminat și lăcuit – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – check (diverse clipuri pe YouTube prezintă cel puțin 3 modele de amortizoare compatibile cu PSL);
PSL

PSL

Trăgând o concluzie, avem un luptător polivalent, cu un potențial imens de a domina câmpul modern de luptă, extrem de eficient, de mobil și de letal. Cele două modele de arme asigură o vastă capacitate de foc, care, combinată cu alte mijloace specifice (IED-uri, mine, sisteme AA) pot duce la un război de uzură îndelungat, soluție evitată în general de armatele ”clasice”.

 

 

 

Friends from Afar

Posted on by
Răspunde
Sniper At Work

Sniper At Work

„Whether specially trained and equipped expert shots or merely
individual riflemen of mediocre marksmanship, snipers have always
played a large role in combat in built-up areas. They have been used
to disrupt US operations, inflict casualties, and to tie down large
numbers of troops searching for them. The lethality and accuracy of
modern weapons, the three-dimensional aspect of urban battlefield,
and the many alleyways, corridors, and rear exits available for a
sniper’s use make him a threat that cannot be ignored. Commanders
and leaders at all levels must be aware of the threat posed by the
urban sniper, the effects he can have on friendly unit operations, and
the steps by which he can be countered and his threat minimized.”

FM 90-10-1 AN INFANTRYMAN’S GUIDE TO COMBAT IN BUILT-UP AREAS

Dragii moșului, azi vom discuta despre o specialitate militară mult iubită de multă lume, inclusiv de tălpașii marelui Licurici, binențeles când nu e vorba de Juba sau de alte chestii care li se aplică lor. Anume, de sniper.

Pentru ușurința înțelegerii, voi defini termenul ”sniper” ca trăgătorul individual, echipat cu o armă de foc (nu neapărat cu lunetă) care trage focuri spre ținte alese cu grijă la distanțe medii/mari.

Syria special

Syria special

Evoluția războaielor din ultimele decenii a arătat preponderența operațiunilor urbane, care, din punctul de vedere militar ”clasic” este scenariul cel mai prost de ducere a luptei. Probabilitatea foarte mare a victimelor și pagubelor colaterale, imposibilitatea folosirii eficiente a marii majorități a mijloacelor blindate, comunicațiile deficitare, fragmentarea trupelor proprii și frecvența ridicată a incidentelor ”blue-on-blue”, precum și îngreunarea firească a formării, vizionării și controlului ”imaginii de ansamblu” va aduce un coșmar oricărui comandant.

Snipers

Snipers

În general, sniperii insurgenți folosesc populația locală ca mijloc de camuflaj, fiind echipați cu arme de calibru 7,62 mm (SVD Dragunov, PSL, Steyr SSG69, Mosin Nagant 91/30 sau Mauser K98k/M48 Yugoslav), echipate cu lunete excelente, chiar si variantele chinezești ce pot fi cumpărate pt 50 de dolari având calități optice mult superioare celor mai bune modele din al Doilea Război Mondial. Apariția sistemelor de vedere pe timp de noapte performante la prețuri rezonabile și proliferarea amortizoarelor de sunet (fiind eventual integrate în arme specifice, cum ar fi bulpup-ul sovietic SVU, o armă excelentă pentru lupta urbană) va pune probleme suplimentare celor însărcinați cu protecția trupelor, comandanților și soldaților însuși.

SVU

SVU

În timp ce forțele convenționale vor încerca să-și manevreze forțele masive pe străzile înghesuite din Belfast, Bagdad, Alep sau Saraievo, unitățile de gherilă vor folosi o altă cale. Vor folosi terenul urban, manipulând infrastructura și populația în folosul lor, folosind inteligența, precizia și înșelăciunea. Sniperul urban este cel mai eficient mijloc de luptă al unei unități insurgente, trăgând focuri disparate asupra inamicului și dispărând în mulțime. Este o ”unealtă” de precizie, ce permite operațiuni chirurgicale, lipsite în totalitate de pagube colaterale – indiferent dacă sunt umane sau materiale.

Aleppo

Aleppo

Paleta largă de muniție disponibilă în calibrul 7,62 mm (vorbim de arme ușoare) permite sniperilor atacuri eficiente împotriva personalului militar, a mijloacelor ușor blindate, a instalațiilor electronice (generatoare electrice, sisteme electronice/radio, turnuri/antene de emisie) și chiar împotriva tancurilor. Profitând de vizibilitatea redusă oferită de mijloacele de vizare, un sniper poate lovi cu succes de la o distanță mică (cca 200 m) echipajele tancurilor ce renunță deseori la protecția oferită de cutia blindată, sau pot deteriora mijloacele optice si/sau senzorii mașinilor de luptă folosind muniție de tip AP (perforantă).

Ghid antitanc

Ghid antitanc

Analizând luptele de după cel de-al Doilea Război Mondial, devine clar că în locuri ca aglomerările urbane din toată lumea, sniperii sunt cea mai eficientă și economică categorie de forțe, permițând unei forțe de mici dimensiuni să lupte cu un adversar masiv, precizia și capacitatea de foc discriminativ făcându-i un multiplicator de forță ce trebuie luat în seamă.

 

MANPADs

Posted on by
Răspunde
MANPAD

MANPAD

Dragii moșului, pritocind informațiile ce vin din Siria și nu numai, coroborate cu bârfele mele cu diverși flăcăi cu care împart ceva damblale, am ajuns la concluzia că situația nu-i deloc roză și că tare am impresia că armatele ce vor avea de cotonogit diversele organizații islamiste se vor trezi în fața unui adversar mult mai puternic decât s-a crezut până acum. Folosind Siria, Libia, Afganistanul, Irakul și Sudanul de Sud ca laboratoare virtuale, se pot trage niște concluzii extrem de neplăcute privind mijlaocele de ducere a războiului.

Ca să definim obiectul discuției de azi, termenul MANPAD (MAN Portable Air Defence) se referă la rachetele antiaeriene portabile, de greutate scăzută, ce pot fi transportate și lansate de pe umăr, în general cu autoghidaj, de tip ”fire & forget” (trage și uită). Putând fi găsită la un preț de circa 5000 $ pe piața neagră, o rachetă din primele generații de Strela sau Igla (modele create de sovietici în anii 60) încă pot fi extrem de periculoase pentru elicoptere ce zboară la joasă înălțime sau pentru un avion de pasageri în apropierea aeroporturilor. Considerate în trecut inutilizabile, din cauza epuizării resursei bateriilor speciale, analizele sunt reactualizate la ”extrem de periculoase” din cauza încercărilor (se pare reușite) a rebelilor sirieni de a crea baterii reîncărcabile pentru ele.

Explicații

Explicații

Rapoartele analiștilor occidentali arată că rebelii sirieni au în dotare 8 modele de rachete portabile antiaeriene, 3 dintre ele nefiind în arsenalul armatei guvernamentale, modelele sovietice/rusești de tip Strela și Igla (incluzând modelul de ultimă generație SA-24) și cele chinezești (furnizate rebelilor prin filiera Sudan) fiind cele mai răspândite. Utilizarea extrem de facilă și performanțele excelente împotriva țintelor aeriene zburând la joasă înălțime le fac un mijloc preferat de luptă, în condițiile în care spațiul aerian aparține în mod exclusiv forțelor aeriene guvernamentale.

Concluzia: sisteme extrem de eficiente, puternice, ușor de folosit, ce permit apărarea unităților și a bazelor insurgente împotriva atacurilor aeriene, o rachetă cu un cost scăzut de achiziție putând doborî un mijloc de luptă de zeci de ori mai scump.

Bonus: trei clipuri de pe YouTube ce exemplifică modul de folosire:

Arming the Syrian Rebels

Posted on by
Răspunde

Dragii moșului, astăzi avem dezbatere. Priviți cu atenție clipul ăsta:

Concluziile pe care le trag eu sunt:

– ăia au camuflaj digital iordanian pe ei;

– armele și muniția pot fi folosite de orice pluton de peace-keeperi români fără nici o problemă, în caz că sunt capturate;

– cele trei săptămâni de instrucție care li se fac sunt de ochii lumii, pentru că, luând la rost TC 18-01, Special Forces Unconventional Warfare, ediția din 2010, găsim în Appendix-ul C două bucăți de programe de antrenament pentru liderii grupărilor de rezistență, un fel de ”train the trainer”, pentru ca aceștia să-și poată antrena oamenii mai departe, extrem de bine structurate. În cazu’ ăsta, orice gașcă de băieți veseli de-ai noștri îi bat la posterior cu basca udă;

– concluzia care se trage o spune bărbosu’ care-i bulibașă clar: ”they don’t actually us to defeat the regime, but they don’t want the regime to defeat us either”.

Vă rog să vă spuneți părerile, că de-aia sunt permise comentariile.

 

Burlane

Posted on by
Răspunde

 

Sistem de lansare 9P135 cu rachete Fagot și Konkurs

Sistem de lansare 9P135 cu rachete Fagot și Konkurs

Dragii moșului, continuând ocupația mea preferată de student în vancanță, puricatu’ Iutubului, am găsit multe clipuri ale glorioasei Armate Siriene Libere (FSA), consumând diverse chestii prin tot felu’ de grămezi de moloz pe la ei prin bazare. Printre multe altele, niște jucărele pe care știam eu în dotarea Armatei Române și nu numai, adică rachetele antitanc dirijate de tip Fagot și Konkurs.

Caracteristicile tehnice sunt în mare măsură asemănatoare, rachetele fiind dezvoltate în paralel, modelul Fagot fiind gândit a fi lansat de pe un lansator portabil iar Konkurs de pe vehicule. Dar prin modificarea sistemului de lansare 9P135 s-a reușit integrarea ambelor rachete ca sistem portabil pentru infanterie. Rachetele sunt păstrate și trase din containerul/tubul de lansare etanș. Sistemul de lansare cântărește 22,5 kg și constă dintr-un tripod, o cutie de ghidaj și un vizor cu factor de mărire de 10x și unghi de vizare de 5 grade. Sistemul poate lovi ținte în mișcare, cu condiția de a nu avea o viteza mai mare de 60 km/h, are posibilitatea de ajustare 360 de grade în travers și de +/- 20 grade pe verticală, putând fi folosit, cel puțin teoretic, împotriva elicopterelor la joasă înălțime. Rachetele folosesc un sistem de generare a gazului pentru a fi lansate din tub, pornind motorul cu combustibil solid la o distanță sigură pentru operatorul sistemului de lansare. Sistemul de ghidare este de tip SACLOS (Semi-Automatic Command – Line Of Sight), ce permite o utilizare facilă de către operatori fără mult antrenament.

Analizând informațiile provenite din Siria via YouTube (și nu numai) se observă folosirea de către forțele insurgente în special în teren urban / construit, în ambuscade la punctele obligatorii de trecere, portabilitatea sistemului făcându-l ideal pentru lovituri asupra mijloacelor blindate, a punctelor fortificate și nu numai. Fiind un sistem special gândit pentru a fi folosit de infanterie, raza mare de acțiune a rachetelor Fagot/Konkurs permite ducerea unui stil de luptă asimetric împotriva forțelor blindate, caracterizat prin folosirea judicioasă a terenului pentru ambuscade, atacuri de tip ”hit and run”, precum și lovituri asupra bazelor / aerodromurilor forțelor regulate. Capacitatea de penetrare de 600 mm oțel omogen asigură o putere de distrugere imensă, mai ales împotriva avioanelor parcate sau a mijloacelor ușor blindate.

În concluzie, un sistem portabil, ușor de folosit, ce permite unei forțe mici să lovească puternic un adversar ancorat în metodele ”tradiționale” de ducere a războiului.