Roiu’!

groznyDrajilor, cerându-mi scuze pentru absenţa prelungită, din cauză de sărbautori, stresiune şi alte asemenea, ne vom depărta azi de subiectele legate de jucărele şi tacticile individuale, ca să bârfim un pic despre strategii sau tactici la nivel mai mare. Pentru că, nu-i aşa, cine nu cunoaşte istoria este condamnat s-o repete, vom trage azi o plimbare în trecut şi vom vedea cum au violat nişte unii măreţul popor rus (şi pe alţii, dar toate trei studiile de caz au cam treabă cu ruşii).

Ca să nu existe confuzii, conceptul de swarming (roire) este tactica de suprasaturare a apărării unei ţinte prin atacuri dispersate, venite din toate părţile. Este definită prin mobilitate, autonomia unităţilor, o bună comunicare, precum şi o minimă coordonare sau sincronizare. Întâlnită mai ales în războiul asimetric, cand forţele oponente nu sunt de acceeaşi mărime sau putere, tactica de atacuri concentrate ale forţelor dispersate non-liniar (o expresie pompoasă pentru o şatră de indivizi indisciplinaţi, ce au aprins focurile de tabără cu manualele de intrucţie de front) s-a dovedit extrem de eficientă de-a lungul istoriei.

Primul studiu de caz, băieţii veseli cu ochi oblici comandati de Genghis Han, posesor al unor tehnici de comunicatie militară nemaivăzute înaintea sa. Pe lângă utilizarea tobelor, a steagurilor şi cornurilor, hoardele mongole adoptaseră un sistem foarte bun de puncte de reaprovizionare, care, in afară de întăriri, aveau şi cai utilizaţi de curierii ce transmiteau ordinele de luptă. Ţinuţi la curent cu evoluţia luptei de către aceşti curieri, hanul şi ceilalţi conducători ai armatei puteau ajusta acţiunile armatei proprii, într-un stil similar cu actuala buclă OODA (observe, orient, decide, act). Astfel, micile forţe mongole au învins armate mult mai mari, folosind acest sistem de comunicaţii şi tehnici de decepţie, ce ademeneau forţele inamice în ambuscade mobile şi atacuri fulgerătoare din partea arcaşilor călări înarmaţi cu arcuri recurbate.

Al doilea, Războiul de Iarnă dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda, când mica armată finlandeză a anihilat Armata Roşie printr-o tehnică numită motti, folosind cu pricepere terenul împădurit. Forţaţi să folosească drumurile izolate din cauza mijloacelor mecanizate, sovieticii s-au trezit atacaţi din toate părţile de patrule finlandeze, blocaţi, cu formaţiile fragmentate şi învinse de un adversar invizibil, ce lovea şi dispărea în întunericul pădurii boreale. Descrise pe scurt, tacticile finlandeze erau un amalgam de iniţiativă individuală şi a unităţilor mici (grupă, pluton), o concentrare şi o dispersie rapidă, un camuflaj expert şi ambuscade de orice dimensiune. Motti avea trei faze, după cum urmează:

– recunoaşterea şi încercuirea inamicului, pentru a bloca înaintarea,

– atacuri rapide şi puternice, folosind concentrări de forţe, în puncte vulnerabile de-a lungul coloanei, pentru a „sparge” formaţia sovietică în fragmente izolate,

– distrugerea totală a fiecărui punct de rezistenţă.

Motti

Motti

Ultimul studiu de caz, Cecenia. Micul stat din Caucaz a avut (şi încă mai are) unii dintre cei mai buni luptători de gherilă, foarte mulţi şcoliţi de sovietici (să nu uităm că primul preşedinte al Ceceniei independente, Dzokhar Dudayev, a fost general de aviaţie în armata rusă), oameni ce au produs imense pierderi forţelor angajate în luptele pentru Groznâi şi nu numai. Inovaţiile aduse de aceştia tehnicilor de gherilă, organizarea unităţilor luptătoare, ambuscadele eficiente şi utilizarea creativă a armamentului au dus faima cecenilor. Unul dintre modelele de organizare, considerată ideală pentru swarming, consta într-o unitate mobilă de 10-15 luptători, ce se puteau diviza în celule mai mici de 3-4 oameni, înarmaţi cu Kalaşnikoave şi aruncătoare antitanc RPG-18, ce puteau schimba poziţia la auzul sunetelor de motoare şi atacau prin volee de foc de la etajele superioare zonele vulnerabile din lateral, spate şi mai ales deasupra tancurilor. Un alt mijloc de luptă foarte bine folosit de ceceni a fost sniper-ul, utilizarea de către aceştia a întregului spectru de 360 de grade al terenului de luptă urban (etajele superioare ale cladirilor, poziţiile improvizate la nivelul solului, subsolurile precum şi reţeaua de canalizare pentru deplasare ascunsă) ducând la atacuri rapide şi devastatoare pentru moralul soldaţilor ruşi, care i-au poreclit pe lunetiştii ceceni „fantome”. Decimând om cu om forţele ruse, aceste forţe flexibile au condus la victoria separatiştilor în primul Război Cecen, terminat in 1996.

SniperConcluzia care se trage este că o utilizare inovativă a forţelor disponibile (chiar puţine şi prost înarmate) poate produce probleme mari unor unităţi mult superioare. Cunoaşterea terenului, dispersarea şi descentralizarea grupurilor de luptători va produce rezultate surprinzătoare, cel puţin pe câmpul de luptă.

„This transmission is coming for you”

Dragii moşului, vă rog să aruncaţi un ochi pe următoarea bucată de IuTub:

„Da, e filmarea aia rusească cu drona în Siria”, îmi veţi spune. Corect.

Numai că în spatele acestei piese de propagandă în cel mai pur stil asimetric, aţintită asupra tineretului vestic, stau mult mai multe indicii că războiul, aşa cum îl ştiam din filme, nu se mai pupă cu realitatea.

În primul rând, prezintă o imagine reală şi exactă a câmpului de bătălie actual, compus din aglomerări urbane, în care ruinele constituie echivalentul întâmplător al baricadelor, unde dimensiunea verticală a câmpului tridimensional de luptă compusă din puncte înalte de supraveghere şi luptă (terase, etajele superioare ale blocurilor) şi reţelele de canalizare (căi de comunicaţie folosite de insurgenţi în timpul insurecţiei din Varşovia în 1944, în timpul asediului de la Sarajevo şi, cel mai bun exemplu, în timpul celor două războaie din Cecenia) oferă unor echipe mici de luptători posibilitatea de a circula şi de a ataca liber între fruntariile unui oraş asediat sau invadat de un inamic superior numeric şi tehnologic.

În al doilea rând, dovedeşte ceea ce eu scriam aici, că o dronă poate fi folosită ca mijloc de recunoaştere/cercetare şi cartografiere în timp real a poziţiilor inamice, permiţând unei forţe flexibile şi extrem de mobile atacuri de tip „shoot and scoop” („trage şi fugi”) fulgerătoare şi extrem de precise, folosind mortiere (minutul 1:58) şi/sau sisteme lansatoare multiple de rachete tip Grad/LAROM. O dronă ce poate folosi o cameră de tip GoPro, o săpunieră de făcut poze model Canon IXUS sau, bomboana de pe colivă, poate transmite imagini în timp real de la 500 metri pe un telefon mobil sau tabletă Android, cum reuşesc modelele comerciale de tip Parrot.

În al treilea rând, se observă multitudinea de poziţii de luptă ce pot fi exploatate de o echipă de tip Hunter/Killer (vânătoare/distrugere) compusă, după moda cecenă, dintr-un trăgător cu AG/RPG-7 (sau altă armă antitanc echivalentă, cum ar fi M72, Panzerfaust 3, AT4 sau Carl Gustaf), un mitralior înarmat cu mitralieră universală de tip PKM sau RPK, un puşcaş lunetist şi 1-3 cărători de muniţie cu AKM-uri în dotare, unde mitraliorul şi lunetistul au rolul de a face infanteria inamică să muşte pământul, în timp ce AG-istul va lovi tancul inamic de deasupra, din spate sau din laterale. Străzile înguste dintre blocuri sunt ideale pentru atacuri de tip Posada, aşa cum bine au demonstrat separatişti ceceni pe 1 ianuarie 1995, în timpul Bătăliei pentru Groznâi, când scenariul macelăririi coloanelor blindate ruseşti a fost distrugerea primului şi ultimului vehicul din coloană, urmat de foc nimicitor de arme automate şi aruncătoare de grenade asupra soldaţilor şi a restului de tehnică blindată.

În al patrulea, dar nu ultimul rând, se observă tipul de arme folosite în lupta urbană, arme uşoare (puşti de asalt, mitraliere universale, arme cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc), singurul sistem de tip artileristic fiind mortierul, greutatea scăzută, capacitatea de a fi cărat dezasamblat şi mai ales traiectoria extrem de înaltă a muniţiei făcându-l ideal pentru lovituri indirecte, peste clădiri, executate cu precizie matematică folosind informaţiile date de dronă şi poziţiile preindexate prin Google Earth.

Concluzia? Într-o eră în care toată lumea vorbeşte de multiroluri, Leoparzi, T-uri Armata, Spike şi alte asemenea bazaconii, legea în război e făcută tot de infanteristul cărător de AKM. Nici un senzor la ora actuală nu poate bate ochii, urechile, nasul şi mai ales CREIERUL unui infanterist bine antrenat, stăpân pe meseria sa. Tancurile pot fi distruse în ambuscade sau de IED-uri, avioanele pot fi lovite cu MANPAD-uri, trupele inamice pot fi măcelărite de infanterişti competenţi, ascunşi printre ruine.

Welcome to Battleground Damasc, 2015.

Tromboane

RPG7

RPG7

Dragii moșului, azi vom diseca o sculiță muzicală ce a cântat de jale tancurilor rusești în Groznîy, elicopterelor americane în Mogadishu și, în general, diverșilor neaveniți prin toate colțurile uitate de Cel de Sus din lume. Anume, despre lansatorul antitanc RPG-7, cunoscut Armatei Române sub numele variantei produse local, AG-7.

RPG-7 în Irak

RPG-7 în Irak

Considerată ”the best antitank weapon in the world”, RPG-7 este un lansator de calibru 40 mm, cu o greutate de 6,9 kg cu sistem de ochire optic. Distanța de tragere este de 300 de metri împotriva țintelor în mișcare și 500 m împotriva celor staționare. Raza maximă de acțiune a grenadelor antitanc este de 920 m, iar a celor anti-infanterie 1100 m, moment în care grenadele se auto-distrug după 4,5 secunde de zbor. Munițiile de tip HEAT au o putere de penetrare de 600 mm oțel omogen. Oferta de muniție este foarte largă, de la ”clasicele” grenade cumulative anti-tanc de tip PG-7V la modele exotice cum ar fi cele termobarice sau anti-tanc tandem. Fabricat în Rusia, China, Iran, Irak, Bulgaria și România, poate folosi orice tip de muniție compatibilă, indiferent de producător. Astfel, este un lucru comun pe câmpurile de luptă din Africa întâlnirea cu lansatoare chinezești ”îndopate” cu muniție iraniană sau bulgărească. Sistemele de ochire sunt de două feluri, mecanice (cătare – înălțător) și optic. Recomandat ”începătorilor” este sistemul mecanic, foarte simplu de folosit și eficient mai ales la distanțe scurte, specifice luptelor urbane și/sau ambuscadelor.

Oferta de grenade

Oferta de grenade

Folosit în Afganistan de către mujahedinii anti-sovietici împotriva tancurilor și a infanteriei, RPG-7 și-a demonstrat calitățile, fiind ideal în ambuscade amplasate în teren frământat. În Somalia a excelat împotriva vehiculelor ușoare americane ca și împotriva elicopterelor (incidentul ”BlackHawk Down” începând cu doborârea unui elicopter de salvare de către o grenadă reactivă trasă de pe un acoperiș). Dar zenitul utilizării RPG-7 a fost Groznây, capitala Ceceniei, în 1994, când prima coloană blindată rusă ce a pătruns în orașul asediat a fost anihilată în totalitate. Inovațiile tactice aduse de ceceni, foști soldați ai Armatei Roșii, și-au dovedit superioritatea în fața structurilor rigide de luptă folosite de ruși. Grupurile foarte mici de luptători (principala structură de luptă a fost echipa de trei oameni, un mitralior, un lunetist înarmat cu SVD și un trăgător cu RPG-7, alți membri adiționali fiind folosiți pentru siguranță și transportul muniției) s-au dovedit mult mai eficiente și mai flexibile în utilizare decât unitățile clasice de tip grupă, pluton, companie, echipele cecene adunându-se unde era nevoie și dispersându-se la fel de ușor.

O armă ușoară, simplu de folosit, foarte ieftină și extrem de eficientă, RPG-7 va face mult timp de acum încolo legea pe câmpurile de luptă, calitățile sale făcând-o indispensabilă din arsenalul oricărei forțe insurgente.

Bun venit în Hoardă

Dragii moșului, poate ăsta ar fi trebuit să fie primul articol pe site. Sau cel cu lămuriri de la ”about”. Pentru cine a crezut că aici voi continua Armureria, o veste proastă.  Așa e viața, nu putem să le avem pe toate.

Jucăria

Jucăria

Aici veți găsi un pic mai mult. Veți găsi o viziune proprie asupra războiului, care nu prea e scrisă în manuale. Un război care pune accent pe mijloacele ieftine și multifuncționale de a duce războiul, unde un SUV va face treaba unui tanc, tunurile vor fi înlocuite cu lansatoare multiple de rachete, iar ”roiuri” de luptători se vor aduna, vor lovi și se vor dispersa la fel de rapid precum au apărut. Un război hibrid, în stilul celui purtat de Hezbollah în 2006, când a dovedit că până și puternicul IDF poate fi umilit. Se va vorbi despre  Mogadishu, despre Kandahar, Juba sau alte fundături uitate de Dumnezeu, unde legea o fac AKM-ul și RPG-7, nu Abrams sau B2. Vom vorbi despre cercetași, lunetiști, IED-uri, infanterie ușoară, celule teroriste, unități paramilitare și mai puțin despre drone, multiroluri sau tancuri. Despre oameni, nu despre scule.

The Team

The Team

Pe vremuri, după ce aș fi terminat facultatea, aș fi ajuns ofițer în rezervă. Acum nu cred că mai e cazul, dar poate ceea ce scriu aici va da idei celor care vor face parte din Armata Română.

Somewhere...

Somewhere…

Bun venit în Hoarda Toyota.