Vampiri

 

Vampir

Vampir

Măgura, jud. Suceava.

Căpitanul Anghel avea o figură nefericită. Era a doua misiune „oarbă”, în care primise un ordin de marş şi atât. La locul întâlnirii fusese aşteptat de o maşină de teren  în care se aflau un bărbat înalt, blond şi un transmisionist mic de statură şi solid. Acesta se urcase în cabina LAROM-ului, cuplase o staţie radio la portul auxiliar al sistemului de ochire şi instalase o antenă pe cabină. Apoi începuse să cotrobăie prin rucsac, scoţând cele necesare unei căni de cafea.

Blondu’ avea aceeaşi figură nefericită ca şi căpitanul. Ştia că fusese trimis în lumânări, bănuia că se va întâmpla ceva important, dar nu avea habar de detalii.

– Cu ce e încărcată dihania? întrebă el.

– În dreapta sunt rachete cu submuniţii antitanc, răspunse căpitanul. În stânga, explozive clasice. Nu ştiu ce au de nivelat, da’ nu-l văd bine pe ăla care o să le primească în cap, spuse el privind înserarea.

– Şefu’, se auzi vocea Piticului, nu vrei o cafea? Cică peste două ore începe showu’, ar fi bine să-l prindem treji…

„Clar, s-a dus dracu’ disciplina, îşi zise Blondu’, uitându-se urât la sergentul bondoc. Am stat prea mult cu Bărbosu’ şi ai lui. Ar fi cazu’ să mă întorc într-o unitate normală…”

* * *

În apropiere de graniţa româno-ucraineană

Cosmin încercă staţia radio instalată pe maşina ce avea în benă o mitralieră DShK. Ştia că nu putea să facă mare lucru împotriva unui tanc, la nevoie, dar era mai bine decât nimic. Cel puţin putea băga infanteria cu nasul în pământ, oferindu-le cele câteva zeci de secunde necesare fugii pe drumul forestier ce şerpuia în spatele lor.

– Care-i situaţia? întrebă el,

– Vampirul a decolat, aştept să treacă graniţa în jumătate de oră, răspunse Bărbosu. LAROM-ul e pe poziţie, gata de tragere. Să vedem dacă merg automatizările alea de le-am făcut noi.

– Auzi, ce-i cu Blondu’ în ultima perioadă? I s-a făcut dor de unitatea lui?

– De ce zici asta?

– Văd că se cam zburleşte când face Piticu’ miştouri cu noi. La tine sau la restu’ n-are ce să zică, da’ Piticu’ îi e subordonat, cel puţin teoretic. Sunt singuru’ căruia îi dă cu virgulă chestia asta? Pana mea, dacă nu îi place halu’ nostru de disciplină, poate ar fi cazu’ să ne lipsim de serviciile lui.

– Bă, ar fi şi asta o soluţie. Da’ totuşi, e băiat valabil, sau cel puţin aşa pare…

* * *

Deasupra lor, la 1500 metri altitudine, Vampirul trecu graniţa nevăzut şi neauzit de nimeni. Motorul Rotax mergea la cea mai mică turaţie posibilă, făcând aparatul să orbiteze neştiut asupra unui punct deasupra Seletinului. Pilotul porni sistemul de recunoaştere MX-15 şi începu să trimită imagini prin legătura securizată.

* * *

Bărbosu’ urmărea coloana ucrainiană pe ecranul laptopului, calculând ceva pe baza simbolurilor afişate pe imagine. Lângă el, Cosmin calcula ceva pe degete, cu limba scoasă ca un copil mic.

– Auzi mă, ce-i Vampiru’ ăsta, de fapt?

– E un motoplanor IAR 28M2A modificat. I-am pus un Rotax 915 de 135 cai putere în loc de 912. Am antifonat motoru’ şi i-am făcut un eşapament mult mai lung decât ştii tu la AN-2u’ ăla. Tot biloc, are o turelă de observare şi marcare laser şi un sistem de transmisie date. În plus, oxigen şi echipament de supravieţuire pentru piloţi. Strictu’ necesar.

– Păi şi cum dracu’ ţi-a venit ideea?

– Yankeii au făcut o jucărie de-asta în timpu’ cotonogelii din Vietnam. Au modificat un planor să care aparatură de recunoaştere, prin 1970… Cică putea zbura neauzit la 60 de metri înălţime. Noi n-am încercat chestia asta.

Încă n-am încercat. Cine-i la comenzi, tot zăludele alea două? Că le ştiu în stare să tundă ucrainienii cu elicea…

– Ele, cine dracu’ altcineva? Mai ştii vreun pilot suficient de nebun să se bage în horă cu noi? replică Bărbosu’ cu rânjetul pe buze. Ce facem, dăm drumul la party?

– Fire in the hole, spuse chelul amuzat, privind cum se schimbau simbolurile de pe ecranul laptopului.

 * * *

 Căpitanul Anghel privi cum suprastructura lansatorului se roti şi ridică containerele de rachete. Ştia că era un camion ce fusese în reparaţie capitală, dar nu ştia că este şi posedat de diavol, să se mişte cu de la sine putere.

– Şefule, îi spuse încetişor Blondu’, ia-i pe băieţii tăi şi hai să ne dăm deoparte. Îţi explic eu ce şi cum…

Din containerul drept al lansatorului plecară două rachete, imediat ce oamenii se puseseră la adăpost lângă maşina de teren a Blondului. Imediat, alte trei plecară din containerul stâng.

– Îmi zici şi mie ce dracu’ se întâmplă? spuse mai mult speriat decăt nervos căpitanul.

– Au modificat lansatoru’, îi explică Blondu’. Tot ce înseamnă ochire şi dare a focului e automatizat, trece prin sistemul ăla central ce conţine GPS-ul. Servomotoare, aprinzătoarele de rachete, tot. E telecomandat prin staţia radio ce ţi-a instalat-o transmisionistul meu de pe un laptop aflat la 10 kilometri de aici. Ştiu că ăla primeşte date şi imagini de la o dronă sau ceva avion de observaţie în timp real. Oricum, rachetele tale au capete de dirijare laser, marcarea ţintelor se face tot din zburătoarea aia…

– Să-mi bag… Ce război e ăsta, îmi explici şi mie?

– Nu ştiu, şefule, nu mă bag. Doar văd că dihorii ăştia fac treabă, mai multă treabă decât aş fi făcut eu c-o brigadă de pufarezi, pe bune. Crede şi nu întreba, ştii vorba aia…

Cei doi tăcură privind lansatorul care trimitea în aer rachetă după rachetă. Noaptea ar fi fost frumoasă de stat la poveşti, dacă n-ar fi fost războiul…

Blondule, eşti acolo sau tragi la aghioase? se auzi din radioul Mitsubishi-ului. Terminat tragerea. Dă-le sticla la oameni şi zi-le că le mulţumim. Misiune finalizată cu succes, toată lumea acasă!

– Asta-i pentru voi, şefule, spuse Blondu’ înmânând o sticlă de Absolut căpitanului. Să vă bucuraţi de ea. Noi ne cărăm acasă…

– Ce să zic, să ne revedem sănătoşi, răspunse căpitanul privind sticla. Urcă în cabina lansatorului şi făcu un semn de rămas bun cu mâna.

Blondu’ se uită la Pitic. Acesta îl privea impasibil, de parcă se aştepta la ceva rău şi ştia cum să contreze.

– Hai acasă, oftă superiorul în grad urcându-se în maşină.

 

Made in China

107 mm

107 mm

Dragii moșului, luând la puricat Iutubu’, căutand ceva interesant de văzut după o cură de istorie a la BBC (recomand tuturor pasionaților de istorie serialul ”Tudor Monastery Farm”) și încercând să contracarez asaltul posturilor românești de muzici, ce prezintă tot felul de penibilități (mi-a rămas în minte un exemplu cu ceva ”autobronzant”), am cotrobăit după ultimele trenduri în materie de armament din bătătura vărului Bashar Al-Assad, creații ale caselor de modă și diveselor ateliere de cazangerie din bazarele din Alep, Damasc și Homs. Printre multe altele, am dat de un vechi favorit al meu, aruncătorul tractabil de 107 mm de producție ceainiză, Type 63.

Lansator Type 63

Lansator Type 63

Apărut după cea de-a doua cotonogeală mondială pe undeva prin URSS, sub numele de BM-12(Boyevaya Mashina – maşină de luptă), această trompetă a cunoscut o mare apreciere şi producţie în China, începând cu anul 1963, de unde-i vine şi numele, Type 63. Având un calibru de 107 mm şi expediind rachete de 19 kg, cu o încărcătură explozivă de 1,3 kg, este considerată a avea o precizie bunicică, fiind extrem de eficientă în bombardamentul de saturaţie, după modelul Katiuşa. Are 12 tuburi de lansare, 3 rânduri a 4 tuburi fiecare, cântăreşte 602 kg şi are o bătaie de 8 km. A fost produsă în Sudan, Iran, Africa de Sud, Koreea nordică, Turcia şi Egipt, în afară de fosta Uniune Sovietică şi Ceaina.

Lansator improvizat

Lansator improvizat

Grup de șine lansatoare

Grup de șine lansatoare

Lansator multiplu auto-purtat

Lansator multiplu auto-purtat

Foarte des găsite în diversele ”depozite” de armament răspândite prin deșerturile și satele irakiene și afgane, rachetele de producție iraniană au fost folosite pentru bombardarea bazelor americane/NATO folosind lansatoare improvizate sau fără lansator. Lansatoarele improvizate, realizate din resturi metalice și asamblate cu ajutorul unui aparat de sudură, pot fi extrem de ingenioase, asigurând o ajustare precisă în elevație, astfel reglând lungimea tirului rachetei. Ținând cont de faptul că rachetele de calibrul 107 mm, având o viteză rotațională de 366 revoluții pe secundă, dată de motorul cu 7 ajutaje înclinate, au o traiectorie extrem de rectilinie din cauza stabilizării giroscopice, un trăgător ce-și cunoaște meseria poate lovi o țintă de mici dimensiuni (un avanpost sau o bază înaintată) cu destul de multă precizie. Nu o precizie de gen GPS, dar suficient pentru a lovi o clădire anume de la un 10 km, dintr-o poziție bine studiată.

Sistem de lansare - Irak

Sistem de lansare – Irak

Într-o lume ahtiată după arme și tehnologii cât mai noi și mai performante, granițele și țările sunt adesea modificate și retrasate de sisteme vechi, modificate în ateliere improvizate, ce dau de furcă armatelor moderne, forțate astfel să mobilizeze oameni și resurse pentru combaterea acestor reprezentanți ai timpurilor trecute.