Friends from Afar (part 3)

Scout Sniper

Dragii moșului, astăzi vom discuta despre armele cele mai ieftine disponibile pentru categoria noastră de băieți veseli ce miruiesc inamicu’ de la distanță, sniperii adică. Pentru cei ce au pierdut episodul precedent al discuției, definim sniperul insurgent ca un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).

Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg.

Pentru a defini termenul de ”pușcă Scout” pe care cunoscătorii îl asociază cu modelul Steyr Scout, Jeff Cooper, inițiatorul conceptului, l-a caracterizat ca ”o arma de uz general, capabilă atât de vânătoare cât și de luptă, suficient de puternică pentru a ucide orice ființă de o greutate rezonabilă, de circa 500 kg”. In general, acestea sunt calibrate în .308 Winchester, au o lungime de 1 metru, o greutate de circa 3 kg si capacitatea de a folosi o luneta cu grosisment mic și/sau sisteme de vizare de tip mecanic (înălțător – cătare).

Pușca Steyr Scout, apărută în 1998 în frumoasa Austrie, este o pușcă cu repetiție, încărcată manual, cu o lungime de 98 cm și o greutate fără muniție și lunetă de 3 kg. Folosirea pe scară largă a materialelor plastice, aluminiului și a oțelurilor speciale definesc o armă excelentă, cu încărcător detașabil (prin aceasta schimbarea tipului de muniție fiind facilitată), șină de tip Picatinny încorporată, bipod integrat în partea frontală a patului, posibilitatea de transport a unui încărcător de rezervă în patul armei, sistem de vizare de rezervă de tip ”ghost ring” și o șină de tip UIT pentru montarea accesoriilor de tip lanternă/laser de ochire/bipod detașabil.

Steyr Scout

Steyr Scout

Drept urmare, vom lua la puricat două arme din categoria ”surplus militar”, extrem de ușor de găsit în la noi în bătătură (în bătrâna Europă adică), dar disponibile în număr mare și în alte fundături uitate de Dzeu din Africa sau Asia. Este vorba despre armele de tip Mosin Nagant de producție rusească și diversele șarje de Mauser K98k de fabricație germana, cehoslovacă sau yugoslavă. Vom analiza astfel armele de bază cât și capacitățile de modificare a lor în arme de tip scout / sniper.

Arma de bază.

1. Carabina Mosin Nagant model 1944 a fost dezvoltată din vechea puşcă MN 1898/30, prin scurtarea ţevii şi a patului, astfel apărând o armă mai uşoară şi mai facilă în folosire, în special în locuri înghesuite ca tranşee, clădiri şi buncăre, ca şi în zone împădurite, urbane şi ruinate, unde o armă mai uşoară, mai scurtă şi mai echilibrată va aduce multiple avantaje.

Carabină Mosin Nagant M44

Carabină Mosin Nagant M44

Prevăzută cu o ţeavă de 520 mm, a fost dotatâ cu o baionetă rabatabilă, fixată permanent pe armă, fiind introdusă în dotarea infanteriei, a cavaleriei şi a trupelor de geniu sovietice în februarie 1944. A fost produsă în fosta URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Polonia, România şi Ungaria în milioane de exemplare, din 1944 până în 1956.

A fost distribuită ca ajutor militar grupărilor de gherilă comuniste din toată lumea, ca şi armatei afgane în 1980, fiind observată în fotografii ale gherilelor arabe ca armă de instrucţie a recruţilor în anii ’80.

Caracteristicile tehnice (greutate 4,0 kg, lungimea 1,026 m, lungimea ţevii 520 mm), calibrul de 7,62x54R, simplitatea de folosire şi soliditatea construcţiei o recomandă ca o armă potrivită utilizării în condiţii vitrege, cu o întreţinere minimă, modificările necesare fiind puţine la număr şi relativ uşor de făcut de către un armurier competent.

Prima modificare ar fi eliminarea baionetei, ceea ce va uşura arma cu apoximativ 0,75 kg şi va îmbunătăţi suplimentar echilibrul armei. A doua ar fi prelucrarea mânerului închizătorului, cel al modelului 44 fiind drept, cu un unghi de acţionare de 90 grade, nepermiţând montarea lunetelor. Soluţia ar fi taierea mânerului drept şi sudarea sau montarea unuia îndoit, prin găurirea şi filetarea corpului închizătorului.

2. Mauser K98k / M48.  Intruduse în serviciul Wehrmacht-ului în 1935, carabinele de tip K98k au fost principala armă de luptă a forțelor Axei în cel de-al Doilea Război Mondial. Armele capturate de Aliați (mai ales de către Armata Roșie) după război au fost distribuite grupărilor insurgente /de gherilă susținute de diferitele părți, apărând în serviciul Israelului, al Armatei de Eliberare a Vietnamului și VietCong-ului, în mâinile gherilelor palestiniene și a mujahedinilor din Afganistan, precum și în dotarea diverselor triburi din Africa.

Mauser M48 sniper

Mauser M48 sniper

K98k

K98k

Introdus în 1905, calibrul 7,92×57 IS  (Infanterie Spitzgeschoß –  glonţ cu vârf ascuţit) a fost muniţia standard a forţelor armate germane în cele două războaie mondiale.La momentul actual cel mai folosit calibru de vânătoare din Europa Centrală și de Vest, în special în țările germanice și Scandinavia.

Luneta, în ambele cazuri, poate fi un un IOR PSO-1, acelaşi de pe PSL, avantajul fiind folosirea aceluiași tip de muniţie pentru care a fost calibrată. Apărut în 1964, Pritsel Snaipersky Optichesky (vizor optic pentru lunetişti) a fost cel mai avansat dispozitiv de ochire destinat producţiei de masă, fiind gândit din start pentru utilizarea de către soldaţi obişnuiţi, fără antrenament suplimentar, integraţi grupei de infanterie, puşca SVD permiţând acestora extinderea focului efectiv al grupei de la 300 m, în cazul armelor AKM, la 600-1000 m în cazul SVD. Realizată pentru a fi uşor de utilizat (putere de mărire fixă, butoane de reglaj cu compensator de traiectorie, reticul cu sistem stadiametric de calculare a distanţelor), PSO-1 este considerată încă o lunetă excelentă, simplă, extrem de fiabilă, foarte potrivită pentru armele de tip Designated Marksman Rifle.

Lunetă PSO-1

Lunetă PSO-1

Construcţia din aliaj de magneziu, cu lentile de foarte bună calitate, acoperite multistrat (să nu se uite că, după cea de-a doua cotonogeală mondială şi chiar înainte, industria optică sovietică a colaborat foarte strâns cu germanii de la Carl Zeiss, care erau nr. 1 mondial), corpul purjat şi umplut cu azot împotriva aburirii, toate aceste caracteristici permit folosirea lunetei într-o plajă mare de temperaturi, între -50 şi +50 grade Celsius, de la frigul siberian cel mai crâncen până la arşiţa pârjolitoare din deşerturile africane. Butonul de reglaj al elevaţiei (căderea glonţului pe verticală sub influenţa gravitaţiei terestre) are gravat un sistem de compensare a căderii, calibrat pentru o anumită combinaţie de glonţ/viteză iniţială şi condiţii atmosferice (în cazul cel mai des întâlnit, muniţia de 7,62x54R, glonţ de 9,8 grame, viteza la gura ţevii de 830m/s, atmosferă standard ICAO), ceea ce permite o reglare rapidă şi facilă a tirului asupra ţintelor punctiforme la distanţe de până la 1000 m. Peste această distanţă, trăgătorul va trebui să folosească V-urile inversate de pe reticul, ce reprezintă corecţia traiectoriei (cu butonul de reglaj fixat pentru distanţa maximă de 1000 m) la 1000, 1100 şi 1200 metri.

Butonul superior de reglaj cu sistem de compensare a traiectoriei

Butonul superior de reglaj cu sistem de compensare a traiectoriei

Pentru că a venit vorba de el, la momentul introducerii sale, reticulul lunetei PSO-1 a fost considerat cel mai avansat din lume, combinând un sistem stadiametric de măsurare a distanţei, ce nu necesita nici un calcul, cu un reticul clar, neîncărcat de accesorii inutile. Reticulul este împărţit în două zone principale: sistemul de ochire propriu zis şi sistemul stadiametric.

Reticulul este compus din o succesiune de V-uri inversate dispuse vertical, cel superior având rolul de punct de ochire, cele de sub el fiind gradaţiile de corecţie ale traiectoriei, aşa cum am spus mai sus, iar pe orizontală o serie de gradaţii, ce au rolul de a servi la corecţia laterală a tirului şi la stabilirea distanţei, spaţiul liber dintre cele mai apropiate de centru fiind calculat să încadreze un obiect cu laţimea de 1 metru la 100 m. Deplasarea cu un marcaj pe orizontală va muta punctul de impact cu 10 cm la fiecare 100 m.

Reticul lunetă PSO-1

Reticul lunetă PSO-1

Sistemul stadiametric este compus dintr-o linie orizontală, ce reprezintă baza, şi o linie curbată cu marcaje, prin încadrarea unei ţinte cu înălţimea de 1.7 metri fiind determinată distanţa în sute de metri.

Sistemul stadiametric de măsurare a distanţelor

Sistemul stadiametric de măsurare a distanţelor

Modelele sovietice/ruseşti ale lunetei PSO-1 au reticulul iluminat printr-o microlampă cu baterie, versiunile româneşti şi (ex)yugoslave având iluminarea acestuia printr-un sistem cu tritiu, ce nu necesită curent electric. În afară de lunetele calibrate pentru 7,62x54R (ce se pot folosi fără modificări pentru 7,62×51 mm NATO) mai există modele calibrate pentru 7,62×39 mm şi 7,92×57 mm, cartuşul folosit de armele yugoslave de tip Mauser M48.

Binenţeles, se poate folosi orice model de lunetă, diferitele tipuri de monturi/inele permiţând instalarea lunetelor cu diferite diametre ale tubului. Monturile pot fi laterale sau superioare, oferta fiind destul de largă. Factorul de mărire a lunetei de 4x este minimum necesar, folosirea unei lunete cu un factor de mărire mai mare (6x sau 10x) fiind preferabil. O facilitate utilă ar fi un reticul gravat cu un sistem de compensare al traiectoriei, nu neapărat de tip Mil-Dot, chiar și simplele reticule de tip Duplex fiind utile la estimarea distanței și compensarea căderii gravitaționale a glonțului sau a derivei de vânt.

Reticul calibrat pentru compensare traiectorie și derivă

Reticul calibrat pentru compensare traiectorie și derivă

 

Muniția.

1. 7,62x54R. Decanul de vârstă al cartuşelor militare, introdus în serviciul armatei ţariste în 1891, este folosit astăzi în principal ca muniţie pentru mitralerele universale de tip PKM şi pentru puştile cu lunetă de tip Dragunov. Considerat echivalentul estic al celebrului .308 Winchester/7,62×51 mm NATO, având o performanţă uşor mai ridicată decât acesta, din cauza volumului mai mare, este foarte folosit ca muniţie de luptă, dar şi de vânătoare, fiind utilizat cu succes la vânarea animalelor mari, precum urşii siberieni. Apărut inţial cu un glonţ cu cap rotund de 13,2 grame (210 grain), a fost modificat în 1908, după experienţele triste din războiul ruso-japonez, cu un glonţ ascuţit de tip spitzer de 9,5 grame (147 gr), aceasta rămânând configuraţia standard de atunci. Iniţiala R vine de la Rimmed, adică cartuş cu guler. În 1968 apare versiunea cu precizie îmbunătăţită, pentru armele de tip Dragunov, numită 7N1, având un glonţ de tip FMJBT (camaşă metalică integrală şi coafă rabatată) cu greutatea de 9,8 grame (151,2 gr) şi pulbere extrudată, în locul celei de tip sferic, cu calităţi slabe de ardere. Proliferarea vestelor antiglonţ a dus la încă o modificare, apărând muniţia cod 7N14, glonţul acesteia având un penetrator de oţel întărit, ce cauzează un efect maxim când este tras cu o viteză de 830 m/s.

Dimensiuni cartuş 7.62x54R

Dimensiuni cartuş 7.62x54R

Reîncărcarea cartuşului de 7,62x54R a fost pusă la îndoială până acum de către diametrul mai rar întâlnit al glonţului (.311 inch, singurul calibru ce-l mai foloseşte fiind celebrul .303 British) şi de către materialul tubului, acesta fiind fabricat predominant din tablă de oţel. De asemenea, muniţia est-europeană foloseşte capse de iniţiere de tip Berdan, foarte greu de eliminat comparativ cu muniţia vestică, ce foloseşte capse de tip Boxer. Dar, conform principalilor producători comerciali din Europa, finlandezii de la Lapua Oy şi cehii de la Sellier & Bellot, folosirea gloanţelor standard cu diamentrul de .308 inci nu va afecta cu nimic performanţa, aceştia oferind tuburi din bronz cu capse de iniţiere de tip Boxer, acestea putând fi reîncărcate de aproximativ 10 ori. Cu un glonţ modern de 174 gr de tip Hornady A-Max sau Sierra MatchKing, o armă de tip Mosin Nagant M44 va lovi cu precizie ţinte aflate la 500 metri fără probleme.

2. 7,92×57 IS. Așa cum spuneam, acest calibru (deseori numit 8×57 IS sau 8mm Mauser) este cel mai răspândit calibru de vânătoare din Europa. Introdus în 1905, calibrul 7,92×57 IS  (Infanterie Spitzgeschoß –  glonţ cu vârf ascuţit) a fost muniţia standard a forţelor armate germane în cele două războaie mondiale. Oferta de muniție a producătorilor germani ca Brenekke, Geco, RWS, a cehilor de la Sellier & Bellot și a rușilor de la Wolf acoperă întreaga paletă de necesități, de la muniție cu glonț cu cămașă întreagă de tip FMJ, la cele cu vârf de plumb descoperit de tip soft point, precum și muniție de antrenament/precizie cu greutăți între 9,7g (150 grs) și 14,27g (220 grs).

Dimensiuni cartuş 7.92x57 IS

Dimensiuni cartuş 7.92×57 IS

Reîncărcarea se face cu ușurință, tuburile fiind în majoritate din alamă iar capsele de inițiere sunt de tip Boxer, ceea ce permite realizarea muniției ”home made” cu ușurință (nu este cazul în România) cu ajutorul unei prese/kit de reîncărcare rezonabil ca preț.

Concluzia care se trage: două arme excelente, foarte ușor de modificat pentru folosire universală, indiferent dacă terenul este muntos/împădurit sau aglomerații urbane, ușoare, extrem de puternice, cu o utilizare facilă ce se pot obține ușor, la un preț extrem de rezonabil.

 

 

Friends from Afar (part 2)

”I See you...”

”I See you…”

Dragii moșului, continuăm azi discuția despre sniperi, referindu-ne strict despre rolul acestora în cadrul celulelor / organizațiilor insurgente. Așa cum am precizat în organigramă, sniperul este parte componentă în cadrul unității de bază, anume celula multifuncțională, a acestor șatre.

Analizând câmpul tactic de acțiune și modul de operare al șatrei, rezultă că sniperul nostru va trebui să îndeplinească ambele cerințe doctrinale principale ce guvernează utilizarea sa, prima fiind suportul cu foc precis de rază lungă al celorlalți membri ai echipei și angajarea țintelor de oportunitate (rolul clasic al pușcașului lunetist în armatele cu doctrină sovietică sau comunistă), a doua fiind misiunile de vânătoare de scalpuri (”High Value Targets”) și angajarea țintelor de oportunitate independent de suportul echipei / organizației, singur sau cu suport de siguranță (1-2 oameni). Adițional, doctrina vestică acordă sniperilor calitatea de unități înaintate de recunoaștere/cercetare/supraveghere, componența și amprenta redusă făcându-le ușor de infiltrat și de utilizat în zonele ”fierbinți”.

Combinând cele două doctrine, avem un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).

Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg. Pus cap la cap, cerințele pentru o armă sniper în cazul nostru sunt:

  • calibru militar de largă utilizare, ca 7,62×51 mm sau 7,62x54R;
  • precizie cât mai bună;
  • o lungime de aproximativ 1 metru, pentru ușurință în utilizare;
  • 4 kilograme fără muniție, cu luneta montată;
  • încărcător detașabil;
  • armă cu închizător manual sau semiautomată;
  • pat rezistent, de preferință din materiale sintetice;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x;
  • compensator de traiectorie balistică;
  • reticul iluminat al lunetei;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet;

Ca exemple, voi analiza două două arme sniper ce apar frecvent în imaginile și videoclipurile insurgenților din Siria și Irak, anume pușca Steyr SSG69 și PSL-ul românesc.

Steyr SSG69

Steyr SSG69

Steyr-ul SSG69 a fost prima armă din Europa ce a folosit un pat din plastic (Cycolac, un fel de ABS) în locul celor din lemn, sensibile la umezeală și temperatură. Soluțiile folosite la construcția sa (țeavă forjată la rece, pat din plastic, șine de fixare a inelelor lunetei frezate în corpul închizătorului, șină auxiliară de tip UIT în uluc) au făcut-o una dintre cele mai moderne arme militare la apariția sa, în 1969, și i-au asigurat o producție neîntreruptă de peste 40 de ani, fiind încă în oferta Steyr. Combinată cu două lunete de calitate excepțională produse de firma vieneză Kahles, ZF69 (6×42) și ZF84 (10×42), ce au ca standard butoane de reglaj cu compensator balistic calibrat pentru cele mai folosite muniții militare din Europa, constituie încă una dintre cele mai bune puști sniper de pe piață. Încărcătorul detașabil rotativ cu capacitatea de 5 cartușe, precum și mânerul închizătorului cu unghi mic de rotire (60 de grade, comparativ cu 90 de grade la Remington 700 sau Mosin Nagant) asigură o încărcare și o cadență de tragere rapidă, extrem de folositoare în medii cu densitate mare de ținte, cum ar fi zonele de luptă urbane.

Comparând caracteristicile tehnice ale modelului SSG69 cu cerințele specificate mai sus, obținem:

  • calibru militar de largă utilizare, 7,62×51 mm – check;
  • precizia este de 1/2 minute de unghi (deviație standard de 1,5 cm la 100 m) cu muniție specială, 1,5 minute de unghi (5 cm la 100 m) cu muniție normală pentru arme militare;
  •  lungime 1,150 – merge;
  • 4 kilograme fără muniție, fără luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă cu închizător manual – check;
  • pat rezistent din materiale sintetice – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – n-are;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – doar cu adaptor de montare, șina pt lunetă nefiind Picatinny;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – nu avem;
Pușcă Semiautomată cu Lunetă

Pușcă Semiautomată cu Lunetă

PSL-ul românesc este o dezvoltare a puștii mitraliere de tip Kalașnikov, modificată prin introducerea unei țevi mai lungi, a sistemului semiautomat de dare a focului, folosind o muniție de calibrul 7,62x54R și având o lunetă de tip PSO-1 (4×24 mm) cu compensator balistic și reticul iluminat cu tritiu. Șina de montare a lunetei este compatibilă cu cea a armelor de tip AK, Saiga sau SVD Dragunov, permițând astfel utilizarea oricărei lunete /  sistem de vedere pe timp de noapte produs în spațiul ex-sovietic (Rusia și Belarus) precum și al celor vestice, prin folosirea unui adaptor. Introdusă în 1974 ca armă a pușcașului lunetist aparținând grupei de infanterie (după doctrina sovietică), a fost exportată în număr mare în toată lumea, fiind una dintre cele mai folosite arme de precizie în zonele de conflict din Africa și Asia.

Din comparația caracteristicilor tehnice cu cerințele noastre, rezultă:

  • calibru militar, 7,62x54R – check;
  • precizie, 1 minut de unghi (3 cm la 100 m deviație standard) cu muniție specială de tip 7N1 sau 7N14, 3 minute de unghi (9 cm la 100 m) cu muniție standard de tip LPS;
  • lungime 1,150 m – merge;
  • 4,31 kg fără muniție, cu luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă semiautomată – check;
  • pat rezistent, din lemn laminat și lăcuit – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – check (diverse clipuri pe YouTube prezintă cel puțin 3 modele de amortizoare compatibile cu PSL);
PSL

PSL

Trăgând o concluzie, avem un luptător polivalent, cu un potențial imens de a domina câmpul modern de luptă, extrem de eficient, de mobil și de letal. Cele două modele de arme asigură o vastă capacitate de foc, care, combinată cu alte mijloace specifice (IED-uri, mine, sisteme AA) pot duce la un război de uzură îndelungat, soluție evitată în general de armatele ”clasice”.