Dragii moşului, aşa cum s-a văzut de la a doua mardeală mondială încoace, în conflictele moderne insurenţii şi gherilele au jucat un rol important, întârziind şi blocând mişcările adversarului, ţinând blocate trupe, provocând pierderi umane şi materiale, erodând voinţa politică şi câştiând astfel războaie precum cel din Vietnam, cel sovieto-afgan din 1979-1989, actualul război din Afganistan, precum şi războaiele civile din Yemen, Siria, Libia şi nu numai. Factorii de forţă ai operaţiilor de gherilă sunt demoralizarea şi consumarea energiei şi materialelor adversarului prin ambuscade, sabotaje şi adunarea de informaţii în sprijinul forţelor proprii.
În momentul în are un soldat NATO este rănit în Afganistan sau aiurea, primul ajutor îl primeşte de la colegii de echipă, după care este preluat de un sanitar/medic ce îi aplică procedurile medicale avansate de stabilizare şi îl predă unei echipe aeromedicale de evacuare (elicopter MEDEVAC) ce îl transportă la un spital/clinică de campanie cu facilităţi chirurgicale, de unde este trimis la un spital din Germania sau în SUA pentru tratament. Acest lanţ de îngrijire se bazează pe următorii factori:
În acel moment, NATO are o superioritate aeriană totală, fapt ce permite chemarea evacuării medicale în orice moment;
Sunt disponibile spitale de campanie şi echipe avansate de chirurgi pentru preluarea pacientului;
Sunt disponibile capacităţi medicale ce depăşesc de obicei necesarul în calitatea şi disponibilitatea echipamentului.
În conflictele ce se prefigurează, exemplificat de cel din Ucraina, sunt toate şansele ca adversarul să aibe capabilităţi antiaeriene avansate, astel încât supremaţia aeriană şi libertatea de mişcare sunt puse la îndoială, dacă nu imposibile. Astfel, timpii de evacuare vor fi mult mai mari, evacuarea aeromedicală putând fi imposibilă. Un alt factor ar fi faptul că unităţile medicale militare vor fi supraaglomerate de cazurile militare, mult mai multe decât în cazul unui conflict neregulat. Continuând, se poate să nu existe o zonă sigură în spatele ariilor de luptă care ar permite evacuarea victimelor, în special în cazul forţelor de rezistenţă ce acţionează în sprijinul armatei proprii.
În lumina noilor ameninţări, modelul clasic (liniar) de tratament (din zona de luptă la spital şi apoi la centrul de reabilitare nu se mai poate folosi. Este nevoie de dezvoltarea unui sistem ciclic, unde luptătorul de herilă este evacuat din zona de ontact cu inamicul, este stabilizat şi primeşte tratament în zona de operaţii şi este reabilitat sau trimis spre reabilitare în afara zonei controlate de inamic, dacă este posibil. Din cauză că facilităţile medicale militare nu sunt disponibile, capabilităţile medicale CIVILE vor fi folosite pentru tratamentul medical al forţelor de gherilă din zona de operaţii.
Dragii moșului, chestia ce-o veți citi astăzi reprezintă un concept privind înființarea/utilizarea grupelor paramilitare/de partizani similare ca idee cu Gărzile Patriotice din perioada comunistă sau cu Forţele Teritoriale Poloneze, despre care am scris aici şi aici. Numărul și densitatea acestora pot fi ajustate în funcție de specificul local, media fiind de 1 grupă de 5 – 6 oameni în fiecare sat și 2-3 în orașele mici de provincie. Astfel se poate realiza o acoperire destul de buna a teritoriului României cu unități independente, extrem de mobile și cu o mare putere de foc.
Selecția personalului: folosind actuala infrastructura informatica din sistemul de învățământ, se poate realiza o aplicație de tip „test grilă”, în care viitorul candidat se poate loga folosind numele, inițiala/inițialele prenumelui și codul numeric personal (de exemplu) și va fi testat după teste standard de aptitudini, inteligenta, șamd. Un fel de „recrutare electronica” ce va scuti candidatul de drumul la centrul militar zonal/județean, va economisi timp și resurse. Candidații încadrați la grupa de trupe 0 (echivalentul trupe speciale, parașutiști, vânători de munte, grăniceri, infanterie marina din timpul serviciului militar obligatoriu) vor fi invitați pentru la un interviu cu un psiholog și la un test practic pentru stabilirea aptitudinilor specifice (medical, informatic, sportiv, etc).
Pregătirea personalului se va desfășura în doua faze:
1. Instrucția de baza, accentul punându-se pe pregătirea fizica, orientare în teren/topografie, cunoașterea și mânuirea armamentului, prim ajutor, traiul în condiții precare/survival, comunicații de baza. Acest nivel va fi parcurs fără excepție de toți candidații.
2. Instrucția avansata, în funcție de opțiuni/aptitudini:
– pregătire medicala la nivel înalt (triaj medical primar, hemostază, traumatologie, managementul căilor aeriene, administrare intradermică / intravenoasă a medicamentelor, farmacologie, evacuare medicala de urgenţă, etc).
– cursuri specifice: lupta corp-la-corp, lunetiști, demolări/sabotaj, comunicații (Morse, comunicații sol-aer, folosirea echipamentelor de criptare, antene improvizate), observatori artilerie/control atac aerian, logistica (conducere pe teren accidentat, mecanica, stabilire zone aterizare/desant), alpinism și schi (în zonele montane).
Componenta grupei paramilitare/de partizani și dotarea:
Grupa este formata dintr-un comandant de grupa, un lunetist, un mitralior, un AG-ist și unul/doi purtători de muniție/specialiști.
Comandantul de grupa are și funcția de radio-operator și/sau șofer, este înarmat cu un pistol mitraliera/pușcă asalt, 300 de cartușe, grenade explozive, fumigene si are in dotare un echipament NVG (sistem de vedere pe timp de noapte) – preferabil un sistem integrat binoclu/NVG/telemetru laser ca Vectronix Moskito.
Lunetistul este dotat cu o arma PSL, o rezerva de muniție de 200 cartușe „sniper” de tip 7N14 (FMJ-BT) (opțional) și 100 (300 in lipsa muniției „sniper”) cartușe AP/API (perforante/perforant-incendiare), putând folosi și muniția mitralierei in caz de necesitate. Adițional, grenade explozive si fumigene.
Mitraliorul are in dotare o mitraliera PKM cu banda, cu o rezerva de muniție suficienta de diferite tipuri (glonț obișnuit, perforant, trasor).
AG-istul este dotat cu un aruncător de grenade model AG7 cu diferite tipuri de muniție (HEAT/cumulativ, termobaric, anti-personal). Am putea adaugă aici modelul suedez SAAB Carl Gustaf M3-M4 ce folosește printre alte tipuri muniția multifuncțională HEDP 502 care ofera doua moduri de detonare (impact și întârziat) ce sunt selectate prin simpla rotire a proiectilului inainte de introducerea în aruncător. Adițional, poate fi dotat cu un pistol mitraliera/pușca de asalt si 150-210 cartușe.
Purtătorii de muniție sunt dotați cu pistol mitraliera/pușca asalt si grenade explozive/fumigene pt uz propriu. Ei vor transporta rezerva de muniție. Vor funcționa în rolul primar de radio-operator/șofer/medic/specialist demolări/trăgători antiaerieni.
Prin folosirea sistemelor de armament specificate mai sus se asigura o logistica simplificata, muniția fiind comuna pentru mitraliera PKM și pușca PSL (calibrul 7.62×54 mm).
Armamentul greu al grupei poate consta in rachete antiaeriene portabile de tip CA94M, SA24 Igla-S sau FIM93 Stinger, cu ghidare în infraroșu si lansare de pe umăr, economisindu-se astfel spațiu în vehiculul grupei prin eliminarea tripodului/stativului. Astfel se pot asigura atât auto-apărarea grupei împotriva atacurilor aeriene cât și integrarea într-o rețea de apărare antiaeriana coordonata central.
Alte arme grele, montate pe vehicul, pot fi mitraliere calibru mare tip DShK/KPV, aruncătoare automate de tip AGS17, aruncătoare fără recul de tip AG9, rachetele antitanc dirijate de tip Konkurs/Fagot, MILAN sau Spike MR/LR. Suplimentar, un mortier de calibrul 81/82 mm cu proiectile explozive, fumigene si de iluminare.
De asemenea, se poate adaugă o cantitate limitata de exploziv plastic si sisteme de detonare, pentru operațiuni de sabotaj/demolare, precum si mine anti-personal direcționale de tip Claymore/MON-50/MRUD (permise prin protocolul de la Ottawa) si mine antitanc.
La dispoziția grupei se va afla o stație radio tactica multicanal, portabila, de tip Harris PRC-117G/Aselsan PRC-9661, cu posibilități de emisie UHF/VHF, criptare si salt de frecventa, Satcom și transmisie de date, conectabila la un laptop/tableta/PDA pentru transmiterea ordinelor, a hărților și informațiilor in timp real.
Transportul grupei se poate face cu o autoutilitară 4×4 de tip Toyota Hilux / Mitsubishi L200 / Isuzu D-Max / Nissan Navara sau un camion ușor de genul Iveco Daily 4×4 sau Unimog, eventual militarizat/modularizat după conceptul britanic CAMELEON (www.cameleon-mms.com), ce poate transporta membrii grupei, armamentul și o cantitate sporita de muniție, având posibilitatea de a funcționa ca baza mobila pt mortierul de 81/82 mm sau 120 mm. Avantajele acestui vehicul utilitar comercial/derivat este reprezentat de prețul relativ rezonabil, întreținerea facilă (incluzând piesele de schimb), mobilitatea ridicata si posibilitatea de a fi condus de orice posesor de permis categoria B, printre altele.
Logistica:
1. Se recomanda crearea de către fiecare grupa a 2-3 depozite de mici dimensiuni, constând în seturi de arme (2-3 pistoale mitraliera/pusti asalt, 1 PSL, o mitraliera, un AG7), câteva unități de foc pentru fiecare arma, piese de schimb, explozivi, baterii pentru stația radio, NVG, rații alimentare, apa, rezerve medicale, combustibil, eventual o stație radio de rezerva, amplasate în locuri ascunse, marcate pe hărți și cunoscute doar de comandantul grupei.
2. Stabilirea și marcarea pe hărți a unor zone de parașutare echipament (drop zones) si a zonelor de aterizare a elicopterelor.
3. Stabilirea, marcarea și amenajarea în împrejurimile orașelor a unor piste improvizate de aterizare pentru avioane cargo de tip Antonov An-2 /C27 Spartan / C130 Hercules pentru transportarea unor cantități mari de provizii și evacuarea răniților. Pistele vor avea dimensiunile de 1000 x 50 de metri, cât mai plate, lipsite de obstacole, materialul fiind pământ compactat. Ca mijloace tehnice se pot folosi o stație meteo automată portabila și o radiobaliză automata. Punctele de instalare a acestora vor fi stabilite din timp conform normelor tehnice adecvate. Stațiile radio tactice din dotarea grupelor sunt compatibile cu sistemele de comunicații ale aeronavelor.
Operațiuni posibile:
1. Atacuri de tip „hit and run”, raiduri, ambuscade. Vehiculul grupei permite o mobilitate ridicata și montarea de arme grele (mitraliere calibru greu – 12,7/14,5 mm, aruncătoare automate de grenade, rachete antitanc) ce pot fi folosite staționar și din mișcare împotriva personalului inamic, a tehnicii neblindate/blindate si a depozitelor de materiale.
2. Sabotaje împotriva depozitelor de provizii și a cailor de comunicație.
3. Atacuri împotriva mijloacelor de lupta aeriana (avioane la joasa înălțime, elicoptere, drone de cercetare) folosind rachete antiaeriene portabile.
4. Dirijarea/corectarea tirurilor de artilerie și a atacurilor aeriene, marcare ţinte.
5. Defensiva stratificata cu puncte de rezistenta ce permit câmpuri de foc încrucișate. Lucrările genistice (gropi/șanțuri de tragere, tranșee, buncăre) pot fi construite din timp în punctele de gâtuire a cailor de comunicație si nu numai, în număr suficient și cu mijloace minime.
6. Cercetare în adâncime, recunoaștere, transmiterea informațiilor în timp real.
7. Recuperarea piloților doborâți de focul inamic.
– Intra în F:/driver imprimantă și vezi că-i un fișier numit ”suceava doc”. Scuipă-l în eter.
– Done, zise Piticu. Da’ de ce ”driver imprimantă”?
– Cand eram puștan, ăla era numele directorului în care țineam porneturile, zise Bărbosu’. Toată lumea le căuta, nimeni nu le-a găsit vreodată, rânji el.
În apropiere de Bobeica, jud. Suceava.
Căpitanul Anghel se minuna de ce dracu’ fusese nevoie să ajungă în acest colț uitat de țară cu LAROM-ul său. Avea cei mai buni trăgători din brigadă. I se spusese că misiunea sa era de o importanță vitală și că va primi instrucțiuni la locul misiunii. Ajuns acolo, raportase de pe GPS-ul mașinii poziția exactă, primise buletinul meteo și i se ceruse să fie gata. După o zi și jumătate, primise de la radist o bucată de hârtie pe care erau trecute câteva crâmpeie de informație: ”distanță 8,71 km, azimut de tragere 116,77 grade”, o frecvență, pe care să intre în ascultare imediat și o parolă pentru autentificare. Ridică din umeri. Astea erau ordinele, nu rămânea decât să le ducă la îndeplinire.
Granița româno-ucraineană, lângă Sărata, Transcarpatia.
Bărbosu’ și Piticu’ debarcară din Toyota acum verde. Blondul își privi AKM-ul rusesc pe țeava stătea mândră o cutie cu diametrul de 5 cm si lungime de 20. Știa ce era. Toate armele aveau instalate amortizoare de sunet, PSL-ul Bărbosului avea în plus o lunetă mare, diferită de ce știa el. I se spusese să nu-și bată capul. Într-adevăr, echipamentul care-l aveau civilii era mult mai bun decât ce avusese el pe mână. Își potrivi ”sutienul” port-încărcător în care avea muniția și grenadele și se uită la Cosmin.
– Ăsta de unde-l aveți?
– Țicnitu’ ăla a făcut rost de ele. Cică le-au inventat ceainizii, în timpul cotonogelii din Vietnam și rușii le-au copiat pentru ai lor, în anii 80, în Afganistan. Adevăru’ e că-s mult mai comode și în mașină, și pe arătură. 6 încărcătoare în el, plus 4 grenade, baioneta și două fumigene, îți mai iei un Camelbak cu apă și trusa medicală, două-trei zile ești ok. Nu crăpi de foame 3 zile, și prin pădurile astea, pe picioare, doar cu încărcătura asta, ești ca un țap de munte în comparație cu pifanii ucraineni.
– Și acum unde mergem?
– La câțiva kilometri de aici e o bază de radare, cică abandonată. Dracu’ știe, mai bine o punem la pământ decât să ne trezim că se întâmplă cine știe ce minune.
– Păi și cu ce o dărâmăm?
– Ce nu știi, nu te îngrijorează, Blondule, spuse cheliosul încheind discuția. Hai să mergem.
Grupul se puse în mișcare, primul fiind chelul, urmat de Blond, Bărbos, Piticu’ încheind coloana. Pe tăcute, coloana se afundă în pădurea deasă de molid.
2 ore mai târziu, undeva în Ucraina.
Bărbosu se uită la Pitic. Acesta apăsă butoanele stației și îi intinse receptorul.
Căpitanul Anghel strâmbă din nas, întrebându-se cine dracu’ alesese indicativele de apel. Oricine fusese acela, avea un umor sinistru.
– Aici Starețul, recepție!
– Preafericite părinte, se auzi din receptor, vrednicii tăi slujitori sunt gata?
– Sunt gata, întru Hristos, spuse el, completând astfel parola. Nu știa cine era la celălalt capăt al legăturii, dar consemnul și parola erau în regulă, așa că misiunea era gata să înceapă.
– Atunci trimiteți focul iadului asupra necredincioșilor, spuse celălalt. Căpitanul apăsă butonul de tragere, declanșând plecarea celor 40 de rachete la o cadență de două pe secundă.
– Dihorii, aici Starețul, tragere încheiată, spuse el în receptorul stației. Noi am plecat.
– Țintă distrusă, se auzi din microfon. Misiune încheiată. Dumnezeu să vă călăzuiască pașii, mult prea fericite părinte, spuse celălalt.
Ucraina.
Blondul simți cum se zguduie pământul sub el. Chiar de la câțiva kilometri, era ceva impresionant să vezi o salvă de rachete cum nivelează o bază militară. Ăsta era cuvântul, nivelat. Pus în întregime la pământ. Să nu mai rămână piatră peste piatră.
– Valea, zise Bărbosu’. Sper să nu ne prindă cineva pe aici, s-ar putea să nu ne fie bine…
