Loadout: scout/tracker

SweeperDragii moșului, azi vom discuta despre ce se poarta prin buzunare si nu numai când unul din membri Hoardei o ia la picior, urmărind ceva elemente burgheze și destabilizatoare. Cum ziceam si altă dată, una e să fii capră de munte și alta să fii măgar de tracțiune.

Deci, continuând ceea ce discutam mai devreme, astăzi vom discuta despre ce cară un cercetaș cititor de urme pe el ca echipament cât de cât standard. Pentru cine nu știe ce-i ăla un cititor de urme, v-am lămurit aici, nu mai repet. Cercetașul, prin definiție, va trage cu ochiul la rufele murdare ale vecinilor rușinoși, ce vor căuta să-l împiedice. Pentru a îndeplini misiunile încredințate, va trebui să aibe un minim de echipament. Cerințele pentru echipament sunt greutatea redusă, confortul și durabilitatea. Greutatea redusă va duce la un consum redus de energie, o viteză sporită și la menținerea unei vigilențe sporite, produsă de faptul că oboseala se instalează mult mai greu.

Pe căprării:

1. Arma principală: așa cum se vede în poză, preferatul meu e un AK. Motive: oriunde pe această planetă sunt 90% șanse să mă împiedic de unul, de la care să iau muniție (cu tot cu încărcător), și, eventual, piese de schimb.

0905200914b2. Armă secundară: un pistol, preferabil un compact de 9x19mm (Glock 19, SIG P229 / 2022 / M11A1, etc.) sau .45 (HK45CT) cu amortizor de zgomot, eficient în eliminarea santinelelor și a câinilor de pază.

Glock 19hk45ct10O mențiune se impune, Brugget & Thomet VP9 (Veterinary Pistol, 9×19), demn urmaș al Welrod-ului britanic din al doilea Război Mondial.

BT VP93. Portîncărcătorul: un model updatat după cele chinezești folosite în războiul din Vietnam, Lifchik model 2, în care stau 3 încărcătoare pline (poate căra 6), 2-3 grenade explozive, o grenadă fumigenă, un bandaj compresiv, ce ține loc și de garou, două facle de semnalizare / fumigene…

Lifchik4. Cuțit: clasica baionetă de AK mi se pare extrem de potrivită, indiferent de nevoia de tăiat pâine, conserve, lemn sau oameni. Pentru fițoși, ce le permite imaginația (și buzunarul). Baionetă AK

5. Echipament auxiliar: un Camelbak cu 3 litri de apă în spate, un shemagh (batic arăbesc) ce poate fi folosit de la a păstra capul ferit de razele soarelui până la sacoşă, garou sau bandaj, un kit de supravieţuire în buzunar, hartă şi busolă, eventual un aparat GPS. Hrana poate să lipsească (personal n-am nici o problemă în a posti 2-3 zile, cât timp am apă) sau poate fi compusă din biscuiţi, carne uscată sau fructe uscate.

Greutatea cărată de cercetaşul nostru se învârte îm jurul a 12-13 kg, o valoare rezonabilă pentru orice persoană sărită de 14 ani, nesedentară.

Istorii

 

Arms cache

Arms cache

Dragii moșului, ceea ce vedeți în poza de mai sus este o colecție de arme capturate de Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite în Mali (MINUSMA) la Aguelhok, în nordul țării. Până acum, nimic gazos, câteva puști amărâte. Ceea ce e uimitor e că, într-o eră în care toată lumea vorbește de bombardiere, tancuri sofisticate și multiroluri, o bună parte din Africa și nu numai e controlată de războinici înarmați cu arme vechi nu de zeci, ci de sute de ani.

Ca s-o luăm metodic, în prim-plan se vede o ladă conținând grenade rusești de tip F1, aflate și în dotarea Armatei Române, cunoscute larg ca ”grenade defensive” sau ”ananași”. Apărută îm arsenalul Armatei Roșii la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, are ca bază modelul francez F1, introdus în fabricație în 1915 și larg folosit în Prima Cotonogeală Mondială. Armata Roșie nu a făcut decât să schimbe focoasele franceze primitive cu UZMRG-ul sovietic, considerat extrem de eficient.

Singura armă de tip Kalașnikov este un Type 56 chinezesc, ușor de recunoscut după baioneta nedemontabilă pliată sub țeavă. În schimb, predomină puștile SKS, apărute la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și trimise în depozite în mai puțin de 5 ani, datorită apariției AK-ului 47. Pentru necunoscători, SKS este o pușcă semiautomată, calibrată în același 7,62×39 mm ca și AK-urile, având un încărcător fix de 10 cartușe și baionetă fixă, pliabilă.

Armele cu repetiție din imagine arată o vechime mai mare, una dintre ele fiind o carabină Mosin-Nagant model 1944, identificabilă după baioneta pliabilă în lateral (calibrul fiind 7,62×54 R, cel mai vechi cartuș încă în folosința unei armate, introdus în înzestrarea armatei țariste în 1891, deci acum aproape 135 de ani!) și cireașa de pe tort, un Mauser model M904/M39, identificat după numărul de serie ca parte a unei comenzi portugheze din 1904 (!), calibrat în 7,92×57 mm, ajunsă în Mali, se presupune, din una dintre fostele colonii ale Portugaliei din zona Africii de Vest (Capul Verde sau Guineea Bissau).

Cele două mitraliere sunt un FN MAG inutilizabil (patul lipsește, astfel făcând arma inutilă) și o mitralieră sovietică de tip Degtyarov DP, calibrul 7,62x54R mm, identificată după încărcătorul circular în forma de tigaie.

Concluzia care se impune: într-o eră în care toată lumea vorbește despre lasere aeropurtate, portavioane, multiroluri și alte asemenea, legea e încă făcută de arme extrem de vechi, ”uitate” de majoritatea armatelor lumii. Arme simple, solide, ce pot fi utilizate cu un minim de pregatire și, folosite într-un context, loc și în situații specifice, pot face diferența între viață și moarte pentru un soldat izolat, ce se găsește într-un scenariu de tip ”evasion and escape”.