Welcome to…

 

Cercetaș

Cercetaș

… Un bărbat tânăr, pe o coastă de deal, privește printr-un binoclu o bază militară situată la marginea orașului. În spatele său, doi adolescenți asamblează relaxați o dronă. Au tipărit-o cu o seară înainte, la o imprimantă 3D creată ea însăși din piese făcute la altă imprimantă 3D. Pornesc sistemele de control (un controller de tip ArduPilot, un GPS și un sistem de georeferențiere a fotografiilor), iar drona își ia zborul și se înalță la 300 de metri. Programul de zbor încărcat în memorie o face să parcurgă nevăzută și neauzită toată suprafața bazei, fotografiind cu o rezoluție foarte mare fiecare petic de pământ. După 15 minute, drona aterizează, este demontată și mașina cu cei trei dispare pe drumul prăfuit…

… Forțele guvernamentale trec, a nu se știe câta oară, pe o bucată de drum. Neștiută, o mină antitanc stă sub pietriș. E un TM62, o mină sovietică antică. Dar a fost modificată prin schimbarea focosului cu un sistem compus dintr-o placă Arduino, de dimensiunile unui card bancar, un magnetometru, un senzor infraroșu pasiv, un microfon ce detectează zgomotele de motor și șenile, o memorie în care sunt introduse sunetele specifice motoarelor de tanc și camion și un modul radio Xbee, cât o monedă. Astfel, câmpul de mine a devenit un imens sistem de supraveghere, ce transmite mișcările de trupe în mod automat unui centru C4I (comandă, control, computere, comunicații și informații) aparținând forțelor insurgente. Mina se află în modul „pasiv”, în care ascultă. Poate fi dezactivată total sau armată ca să explodeze la orice tip de influență (magnetică, infraroșu/termal, acustică, mecanică prin apăsare) din partea unui tanc sau camion militar. Prețul total al pieselor focosului? În jur de 60 de euro. Utilitatea unui sistem integrat de supraveghere de lungă durată, ce are capacitatea suplimentară de a distruge orice tanc și a interzice căile de comunicații? Neprețuită…

… Trupele guvernamentale urmăresc un sniper ce tocmai a lovit echipajul unui tanc, blocând o stradă și declanșând o ambuscadă ce a decimat un convoi de aprovizionare. La intrarea într-o clădire dărăpănată, insurgentul deschide o ușă din lemn și o ia la fugă înăuntru, traversează clădirea și iese pe ușa din spate. Deschizând aceeași ușă, soldații sunt întâmpinați de o explozie ce le trimite un nor de bile metalice care-i culcă la pământ. Senzorul infraroșu al dispozitivului IED declanșase explozia la intrarea primului soldat. La trecerea insurgentului, un tag de tip RFID (timbrul antifurt de pe produsele din hipermarket-uri) de identificare purtat pe o brățară la încheietura mâinii fusese identificat ca „prieten” și i se permisese trecerea. Soldații, neavând tag de identificare și considerați „inamici”, declanșaseră IED-ul…

… Într-o încăpere întunecată, câțiva tineri lucrează concentrați pe laptopuri și stații de lucru cu monitoare de mari dimensiuni. Folosind Google Earth și imaginile furnizate de dronă, crează un plan de atac ce includ datele balistice pentru lansatoare de tip BM-21 Grad, rachete de 107 mm și mortiere, care va fi transmis codat prin sistemul de telefonie satelitară Thuraya. Astfel, fiecare sistem de armament își va cunoaște din timp misiunea…

… Pe aceeași culme de deal folosită cu câteva zile mai devreme, un alt bărbat duce la ochi binoclul. Satisfăcut de ceea ce vede, rostește câteva cuvinte în telefonul ce-l ține la ureche. Dintr-o duzină de locuri de jur împrejurul bazei, lansatoarele și mortierele instalate pe camioane și mașini de teren nivelează baza guvernamentală, nelăsând nici un petec de pământ nelovit de explozii și schije.

În același timp, toate câmpurile de mine „adormite” trec în mod activ de luptă, blocând toate căile de comunicații din jumătate de țară, permițând insurgenților să înceapă cu succes o lovitură de stat ce va duce la schimbarea regimului…

Scenariu science fiction? Nu.

Bun venit în Donbass / Sarajevo / Mogadishu / Damasc / Basra, 3 august 2016.

 

Made in China

107 mm

107 mm

Dragii moșului, luând la puricat Iutubu’, căutand ceva interesant de văzut după o cură de istorie a la BBC (recomand tuturor pasionaților de istorie serialul ”Tudor Monastery Farm”) și încercând să contracarez asaltul posturilor românești de muzici, ce prezintă tot felul de penibilități (mi-a rămas în minte un exemplu cu ceva ”autobronzant”), am cotrobăit după ultimele trenduri în materie de armament din bătătura vărului Bashar Al-Assad, creații ale caselor de modă și diveselor ateliere de cazangerie din bazarele din Alep, Damasc și Homs. Printre multe altele, am dat de un vechi favorit al meu, aruncătorul tractabil de 107 mm de producție ceainiză, Type 63.

Lansator Type 63

Lansator Type 63

Apărut după cea de-a doua cotonogeală mondială pe undeva prin URSS, sub numele de BM-12(Boyevaya Mashina – maşină de luptă), această trompetă a cunoscut o mare apreciere şi producţie în China, începând cu anul 1963, de unde-i vine şi numele, Type 63. Având un calibru de 107 mm şi expediind rachete de 19 kg, cu o încărcătură explozivă de 1,3 kg, este considerată a avea o precizie bunicică, fiind extrem de eficientă în bombardamentul de saturaţie, după modelul Katiuşa. Are 12 tuburi de lansare, 3 rânduri a 4 tuburi fiecare, cântăreşte 602 kg şi are o bătaie de 8 km. A fost produsă în Sudan, Iran, Africa de Sud, Koreea nordică, Turcia şi Egipt, în afară de fosta Uniune Sovietică şi Ceaina.

Lansator improvizat

Lansator improvizat

Grup de șine lansatoare

Grup de șine lansatoare

Lansator multiplu auto-purtat

Lansator multiplu auto-purtat

Foarte des găsite în diversele ”depozite” de armament răspândite prin deșerturile și satele irakiene și afgane, rachetele de producție iraniană au fost folosite pentru bombardarea bazelor americane/NATO folosind lansatoare improvizate sau fără lansator. Lansatoarele improvizate, realizate din resturi metalice și asamblate cu ajutorul unui aparat de sudură, pot fi extrem de ingenioase, asigurând o ajustare precisă în elevație, astfel reglând lungimea tirului rachetei. Ținând cont de faptul că rachetele de calibrul 107 mm, având o viteză rotațională de 366 revoluții pe secundă, dată de motorul cu 7 ajutaje înclinate, au o traiectorie extrem de rectilinie din cauza stabilizării giroscopice, un trăgător ce-și cunoaște meseria poate lovi o țintă de mici dimensiuni (un avanpost sau o bază înaintată) cu destul de multă precizie. Nu o precizie de gen GPS, dar suficient pentru a lovi o clădire anume de la un 10 km, dintr-o poziție bine studiată.

Sistem de lansare - Irak

Sistem de lansare – Irak

Într-o lume ahtiată după arme și tehnologii cât mai noi și mai performante, granițele și țările sunt adesea modificate și retrasate de sisteme vechi, modificate în ateliere improvizate, ce dau de furcă armatelor moderne, forțate astfel să mobilizeze oameni și resurse pentru combaterea acestor reprezentanți ai timpurilor trecute.