„This transmission is coming for you”

Dragii moşului, vă rog să aruncaţi un ochi pe următoarea bucată de IuTub:

„Da, e filmarea aia rusească cu drona în Siria”, îmi veţi spune. Corect.

Numai că în spatele acestei piese de propagandă în cel mai pur stil asimetric, aţintită asupra tineretului vestic, stau mult mai multe indicii că războiul, aşa cum îl ştiam din filme, nu se mai pupă cu realitatea.

În primul rând, prezintă o imagine reală şi exactă a câmpului de bătălie actual, compus din aglomerări urbane, în care ruinele constituie echivalentul întâmplător al baricadelor, unde dimensiunea verticală a câmpului tridimensional de luptă compusă din puncte înalte de supraveghere şi luptă (terase, etajele superioare ale blocurilor) şi reţelele de canalizare (căi de comunicaţie folosite de insurgenţi în timpul insurecţiei din Varşovia în 1944, în timpul asediului de la Sarajevo şi, cel mai bun exemplu, în timpul celor două războaie din Cecenia) oferă unor echipe mici de luptători posibilitatea de a circula şi de a ataca liber între fruntariile unui oraş asediat sau invadat de un inamic superior numeric şi tehnologic.

În al doilea rând, dovedeşte ceea ce eu scriam aici, că o dronă poate fi folosită ca mijloc de recunoaştere/cercetare şi cartografiere în timp real a poziţiilor inamice, permiţând unei forţe flexibile şi extrem de mobile atacuri de tip „shoot and scoop” („trage şi fugi”) fulgerătoare şi extrem de precise, folosind mortiere (minutul 1:58) şi/sau sisteme lansatoare multiple de rachete tip Grad/LAROM. O dronă ce poate folosi o cameră de tip GoPro, o săpunieră de făcut poze model Canon IXUS sau, bomboana de pe colivă, poate transmite imagini în timp real de la 500 metri pe un telefon mobil sau tabletă Android, cum reuşesc modelele comerciale de tip Parrot.

În al treilea rând, se observă multitudinea de poziţii de luptă ce pot fi exploatate de o echipă de tip Hunter/Killer (vânătoare/distrugere) compusă, după moda cecenă, dintr-un trăgător cu AG/RPG-7 (sau altă armă antitanc echivalentă, cum ar fi M72, Panzerfaust 3, AT4 sau Carl Gustaf), un mitralior înarmat cu mitralieră universală de tip PKM sau RPK, un puşcaş lunetist şi 1-3 cărători de muniţie cu AKM-uri în dotare, unde mitraliorul şi lunetistul au rolul de a face infanteria inamică să muşte pământul, în timp ce AG-istul va lovi tancul inamic de deasupra, din spate sau din laterale. Străzile înguste dintre blocuri sunt ideale pentru atacuri de tip Posada, aşa cum bine au demonstrat separatişti ceceni pe 1 ianuarie 1995, în timpul Bătăliei pentru Groznâi, când scenariul macelăririi coloanelor blindate ruseşti a fost distrugerea primului şi ultimului vehicul din coloană, urmat de foc nimicitor de arme automate şi aruncătoare de grenade asupra soldaţilor şi a restului de tehnică blindată.

În al patrulea, dar nu ultimul rând, se observă tipul de arme folosite în lupta urbană, arme uşoare (puşti de asalt, mitraliere universale, arme cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc), singurul sistem de tip artileristic fiind mortierul, greutatea scăzută, capacitatea de a fi cărat dezasamblat şi mai ales traiectoria extrem de înaltă a muniţiei făcându-l ideal pentru lovituri indirecte, peste clădiri, executate cu precizie matematică folosind informaţiile date de dronă şi poziţiile preindexate prin Google Earth.

Concluzia? Într-o eră în care toată lumea vorbeşte de multiroluri, Leoparzi, T-uri Armata, Spike şi alte asemenea bazaconii, legea în război e făcută tot de infanteristul cărător de AKM. Nici un senzor la ora actuală nu poate bate ochii, urechile, nasul şi mai ales CREIERUL unui infanterist bine antrenat, stăpân pe meseria sa. Tancurile pot fi distruse în ambuscade sau de IED-uri, avioanele pot fi lovite cu MANPAD-uri, trupele inamice pot fi măcelărite de infanterişti competenţi, ascunşi printre ruine.

Welcome to Battleground Damasc, 2015.

Welcome to…

 

Cercetaș

Cercetaș

… Un bărbat tânăr, pe o coastă de deal, privește printr-un binoclu o bază militară situată la marginea orașului. În spatele său, doi adolescenți asamblează relaxați o dronă. Au tipărit-o cu o seară înainte, la o imprimantă 3D creată ea însăși din piese făcute la altă imprimantă 3D. Pornesc sistemele de control (un controller de tip ArduPilot, un GPS și un sistem de georeferențiere a fotografiilor), iar drona își ia zborul și se înalță la 300 de metri. Programul de zbor încărcat în memorie o face să parcurgă nevăzută și neauzită toată suprafața bazei, fotografiind cu o rezoluție foarte mare fiecare petic de pământ. După 15 minute, drona aterizează, este demontată și mașina cu cei trei dispare pe drumul prăfuit…

… Forțele guvernamentale trec, a nu se știe câta oară, pe o bucată de drum. Neștiută, o mină antitanc stă sub pietriș. E un TM62, o mină sovietică antică. Dar a fost modificată prin schimbarea focosului cu un sistem compus dintr-o placă Arduino, de dimensiunile unui card bancar, un magnetometru, un senzor infraroșu pasiv, un microfon ce detectează zgomotele de motor și șenile, o memorie în care sunt introduse sunetele specifice motoarelor de tanc și camion și un modul radio Xbee, cât o monedă. Astfel, câmpul de mine a devenit un imens sistem de supraveghere, ce transmite mișcările de trupe în mod automat unui centru C4I (comandă, control, computere, comunicații și informații) aparținând forțelor insurgente. Mina se află în modul „pasiv”, în care ascultă. Poate fi dezactivată total sau armată ca să explodeze la orice tip de influență (magnetică, infraroșu/termal, acustică, mecanică prin apăsare) din partea unui tanc sau camion militar. Prețul total al pieselor focosului? În jur de 60 de euro. Utilitatea unui sistem integrat de supraveghere de lungă durată, ce are capacitatea suplimentară de a distruge orice tanc și a interzice căile de comunicații? Neprețuită…

… Trupele guvernamentale urmăresc un sniper ce tocmai a lovit echipajul unui tanc, blocând o stradă și declanșând o ambuscadă ce a decimat un convoi de aprovizionare. La intrarea într-o clădire dărăpănată, insurgentul deschide o ușă din lemn și o ia la fugă înăuntru, traversează clădirea și iese pe ușa din spate. Deschizând aceeași ușă, soldații sunt întâmpinați de o explozie ce le trimite un nor de bile metalice care-i culcă la pământ. Senzorul infraroșu al dispozitivului IED declanșase explozia la intrarea primului soldat. La trecerea insurgentului, un tag de tip RFID (timbrul antifurt de pe produsele din hipermarket-uri) de identificare purtat pe o brățară la încheietura mâinii fusese identificat ca „prieten” și i se permisese trecerea. Soldații, neavând tag de identificare și considerați „inamici”, declanșaseră IED-ul…

… Într-o încăpere întunecată, câțiva tineri lucrează concentrați pe laptopuri și stații de lucru cu monitoare de mari dimensiuni. Folosind Google Earth și imaginile furnizate de dronă, crează un plan de atac ce includ datele balistice pentru lansatoare de tip BM-21 Grad, rachete de 107 mm și mortiere, care va fi transmis codat prin sistemul de telefonie satelitară Thuraya. Astfel, fiecare sistem de armament își va cunoaște din timp misiunea…

… Pe aceeași culme de deal folosită cu câteva zile mai devreme, un alt bărbat duce la ochi binoclul. Satisfăcut de ceea ce vede, rostește câteva cuvinte în telefonul ce-l ține la ureche. Dintr-o duzină de locuri de jur împrejurul bazei, lansatoarele și mortierele instalate pe camioane și mașini de teren nivelează baza guvernamentală, nelăsând nici un petec de pământ nelovit de explozii și schije.

În același timp, toate câmpurile de mine „adormite” trec în mod activ de luptă, blocând toate căile de comunicații din jumătate de țară, permițând insurgenților să înceapă cu succes o lovitură de stat ce va duce la schimbarea regimului…

Scenariu science fiction? Nu.

Bun venit în Donbass / Sarajevo / Mogadishu / Damasc / Basra, 3 august 2016.