We’re hiring!

images

Dragii moşului, pentru ca astrele s-au aliniat şi Bărbosu’ de Sus ne iubeşte, gaşca de zărghiţi de la USARS Romania a primit ca temă pentru acasă realizarea unor roboţi de căutare în medii aproximativ extrem de nasoale (toxice, radioactive, etc.), folosibili în caz de accidente industriale , cutremure, inundaţii şi alte asemenea. Cerinţele sunt să care un sistem LiDAR pentru cartografierea terenului în timp real şi, în funcţie de situaţie, cameră termoviziune pentru găsirea victimelor, detectoare de metan, amoniac, pesticide, contoare de radiaţii în caz de accidente nucleare şi nu numai.

descărcare

Deci, în caz ca ai ca hobby robotica, dronele, programarea de Arduino/Raspberry Pi/Beagle Bone, realizarea de aplicaţii pentru Android (dronele vor fi controlate de pe tablete Android) şi orice domeniu conex, vrei să te distrezi interacţionând cu o şatră de tembeli şi, eventual, să strângi informaţii pentru un proiect, concurs, licenţă, dizertaţie sau doctorat, bagă-te în seamă la ak70g2@gmail.com. Berea o dăm noi.

And please share. :D

handheld_algiz_rt7_puddle_compass_710

 

Welcome to the Danger Zone

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08

Dragii moşului, revenim pe sticla după o îndelungată absenţă, deoarece pentru că fiindcă (Bîrdeanu, behave acolo în spate), ajutată de o doză de gin and tonic (Bombay Sapphire să trăiască), inspiraţia mea s-a hotărât să-mi dea un ghiont în coaste. Aşa că astăzi vom discuta despre modelul somalez de ducere a războiului.

Pentru început, va trebui să configurăm zona de acţiune. Somalia centrală este predilect compusă din dealuri molatece acoperite cu arbuşti deşi, întrerupte de albii uscate, când şi când de loturi cultivate, drumuri de pământ sau câteva case, cu o vizibilitate de la câţiva metri la câteva sute de metri.

Unitatea de luptă a miliţiilor somaleze din timpul operaţiunilor din 1993 (Black Hawk down, pentru cine n-a văzut filmul) şi a noii Armate Naţionale Somaleze este reprezentată de grupa de 6-8 oameni, ambarcată pe un technical (camionetă de teren ce are montată o armă de calibru greu, de obicei mitraliere ruseşti sau chineze DShK de 12,7mm sau KPV de 14,5 ce le cară şi calabalâcul), iar singura formaţie de luptă este linia extinsă. Maşinile se mişcă într-o singură linie transversală (linie, nu coloană), la o distanţă ce permite contactul vizual (în caz de nevoie, distanţa se poate micşora sau mări, după caz), evitând drumurile. În oraş, linia se poate mişca pe străzi paralele, reorientându-se la intersecţii pentru a păstra un nivel aproximativ egal între maşini. În acest fel, se atinge obiectivul tactic clasic de mişcare dispersată şi luptă concentrată. La fel, prin extinderea formaţiei la limita permisă de teren şi vizibilitate, la un contact cu inamicul flancurile fomaţiei vor fi mai lungi decât cele ale adversarului.

Datorită tipului de război fluid dus de somalezi, cele mai multe bătălii vor fi încleştări în care una sau ambele părţi vor fi în mişcare sau oprite temporar, nu în poziţii defensive săpate în pământ. La ciocnirea cu adversarul, primele vehicule vor opri şi vor angaja inamicul cu armele de calibru greu. Impulsul natural de avansare va împinge celelalte vehicule, încă în afara contactului cu inamicul, să mai ruleze o distanţă mică, poate 25 – 50 de metri, înainte de a avea timp să reacţioneze şi să se întoarcă spre inamic, ceea ce le va pune într-o poziţie naturală de flanc. La momentul în care vehiculele din flanc vor începe să reacţioneze, nu va mai fi nevoie de radio comunicaţii, oridine sau coordonare – vehiculele se vor întoarce spre cel mai apropiat zgomot de arme, şi, menţinând o linie extinsă, vor înainta până la contactul cu inamicul. Acest lucru va plasa în mod normal (iarăşi fără nici un ordin) vehiculele în flancul şi spatele inamicului, rezultând într-o încercuire automată şi foarte rapidă a adversarului.

La vederea inamicului, soldaţii îmbarcaţi pe camionete vor coborî şi vor forma o linie de trăgători la 10 metri în faţa vehiculelor. Vehiculele şi soldaţii debarcaţi vor înainta împreună, infanteriştii echipaţi uşor (a nu se uita că technical-ul cară echipamentul şi proviziile) vor sprinta rapid prin tufişuri până vor ajunge sub focul inamic şi vor fi forţaţi să se adăpostească. Din cauza înălţimii vehiculului, gura ţevii mitralierei grele va fi la o înălţime de 2,5 – 3 metri deasupra solului, astfel putând trage în siguranţă pe deasupra infanteriştilor proprii. Comandantul de grupă va coordona acţiunea prin comenzi vocale, el manevrănd mitraliera sau stând lânga ea, de unde se poate apleca şi direcţiona şoferul. Odată trupele debarcate angajate în luptă directă, camioneta se va opri şi va asigura sprijin de foc, permiţând celorlalte vehicule şi a trupelor debarcate din acestea apropierea şi asaltul poziţiei inamice (iarăşi fără nici un ordin, ghidate de zgomotul armelor). Aceste întăriri se vor concentra până inamicul va fi distrus sau obligat să rupă contactul.

Din cauză că fiecare vehicul şi infanteria ambarcată în el este o unitate semi-autonomă ce nu necesită ordine formale, din cauză că impulsul de înaintare va pune fiecare vehicul în aproximativ cea mai bună poziţie la orice moment dat, şi din cauză că geometria focului de sprijin de pe vehicule (pe deasupra capetelor) evită necesitatea ordinelor complicate, acest tip de „roire” poate fi incredibil de rapid şi de eficient. Fiecare luptător debarcat şi fiecare conducător de vehicul trebuie să îşi amintească numai cinci reguli de bază. Aceste reguli definesc modul cum grupul luptă la orice nivel (luptător individual, grupă debarcată, vehicul şi grup de vehicule), nu se vor schimba indiferent de teren, de situaţia tactică sau de mărimea angajamentului. Acestea sunt:

– menţineţi o linie laterală extinsă

– ţineţi vecinii în raza vizuală, dar nu mai aproape,

– mişcaţi-vă spre sunetul de arme,

– debarcaţi la vederea inamicului

– când sunteţi sub foc inamic, opriţi-vă şi răspundeţi cu foc

În termeni de sisteme, acest fel de de manevră autonomă bazată pe reguli, este esenţa unui „roi” auto-sincronizat: la fel ca păsările dintr-un stol, fiecare vehicul şi trupele sale urmăresc câteva reguli simple pentru a menţine formaţia şi a reacţiona la inamic, şi ca un stol, formaţia lor îşi schimbă constant mărimea şi forma (fără ordine) ca răspuns la schimbările terenului şi a situaţiei tactice. Aceleaşi reguli ce determină întăririle să umfle dimensiunile „roiului” la întâmpinarea unui obstacol îl fac să se disperseze când nu este nici o ameninţare. De fapt, mărimea, forma şi dispunerea unui „roi” tactic sunt proprietăţile emergente ale sistemului de manevră bazat pe reguli, lucru ce se întâmplă fără o direcţie conştientă sau controlul formal al unui comandament central.

Din punct de vedere tactic, acest sistem poate lucra într-o tăcere radio completă, evitând interceptarea electronică a planurilor şi făcând roiul invulnerabil la bruiaj sau înşelare radio. Utilizând aceste tactici, o unitate experimentată va putea acţiona – cel puţin în teorie – într-un ritm mult mai rapid decât unităţile convenţionale bazate pe ordine.

La nivel de unitate, o organizaţie cu acest tip de operaţii nu are un comandament central ce poate fi distrus. Un „roi” de acest tip nu are un creier, un nod central de comandă ce poate fi ucis. Sistemul de comandă al „roiului” este distribuit, bazat pe reguli, emergent, astfel fiind integrat în sistem, nefiind legat de o persoană, vehicul sau locaţie fizică.

Aşa că, dragii moşului, bun venit în Danger Zone. Fără comandanţi, fără ordine. Ne descurcăm singuri.

NSTV-uri (part IV) – Damage control

IMG_20190814_113309_748

Dragii moșului, așa cum NU se vede din poza de mai sus, azi Rinocerbu’ a făcut pe ceas suma rotundă de 300.000 km. Drept urmare, azi îi facem o dedicație specială.

Fișa tehnică a împricinatului zice că a venit pe lume în august 2008, pe undeva pe lângă Durban, în frumoasa Zud Afrika, țară plină de drumuri neasfaltate și de șoferi iresponsabili. Favorita mea și a turbanelor negre din Siria a ajuns la mine cu 234.000 km pe 1 aprilie 2017 (da, știu, cea mai bună glumă pe care puteam s-o fac vreodată) iar în cele ce urmează vom face o analiză a bubelor pe care i le-am făcut și a rezolvărilor.

Ca să începem cu începutul, frânele au fost înlocuite de-a lungul timpului, de la banalele plăcuțe și saboți la etrieri, tamburi și țevile de pe puntea spate, inițial fiind din oțel, înlocuite cu unele custom made din țeavă de cupru, imune la coroziune. Genul ăsta de mașină nu va sta în vecii vecilor bine la capitolu frâne, așa ca Legea a Doua a Rinocerbului zice că ”dacă poți descifra numărul de înmatriculare a celui din față, ești prea aproape de el”.

După două cruci cardanice și un cardan în sine rupte în doi ani jumătate și după 200 km făcuți azi cu rulmentul intermediar spart și crucea cardanică de pe spate aproximativ ciufută, la 90 km/h, se poate spune că trenul de rulare e destul de solid construit.

Suspensia este la fel de solidă, după ruperea unui amortizor pe față Rinocerbu’ a ajuns acasă, cale de 200 km, aplecat într-o parte si cu 70 la oră. Nu mai menționez că, având pe dreapta spate o foaie de arc ruptă, a fost în stare să care 1200 kg (în cartea tehnică cică încărcătura maximă e de 850 kg) fără să sughită.

După trei bușituri ale subsemnatului și una a neamurilor prin alianță, după ce a dat daună aproape totală unui Volkswagin Păsat (cârligu’ din spate să trăiască) și dărâmat un gard din plăci de beton având doar bara zgâriată, se poate spune că și șasiul este mai țeapăn ca scândura de sicriu.

La final, melodia preferată a Rinocerbului, dedicație specială pemtru fanii săi, în special pentru Purcelușu’ Isteric:

PTAP

Pentru 56PAR

https___api.thedrive.com_wp-content_uploads_2018_03_technical-12

Dragii moșului, chestia ce-o veți citi astăzi reprezintă un concept privind înființarea/utilizarea grupelor paramilitare/de partizani similare ca idee cu Gărzile Patriotice din perioada comunistă sau cu Forţele Teritoriale Poloneze, despre care am scris aici şi aici. Numărul și densitatea acestora pot fi ajustate în funcție de specificul local, media fiind de 1 grupă de 5 – 6 oameni în fiecare sat și 2-3 în orașele mici de provincie. Astfel se poate realiza o acoperire destul de buna a teritoriului României cu unități independente, extrem de mobile și cu o mare putere de foc.

Selecția personalului: folosind actuala infrastructura informatica din sistemul de învățământ, se poate realiza o aplicație de tip „test grilă”, în care viitorul candidat se poate loga folosind numele, inițiala/inițialele prenumelui și codul numeric personal (de exemplu) și va fi testat după teste standard de aptitudini, inteligenta, șamd. Un fel de „recrutare electronica” ce va scuti candidatul de drumul la centrul militar zonal/județean, va economisi timp și resurse. Candidații încadrați la grupa de trupe 0 (echivalentul trupe speciale, parașutiști, vânători de munte, grăniceri, infanterie marina din timpul serviciului militar obligatoriu) vor fi invitați pentru la un interviu cu un psiholog și la un test practic pentru stabilirea aptitudinilor specifice (medical, informatic, sportiv, etc).

Pregătirea personalului se va desfășura în doua faze:

1. Instrucția de baza, accentul punându-se pe pregătirea fizica, orientare în teren/topografie, cunoașterea și mânuirea armamentului, prim ajutor, traiul în condiții precare/survival, comunicații de baza. Acest nivel va fi parcurs fără excepție de toți candidații.

2. Instrucția avansata, în funcție de opțiuni/aptitudini:
– pregătire medicala la nivel înalt (triaj medical primar, hemostază, traumatologie, managementul căilor aeriene, administrare intradermică / intravenoasă a medicamentelor, farmacologie, evacuare medicala de urgenţă, etc).
– cursuri specifice: lupta corp-la-corp, lunetiști, demolări/sabotaj, comunicații (Morse, comunicații sol-aer, folosirea echipamentelor de criptare, antene improvizate), observatori artilerie/control atac aerian, logistica (conducere pe teren accidentat, mecanica, stabilire zone aterizare/desant), alpinism și schi (în zonele montane).

Componenta grupei paramilitare/de partizani și dotarea:

bf3-classes

Grupa este formata dintr-un comandant de grupa, un lunetist, un mitralior, un AG-ist și unul/doi purtători de muniție/specialiști.

Comandantul de grupa are și funcția de radio-operator și/sau șofer, este înarmat cu un pistol mitraliera/pușcă asalt, 300 de cartușe, grenade explozive, fumigene si are in dotare un echipament NVG (sistem de vedere pe timp de noapte) – preferabil un sistem integrat binoclu/NVG/telemetru laser ca Vectronix Moskito.

PMC_SHeet
Lunetistul este dotat cu o arma PSL, o rezerva de muniție de 200 cartușe „sniper” de tip 7N14 (FMJ-BT) (opțional) și 100 (300 in lipsa muniției „sniper”) cartușe AP/API (perforante/perforant-incendiare), putând folosi și muniția mitralierei in caz de necesitate. Adițional, grenade explozive si fumigene.

Recon_Marine
Mitraliorul are in dotare o mitraliera PKM cu banda, cu o rezerva de muniție suficienta de diferite tipuri (glonț obișnuit, perforant, trasor).


AG-istul este dotat cu un aruncător de grenade model AG7 cu diferite tipuri de muniție (HEAT/cumulativ, termobaric, anti-personal). Am putea adaugă aici modelul suedez SAAB Carl Gustaf M3-M4 ce folosește printre alte tipuri muniția multifuncțională HEDP 502 care ofera doua moduri de detonare (impact și întârziat) ce sunt selectate prin simpla rotire a proiectilului inainte de introducerea în aruncător. Adițional, poate fi dotat cu un pistol mitraliera/pușca de asalt si 150-210 cartușe.

800px-Batalionul_191_infanterie_62
Purtătorii de muniție sunt dotați cu pistol mitraliera/pușca asalt si grenade explozive/fumigene pt uz propriu. Ei vor transporta rezerva de muniție. Vor funcționa în rolul primar de radio-operator/șofer/medic/specialist demolări/trăgători antiaerieni.

Prin folosirea sistemelor de armament specificate mai sus se asigura o logistica simplificata, muniția fiind comuna pentru mitraliera PKM și pușca PSL (calibrul 7.62×54 mm).

Armamentul greu al grupei poate consta in rachete antiaeriene portabile de tip CA94M, SA24 Igla-S sau FIM93 Stinger, cu ghidare în infraroșu si lansare de pe umăr, economisindu-se astfel spațiu în vehiculul grupei prin eliminarea tripodului/stativului. Astfel se pot asigura atât auto-apărarea grupei împotriva atacurilor aeriene cât și integrarea într-o rețea de apărare antiaeriana coordonata central.

Alte arme grele, montate pe vehicul, pot fi mitraliere calibru mare tip DShK/KPV, aruncătoare automate de tip AGS17,  aruncătoare fără recul de tip AG9, rachetele antitanc dirijate de tip Konkurs/Fagot, MILAN sau Spike MR/LR. Suplimentar, un mortier de calibrul 81/82 mm cu proiectile explozive, fumigene si de iluminare.

De asemenea, se poate adaugă o cantitate limitata de exploziv plastic si sisteme de detonare, pentru operațiuni de sabotaj/demolare, precum si mine anti-personal direcționale de tip Claymore/MON-50/MRUD (permise prin protocolul de la Ottawa) si mine antitanc.

La dispoziția grupei se va afla o stație radio tactica multicanal, portabila, de tip Harris PRC-117G/Aselsan PRC-9661, cu posibilități de emisie UHF/VHF, criptare si salt de frecventa,  Satcom și transmisie de date, conectabila la un laptop/tableta/PDA pentru transmiterea ordinelor, a hărților  și informațiilor in timp real.

Transportul grupei se poate face cu o autoutilitară 4×4 de tip Toyota Hilux / Mitsubishi L200 / Isuzu D-Max / Nissan Navara sau un camion ușor de genul Iveco Daily 4×4 sau Unimog, eventual militarizat/modularizat după conceptul britanic CAMELEON (www.cameleon-mms.com), ce poate transporta membrii grupei, armamentul și o cantitate sporita de muniție, având posibilitatea de a funcționa ca baza mobila pt mortierul de 81/82 mm sau 120 mm. Avantajele acestui vehicul utilitar comercial/derivat este reprezentat de prețul relativ rezonabil, întreținerea facilă (incluzând piesele de schimb), mobilitatea ridicata si posibilitatea de a fi condus de orice posesor de permis categoria B, printre altele.

Logistica:

1. Se recomanda crearea de către fiecare grupa a 2-3 depozite de mici dimensiuni, constând în seturi de arme (2-3 pistoale mitraliera/pusti asalt, 1 PSL, o mitraliera, un AG7), câteva unități de foc pentru fiecare arma, piese de schimb, explozivi, baterii pentru stația radio, NVG, rații alimentare, apa, rezerve medicale, combustibil, eventual o stație radio de rezerva, amplasate în locuri ascunse, marcate pe hărți și cunoscute doar de comandantul grupei.

2. Stabilirea și marcarea pe hărți a unor zone de parașutare echipament (drop zones) si a zonelor de aterizare a elicopterelor.

3. Stabilirea, marcarea și amenajarea în împrejurimile orașelor a unor piste improvizate de aterizare pentru avioane cargo de tip Antonov An-2 /C27 Spartan / C130 Hercules pentru transportarea unor cantități mari de provizii și evacuarea răniților. Pistele vor avea dimensiunile de 1000 x 50 de metri, cât mai plate, lipsite de obstacole, materialul fiind pământ compactat. Ca mijloace tehnice se pot folosi o stație meteo automată portabila și o radiobaliză automata. Punctele de instalare a acestora vor fi stabilite din timp conform normelor tehnice adecvate. Stațiile radio tactice din dotarea grupelor sunt compatibile cu sistemele de comunicații ale aeronavelor.

Operațiuni posibile:

1. Atacuri de tip „hit and run”, raiduri, ambuscade. Vehiculul grupei permite o mobilitate ridicata și montarea de arme grele (mitraliere calibru greu – 12,7/14,5 mm, aruncătoare automate de grenade, rachete antitanc) ce pot fi folosite staționar și din mișcare împotriva personalului inamic, a tehnicii neblindate/blindate si a depozitelor de materiale.

2. Sabotaje împotriva depozitelor de provizii și a cailor de comunicație.

3. Atacuri împotriva mijloacelor de lupta aeriana (avioane la joasa înălțime, elicoptere, drone de cercetare) folosind rachete antiaeriene portabile.

4. Dirijarea/corectarea tirurilor de artilerie și a atacurilor aeriene, marcare ţinte.

5. Defensiva stratificata cu puncte de rezistenta ce permit câmpuri de foc încrucișate. Lucrările genistice (gropi/șanțuri de tragere, tranșee, buncăre) pot fi construite din timp în punctele de gâtuire a cailor de comunicație si nu numai, în număr suficient și cu mijloace minime.

6. Cercetare în adâncime, recunoaștere, transmiterea informațiilor în timp real.

7. Recuperarea piloților doborâți de focul inamic.

NSTV-uri (part 2)

Drajii moșului, azi deschidem din nou discuția despre diversele tigăi de plimbat membrii Hoardei, recte vom vorbi despre diversele modificări ce se pot face cu bani puțini pentru a crește eficiența, precum și despre învățămintele ce le-am tras pe persoană fizică în cele 8 luni de când sunt posesor de asemenea specimen. Prima pe listă, în ordinea numerelor de pe tricou, este întreținerea. Folosirea de piese de schimb și lubrifianți de origine (când se poate) sau de bună calitate (”mărcile cunoscute”, după cum mi s-a recomandat de către mecanicii ce s-au ocupat de Rinocerb) și întreținerea făcută la intervalele specificate în cartea tehnică aduc liniștea sufletească și o siguranță în exploatare crescută. În general, piesele de schimb sunt foarte rezonabile la preț (un kit de distribuție INA pentru 2KD-ul Rinocerbului a costat 350 lei, față de 1300 lei kitul de distribuție de aceeași marcă pentru un Ford Mondeo 2008 2.0 TD), iar schimbul de ulei + filtru originale, cu tot cu garnitura băii a fost 400 lei, cu vreo 60 de lei mai mult decât aftermarket-urile. Opinia mea proprie și personală este că, odată ce constructorii au pus niște chestii de un anumit model pe mașină, ar fi bine să pun și eu la fel, știau cei ce-au făcut.

Numărul doi, gumele. Fiind inginer geodez, adică se presupune că măsor câmpurile, socoteala a fost să caut niște cauciucuri all terrain, care să asigure un comportament civilizat (și să nu bată la ochi) pe șosea, dar care să ofere o performanță decentă pe noroaie și teren nisipos (zona mea de lucru este la marginea ”Saharei oltenești”, unde peste tot se găsesc perdele forestiere de fixare, salcâmul fiind rege aici). După multe căutări pe net (cred că articolul comparativ cel mai bun îl găsiți aici, cu tot cu motivația testului și metodele utilizate), alegerea a fost General Grabber AT3 cu dimensiunea 245/70R16 XL, XL venind de la eXtra Load, anvelopele fiind ranforsate. După o baie de nămol pe undeva lângă frumosul municipiu Segarcea, de unde a trebuit să scoată un Chevrolet Aveo pus pe burtă, pot considera că alegerea a fost inspirată.

Numărul trei, piesele de schimb uzuale. O cutie cu filtre, ulei de motor si transmisie, diverse garnituri necesare, lichid de frână, antigel (nu apă!) precum și o trusă de scule cum este cea de deasupra vor face reparațiile necesare mult mai ușoare.

Ultima chestie de pe lista de azi, cârligul de remorcare. Majoritatea remorcilor ”civile” sunt dotate cu adaptor pentru cârlig cu nucă, dar diversele sculițoare tractabile (mitraliere grele, tunuri automate de calibru mic, mortiere, etc.) folosesc proțapurile cu inel, întâlnite la remorcile comerciale / agricole. De aici necesitatea de a înlocui montura cu nucă cu o montură universală.

Cam atât pentru azi, aștept păreri :D

Basecamp: 101

pict109Dragii moşului, astăzi vom discuta despre tabere. Indiferent dacă-s de antrenament sau doar de locuit, ele furnizează soluţii la nevoile de bază, conform piramidei lu’ Maslow, de odihnă, hrănire, igienă, distracţie şi ce-o mai fi pe acolo. Pornind de la exemplele din istorie, cum ar fi taberele partizanilor sovietici din Bielorusia, ale Chidiţilor din Birmania, ale SAS-ului din nordul Africii şi Europa de nord-vest, ca să mă limitez la a Doua Cotonogeală Mondială, sau a Beretelor Verzi sau VietCong-ului în timpul Războiului Rece, voi încerca să creionez cerinţele unei tabere de bază.

Nevoile fundamentale ale unei tabere, fie ea din munţii Afganistanului, junglele Africii sau pădurile Europei sunt aceleaşi, anume un climat cât de cât sănătos, o locaţie discretă, o sursa de apă (de preferinţă o fântână), o sursă de energie electrică, căi de acces / aprovizionare, precum şi posibilitatea de a fi uşor apărată sau părăsită, la nevoie.

Facilităţile absolut necesare unei tabere de dimensiuni mici / medii, pe lângă dormitoare, băi / spălătoare, toalete / latrine şi cantină (bucătărie şi sală de mese) sunt un post de asistenţă medicală (dispensar), un post de comunicaţii, comandă, control, computere şi informaţii (C4I), un garaj cu posibilităţi de reparaţii vehicule, o armurerie necesară întreţinerii şi reparaţiei armelor, depozite de combustibili şi lubrifianţi, alimente, muniţie şi echipament. Opţionalele includ o zonă de aprovizionare aeriană (zonă de desant, helipad, pistă de aterizare improvizată), un poligon de instrucţie şi o posibilitate de recreere (mini-cinema, jocuri video, internet).

În general, spaţiile locuibile sunt extrem de diverse, pornind de la corturi, clădiri improvizate, folosirea unor clădiri preexistente, construcţia de la 0 a unor clădiri, containere ISO modificate, peşteri naturale sau artificiale, precum şi adăposturi sau bunkere construite în / sub pământ.

Sursa de apă necesară igienei şi preparării hranei pot fi un puţ / fântână şi/sau o sursă curgătoare, un sistem de filtrare, precum şi un sistem de captare a apei de ploaie, în zonele cu precipitaţii rezonabile.

Energia electrică necesară diverselor utilizări (discutăm de zone izolate) poate proveni de la generatoare cu motoare cu combustie internă, sisteme de panouri solare sau, ultima fiţă în domeniu, celule de combustibil folosind metanol. Sistemele eoliene şi hidroelectrice sunt, în opinia mea proprie şi personală, dificil de montat şi uşor vizibile din punct de vedere al camuflajului.

Eliminarea reziduurilor (umane, resturi de bucătărie, alte deşeuri organice) se poate face prin îngropare (nerecomandată, din cauza poluării surselor de apă), ardere şi, cea mai bună soluţie, compostarea lor şi transformarea în îngrăşăminte organice.

Garajul, parcul auto sau cum vreţi voi să-l denumiţi va trebui să asigure întreţinerea şi repararea vehiculelor uşoare şi camioanelor, precum şi construcţia diverselor piese necesare (suporturi de arme, şine lansatoare de rachete, etc.), deci va avea nevoie de aparatură de sudură şi prelucrare a metalului (strunjire, etc), scule de mână şi electrice, precum şi diversele consumabile trebuincioase (de la electrozi de sudură la fluide/uleiuri de tot felul).

Postul sau centrul C4I poate fi dotat cu laptopuri (de preferinţă genul ruggerised, cum ar fi Panasonic Toughbook sau Getac), imprimante, un sistem GNSS pentru localizarea cu precizie în teren a diveselor obiective, mini-drone de recunoaştere, etc.

Armureria va trebui să asigure întreţienerea, repararea şi modificarea diferitelor arme din dotare, precum şi construcţia diverselor mijloace explozive necesare (încărcături cumulative, IED-uri, mijloace explozive de penetrare a uşilor şi zidurilor, sisteme de iniţiere).

Zona de aprovizionare aeriană poate fi realizată din pământ bătătorit, fiind necesară pentru primirea în siguranţă a proviziilor prin paraşutare de la joasă înălţime (cea mai comodă metodă) şi / sau aterizarea diverselor aparate de zbor (avioane cargo, de legătură, elicoptere).

Aceasta este doar o imagine sumară, pe care o vom detalia în episoadele următoare. Până atunci, enjoy:

Eterna și fascinanta Românie

IMG_2689Dragii moșului, acum trei săptămâni porneam o campanie de strângere de fonduri pentru o mașină de intervenție. Fiind lansată pe 1 aprilie, cred că toată lumea a perceput-o ca pe o glumă, presupun proastă, pentru că în cele trei săptămâni de la lansare s-a strâns imensa sumă de 45 de euro. Da, ați citit bine, patru zeci și cinci. O glumă la fel de proastă cum e cea din poza de mai sus, unde nu aveam ce face decât să ne băgăm în apă până la genunchi de amorul artei (rinocerul din spate, în camuflaj, fiind subsemnatul). După un sfat scurt la telefon cu colegii Rabinu’ și Andrei, am hotărât să nu ne mai călcăm pe mândrie, să retragem campania aia, să ne vedem fiecare de treaba lui și să recunoaștem că trăim în România.

O Românie în care, așa cum s-a văzut în cazul accidentului aviatic din Apuseni, sunt mai multe șanse să te găsească ciobanii sau țăranii din partea locului decât instituțiile ”abilitate” ale statului ce înghit milioane de euro. O Românie unde, dacă ți se întâmplă ceva după ora 16, Dumnezeu cu mila, pentru că aceleași instituții ”abilitate” ale statului au deja lacătul pe poartă și ți se spune că în afara orelor de program ești pe cont propriu, cum s-a întâmplat la prăbușirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol. Sau nu se găsesc cheile bărcilor cumpărate la preț dublu, triplu sau nu se știe de câte ori umflate, pentru a sifona niște fonduri. O Românie unde, atunci când te duci să ajuți la o inundație sau deszăpezire, ești luat la mișto de bețivanii locali, trăitori din ajutorul social, care-și dau coate rânjind la tine cu o bere în mână și numindu-te ”sclav” sau ”fraier”. O Românie în care autoritățile sunt mereu ”luate prin surprindere” de ploi sau ninsori, de parcă nu ar fi logic că din noiembrie începe să ningă și că în zone ca Întorsura Buzăului sau Bărăgan, unde în ultimii 50 de ani au fost zăpezi mari, vor fi din nou zăpezi și/sau inundații. O Românie unde voluntarii trebuie să suplinească personalul lipsă al Ambulanței, Pompierilor sau SMURD-ului, pentru că doctorii și asistentele de urgență, oameni care văd zilnic toate grozăviile, de la cadavre mutilate la injurii adresate lor, s-au săturat să tot muncească pe 80% din salariul unui dentist, care n-are altă grijă decât să-și facă cabinet într-un loc cu vad și au plecat să lucreze într-o Germanie, Anglie sau Suedie unde numai salariul de bază al unui urgentist, fără spor de stres sau ore suplimentare, începe de la 8000 de euro, in comparatie cu 500 cât au aici. O Românie unde politicienii sunt mai ocupați să-și facă galerii personale de artă și au transformat cetățenii țării în gunoierii și salahorii Europei. O Românie cu biserici aurite și spitale ce stau să cadă.

Cineva m-a întrebat ”la ce dracu’ vă trebuie vouă Toyota Hilux?” Pentru că nu poți căra cinci oameni în stare să facă ceva și o jumătate de tonă de echipament pe drumuri forestiere sau de țară cu un Matiz. Pe bune, că am încercat. Cel mai mic din echipa de intervențe, Crețu’, are 21 de ani si 80 kg, restul batem suta. Am încercat cu mașina de mai jos, un SEAT, până i-am rupt arcurile. Deci a avea o mașină capabilă de a căra cinci oameni solizi și mai mult de 500 kg de echipament (numai trusele medicale ale Rabinului trag aproape 150 kg și sunt arhisuficiente pentru a dota un dispensar rural, de la pansamente la defibrilator și alde injecții, apoi tărgi, echipament de alpinism, haine, apă, mâncare, echipamentul meu de scufundări ce-l folosim la inundații) nu e un moft, ci o necesitate.

419008_190849924402867_1494467002_nAșa că am stat și noi și ne-am gândit ce să facem. Pentru cei doi doctori treaba e mai simplă, au de ales între ofertele ce le au din Germania, Anglia sau Irak, unde sunt mai bine plătiți ca în Europa. Trebuie doar să semneze contractul și să se urce în avion. Pentru noi, ceilalți, nu e mult mai greu, putând gasi oricând un post de ambulanțier, calificările noastre fiind echivalente cu stadardul american EMT-Basic, adică nivelul de bază al tehnicienilor medicali de pe ambulanțe. Așa că de să nu plecăm, să ne băgăm picioarele în ea țară nenorocită, unde toată lumea se bate cu cărămida în piept și nimeni nu face nimic?

Răspunsul a fost simplu, venit din partea lui Andrei: ”Bă, eu m-am uitat în oglindă și nu pot să renunț. Ar însemna să nu mai fiu eu, ar însemna să-mi fie rușine de mine”. La fel am simțit și eu, că nu pot să șterg cu buretele anii în care am tras la antrenamente și simplul ”mulțumesc” venit din partea celor ce i-am ajutat.

Deci, pentru cine vrea într-adevăr să ne ajute, până pe 30 mai, poate aici:

https://www.indiegogo.com/projects/search-rescue-vehicle/x/10265107

RO94 BTRL 0650 1201 M580 07XX – Dr. Radu Ștefan Berca, comandant Unitate Zonală Muntenia SARS România

RO84 RZBR 0000 0600 0627 9825 – Vrînceanu George Adrian, scafandru SARS România

Și totuși, se poate

 

ARO

ARO

Dragii moșului, prin amabilitatea unui amic, am primit poza de mai sus. Pentru necunoscători, ăla e un ARO 24. Da, un ARO. Numai că e cea mai puternic înarmată mașină ușoară pe care am văzut-o vreodată.

Echivalentele cele mai apropiate sunt Land Roverele engleze ale flăcăilor veseli din SAS, dotate cu sistemul WMIK (weapons mount installation kit) ce reprezintă o suprastructură de protecție cu inel rotativ de montare a unei arme grele (mitralieră M2 de calibrul 0,50 in sau aruncător automat de grenade de calibrul 40 mm) și o mitralieră universală de 7,62 model FN MAG/M240 (sau L7 în nomenclatorul britanic). Încărcat cu provizii, echipament și armele individuale ale echipajului de 4 persoane, ”Panterele Roz” (denumirea neoficială a acestor mașini) au făcut legea în deșertul irakian în timpul primului Război din Golf (1990-1991), vânând SCUD-urile irakiene, precum și în multe alte locuri în care viteza și puterea de foc, mai puțin blindajul, au fost literă de lege.

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Revenind la ARO nostru, din poză se observă o putere de foc mult mai mare, fiind montate o mitralieră grea AA de tip DShK de calibrul 12,7x108mm cu arc de tragere de 360 de grade, un aruncător automat de grenade de tip AGS-17 de 30 mm și o mitralieră universală PKM (sau mitralieră md. 66) de calibru 7,62x54R, ultimele două arme acoperind arcul frontal al mașinii. Arme fiabile și extrem de puternice, în buna tradiție sovietică, DShK, AGS-17 și PKM sunt capabile de a produce un volum de foc imens, muniția având o rază lungă de acțiune și un potențial distructiv foarte mare. Considerând capacitatea legendară de trecere și mobilitatea mașinilor ARO, această combinație produce un mijloc de luptă extrem de puternic și de mobil, superior oricărui mijloc blindat, cu excepția elicopterelor de atac.

În mâinile unor soldați capabili de a înțelege capacitățile și limitările unui astfel de vehicul, ARO-ul nostru ar fi putut fi carul de luptă al unor unități de cercetare-diversiune și operațiuni speciale extrem de eficiente, dar n-a fost să fie…

Cum se face treaba

”Cavaleria” SAS

”Cavaleria” SAS

Dragii moșului, acu’ două zile am citit o veste ce m-a umplut de bucurie: câteva echipe de flăcăi veseli ai Maiestății Sale Lizica a Doua au încalecat pe cai ATV-uri și-au plecat să vâneze scalpuri de alde ISIS. Aceștia sunt identificați de drone, iar elicopterele Chinook ale RAF transportă soldații ai căror ATV-uri sunt dotate cu mitraliere și arme cu lunetă, aceștia putând ataca după plac și după cum dictează situația tactică. Astfel, în numai patru săptămâni, cavaleria motorizată a SAS-ului (ei sunt flăcăii cu pricina) a trimis în locuri cu verdeață mai mult de 200 de combatanți ISIS, fiind mare coadă la cele 72 de virgine, presupun eu.

Dincolo de știre, se observă, cel puțin la nivel oficial/public (nu știu ce-au făcut flăcăii înainte), utilizarea unor tehnici specifice războaielor din generația a 4-a, afectând în principal moralul și capacitatea de luptă a adversarilor, utilizate împotriva a ceea ce se numește în limba de lemn oficială ”non-state violent actor” (actor violent non-statal), adică o entitate ce nu reprezintă un stat legitim, ci doar o organizație fără recunoaștere internațională.

La nivel tactic, mijloacele folosite sunt caracterizate de viteză, stealth și precizie a loviturilor, fiind eliminate sistemele blindate greoaie. Viteza, discreția acustică și capacitatea imensă de trecere datorate greutății mici a ATV-urilor asigură o deplasare rapidă și sigură (un ATV având o greutate mult prea mică pentru a detona o mină antitanc/antivehicul) iar prin natura sa, sniper-ul este un mijloc de luptă extrem de eficient, cu o mare putere discriminatorie și de evitare a pagubelor colaterale. În plus, armele britanice de tip L115A3 de calibrul .338 Lapua Magnum (8,6×70 mm) dețin actualul record mondial pentru cea mai lungă lovitură confirmată, caporalul britanic Craig Henderson lovind un taliban de la 2475 metri în noiembrie 2009.

L115A3

L115A3

Revenirea la un stil de lupta caracterizat prin lovituri rapide și imprevizibile, caracteristice războiului de gherilă, poate reprezenta preludiul întoarcerii armatei britanice la lecțiile unuia dintre cei mai faimoși reprezentanți ai săi, celebrul Lawrence al Arabiei, conducătorul răscoalei anti-otomane din Orientul Mijlociu din timpul Primului Război Mondial.

NSTV-uri

Dragi cititori, astăzi vom discuta despre diferitele mijloace motorizate de transport folosite de flăcăii din Hoardă, grupate sub numele generic de NSTV – non-standard tactical vehicle. Acesta poate fi orice vehicul din afara dotării forțelor militare (deci Humvee este exclus), printre favorite fiind cele folosite în general de diversele ONG-uri din zona respectivă, lesne de ”împrumutat”.

Toyota Land Cruiser - Somali version

Toyota Land Cruiser – Somali version

În general, sunt preferate mașinile de teren (SUV-uri sau pickup) Toyota, Land Rover, Nissan sau Mitsubishi, mărci ale căror modele utilitare constituie o prezenţă permanentă în orice bazar, piaţă, staţie de transport, pe orice drum. Folosite pentru a căra oameni, animale, marfă, produse agricole, în general, orice va trebui transportat din punctul A în punctul B, la mare preţuire sunt modelele japoneze de gen Toyota Hilux şi Land Cruiser, Mitsubishi L200 şi Nissan D22/Navara, primul fiind campionul absolut. Dotate în general cu motoare diesel simple, de 2,5l capacitate cilindrică, aceste cotigi au fost gândite ca utilitare pure, capabile de a folosi combustibil oricât de prost, cu suspensii rezistente (cu arcuri foaie), simplă sau dublă cabină (putând transporta confortabil 3-5 persoane) şi o capacitate de încărcare între 700-1000 kg. Amprenta logistică, faţă de o maşină blindată (transportor blindat, maşina de luptă a infanteriei, tanc) este mult redusă, consumul de combustibil este mai mic cu 25 până la 65%, sunt foarte uşor de întreţinut, piesele de schimb sunt mult mai ieftine decât cele pt maşini de luptă specializate, iar numărul lor le face foarte uşor de înlocuit prin cumpărare, rechiziţionare sau furt. Folosind o analogie cu armatele contemporane, funcţional şi doctrinal o Toyota Hilux având instalată o rachetă Fagot are acelaşi efect asupra adversarului ca un Humvee cu un TOW pe el sau un VBL francez ce are montată o rachetă Milan.

Stropitori

Stropitori

Având o capacitate de încărcare destul de mare, imaginaţia umană şi aparatul de sudură le-a dotat cu tot felu’ de drăcovenii omorâtoare, de la mitraliere uşoare de genul Kalaşnikov PK la tuburi de lansare a rachetelor de tip Grad, ciordite din instalațiile guvernamentale, trecând prin toată gama de jucarii intermediare, ca mitraliere grele DShK şi KPV, tunuri automate ZU-23-2 şi lansatoare de rachete nedirijate de tip S-5/S-8/S-13 pentru elicoptere.

Spețnaz Toyota

Spețnaz Toyota

Capturate de forțele sovietice în timpul războiului din Afganistan, unitățile Spețnaz le-au folosit împotriva foștilor utilizatori, camuflajul de mașini civile și încărcătura de luptă adăugată făcându-le mijloace de lovire mult mai eficiente decât blindatele greoaie și lente ale forțelor regulate. Potrivit lucrării ”Spețnaz GRU n Afganistane” a lui Alexandr Suholesky, mașinile capturate aveau un echipaj de 6 oameni (comandant, șofer/radio-operator, 2 servanți ai armamentului greu, 2 grenadieri) și aveau ca armament următoarele:

  • o mitralieră grea de tip DShK cu 300-500 cartușe rezervă de muniție sau un aruncător automat de grenade calibru 30mm de tip AG17 cu 87-116 lovituri;
  • aruncătoare de rachete termobarice RPO-A – 2-4 bucăți;
  • aruncătoare antitanc de tip RPG18/22 – 2-6 bucăți;
  • armamentul individual al echipei Spețnaz;
  • aruncătoare de grenade de tip GP-25 – 1-2 bucăți;
  • stații radio de tip R-392 sau R-159 – 1 complet.

Urcând o treaptă, un camion normal va duce ştacheta de transport mult mai sus, permiţând instalarea unor sisteme mult mai puternice, pornind de la mitralierele cvadruple de gen ZPU-2/4, cu 2 sau 4 mitraliere de 14,5mm, continuând cu tunuri antiaeriene duble de 23 mm (ZU-23-2), 37 mm (V-11) sau 57 mm (AZP S-60), cu o bătaie împotriva ţintelor terestre de 2-5 km şi o putere de penetrare de 20-100 mm oţel omogen, şi terminând cu celebrele BM-21 Grad, asigurând o mobilitate la fel de bună ca a maşinilor uşoare, în detrimentul vitezei. Oricum, o viteză de 50 km/h a unei formaţiuni insurgente poate fi atinsă cu uşurinţă, spre deosebire de viteza de maxim 30 km/h a unui AMX-10RC pe teren accidentat.

Siria special

Siria special

Concluzia o spune unul dintre cei ce au avut de luptat cu aceste jucării:

“You can’t underestimate the value of having a vehicle that is fast, will never break down, and is strong enough to mount a heavy weapon in the back.”