First responders

Paris, 2015

Paris, 2015

160 de minute. Acesta a fost intervalul de timp de la începerea atacului terorist de la teatrul Bataclan din Paris şi momentul intervenţiei echipelor de salvare pentru evacuarea şi tratarea răniţilor. Ceva mai mult de 2 ore şi jumătate.

Atacul de la Paris exemplifică una din caracteristicile loviturilor teroriste caracterizate prin folosirea armelor de foc şi luărilor de ostatici: echipele medicale nu pot interveni în ajutorul răniţilor decât după neutralizarea ameninţărilor active, exemplu teroriştii însăşi. În acest caz, se reliefează o întrebare: pot asigura civilii prezenţi în mulţime, eventual printre ostatici/răniţi, prim ajutor medical şi nu numai?

Recentul Război Global împotriva Terorismului a adus în lumină o serie de tehnici şi proceduri de prim ajutor simple şi eficiente, bazate pe o cercetare ştiinţifică riguroasă şi sistematizate sub numele de Trauma Combat Casuality Care, ceea ce a dus la scăderea deceselor pe câmpul de luptă. Principala cauză a deceselor evitabile, în proporţie de 90%, s-a dovedit pierderea incontrolabilă de sânge, iar tehnicile de stopare a acesteia (introducerea turnicheţilor/garourilor mecanice de tip CAT şi a hemostaticelor de ti Celox sau QuikClot) au căpătat o dezvoltare şi o extindere fără precedent.

Structurat pe trei stagii, TCCC se împarte în 1.” îngrijire sub focul inamic”, 2. „asistenţă medicală tactică”, asigurată de o persoană cu pregătire (medic sau sanitar) odată ce victima a fost pusă la adăpost, dar nu a fost evacuată ambulanţier şi 3. „asistenţă medicală în ambulanţă”, odată ce victima este în drum spre spital.

Adaptarea sistemului TCCC pentru civili s-a făcut prin introducerea unor tehnici simple, aplicabile de către persoane cu o pregătire medicală minimă. În primul rând, la punctul 1, grija nu este de a acorda îngrijiri medicale, ci de a muta victima, pe cât posibil într-o zonă mai sigură, ferită de privirile atacatorilor. În această fază, singura procedură medicală se rezumă la aplicarea unui garou pentru stoparea hemoragiilor la membre. Majoritatea procedurilor medicale pot fi executate odată ce victima a fost pusă la adăpost şi pericolul unui nou atac s-a atenuat, implicând că o barieră fizică (zid, uşă, etc.) s-a interpus între atacator şi victimă, aflată împreună cu cel ce acordă primul ajutor.

În faza a doua, se pot aplica bandaje compresive pentru stoparea sângerărilor, suplimentând garoul sau turnichetul aplicat, se pot elibera căile aeriene prin debridare (curăţare), se pot bloca găurile din peretele toracic, cauzatoare de pneumotorace (implozia plămânului cu dificultăţi de respiraţie), prin aplicarea unor bandaje ocluzive (eventual improvizate din folie de plastic şi bandă adezivă), sau se pot schimba poziţia victimei pentru a întârzia / încetini o hemoragie internă abdominală sau craniană.

Faza a treia, cea a îngrijirilor medicale în drum spre spital odata ajuns în ambulanţă, este faza profesioniştilor. Singurul ajutor care se poate da în această fază este informaţia corectă şi cât mai completă despre rănile suferite de victimă dată echipajelor medicale.

Cu toate că rănile suferite într-un atac terorist nu se compară prea mult cu cele suferite de soldaţi în luptă (să nu uităm că majoritatea soldaţilor poartă cască şi vestă antiglonţ, pe când un civil care se duce într-un club nu are aşa ceva), logica elementară spune că este recomandabilă o minimă pregătire medicală pentru orice eventualitate.

„Invatati sa fiti oameni, nu oi!”

Dragii moşului, ideea de mai sus îi aparţine bunului meu amic Micuţu’. Mesajul complet, postat pe pagina lui personala de feisbuc, este:

„Vad multa lume ca isi schimba poza de profil, unii se panicheaza, altii vor sa se faca ceva, suntem revoltati, etc. Pai ma tatii ma, e simplu: daca nu ai acces la a te antrena si invata sa folosesti o arma, invata sa pui un Bandaj, invata un pic de prim ajutor, invata sa porti la tine o trusa minima cu un turnichet si vreo doua pansamente, invata ce trebuie sa comunici cand suni la 112, invata sa analizezi o situatie si sa iti tii panica sub control. Orice secunda conteaza, nu trebuie sa fie un atentat sau un incendiu neaparat, poate sa fie un accident stupid (da, accidentele sunt stupide in general).
Dar repet, orice secunda conteaza, orice mic ajutor dat cuiva sau tie insusi poate face diferenta intre viata si moarte.
Exista internet pentru motive superioare de a-ti pune selfi-uri si ce ai mancat azi, exista site-uri dedicate, videoclipuri, cursuri online. Exista asociatii, carti, exista Oameni care sunt doritori sa te investe lucrurile astea, de multe ori gratis, trebuie doar sa vrei.
Incetati sa va mai plangeti, incepeti sa ganditi proactiv, incepeti sa aveti un bagaj minim de cunostinte, o trusa minima. Diferenta sta in cele cateva secunde, secunde care fac diferenta intre o poveste de spus la o bere cu prietenii si familia sau o stire de la ora 5….”

Dincolo de faptul că este o postare plină de bun simţ (în adevărata definiţie a expresiei, acel common sense anglo saxon), mi-a atras atenţia asupra altui aspect, ceea ce iar în engleză se numeşte situational awareness, simţul situaţiei sau atenţia la ce se întâmplă în jurul nostru. Este mult mai probabil să vezi pe trecerea de pietoni oameni cu nasul afundat în telefoanele mobile, ce traversează fără nici o asigurare, eventual sar în faţa maşinilor fără să se gândească la cel de la volan, care probabil are şi el altă treabă (visat cu ochii deschişi, dezlegat integrame, transmis sms-uri) decât să fie atent la ce se intâmplă pe drum. Sau câţi oameni îşi mai păzesc astăzi buzunarele, ştiind să facă diferenţa între un grup de pensionari arţăgoşi că n-au locuri libere în autobuz (threat level – green) şi un stol de „broneţi” cât dulapul cu vădite intenţii agresive? Se pare că toată viaţa cotidiană s-a concentrat în acele nenorocite de telefoane…

Nu mai vorbesc de plăcerile aduse de valul de refugiaţi, pentru care trebuie să le mulţumim doamnei Merkel şi minunatului domn Hollande, care s-a declarat ieri în război cu ISIS. Care război, trăiţi-ar mobila şi televizoru’, când tu şi predecesorii tăi v-aţi pus capră în faţa arabilor, scuipând pe obrazul lui de Gaulle şi pângărind memoria miilor de soldaţi americani care îşi dorm somnul de veci pe câmpurile de batălie din Franţa, murind acolo ca să vă elibereze de germani? Ce-ar zice un preşedinte ca Eisenhower sau Reagan (nu caricatura care e acum la Casa Albă), nu v-ar bate obrazu’?

Pentru a exemplifica diferenta între un om neantrenat şi unul care a primit 2 ore de pregatire în prim ajutor, priviţi următorul clip, realizat de poliţia din Westminster, California:

Concluzia nu poate fi mai bună decât ce-a spus Andrei şi am citat eu în titlu:

„Invatati sa fiti oameni, nu oi!”

„This transmission is coming for you”

Dragii moşului, vă rog să aruncaţi un ochi pe următoarea bucată de IuTub:

„Da, e filmarea aia rusească cu drona în Siria”, îmi veţi spune. Corect.

Numai că în spatele acestei piese de propagandă în cel mai pur stil asimetric, aţintită asupra tineretului vestic, stau mult mai multe indicii că războiul, aşa cum îl ştiam din filme, nu se mai pupă cu realitatea.

În primul rând, prezintă o imagine reală şi exactă a câmpului de bătălie actual, compus din aglomerări urbane, în care ruinele constituie echivalentul întâmplător al baricadelor, unde dimensiunea verticală a câmpului tridimensional de luptă compusă din puncte înalte de supraveghere şi luptă (terase, etajele superioare ale blocurilor) şi reţelele de canalizare (căi de comunicaţie folosite de insurgenţi în timpul insurecţiei din Varşovia în 1944, în timpul asediului de la Sarajevo şi, cel mai bun exemplu, în timpul celor două războaie din Cecenia) oferă unor echipe mici de luptători posibilitatea de a circula şi de a ataca liber între fruntariile unui oraş asediat sau invadat de un inamic superior numeric şi tehnologic.

În al doilea rând, dovedeşte ceea ce eu scriam aici, că o dronă poate fi folosită ca mijloc de recunoaştere/cercetare şi cartografiere în timp real a poziţiilor inamice, permiţând unei forţe flexibile şi extrem de mobile atacuri de tip „shoot and scoop” („trage şi fugi”) fulgerătoare şi extrem de precise, folosind mortiere (minutul 1:58) şi/sau sisteme lansatoare multiple de rachete tip Grad/LAROM. O dronă ce poate folosi o cameră de tip GoPro, o săpunieră de făcut poze model Canon IXUS sau, bomboana de pe colivă, poate transmite imagini în timp real de la 500 metri pe un telefon mobil sau tabletă Android, cum reuşesc modelele comerciale de tip Parrot.

În al treilea rând, se observă multitudinea de poziţii de luptă ce pot fi exploatate de o echipă de tip Hunter/Killer (vânătoare/distrugere) compusă, după moda cecenă, dintr-un trăgător cu AG/RPG-7 (sau altă armă antitanc echivalentă, cum ar fi M72, Panzerfaust 3, AT4 sau Carl Gustaf), un mitralior înarmat cu mitralieră universală de tip PKM sau RPK, un puşcaş lunetist şi 1-3 cărători de muniţie cu AKM-uri în dotare, unde mitraliorul şi lunetistul au rolul de a face infanteria inamică să muşte pământul, în timp ce AG-istul va lovi tancul inamic de deasupra, din spate sau din laterale. Străzile înguste dintre blocuri sunt ideale pentru atacuri de tip Posada, aşa cum bine au demonstrat separatişti ceceni pe 1 ianuarie 1995, în timpul Bătăliei pentru Groznâi, când scenariul macelăririi coloanelor blindate ruseşti a fost distrugerea primului şi ultimului vehicul din coloană, urmat de foc nimicitor de arme automate şi aruncătoare de grenade asupra soldaţilor şi a restului de tehnică blindată.

În al patrulea, dar nu ultimul rând, se observă tipul de arme folosite în lupta urbană, arme uşoare (puşti de asalt, mitraliere universale, arme cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc), singurul sistem de tip artileristic fiind mortierul, greutatea scăzută, capacitatea de a fi cărat dezasamblat şi mai ales traiectoria extrem de înaltă a muniţiei făcându-l ideal pentru lovituri indirecte, peste clădiri, executate cu precizie matematică folosind informaţiile date de dronă şi poziţiile preindexate prin Google Earth.

Concluzia? Într-o eră în care toată lumea vorbeşte de multiroluri, Leoparzi, T-uri Armata, Spike şi alte asemenea bazaconii, legea în război e făcută tot de infanteristul cărător de AKM. Nici un senzor la ora actuală nu poate bate ochii, urechile, nasul şi mai ales CREIERUL unui infanterist bine antrenat, stăpân pe meseria sa. Tancurile pot fi distruse în ambuscade sau de IED-uri, avioanele pot fi lovite cu MANPAD-uri, trupele inamice pot fi măcelărite de infanterişti competenţi, ascunşi printre ruine.

Welcome to Battleground Damasc, 2015.

Demolări

Încărcătură C4

Încărcătură C4

„2. Bombs (specifically IEDs) are the weapon of choice for the insurgent organization. They are inexpensive, relatively easy to build, and extremely destructive. Bombs may be very sophisticated or extremely simple. Bombs (IEDs) are used in support of assassination, maiming, sabotage, and producing mass casualties. The multifunction direct action cells acquire IEDs (usually unassembled pre-manufactured components) from the technical support cell. The multifunction cell assembles and adds fuzes and detonators to the IEDs. The IED team usually includes at least three people; a lookout, a triggerman, and the IED emplacer. The team emplaces the IEDs, and the triggerman detonates them at the appropriate time. If additional assistance or IED expertise is required, they receive it from the technical support cell.

Assorted fuzes/detonators include time, optical, pressure, pressure release, command armed fuzes, sensor fuzes (acoustic, optical, infrared, seismic, magnetic), command detonated (electronic, radio frequency [RF], pressure release).”

FM 7-100.4 OPFOR Organization Guide

Dragii moșului, stând la un gin tonic de la prima oră (scuzele de rigoare, sunt mahmur), am hotărât că azi, ca să înceapă bine săptămâna, să discutăm despre diversele mijloace de dărâmat diverse, de la porți și ziduri la poduri și alte chestii ce facilititează plimbările. Pentru că, nu-i așa, iarna nu-i ca vara și oamenilor le place sa nu se murdărească cu noroi sau să intre în apă până la gât când se duc sa sugă o bere cu vecinu’.

Ca sa definim de la început datele problemei, vom spune că orice organizație insurgentă care se respectă va folosi în primul rând explozivi civili și/sau improvizați, explozivii militari de tip plastic (C4, Semtex, etc) fiind limitați la ce poate captura sau fura din depozitele guvernamentale sau inamice. Deci principalele mijloace de luptă vor fi dinamita și ceilalți explozivi minieri, capsele pirotehnice electrice sau neelectrice, fitilul ordinar (Bickford) și fitilul detonant sau Primarord-ul. Pe lângă acestea, un interes foarte mare îl reprezintă muniţia neexplodată rămasă de la adversar, ce poate fi folosită ca atare sau poate fi reciclată în încărcături cumulative sau de tip EFP.

Folosirea explozivilor industriali de tip dinamită, astralită, trotil, folosiţi cu precădere în industria minieră şi a materialelor de construcţii (cariere de piatră, etc.) uşurează foarte mult instrucţia demolatorilor, modul de calcul al încărcăturilor de distrugere pentru diferite materiale (lemn, piatră, pământ, beton, oţel), fiind destul de facil. Sistemele de detonare ce folosesc deja arhicunoscutele capse de iniţiere nr. 8 se pot realiza lejer din fitil ordinar sau fitil detonant, în cazul încărcăturilor multiple ce trebuie detonate simultan. Avantajul sistemelor ne-electrice sau Nonel (detonatoare cu tub de şoc, ultimul trend în materie) asupra sistemelor electrice este imunitatea la factorii de mediu (sarcini electrostatice, umezeală, etc.).

Exploziv minier

Exploziv minier

Folosirea muniţiei neexplodate şi/sau furate, ca atare (înlocuirea focoaselor de artilerie cu o combinaţie de exploziv şi capsă pirotehnică) sau prin reciclare (în anumite condiţii, explozivul dintr-un proiectil de artilerie sau mină poate fi topit şi turnat în siguranţă) va duce la realizarea unor IED-uri de mari dimensiuni, cu încărcături multiple. Reciclarea explozivului poate furniza materia primă pentru încărcături cumulative (mai rar) sau EFP (Explosive Forged Penetrator) ce pot sparge blindajul unui transportor blindat de la circa 50 m depărtare.

Explosive Forged Penetrator

Explosive Forged Penetrator

Sistemele de declanşare ce foloseau clasicele telefoane GSM, wireless şi staţii de tip walkie-talkie, uşor de bruiat, încep să lase locul sistemelor ce utilizează microcontrollere de tip Arduino, Raspberry Pi sau BeagleBone, care permit înregistrarea şi utilizarea semnăturii acustice, magnetice şi termale a unui vehicul specific (un Humvee blindat are un alt sunet al motorului şi alt câmp magnetic decât un camion civil), în plus, permiţând identificarea prin RFID activ a vehiculelor proprii sau a ţintelor.

Placă Arduino Micro

Placă Arduino Micro

Constanta evoluţie a electronicii prin miniaturizare şi sporirea puterii de calcul va duce la declanşatoare din ce în ce mai mici, mai sofisticate şi cu o putere de discriminare a ţintelor mai mare. Atfel, dispozitivele de tip IED vor deveni, la rândul lor, din ce în ce mai sofisticate şi mai greu de neutralizat.

Welcome to…

 

Cercetaș

Cercetaș

… Un bărbat tânăr, pe o coastă de deal, privește printr-un binoclu o bază militară situată la marginea orașului. În spatele său, doi adolescenți asamblează relaxați o dronă. Au tipărit-o cu o seară înainte, la o imprimantă 3D creată ea însăși din piese făcute la altă imprimantă 3D. Pornesc sistemele de control (un controller de tip ArduPilot, un GPS și un sistem de georeferențiere a fotografiilor), iar drona își ia zborul și se înalță la 300 de metri. Programul de zbor încărcat în memorie o face să parcurgă nevăzută și neauzită toată suprafața bazei, fotografiind cu o rezoluție foarte mare fiecare petic de pământ. După 15 minute, drona aterizează, este demontată și mașina cu cei trei dispare pe drumul prăfuit…

… Forțele guvernamentale trec, a nu se știe câta oară, pe o bucată de drum. Neștiută, o mină antitanc stă sub pietriș. E un TM62, o mină sovietică antică. Dar a fost modificată prin schimbarea focosului cu un sistem compus dintr-o placă Arduino, de dimensiunile unui card bancar, un magnetometru, un senzor infraroșu pasiv, un microfon ce detectează zgomotele de motor și șenile, o memorie în care sunt introduse sunetele specifice motoarelor de tanc și camion și un modul radio Xbee, cât o monedă. Astfel, câmpul de mine a devenit un imens sistem de supraveghere, ce transmite mișcările de trupe în mod automat unui centru C4I (comandă, control, computere, comunicații și informații) aparținând forțelor insurgente. Mina se află în modul „pasiv”, în care ascultă. Poate fi dezactivată total sau armată ca să explodeze la orice tip de influență (magnetică, infraroșu/termal, acustică, mecanică prin apăsare) din partea unui tanc sau camion militar. Prețul total al pieselor focosului? În jur de 60 de euro. Utilitatea unui sistem integrat de supraveghere de lungă durată, ce are capacitatea suplimentară de a distruge orice tanc și a interzice căile de comunicații? Neprețuită…

… Trupele guvernamentale urmăresc un sniper ce tocmai a lovit echipajul unui tanc, blocând o stradă și declanșând o ambuscadă ce a decimat un convoi de aprovizionare. La intrarea într-o clădire dărăpănată, insurgentul deschide o ușă din lemn și o ia la fugă înăuntru, traversează clădirea și iese pe ușa din spate. Deschizând aceeași ușă, soldații sunt întâmpinați de o explozie ce le trimite un nor de bile metalice care-i culcă la pământ. Senzorul infraroșu al dispozitivului IED declanșase explozia la intrarea primului soldat. La trecerea insurgentului, un tag de tip RFID (timbrul antifurt de pe produsele din hipermarket-uri) de identificare purtat pe o brățară la încheietura mâinii fusese identificat ca „prieten” și i se permisese trecerea. Soldații, neavând tag de identificare și considerați „inamici”, declanșaseră IED-ul…

… Într-o încăpere întunecată, câțiva tineri lucrează concentrați pe laptopuri și stații de lucru cu monitoare de mari dimensiuni. Folosind Google Earth și imaginile furnizate de dronă, crează un plan de atac ce includ datele balistice pentru lansatoare de tip BM-21 Grad, rachete de 107 mm și mortiere, care va fi transmis codat prin sistemul de telefonie satelitară Thuraya. Astfel, fiecare sistem de armament își va cunoaște din timp misiunea…

… Pe aceeași culme de deal folosită cu câteva zile mai devreme, un alt bărbat duce la ochi binoclul. Satisfăcut de ceea ce vede, rostește câteva cuvinte în telefonul ce-l ține la ureche. Dintr-o duzină de locuri de jur împrejurul bazei, lansatoarele și mortierele instalate pe camioane și mașini de teren nivelează baza guvernamentală, nelăsând nici un petec de pământ nelovit de explozii și schije.

În același timp, toate câmpurile de mine „adormite” trec în mod activ de luptă, blocând toate căile de comunicații din jumătate de țară, permițând insurgenților să înceapă cu succes o lovitură de stat ce va duce la schimbarea regimului…

Scenariu science fiction? Nu.

Bun venit în Donbass / Sarajevo / Mogadishu / Damasc / Basra, 3 august 2016.

 

3D: rastelul din beci

 

3D silencer

3D silencer

Dragii moşului, acum trei ani, cam pe vremea asta, ATF-ul (agenţia americană pentru controlul alcoolului, tutunului şi al armelor de foc) se alegea cu o nouă durere pe cap: o gaşca de ţăcăniţi „tipăriseră”, cu ajutorul unei imprimate 3D, un pistol perfect funcţional. Utilizând muniţie de calibrul .380 ACP, fabricat din ABS, un plastic din care se fac bidoanele pentru şampon, Liberator-ul (aşa a fost numit) a reprezentat prima armă tipărită din lume, planurile lui găsindu-se astăzi la liber pe torrenţi, Pirate Bay alegându-l ca simbol al noii „libertăţi”. Un Liberator în calibrul 9×19 mm a fost încercat de un canal TV israelian, fiind folosit pentru a lovi o ţintă la câţiva metri, treabă îndeplinită cu brio, şi fiind introdus fără nici o problemă în parlamentul israelian, purtătorul ajungând până la câţiva metri de primul ministru de atunci, Benjamin Netanyahu.

Fast forward un an. Pe YouTube încep să apară diverse clipuri cu piese de arme tipărite din plastic pe imprimante 3D „casnice”, de tip RepRap sau Prusa Mendel, ce se pot cumpăra inclusiv în România cu mai puţin de 1000 de euro asamblate şi gata de funcţionare. Părţi ca paturi, uluce, încărcătoare de diferite capacităţi şi modele (inclusiv „tobe” de 75 de cartuşe pentru Kalaşnikov), inclusiv „baza” unui CZ Skorpion şi receiver-ul inferior al unui AR15 (M16) capabil de a rezista la tragerea a 600 de cartuşe.

Noua tehnologie numită DMLS (Direct Metal Laser Sintering) permite utilizarea pulberilor metalice din oţel, aluminiu sau titan pentru a tipări noi „jucării”, cum ar fi un Browning 1911 funcţional sau un amortizor de sunet. Folosind o imprimată în valoare de aproximativ 1 milion de dolari (ştiu, e cam peste mână pentru mulţi utilizatori) o firmă de armament din Noua Zeelandă a scos o serie de amortizoare excelente, în clasicele calibre 9×19, 5,56×45 şi 7,62×51 mm, fabricate din titan şi având excelente caracteristici mecanice.

O altă nouă tehnologie disponibilă la un preţ aproape rezonabil este prelucrarea materialelor de orice fel, de la plastic la oţel şi titan cu maşini cu control numeric (CNC), după planuri realizate pe calculator în AutoCAD, SOLIDWORKS sau alte asemenea programe, astfel, un „lower receiver” pentru AR15 fiind prelucrat în câteva ore pe o maşina cu control numeric prelucrătoare în 3 axe. Un redactor al revistei americane Wired a luat un blank finisat în proporţie de 80% şi în câteva ore a avut o armă complet funcţională, ce teoretic ar trebui înregistrată, dar practic se poate să nu, astfel fiind o armă „fantomă”, ce nu apare în nici un centralizator oficial.

CNC de masă

CNC de masă

Arma "fantomă"

Arma „fantomă”

Iarăşi fast forward până în 2015. După 3 ani de muncă, Universitatea din Virginia a creat pentru US Army o dronă ce poate fi tipărită într-o singură zi, la un preţ de aproximativ 2500 de verzişori. Cu o anvergura de 1,20 metri, are o încărcătură utilă de aproximativ 0,8 kg şi un telefon mobil cu Android ce rulează o aplicaţie de pilotaj drept „creier”. Poate zbura timp de 40 de minute cu o viteză de aproximativ 60 km/h, ceea ce permite acoperirea unei zone destul de respectabile, în condiţiile în care transmisia datelor (imaginilor) se face prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă. Preţul de 2500 foşnitori verzi este dat pentru sistemul complet, incluzând tableta de control, preţul materialelor pentru drona în sine fiind de aproximativ 800 de dolari. Astfel, se poate considera că avem o dronă de unică folosinţă, în cazul pierderii, avariei sau distrugerii, una nouă putând fi tipărită în aproximativ 31 de ore. Binenţeles, design-ul poate fi modificat, drona putând fi mai mare sau mai mică, cu o nouă formă a aripii, alt tip de motor, capabilitatea de modificare fiind practic infinită.

Ne îndreptăm astfel spre o eră în care orice grupare insurgentă va putea să îşi creeze propriile arme, de la pistoale uşor de ascuns la rachete, drone şi dispozitive explozive de tip EFP cu ajutorul tehnologiilor ce devin din ce în ce mai accesibile? Va putea în curând un copil de 12 ani să modeleze în 3D diversele piese ale unui sistem de arme? Să nu uităm că şi electronica devine din ce în ce mai miniaturizată şi mai uşor de utilizat. Deci vom ajunge să asistăm la concursuri între puştani de genul „cel mai bun design de IED” sau „cea mai arătoasă armă de asalt”? Cred că asta ar fi bomboana de pe coliva producătorilor consacraţi de armament…

„Low battery…”

 

Low Battery

Low Battery

Dragii moşului, facem azi un exerciţiu de imaginaţie şi presupunem că sunteţi undeva, la intersecţia dintre Nicăieri şi La Dracu’n Praznic. Binenţeles că aveţi hărţi pe iFon, că în ziua de azi nu poţi să faci un pas fără să te împiedici de diversele servicii ale lu Gogu (Google, pentru hipsterii pseudo-intelectuali). Da’ nu se ştie cum dracu’ (sau se ştie, că nici un producător de telefoane nu a fost în stare să scoată un model care să nu aibe nevoie a fi încărcat zilnic), apare pe ecran fatidicul mesaj „Low battery”. După o serie de dumnezei, cristoşi şi altari (asta e secvenţa de înjurături a lui taică-meu când nu-i iese ceva) te uiţi în sus aşteptând o intervenţie divină… sau pentru a vedea unde-i soarele, ca să te orientezi?

Lăsând miştourile la o parte, un recent articol apărut în buna ţară a Maiestăţii Sale Lizica a Doua pune problema pierderii competenţelor geografice de către tineret, care, seduşi de telefoanele mobile şi software-ul GPS îşi pierde priceperea de a citi o hartă pe hârtie (să nu uităm că Regatul Unit are una dintre cele mai puternice şi mai serioase agenţii cartografice, Ordnance Survey, ce aparţine armatei şi realizează totalitatea hărţilor vândute în UK, incluzându-le pe cele turistice) şi astfel nu mai pot face asocierea terenului din faţă cu curbele de nivel şi alte simboluri tipărite pe hartă. Ca să nu mai vorbim despre navigaţia utilizând natura, după soare, stele sau alte indicii cum ar fi vântul sau vegetaţia.

Competenţe pierdute

Competenţe pierdute

Dependenţa prea mare de mijloacele electronice de orice fel poate duce la necazuri mari, spunea unul dintre cei mai titraţi exploratori britanici, Sir Ranulph Fiennes, ce a spus că vrea introducerea învăţării navigaţiei în şcoli, pentru că „e o cale de a modela caractere, a dezvolta independenţa individului şi a aprecia matematica şi ştiinţele”.

Bineînţeles că această problemă nu se reduce la navigaţie/hărţi. Înlocuită de mijloacele electronice, gândirea se atrofiază, la fel ca un muşchi nefolosit, ceea ce reduce capacitatea individului de a se descurca în situaţii şi locuri nefamiliare, prin aceasta reducând şansele de supravieţuire.

„Low battery”. Ce-ai să faci?

Back to basics: 101

Sniper

Sniper

„The urban guerrilla can have a strong physical constitution only if he trains systematically. He cannot be a good fighter if he has not learned the art of fighting. For that reason, the urban guerrilla must learn and practice the various forms of unarmed fighting, of attack, and of personal defense. Other useful forms of physical preparation are hiking, camping, the practice of survival in the woods, mountain climbing, rowing, swimming, skin diving and training as a frogman, fishing, harpooning, and the hunting of birds and of small and big game.

It is very important to learn how to drive a car, pilot a plane, handle a motor boat and a sailboat, understand mechanics, radio, telephone, electricity and have some knowledge of electronics techniques. It is also important to have a knowledge of topographical information, to be able to determine one’s position by instruments or other available resources, to calculate distances, make maps and plans, draw to scale, make timings, and work with an angle protractor, a compass, etc. In the area of „makeshift” medicine, the urban guerrilla has the special role of being a doctor or understanding medicine, nursing, pharmacology, drugs, basic surgery and emergency first aid.”

Carlos Marighella – Minimanual Of The Urban Guerrilla

Dragii moșului, ceea ce ați citit deasupra este scos dintr-un ”manual” scris de un brazilian marxist, ce voia să instaureze acolo o ”democrație” după model sovietic/cubanez. Nu i-a ieșit, dar lucrarea scrisă de el a fost considerată de la apariție și până astăzi una dintre cele mai importante surse de informații, fiind studiată extensiv de către organizațiile teroriste marxiste, cât și de unități speciale ca GSG9 sau SAS.

Ce ați văzut este o listă incompletă de cerințe necesare (nu dau lista completă pentru a nu oferi idei idioate ”războinicilor” de CounterStrike) unui ”activist” care stie cu ce se mănâncă insurgența și luptele urbane. Un set extrem de asemănător de competențe este cerut luptătorilor din trupele speciale ce acționează în zone ”interzise”.În cazul lor, se numește SERE, ”Survival, Evasion, Resistance, Escape”.

Partea amuzantă este că nu este greu deloc să bifezi toate cele de pe listă. Cum poate spune orice puștan care nu chiulește de la activitățile Cercetașilor României, sa-ți iei câteva lucrușoare într-un rucsac și să te cari pe munte nu-i greu deloc, ca să faci partea de alpinism și de camping. Într-un cadru cât de cât organizat se pot învăța o grămadă de chestii fără riscuri de accidente. Nici să faci un curs de prim ajutor (pe care Crucea Roșie română ar trebui sa îl organizeze gratuit, că de-aia e o instituție a statului român) n-ar trebui să fie greu, dacă ai avea unde. Cluburi de arte marțiale, mai bune sau mai proaste, se găsesc acum oriunde. Pe partea de navigație / citire a hărților, tot ceea ce trebui știut încape pe două pagini A4. Agenția topografică a armatei engleze (cei care în mod oficial editează și vând orice hartă din Regatul Unit al Maiestății sale Lizica a Doua, aducând astfel o sumă deloc neglijabilă la bugetul Apărării), compusă din oameni destupați la minte și plini de imaginație, au creat două broșurele amuzante, una pentru copii și cealaltă pentru utilizatorii avansați (adulți adică), ce prezintă într-un stil simplu modul de folosire a unei hărți.

Chestiile mai cotoioase, cum ar fi scufundările sau parașutismul, sunt, în general, mult mai sigure decât alte activități, cum ar fi schimbatul becurilor sau diversele sporturi de iarnă. Nici treburile extrem de specifice, cum ar fi tirul și/sau mânuirea armamentului, nu sunt greu de realizat, în România și nu numai proliferând poligoanele de tir sportiv ce oferă spre utilizare cam aceleași modele de arme (sau modelele semiautomate) din dotarea armatelor din regiune.

Trăgând o concluzie, tehnicile militare de pregătire nu sunt decât o extrensie ale celor civile, iar orice flăcău chitit să-și facă idee despre insurgențe și alte asemenea are la îndemână o grămadă de posibilități pentru a înlocui trasul inutil de fiare cu ceva mult mai interesant.

Medicale: back to basics

Prim ajutor

Prim ajutor

Dragii moșului, azi vom bârfi pe teme medicale. Nu numai despre cum se repară cei din șatră, ci mai ales cum se face pentru a-i menține într-un chef de cotonogeală maxim și cum să se repare mult mai repede.

Unul dintre avantajele voluntariatului meu într-o echipa de cautare-salvare (echivalentul urban al Salvamontului) este contactul cu niște oameni extrem de bine pregătiți și mai ales entuziaști în meseriile lor, ce încearcă pe cât posibil să fie la curent cu ultimele noutăți în domeniu, ceea ce se traduce prin multe vieți salvate. De unde rezultă că mereu sunt pus (nu că nu mi-ar place) să actualizez ceea ce știu și să învăț lucruri noi.

Pentru a stabili datele problemei, majoritatea grupărilor insurgente iau naștere și acționează în zone izolate, cu relief accidentat, de obicei împădurite sau în cartierele sărace ale orașelor din lumea a 3-a. De aici rezultă câteva probleme pe care le vom dezbate în continuare.

1. În primul rând, o stare bună de sănătate se obține cel mai simplu prin prevenirea bolilor. Un trup slăbit de boli digestive (dizenterie, holeră), pulmonare (gripă, TBC) nu va da niciodată un randament bun în luptă. Unul dintre cele mai bune manuale de medicină, Where is no doctor (pe care o gasiți pentru download aici), scris pentru a fi utilizat de persoanele fără pregătire medicală specifică, evidențiază importanța igienei personale, a odihnei suficiente, a sterilizării apei de băut și a unei alimentații cât de cât echilibrate. Prin igiena personală se previn bolile de piele și tifosul (răspândită prin păduchi și purici), prin sterilizarea apei (contrar multor tehnici moderne, cea mai eficientă este fierberea apei) și prin gătirea corespunzătoare a alimentelor sunt eliminate bolile digestive, febra tifoidă și dizenteria, iar o alimentație echilibrată, ce trebuie să cuprindă ceva verzituri și carne, va evita boli ca scorbutul și va asigura necesarul de vitamine și proteine necesar unei bune funcționări a organismului. Un pic de atenție este necesară pentru a nu consuma în exces carnea slabă, ce duce la așa numita ”otrăvire cu proteine”, o formă de malnutriție caracterizată prin absența nutrienților găsiți în grăsimi și carbohidrați, semnalată de simptome precum oboseala, diaree, dureri de cap, o tensiune scăzută a sângelui și un puls slab.

2. Un curs de prim ajutor de tip FACT (First Aid and CPR Training) sau WFR (Wilderness First Responder), ce implementează ultimele protocoale în domeniu (în Europa, ERC 2010) va asigura toate cunoștințele de bază, punând accent pe tehnicile expeditive și mijloacele improvizate de tratament al traumelor, reducând astfel nevoia de echipament medical specializat, în același timp asigurând protecția victimelor împotriva factorilor de mediu și a problemelor cauzate de aceștia (hipotermie, hipertermie, șoc termic). Binențeles, tehnicile specifice pot fi aplicate atât pe membrii șatrei proprii, cât și pe alții, câștigând astfel bunăvoința populației locale. În pozele de mai jos aveți exemplificat certificatul de competențe al subsemnatului, pe care trebuie să-l reactualizez prin luna aprilie. :D

3. În urma cercetărilor statistice în GWOT (Global War On Terror) s-a stabilit ca majoritatea urgenţelor medicale pe câmpul de luptă se încadrează în trei mari categorii, anume hemoragii ale extremităţilor (braţe, picioare, cap) – 60%, răni toracice / pneumotorace sufocant – 33% şi obstrucţii ale căilor aeriene – 6%. Toate celelalte cauze luate la un loc reprezintă mai puţin de 1%. Prima categorie se rezolvă foarte simplu prin presiune directă și/sau garou (ultimele protocoale au recunoscut eficiența acestui străvechi mijloc medical), cea de-a doua prin pansament ocluziv al peretelui toracic și decompresie, iar ultima, simplu, prin aspirare și îndepărtarea corpilor străini. În caz de răni grave la nivel facial sau cranian, se pot folosi sonde nasofaringiene din cauciuc moale. Toate aceste tehnici primare se încadrează în Suportul Vital de Bază (Basic Life Support – BLS) ce este predat în cadrul cursurilor de prim ajutor menționate mai sus.

Concluzionând, mai mult de 80% din nevoile medicale ale unei celule insurgente (triaj, răni, fracturi, afecțiuni produse de factorii atmosferici) pot fi asigurate de membrii proprii, ce pot fi instruiți folosind cursurile Crucii Roșii internaționale sau a unor medici simpatizanți, care pot asigura restul de 20%. Antrenamentul este simplu, rapid si eficient, ducând astfel la majorarea capacității de luptă.

Parles-vous francais?

Dragii moșului, sunt sigur că imaginile din clipul de mai sus vă sunt foarte familiare. Sunt din știrile de ieri, despre atacul de la Paris. Ca să dau cu tifla diverșilor dătători cu părerea din televiziuni, spun ”atacul” și nu ”atentatul terorist” pentru că treaba de ieri, după părerea mea, este o operațiune paramilitară de precizie, un asasinat multiplu cu ținte exacte, dacă vreți echivalentul islamist an unui atac cu drone american.

De ce spun asta? Pentru că în cei aproape 20 de ani cât am avut ca hobby operațiunile ”murdare”, formațiunile insurgente, ”neregulate”, unitățile paramilitare și de gherilă, începând cu partizanii sovietici și SOE-ul englez din cel de-al Doilea Război Mondial, continuând cu războaiele de decolonizare, post-coloniale și civile din Africa (Angola, Mozambic, Katanga/Congo, Guineea Bissau, Sudan, Somalia, Etiopia/Eritreea), războaiele mai mult sau mai puțin oficiale din Indochina (Vietnam, Laos, Cambodgia), terorismul palestinian și terminând cu gherilele marxiste europene susținute de KGB ce ajutau ”lupta de eliberare de sub jugul imperialist al popoarelor din Africa, Asia și America Latină” sau Operațiunea GLADIO a NATO, am învățat că există anumite șabloane, căi de de acțiune sau modus operandi specific unor anumite genuri de grupări insurgente/teroriste/de gherilă.

Pentru a defini termenul, ”paramilitar” denotă o organizație militară sau semi-militară a cărei structură organizatorică, instrucție, subcultură și funcție e sunt similare cu cele ale forțelor armate ale unei țări, fără a face parte în mod oficial/formal din acestea. În România, cel mai bun exemplu de forțe paramilitare au fost Gărzile Patriotice din perioada comunistă.

Întorcându-ne la ziua de ieri, avem un atac relaxat, metodic, secvențial, realizat după un scenariu îndelung repetat, după tipicul forțelor speciale. Analizând echipamentul (hainele aproximativ civile, ”pieptarele” port-încărcător și armele de tip Kalașnikov) concluzia este aceeași – o operațiune bine gândită, în care confortul operatorilor, anonimitatea, capacitatea de discriminare și de eliminare a victimelor colaterale sunt esențiale în planificare. Nu este o operațiune tipică organizațiilor islamiste de astăzi, caracterizate prin atentate (sinucigașe sau nu) cu bombe improvizate din explozivi artizanali sau industriali, ci mai degrabă duce cu gândul la atacul lui Carlos Șacalul asupra Conferinței OPEC de la Viena din 1975 sau la atacurile gherilelor marxiste ca Armata Republicană Irlandeză,  Armata Roșie Japoneză (masacrul de pe aeroportul Lod din Israel în 1972), Facțiunea Armata Roșie germană sau Brigăzile Roșii și formațiunile de extremă dreaptă contolate de rețeaua GLADIO a NATO ce au ucis sute de oameni în Italia anilor 1970-1980 al căror operatori, antrenați de instructori ai KGB sau altor servicii secrete comuniste (StB-ul cehoslovac, Stasi est-german sau DS-ul bulgăresc) deveniseră unii dintre cei mai buni luptători de comando din lume, capabili de a se infiltra și a lovi oriunde în lumea vestică.

Acest atac ridică mai multe întrebări analiștilor de intelligence, prima fiind posibilitatea unei operațiuni de tip ”steag fals” (false flag) menită să atragă Vestul în războiul din Levant de partea regimului Assad (nivelul mult peste medie a pregătirii militare a atacatorilor) sau posiblitatea de creștere masivă a nivelului instrucției, tacticilor și strategiilor militanților extremiști, ceea ce impune o reanalizare a nivelelor de alertă, a strategiilor de răspuns contra/antiteroriste și a politicilor pro/antiemigrare a țărilor Vestice.