We’re hiring!

images

Dragii moşului, pentru ca astrele s-au aliniat şi Bărbosu’ de Sus ne iubeşte, gaşca de zărghiţi de la USARS Romania a primit ca temă pentru acasă realizarea unor roboţi de căutare în medii aproximativ extrem de nasoale (toxice, radioactive, etc.), folosibili în caz de accidente industriale , cutremure, inundaţii şi alte asemenea. Cerinţele sunt să care un sistem LiDAR pentru cartografierea terenului în timp real şi, în funcţie de situaţie, cameră termoviziune pentru găsirea victimelor, detectoare de metan, amoniac, pesticide, contoare de radiaţii în caz de accidente nucleare şi nu numai.

descărcare

Deci, în caz ca ai ca hobby robotica, dronele, programarea de Arduino/Raspberry Pi/Beagle Bone, realizarea de aplicaţii pentru Android (dronele vor fi controlate de pe tablete Android) şi orice domeniu conex, vrei să te distrezi interacţionând cu o şatră de tembeli şi, eventual, să strângi informaţii pentru un proiect, concurs, licenţă, dizertaţie sau doctorat, bagă-te în seamă la ak70g2@gmail.com. Berea o dăm noi.

And please share. :D

handheld_algiz_rt7_puddle_compass_710

 

Welcome to the Danger Zone

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08

Dragii moşului, revenim pe sticla după o îndelungată absenţă, deoarece pentru că fiindcă (Bîrdeanu, behave acolo în spate), ajutată de o doză de gin and tonic (Bombay Sapphire să trăiască), inspiraţia mea s-a hotărât să-mi dea un ghiont în coaste. Aşa că astăzi vom discuta despre modelul somalez de ducere a războiului.

Pentru început, va trebui să configurăm zona de acţiune. Somalia centrală este predilect compusă din dealuri molatece acoperite cu arbuşti deşi, întrerupte de albii uscate, când şi când de loturi cultivate, drumuri de pământ sau câteva case, cu o vizibilitate de la câţiva metri la câteva sute de metri.

Unitatea de luptă a miliţiilor somaleze din timpul operaţiunilor din 1993 (Black Hawk down, pentru cine n-a văzut filmul) şi a noii Armate Naţionale Somaleze este reprezentată de grupa de 6-8 oameni, ambarcată pe un technical (camionetă de teren ce are montată o armă de calibru greu, de obicei mitraliere ruseşti sau chineze DShK de 12,7mm sau KPV de 14,5 ce le cară şi calabalâcul), iar singura formaţie de luptă este linia extinsă. Maşinile se mişcă într-o singură linie transversală (linie, nu coloană), la o distanţă ce permite contactul vizual (în caz de nevoie, distanţa se poate micşora sau mări, după caz), evitând drumurile. În oraş, linia se poate mişca pe străzi paralele, reorientându-se la intersecţii pentru a păstra un nivel aproximativ egal între maşini. În acest fel, se atinge obiectivul tactic clasic de mişcare dispersată şi luptă concentrată. La fel, prin extinderea formaţiei la limita permisă de teren şi vizibilitate, la un contact cu inamicul flancurile fomaţiei vor fi mai lungi decât cele ale adversarului.

Datorită tipului de război fluid dus de somalezi, cele mai multe bătălii vor fi încleştări în care una sau ambele părţi vor fi în mişcare sau oprite temporar, nu în poziţii defensive săpate în pământ. La ciocnirea cu adversarul, primele vehicule vor opri şi vor angaja inamicul cu armele de calibru greu. Impulsul natural de avansare va împinge celelalte vehicule, încă în afara contactului cu inamicul, să mai ruleze o distanţă mică, poate 25 – 50 de metri, înainte de a avea timp să reacţioneze şi să se întoarcă spre inamic, ceea ce le va pune într-o poziţie naturală de flanc. La momentul în care vehiculele din flanc vor începe să reacţioneze, nu va mai fi nevoie de radio comunicaţii, oridine sau coordonare – vehiculele se vor întoarce spre cel mai apropiat zgomot de arme, şi, menţinând o linie extinsă, vor înainta până la contactul cu inamicul. Acest lucru va plasa în mod normal (iarăşi fără nici un ordin) vehiculele în flancul şi spatele inamicului, rezultând într-o încercuire automată şi foarte rapidă a adversarului.

La vederea inamicului, soldaţii îmbarcaţi pe camionete vor coborî şi vor forma o linie de trăgători la 10 metri în faţa vehiculelor. Vehiculele şi soldaţii debarcaţi vor înainta împreună, infanteriştii echipaţi uşor (a nu se uita că technical-ul cară echipamentul şi proviziile) vor sprinta rapid prin tufişuri până vor ajunge sub focul inamic şi vor fi forţaţi să se adăpostească. Din cauza înălţimii vehiculului, gura ţevii mitralierei grele va fi la o înălţime de 2,5 – 3 metri deasupra solului, astfel putând trage în siguranţă pe deasupra infanteriştilor proprii. Comandantul de grupă va coordona acţiunea prin comenzi vocale, el manevrănd mitraliera sau stând lânga ea, de unde se poate apleca şi direcţiona şoferul. Odată trupele debarcate angajate în luptă directă, camioneta se va opri şi va asigura sprijin de foc, permiţând celorlalte vehicule şi a trupelor debarcate din acestea apropierea şi asaltul poziţiei inamice (iarăşi fără nici un ordin, ghidate de zgomotul armelor). Aceste întăriri se vor concentra până inamicul va fi distrus sau obligat să rupă contactul.

Din cauză că fiecare vehicul şi infanteria ambarcată în el este o unitate semi-autonomă ce nu necesită ordine formale, din cauză că impulsul de înaintare va pune fiecare vehicul în aproximativ cea mai bună poziţie la orice moment dat, şi din cauză că geometria focului de sprijin de pe vehicule (pe deasupra capetelor) evită necesitatea ordinelor complicate, acest tip de „roire” poate fi incredibil de rapid şi de eficient. Fiecare luptător debarcat şi fiecare conducător de vehicul trebuie să îşi amintească numai cinci reguli de bază. Aceste reguli definesc modul cum grupul luptă la orice nivel (luptător individual, grupă debarcată, vehicul şi grup de vehicule), nu se vor schimba indiferent de teren, de situaţia tactică sau de mărimea angajamentului. Acestea sunt:

– menţineţi o linie laterală extinsă

– ţineţi vecinii în raza vizuală, dar nu mai aproape,

– mişcaţi-vă spre sunetul de arme,

– debarcaţi la vederea inamicului

– când sunteţi sub foc inamic, opriţi-vă şi răspundeţi cu foc

În termeni de sisteme, acest fel de de manevră autonomă bazată pe reguli, este esenţa unui „roi” auto-sincronizat: la fel ca păsările dintr-un stol, fiecare vehicul şi trupele sale urmăresc câteva reguli simple pentru a menţine formaţia şi a reacţiona la inamic, şi ca un stol, formaţia lor îşi schimbă constant mărimea şi forma (fără ordine) ca răspuns la schimbările terenului şi a situaţiei tactice. Aceleaşi reguli ce determină întăririle să umfle dimensiunile „roiului” la întâmpinarea unui obstacol îl fac să se disperseze când nu este nici o ameninţare. De fapt, mărimea, forma şi dispunerea unui „roi” tactic sunt proprietăţile emergente ale sistemului de manevră bazat pe reguli, lucru ce se întâmplă fără o direcţie conştientă sau controlul formal al unui comandament central.

Din punct de vedere tactic, acest sistem poate lucra într-o tăcere radio completă, evitând interceptarea electronică a planurilor şi făcând roiul invulnerabil la bruiaj sau înşelare radio. Utilizând aceste tactici, o unitate experimentată va putea acţiona – cel puţin în teorie – într-un ritm mult mai rapid decât unităţile convenţionale bazate pe ordine.

La nivel de unitate, o organizaţie cu acest tip de operaţii nu are un comandament central ce poate fi distrus. Un „roi” de acest tip nu are un creier, un nod central de comandă ce poate fi ucis. Sistemul de comandă al „roiului” este distribuit, bazat pe reguli, emergent, astfel fiind integrat în sistem, nefiind legat de o persoană, vehicul sau locaţie fizică.

Aşa că, dragii moşului, bun venit în Danger Zone. Fără comandanţi, fără ordine. Ne descurcăm singuri.

… ca la meteo (part 2)

maxresdefault

Dragii moşului, aşa cum v-aţi obişnuit cu frecvenţa variabilă şi subiectele infrecvente ale postărilor de aici (Birdeanu, te-am auzit de acolo din spate), revenim pe sticla monitoarelor şi a telefoanelor dv. cu noutăţi despre sistemul meu preferat de nivelat terenu’, şi anume BM-21 Grad. Mai multe informaţii despre sistemu’ în sine găsiţi aici.

Umblă vorba prin târg că poporul frate al Rabinului, mai precis o făbricuţă de pe acolo, Rafael pre numele său, şi-a pus muncitorii să se scarpine în cap, aceştia venind cu ideea de a adapta sistemul de ochire de la bombele SPICE (un alt fursec al cofetăriei) la ţineţi-vă bine, tadaaaaam racheta neghidată de 122 mm!

Botezat EPIK, sistemul dispune de un senzor EO/IR pentru distrugerea țintelor staționare, unul semiactiv laser pentru țintele în mișcare, unul INS precum și un receptor GPS, ca rezervă. Senzorii EO/IR ii dau posibilitate EPIK-ului fie sa funcționeze autonom, comparând imaginea țintei cu una stocata în memorie (luată de către alte elemente destabilizatoare, cum ar fi infanteria sau elicopterele), fie sa transmită imaginile către un operator ce va selecta ținta – deși cel de-al doilea mod de lucru s-ar putea sa nu fie practic din cauza vitezei rachetei. EPIK ar putea fi deci utilizat în zonele în care semnalul GPS este degradat (deoarece rusi). Sistemul va mări raza de acţiune a rachetei cu 50% şi o va transforma într-o lovitură de precizie cu CEP (probabilitatea de eroare circulară) de 3 m.

Cuplat cu noua rachetă de 122 mm cu bătaie lungă, fabricată la Tohani, ce se laudă cu o rază de acţiune de 45 km (detalii aici), EPIK-ul va putea teoretic upgrada un sistem legacy la un nou standard de viaţă, aducând la zi un sistem extrem de mobil, simplu şi foarte eficient.

PTAP

Pentru 56PAR

https___api.thedrive.com_wp-content_uploads_2018_03_technical-12

Dragii moșului, chestia ce-o veți citi astăzi reprezintă un concept privind înființarea/utilizarea grupelor paramilitare/de partizani similare ca idee cu Gărzile Patriotice din perioada comunistă sau cu Forţele Teritoriale Poloneze, despre care am scris aici şi aici. Numărul și densitatea acestora pot fi ajustate în funcție de specificul local, media fiind de 1 grupă de 5 – 6 oameni în fiecare sat și 2-3 în orașele mici de provincie. Astfel se poate realiza o acoperire destul de buna a teritoriului României cu unități independente, extrem de mobile și cu o mare putere de foc.

Selecția personalului: folosind actuala infrastructura informatica din sistemul de învățământ, se poate realiza o aplicație de tip „test grilă”, în care viitorul candidat se poate loga folosind numele, inițiala/inițialele prenumelui și codul numeric personal (de exemplu) și va fi testat după teste standard de aptitudini, inteligenta, șamd. Un fel de „recrutare electronica” ce va scuti candidatul de drumul la centrul militar zonal/județean, va economisi timp și resurse. Candidații încadrați la grupa de trupe 0 (echivalentul trupe speciale, parașutiști, vânători de munte, grăniceri, infanterie marina din timpul serviciului militar obligatoriu) vor fi invitați pentru la un interviu cu un psiholog și la un test practic pentru stabilirea aptitudinilor specifice (medical, informatic, sportiv, etc).

Pregătirea personalului se va desfășura în doua faze:

1. Instrucția de baza, accentul punându-se pe pregătirea fizica, orientare în teren/topografie, cunoașterea și mânuirea armamentului, prim ajutor, traiul în condiții precare/survival, comunicații de baza. Acest nivel va fi parcurs fără excepție de toți candidații.

2. Instrucția avansata, în funcție de opțiuni/aptitudini:
– pregătire medicala la nivel înalt (triaj medical primar, hemostază, traumatologie, managementul căilor aeriene, administrare intradermică / intravenoasă a medicamentelor, farmacologie, evacuare medicala de urgenţă, etc).
– cursuri specifice: lupta corp-la-corp, lunetiști, demolări/sabotaj, comunicații (Morse, comunicații sol-aer, folosirea echipamentelor de criptare, antene improvizate), observatori artilerie/control atac aerian, logistica (conducere pe teren accidentat, mecanica, stabilire zone aterizare/desant), alpinism și schi (în zonele montane).

Componenta grupei paramilitare/de partizani și dotarea:

bf3-classes

Grupa este formata dintr-un comandant de grupa, un lunetist, un mitralior, un AG-ist și unul/doi purtători de muniție/specialiști.

Comandantul de grupa are și funcția de radio-operator și/sau șofer, este înarmat cu un pistol mitraliera/pușcă asalt, 300 de cartușe, grenade explozive, fumigene si are in dotare un echipament NVG (sistem de vedere pe timp de noapte) – preferabil un sistem integrat binoclu/NVG/telemetru laser ca Vectronix Moskito.

PMC_SHeet
Lunetistul este dotat cu o arma PSL, o rezerva de muniție de 200 cartușe „sniper” de tip 7N14 (FMJ-BT) (opțional) și 100 (300 in lipsa muniției „sniper”) cartușe AP/API (perforante/perforant-incendiare), putând folosi și muniția mitralierei in caz de necesitate. Adițional, grenade explozive si fumigene.

Recon_Marine
Mitraliorul are in dotare o mitraliera PKM cu banda, cu o rezerva de muniție suficienta de diferite tipuri (glonț obișnuit, perforant, trasor).


AG-istul este dotat cu un aruncător de grenade model AG7 cu diferite tipuri de muniție (HEAT/cumulativ, termobaric, anti-personal). Am putea adaugă aici modelul suedez SAAB Carl Gustaf M3-M4 ce folosește printre alte tipuri muniția multifuncțională HEDP 502 care ofera doua moduri de detonare (impact și întârziat) ce sunt selectate prin simpla rotire a proiectilului inainte de introducerea în aruncător. Adițional, poate fi dotat cu un pistol mitraliera/pușca de asalt si 150-210 cartușe.

800px-Batalionul_191_infanterie_62
Purtătorii de muniție sunt dotați cu pistol mitraliera/pușca asalt si grenade explozive/fumigene pt uz propriu. Ei vor transporta rezerva de muniție. Vor funcționa în rolul primar de radio-operator/șofer/medic/specialist demolări/trăgători antiaerieni.

Prin folosirea sistemelor de armament specificate mai sus se asigura o logistica simplificata, muniția fiind comuna pentru mitraliera PKM și pușca PSL (calibrul 7.62×54 mm).

Armamentul greu al grupei poate consta in rachete antiaeriene portabile de tip CA94M, SA24 Igla-S sau FIM93 Stinger, cu ghidare în infraroșu si lansare de pe umăr, economisindu-se astfel spațiu în vehiculul grupei prin eliminarea tripodului/stativului. Astfel se pot asigura atât auto-apărarea grupei împotriva atacurilor aeriene cât și integrarea într-o rețea de apărare antiaeriana coordonata central.

Alte arme grele, montate pe vehicul, pot fi mitraliere calibru mare tip DShK/KPV, aruncătoare automate de tip AGS17,  aruncătoare fără recul de tip AG9, rachetele antitanc dirijate de tip Konkurs/Fagot, MILAN sau Spike MR/LR. Suplimentar, un mortier de calibrul 81/82 mm cu proiectile explozive, fumigene si de iluminare.

De asemenea, se poate adaugă o cantitate limitata de exploziv plastic si sisteme de detonare, pentru operațiuni de sabotaj/demolare, precum si mine anti-personal direcționale de tip Claymore/MON-50/MRUD (permise prin protocolul de la Ottawa) si mine antitanc.

La dispoziția grupei se va afla o stație radio tactica multicanal, portabila, de tip Harris PRC-117G/Aselsan PRC-9661, cu posibilități de emisie UHF/VHF, criptare si salt de frecventa,  Satcom și transmisie de date, conectabila la un laptop/tableta/PDA pentru transmiterea ordinelor, a hărților  și informațiilor in timp real.

Transportul grupei se poate face cu o autoutilitară 4×4 de tip Toyota Hilux / Mitsubishi L200 / Isuzu D-Max / Nissan Navara sau un camion ușor de genul Iveco Daily 4×4 sau Unimog, eventual militarizat/modularizat după conceptul britanic CAMELEON (www.cameleon-mms.com), ce poate transporta membrii grupei, armamentul și o cantitate sporita de muniție, având posibilitatea de a funcționa ca baza mobila pt mortierul de 81/82 mm sau 120 mm. Avantajele acestui vehicul utilitar comercial/derivat este reprezentat de prețul relativ rezonabil, întreținerea facilă (incluzând piesele de schimb), mobilitatea ridicata si posibilitatea de a fi condus de orice posesor de permis categoria B, printre altele.

Logistica:

1. Se recomanda crearea de către fiecare grupa a 2-3 depozite de mici dimensiuni, constând în seturi de arme (2-3 pistoale mitraliera/pusti asalt, 1 PSL, o mitraliera, un AG7), câteva unități de foc pentru fiecare arma, piese de schimb, explozivi, baterii pentru stația radio, NVG, rații alimentare, apa, rezerve medicale, combustibil, eventual o stație radio de rezerva, amplasate în locuri ascunse, marcate pe hărți și cunoscute doar de comandantul grupei.

2. Stabilirea și marcarea pe hărți a unor zone de parașutare echipament (drop zones) si a zonelor de aterizare a elicopterelor.

3. Stabilirea, marcarea și amenajarea în împrejurimile orașelor a unor piste improvizate de aterizare pentru avioane cargo de tip Antonov An-2 /C27 Spartan / C130 Hercules pentru transportarea unor cantități mari de provizii și evacuarea răniților. Pistele vor avea dimensiunile de 1000 x 50 de metri, cât mai plate, lipsite de obstacole, materialul fiind pământ compactat. Ca mijloace tehnice se pot folosi o stație meteo automată portabila și o radiobaliză automata. Punctele de instalare a acestora vor fi stabilite din timp conform normelor tehnice adecvate. Stațiile radio tactice din dotarea grupelor sunt compatibile cu sistemele de comunicații ale aeronavelor.

Operațiuni posibile:

1. Atacuri de tip „hit and run”, raiduri, ambuscade. Vehiculul grupei permite o mobilitate ridicata și montarea de arme grele (mitraliere calibru greu – 12,7/14,5 mm, aruncătoare automate de grenade, rachete antitanc) ce pot fi folosite staționar și din mișcare împotriva personalului inamic, a tehnicii neblindate/blindate si a depozitelor de materiale.

2. Sabotaje împotriva depozitelor de provizii și a cailor de comunicație.

3. Atacuri împotriva mijloacelor de lupta aeriana (avioane la joasa înălțime, elicoptere, drone de cercetare) folosind rachete antiaeriene portabile.

4. Dirijarea/corectarea tirurilor de artilerie și a atacurilor aeriene, marcare ţinte.

5. Defensiva stratificata cu puncte de rezistenta ce permit câmpuri de foc încrucișate. Lucrările genistice (gropi/șanțuri de tragere, tranșee, buncăre) pot fi construite din timp în punctele de gâtuire a cailor de comunicație si nu numai, în număr suficient și cu mijloace minime.

6. Cercetare în adâncime, recunoaștere, transmiterea informațiilor în timp real.

7. Recuperarea piloților doborâți de focul inamic.

NSTV-uri (part 3)

45663958_10215882198560874_8304686563829219328_n

Drajii moșului, pus la munca în ziua de Crăciun de tovarașu’ Birdeanu (pun io gheara pe tine), barfim azi iarăși despre mașini. În lumina ultimelor experiențe ale subsemnatului, recte 5000 km făcuți în 6 săptămâni, din care mai mult de jumătate pe drumuri de pământ, s-au ridicat unele probleme, a căror rezolvare o discutăm aici.

45181862_10215826044197050_153982347157438464_n

Prima, așa cum se vede în poza de mai sus, a constituit-o o cheie de drujbă luată în cauciucul din stânga față, pe un drum de la granița dintre Dolj și Mehedinți, aproximativ la intersecția dintre Nicăieri și La Dracu-n Praznic. Treabă rezolvată prin folosirea roții de rezervă (orice mașină ar trebui să aibe așa ceva) și folosirea unui kit de reparații plus a unui compresor Slime conectat la priza de 12 volți. Chestiile astea umplu cele două compartimente de sub bancheta din spate Hilux-ului și vor constitui prilej de viitoare rafinamente.

descărcareA doua belea a fost reprezentată de înfigerea într-un mal de nisip în frumosul și extrem de ruralul județ Mehedinți (care alături de Vâlcea este unul dintre cele mai subapreciate din România), caz în care recuperarea a fost făcută de un flăcău de la Rescue4x4.ro, caz ce a pus pe listă o șufă (cinetică sau nu) și un troliu, sculișoară ce va fi achiziționată în viitor, ideea de a avea doi rinichi sănătoși părând foarte bună momentan.

45527280_10215861667967622_2617872082620383232_n

A treia problemă rezolvată a constat în upgradarea sistemului electric al Rinocerbului, prin instalarea unei prize suplimentare de 12v, precum și folosirea unui încărcător de telefon demn de numele ăsta, capabil sa bage 4Ah si să încarce bateria de 5500 mAh a telefonului (un iHunt S10 Pro) în aproximativ o oră și jumătate, un Anker cu două sloturi USB, capabil să încarce telefonul plus o baterie externă de 20100 mAh, fabricată de aceeaşi ceainiyi dibaci de la Anker. Motivul instalării celei de-a doua prize a fost ideea de a folosi simultan telefonul ca GPS (Waze să trăiască) şi a unei staţii CB de tip Midland Alan 52.

Următoarele upgrade-uri vor fi nişte scuturi din tablă de 3 mm grosime pentru cutia de transfer (cel de la motor este deja instalat) precum şi nişte amortizoare Koni mai de competiţie, ideea de-a rula pe drumuri de pământ cu peste 60 km/h devenind din ce în ce mai tentantă.

BOB

IMG_20180209_143342_624

Dragii moşului, revenim pe sticla după o lungă absenţă, provocată de o bună perioadă de muncă şi de făcut prostii. Timp de două luni și 6000 kilometri am avut timp să mai învăț de-ale Rinocerbului (spoiler alert), de-ale pregătirii şi multe alte asemenea.

Una dintre pățaniile din această perioadă a fost înfigerea într-un mal de nisip din zona extrem de rurală a frumosului județ Mehedinţi (care alături de Vâlcea este unul din cele mai subapreciate din România), întâmplare ce mi-a dat una peste ochi, trezindu-mă că toate proviziile existente se limitau la un litru de suc și o minusculă conservă de ton. Drept urmare, ajuns acasă am scotocit prin dulapul cu echipamente şi am încropit ceea ce se numeşte Bug Out Bag sau, în cazu’ meu, Get Home Bag.

În esenţă, este compus dintr-un rucsac de 35 litri, îndopat cu haine de schimb, trusă medicală, haleu, apă şi accesorii.

Rucsacul este un Snugpak Sleeka Force 35 fabricat în Anglia, cu două buzunare laterale şi unul în capac, cele laterale conținând două pet-uri de apă minerală, iar cel din capac un survival kit mare detaliat aici, un cuţit Mora Basic, un set de tacâmuri, o cănuţă flexibilă suedeză, dopuri de urechi şi o mască facială, foarte bună pentru filtrat praful şi alte asemenea.

IMG_20181120_163044

Hainele de schimb constau în două aşa numite skivvie roll-uri, compuse fiecare dintr-un tricou şi o pereche de şosete rulate în aşa fel încât să ocupe cît mai puţin loc posibil, detaliat în poza de mai jos, precum şi o jachetă cu GoreTex, nimerită pe timp de ploaie. Textiliştii pot adăuga şi o pereche de chiloţi, detaliu vestimetar ce pe mine mă depăşeşte.

IMG_20181120_162943

6a67805a-a0c9-4aa4-9061-7966dcbd9b17

Trusa medicală este o Deuter medie, modificată faţă de dotarea standard, al cărei conţinut faţă de cel din poze s-a modificat prin înlocuirea unei role de pansament cu un bandaj israelian de 4 inci sau 10 cm.DSC02955 DSC02956 DSC02957 DSC02958 DSC02959

Aşa cum am zis, apa este în cantitate de 4 litri, compusă din două bidoane amplasate în buzunarele laterale ale rucsacului.

Haleul este compus dintr-un pouch mare acoperit cu molle, cu diversele componente amplasate pe căprării, în pungi de plastic păstrate din MRE-uri, ce pot fi folosite şi ca recipiente pentru strângerea şi încălzirea apei.

IMG_20181120_163157

Primul pachet este compus din energizante, recte miere, jeleu de struguri, unt de arahide, plicuri cu prafuri isotonice de dizolvat în apă, bomboane cu cofeină şi dropsuri, chestii care dau energie rapid şi pot fi consumate din mers.

IMG_20181120_171322

Al doilea este compus din bauturi calde, cu apă încinsă cu încălzitoarele chimice din aceleaşi MRE-uri, în componenţa kitului de potol intrând cinci asemenea trăznăi. Conţine ness, 3în1, extract de ceai din raţiile germaneze EPa, un plic filtru de cafea auto-conţinut, un plic de un fel de Coldrex suedez, precum şi plicuri de zahăr, absente din poză.

IMG_20181120_170452

Kitul de condimente conţine plicuri de ketchup, muştar, maioneză, sos de friptură, Tabasco, precum şi pliculeţe de sare şi piper plus şerveţele umede, iarăşi absente din poză.

IMG_20181120_171017

Felurile principale constau în plicurile principale din MRE-uri şi raţii englezeşti, anume ton, salate de paste, carne înăbuşită cu legume şi mere felii, precum şi două cutii mici de ton, îndesate pe laterale. In general, mă feresc de cutiile de conserve, preferând plicurile, mult mai comod de stocat.

IMG_20181120_173124

IMG_20181120_173414

Pâinea este reprezentată de două pachete de biscuiţi din MRE-uri, necesare pentru fibrele alimentare şi volum, constipaţia is not fun.

IMG_20181120_173315

Tot calabalâcul ăsta stă în maşină, gata de folosire la nevoie, eventual putând fi luat în spate şi cărat lejer, dacă situaţia impune. Oferă mijloacele de substinenţă pentru 24-48 de ore, timp arhisuficient pentru ajungerea (cel puțin în cazul României/Europei) într-o zonă populată.

 

Pricepenii: Primitive

Ghid turistic

Ghid turistic

Dragii moșului, mă uitam deunăzi la ultimele trenduri în materie de luptă ale soldaților moderni. Drone, rachete, multiroale și alte asemenea. Totul pentru a rașcheta inamicul de la distanță. Dar când a fost ultima șarjă de baionetă? Răspuns: în 2004, iar ultima utilizare înregistrată a fost în 2009, în Afganistan, când un locotenent britanic, rămas fără muniție, a hăcuit un taliban și a scăpat cu viață.

Dincolo de întrebarea ”mai are soldatul modern coaie să ucidă un om de aproape, cu baioneta, lopata de infanterie sau mâinile goale?” se ridică impresia că tehnologia duce pe un drum greșit în privința milităriei, după părerea mea. Prea multa încredere (oarbă) în tehnologie va duce la eșecuri și pierderi de vieți omenești.

Nu mă înțelegeți greșit că mi-aș băga unghia în gât că acum 20 de ani, când îmi făceam ceea ce se numea pe atunci ”stagiu militar obligatoriu” mi-aș fi dorit să fi avut GPS sau vreun ACOG instalat pe AKM-ul meu fabricat în 1973. Nu. În schimb instructorii mei (încă îi țin minte pe Minea și pe Dănilă, supranumit ”Diles”) au fost suficient de încăpățânați ca să-mi bage în cap utilizarea sistemului clasic de ochire, cu cătare-înălțător, citirea unei hărți, folosirea busolei BI-69 și alte asemenea chestii. Singura chestie pe care aveam ocazia s-o învăț și am făcut prostia să n-o fac a fost alfabetul Morse/telegrafie, ceea ce-ar fi prins bine.

N-am nimic împotriva tehnologiei, dar oricând voi avea nevoie voi apela la metodele basic level. La restriște, mai ales într-un loc necunoscut, va trebui sa-mi folosesc pumnii, coatele, genuchii, un cuțit sau altă armă improvizată ca să fac rost de un AK sau altceva de genul ăsta, care va veni, mai mult ca sigur, fără ACOG, Aimpoint și cu o rezervă limitată de muniție. Va trebui să știu să opresc o hemoragie, să improvizez o atelă sau un bandaj ocluziv, să fac un foc, să purific apa așa încât să nu dau în dizenterie (să te caci pe tine is not fun), să ajung într-un loc anume folosind o hartă și busola (sau soarele și Steaua Polară), să conduc o mașină/camion/motocicletă, eventual să vorbesc limba locului unde mă aflu, fără să car o grămadă de echipament pentru fiecare din cele mai sus în parte.

Niște țoale comode, care să nu bată la ochi, o pereche de ghete/bocanci solide, un ceas la mână (cu care mă pot și orienta la o adică), un micro/mini survival kit, ceva în care să car apă, eventual un rucsăcel în care să pun diverse (haine de schimb/ploaie, trusă medicală, mâncare, alt container cu apă, hârtie inginerică, ceva unelte, muniție, etc.), lucruri care nu depind de curent electric/baterii sau semnale exterioare man-made și un bagaj de cunoștințe bogat vor scoate pe oricine la liman, ajutate de o doză oarecare de noroc.

Publicitate

Dragii moșului, je face un anunț deosebit de important: se caută manuale militare, cum sunt cele din poza de mai sus, prioritate având cele românești de infanterie, geniu, Gărzi Patriotice, ITAI (instrucția tragerii cu armamentul de infanterie), tancuri, etc. Deci tot ce poate fi numit ”manual militar” își va găsi un loc comod în colecția personală a subsemnatului.

Pentru cei capabili să ajute, recompensa va fi dată în bere (sau alte otravuri specifice, după preferință) pe lângă prețul maualului în sine.

Cine are ceva de spus pe această temă este rugat să lase un comentariu mai jos.

Sleepers

Dragii moșului, după o pauză destul de mare, cauzată de diverse (alcool nexam și inspirația dusă la curve) și un concediu în frumosu’ Tzatzikistan, revenim pe sticlă. Astăzi discutăm despre adormiți .

Pentru cine nu cunoaste termenul, printre multe alte sensuri, sleeper se aplica unui dispozitiv (mașină, computer) cu performanțe mult superioare modelului de serie, totul camuflat sub un aspect modest. Un motor mai puternic, transmisie mai solidă și cauciucuri cu performanțe superioare transformă o mașină, oricat de ruginită și/sau turtită într-o surpriză neplăcută pentru restul lumii.

Trecem la partea de awareness. Unul din cele mai comune tipuri de mașini în nordul Greciei este pickup-ul. Modele din cele mai diverse (de la Mazda 2600 din 1980 și până la Toyota Hilux Revo), cu aspecte diferite (de la nou nouț până la găuri în caroserie), dar în condiție mecanică foarte bună, murdare, lovite sau nu, pickup-urile au fost o prezență constantă pe șoselele grecești. Conduse de diverși flăcăi cu înfățișare muncitorească (ușor de obținut, necesarul fiind o barbă de 2-3 săptămâni și niște țoale ponosite), gândul meu a fost câte dintre ele pot fi folosite ca vehicule de supraveghere, neridicând nici o sprânceană întrebătoare indiferent de locul întâlnirii, centrul unei stațiuni turistice sau mijlocul câmpurilor cu măslini.

Extrapolând pe alte zone sau domenii unde un tip de mașină ar fi, să folosim un termen din biologie, endemic, cum ar fi Orientul Mijlociu, Africa, Asia de sud-vest, mai puțin Balcanii și restul lumii, pickup-urile și dubele de mici dimensiuni (VW Transporter, Ford Transit, etc.) oferă un mix de utilitate și anonimitate folositoare diverselor entități interesate. De unde se poate ști cine este la volanul unui pickup inscripționat CEZ Distribuție sau a unei dube Muștar de Tecuci și ce fac ei acolo? Livrează castraveți murați, citesc contoare sau trag cu retina și timpanul?

Țestoase

28685109_10214174347585667_2186417335004150999_nDragii moșului, astăzi vom discuta despre țestoase, ca să citam un mare clasic in viață, muftiu Julianos alBaban. După principiul ”dacă n-am, nu înseamnă că nu folosesc”, tema discuției noastre este modelul de cel mai mare succes, cel mai răspândit tanc fabricat vreodată, sovieticul T54/T55.

Ca la matematică, ipoteza ”la ce se poate folosi un tanc de către o grupare insurgentă?” va găsi mai multe răspunsuri, cum ar fi paza și protecția unor obiective și distrugerea unor alte obiective, propaganda politică și terorizarea populației. Cu toate că amprenta logistică este mult mai mare, tancurile fiind percepute în primul rând ca unelte ale forțelor guvernamentale (ce-și permit folosirea și întreținerea lor), un tanc ”furgăsit” poate fi o sculișoară destul de nimerită în unele cazuri.

Celelalte date ale problemei sunt: o răspândire extrem de largă a modelului, fiind exportat in peste 60 de țări, deci este tancul preferat al Africii și al Asiei, un tun de calibrul 100 mm, o mitralieră coaxială de 7,62 mm și, eventual, un DShK antiaerian de 12,7, un echipaj de 4 oameni și o viteză de 48 km/h. deci poate fi ”împrumutat” și folosit de către o echipă de zbanghii oriunde și oricând.

Luat la modul serios, amprenta logistică a unui tanc comparativ cu cele ale standardului de facto technical-ul, consumul POL (petrol, oil, lubricants) și prețul pieselor de schimb este mult mai mare (n-am auzit ca motoarele de tanc să fie folosite și la alte vehicule, poate doar în Rusia), deeeeci la prima vedere n-ar trebui sa ne batem capul cu ele, dar în unele cazuri un tanc poate face niște chestii interesante.

Pe căprării, tunul D10 de calibrul 100 mm poate trage proiectile antitanc de tip săgeată (APFSDS – armour piercing, fin stabilised, discarded sabot), cumulative (HEAT – high explosive anti tank) precum și explozive de uz general. Gândind logic că lupta antitanc cu un tanc e pierdere de vreme pentru o grupare de gherilă (cu toate că nu m-aș da la o parte de la o ambuscadă, hehe), proiectilele explozive pot fi folosite pentru demolarea clădirilor, distrugerea unor lucrări de artă, a vehiculelor inamice de orice fel și blocarea unor puncte obligare de trecere (poduri, defilee, etc.).

26112307_2016942728529082_3085722552036427281_nMitralierele coaxială și antiaeriană se pot folosi mai ales împotriva țintelor neblindate și/sau ușor blindate (vehicule logistice/comerciale, puncte de rezistență urbane, etc.) și mai ales împotriva infanteriei aflată în teren deschis.

În final, protecția oferită de blindaj este într-un fel anulată de viteza redusă și de campul de vedere extrem de limitat oferit de aparatele de vedere/ochire, necesitatea de a rula cu obloanele de protecție deschise și părțile superioare ale corpului la vedere făcând echipajele tancurilor ținte ușoare pentru lunetiști.

Încheierea în aparține lui Jeremy Clarkson. Tanc contra SUV, poate fi și contra pickup: