Higher grounds

Dragii moşului, stând la o cafea îmbunătăţită (tovarăşu’ Carolans sa trăiască) şi gândindu-mă ce să pun în rucsac pentru o plimbare prin Retezat săptămâna viitoare, în compania bunului prieten Vulturu’, pentru a asigura asistenţa medicală la Oslea Night Ridge (care vă nimeriţi pe acolo, băgaţi-vă în seamă), mi-am dat seama că am neglijat un aspect fundamental al pregătirii şi echipamentului specific în cazul insurgenţilor: lupta în munţi. Deoarece, în general, insurgenţii ce folosesc zonele montane ca refugiu sau câmp de luptă sunt localnici, deci aclimatizarea, pregătirea fizică şi cunoştinţele despre supravieţuire în teren sunt înnăscute, adversarii, în general flăcăi de asfalt dedulciţi la McDonald’s, vor avea mari probleme. După cum spuneam şi altă dată, una e să fii capră de munte şi alta măgar cu samar.

terrainAşa cum se vede în imaginea de mai sus, armata americană împarte terenul montan în trei nivele de dificultate, primul fiind cel din fundul văilor şi de-a lungul principalelor căi de comunicaţie (cum ar fi pasurile/trecătorile), cel de-al doilea fiind versanţii iar ultimul fiind vârfurile montane. Cele două nivele superioare sunt foarte greu de abordat în lipsa unui antrenament şi echipament specific. După mai bine de 10 ani de luptă în Afganistan (o ţară plicticoasă, plină de pietre, bolovani, munţi şi alte asemenea), yankeii şi-au dat seama ca iarna nu-i ca vara şi că soldaţii lor au nevoie de nişte jucărele care să la ţină oasele întregi. Aşa a apărut, printre altele, trusa/kitul HAM. Denumirea vine de la High Angle Mountaineering, fiind un sistem de echipamente destinate sporirii siguranţei utilizatorului în teren accidentat.

Lăsând miştourile la o parte, orice vânător de munte sau alpinist vă va spune că există câteva lucruri în echipamentul său care sunt numai şi numai ale lui, lucruri ce nu se împrumută nici celor mai apropiaţi prieteni, lucruri de care depinde viaţa sa. Pentru că pe munte, riscurile de accidente grave sunt mult mai mari şi că orice piesă de echipament deteriorată va ceda, mai devreme sau mai târziu, cu consecinţe catastrofale de cele mai multe ori. Aşa că armata americană a dat sfoară în ţară şi Natick Soldier Center a selectat câteva piese de echipament montan comerciale, pe care le-a integrat într-un kit destinat unei grupe de 40 de soldaţi cu instruire minimă in teren montan. Deloc ciudat, majoritatea echipamentelor vin de la liderul de piaţă, producătorul francez Petzl, companie ce a condus domeniul echipamentelor specifice de la formarea sa în 1975. Pe scurt, un kit HAM conţine 40 de hamuri de alpinism, 80 de carabiniere blocante, 80 de carabiniere neblocante, 80 de anneau-uri (chingi de nylon), 40 de dispozitive de rapel, două role de cordelină, două corzi statice de 10,5 mm diametru si 50 m lungime, un dispozitiv electric de tăiat coardă şi un dispozitiv de spălat coarda.

Şi acum să le luăm pe căprării:

Hamul: Petzl Pandion. Un model de foarte bună calitate, simplu, extrem de uşor, foarte flexibil, pentru începători, dar foarte solid, perfect pentru cea fost gândit: utilizarea pentru excursii pe teren accidentat, gheţari şi trasee uşoare de alpinism.

petzl_pandion05_w500Carabiniere: 2 blocante Petzl Attache şi 2 neblocante Petzl Owall, ambele cu o rezistenţă pe axa majoră (de-a lungul carabinierei) de 2,3 tone, fabricate din duraluminiu şi cu o greutate de 80 g pe bucată. Avantajul carabinierelor pară, cum e Attache, este că permite rapelul pe nod semicabestan, fără blocator, opt de rapel sau alte dispozitive.

132284_5947_m2pet211_1

Anneau-uri: 2 bucăţi, din nylon , cu o lungime de 120 cm fiecare şi o rezistenţa la rupere de 2,2 tone.

5161Dispozitiv de rapel: Petzl Reverso 4. Dispozitiv de rapel-asigurare universal, recomandat începătorilor, extrem de simplu şi de eficient, ce nu conţine piese mecanice ce se pot defecta. O greutate de 59 de grame.

228291_7049_lToate cele de mai sus constituie echipamentul PERSONAL al soldatului, ce nu se împrumută, nu se pierde, nu se scapă din ochi. Toate jucăriile enumerate se găsesc la orice magazin de munte din România, costul total al achiziţionării ridicându-se la 600-700 lei.

La acestea se adaugă per pluton 2 corzi statice de 50 m lungime, cu o rezistenţă certificată la rupere de 3,1 tone şi o rolă de cordelină pentru noduri de asigurare Prusik şi utilizări auxiliare.

Pornind de la succesul acestui kit, compania Petzl, în colaborare cu alte firme din domeniu (BlueWater Ropes, Yates Gear, Arc’teryx) a dezvoltat kiturile ACT (assault climbers team) destinat căţărătorilor avansaţi şi kitul SOS (Special Operations System) destinat accesului şi salvării în teren dificil.

Ca supliment, un ham improvizat din coardă, nerecomandat decât în caz de extremă urgenţă:

Jucărele: PSL 2.0

.PSLDragii moşului, cu scuzele de rigoare pentru chiulul prelungit (chiul folositor, din moment ce sunt integralist si mi-am asigurat  bursa de merit şi la anu’) vom aduce astăzi în discuţie posibilele îmbunătăţiri ce se pot aduce răngii mele preferate, pentru a o înscrie în toleranţele acceptate de noile trend-uri de ducere a războiului în ziua de azi.

Ca să ne lămurim din start, US Army a dat sfoară în ţară că înlocuieşte nou intrata în dotare M110 SemiAutomatic Sniper rifle System (SASS) cu o armă asemănătoare (adică tot derivată din AR-10/M16) mai uşoară şi mai scurtă. Experienţa vine după lecţiile trase de pifanii americani prin zone ca Irak, unde majoritatea cotonogelilor au loc în zone urbane, definite prin o densitate mare de ţinte, ceea ce necesită foc rapid/semiautomat, distanţe medii de tragere (300-600 m) şi dimensiuni cât mai compacte, pentru uşurinţa în folosire prin locuri strâmte. Drept pentru care, câştigătorul fără drept de apel este modelul Heckler & Koch G28E (E de la Export), o versiune a sculişoarei de dedesubt, foarte apreciată de armata cangureză sub numele de HK417.

HK G28

HK G28

Caracterisiticile tehnice ale noii răngi de întreptat freza de la distanţă sunt o lungime de 998 mm, cu o ţeavă de 419 mm (16,5 inci) cu o greutate de 5,19 kg în configuraţia aleasă cu încărcător de 20 de cartuşe şi o lunetă Schmidt & Bender PMII 1-8×24. În configuraţia actuală, PSL-ul are o lungime a ţevii de 620 mm, o lungime totală de 1150 mm, o greutate de 4,31 kg cu încărcător şi lunetă (deci cu aproape 1 kg mai uşor decât „standardul”) şi o lunetă IOR de tip LPS2, 4×24 mm. Drept urmare, vom încerca să updatăm PSL-ul nostru cât mai aproape de aceste specificaţii. AK337Privind imaginea de mai sus, rodul imaginaţiei unui grafician american de jocuri pe calculator, putem analiza o configuraţie foarte practică pentru PSL-ul nostru, cu cât mai puţine modificări posibile. Deci, pe căprării:

Prima şi cea mai mare modificare ar fi ţeava, redusă la 419 mm, plecând de la actuala lungime de 620 mm. Scurtarea ţevii cu 20 cm ar permite, în opinia mea, uşurarea armei sau, dacă nu, un profil al ţevii mai gros, eventual cu caneluri longitudinale (aşa zisa fluted barrell), caneluri ce aduc un plus de rigiditate, o suprafaţă mai mare de răcire şi, eventual, o greutate mai redusă. Un pas al ghinturilor de 1:10 sau 1:11 inci (o rotire a glonţului în 254 mm sau 280 mm) ar permite stabilizarea optimă a muniţiei comerciale ce foloseşte gloanţe mai grele decât tipul obişnuit de 148/155 grains (9,7 grame), oferta actuală a poporului prieten ceh (prin producătorul Sellier & Bellot) fiind dublă, un glonţ de tip HPBT (hollow point boat tail) de 174 gr (11,3 grame) şi un FMJ (full metal jacket) de 180 gr (11,7 grame). Gloanţele mai grele au, în general, o energie cinetică mai mare şi o rezistenţă sporită la deriva de vânt lateral. Suplimentar, o ţeavă scurtă şi rigidă ar permite instalarea uşoară a unui amortizor de sunet, accesoriu din ce în ce mai folosit în luptele din actualele zone de conflict, cu un efect extrem de benefic asupra şanselor de supravieţuire a utilizatorului.

Fluted barrell

Fluted barrell

A doua, furniturile (ulucul ţevii şi patul din lemn), se pot înlocui printr-un set fabricat din polimer/plastic termorezistent, având şine de tip Picatinny ce vor permite fixarea diverselor lasere de ochire, lanterne tactice şi alte asemenea, eventual cu locaş pentru o vergea de curăţare detaşabilă din 2-3 segmente. Ţeava mai rigidă ar putea permite, teoretic, instalarea unui bipod, separat sau integrat în ulucul inferior după modelul HK G3. Mânerul pistol poate fi un Magpul MOE, cu spaţiu de depozitare în care se pot depozita un kit de curăţare ca “tubuleţul” standard şi un bidonaş conform de ulei (folosibile cu vergeaua amintită mai sus) sau un micro kit Otis. Patul pliabil şi ajustabil va mări confortul utilizatorul, permiţând o purtare facilă a armei, manevrarea lejeră în spaţii înguste (interiorul transportoarelor blindate, alei, spaţii dintre clădiri, etc.).

Bipod G3

Bipod G3

Ak Grip by Magpul

Ak Grip by Magpul

A treia şi ultima, luneta de tip LPS 2 poate fi înlocuită cu un model de tip IOR 1,5-8×26, asemănătoare cu cea instalată pe modelul americano-germanez. Având reticulul în primul plan focal, acesta se măreşte sau se micşorează în funcţie de magnificaţia lunetei (factorul de mărire), fiind proporţională cu aceasta şi permiţând o vizibilitate excelentă, ca şi o ajustare uşoară a traiectoriei. Sistemul lateral de montare şi aparatele mecanice de ochire vor fi păstrate, eventual modificate (cătare şi, eventual, înălţător pliabile), montura laterală permiţând, în cazul unei lunete inutilizabile, folosirea sistemul secundar mecanic. Reticulul permite ajustarea tirului fără a folosi şuruburile de reglaj, prin simpla folosire a gradaţiilor şi a unui tabel precalculat, aşa numitul „DOPE card” (DOPE – „data obtained from previous engagements”). Un sistem de fixare a unui aparat de vedere pe timp de noapte mono-ocular, de tip AN/PVS14, larg folosit, va permite lupta pe timp de noapte, precum şi folosirea autonomă a NVD-ului.

IOR 1.5-8x26

IOR 1.5-8×26

Reticul IOR 1.5-8x26

Reticul IOR 1.5-8×26

AN/PVS14

AN/PVS14

Concluzia: cu costuri destul de rezonabile, o armă de precizie eficientă poate fi adusă la zi, devenind o prezenţă extrem de letală pe orice câmp de bătălie.

Loadout: scout/tracker

SweeperDragii moșului, azi vom discuta despre ce se poarta prin buzunare si nu numai când unul din membri Hoardei o ia la picior, urmărind ceva elemente burgheze și destabilizatoare. Cum ziceam si altă dată, una e să fii capră de munte și alta să fii măgar de tracțiune.

Deci, continuând ceea ce discutam mai devreme, astăzi vom discuta despre ce cară un cercetaș cititor de urme pe el ca echipament cât de cât standard. Pentru cine nu știe ce-i ăla un cititor de urme, v-am lămurit aici, nu mai repet. Cercetașul, prin definiție, va trage cu ochiul la rufele murdare ale vecinilor rușinoși, ce vor căuta să-l împiedice. Pentru a îndeplini misiunile încredințate, va trebui să aibe un minim de echipament. Cerințele pentru echipament sunt greutatea redusă, confortul și durabilitatea. Greutatea redusă va duce la un consum redus de energie, o viteză sporită și la menținerea unei vigilențe sporite, produsă de faptul că oboseala se instalează mult mai greu.

Pe căprării:

1. Arma principală: așa cum se vede în poză, preferatul meu e un AK. Motive: oriunde pe această planetă sunt 90% șanse să mă împiedic de unul, de la care să iau muniție (cu tot cu încărcător), și, eventual, piese de schimb.

0905200914b2. Armă secundară: un pistol, preferabil un compact de 9x19mm (Glock 19, SIG P229 / 2022 / M11A1, etc.) sau .45 (HK45CT) cu amortizor de zgomot, eficient în eliminarea santinelelor și a câinilor de pază.

Glock 19hk45ct10O mențiune se impune, Brugget & Thomet VP9 (Veterinary Pistol, 9×19), demn urmaș al Welrod-ului britanic din al doilea Război Mondial.

BT VP93. Portîncărcătorul: un model updatat după cele chinezești folosite în războiul din Vietnam, Lifchik model 2, în care stau 3 încărcătoare pline (poate căra 6), 2-3 grenade explozive, o grenadă fumigenă, un bandaj compresiv, ce ține loc și de garou, două facle de semnalizare / fumigene…

Lifchik4. Cuțit: clasica baionetă de AK mi se pare extrem de potrivită, indiferent de nevoia de tăiat pâine, conserve, lemn sau oameni. Pentru fițoși, ce le permite imaginația (și buzunarul). Baionetă AK

5. Echipament auxiliar: un Camelbak cu 3 litri de apă în spate, un shemagh (batic arăbesc) ce poate fi folosit de la a păstra capul ferit de razele soarelui până la sacoşă, garou sau bandaj, un kit de supravieţuire în buzunar, hartă şi busolă, eventual un aparat GPS. Hrana poate să lipsească (personal n-am nici o problemă în a posti 2-3 zile, cât timp am apă) sau poate fi compusă din biscuiţi, carne uscată sau fructe uscate.

Greutatea cărată de cercetaşul nostru se învârte îm jurul a 12-13 kg, o valoare rezonabilă pentru orice persoană sărită de 14 ani, nesedentară.

Orientare: jucărele

150924-F-RA202-138Dragii moșului, cu scuze pentru vacanța prelungită pe care am luat-o, astăzi vom diseca chestiile de orientare în sutienu’ naturii, pe care este elegant să le avem prin buzunare. Deci astăzi despre hărți, busole și alte asemenea.

În ordinea numerelor de pe tricou, cele mai importante chestii de purtat în buzunare sunt hărțile. În general, pentru cei din Hoardă, hărțile vin cu o scară (raportul dintre distanța măsurată pe teren și cea reprezentată pe hartă) de 1:25.000 (1 cm pe hartă echivalează cu 250 m pe teren), 1:50.000 (1cm hartă egal 500 m în teren) și 1:100.000 (deci un cm pe harta – 1 km în teren). Simbolurile de pe hărțile topografice pot fi deslușite aici, iar o broșură foarte bună despre cum se citește o hartă poate fi găsită aici.

Al doilea obiect, în ordinea importanței, este busola. Nu necesită baterii, nu necesită pornirea sau oprierea, ci funcționează 24 de ore din 24. Dintre multele modele aflate pe piață, filozofia mea de viață spune să bag banii într-o sculă de calitate (producătorii pe care-i recomand sunt Silva, Suunto și Brunton), ce are inscripționată pe placa de bază măcar o scală centimetrică, utilă în calcularea distanțelor pe hartă. Modelele mai sofisticate (si mai scumpe) au, in general, scale gradate cu scările de 1:25.000, 1:50.000 și 1:100.000. Iarăși, un model cu lupă este extrem de util, permițând vederea detaliilor pe hartă și eventuala aprindere a focului, pentru cei mai dibaci.

Busolă SilvaAl treilea, surpriza emisiunii, este un carnețel cu foi impermeabile. Modelul pe care-l folosesc de obicei, un 3×5 inci produs de cei de la Rite in the Rain, are tipărite pe partea interioară a coperții frontale trei scale de calcul ale celor trei scări topografice uzuale enumerate mai sus, precum și o întreagă pagină cu conversia unităților metrice în unități imperiale (folosite în Marea Britanie și fostele colonii, inch, livră, gallon și alte asemenea), iar pe coperta posterioară sunt tipărite scările centrimetice și în inch, folosibile pentru măsurarea diferitelor dimensiuni și calculul lor. Carnețelul în sine este foarte util în luarea notițelor în teren, hârtia sa fiind făcută să reziste la orice tip de intemperii.

Coperta cu conversiirite_in_the_rain_pocket_top_spiral_yellow_3__91998.1458049128Al patrulea este un toc de protecție a hărții, ce poate fi improvizat dintr-o simplă pungă de plastic la nevoie. Modelele mai sofisticate sunt de la simple mape impermeabile de plastic până la biroul mobil de mai jos, pe pe lângă funcția de protecție a hărții mai posedă locașuri pentru carnetul de teren, creioane / pixuri / markere și busolă, la nevoie.

7855394bUltimul, cu voia dumneavoastă, este receptorul GPS. Unii îl folosesc ca sistem principal de orientare, uitând că funcționează pe baterii ce se pot goli și, până la urmă, este un sistem electronic ce se poate strica. Indiferent de marcă sau model, mai simplu sau mai sofisticat, eu prefer să-l folosesc numai ca supliment la hartă și busolă și nu ca mijloc principal de orientare.

Garmin eTrex

Garmin eTrex

Atât pentru azi, că-i duminică.

Cărămizi

Dragii moșului, azi vom discuta despre niște scule de mare efect, folosite în general de trupeții ”ușori” (care numai ușori nu sunt, denumirea venind de la faptul că pe ei nu-i cară nimeni, ci își folosesc picioarele și cârca pentru a-si căra chiuveta din bucătărie, un Matiz feliat și cinci chinezi mici in rucsace pe distanțe mare) pentru a face praf diverse chestii, mișcătoare sau nu. În speță, vom bârfi despre bombele/munițiile multifuncționale de tip SLAM.

SLAM

SLAM

SLAM, pre numele său întreg Selectable Lightweight Attack Munition, produs în serie limitată, între 1992 şi 2002, și reintrodus în fabricație în 2012, acest fursec prezintă nişte caracteristici extrem de interesante, ceea ce-l face dezirabil pentru forţele speciale şi cei din categoria infanterie uşoară, ce cară totul în cârcă şi nu vor să fie confundaţi cu măgarul lui Buridan. Această mină (sau mai bine spus “muniţie”) este compusă dintr-un focos de tip EFP (explosive formed penetrator) şi un sistem multi-senzor de declanşare. Este folosit pentru a distruge blindate uşoare de tip BMP/BTR, avioane parcate, depozite de muniţii şi carburanţi, evitând contactul direct cu inamicul.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Având o greutate de 1 kg şi dimensiunile unei cărămizi mai măricele, capacitatea de penetrare a acestui fursec este de 40 mm blindaj omogen la o distanţă de 8 metri. Suficient pentru a distruge un APC şenilat sau pe roţi din clasa BMP/BTR, un rezervor de combustibil de mici dimensiuni (până la, să zicem, 40-50.000 l), orice avion parcat sau un depozit de muniţii, greutatea şi dimensiunile reduse îl fac extrem de dezirabil pentru orice soldat modern. Fursecul are 4 moduri de acţiune, prin utilizarea senzorilor proprii, trip-wire, comandă manuală, precum şi sistem de detonare programată cu timer. Tipurile de atacuri sunt “bottom attack”, când mina detectează câmpul magnetic al ţintei şi detonează sub vehicul, “side attack”, acţionând la amprenta termică/infraroșu şi lovind ţinta din lateral, “timed demolition”, cand fixezi cronometru’ şi te cari, precum şi modul “piroman”, adică un sistem de comandă manuală cu fitil, capsă detonantă şi celelalte trăznăi.

MI-HPD F2-01

MI-HPD F2-01

Armata broscară a vărului întru ginta latină Fransoa Hollande are în dotare ceea ce în frumoasa lor limbă se numește ”Mine antichar a haut pouvoir de destruction modele F2 (MI AC HPD F2)” adică ”mină antitanc cu mare putere de distrugere model F2”. Cu o greutate de 7 kg, mina a fost gândită pentru a fi amplasată folosind mijloace mecanice, având doar un senzor de influență magnetică, fără alte sisteme. Focosul penetreaza 100 mm de blindaj din oțel omogen, având un sistem de siguranță ce permite și instalarea manuală, timpul de întârziere fiind de 10 minute. La  consumarea bateriilor (după 30 de zile) se auto-neutralizează, ceea ce permite schimbarea lor și refolosirea minei.

Anno Domini 2016, când poți folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D  din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon). Sistemul electronic (focos / sistem de culegere și transmisie a datelor / sistem de comandă) se produce simplu și ușor dintr-un microcontroller de tip Arduino Micro / Raspberry Pi Zero / etc., la un preț de 5 verzișori controlerul + încă vreo 5 senzorii (care pot fi de orice fel, influență magnetică, vibrații, acustic, infraroșu, etc.).

Concluzia care se poate trage este că revoluția electronicii (microcontrollere puternice și ieftine, printare 3D într-o gamă din ce în ce mai mare de materiale cu proprietăți mecanice bune, etc.) va produce o mult mai mare capacitate de producție a armelor sofisticate tehnologic, punând-o la dispoziția grupărilor insurgente cu posibilități materiale extrem de limitate.

Poligon (part 2)

Dragii moșului, după o zi de foc ieri (i-am promis doamnei mele că-i fac curte, așa ca am terminat gardul), am hotărât că azi va fi o adevărată zi de duminică, timp de relaxare, refăcut trusele medicale și făcut bagaju’ pentru plimbarea de marți, spre cel mai nasol oraș din România, cetatea ciobanului. Drept urmare, ca o porție de video, Rossia2 si alt episod din show-ul meu favorit, Poligon. De data aceasta, elefantul Ivan lasă microfonul pe mâna girafei Andrei.

În acest episod sunt prezentate trei scule mari și late, la propriu, anume încărcătura explozivă magnetică UPM (min 4:08), minele antipersonal MON-90 (min 13:15) și MON-100 (min 14:53).

Încărcătura explozivă magnetică UPM a fost gândită ca un dispozitiv de sabotaj pentru scafandrii Marinei Ruse, destinat distrugerii vaselor de mic/mediu tonaj și a pilonilor subacvatici, având niste flotoare din spumă detașabile. Binențeles, a fost folosită și pentru distrugeri pe uscat, încărcătura de 14,5 kg (din care 7 kg este masa explozivului) putând fi fixată pe orice obiect metalic (în cazul de față, pe o carcasă de tanc). Cele trei locașuri pentru sistemele de detonare pot primi detonatoare electrice de tip PDM, capse pirotehnice electrice No. 8, iar cel central este destinat unui dispozitiv anti-manipulare/anti-dezamorsare de tip EN. Forța magnetică de 150 kg asigură fixarea încărcăturii pe chila unei nave la o viteză de până la 30 de noduri (aproximativ 46 km/h).

UMP

UMP

Minele de tip MON-90/100 sunt versiuni mărite a minei MON-50, de tip Claymore, ce pot fi detonate în multiple feluri, electric (având un sistem seismic cu geofon, printre altele), cu fitil detonant și prin diverse sisteme mecanice (percutoarele de tip MUV, cunoscute în Armata Română ca ”percutoare universale de tip PU2”).Sunt încadrate în clasa minelor grele, potrivite pentru atacuri atât împotriva infanteriei cât și împotriva mijloacelor neblindate (camioane, cisterne, etc.) ale inamicului. Nu vreau sa ma gândesc la efectul a câtorva asemenea fursecuri amplasate pe un drum forestier de munte de către niște flăcăi veseli asupra unei coloane de aprovizionare…

MON-90

MON-90

MON-100

MON-100

Concluzia: scule sănătoase, simple și ușor de folosit, după moda sovietică.

Poligon

Dragi tovarăși, astăzi se dă video. Că tot vine weekendu’ și e rost de relaxare, așa că vom combina două articole, respectiv părțile a doua din ”Borcane” și ”Farfurii” într-o singură discuție, mulțumită postului TV Rossia 2, ce a binevoit, cu cei doi prezentatori ai săi, să facă reclamă dotării armatei ruse. Așa că astăzi ne vom uita la filmulețe, la o bere și un popcorn.

Pentru cei ce mă vor acuza de trădare a idealului de aiFon în armament (adică sistemul cocălăresc că valoarea ți-o dă telefonu’ și gelu’ din păr, deci o armată tre’ să aibe cele mai șmechere arme, dacă se poate unicate la nivel mondial) le spun că prefer sculele rusești din trei motive, mari și late: sunt solide, simplu de folosit și se găsesc oriunde în lume, pe unde fosta Uniune Sovietică a cam avut interese, deci s-ar putea să mă împiedic de un AKM, ceva limonki F1 și vreo două mine TM-62 (să nu mai vorbim de POMZ-uri) și în Harghita, și în Darfur, și prin Laos sau Latakia, dacă mi se pune pata de șaorma veritabilă.

Deci, primu’ filmulete, în care se prezintă încărcăturile cumulative de tip OZ-1 (minutul 3:00), KZ-6 (min. 4:20), KZU (min. 5:35), minele antipersonal de tip PMN (min 7:00), MON-50 (min 8:15), robotul de deminare, precum și minele antitanc de tip TM-62, TM-72 (min. 14:50) și TM-83 (min 16:23). Ca aplicații practice, se prezintă efectele minelor de tip PTM-3 (min 17:00), TM-62 (min 19:00), TM-72 (min 19:45) și TM-83 (min 21:40).

Și acum să le luăm pe bucăți.

OZ-1 este o încărcătură cumulativă destinată excavării unui locaș de tragere pentru o singură persoană în sol tare și/sau înghețat. Se mai folosește pentru a găuri tavanul unui buncăr improvizat și a ucide pe cei aflați înăuntru. Lungimea în configurație de tragere este de 0,90 m, diametrul 0,42 m, greutatea totală de 3,5 kg, din care 3 kg este masa totală a explozivului.

OZ-1KZ-6 este o încărcătură cumulativă destinată distrugerii blindajului, a zidurilor groase din beton, a drumurilor și pistelor de aterizare, a munițiilor de mare calibru (bombe de aviație), precum și a vehiculelor blindate. O caracteristică a acestei încărcături este faptul că are în corp o cavitate ce permite formarea jetului cumulativ (lucru foarte adesea neglijat, umplerea spațiului din conul cumulativ cu apă, pământ, etc, previne formarea jetului și negarea acestui avantaj tehnic), anulând astfel o grijă a soldatului. Are diametrul de 11,2 cm, lungimea de 29,2 cm, iar greutatea este de 3 kg. Are o putere de penetrare în blindaj de oțel de 21,5 cm, iar în pământ bătătorit de 80 cm.

KZ-6KZU este destinată distrugerii elementelor din beton armat, a rezervoarelor de combustibil și a elementelor de infrastructură (poduri, etc.). Lungimea este de 50 cm, lățimea de 22,5 cm, înălțimea de 19,5 cm, iar greutatea de 18 kg.

KZUDespre TM-62 am scris aici, așa ca nu voi mai repeta. TM-72 este o derivată a acesteia, cu un diametru mai mic și un focos de tip electronic, ce folosește influența magnetică a unei mase mari de metal (tanc, transportor blindat, etc.) pentru detonare. Un upgrade poate fi făcut foarte ieftin, folosind un microcontroller de tip Arduino și senzori magnetici și de vibrație, la un preț absolut derizoriu (de până în 50 de epuroi, fapt pentru care tre’ să mă gândesc la o șpagă dată amicului Micuțu’, care văd că se joacă cu dintr-astea, pentru un kit).

TM-72PTM-3 este o mină antitanc de tip cumulativ, lansată din containere instalate pe elicoptere, camioane și mijloace blindate ce permit instalarea rapidă a câmpurilor de mine antitanc și antipersonal. Are o forma paralelipipedică, lungimea de 33 cm, lâțimea și înălțimea de 8,4 cm (sectiunea transversală este pătrată) și greutatea de 4,9 kg.

PTM-3Despre TM-83 iarăși am scris la capitolul ”Borcane”.

În concluzie, mijloace de luptă bine gândite, ce-și păstrează eficiența o perioadă foarte lungă de timp și sunt extrem de adaptabile la mijloacele moderne de luptă cu costuri foarte mici. :D

(sursa foto: www.saper.etel.ru)

Ghiocei

Ghiocel

Ghiocel

Dragii mei cititori, cu ocazia frumoasei zi de Dragobete, azi vom discuta despre cele mai delicate şi mai frumoase flori, anume despre vestitorii lu’ primăvara, anume ghioceii. Pentru că, nu-i aşa, iarna nu-i ca vara şi turismu’ pe coclauri mai nebătute aduce multe belele, pe lângă satisfacţii nebănuite.

Ca să scurtăm coada vulpii, pe la începutul anilor ’90, serioasa seră Schweizerischen Munitionsfabrik din elegantul târg helveţian Thun (unde mai salăşluiesc ceva producători de jucărele, un bun exemplu fiind fabrica de cutii Brugger & Thomet) a scos primul model de ghiocel, numit extrem de plastic SM-EOD 20, la mare modă printre cei ce curăţau la începutul anilor 2000 pădurile yugoslave de ceea ce tehnic se numesc UXO (UneXploded Ordnance – muniţii neexplodate) şi ERW (Explosive Remnants of War – rămăşiţe explozive ale războiului), adică, mai pre româneşte, mine de teren şi muniţii abandonate. Pentru necunoscători, procedura cea mai simplă şi mai sigură pentru rezolvarea unui incident specific izolat este descris de acronimul BIP (nu vă gândiţi la prostii, traducerea este „blown in place” – deci distrugere pe loc, de preferinţă folosind un cartuş de exploziv de 100g, aşezat în sau aproape în contact cu obiectul ce trebuie neutralizat). Ghiocelul nostru, ce căpătase între timp şi un frate mai mare, numit SM EOD 33, a fost conceput ca un mijloc simplu de folosit pentru distrugerea oricărui material exploziv, folosind o încărcătură cumulativă de foarte mici dimensiuni (lungime 50mm, diametru 24mm, greutate cu tot cu tripod 72g, greutatea masei explozive 11,5g), cu o capacitate de penetrare de 55mm era capabil să distrugă low order (deci fără explozia propriu zisă a obiectului) orice mină antipersonal. SM EOD 33 era destinat distrugerii proiectilelor de artilerie şi a bombelor de mici dimensiuni. Mai târziu, pe baza aceluiaşi principiu (încărcătură cumulativă modulară), au apărut SM EOD 67, SM EOD 130 şi SM EOD 190, ce puteau fi folosite şi la distrugerea drumurilor, pistelor de aterizare, a depozitelor de carburant şi muniţii, precum şi pentru distrugerea bombelor de mari dimensiuni. În 2007 fabrica din Thun, ce aparţinea de RUAG Land Systems Warhead Division, a fost vândută celor de la SAAB Bofors, produsele fiind în ofertă până în 2012 când au fost retrase.

SM EOD 20 - secţiune

SM EOD 20 – secţiune

În 1985, apărea în perfidul Albion o mică firmă, creată de unul din cei mai trăzniţi specialişti în explozive din lume, cunoscut în branşe drept Uncle Syd. Sydney Alford, ajutat de fiul său, Roland Alford, a revoluţionat lumea explozivelor prin folosirea inovativă a efectului Monroe. Produsele firmei Alford Technologies constau din simple recipiente din plastic, ce pot fi încărcate cu orice exploziv aflat la îndemână, de la plastice de tip C4 sau Semtex şi până la artizanale de tip ANFO, şi pot fi „căpăcite” cu diverse module din tablă de cupru sau aluminiu, ce le transformă în dispozitive cumulative „clasice” sau de tip EFP (explosively formed penetrator) ce pot penetra ziduri, uşi, carcase blindate, chile de nave, pot secţiona cabluri de diverse grosimi (incluzând cabluri de ancorare grase de 6-10 cm), având o siguranţă în exploatare deosebit de bună, încărcăturile putând fi umplute de către utilizator înainte de misiune sau la locul faptei. Unul dintre cele mai cunoscute produse ale firmei se numeşte Krakatoa, după vulcanul ce a distrus o insulă indoneziană în 1883, şi este o încărcătură modulară simplă de tip EFP ce poate distruge tancuri sau alte vehicule de la 20 de metri depărtare.

Krakatoa

Krakatoa

Anul Domnului 2016, când orice idiot (a se citi „om cu idei constructive„) îşi poate băga nasu’ într-o piesă clasică a literaturii ca Fundamentals of Shaped Charges de Zukas şi Walters, pentru a învăţa să calculeze o încărcătură cumulativă, apoi poate folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D (cea mai bună ofertă, Prusa I3 – 655 euro + 18 euro transportul spre România) sau online, cu un cost de 10-15 euro pe 3Dhubs.com, din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon), cele mai mari probleme fiind găsirea unei surse de tablă de cupru şi încărcătura explozivă în sine.

Desen tehnic

Desen tehnic

La final, spălaţi-vă ochii:

Front toward enemy

Tuturor celor ce-au bătut munţii şi deşerturile lumii. Şi nu numai.

Uhm... S-a înţeles?

Uhm… S-a înţeles?

Dragii moşului, astăzi vom vorbi pe larg despre o anumită categorie de petarde, pe care eu personal o consider de nelipsit din dotarea oricărui soldat, dar care lipsește din dotarea Armatei Române. Mina de tip Claymore şi copiile sale cu licenţă sau fără, ca modelul sovietic MON-50 sau iugoslava  MRUD, aduc o putere individuală de foc, un nivel de siguranţă şi o versatilitate în utilizare ce surclasează categoric orice dezavantaj legat de greutate (1,5 kg) sau preţ (119$ în 1993).

M18A1 Claymore

M18A1 Claymore

În ordinea numerelor de pe tricou, prima este M18A1 Claymore. Are forma rectangular convexă, dimensiunile de 216x38x124 mm şi greutatea de 1,5 kg, mina Claymore încorporează în carcasa din plastic de culoare verzuie (versiunile inerte de antrenament sunt de culoare albastră) o cantitate de 680 grame de exploziv plastic C4 şi 700 de bile din oţel moale cu diametrul de 3,2 mm. La detonare, acestea sunt propulsate cu o viteză de 1,200 metri pe secundă, oferind o energie cinetică de aproximativ 80 de Jouli la impactul cu ţinta. Bilele din oţel moale sunt deformate în momentul exploziei, căpătând aspectul gloanţelor de calibrul .22 LR (5,6 Geco), fiind astfel stabilizate în zbor, fiind împrăştiate într-un unghi de 60º, acoperind o zonă letală de până la 250 m. Zona efectivă de lovire este la distanţa de 50 metri, unde se acoperă un şablon cu înălţimea de 1,8 metri şi lăţimea de 50 metri, asigurându-se un echilibru optim între letalitatea fragmentelor şi saturaţia zonei, probabilitatea de lovire a unei ţinte de dimensiuni umane în poziţia culcat fiind de 30%.

Complet M18A1

Complet M18A1

Mina este transportată într-o bandulieră, alături de sistemul electric de detonare, compus dintr-o capsă pirotehnică electrică, ataşată de 30 metri de cablu şi un declanşator M57. Declanşatorul este de tip inductor, transmiţând un impuls electric de cel puţin 2 V, suficient pentru a detona mina. Ultima versiune a acestei mine include un sistem non-electric de detonare instantanee, compus dintr-o amorsă cu tub de șoc de 30 m, o capsă detonantă și un declanșator de tip M81. Ca metode alternative de detonare, sistemul permite ataşarea unor sisteme improvizate electrice şi ne-electrice, dar acestea sunt foarte rar folosite în comparaţie cu detonarea controlată manual.

Numărul 2, sovietica MON-50 (spun ”sovietic” pentru că a apărut în vremea Uniunii Sovietice, fiind actualmente în dotarea tuturor armatelor ex-URSS, inclusiv a celei a Republicii Moldova) poate fi detonat în multiple feluri, electric (având un sistem seismic cu geofon, printre altele), cu fitil detonant și prin diverse sisteme mecanice (percutoarele de tip MUV, cunoscute în Armata Română ca ”percutoare universale de tip PU2”). Astfel, MON-50 devine un mijloc de apărare (și nu numai) extrem de versatil, ușor și eficient, popularitatea acesteia în rândul soldaților ruși fiind imensă. Având dimensiunile de 226x35x155 mm, are o greutate de 2 kg, fiind astfel extrem de portabilă. Mina este fabricată pentru export în Bulgaria şi a fost adoptata de Bundeswehr sub numele de DM51. Este transportată într-o bandulieră textilă, alături de sistemul de detonare compus din inductorul EDP sau EDPr, capsa pirotehnică şi cablul electric, dar poate fi găsită şi sub forma completului VKPM-2 ce conţine 4 mine, un tablou de comandă, cabluri şi diferite declanşatoare mecanice şi electrice.

MON-50

MON-50

Numărul 3, yugoslava MRUD.

MRUD

MRUD

Are o formă rectangular-convexă, cu dimensiunile de 230x50x89 mm, corp din plastic, culoare verde, cu doua picioare de tip foarfece, ce servesc la fixarea şi direcţionarea minei. Corpul minei conţine 900 g exploziv plastic şi o matrice compusă din 650 de bile din oţel cu diametrul de 5.5mm, aşa cum se observă în imaginea de mai jos:

MRUD disecţie

MRUD disecţie

Are prevăzute două locaşuri de montare a detonatoarelor, care pot primi orice declanşator ce are filet M10x1, specific sistemelor iugoslave. În mod obişnuit, este livrată cu un declanşator electric compus dintr-un detonator electric EK-40-69, 30 de metri de cablu, un sistem de verificare şi un inductor manual similar cu cel american M57. Prin faptul că pot folosi diferite sisteme de declanşare, spre deosebire de marea majoritate a suratelor occidentale care sunt proiectate pentru a fi declansate electric, MRUD şi surata rusă MON-50 sunt cele mai versatile drăcovenii din aceasta categorie. În general, se folosesc declanşatoarele de tip tragere model UMP-1 şi UMP-2, precum şi declanşatorul multifuncţional UMNOP-1. Modelul UMP-1 este un declansator de tip trip-wire, ce foloseşte un impuls/tragere axială pentru a declanşa încărcătura explozivă.

UMP-1

UMP-1

Modelul UMP-2 este tot un declanşator de tip trip-wire, dar foloseşte un impuls radial (lateral), având posibilitatea de a folosi mai multe linii de declanşare.

UMP-2

UMP-2

Declanşatorul de tip UNMOP-1 este cel mai versatil, permiţând declanşarea în urma impulsurilor radiale, axiale şi de apăsare.

UNMOP-1

UNMOP-1

În afară de aceste modele, copii mai mult sau mai puţin fidele sunt produse în China, Pakistan, Africa de Sud şi Koreea de Sud, în afară de modelele europene pe care le vom discuta mai departe.

China – Type 66. Dimensiuni 216x35x83 mm, greutate 1,45 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire) întâlnită în Afganistan, Angola, Cambodia şi Irak.

Type 66 - China

Type 66 – China

Pakistan – P5 Mk1. Dimensiuni 230x50x90 mm, greutate 1,45 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). întâlnită în Afganistan şi Pakistan.

P5 Mk1 - Pakistan

P5 Mk1 – Pakistan

Africa de Sud. No 2 AP mine, dimensiuni 216x35x83 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Angola, Burundi, Congo, Namibia, Rwanda, Africa de Sud, Zambia şi Zimbabwe.

No. 2 - Africa de Sud

No. 2 – Africa de Sud

Koreea de Sud. K440, dimensiuni 178x40x104 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Koreea de Sud numai.

K440 - South Korea

K440 – South Korea

Din Chile vine o mină numită simplu „Directional APers”, cu dimensiunile de 220x60x140 mm, greutate 1,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare, întâlnită doar în Chile.

Directional APers - Chile

Directional APers – Chile

Europenii au copiat cu foarte mare entuziasm conceptul Claymore, extrem de neutra Austrie venind cu nu mai puţin de 5 modele diferite, Franţa şi Suedia cu câte 1 şi Italia cu 3.

Austria – APM 1. Dimensiuni 140x40x80 mm, greutate 1 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Angola.

APM 1 - Austria

APM 1 – Austria

Austria – APM 2. Dimensiuni 315x60x155 mm, greutate 2,95 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire).

APM 2 - Austria

APM 2 – Austria

Austria – DFC-19. Dimensiuni 230x35x95 mm, greutate 1,9 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Austria şi Elveţia.

DFC-19 - Austria

DFC-19 – Austria

Austria – DFC-29. Dimensiuni 265x45x120 mm, greutate 2,9 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire). Întâlnită în Austria şi Elveţia.

DFC-29 - Austria

DFC-29 – Austria

Austria – HM-1000. Dimensiuni 290x30x130 mm, greutate 2,4 kg, declanşare electrică şi mecanică prin tragere (tripwire).

HM-1000 - Austria

HM-1000 – Austria

În afară de acestea, producătorii austrieci au mai scos câteva modele despre care informaţiile sunt virtual inexistente, nefiind în dotarea niciunui stat:

SMI 20/1C - Austria

SMI 20/1C – Austria

SMI 21/11C

SMI 21/11C – Austria

SMI 21/3C - Austria

SMI 21/3C – Austria

Franţa – MAPED F-1. Dimensiuni 180x60x120 mm, greutate 1 kg, cu un sistem declanşare electrică foarte complicat. Întâlnită în Franţa.

MAPED F1 - Franţa

MAPED F1 – Franţa

Suedia vine tare din urmă cu FFV 013, o mină de mari dimensiuni (450x250x30 mm), cu o greutate de 20 kg, întâlnită în Angola şi Liban.

FFV 013 - Suedia

FFV 013 – Suedia

Italia are în dotare modelul VS-DAFM1 cu dimensiuni 342x38x168 mm, greutate 3,6 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare. Nefolosită de nici o armată.

VS-DAMF1 - Italia

VS-DAMF1 – Italia

Italia – VS-DAFM6 cu dimensiuni 530x270x60 mm, greutate 18,2 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare.

VS-DAFM6 - Italia

VS-DAFM6 – Italia

Italia mai are şi VS-DAFM7 cu dimensiuni 190x170x60 mm, greutate 10,7 kg, declanşare electrică şi mecanică prin apăsare, cu aspect identic ca VS-DAMF6.

Cireaşa de pe tort, MAI GA4. Dimensiuni 400x100x260 mm, greutate 22,8 kg, declanşare electrică şi electronică prin senzori. Mină anti-infanterie şiu anti-elicopter, folosibilă în ambuscade. Made in Romania. :D

MAI GA4 - România.

MAI GA4 – România.

SERE (part 2)

campfireDragii moşului, hotărându-mă azi că-i zi de procrastinat (pentru cine nu ştie termenu’, gugăl it), sorbind un deget de samagon de sfeclă de la mama lui, de fapt de la mama colegului Tudor Levinţa, de la Facultatea de Topografie şi Cadastru a Universitaţii din Chişinău, am decis să împărtăşesc şi să cer sfatul altora, mai pricepuţi ca mine, despre ce şi cum kiturile de supravieţuire ce le port prin buzunare, spre nemulţumirea multora. În general, se spune că e bine să-ţi croieşti kiturile după necesităţile tale proprii, ferindu-te sau, în cel mai bun/rău caz, adaptându-le pe cele comerciale.

Pentru că, în general, eu nu port ţoale civile decât la ocazii festive, cum ar fi parastasele şi înmormântările (chiar şi la nunţi mă duc în camuflaj, vezi poza de mai jos), experienţa şi stilul de viaţă au dictat construcţia câtorva kituri diferite ca dotare şi dimensiuni.

1. După cum spuneam, pentru rarele ocazii când iau o pereche de jeanşi pe mine, din cauza dimensiunilor reduse ale buzunarelor, se foloseşte cel mai mic kit de survival. Găzduit de o cutie de mentosane de tip Altoid (având 86×53 mm) este compus din (de sus în jos şi de la dreapta la stânga) 2 plasturi impermeabili, un fluier de vestă de salvare, o busolă de tip Recta DT (ieşită din fabricaţie, din păcate, în urma cumpărării firmei elveţiene de către producătorul finlandez Suunto), o brichetă de tip Bic, o bucată de bandă adezivă lipită pe o hârtie cerată ce a ţinut pe vremuri (imemoriale) etichete de dischete (cine ştie ce-s alea primeşte bonus), sârmă de cupru pentru capcane, un ac cu aţă scoasă din suspantă de paraşută, pastile de purificat apa, încă un plasture, o lamă utilitară (la fel cum sunt cele de scraper de gheaţă), o bucată de bandă izolatoare care să ţină cutia închisă, o trusă de cusut cu aţă de diferite culori şi diverşi nasturi, o pastilă de spirt solid Esbit recuperată dintr-o raţie italienească (cu grosimea la jumătate faţă de pastilele normale), un desfăcător de conserve australian FRED (fuckin’ ridiculous eating device), nişte ace mici de siguranţă şi cutia în sine. Pentru puriştii care-mi vor sări în cap cu „unde-i cauciucu’ de păstrat apa” răspunsul e „n-am nici o problemă în ca scormoni prin gunoaie după un PET”, trebuie să recunoaştem că bidoanele astea de plastic le găsesşti aruncate oriunde.

2. Cutia ce-mi sta veşnic în buzunarul din stânga, pe picior (asta ca să ştiţi în caz că-s mort şi aveţi nevoie) este o fostă cutie britanică de cărat detonatoare, rămasă prin Norvegia şi adusă de poştă în Românica. În dânsa, cum se zice, lipită de capac este o bucată de bandă adezivă militară cu ceva ace de siguranţă mari prinse de ea, un fierăstrău sârmă (wire saw), o pătură de tip Sirius refolosibilă, o sobă pliabilă Esbit recuperată dintr-o raţie franceză RCIR, ceva duct tape, plasturi, două pungi de tip „hot beverage bag” păstrate de prin MRE-urile americane ce le-am halit de-a lungul timpului, în care se păstrează apa (mult mai bune decât cauciucurile), pastile de purificat apa, trei pastile de spirt solid recuperate dintr-o raţie lituaniană (da, şi ăştia au raţii preambalate pentru soldaţi), o busolă breloc Suunto (dotată cu termometru, scară de „wind chill” şi o mini-riglă bunicică de măsurat distanţe pe hartă), nişte chibrituri englezeşti pentru vânt puternic, un creion, un mini-briceag Victorinox, un FRED de desfăcut diverse, un fluier, o brichetă cu LED (folosibilă şi ca lanternă) şi două bucăţi de cauciuc de bicicletă, folosite la aprinderea focului.

3. În buzunarul de pe „capacul” fiecărui rucsac ce-l folosesc (sunt două, un Snugpak Sleeka Force 35 pentru plimbări de zi cu zi şi un monstru Berghaus Vulcan de 120 l, fără discuţie cel mai bun rucsac pe care l-am întâlnit vreodată şi-l folosesc la plimbările pe coclauri mai nebătute) stă câte o cutie de aftershave STR8, vopsită negru mat şi încărcată cu cele trebuincioase. Lipită pe fund cu duct tape este câte o pătură de survival de tip Sirius. În interior, iarăşi de sus în jos şi de la stânga la dreapta, ace de siguranţă (în plicul alb), fierăstrău sârmă şi fluier de salvare, chibrituri de vânt, câte o trusă de pescuit (ace legate, plumbi, nailon de 2-3 grosimi) în tuburi de Efferalgan, sobă pliabilă Esbit, un plic de sare, o busolă (modelele fiind Suunto A-30 şi Victorinox DT-120), un amnar mare Light My Fire, un creion cu banda adezivă înfăşurată pre dânsul, un încălzitor chimic, un şerveţel umed, o lamă de bisturiu şi o cutie cu 6 pastile de spirt solid Esbit, versiunea militară.

Două menţiuni se cer a fi făcute, sursa principală de foc fiind bricheta din fiecare kit, pentru că este mult mai uşor de folosit decât chibriturile sau amnarul, iar folosirea cutiilor de tablă asigură în general un recipient rezistent pentru sterilizarea apei prin fierbere precum şi protecţia mecanică a conţinutului.

Concluzia: nu sunt perfecte, dar sunt super bune la purtător. :D