Popcorn anyone?

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08Drajilor, la un pahar de Cappy Pulpy Peach şi aşteptand sa se coacă o pizza, recomandările subsemnatului pentru Top 10 pentru mardelile anului 2017.

Pe primul loc, binenţeles, Siria şi Irak. După implicarea masiva a flăcăilor veseli ai Maiestăţii Sale Lizica a Doua şi a vânătorilor de scalpuri ai lui Vlăduţ Putin, golanii cu turbane ai ISIL au cam dat năvală în ascunzişuri. Dar treaba încă nu s-a terminat.

Medalia de argint se duce la Istambul, Turcia cunoscând anul trecut o evuluţie interesantă. Pseudo-lovitura de stat, atacurile teroriste ale ISIL/Kurzi/dracu’ ştie, mişcările sultanului Erdogan duc la conbcluzia că Turcia va fi o chestie extrem de interesantă de urmărit. PS. Ştie cineva vreo ofertă bună pentru Antalya?

Bronzul pleacă la amicii noştri din Yemen, care, prigoniţi de toţi, o dau în barbă cocălarilor saudiţi. Un conflict foarte interesant pentru mine, asimetric prin simplul fapt că nişte sărăntoci se opun bogatei (nu puternică, competentă sau orice altceva) Arabii Saudite.

Prima menţiune se duce în Sahel / bazinul lacului Ciad. O zonă săracă, cu graniţe poroase şi guverne neputincioasă, este locul de joacă a multor jihadişti, grupuri armate şi reţele de infractori. Boko Haram, AQIM (Al Quaeda in Islamic Maghreb), al-Mourabitoun fac legea în Nigeria, Mali, Coasta de Fildeş, Niger, Ciad, Mali şi alte zone din Africa Centrală.

A doua este Republica Democratică Congo, loc unde corupţia endemică l-ar face de ruşine pe Teleor-Man şi gaşca lui de ciorditori flacăi dibaci. Tovaraşu’ Joseph Kabila şi-a prelungit şederea în palatul prezidenţial chiar după expirarea mandatului, aşa că restu’ (termen general desemnând opoziţia, Biserica Catolică, populaţia civilă din diverse triburi de negraci, leşinaţi de foame) a ieşit în stradă, fiind întâmpinaţi de forţele de ordine cu gloanţe de Kalaşnikov, un raport oficial declarând 53 de morţi anul trecut.

A treia, Sudanul de Sud. Cea mai nouă naţiune a lumii, etalonul mondial la corupţie, unde preşedintele Salva Kiir se împuşcă cu vicepreşedintele Riek Mechar pentru ceva petrol, cherestea şi alte asemenea, a produs până acum 1,8 milioane refugiaţi interni şi încă 1,2 milioane refugiaţi peste graniţă. Catastrofă umanitară? Ce-i aia?

Cei care n-au prins podiumul:

Afganistan – se explică de la sine. Relaţiile încordate cu Pakistanul, din cauza relaţiilor strânse ale acestuia cu talibanii, violenţa sectariană, corupţia endemică, statutul indisputat de cel mai mare producător de droguri al lumii duc la o situaţie extrem de volatilă.

Ucraina – situaţia incertă a regiunilor Donbas şi Lugansk (anexarea Crimeei este un fait accompli) va duce la mutări interesante, inclusiv pentru România.

Ultima de pe listă, Europa. După atacurile din Califatul Al Parisi Călcat cu Camionul şi Împuşcat, Şaormen Land şi Ţara Pişăciosului în Fântână, aşteptăm cu mult interes viitoarele pocneli din Italia, Greţia şi ţările scandinave, până acum iertate.

Cold War 2.0

Scenariu: o armă chimică dispărută în timpul haosului din Libia este “găsită” discret de serviciile de informaţii saudite, transportată cu un C-17 Globemaster aparţinând Qatarului în Siria şi detonată de o grupare cecenă sub control saudit în periferiile Damascului. Pentru că originea armei chimice este aceeaşi cu cele aflate în arsenalul guvernamental sirian, adică Rusia, toate degetele se îndreaptă spre Bashar Al-Assad. Reacţia previzibilă a Occidentului: intervenţie militară “debarcarea” regimului Assad, “democratizarea” ţării. După, printre multele “proiecte de reconstrucţie” se află şi una-două conducte ce vor transporta petrolul şi gazele Arabiei Saudite şi ale Qatar-ului spre cumpărătorii europeni, ocolind astfel “monopolul” rusesc.

Problema se complică prin adăugarea Iranului în ecuaţie, majoritatea şiită din Siria fiind susţinută de Iran (cu Hezbollah-ul aferent) într-un alt “war by proxy”. Este cunoscută râca dintre monarhiile petroliere din sudul Golfului Persic cu vecinul năbădăios din nord. Eterna dispută dintre saudiţii sunniţi şi iranienii şiiţi, cu un praf zdravăn de lăcomie şi unul la fel de mare de hegemonie regională şi, de ce nu, mondială.

Ne mutăm un pic mai la nord. După „pacificarea” Ceceniei după principiul „să nu mai rămână piatră peste piatră”, invazia Crimeei şi cele două „republici” separatiste din estul Ucrainei, „omuleţii verzi” sunt gata de asalt. Agresiunea împotriva Georgiei (2008) şi ultimele evoluţii din Nagorno Karabakh, unde o Armenie sprijinită de Rusia a forţat nota Azerbaijanului aliat al Turciei, precum şi ultimele evoluţii în relaţiile ruso-turce (doborârea avionului rusesc de către turci, pupatul pe obraji dintre Putin şi Erdogan, „lovitura de stat” din Turcia) duc o criză definită prin ambiguitate, graniţe şi comportamente extrem de fluide („duşmanul de azi e prietenul de mâine”), unde Rusia este aliata Americii în războiul împotriva terorismului, dar nu sunt aliaţi prea buni, din moment ce sprijină în Siria facţiuni diferite, Turcia face un joc propriu, dar se declară aliata Rusiei, în timp ce e membru NATO, ducând la confuzie chiar şi cei mai dibaci observatori.

China, la rândul său, îşi măreşte prezenţa în Marea Chinei de Sud, provocând astfel conflicte şi tensiuni cu vecinii aliaţi (Filipine, Taiwan) şi nealiaţi (Vietnamul) cu SUA. Probabilitatea unor mari rezerve petroliere şi de gaze (contestată de unii) a pus paie pe foc în disputele teritoriale dintre China şi vecinii săi, Vietnamul, Taiwanul, Japonia şi Malaiezia fiind principalii. Pretenţia SUA de a menţine „libertatea navigaţiei” în zonă intră în coliziune directă cu eforturile Beijingului de a o declara zonă economică exclusivă, cu toate drepturile ce derivă din aceasta.

Cel mai puternic blestem al chinezilor sună cam aşa: „Îţi doresc să trăieşti timpuri interesante”. Să fie acesta şi cazul nostru?

MANPADs

MANPAD

MANPAD

Dragii moșului, pritocind informațiile ce vin din Siria și nu numai, coroborate cu bârfele mele cu diverși flăcăi cu care împart ceva damblale, am ajuns la concluzia că situația nu-i deloc roză și că tare am impresia că armatele ce vor avea de cotonogit diversele organizații islamiste se vor trezi în fața unui adversar mult mai puternic decât s-a crezut până acum. Folosind Siria, Libia, Afganistanul, Irakul și Sudanul de Sud ca laboratoare virtuale, se pot trage niște concluzii extrem de neplăcute privind mijlaocele de ducere a războiului.

Ca să definim obiectul discuției de azi, termenul MANPAD (MAN Portable Air Defence) se referă la rachetele antiaeriene portabile, de greutate scăzută, ce pot fi transportate și lansate de pe umăr, în general cu autoghidaj, de tip ”fire & forget” (trage și uită). Putând fi găsită la un preț de circa 5000 $ pe piața neagră, o rachetă din primele generații de Strela sau Igla (modele create de sovietici în anii 60) încă pot fi extrem de periculoase pentru elicoptere ce zboară la joasă înălțime sau pentru un avion de pasageri în apropierea aeroporturilor. Considerate în trecut inutilizabile, din cauza epuizării resursei bateriilor speciale, analizele sunt reactualizate la ”extrem de periculoase” din cauza încercărilor (se pare reușite) a rebelilor sirieni de a crea baterii reîncărcabile pentru ele.

Explicații

Explicații

Rapoartele analiștilor occidentali arată că rebelii sirieni au în dotare 8 modele de rachete portabile antiaeriene, 3 dintre ele nefiind în arsenalul armatei guvernamentale, modelele sovietice/rusești de tip Strela și Igla (incluzând modelul de ultimă generație SA-24) și cele chinezești (furnizate rebelilor prin filiera Sudan) fiind cele mai răspândite. Utilizarea extrem de facilă și performanțele excelente împotriva țintelor aeriene zburând la joasă înălțime le fac un mijloc preferat de luptă, în condițiile în care spațiul aerian aparține în mod exclusiv forțelor aeriene guvernamentale.

Concluzia: sisteme extrem de eficiente, puternice, ușor de folosit, ce permit apărarea unităților și a bazelor insurgente împotriva atacurilor aeriene, o rachetă cu un cost scăzut de achiziție putând doborî un mijloc de luptă de zeci de ori mai scump.

Bonus: trei clipuri de pe YouTube ce exemplifică modul de folosire: