Paris, 2015

160 de minute. Acesta a fost intervalul de timp de la începerea atacului terorist de la teatrul Bataclan din Paris şi momentul intervenţiei echipelor de salvare pentru evacuarea şi tratarea răniţilor. Ceva mai mult de 2 ore şi jumătate.

Atacul de la Paris exemplifică una din caracteristicile loviturilor teroriste caracterizate prin folosirea armelor de foc şi luărilor de ostatici: echipele medicale nu pot interveni în ajutorul răniţilor decât după neutralizarea ameninţărilor active, exemplu teroriştii însăşi. În acest caz, se reliefează o întrebare: pot asigura civilii prezenţi în mulţime, eventual printre ostatici/răniţi, prim ajutor medical şi nu numai?

Recentul Război Global împotriva Terorismului a adus în lumină o serie de tehnici şi proceduri de prim ajutor simple şi eficiente, bazate pe o cercetare ştiinţifică riguroasă şi sistematizate sub numele de Trauma Combat Casuality Care, ceea ce a dus la scăderea deceselor pe câmpul de luptă. Principala cauză a deceselor evitabile, în proporţie de 90%, s-a dovedit pierderea incontrolabilă de sânge, iar tehnicile de stopare a acesteia (introducerea turnicheţilor/garourilor mecanice de tip CAT şi a hemostaticelor de ti Celox sau QuikClot) au căpătat o dezvoltare şi o extindere fără precedent.

Structurat pe trei stagii, TCCC se împarte în 1.” îngrijire sub focul inamic”, 2. „asistenţă medicală tactică”, asigurată de o persoană cu pregătire (medic sau sanitar) odată ce victima a fost pusă la adăpost, dar nu a fost evacuată ambulanţier şi 3. „asistenţă medicală în ambulanţă”, odată ce victima este în drum spre spital.

Adaptarea sistemului TCCC pentru civili s-a făcut prin introducerea unor tehnici simple, aplicabile de către persoane cu o pregătire medicală minimă. În primul rând, la punctul 1, grija nu este de a acorda îngrijiri medicale, ci de a muta victima, pe cât posibil într-o zonă mai sigură, ferită de privirile atacatorilor. În această fază, singura procedură medicală se rezumă la aplicarea unui garou pentru stoparea hemoragiilor la membre. Majoritatea procedurilor medicale pot fi executate odată ce victima a fost pusă la adăpost şi pericolul unui nou atac s-a atenuat, implicând că o barieră fizică (zid, uşă, etc.) s-a interpus între atacator şi victimă, aflată împreună cu cel ce acordă primul ajutor.

În faza a doua, se pot aplica bandaje compresive pentru stoparea sângerărilor, suplimentând garoul sau turnichetul aplicat, se pot elibera căile aeriene prin debridare (curăţare), se pot bloca găurile din peretele toracic, cauzatoare de pneumotorace (implozia plămânului cu dificultăţi de respiraţie), prin aplicarea unor bandaje ocluzive (eventual improvizate din folie de plastic şi bandă adezivă), sau se pot schimba poziţia victimei pentru a întârzia / încetini o hemoragie internă abdominală sau craniană.

Faza a treia, cea a îngrijirilor medicale în drum spre spital odata ajuns în ambulanţă, este faza profesioniştilor. Singurul ajutor care se poate da în această fază este informaţia corectă şi cât mai completă despre rănile suferite de victimă dată echipajelor medicale.

Cu toate că rănile suferite într-un atac terorist nu se compară prea mult cu cele suferite de soldaţi în luptă (să nu uităm că majoritatea soldaţilor poartă cască şi vestă antiglonţ, pe când un civil care se duce într-un club nu are aşa ceva), logica elementară spune că este recomandabilă o minimă pregătire medicală pentru orice eventualitate.