Road to…

Kaninah, guvernoratul Hadramawt, Yemen

Somewhere...

Somewhere…

Din toată situaţia, măgăruşul era singurul nevinovat. Sau poate singurul vinovat. Căruţul răsturnat şi fructele împrăştiate blocau drumul îngust, iar şoferul Volkswagenului Transporter începu să ţipe. Ajutorul său, enervat, trase un foc în aer, ceea ce-l luă prin surprindere pe Honved, servantul de la mitralieră, care, cu aplomb, consumă o jumătate de bandă ciuruind dubiţa. „O situaţie confuză” ar fi descris rapoartele oficiale incidentul, şi ar fi fost purul adevăr.

– Ce dracu’ faci, Honved? Unde ţi-e capu’? se auzi vocea lui Dumbravă.

– Mi-a scăpat degetu’ pe trăgaci, spuse împricinatul ridicând din umeri. Cine dracu’ l-a pus pe ăla să tragă ca la nuntă? Uite ce se întâmplă când nu respecţi regulamentu’…

– Bă, tu eşti tâmpit? E război civil aici, nu suntem la cazarmă!

– Gura, controlaţi duba şi vedeţi ce şi cum. O ştergem rapid de aici, spuse Bărbosu’ băgând pistolul în toc. DeeJay, da-mi Inmarsatul.  Şi mai freacă staţia aia. Cineva trebuie să răspundă la bază, ca-mi bag picioarele. N-o să mor într-o fundătură uitată de Dumnezeu pentru că-şi împachetează ei ţoalele de gală!

– Bine şefu’, se auzi vocea moale a lui Bela.

Bărbosu’ privi încruntat cerul senin.

– Auzi bă ungure, nu’ș de ce am proasta impresie că-s în curu’ gol la duș și unu’ se uită pe gemulețu’ de la baie la mine… Ție nu ți se pare?

Lunetistul se uită într-o doară la el.

– Șefule, treci în maşină, bate rău soarele ăsta…

* * *

 Deasupra lor, la mare înălțime, o dronă își focaliză sistemul video și transmise imaginile mai departe.

* * *

 Undeva, pe coasta Oceanului Indian

Bennett de la OGA. Legenda vie a trailerului privea concentrat pe ecranul de pe perete. Mitraliorul din camionetă ciuruise dubiţa sănătos, spera doar că încărcătura scăpase fără alte răni. Dar cine erau cei din maşină? Uniforme, arme de tip est-european… Erau din Forţa de Stabilizare? Ceru tehnicianului să mărească imaginea celui care părea liderul grupului.

* * *

Yemen

Acoperit de DeeJay şi de Dumbravă, Bărbosu’ deschise uşa laterală a Transporterului. Pe cele din faţă nu avea rost, era clar că mitraliera Honvedului se achitase cu brio de menirea ei. Pe lângă un purtător de Kalaşnikov decedat, căpitanul mai găsi doi prizonieri legaţi de mâini şi de picioare, cu saci negri pe cap. Nu mai avea loc de îndoială, aşa că le făcu semn subordonaţilor să-i ducă la camionetă şi adună rapid tot ce însemna acte şi dispozitive electronice.

* * *

Trailerul

Bennett privi cu atenţie steagul de pe mâneca ofiţerului. Avea memoria feţelor, de aceea ceva îi părea cunoscut. Mai văzuse undeva figura acestuia. Roşu, galben, albastru, plus ceva ca un dragon cu cap de lup brodat peste. Căută pe Google drapelul. Două ţări, România şi Ciad. Clar, forţa de stabilizare. Dar cine era ofiţerul, de ce figura lui i se părea cunoscută? Vedea cum oamenii săi erau luaţi din epava ciuruită şi mutaţi în bena camionetei. Transmise un mesaj cu prioritate CRITIC.

* * *

Yemen

Bărbosu’ ridică iar telefonul de satelit încercând să prindă baza, în timp ce Dumbravă, DeeJay şi Honvedul încercau să asigure un confort minim celor două victime, după ce le tăiaseră legăturile. Rănile multiple arătau o tortură destul de rea, cine-i prelucrase pe cei doi folosise multă forţă. Dar nici ei nu erau tipul clasic de arabi subnutriţi. Păreau bine făcuţi. Trei priviri întrebătoare se întoarseră spre comandantul lor.

* * *

Trailerul

George Andronescu. Captain, Romanian Army reserve. Scout, mountain warfare specialist, sniper and demolitions qualified. Certified paramedic. Former journalist. Previous deployments: Chad, Syria, South Sudan.

Arpad Bela. Sergeant, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, sniper qualified. Previous deployments: Syria.

Adrian Dumbravă. Sergeant, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, parachutist, parachute rigger, driver/mechanic. Previous deployments: Afghanistan, Syria.

Tiberiu Popescu. Sergeant Major, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, parachutist, RTO/communication specialist. Previous deployments: Afghanistan, Syria.

Marko-Istzvan Rosztóczy-Szervánszky. Corporal, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, machine gunner qualified. Previous deployments: Syria.

Bennett fluieră. Şase ani. Coloana de refugiaţi din Ciad. Reporterul dement era acum căpitan în rezervă. Căută în memorie. Cum îl numise atunci mercenarul ăla ucrainian, copilotul de pe avionul de transport? Bozgor.

* * *

Yemen

Bărbosu’ încerca a cincea oară telefonul de satelit. Nici un răspuns. Întinse mâna să plieze antena, când aparatul bipăi scurt şi pe ecran se ivi imaginea unui plic poştal. Cine dracu’ îi dădea lui sms-uri? Deschise mesajul.

„Take care of my men, bozgor. I’ll buy the drinks. Instructions will follow”

Cei patru soldaţi din Toyota Hilux îşi priviră uimiţi şeful cum arătă degetul mijlociu cerului şi urlă:

– Sunt dobrogean, în morţii mă-tii, nu bozgor!

* * *

Trailerul

– I think they got your message, Sir, spuse tehnicianul din faţa consolei, rânjind amuzat la gestul celui de pe ecran.

* * *

Yemen

– Honved, trusa medicală! Şi din containerul alb, două pungi de glucoză şi două de Ringer! urlă Bărbosu’. Restul în maşină şi valea!

– Şefu, am prins baza! E Schmidt, germanezu’…

– Pai Richardson unde dracu’ e?

– Pe mine mă întrebi?

Bărbosul luă receptorul staţiei radio AN/PRC-117. De la capătul celălalt se auzi vocea maiorului german:

Captain, the main base was attacked, we are preparing to shut down and get out. Expecting new attacks. I spoke to colonel Richardson and you are advised to leave the country immediately, by any means. You are on your own, officially. I say again, you are on your own! Do you understand?

– Yes sir, we will leave the country. We will expect any help?

No. Proceed to nearest Yemeni border exit and go! Contact your embassy in the country you land. This is an official order!

– Clearly understand. Patrol 226, over!

Good luck, captain!

– Deci valea, spuse Bărbosu’. Asiguraţi pe amărăţii ăia doi şi s-o călcăm…

– Unde bre? Şi cine bidonu’ meu sunt ăştia? întrebă Dumbravă.

– La dracu’! Şi ăştia, dacă ar fi să ghicesc, sunt Delta. Sau CIA. Americani, sigur.

– De unde ştii?

– Mi-a adus aminte cineva că am o datorie la el. Cam lungă. Trebuia să dau de băut acum nişte ani, dar nu s-a prezentat s-o încaseze.

– Şefule, nu arată ăştia a  americani. Sunt arabi ceva mai hrăniţi… spuse honvedul.

– Cred că-s ceva neam de vaffanculo, macaronari sau ceva mexicani, ăia-s mai coloraţi…

– Mda, spuse mitraliorul, bagi pungile astea în ei? Le agăţ de postament?

– Exact, spuse căpitanul, scoţând telefonul de satelit care începuse să bipăie. Deschise mesajul.

„Head east to Mahmeddah, then go south to Hisn Ba Qirdan. Follow the river valley until you reach the E3 road, go south east to As Sufal. Then go south-west until you reach the sea coast. You will be waited. Password is Bozgor, answer is Chad.”

– Bela, scoate harta!

* * *

6 ore mai târziu, As Sufal, Yemen

– Acum ce facem, şefule? întrebă Bela de la volan.

– Ia-o la dreapta, spre Aden. Avem de mers până ajungem la mare. Mai ai vreo 15 kilometri, dacă harta nu minte. Când ajungem la ţărm, cică ne aşteapta cineva. Presupun că va trebui să lăsăm maşina, să ne săltăm bagajele şi să ne cărăm cu ceva elicopter. Ce muniţie mai avem?

– Păi ce-a consumat Honvedu’, juma’ de bandă. În rest, muniţia e completă. Apă avem, haleu este, vezi ce ne mai trebuie pentru autostopiştii ăia doi, spuse DeeJay, adjunctul la comandă. Ce fac?

– Bre, după câte două pungi de glucoză şi una de Ringer de căciulă, cel puţin au puls şi tensiune stabilă. Oxigenarea e la 96%, ceea ce-i bine, presupun că n-au leziuni interne. Per total, vor prinde mâine soarele răsărind…

– Bun aşa, rânji operatorul radio.

Munţii sterpi care se mai vedeau în zare lăsaseră loc unui deşert aproape plat, presărat cu tufe de iarbă uscată şi culcată de vânt. În benă, îngrămădiţi printre bagaje, cei doi străini absorbeau încet conţinutul pungilor de perfuzii, supravegheaţi atent de căpitan şi de mitralior.

– Şefule, ajungem pe plajă, spuse lunetistul de la volan. Nu-i nici un elicopter aici…

– Cum dracu’? Da’ ce e?

– Pai văd o barcă cu motor şi doi sprijiniţi de ea, par că fumează…

– Hai la ei, să-i intrebam de sănătate.

Camioneta se apropie încet de Zodiacul cu motor, cu armele pregătite. Bărbatul mai înalt ce se sprijinea de barcă veni spre ei, în timp ce celălalt începu să pregătească plecarea.

– Who is the bozgor? întrebă.

– I am, I was in Ciad, veni replica Bărbosului.

– Ok captain, help me move the wounded, take your bags, leave the truck and we have to go. We’ll made a nice boat trip to Horn of Africa, spuse bărbatul bronzat zâmbind.

– Ce zice ăla şefu’? Că engleza mea nu-i prea strălucită, spuse Honvedul.

– Cică să-i mutăm pe autostopişti în barcă, să ne luăm bulendrele şi să lăsăm căruţa aici. O să facem o plimbare cu barca.

– Care barcă, aia de cauciuc?

– Presupun că au una mai mare, spuse Bărbosu’ ridicând din umeri. Cu asta nu ajungem noi în Africa nici să ne ducă Sinbad Marinaru’…

Zis şi făcut, cei doi răniţi fură aşezaţi în barcă cu atenţie, bagajele mutate, iar cei cinci membrii ai patrulei dădură o mână de ajutor împingând Zodiacul la apă. Îşi găsiră locuri confortabile şi priviră coasta cum se îndepărtează.

– I hope you don’t mind, captain, spuse încet cel ce părea la conducere, but because of your passengers we must keep a very low profile.

– Ce zice yankeu’?

– Că din cauza autostopiştilor tre’ să mergem pe burtă, de-aia n-au venit cu elicopterele…

După o jumătate de oră, barca se lipi de o navă de mici dimensiuni, cu catarg şi vele. Răniţii fură imediat transportaţi în cală, la umbră, bagajele săltate la bord iar cei cinci soldaţi fură invitaţi pe punte, să ia loc în faţa unei mese îmbelşugate. Era o schimbare binevenită faţă de raţiile mâncate în ultima săptămână. Doze de sucuri reci fură împărţite.

– Do you have a Dr. Pepper at hand? întrebă Bărbosu’.

– Ce-i aia? se auzi vocea lui Dumbravă.

– Suc de cireşe. Bate la cur orice, după părerea mea.

– Dă-mi şi mie unul, să-l încerc…

* * *

15178-sailing-largeQandala, Somalia

Croaziera durase o zi şi o noapte, timp în care Bărbosu’ primise mulţumiri pentru tratamentul asigurat celor doi autostopişti de către un medic ce se ivise din cala vasului. Dormiseră pe punte, înfăşuraţi în pături, vegheaţi de cerul înstelat şi legănaţi de valuri. Era atâta linişte, îşi spuse Bela, că-şi putea auzi gândurile. Nu împuşcături, nu urlete, nu frica de necunoscut. Doar o mare calmă, o navă cu pânze şi linişte.

După prânz, dhow-ul se apropiase de gura unui râu. Marinarii arabi strânseră pânza mare, lăsară la apă barca cu motor şi mutară răniţii în ea. Americanul făcu semn celor cinci soldaţi să-şi strângă echipamentul şi să coboare în Zodiacul ce sălta uşor pe valuri. Odată toată lumea la bord, cârmaciul făcu un rondou larg în jurul navei şi se îndreptă spre mal. Acolo erau aşteptaţi de un bărbat înalt, solid, cu o barba stufoasă şi un aer relaxat de şef.

– Captain Andronescu, my name is Bennett. I think we have a long history to share together. And this one, spuse el întinzându-i o sticlă de Remy Martin.

– Seems that you know more about me than I know about you, sir, including my tastes of booze… replică Bărbosu’ zâmbind.

– Ce ciripesc aia acolo mă? se auzi şoapta Honvedului. Că am învăţat engleza în orezărie…

– Şefu’ îi zice ăluia ca amerlocu’ îl cunoaşte bine, incluzând preferinţele la pileală, primi răspuns de la Dumbravă.

– E de bine sau de rău?

– Zic că-i de bine, dacă împart cu noi sticla aia…

Bărbosu’ primi sticla şi făcu semn spre două camioane din spatele lui Bennett, unul în care fuseseră încărcaţi cei doi răniţi, doctorul şi echipamentul medical. Americanul făcu semn către cel gol, iar Bărbosu’ şi Dumbravă schimbară nişte zâmbete de încântare.

– Low profile, that’s it? fu întrebarea pusă americanului.

– Lowest at all, răspunse acesta rânjind.

– Ce dracu’…

– Gura Honved. Nu în fiecare zi ai ocazia să te plimbi c-o bucată de istorie!

– Adică?

– Unimog 404, Dumbravă, ştii să-l conduci?

– Ştiu bre. Am văzut unul în Germania, la un vecin de-al lu’ văr-meu. E pe benzină, are motor de 2 litri şi ceva, luat de la Mercedesu’ ăla vechi, bot de cal. Motoare fără moarte, mănâncă benzină oricât de proastă, punţi portal, camion simplu, de luptă şi război. E modelul ăla cu trei manete la cutia de viteze?

– Cum dracu’ trei manete la cutia de viteze? se auzi vocea DeeJay-ului.

– Prima schimbă vitezele, a doua schimbă sensul de mers, înainte-înapoi, şi a treia cuplează reductorul. Simplu!

– Simplu pentru tine, bodogăni transmisionistul. Nevastă-mea abia se descurcă cu una…

– Îmbarcarea! Dumbravă, conduci tu sau trec eu la volan?

– Boss, fă-mi plăcerea şi lasă-mă pe mine…

* * *

unimog_s_404_sp_2014-06-15Drumul fusese scurt. Ajunseseră la o pistă de pământ bătătorit, pe care staţiona un Hercules cu însemne civile. Primul camion urcă direct, iar cel de-al doilea îl urmă. Patru aviatori se repeziră să asigure cele două vehicule, în timp ce piloţii porneau motoarele şi efectuau ultimele verificări înainte de zbor. Bărbosu’ desfăcu sticla de coniac şi trase un gât zdravăn. O întinse americanului.

– I should pay for another one, I was due for six years…

– It’s ok, răspunse acesta sorbind din sticlă înainte dea o întinde spre Bela. Acesta sorbi şi o întinse celui de-al doilea american, cel care-i luase de pe plajă. Acesta, al cărui nume aflaseră că este Matt, sorbi fără comentarii şi o împinse DeeJay-ului. Sticla făcu astfel încounjurul calei avionului până se goli.

– For the guys you saved, fu concluzia lui Matt, scoţând o sticlă de bourbon. This one is on me, spuse el înmânând sticla Honvedului…

Tromboane

RPG7

RPG7

Dragii moșului, azi vom diseca o sculiță muzicală ce a cântat de jale tancurilor rusești în Groznîy, elicopterelor americane în Mogadishu și, în general, diverșilor neaveniți prin toate colțurile uitate de Cel de Sus din lume. Anume, despre lansatorul antitanc RPG-7, cunoscut Armatei Române sub numele variantei produse local, AG-7.

RPG-7 în Irak

RPG-7 în Irak

Considerată ”the best antitank weapon in the world”, RPG-7 este un lansator de calibru 40 mm, cu o greutate de 6,9 kg cu sistem de ochire optic. Distanța de tragere este de 300 de metri împotriva țintelor în mișcare și 500 m împotriva celor staționare. Raza maximă de acțiune a grenadelor antitanc este de 920 m, iar a celor anti-infanterie 1100 m, moment în care grenadele se auto-distrug după 4,5 secunde de zbor. Munițiile de tip HEAT au o putere de penetrare de 600 mm oțel omogen. Oferta de muniție este foarte largă, de la ”clasicele” grenade cumulative anti-tanc de tip PG-7V la modele exotice cum ar fi cele termobarice sau anti-tanc tandem. Fabricat în Rusia, China, Iran, Irak, Bulgaria și România, poate folosi orice tip de muniție compatibilă, indiferent de producător. Astfel, este un lucru comun pe câmpurile de luptă din Africa întâlnirea cu lansatoare chinezești ”îndopate” cu muniție iraniană sau bulgărească. Sistemele de ochire sunt de două feluri, mecanice (cătare – înălțător) și optic. Recomandat ”începătorilor” este sistemul mecanic, foarte simplu de folosit și eficient mai ales la distanțe scurte, specifice luptelor urbane și/sau ambuscadelor.

Oferta de grenade

Oferta de grenade

Folosit în Afganistan de către mujahedinii anti-sovietici împotriva tancurilor și a infanteriei, RPG-7 și-a demonstrat calitățile, fiind ideal în ambuscade amplasate în teren frământat. În Somalia a excelat împotriva vehiculelor ușoare americane ca și împotriva elicopterelor (incidentul ”BlackHawk Down” începând cu doborârea unui elicopter de salvare de către o grenadă reactivă trasă de pe un acoperiș). Dar zenitul utilizării RPG-7 a fost Groznây, capitala Ceceniei, în 1994, când prima coloană blindată rusă ce a pătruns în orașul asediat a fost anihilată în totalitate. Inovațiile tactice aduse de ceceni, foști soldați ai Armatei Roșii, și-au dovedit superioritatea în fața structurilor rigide de luptă folosite de ruși. Grupurile foarte mici de luptători (principala structură de luptă a fost echipa de trei oameni, un mitralior, un lunetist înarmat cu SVD și un trăgător cu RPG-7, alți membri adiționali fiind folosiți pentru siguranță și transportul muniției) s-au dovedit mult mai eficiente și mai flexibile în utilizare decât unitățile clasice de tip grupă, pluton, companie, echipele cecene adunându-se unde era nevoie și dispersându-se la fel de ușor.

O armă ușoară, simplu de folosit, foarte ieftină și extrem de eficientă, RPG-7 va face mult timp de acum încolo legea pe câmpurile de luptă, calitățile sale făcând-o indispensabilă din arsenalul oricărei forțe insurgente.

Infanteria care nu mai e infanterie

Dragii moşului, privind în frumoasa ţară a Afganistanului, loc mirific plin de pietre, câmpuri de mac, mine antipersonal şi talibani, vom observa că se pregătesc să trimită acasă cu coada între picioare a treia putere mondială, supertehnologizata armată americană, după ce acum 100 şi ceva de ani i-au expediat pe englezi iar acum 30 de ani pe sovietici, arătându-le degetul mijlociu la toţi.

Ce au, de exemplu, în comun afganii cu vietnamezii sau somalezii? Sunt rase diferite, culturi diferite, religii diferite. Sunt ţări considerate corupte, sărace, cu oameni needucaţi, fără putere militară în sensul clasic al termenului. Deci, ce au ăştia de trimit armate după armate, care mai tehnologizate şi mai avansate, acasă cu coada între picioare?

 Simplu, au oameni mai buni. De la soldaţii tălpaşi la conducători, „needucaţii” somalezi, afgani, vietnamezi sunt războinici de o calitate mult mai bună decât americanii, englezii sau francezii.

Tălpaşi

Tălpaşi

De ce zic asta? Deoarece, pentru a câştiga un război, o parte trebuie să învingă. Şi asta înseamnă ocupaţie, „pacificare” şi control politic. Cea mai potrivită categorie de forţe pentru treb’şoara asta e infanteria. Pentru că, oricâte tancuri, oricâtă artilerie, oricâte avioane ai avea, totul se decide pe ultima sută de metri din teren. Locul soldaţilor şi al subofiţerilor, nu al generalilor.

Dacă se face o comparaţie între un soldat vestic, crescut în oraşe, educat cu internet şi Xbox, îndopat la McDonalds şi un păstor afgan crescut în munţi, tot timpul la pândă ca sa nu piardă o oaie şi hrănit cu te miri ce, odată la câteva zile, balanţa va înclina pentru cel de-al doilea ca material mai bun pentru un infanterist. Capacitatea naturală de a se orienta în teren, cunoaşterea detaliată a reliefului local, adaptarea la condiţiile de mediu, capacitatea de a citi o urmă de animal sau de om, precum şi adaptabilitatea superioară îl vor face pe păstor un soldat mult mai bun decât va fi vreodată un „vestic”. Cu simţurile tocite de viaţa între betoane, cu o inteligenţă condiţionată de un sistem de învăţământ cu anumite obiective, adolescentul „civilizat” transformat în soldat de un sistem militar creat pentru a scoate pe banda oameni instruiţi la un standard minim de pregătire se va baza întotdeauna pe o putere de foc superioară pentru a învinge.

HinduKush? Caucaz? Sau Retezat?

HinduKush? Caucaz? Sau Retezat?

O „armată” slab tehnologizată, fără resurse materiale, se va baza întotdeauna pe ingeniozitatea şi inteligenţa oamenilor săi. Oameni crescuţi de generaţii în munţi, păduri, deşerturi, jungle, perfect adaptaţi condiţiilor locale, capabili de a se orienta instinctiv, „citind” soarele, stelele, vântul şi natura din jur, capabili să se ascundă oriunde, să parcurgă distanţe mari pe jos, fără mijloace mecanizate, rezistenţi la frig, arşiţă, ploi, foame şi sete, adaptând la nevoile lor mijloacele existente, utilizând tehnici şi tactici „asimetrice” adaptate în permanenţă la situaţia de moment, fără a avea nevoie de control şi îndrumări „de sus”. Scopul nu e de a învinge o armată, ci de a o face să „arunce prosopul”, să tragă concluzia „îmi bag picioarele, mă duc acasă”. Vietnam, Somalia şi Afganistan stau mărturie.

Unealta cea mai folosită.

Unealta cea mai folosită.

Aruncată în luptă, o armată „din lumea a treia” va recurge la lovituri rapide şi precise, folosind suportul populaţiei locale ca informatori, ambuscade asupra căilor de comunicaţie, raiduri asupra posturilor de poliţie, a bazelor militare, înlocuind blindajul armatelor vestice cu viteza, considerată un mijloc de protecţie mai bun, folosind pentru aceasta mijloace tehnice simple şi multifuncţionale ca motociclete (pentru cercetare), camionete uşoare de teren (mijlocul principal de deplasare şi lovire, transportor de trupe, automitralieră, sistem de lansare a rachetelor nedirijate şi dirijate, antitanc, antiaeriene), camioane medii de 2,5-5 tone capacitate (la fel ca înainte, cu posibilitatea suplimentară de a transporta un sistem multiplu de lansare a rachetelor de tip BM-21 Grad) şi având în dotare arme uşor de folosit, precum puşti de asalt Kalaşnikov, arme cu lunetă, mitraliere universale (de tip RPK, PK, MG3 sau FN MAG58) şi grele (M2, DShK sau KPV), mortiere de 60, 81/82 şi 120 mm, lansatoare de rachete antitanc de tip RPG7, Fagot, Konkurs, Milan sau Maliutka, rachete antiaeriene de tip MANPAD (Strela, Igla, Stinger), mine antipersonal şi antitanc, dispozitive explozive improvizate (IED-uri), precum şi sisteme multiple de artilerie reactivă de tip Grad. Acestea din urmă pot nivela în câteva secunde o localitate de câţiva kilometri pătraţi şi vor pleca mai departe.

Carul de luptă al lumii a treia

Carul de luptă al lumii a treia

Conduse de oameni inteligenţi şi carismatici, adesea cu pregătire militară formală şi de foarte bună calitate (Mohhamad Farrah Aidid, şcolit la Roma şi la Academia Militară Frunze de la Moscova, Jonas Savimbi, antrenat in Academia Militară a Chinei, Dzhokhar Dudayev, fost general în aviaţia Armetei Roşii), cunoscători ai psihologiei adversarului, armatele extrem de mobile ale Lumii a Treia vor pune extrem de multe dificultăţi sistemului militar vestic, având cele mai multe şanse să-l învingă.

- Sweeper -