Cărămizi

Dragii moșului, azi vom discuta despre niște scule de mare efect, folosite în general de trupeții ”ușori” (care numai ușori nu sunt, denumirea venind de la faptul că pe ei nu-i cară nimeni, ci își folosesc picioarele și cârca pentru a-si căra chiuveta din bucătărie, un Matiz feliat și cinci chinezi mici in rucsace pe distanțe mare) pentru a face praf diverse chestii, mișcătoare sau nu. În speță, vom bârfi despre bombele/munițiile multifuncționale de tip SLAM.

SLAM

SLAM

SLAM, pre numele său întreg Selectable Lightweight Attack Munition, produs în serie limitată, între 1992 şi 2002, și reintrodus în fabricație în 2012, acest fursec prezintă nişte caracteristici extrem de interesante, ceea ce-l face dezirabil pentru forţele speciale şi cei din categoria infanterie uşoară, ce cară totul în cârcă şi nu vor să fie confundaţi cu măgarul lui Buridan. Această mină (sau mai bine spus “muniţie”) este compusă dintr-un focos de tip EFP (explosive formed penetrator) şi un sistem multi-senzor de declanşare. Este folosit pentru a distruge blindate uşoare de tip BMP/BTR, avioane parcate, depozite de muniţii şi carburanţi, evitând contactul direct cu inamicul.

Principiul de funcționare

Principiul de funcționare

Având o greutate de 1 kg şi dimensiunile unei cărămizi mai măricele, capacitatea de penetrare a acestui fursec este de 40 mm blindaj omogen la o distanţă de 8 metri. Suficient pentru a distruge un APC şenilat sau pe roţi din clasa BMP/BTR, un rezervor de combustibil de mici dimensiuni (până la, să zicem, 40-50.000 l), orice avion parcat sau un depozit de muniţii, greutatea şi dimensiunile reduse îl fac extrem de dezirabil pentru orice soldat modern. Fursecul are 4 moduri de acţiune, prin utilizarea senzorilor proprii, trip-wire, comandă manuală, precum şi sistem de detonare programată cu timer. Tipurile de atacuri sunt “bottom attack”, când mina detectează câmpul magnetic al ţintei şi detonează sub vehicul, “side attack”, acţionând la amprenta termică/infraroșu şi lovind ţinta din lateral, “timed demolition”, cand fixezi cronometru’ şi te cari, precum şi modul “piroman”, adică un sistem de comandă manuală cu fitil, capsă detonantă şi celelalte trăznăi.

MI-HPD F2-01

MI-HPD F2-01

Armata broscară a vărului întru ginta latină Fransoa Hollande are în dotare ceea ce în frumoasa lor limbă se numește ”Mine antichar a haut pouvoir de destruction modele F2 (MI AC HPD F2)” adică ”mină antitanc cu mare putere de distrugere model F2”. Cu o greutate de 7 kg, mina a fost gândită pentru a fi amplasată folosind mijloace mecanice, având doar un senzor de influență magnetică, fără alte sisteme. Focosul penetreaza 100 mm de blindaj din oțel omogen, având un sistem de siguranță ce permite și instalarea manuală, timpul de întârziere fiind de 10 minute. La  consumarea bateriilor (după 30 de zile) se auto-neutralizează, ceea ce permite schimbarea lor și refolosirea minei.

Anno Domini 2016, când poți folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D  din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon). Sistemul electronic (focos / sistem de culegere și transmisie a datelor / sistem de comandă) se produce simplu și ușor dintr-un microcontroller de tip Arduino Micro / Raspberry Pi Zero / etc., la un preț de 5 verzișori controlerul + încă vreo 5 senzorii (care pot fi de orice fel, influență magnetică, vibrații, acustic, infraroșu, etc.).

Concluzia care se poate trage este că revoluția electronicii (microcontrollere puternice și ieftine, printare 3D într-o gamă din ce în ce mai mare de materiale cu proprietăți mecanice bune, etc.) va produce o mult mai mare capacitate de producție a armelor sofisticate tehnologic, punând-o la dispoziția grupărilor insurgente cu posibilități materiale extrem de limitate.

Poligon

Dragi tovarăși, astăzi se dă video. Că tot vine weekendu’ și e rost de relaxare, așa că vom combina două articole, respectiv părțile a doua din ”Borcane” și ”Farfurii” într-o singură discuție, mulțumită postului TV Rossia 2, ce a binevoit, cu cei doi prezentatori ai săi, să facă reclamă dotării armatei ruse. Așa că astăzi ne vom uita la filmulețe, la o bere și un popcorn.

Pentru cei ce mă vor acuza de trădare a idealului de aiFon în armament (adică sistemul cocălăresc că valoarea ți-o dă telefonu’ și gelu’ din păr, deci o armată tre’ să aibe cele mai șmechere arme, dacă se poate unicate la nivel mondial) le spun că prefer sculele rusești din trei motive, mari și late: sunt solide, simplu de folosit și se găsesc oriunde în lume, pe unde fosta Uniune Sovietică a cam avut interese, deci s-ar putea să mă împiedic de un AKM, ceva limonki F1 și vreo două mine TM-62 (să nu mai vorbim de POMZ-uri) și în Harghita, și în Darfur, și prin Laos sau Latakia, dacă mi se pune pata de șaorma veritabilă.

Deci, primu’ filmulete, în care se prezintă încărcăturile cumulative de tip OZ-1 (minutul 3:00), KZ-6 (min. 4:20), KZU (min. 5:35), minele antipersonal de tip PMN (min 7:00), MON-50 (min 8:15), robotul de deminare, precum și minele antitanc de tip TM-62, TM-72 (min. 14:50) și TM-83 (min 16:23). Ca aplicații practice, se prezintă efectele minelor de tip PTM-3 (min 17:00), TM-62 (min 19:00), TM-72 (min 19:45) și TM-83 (min 21:40).

Și acum să le luăm pe bucăți.

OZ-1 este o încărcătură cumulativă destinată excavării unui locaș de tragere pentru o singură persoană în sol tare și/sau înghețat. Se mai folosește pentru a găuri tavanul unui buncăr improvizat și a ucide pe cei aflați înăuntru. Lungimea în configurație de tragere este de 0,90 m, diametrul 0,42 m, greutatea totală de 3,5 kg, din care 3 kg este masa totală a explozivului.

OZ-1KZ-6 este o încărcătură cumulativă destinată distrugerii blindajului, a zidurilor groase din beton, a drumurilor și pistelor de aterizare, a munițiilor de mare calibru (bombe de aviație), precum și a vehiculelor blindate. O caracteristică a acestei încărcături este faptul că are în corp o cavitate ce permite formarea jetului cumulativ (lucru foarte adesea neglijat, umplerea spațiului din conul cumulativ cu apă, pământ, etc, previne formarea jetului și negarea acestui avantaj tehnic), anulând astfel o grijă a soldatului. Are diametrul de 11,2 cm, lungimea de 29,2 cm, iar greutatea este de 3 kg. Are o putere de penetrare în blindaj de oțel de 21,5 cm, iar în pământ bătătorit de 80 cm.

KZ-6KZU este destinată distrugerii elementelor din beton armat, a rezervoarelor de combustibil și a elementelor de infrastructură (poduri, etc.). Lungimea este de 50 cm, lățimea de 22,5 cm, înălțimea de 19,5 cm, iar greutatea de 18 kg.

KZUDespre TM-62 am scris aici, așa ca nu voi mai repeta. TM-72 este o derivată a acesteia, cu un diametru mai mic și un focos de tip electronic, ce folosește influența magnetică a unei mase mari de metal (tanc, transportor blindat, etc.) pentru detonare. Un upgrade poate fi făcut foarte ieftin, folosind un microcontroller de tip Arduino și senzori magnetici și de vibrație, la un preț absolut derizoriu (de până în 50 de epuroi, fapt pentru care tre’ să mă gândesc la o șpagă dată amicului Micuțu’, care văd că se joacă cu dintr-astea, pentru un kit).

TM-72PTM-3 este o mină antitanc de tip cumulativ, lansată din containere instalate pe elicoptere, camioane și mijloace blindate ce permit instalarea rapidă a câmpurilor de mine antitanc și antipersonal. Are o forma paralelipipedică, lungimea de 33 cm, lâțimea și înălțimea de 8,4 cm (sectiunea transversală este pătrată) și greutatea de 4,9 kg.

PTM-3Despre TM-83 iarăși am scris la capitolul ”Borcane”.

În concluzie, mijloace de luptă bine gândite, ce-și păstrează eficiența o perioadă foarte lungă de timp și sunt extrem de adaptabile la mijloacele moderne de luptă cu costuri foarte mici. :D

(sursa foto: www.saper.etel.ru)

Ghiocei

Ghiocel

Ghiocel

Dragii mei cititori, cu ocazia frumoasei zi de Dragobete, azi vom discuta despre cele mai delicate şi mai frumoase flori, anume despre vestitorii lu’ primăvara, anume ghioceii. Pentru că, nu-i aşa, iarna nu-i ca vara şi turismu’ pe coclauri mai nebătute aduce multe belele, pe lângă satisfacţii nebănuite.

Ca să scurtăm coada vulpii, pe la începutul anilor ’90, serioasa seră Schweizerischen Munitionsfabrik din elegantul târg helveţian Thun (unde mai salăşluiesc ceva producători de jucărele, un bun exemplu fiind fabrica de cutii Brugger & Thomet) a scos primul model de ghiocel, numit extrem de plastic SM-EOD 20, la mare modă printre cei ce curăţau la începutul anilor 2000 pădurile yugoslave de ceea ce tehnic se numesc UXO (UneXploded Ordnance – muniţii neexplodate) şi ERW (Explosive Remnants of War – rămăşiţe explozive ale războiului), adică, mai pre româneşte, mine de teren şi muniţii abandonate. Pentru necunoscători, procedura cea mai simplă şi mai sigură pentru rezolvarea unui incident specific izolat este descris de acronimul BIP (nu vă gândiţi la prostii, traducerea este „blown in place” – deci distrugere pe loc, de preferinţă folosind un cartuş de exploziv de 100g, aşezat în sau aproape în contact cu obiectul ce trebuie neutralizat). Ghiocelul nostru, ce căpătase între timp şi un frate mai mare, numit SM EOD 33, a fost conceput ca un mijloc simplu de folosit pentru distrugerea oricărui material exploziv, folosind o încărcătură cumulativă de foarte mici dimensiuni (lungime 50mm, diametru 24mm, greutate cu tot cu tripod 72g, greutatea masei explozive 11,5g), cu o capacitate de penetrare de 55mm era capabil să distrugă low order (deci fără explozia propriu zisă a obiectului) orice mină antipersonal. SM EOD 33 era destinat distrugerii proiectilelor de artilerie şi a bombelor de mici dimensiuni. Mai târziu, pe baza aceluiaşi principiu (încărcătură cumulativă modulară), au apărut SM EOD 67, SM EOD 130 şi SM EOD 190, ce puteau fi folosite şi la distrugerea drumurilor, pistelor de aterizare, a depozitelor de carburant şi muniţii, precum şi pentru distrugerea bombelor de mari dimensiuni. În 2007 fabrica din Thun, ce aparţinea de RUAG Land Systems Warhead Division, a fost vândută celor de la SAAB Bofors, produsele fiind în ofertă până în 2012 când au fost retrase.

SM EOD 20 - secţiune

SM EOD 20 – secţiune

În 1985, apărea în perfidul Albion o mică firmă, creată de unul din cei mai trăzniţi specialişti în explozive din lume, cunoscut în branşe drept Uncle Syd. Sydney Alford, ajutat de fiul său, Roland Alford, a revoluţionat lumea explozivelor prin folosirea inovativă a efectului Monroe. Produsele firmei Alford Technologies constau din simple recipiente din plastic, ce pot fi încărcate cu orice exploziv aflat la îndemână, de la plastice de tip C4 sau Semtex şi până la artizanale de tip ANFO, şi pot fi „căpăcite” cu diverse module din tablă de cupru sau aluminiu, ce le transformă în dispozitive cumulative „clasice” sau de tip EFP (explosively formed penetrator) ce pot penetra ziduri, uşi, carcase blindate, chile de nave, pot secţiona cabluri de diverse grosimi (incluzând cabluri de ancorare grase de 6-10 cm), având o siguranţă în exploatare deosebit de bună, încărcăturile putând fi umplute de către utilizator înainte de misiune sau la locul faptei. Unul dintre cele mai cunoscute produse ale firmei se numeşte Krakatoa, după vulcanul ce a distrus o insulă indoneziană în 1883, şi este o încărcătură modulară simplă de tip EFP ce poate distruge tancuri sau alte vehicule de la 20 de metri depărtare.

Krakatoa

Krakatoa

Anul Domnului 2016, când orice idiot (a se citi „om cu idei constructive„) îşi poate băga nasu’ într-o piesă clasică a literaturii ca Fundamentals of Shaped Charges de Zukas şi Walters, pentru a învăţa să calculeze o încărcătură cumulativă, apoi poate folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D (cea mai bună ofertă, Prusa I3 – 655 euro + 18 euro transportul spre România) sau online, cu un cost de 10-15 euro pe 3Dhubs.com, din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon), cele mai mari probleme fiind găsirea unei surse de tablă de cupru şi încărcătura explozivă în sine.

Desen tehnic

Desen tehnic

La final, spălaţi-vă ochii: