The AirForce

Băieții veseli și jucăriile lor

Băieții veseli și jucăriile lor

Dragii moșului, azi vom vorbi despre zburătoare. Da, știu, nu sunt pe lista normală de înzestrare a unei organizații insurgente, da’ cum trebuie să se primească într-un fel sau altul echipament și cel mai ușor e pe calea aerului, ajungem la subiectu’ discuției de azi.

Apărută în cel de-al doilea război mondial, aprovizionarea pe calea aerului a grupărilor insurgente / de partizani a pus în fața celor implicați în această treb’șoară ceva factori de risc, printre care rea-voința adversarilor, manifestată prin antiaeriană, aviație de vânătoare, patrule de poliție și alte chestii de genu’ ăsta a impus folosirea unui modus operandi specific, caracterizat prin folosirea unor avioane mici, cu capacități de decolare/aterizare scurtă, cu o rază de acțiune destul de măricică (600-1000 km), ușor de pilotat și zboruri la joasă înălțime pe timp de noapte. Sovieticii au folosit avioanele de antrenament de tip Po-2, precum și o serie de planoare, englezii bombardierul ușor Westland Lysander, iar germanii au utilizat ceea ce a fost considerat cel mai bun avion de observație și legătură din cel de-al doilea război mondial, Fiesler-ul Fi-156 Stork, model recunoscut pentru excelentele calități STOL (short take off and landing) copiat după război de ruși, francezi și cehi. Americanii au folosit modelul Douglas DC-3 Dakota ca avion multifuncțional, ca transportor de trupe și cargo, lansator de parașutiști și avion de evacuare medicală, fiind trimis în zone ca Africa sahariană, Europa  (Franța, Belgia, Olanda, Italia, Yugoslavia, Polonia) și Asia/Pacific (aprovizionarea rapidă a bazelor din Birmania ale unităților Chindit și a garnizoanelor din insulele Pacificului). Acest model a fost fabricat sub licență de sovietici, sub numele de Lisunov Li-2.

Polikarpov Po-2

Polikarpov Po-2

Westland Lysander

Westland Lysander

Fieseler Storch

Fieseler Storch

Douglas DC-3

Douglas DC-3

Ca să ne întoarcem la discuția de azi, avem de livrat o încărcătură de diverse unei găști de băieți veseli, aflată la intersecția dintre Nicăieri și La Dracu’n Praznic, de preferință fără să ridicăm prea multe sprâncene întrebătoare. Cel mai ușor se poate face folosind un avion sau elicopter, zburând la joasă înălțime (până și cele mai nașpa țări africane au radare) și parașutând sau aterizând în locuri dosite. Binențeles, nu poate fi vorba de piste betonate, control al traficului sau alte asemenea, majoritatea ”aeroporturilor” din Africa, Asia sau Oceania fiind simple fâșii de pământ bătătorit.

Nediscutând calitățile piloților, trebulița de față cere utilizarea unui avion/elicopter robust, cu o capacitate de încărcare de cca. 1 tonă, capabil să zboare minim 500 km și capabil să aterizeze (aproape) oriunde. Capacitatea de a fi anonim este preferabilă, dar nu necesară.

În ordinea numerelor de pe tricou (nu vă gândiți la spart bani, orice organizație insurgentă e săracă), primul pe lista mea este venerabilul Antonov An-2. Apărut în 1946 și produs în peste 18,000 de exemplare, cu o capacitate de transport de 2 tone sau 12 pasageri, o rază de acțiune de 850 km, o viteză maximă de 258 km/h, ”autobuzul zburător” sovietic își poate livra marfa oriunde, fiind gândit ca un avion utilitar multifuncțional, configurabil în aproape orice fel imaginabil, de la transport pasageri la chimizări agricole și bombardier. Faptul că a fost produs în număr uriaș și că se găsește în aproape orice colț al Africii și al Asiei îi oferă un plus de anonimitate.

Antonov An-2

Antonov An-2

Pe locul 2, tot din Uniunea Sovietică, deținătorul recordului pentru cel mai produs elicopter, modelul Mil Mi-8, capabil să transporte 24 de pasageri sau 3 tone de marfă, cu o viteză de 260 km/h și o rază de acțiune de 450 km, ce poate fi mărită prin reducerea încărcăturii și instalarea de rezervoare suplimentare.

Mil Mi-8

Mil Mi-8

Pe locul 3,americanul Lockheed C-130 Hercules, avionul cu cea mai lungă producție, capabil de a transporta 96 de pasageri, 33 de tone de marfă ori 2-3 mașini de tip Humvee (sau Hilux), cu o viteză de 540 km/h pe o rază de acțiune de 3800 km. Cvadrimotor de mare capacitate, principalul transportor al aviațiilor multor națiuni.

C-130 Hercules

C-130 Hercules

Mențiune, din țara vacii mov, modelul Pilatus PC-6 Turbo Porter, supranumit de americani ”the jeep of the air”. Apărut în 1958, fabricat în numai 587 de exemplare, poate transporta o încărcătură de 1,4 tone sau 10 pasageri, cu o viteză de 230 km/h și o rază de acțiune de 730 km. Este deținătorul recordului pentru cea mai înaltă aterizare în categoria avioane, ajungând la 5750 m pe un ghețar în Nepal.

Pilatus Turbo Porter

Pilatus Turbo Porter

O altă mențiune, italo-americanul AerItalia/Alenia C27 Spartan (numit la origine G222), apărut în 1982, fabricat în peste 2000 de exemplare, poate transporta 53 pasageri sau 9 tone de marfă. Viteza de 540 km/h și raza de acțiune de 4600 km îl fac ideal pentru livrarea diverselor mărfuri în locuri uitate de Dumnezeu.

G222 Spartan A

G222 Spartan A

În general, zburătoarele de producție sovietică au fost produse în numere enorme și oferite ca ”ajutor” țărilor din lumea a doua și a treia, astfel că sunt mult mai ușor de ”camuflat” prin revopsire în culorile unei țări terțe sau a aviației adverse. Cuplat cu folosirea unor piloți experimentați și a unei aparaturi bune de navigație, aceste ”camioane” își vor îndeplini misiunile cu succes.