Road to…

Kaninah, guvernoratul Hadramawt, Yemen

Somewhere...

Somewhere…

Din toată situaţia, măgăruşul era singurul nevinovat. Sau poate singurul vinovat. Căruţul răsturnat şi fructele împrăştiate blocau drumul îngust, iar şoferul Volkswagenului Transporter începu să ţipe. Ajutorul său, enervat, trase un foc în aer, ceea ce-l luă prin surprindere pe Honved, servantul de la mitralieră, care, cu aplomb, consumă o jumătate de bandă ciuruind dubiţa. „O situaţie confuză” ar fi descris rapoartele oficiale incidentul, şi ar fi fost purul adevăr.

– Ce dracu’ faci, Honved? Unde ţi-e capu’? se auzi vocea lui Dumbravă.

– Mi-a scăpat degetu’ pe trăgaci, spuse împricinatul ridicând din umeri. Cine dracu’ l-a pus pe ăla să tragă ca la nuntă? Uite ce se întâmplă când nu respecţi regulamentu’…

– Bă, tu eşti tâmpit? E război civil aici, nu suntem la cazarmă!

– Gura, controlaţi duba şi vedeţi ce şi cum. O ştergem rapid de aici, spuse Bărbosu’ băgând pistolul în toc. DeeJay, da-mi Inmarsatul.  Şi mai freacă staţia aia. Cineva trebuie să răspundă la bază, ca-mi bag picioarele. N-o să mor într-o fundătură uitată de Dumnezeu pentru că-şi împachetează ei ţoalele de gală!

– Bine şefu’, se auzi vocea moale a lui Bela.

Bărbosu’ privi încruntat cerul senin.

– Auzi bă ungure, nu’ș de ce am proasta impresie că-s în curu’ gol la duș și unu’ se uită pe gemulețu’ de la baie la mine… Ție nu ți se pare?

Lunetistul se uită într-o doară la el.

– Șefule, treci în maşină, bate rău soarele ăsta…

* * *

 Deasupra lor, la mare înălțime, o dronă își focaliză sistemul video și transmise imaginile mai departe.

* * *

 Undeva, pe coasta Oceanului Indian

Bennett de la OGA. Legenda vie a trailerului privea concentrat pe ecranul de pe perete. Mitraliorul din camionetă ciuruise dubiţa sănătos, spera doar că încărcătura scăpase fără alte răni. Dar cine erau cei din maşină? Uniforme, arme de tip est-european… Erau din Forţa de Stabilizare? Ceru tehnicianului să mărească imaginea celui care părea liderul grupului.

* * *

Yemen

Acoperit de DeeJay şi de Dumbravă, Bărbosu’ deschise uşa laterală a Transporterului. Pe cele din faţă nu avea rost, era clar că mitraliera Honvedului se achitase cu brio de menirea ei. Pe lângă un purtător de Kalaşnikov decedat, căpitanul mai găsi doi prizonieri legaţi de mâini şi de picioare, cu saci negri pe cap. Nu mai avea loc de îndoială, aşa că le făcu semn subordonaţilor să-i ducă la camionetă şi adună rapid tot ce însemna acte şi dispozitive electronice.

* * *

Trailerul

Bennett privi cu atenţie steagul de pe mâneca ofiţerului. Avea memoria feţelor, de aceea ceva îi părea cunoscut. Mai văzuse undeva figura acestuia. Roşu, galben, albastru, plus ceva ca un dragon cu cap de lup brodat peste. Căută pe Google drapelul. Două ţări, România şi Ciad. Clar, forţa de stabilizare. Dar cine era ofiţerul, de ce figura lui i se părea cunoscută? Vedea cum oamenii săi erau luaţi din epava ciuruită şi mutaţi în bena camionetei. Transmise un mesaj cu prioritate CRITIC.

* * *

Yemen

Bărbosu’ ridică iar telefonul de satelit încercând să prindă baza, în timp ce Dumbravă, DeeJay şi Honvedul încercau să asigure un confort minim celor două victime, după ce le tăiaseră legăturile. Rănile multiple arătau o tortură destul de rea, cine-i prelucrase pe cei doi folosise multă forţă. Dar nici ei nu erau tipul clasic de arabi subnutriţi. Păreau bine făcuţi. Trei priviri întrebătoare se întoarseră spre comandantul lor.

* * *

Trailerul

George Andronescu. Captain, Romanian Army reserve. Scout, mountain warfare specialist, sniper and demolitions qualified. Certified paramedic. Former journalist. Previous deployments: Chad, Syria, South Sudan.

Arpad Bela. Sergeant, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, sniper qualified. Previous deployments: Syria.

Adrian Dumbravă. Sergeant, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, parachutist, parachute rigger, driver/mechanic. Previous deployments: Afghanistan, Syria.

Tiberiu Popescu. Sergeant Major, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, parachutist, RTO/communication specialist. Previous deployments: Afghanistan, Syria.

Marko-Istzvan Rosztóczy-Szervánszky. Corporal, Romanian Army. Scout, mountain warfare specialist, machine gunner qualified. Previous deployments: Syria.

Bennett fluieră. Şase ani. Coloana de refugiaţi din Ciad. Reporterul dement era acum căpitan în rezervă. Căută în memorie. Cum îl numise atunci mercenarul ăla ucrainian, copilotul de pe avionul de transport? Bozgor.

* * *

Yemen

Bărbosu’ încerca a cincea oară telefonul de satelit. Nici un răspuns. Întinse mâna să plieze antena, când aparatul bipăi scurt şi pe ecran se ivi imaginea unui plic poştal. Cine dracu’ îi dădea lui sms-uri? Deschise mesajul.

„Take care of my men, bozgor. I’ll buy the drinks. Instructions will follow”

Cei patru soldaţi din Toyota Hilux îşi priviră uimiţi şeful cum arătă degetul mijlociu cerului şi urlă:

– Sunt dobrogean, în morţii mă-tii, nu bozgor!

* * *

Trailerul

– I think they got your message, Sir, spuse tehnicianul din faţa consolei, rânjind amuzat la gestul celui de pe ecran.

* * *

Yemen

– Honved, trusa medicală! Şi din containerul alb, două pungi de glucoză şi două de Ringer! urlă Bărbosu’. Restul în maşină şi valea!

– Şefu, am prins baza! E Schmidt, germanezu’…

– Pai Richardson unde dracu’ e?

– Pe mine mă întrebi?

Bărbosul luă receptorul staţiei radio AN/PRC-117. De la capătul celălalt se auzi vocea maiorului german:

Captain, the main base was attacked, we are preparing to shut down and get out. Expecting new attacks. I spoke to colonel Richardson and you are advised to leave the country immediately, by any means. You are on your own, officially. I say again, you are on your own! Do you understand?

– Yes sir, we will leave the country. We will expect any help?

No. Proceed to nearest Yemeni border exit and go! Contact your embassy in the country you land. This is an official order!

– Clearly understand. Patrol 226, over!

Good luck, captain!

– Deci valea, spuse Bărbosu’. Asiguraţi pe amărăţii ăia doi şi s-o călcăm…

– Unde bre? Şi cine bidonu’ meu sunt ăştia? întrebă Dumbravă.

– La dracu’! Şi ăştia, dacă ar fi să ghicesc, sunt Delta. Sau CIA. Americani, sigur.

– De unde ştii?

– Mi-a adus aminte cineva că am o datorie la el. Cam lungă. Trebuia să dau de băut acum nişte ani, dar nu s-a prezentat s-o încaseze.

– Şefule, nu arată ăştia a  americani. Sunt arabi ceva mai hrăniţi… spuse honvedul.

– Cred că-s ceva neam de vaffanculo, macaronari sau ceva mexicani, ăia-s mai coloraţi…

– Mda, spuse mitraliorul, bagi pungile astea în ei? Le agăţ de postament?

– Exact, spuse căpitanul, scoţând telefonul de satelit care începuse să bipăie. Deschise mesajul.

„Head east to Mahmeddah, then go south to Hisn Ba Qirdan. Follow the river valley until you reach the E3 road, go south east to As Sufal. Then go south-west until you reach the sea coast. You will be waited. Password is Bozgor, answer is Chad.”

– Bela, scoate harta!

* * *

6 ore mai târziu, As Sufal, Yemen

– Acum ce facem, şefule? întrebă Bela de la volan.

– Ia-o la dreapta, spre Aden. Avem de mers până ajungem la mare. Mai ai vreo 15 kilometri, dacă harta nu minte. Când ajungem la ţărm, cică ne aşteapta cineva. Presupun că va trebui să lăsăm maşina, să ne săltăm bagajele şi să ne cărăm cu ceva elicopter. Ce muniţie mai avem?

– Păi ce-a consumat Honvedu’, juma’ de bandă. În rest, muniţia e completă. Apă avem, haleu este, vezi ce ne mai trebuie pentru autostopiştii ăia doi, spuse DeeJay, adjunctul la comandă. Ce fac?

– Bre, după câte două pungi de glucoză şi una de Ringer de căciulă, cel puţin au puls şi tensiune stabilă. Oxigenarea e la 96%, ceea ce-i bine, presupun că n-au leziuni interne. Per total, vor prinde mâine soarele răsărind…

– Bun aşa, rânji operatorul radio.

Munţii sterpi care se mai vedeau în zare lăsaseră loc unui deşert aproape plat, presărat cu tufe de iarbă uscată şi culcată de vânt. În benă, îngrămădiţi printre bagaje, cei doi străini absorbeau încet conţinutul pungilor de perfuzii, supravegheaţi atent de căpitan şi de mitralior.

– Şefule, ajungem pe plajă, spuse lunetistul de la volan. Nu-i nici un elicopter aici…

– Cum dracu’? Da’ ce e?

– Pai văd o barcă cu motor şi doi sprijiniţi de ea, par că fumează…

– Hai la ei, să-i intrebam de sănătate.

Camioneta se apropie încet de Zodiacul cu motor, cu armele pregătite. Bărbatul mai înalt ce se sprijinea de barcă veni spre ei, în timp ce celălalt începu să pregătească plecarea.

– Who is the bozgor? întrebă.

– I am, I was in Ciad, veni replica Bărbosului.

– Ok captain, help me move the wounded, take your bags, leave the truck and we have to go. We’ll made a nice boat trip to Horn of Africa, spuse bărbatul bronzat zâmbind.

– Ce zice ăla şefu’? Că engleza mea nu-i prea strălucită, spuse Honvedul.

– Cică să-i mutăm pe autostopişti în barcă, să ne luăm bulendrele şi să lăsăm căruţa aici. O să facem o plimbare cu barca.

– Care barcă, aia de cauciuc?

– Presupun că au una mai mare, spuse Bărbosu’ ridicând din umeri. Cu asta nu ajungem noi în Africa nici să ne ducă Sinbad Marinaru’…

Zis şi făcut, cei doi răniţi fură aşezaţi în barcă cu atenţie, bagajele mutate, iar cei cinci membrii ai patrulei dădură o mână de ajutor împingând Zodiacul la apă. Îşi găsiră locuri confortabile şi priviră coasta cum se îndepărtează.

– I hope you don’t mind, captain, spuse încet cel ce părea la conducere, but because of your passengers we must keep a very low profile.

– Ce zice yankeu’?

– Că din cauza autostopiştilor tre’ să mergem pe burtă, de-aia n-au venit cu elicopterele…

După o jumătate de oră, barca se lipi de o navă de mici dimensiuni, cu catarg şi vele. Răniţii fură imediat transportaţi în cală, la umbră, bagajele săltate la bord iar cei cinci soldaţi fură invitaţi pe punte, să ia loc în faţa unei mese îmbelşugate. Era o schimbare binevenită faţă de raţiile mâncate în ultima săptămână. Doze de sucuri reci fură împărţite.

– Do you have a Dr. Pepper at hand? întrebă Bărbosu’.

– Ce-i aia? se auzi vocea lui Dumbravă.

– Suc de cireşe. Bate la cur orice, după părerea mea.

– Dă-mi şi mie unul, să-l încerc…

* * *

15178-sailing-largeQandala, Somalia

Croaziera durase o zi şi o noapte, timp în care Bărbosu’ primise mulţumiri pentru tratamentul asigurat celor doi autostopişti de către un medic ce se ivise din cala vasului. Dormiseră pe punte, înfăşuraţi în pături, vegheaţi de cerul înstelat şi legănaţi de valuri. Era atâta linişte, îşi spuse Bela, că-şi putea auzi gândurile. Nu împuşcături, nu urlete, nu frica de necunoscut. Doar o mare calmă, o navă cu pânze şi linişte.

După prânz, dhow-ul se apropiase de gura unui râu. Marinarii arabi strânseră pânza mare, lăsară la apă barca cu motor şi mutară răniţii în ea. Americanul făcu semn celor cinci soldaţi să-şi strângă echipamentul şi să coboare în Zodiacul ce sălta uşor pe valuri. Odată toată lumea la bord, cârmaciul făcu un rondou larg în jurul navei şi se îndreptă spre mal. Acolo erau aşteptaţi de un bărbat înalt, solid, cu o barba stufoasă şi un aer relaxat de şef.

– Captain Andronescu, my name is Bennett. I think we have a long history to share together. And this one, spuse el întinzându-i o sticlă de Remy Martin.

– Seems that you know more about me than I know about you, sir, including my tastes of booze… replică Bărbosu’ zâmbind.

– Ce ciripesc aia acolo mă? se auzi şoapta Honvedului. Că am învăţat engleza în orezărie…

– Şefu’ îi zice ăluia ca amerlocu’ îl cunoaşte bine, incluzând preferinţele la pileală, primi răspuns de la Dumbravă.

– E de bine sau de rău?

– Zic că-i de bine, dacă împart cu noi sticla aia…

Bărbosu’ primi sticla şi făcu semn spre două camioane din spatele lui Bennett, unul în care fuseseră încărcaţi cei doi răniţi, doctorul şi echipamentul medical. Americanul făcu semn către cel gol, iar Bărbosu’ şi Dumbravă schimbară nişte zâmbete de încântare.

– Low profile, that’s it? fu întrebarea pusă americanului.

– Lowest at all, răspunse acesta rânjind.

– Ce dracu’…

– Gura Honved. Nu în fiecare zi ai ocazia să te plimbi c-o bucată de istorie!

– Adică?

– Unimog 404, Dumbravă, ştii să-l conduci?

– Ştiu bre. Am văzut unul în Germania, la un vecin de-al lu’ văr-meu. E pe benzină, are motor de 2 litri şi ceva, luat de la Mercedesu’ ăla vechi, bot de cal. Motoare fără moarte, mănâncă benzină oricât de proastă, punţi portal, camion simplu, de luptă şi război. E modelul ăla cu trei manete la cutia de viteze?

– Cum dracu’ trei manete la cutia de viteze? se auzi vocea DeeJay-ului.

– Prima schimbă vitezele, a doua schimbă sensul de mers, înainte-înapoi, şi a treia cuplează reductorul. Simplu!

– Simplu pentru tine, bodogăni transmisionistul. Nevastă-mea abia se descurcă cu una…

– Îmbarcarea! Dumbravă, conduci tu sau trec eu la volan?

– Boss, fă-mi plăcerea şi lasă-mă pe mine…

* * *

unimog_s_404_sp_2014-06-15Drumul fusese scurt. Ajunseseră la o pistă de pământ bătătorit, pe care staţiona un Hercules cu însemne civile. Primul camion urcă direct, iar cel de-al doilea îl urmă. Patru aviatori se repeziră să asigure cele două vehicule, în timp ce piloţii porneau motoarele şi efectuau ultimele verificări înainte de zbor. Bărbosu’ desfăcu sticla de coniac şi trase un gât zdravăn. O întinse americanului.

– I should pay for another one, I was due for six years…

– It’s ok, răspunse acesta sorbind din sticlă înainte dea o întinde spre Bela. Acesta sorbi şi o întinse celui de-al doilea american, cel care-i luase de pe plajă. Acesta, al cărui nume aflaseră că este Matt, sorbi fără comentarii şi o împinse DeeJay-ului. Sticla făcu astfel încounjurul calei avionului până se goli.

– For the guys you saved, fu concluzia lui Matt, scoţând o sticlă de bourbon. This one is on me, spuse el înmânând sticla Honvedului…

Plimbări

”Rucsac”

”Rucsac”

Piatra Șoimului, jud. Neamț.

Camionul opri brusc și se auzi o ușă trântită.

– Fazekaș, Bela și Bulz, la mine! se auzi vocea civilului. Era prietenul șefului, care apleca urechea la sfatul lui, așa că era bine să nu comenteze. Săriră din camion. Nu aveau voie cu bagaje, era ordinul, ci numai ce puteau sa ia in buzunare sau în mână. Singurele arme ce le aveau erau baionetele.

– Șefule, ne vedem peste 3 zile. Dacă nu, înseamnă că suntem într-o belea majoră, spuse el rânjind. Da’ sper să-ți aduc berbecii ăștia întregi și sănătoși, cel puțin la fizic.

– De ce nu și la cap? întrebă Mullahul.

– Pe mine dacă mă mușcă un câine, turbează, spuse civilul. Gata flăcăi? La drum, ca ne prinde ploaia!

* * *

Prima noapte o petrecuseră într-o stână părăsită. Totul fusese ok până civilul ochise un ghem de sfoară uitat într-un colț. Se dusese afară, tăiase trei bucăți de lemn și mai cotrobăise printr-un colț, de unde scosese o bucată de prelată zdrențuită.

- Bulz, ia foaia aia de cort și treci încoa’, zisese el cu voce moale. Din cele trei bucăți de lemn apăruse un cadru triunghiular legat cu sfoară, în vărf avănd prinse două bretele din prelată fixate la bază cu bucăți de sfoară. PET-urile pe care-i pusese să le adune pe drum fuseseră spălate, umplute cu apă de la izvorul de lângă stână, înfășurate în foaia de cort și legate de cadru.

- Fazekaș, pune-l în spate și vezi dacă e ok, spuse el.

- E ok, domnu’, spuse lunetistul. Da’ unde ați învățat să faceți de-astea?

- Mai umblă omu’ prin lume, flăcăule, spuse civilul zâmbind. Hai să mergem…

* * *

- Bulz, unde-i nordul? întrebă civilul dintr-o dată.

- Ce ziceți, domnu’? întrebă mezinul grupului.

- Unde-i nordul? De unde știm noi că mergem bine și că nu ne-am rătăcit?

- Păi…

- Bela, unde-i nordul?

- În dreapta, domnu’, zise ungurul cel mut. În stânga e soarele, și acolo-i sudu’, am învățat la geografie când eram copil. Noi trebuie să mergem spre apus, spre Ardeal, deci dacă suntem cu spatele spre Moldova, de unde răsări soarele, e clar că acu’ tre’ să-l avem în stânga, nordu’ e în partea ailaltă, deci e în dreapta. După ceasu’ meu e 1 ziua, așa că avem soarele în stânga și nordu’ în dreapta. Mergem bine, domnu’.

- Bravo flăcăule, bravo. Cu tine iese omu’ la liman. Ce-ai făcut până să intri în armată?

- Am fost țapinar, domnu’, spuse liniștit Bela.

- Ar fi trebuit să faci o facultate, că te duce capu’ mai bine decât pe mulți din țara asta, baiatule…

- Am vrut, domnu’, da’ ai mei sunt bătrâni și n-am avut bani prea mulți niciodată. De-aia m-am dus la pădure să muncesc… Am luat bacalaureatu’, da’ mai departe, de unde?

- Las’ că-ți punem o vorbă bună la șefu’ să te ajute. Ar fi mare păcat să nu faci o școala, că ești băiat deștept.

- Mulțumesc domnu’, zise soldatul zâmbind.

* * *

A doua noapte o petrecuseră la cort. Adică luaseră doi foi de cort și le prinseseră în nasturi, fabricaseră un cadru din trei crengi cu spatele la un trunchi căzut și astfel încropiseră un adăpost suficient de mare pentru toți patru. Bela îl luase pe Bulz să adune ciuperci, iar civilul și Fazekaș se duseseră după lemne. Reveniseră și cu câteva brațe de cetină și de ferigi pe care le puseseră în cortul improvizat. A treia foaie de cort întinsă peste ele definitivase patul pe care dormiseră. Când juniorii grupului se întoarseră cu câteva ciuperci mari, Bulz întrebase:

- Domnu’, da’ de ce ați pus frunze sub foaia de cort?

- Niciodată să nu dormi pe pamântu’ gol, flăcăule. Vara nu dormi bine, că te răcești, mai ales dacă e umed. Iarna poți să mori prin hipotermie, că îngheți mai repede. Întotdeauna te bagi într-un loc adăpostit de vânt și ploaie și pui ceva izolație între tine și pământ. Și niște cartoane sunt bune, dacă n-ai altceva, dar dacă ești în pădure ai ferigi și cetină sau frunze. În cinci minute îți strângi un strat până la genuchi și pe ăla dormi boierește. Știi care-i prima obligație a soldatului, nu?

- Care?

- Să se ajute singur, spuse civilul zâmbind.

* * *

A treia zi începuse ploaia. După un sfat scurt, în care se hotărâse că vor continua drumul, Fazekaș scosese un sul de saci mari de gunoi din buzunar și dăduse fiecaruia câte unul. În două minute, folosind baionetele, tăiaseră deschizături pentru cap și mâini și îmbrăcaseră sacii pe post de impermeabile de ploaie. Mulțumit, civilul săltă rucsacul improvizat în spate și o luară la picior.

Găsiseră un drum forestier și, după o scurtă consultare a busolei, îl urmară la vale. După vreo două ore, Fazekaș le arătase un indicator pe care scria ”Ocolul Silvic Tarcău, District II Ața”.

– În trei ore ajungem la Dămuc, apoi încă două până la Bicaz Chei, unde ne așteaptă camionul, spuse el. Ce ziceți, ajungem acolo înainte să ne-ajungă întunericul?

– Hai noapte, hai, spuse civilul făcându-i pe toți să zâmbească. Și se așternură la drum.

* * *

Camionul îi aștepta în fața unui magazin alimentar. Mullahul îi privi cum se apropiau și spuse:

- Nu păreți prea șifonați. Să înțeleg că v-a plăcut plimbarea?

- Șefule, când mai faci o treabă de-asta să știi că-s amator, spuse civilul. Zâmbetele largi ale celorlalți fură un răspuns mai mult decât suficient.

- Hai sus și să mergem acasă, spuse ofițerul urcând în camion.