Ghiocei

Ghiocel

Ghiocel

Dragii mei cititori, cu ocazia frumoasei zi de Dragobete, azi vom discuta despre cele mai delicate şi mai frumoase flori, anume despre vestitorii lu’ primăvara, anume ghioceii. Pentru că, nu-i aşa, iarna nu-i ca vara şi turismu’ pe coclauri mai nebătute aduce multe belele, pe lângă satisfacţii nebănuite.

Ca să scurtăm coada vulpii, pe la începutul anilor ’90, serioasa seră Schweizerischen Munitionsfabrik din elegantul târg helveţian Thun (unde mai salăşluiesc ceva producători de jucărele, un bun exemplu fiind fabrica de cutii Brugger & Thomet) a scos primul model de ghiocel, numit extrem de plastic SM-EOD 20, la mare modă printre cei ce curăţau la începutul anilor 2000 pădurile yugoslave de ceea ce tehnic se numesc UXO (UneXploded Ordnance – muniţii neexplodate) şi ERW (Explosive Remnants of War – rămăşiţe explozive ale războiului), adică, mai pre româneşte, mine de teren şi muniţii abandonate. Pentru necunoscători, procedura cea mai simplă şi mai sigură pentru rezolvarea unui incident specific izolat este descris de acronimul BIP (nu vă gândiţi la prostii, traducerea este „blown in place” – deci distrugere pe loc, de preferinţă folosind un cartuş de exploziv de 100g, aşezat în sau aproape în contact cu obiectul ce trebuie neutralizat). Ghiocelul nostru, ce căpătase între timp şi un frate mai mare, numit SM EOD 33, a fost conceput ca un mijloc simplu de folosit pentru distrugerea oricărui material exploziv, folosind o încărcătură cumulativă de foarte mici dimensiuni (lungime 50mm, diametru 24mm, greutate cu tot cu tripod 72g, greutatea masei explozive 11,5g), cu o capacitate de penetrare de 55mm era capabil să distrugă low order (deci fără explozia propriu zisă a obiectului) orice mină antipersonal. SM EOD 33 era destinat distrugerii proiectilelor de artilerie şi a bombelor de mici dimensiuni. Mai târziu, pe baza aceluiaşi principiu (încărcătură cumulativă modulară), au apărut SM EOD 67, SM EOD 130 şi SM EOD 190, ce puteau fi folosite şi la distrugerea drumurilor, pistelor de aterizare, a depozitelor de carburant şi muniţii, precum şi pentru distrugerea bombelor de mari dimensiuni. În 2007 fabrica din Thun, ce aparţinea de RUAG Land Systems Warhead Division, a fost vândută celor de la SAAB Bofors, produsele fiind în ofertă până în 2012 când au fost retrase.

SM EOD 20 - secţiune

SM EOD 20 – secţiune

În 1985, apărea în perfidul Albion o mică firmă, creată de unul din cei mai trăzniţi specialişti în explozive din lume, cunoscut în branşe drept Uncle Syd. Sydney Alford, ajutat de fiul său, Roland Alford, a revoluţionat lumea explozivelor prin folosirea inovativă a efectului Monroe. Produsele firmei Alford Technologies constau din simple recipiente din plastic, ce pot fi încărcate cu orice exploziv aflat la îndemână, de la plastice de tip C4 sau Semtex şi până la artizanale de tip ANFO, şi pot fi „căpăcite” cu diverse module din tablă de cupru sau aluminiu, ce le transformă în dispozitive cumulative „clasice” sau de tip EFP (explosively formed penetrator) ce pot penetra ziduri, uşi, carcase blindate, chile de nave, pot secţiona cabluri de diverse grosimi (incluzând cabluri de ancorare grase de 6-10 cm), având o siguranţă în exploatare deosebit de bună, încărcăturile putând fi umplute de către utilizator înainte de misiune sau la locul faptei. Unul dintre cele mai cunoscute produse ale firmei se numeşte Krakatoa, după vulcanul ce a distrus o insulă indoneziană în 1883, şi este o încărcătură modulară simplă de tip EFP ce poate distruge tancuri sau alte vehicule de la 20 de metri depărtare.

Krakatoa

Krakatoa

Anul Domnului 2016, când orice idiot (a se citi „om cu idei constructive„) îşi poate băga nasu’ într-o piesă clasică a literaturii ca Fundamentals of Shaped Charges de Zukas şi Walters, pentru a învăţa să calculeze o încărcătură cumulativă, apoi poate folosi o aplicaţie online ca TinkerCAD pentru a proiecta dispozitivul şi piesele în sine, poate „tipări” fişierul de tip .STL rezultat la o imprimantă 3D (cea mai bună ofertă, Prusa I3 – 655 euro + 18 euro transportul spre România) sau online, cu un cost de 10-15 euro pe 3Dhubs.com, din ABS (plasticul ordinar din care sunt făcute bidoanele de şampon), cele mai mari probleme fiind găsirea unei surse de tablă de cupru şi încărcătura explozivă în sine.

Desen tehnic

Desen tehnic

La final, spălaţi-vă ochii: