Cap. 1: Deschiderea

Barrett M107A1

Barrett M107A1

Odessa – 2 luni înainte

Blondul îşi privi adidaşii. Apoi privi pe cel dinaintea lui. I se păru o enormitate.

– Blondule, arăţi ca olteanu’ când a văzut girafa, zise Bărbosu’.

Era una dintre poantele preferate ale Bărbosului. „Aşa ceva nu există” spusese olteanul când a văzut girafa. Erau pe strada Mala Arnăuţkaya în Odessa, celebră pentru talciok-ul său. Pe vremea URSS-ului se spunea că nu există marfă pe lumea asta care să nu fie găsită în talciok-ul de pe Mala Arnăuţkaya. Blugi, casetofoane Sony, televizoare color, ţigări de toate felurile, cafea, whisky, chiar şi arme, totul se găsea aici. Singura chestie care se schimbase de atunci era creşterea exponenţială a ofertei. Bărbosu’ se întoarse spre cel din spatele tarabei:

Davai dva Makarovki, cetâre magazinki i cetâre banki patronkii, pojalusta. Skolko stoit?

Dva sto euro. Ok?

- Ok. Spasiba,  spuse Bărbosu’ după ce primi marfa: două pistoale Makarov, patru încărcătoare şi patru cutii de muniţie 9x18mm. Umplu încărcătoarele, înfipse câte unul în fiecare pistol şi întinse un Makarov şi un încărcător de rezervă Blondului.

– Presupun că n-ai armă la tine, nu? Cum dracu’ vrei tu să arăţi a blatnoy fără armă la tine?

– Ce înseamnă blatnoy? Întrebă iritat Blondul

– Şmecheraş, răspunse sec Bărbosu’.

Blondul se uită la Bărbos. Nu-i ştia numele, doar faptul că era un civil ce avea prostul obicei de a se ivi în cele mai nasoale situaţii, a încurca mai rău lucrurile şi a dispărea într-un nor de fum. Dar, după dispariţia sa lucrurile se rezolvau ca de la sine. Circulau zvonuri multe, dar nimic nu era sigur. Era un tip cu multe talente, care cunoştea multă lume şi rezolva lucruri pe tăcute. Nu purta barbă decât când era nevoie, când apărea câte ceva de rezolvat prin Şaormerie, după cum numea el ţările arabe. Un tip de înălţime medie, solid, blond închis. Tipul clasic de european, acasă oriunde, indiferent dacă era Buenos Aires, Los Angeles, Stockholm, Cape Town, Moscova sau Budapesta. Acasă aici, în talciok-ul din Odessa. Îmbrăcat în nişte pantaloni gri cu buzunare multe, un tricou bleumarin, o jachetă în două nuanţe de gri şi nişte ghete de munte, Bărbosu’ arăta ca un fost militar.

Blondul încercă să ghicească, nu era FOS, dar ceva Vânători de Munte, paraşutist, cercetaş. Zvonurile ziceau că fusese legionar sau că era evreu şi fusese în armata israeliană. Se cunoşteau de 2 ani, se întâlniseră prima dată după ce Bărbosu’ se întorsese acasă după ceea ce se numea în folclorul „băieţilor veseli” Operaţiunea Rabla – se dusese după un prieten doctor în Irak, în timpul ofensivei iraniene doar cu o Toyota Hilux modificată şi 2 tipi după el. Penetrasera graniţa turco-irakiană, merseseră o noapte întreagă pe drumuri de munte şi reveniseră după 24 de ore cu omul lor şi cu o mitralieră DShK montată pe rollbar. O demontaseră în faţa postului vamal turcesc, aruncaseră Kalaşnikov-urile şi trecuseră graniţa. Se zvonea că mai aduseseră şi pe alţii,  cei doi doctori peticiseră şi scoseseră la liman o echipă străină. Zvonuri erau multe dar nimic confirmat.

– Hai să ne mişcăm, spuse Bărbosu’ şi îl trase spre ieşirea din bazar.

Scoase din buzunar nişte chei şi apăsă butonul unei telecomenzi. Lângă ei, piui un Land Rover Discovery cu numere moldoveneşti. Bărbosu’ îi făcu semn să urce, demară şi îi spuse:

– Ia GPS-ul şi programează-l pentru strada Lenin, Sevastopol. Mergem în vacanţă, ce bidonu’ meu!

        *

Călătoria lipsită de incidente se sfârşi în faţa unui hostel de tineret din Sevastopol. „Funny Dolphin” citi el pe firmă. Bărbosu’ îi intinse un pachet pe care blondul îl băgă în rucsac.

– Ai două săptămâni să cunoşti portul ăsta ca pe palma ta. Distanţe, vânt. Mişcări de nave. Rute de scăpare. Tot. Viaţa ta depinde de asta. Panimaieşi?

 *

Intră înăuntru şi ceru un pat. Recepţionera indiferentă îi intinse o cheie, Blondul plăti şi plecă. În cameră desfăcu pachetul primit. Înăuntru erau un telemetru laser şi un anemometru.

„Băga-mi-aş,” gândi el,”sunt observator de lunetişti”.

 *

Cu două zile înainte de termen primise un SMS, o adresă din împrejurimi. Întâlnirea era fixată în ultima lui zi de şedere în Sevastopol, la ora 14. Se înfiinţă la ora cerută, apăsă butoanele interfonului şi fu admis înăuntru. Femeia care-i deschise uşa părea scoasă dintr-un film porno: înaltă, brunetă, ochii negri, o mongoloidă superbă cu sâni cat pepenii. Blondul se gândi că purta cel puţin cupa E.

– Când termini de salivat după Olga poate te dai aproape să mai stăm la o palavră, se auzi o voce cunoscută. Bărbosu’ era prezent.

*

Chişinău – 4 săptămâni înainte

Blondul îl privi pe Bărbos cum iese din clădirea Poştei Centrale.

Avea în mână un pachet destul de voluminos, pe care-l căra cu dezinvoltură. Se urcă în dreapta şi îi făcu semn să demareze. Ştia unde merg: spre talciok-ul din Odessa. Pe drum, Bărbosu’ desfăcu pachetul. Scoase din el două pistoale Glock 19 cu amortizoarele aferente, 10 cutii de cartuşe cu glonţ expandabil, 4 încărcătoare de rezervă, 2 Glock-uri 26, acte false şi bani. Lei moldoveneşti şi euro. Primi un buletin, un permis de conducere şi un paşaport, toate purtând stema Republicii Moldova. Actele îl identificau drept Vladimir Mironov din Cahul.

–  Cine dracu’ a găsit numele ăsta? Întrebă Blondul iritat.

–  Eu, spuse Bărbosu’. E un tip…, esti aproape la fel de enervant ca el, de-aia te-am botezat aşa.

– Of, fir-aş al dracu’! Nu te mai întreb nimic…

 *

Odessa – 3 săptămâni înainte.

 Vizita în talciok fusese fructuoasă. În portbagajul Land Roverului stăteau cuminţi nişte cutii măricele. Blondul se gândi că aveau destule electrocasnice ca să doteze o bucătărie măricică. Bărbosu’ sforăia pe bancheta din spate, ştia că nu trebuia să-l deranjeze până la Sevastopol.

 *

Sevastopol – 2 săptămâni înainte.

Blondul stătea cu ochii în monitorul laptopului. Nu-i venea să creadă. Ştia ce şi cum de la început, dar nu credea că se poate întâmpla aşa ceva. Laptopul era, de fapt, un multiplexor de semnal ce transmitea pe internet datele unei staţii meteo automate şi a câtorva camere video montate pe blocurile din jur. Staţia meteo o amplasase cu Bărbosu’ în 15 minute pe un chioşc de ziare la intersecţia dintre Lenin şi Lermontov, pozând în depanatori ai societăţii de electricitate.

Davis Instruments Vantage Vue, preţ de catalog 389 dolari, cumpărată de la WestMarine.com, era alimentată cu baterie solară, independentă şi wireless. Laptopul era un Panasonic ToughBook 53 ce putea transmite folosind 3 conexiuni internet separate, un cablu şi două acces point-uri nesecurizate din vecini. Se duse la frigider şi îşi luă un bidon de apă minerală, aducându-şi aminte cât îl luase Bărbosu’ la mişto cu privire la cutia în care el crezuse ca e un mixer. Era staţia meteo, de fapt.

 *

Sevastopol

Camerele de televiziune amplasate pe terasa Universităţii din Sevastopol transmiteau lumii întregi imagini ale portului militar. Negocierile eşuaseră. Se spunea că Ucraina se pregăteşte de război, împotriva României şi împotriva NATO.

 *

  Fregata Hatman Sahaydacny, număr de bord U130, mândria flotei Ucrainei şi nava ei amiral, era gata. La bordul ei, salutând mulţimea, echipajul stralucea de mândrie. Plecau să se pregătească pentru un război ce nu mai venea. Se zvonea că românii se obrăzniceau, aşa că flota ucraineană le va da o lecţie, cu tot NATO lor cu tot.

 *

   Bărbosu’ ridică cutia şi o puse pe comoda de lângă pat. Era aproape goală, aşa că luă capacul şi o închise. Atenţia blondului fu atrasă de o înscripţie de pe capacul cutiei: „Raunfoss NM140 – Nammo AS”.

„La dracu’,” gândi el, „welcome back to Kandahar, Bărbosule. Ai chef sa-i rupi, nu?”

Ştia deja ce era în geanta cea neagră. Nu ştia încă ce avea de gând Bărbosu’ să facă.

 *

   La bordul fregatei, comandantul flotei se întreţinea cordial cu comandantul, în prezenţa ofiţerilor superiori ai navei. Sifleea dădu semnalul pentru aranjarea marinarilor în formaţie de paradă, iar toată lumea se răsuci spre tribord, pentru a saluta mulţimea strânsă în faţa Universităţii şi a Comandamentului Marinei Ucrainei. La pupa, câţiva marinari alimentau elicopterul ce-l va duce la ţărm după ce fregata va ajunge în larg.

 *

  Bărbosul desfăcu geanta şi scoase piesele, aranjându-le pe masă. Dură nu mai mult de 20 de secunde să asambleze arma, un Barrett M107A1. Ridică primul încărcător, iar vârfurile roşii-verzi ale gloanţelor îi aduseră aminte Blondului de rachetele PG7V de producţie chineză ale talibanilor. Clănţănitul metalic sec al închizătorului îl aduse la realitate. Erau în Sevastopol, pe strada Lenin, la etajul 4 al unui bloc anonim, privind nava amiral a Ucrainei cum gira ca să iasă din golful Pivdenna. Bărbosu’ stătea în spatele unei puşti imense, de calibrul .50, încărcată cu ceea ce ei numeau în glumă „picamere”, gloanţe ce puteau distruge orice.

 *

– Distanţa până la catargul principal? Întrebă Bărbosul.

– Opt sute şaizeci şi cinci de metri, răspunse Blondul, ridicând la ochi binoclul.

„Elveţienii ăştia fabrică nişte scule extra” gândi el, cu ochii înfipţi în binoclul Vectronix Moskito.

– Vânt?

– Patru metri pe secundă, Vest. Îl ai fix din spate.

Staţia meteo automată wireless amplasată pe chioşcul de ziare de la intersecţia cu Lermontova îşi făcea datoria. Blondul se mira cum dracu’ o staţie de 400 de dolari, cumpărată pe internet putea să fie atât de utilă…

 *

  Sirena navei dădu semnalul de începere al ceremoniei. La unison, sirenele celorlalte nave din port îşi uniră vocile într-o hărmalaie de nedescris. Într-o fracţiune de secundă, în locurile unde erau amiralul şi comandantul navei rămaseră doar nişte bucăţi de carne. Alţi doi ofiţeri superiori dispărură într-o explozie roşietică, iar pe puntea din faţă câţiva marinari fură făcuţi bucăţi….

 *

  Bărbosu’ consumase 5 din cele 10 cartuşe din încărcător, ajustă un pic traiectoria şi trase două focuri. Elicopterul Ka-27 Helix al navei izbucni în flăcări. Blondul îşi dădu seama ce voia să facă Bărbosu’: să folosească conductele de alimentare pentru a provoca un incendiu în interiorul navei. Bărbosu’ mai trase un glonţ în antena radarului şi apoi ultimele două gloanţe loviră cupola Kaştanului antiaerian din babord. Schimbă încărcătorul, ochi cu grijă baza turelei tunului de 100 mm şi trase trei focuri.

– Asta ar trebui să blocheze tunu’ ală nenorocit, spuse el. Şi acum, ce-i mai bun la urmă!

Blondul îl întrebă:

– Ce faci?

– Tuburile lans-torpile, puştiu’, explică Bărbosu’. În marea majoritate a cazurilor, sunt încărcate. Şi torpilele alea merg pe amestec de kerosen şi perhidrol 98%. Hai sa vedem ce putem face cu ele, nu esti curios? Poate repetăm faza de pe submarinu’ Kursk!

Trei gloanţe perforant-exploziv-incendiare loviră tubul din babord. Primele două păreau să nu fi avut nici un efect, dar următorul declanşă iadul pe Pământ, o explozie dublă se alătură celei de la pupa, iar nava începu să se încline uşor. Trase restul de 4 gloanţe în diversele antene radar ale navei, dar adevărul e că nu mai contau. Nava începea să se scufunde.

– Valea, zise Bărbosu’, adună tuburile cât de repede posibil!

Începu să demonteze arma şi s-o pună în geanta de transport.

Blondul adună tuburile, le numără rapid, 2 încărcătoare, 20 de tuburi, le băgă în rucsacul său, ridică o staţie radio spre buze şi spuse un singur cuvânt: „Venim”. Verificară apartamentul rapid, ieşiră calm şi coborâră scările. La ieşirea din bloc li se alătură un tip solid, cu codiţă şi MP9 cu amortizor, ce stătuse ascuns, şi toţi trei urcară într-un Volkswagen Golf. La volan o recunoscu pe Olga. Bruneta demară calmă şi verifică oglinda retrovizoare.

–  Cât a durat? Întrebă ea.

–  90 de secunde, răspunse Bărbosu’.

–  Mai mult decât îl ţinea pe fostul meu, spuse ea zâmbind poznaş.

 *

Maşina îşi făcea drum pe străduţele lăturalnice, bruneta îşi ţinea ochii pe GPS-ul pe care era marcată ruta de scăpare pe care o învăţase pe de rost. Opriră în faţa unei case de la periferia Sevastopolului, Bărbosu’ şi bruneta coborâră, iar tipul cu codiţă şi Blondul îşi continuară drumul. Urmau câteva zile de stat calm, gândi el, ca lucrurile să se liniştească, iar el şi Bărbosu’ îşi vor croi drum spre casă unul câte unul.

Va urma