AK şi derivate

Doamnelor, don’şoarelor şi domnilor, mulţumită lui Alex Jessup, flăcăul de la care am primit poza cu care vă spălaţi ochii pe frontal, vom vorbi azi despre dotarea mult mai bună decât se crede în materie de arme uşoare a Armatei Române, şi anume despre armele Kalaşnikov, precum şi ce se poate face pentru a le face mult mai eficiente si mai letale.

Ce se ştie despre AK şi derivatele sale? Este cea mai răspândită armă de asalt, produsă în mai mult de 100 milioane de exemplare, o armă folosită de armate regulate, grupări paramilitare, organizaţii teroriste şi nu numai, o armă uşor de folosit, puternică şi extrem de fiabilă.

Armata Română are în dotare arme de producţie autohtonă, considerate de mulţi utilizatori printre cele mai bune modele, datorită fiabilităţii şi solidităţii excepţionale. Aprecierile vin mai ales din partea utilizatorilor profesionişti, un contractor american cu vechi state de servici în Irak şi Afganistan spunând:

„Out of all the AK’s here in Iraq the Romanian AK’s are far superior to all others I have used. I tested 6 Romanian AK’s by firing thousands of rounds through them every week and then storing them in a damp conex over a 6 month period without a single cleaning and they still ran like new.

Those Romanian AK’s are still going to this day [coming up on 8 months without cleaning]. Even more impressive some of the Romanian AK’s I use and test were made as far back as 1961.

So if you are working in Iraq and you have a choice, get your hands on Romanian made AK’s”

Articolul complet aici.

Uşurinţa de utilizare a AK-ului, pe de altă parte, se explică prin numărul mic de operaţii necesar pentru demontare/curăţare/remontare (9, spre deosebire de armele americane M16, ce necesită 16 operaţiuni distincte) precum şi printr-un motiv mult mai puţin cunoscut, legat de biomecanica corpului omenesc. Neştiut de consumatorii de Taraf TV, în condiţii grele de mediu (frig puternic/hipotermie, rănire/durere extremă) şi/sau de stress puternic, corpul uman îşi reduce gradul de fineţe a reacţiilor psihomotorii, astfel încât mişcările musculare sunt limitate la cele grosiere (mişcări ale picioarelor, mâinilor), cele fine (ale degetelor) precum şi simţul tactil fiind anihilate. Astfel, AK-ul, ce poate fi dezasigurat şi armat cu podul palmei sau chiar cu piciorul (mânerul portînchizătorului permiţând aceasta) este net superior armelor de tip M16, ce au butoane de control ce pot fi acţionate cu degetul, iar mânerul de armare necesită folosirea a două degete pentru deblocare şi armare.

Mai jos aveţi ceea ce un grafician american de jocuri şi-a imaginat că ar fi absolut suficient pentru o gaşcă de contractori hârşiţi în ale războiului, anume versiunile „uşor tunate” ale pistolului mitralieră, puştii semiautomate cu lunetă şi puştii mitraliere de tip Kalaşnikov.

AK337

O încercare a unei mici firme ruse de a modifica un AK74 a dus la bijuteria de mai jos, la un cost estimativ de 200 dolari pe armă:

AK74 by Zenit

AK74 by Zenit

Acelasi model, cu lunetă şi amortizor

Acelasi model, cu lunetă şi amortizor

Modificările ce pot fi făcute pentru a aduce la zi armele din dotarea României cuprind, ca prim pas, un uluc cu şină Picatinny pe tubul de gaze, pentru a putea monta un sistem optic de tip reddot, unul dintre cele mai populare modele fiind Aimpoint MicroT1. Montarea unui uluc cu 4 şine Picatinny oferă posibilitatea de instalare a unor mânere frontale ergonomice, a unui bipod, a lanternelor tactice şi laserelor de ochire. Folosirea unui mâner modular/bipod de tip GripPod va simplifica şi mai mult utilizarea armei, acesta fiind un dispozitiv 2-în-1 extrem de uşor şi de solid.

GripPod montat pe un M249

GripPod montat pe un M249

Unul dintre cele mai neglijate subansamble la modelul AK este mânerul pistol, considerat a avea o ergonomie scăzută, aşa că acesta este următoarea piesă ce va fi schimbată cu un model cu spaţiu de depozitare în care se pot depozita un kit de curăţare ca “tubuleţul” standard şi un bidonaş conform de ulei, un micro kit de tip Otis sau un set de două baterii de tip AA, necesare sistemului de ochire.

Ak Grip by Magpul

Ak Grip by Magpul

Patul de umăr este preferabil a fi rabatabil, pentru toate trei armele, pentru a uşura transportul şi depozitarea armelor, având posibilităţi de ajustare a lungimii şi a înălţimii, prin folosirea tălpilor şi a obrăzarelor din cauciuc de diferite dimensiuni, mai ieftine şi mai uşoare decât un sistem mecanic de reglaj.

Sistemele de ochire mecanice pot fi upgradate prin folosirea de puncte de vopsea fosforescentă sau sisteme cu buline de tritiu pentru ochire pe timp de noapte, ataşate permanent, în locul vechilor sisteme detaşabile. Luneta PSL-ului va păstra sistemul lateral de montare (extrem de practic, permiţând folosirea sistemului mecanic în caz de avarie), dar poate fi înlocuită cu un model actualizat, cu putere variabilă, de 3-9x, ce va duce la mărirea flexibilităţii de utilizare în condiţiile variabile ale câmpului de luptă.

Nuca/piuliţa de la gura ţevii şi ascunzătorul de flacără al PSL-ului pot fi înlocuite cu o frână de gură/ascunzător de flacără compatibil cu un amortizor de sunet, dispozitiv din ce în ce mai folosit de armatele moderne, zone cu operaţiuni preponderent urbane ca Irakul necesitând o protecţie sporită a militarilor proprii, ce se poate asigura şi prin reducerea semnăturii sonore specifice. În pozele următoare sunt prezentate 2 modele ruseşti, PBS-1 folosit la armele AK încă din anii ’70 şi amortizorul puştii cu lunetă VSS, ce foloseşte muniţie subsonică de 9x39mm:

AK cu PBS-1

AK cu PBS-1

PBS demontat

PBS demontat

Amortizor VSS Vintorez

Amortizor VSS Vintorez

Pentru confortul soldatului, o curea de purtare modulară şi ergonomică, din nylon, ce oferă multiple configuraţii de purtare, poate fi un accesoriu extrem de util.

Această listă de modificări, ce păstrează structura de bază a armei neatinsă, poate fi realizată la un cost foarte modic, aducând legendarul Kalaşnikov românesc la nivelul de ergonomie cerut de un soldat modern.

Surse fotografii:

– Alex Jessup.

– Karden Blogspot.

Infanteria care nu mai e infanterie

Dragii moşului, privind în frumoasa ţară a Afganistanului, loc mirific plin de pietre, câmpuri de mac, mine antipersonal şi talibani, vom observa că se pregătesc să trimită acasă cu coada între picioare a treia putere mondială, supertehnologizata armată americană, după ce acum 100 şi ceva de ani i-au expediat pe englezi iar acum 30 de ani pe sovietici, arătându-le degetul mijlociu la toţi.

Ce au, de exemplu, în comun afganii cu vietnamezii sau somalezii? Sunt rase diferite, culturi diferite, religii diferite. Sunt ţări considerate corupte, sărace, cu oameni needucaţi, fără putere militară în sensul clasic al termenului. Deci, ce au ăştia de trimit armate după armate, care mai tehnologizate şi mai avansate, acasă cu coada între picioare?

 Simplu, au oameni mai buni. De la soldaţii tălpaşi la conducători, „needucaţii” somalezi, afgani, vietnamezi sunt războinici de o calitate mult mai bună decât americanii, englezii sau francezii.

Tălpaşi

Tălpaşi

De ce zic asta? Deoarece, pentru a câştiga un război, o parte trebuie să învingă. Şi asta înseamnă ocupaţie, „pacificare” şi control politic. Cea mai potrivită categorie de forţe pentru treb’şoara asta e infanteria. Pentru că, oricâte tancuri, oricâtă artilerie, oricâte avioane ai avea, totul se decide pe ultima sută de metri din teren. Locul soldaţilor şi al subofiţerilor, nu al generalilor.

Dacă se face o comparaţie între un soldat vestic, crescut în oraşe, educat cu internet şi Xbox, îndopat la McDonalds şi un păstor afgan crescut în munţi, tot timpul la pândă ca sa nu piardă o oaie şi hrănit cu te miri ce, odată la câteva zile, balanţa va înclina pentru cel de-al doilea ca material mai bun pentru un infanterist. Capacitatea naturală de a se orienta în teren, cunoaşterea detaliată a reliefului local, adaptarea la condiţiile de mediu, capacitatea de a citi o urmă de animal sau de om, precum şi adaptabilitatea superioară îl vor face pe păstor un soldat mult mai bun decât va fi vreodată un „vestic”. Cu simţurile tocite de viaţa între betoane, cu o inteligenţă condiţionată de un sistem de învăţământ cu anumite obiective, adolescentul „civilizat” transformat în soldat de un sistem militar creat pentru a scoate pe banda oameni instruiţi la un standard minim de pregătire se va baza întotdeauna pe o putere de foc superioară pentru a învinge.

HinduKush? Caucaz? Sau Retezat?

HinduKush? Caucaz? Sau Retezat?

O „armată” slab tehnologizată, fără resurse materiale, se va baza întotdeauna pe ingeniozitatea şi inteligenţa oamenilor săi. Oameni crescuţi de generaţii în munţi, păduri, deşerturi, jungle, perfect adaptaţi condiţiilor locale, capabili de a se orienta instinctiv, „citind” soarele, stelele, vântul şi natura din jur, capabili să se ascundă oriunde, să parcurgă distanţe mari pe jos, fără mijloace mecanizate, rezistenţi la frig, arşiţă, ploi, foame şi sete, adaptând la nevoile lor mijloacele existente, utilizând tehnici şi tactici „asimetrice” adaptate în permanenţă la situaţia de moment, fără a avea nevoie de control şi îndrumări „de sus”. Scopul nu e de a învinge o armată, ci de a o face să „arunce prosopul”, să tragă concluzia „îmi bag picioarele, mă duc acasă”. Vietnam, Somalia şi Afganistan stau mărturie.

Unealta cea mai folosită.

Unealta cea mai folosită.

Aruncată în luptă, o armată „din lumea a treia” va recurge la lovituri rapide şi precise, folosind suportul populaţiei locale ca informatori, ambuscade asupra căilor de comunicaţie, raiduri asupra posturilor de poliţie, a bazelor militare, înlocuind blindajul armatelor vestice cu viteza, considerată un mijloc de protecţie mai bun, folosind pentru aceasta mijloace tehnice simple şi multifuncţionale ca motociclete (pentru cercetare), camionete uşoare de teren (mijlocul principal de deplasare şi lovire, transportor de trupe, automitralieră, sistem de lansare a rachetelor nedirijate şi dirijate, antitanc, antiaeriene), camioane medii de 2,5-5 tone capacitate (la fel ca înainte, cu posibilitatea suplimentară de a transporta un sistem multiplu de lansare a rachetelor de tip BM-21 Grad) şi având în dotare arme uşor de folosit, precum puşti de asalt Kalaşnikov, arme cu lunetă, mitraliere universale (de tip RPK, PK, MG3 sau FN MAG58) şi grele (M2, DShK sau KPV), mortiere de 60, 81/82 şi 120 mm, lansatoare de rachete antitanc de tip RPG7, Fagot, Konkurs, Milan sau Maliutka, rachete antiaeriene de tip MANPAD (Strela, Igla, Stinger), mine antipersonal şi antitanc, dispozitive explozive improvizate (IED-uri), precum şi sisteme multiple de artilerie reactivă de tip Grad. Acestea din urmă pot nivela în câteva secunde o localitate de câţiva kilometri pătraţi şi vor pleca mai departe.

Carul de luptă al lumii a treia

Carul de luptă al lumii a treia

Conduse de oameni inteligenţi şi carismatici, adesea cu pregătire militară formală şi de foarte bună calitate (Mohhamad Farrah Aidid, şcolit la Roma şi la Academia Militară Frunze de la Moscova, Jonas Savimbi, antrenat in Academia Militară a Chinei, Dzhokhar Dudayev, fost general în aviaţia Armetei Roşii), cunoscători ai psihologiei adversarului, armatele extrem de mobile ale Lumii a Treia vor pune extrem de multe dificultăţi sistemului militar vestic, având cele mai multe şanse să-l învingă.

- Sweeper -