Loadout: scout/tracker

SweeperDragii moșului, azi vom discuta despre ce se poarta prin buzunare si nu numai când unul din membri Hoardei o ia la picior, urmărind ceva elemente burgheze și destabilizatoare. Cum ziceam si altă dată, una e să fii capră de munte și alta să fii măgar de tracțiune.

Deci, continuând ceea ce discutam mai devreme, astăzi vom discuta despre ce cară un cercetaș cititor de urme pe el ca echipament cât de cât standard. Pentru cine nu știe ce-i ăla un cititor de urme, v-am lămurit aici, nu mai repet. Cercetașul, prin definiție, va trage cu ochiul la rufele murdare ale vecinilor rușinoși, ce vor căuta să-l împiedice. Pentru a îndeplini misiunile încredințate, va trebui să aibe un minim de echipament. Cerințele pentru echipament sunt greutatea redusă, confortul și durabilitatea. Greutatea redusă va duce la un consum redus de energie, o viteză sporită și la menținerea unei vigilențe sporite, produsă de faptul că oboseala se instalează mult mai greu.

Pe căprării:

1. Arma principală: așa cum se vede în poză, preferatul meu e un AK. Motive: oriunde pe această planetă sunt 90% șanse să mă împiedic de unul, de la care să iau muniție (cu tot cu încărcător), și, eventual, piese de schimb.

0905200914b2. Armă secundară: un pistol, preferabil un compact de 9x19mm (Glock 19, SIG P229 / 2022 / M11A1, etc.) sau .45 (HK45CT) cu amortizor de zgomot, eficient în eliminarea santinelelor și a câinilor de pază.

Glock 19hk45ct10O mențiune se impune, Brugget & Thomet VP9 (Veterinary Pistol, 9×19), demn urmaș al Welrod-ului britanic din al doilea Război Mondial.

BT VP93. Portîncărcătorul: un model updatat după cele chinezești folosite în războiul din Vietnam, Lifchik model 2, în care stau 3 încărcătoare pline (poate căra 6), 2-3 grenade explozive, o grenadă fumigenă, un bandaj compresiv, ce ține loc și de garou, două facle de semnalizare / fumigene…

Lifchik4. Cuțit: clasica baionetă de AK mi se pare extrem de potrivită, indiferent de nevoia de tăiat pâine, conserve, lemn sau oameni. Pentru fițoși, ce le permite imaginația (și buzunarul). Baionetă AK

5. Echipament auxiliar: un Camelbak cu 3 litri de apă în spate, un shemagh (batic arăbesc) ce poate fi folosit de la a păstra capul ferit de razele soarelui până la sacoşă, garou sau bandaj, un kit de supravieţuire în buzunar, hartă şi busolă, eventual un aparat GPS. Hrana poate să lipsească (personal n-am nici o problemă în a posti 2-3 zile, cât timp am apă) sau poate fi compusă din biscuiţi, carne uscată sau fructe uscate.

Greutatea cărată de cercetaşul nostru se învârte îm jurul a 12-13 kg, o valoare rezonabilă pentru orice persoană sărită de 14 ani, nesedentară.

Tromboane

RPG7

RPG7

Dragii moșului, azi vom diseca o sculiță muzicală ce a cântat de jale tancurilor rusești în Groznîy, elicopterelor americane în Mogadishu și, în general, diverșilor neaveniți prin toate colțurile uitate de Cel de Sus din lume. Anume, despre lansatorul antitanc RPG-7, cunoscut Armatei Române sub numele variantei produse local, AG-7.

RPG-7 în Irak

RPG-7 în Irak

Considerată ”the best antitank weapon in the world”, RPG-7 este un lansator de calibru 40 mm, cu o greutate de 6,9 kg cu sistem de ochire optic. Distanța de tragere este de 300 de metri împotriva țintelor în mișcare și 500 m împotriva celor staționare. Raza maximă de acțiune a grenadelor antitanc este de 920 m, iar a celor anti-infanterie 1100 m, moment în care grenadele se auto-distrug după 4,5 secunde de zbor. Munițiile de tip HEAT au o putere de penetrare de 600 mm oțel omogen. Oferta de muniție este foarte largă, de la ”clasicele” grenade cumulative anti-tanc de tip PG-7V la modele exotice cum ar fi cele termobarice sau anti-tanc tandem. Fabricat în Rusia, China, Iran, Irak, Bulgaria și România, poate folosi orice tip de muniție compatibilă, indiferent de producător. Astfel, este un lucru comun pe câmpurile de luptă din Africa întâlnirea cu lansatoare chinezești ”îndopate” cu muniție iraniană sau bulgărească. Sistemele de ochire sunt de două feluri, mecanice (cătare – înălțător) și optic. Recomandat ”începătorilor” este sistemul mecanic, foarte simplu de folosit și eficient mai ales la distanțe scurte, specifice luptelor urbane și/sau ambuscadelor.

Oferta de grenade

Oferta de grenade

Folosit în Afganistan de către mujahedinii anti-sovietici împotriva tancurilor și a infanteriei, RPG-7 și-a demonstrat calitățile, fiind ideal în ambuscade amplasate în teren frământat. În Somalia a excelat împotriva vehiculelor ușoare americane ca și împotriva elicopterelor (incidentul ”BlackHawk Down” începând cu doborârea unui elicopter de salvare de către o grenadă reactivă trasă de pe un acoperiș). Dar zenitul utilizării RPG-7 a fost Groznây, capitala Ceceniei, în 1994, când prima coloană blindată rusă ce a pătruns în orașul asediat a fost anihilată în totalitate. Inovațiile tactice aduse de ceceni, foști soldați ai Armatei Roșii, și-au dovedit superioritatea în fața structurilor rigide de luptă folosite de ruși. Grupurile foarte mici de luptători (principala structură de luptă a fost echipa de trei oameni, un mitralior, un lunetist înarmat cu SVD și un trăgător cu RPG-7, alți membri adiționali fiind folosiți pentru siguranță și transportul muniției) s-au dovedit mult mai eficiente și mai flexibile în utilizare decât unitățile clasice de tip grupă, pluton, companie, echipele cecene adunându-se unde era nevoie și dispersându-se la fel de ușor.

O armă ușoară, simplu de folosit, foarte ieftină și extrem de eficientă, RPG-7 va face mult timp de acum încolo legea pe câmpurile de luptă, calitățile sale făcând-o indispensabilă din arsenalul oricărei forțe insurgente.

Pocnitori

Doamnelor, don’șoarelor și domnilor, vom discuta astăzi despre diversele petarde folosite de Armata Română și căile de îmbunătățire a dotării din acest punct de vedere, ca să fim în trend cu armatele NATO și nu numai. A nu se înțelege că vreau să mă pun în locul celor de la Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „PANAIT DONICI” din Rm. Vâlcea, oameni care știu să-și facă meseria excelent, după cum mi-a dovedit un document găsit întâmplător pe net. Vom vorbi astăzi despre chestiile folosite de infanteristul obișnuit și nu de alte categorii de forțe. 

Luând pe căprării, începem cu grenadele, modelele folosite de armata română fiind sovieticele RG42 (ofensivă) și F2 (defensivă). Amândouă sunt grenade foarte bune, foarte răspândite, a căror eficiență dovedită le asigură încă un loc important pe câmpul modern de luptă, cu toate că au fost conecepute în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

 Minele. România, ca semnatară a Tratatului de la Ottawa cu privire la interzicerea minelor si a submunițiilor antipersonal mai are în uz doar mine antitanc de tip MAT-46, copie a modelului TMA-46, MAT-62B, copie a  TM62 și o versiune fără carcasă a acesteia, TM-76. Un număr mic de mine antipersonal de tip MAI-6, MAI-2, Mai-68 și MAI-75 sunt folosite pentru instrucție. Dintre acestea, în ”Instrucțiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupele de toate armele”, apărută sub egida Comandamentului Trupelor de Geniu în 1981, minele descrise sunt MAT-46 cu percutoare de tip P-5 și P-46, MAI-2 (POMZ-2) și MAI-6, ambele mine antipersonal ce folosesc percutoare de tip PU și capse detonante de tip CD-2 și CD-5. Privite din punctul de vedere al infanteristului modern, cele trei mine sunt modele învechite, deși eficiente (omoloagele iugoslave făcându-și cu brio datoria în timpul conflictelor din anii 90), prima avînd corpul din metal și fiind astfel ușor de detectat prin mijloacele specifice, iar celelalte două fiind interzise prin tratatele internaționale la care România este parte semnatară.

Plecând de la premisa studierii doctrinei armatelor dezvoltate, manualul ce tratează competențele de bază ale soldatului american, FM3-21-75 ”Warrior Ethos & Soldier Combat Skills” tratează în capitolul 14, dedicat minelor, demolărilor și distrugerii obstacolelor doar 2 modele de mine aflate în utilizarea generala a US Army, anume mina direcțională M18A1 Claymore și mina antitanc de tip M-21. În timp ce cea de-a doua este omoloaga minei românești MAT-46, prima este o bombă anti-infanterie direcțională controlată manual, ceea ce o include într-o categorie specială, permisă de tratatul de la Ottawa.

O piesă de echipament ce eu personal o consider de nelipsit din dotarea oricărui soldat, dar care lipsește din dotarea Armatei Române, mina de tip Claymore şi copiile sale cu licenţă sau fără, ca modelul sovietic MON-50 sau iugoslava  MRUD, aduc o putere individuală de foc, un nivel de siguranţă şi o versatilitate în utilizare ce surclasează categoric orice dezavantaj legat de greutate (1,5 kg) sau preţ (119$ în 1993).

Mina Claymore

Mina Claymore

Născută din necesitatea de a opri atacurile de tip „human wave” ale infanteriei chineze din războiul din Koreea, având la bază cercetările germane din cea de-a doua cotonogeală mondială (efectul pe care se bazează, Misznay-Schardin, fiind numit după numele cercetătorilor ce l-au descoperit, în mod independent, ungurul József Misznay şi germanul Dr. Hubert Schardin), mina Claymore a fost gândită ca un uriaş cartuş cu alice, menită a oferi în sistem în principal defensiv, folositor infanteriei.

_41770614_factfile_claymore416

Având o forma rectangular convexă, dimensiunile de 216x38x124 mm şi greutatea de 1,5 kg, mina Claymore încorporează în carcasa din plastic de culoare verzuie (versiunile inerte de antrenament sunt de culoare albastră) o cantitate de 680 grame de exploziv plastic C4 şi 700 de bile din oţel moale cu diametrul de 3,2 mm. La detonare, acestea sunt propulsate cu o viteză de 1,200 metri pe secundă, oferind o energie cinetică de aproximativ 80 de Jouli la impactul cu ţinta. Bilele din oţel moale sunt deformate în momentul exploziei, căpătând aspectul gloanţelor de calibrul .22 LR (5,6 Geco), fiind astfel stabilizate în zbor, fiind împrăştiate într-un unghi de 60º, acoperind o zonă letală de până la 250 m. Zona efectivă de lovire este la distanţa de 50 metri, unde se acoperă un şablon cu înălţimea de 1,8 metri şi lăţimea de 50 metri, asigurându-se un echilibru optim între letalitatea fragmentelor şi saturaţia zonei, probabilitatea de lovire a unei ţinte de dimensiuni umane în poziţia culcat fiind de 30%.

Mina este transportată într-o bandulieră, alături de sistemul electric de detonare, compus dintr-o capsă pirotehnică electrică, ataşată de 30 metri de cablu şi un declanşator M57. Declanşatorul este de tip inductor, transmiţând un impuls electric de cel puţin 2 V, suficient pentru a detona mina. Ultima versiune a acestei mine include un sistem non-electric de detonare instantanee, compus dintr-o amorsă cu tub de șoc de 30 m, o capsă detonantă și un declanșator de tip M81. Ca metode alternative de detonare, sistemul permite ataşarea unor sisteme improvizate electrice şi ne-electrice, dar acestea sunt foarte rar folosite în comparaţie cu detonarea controlată manual.

Mina Claymore - kit complet

Mina Claymore – kit complet

Din cauza caracterului discriminatoriu al folosirii, minele de tip Claymore sunt permise de protocolul de la Ottawa, din 1996, fiind considerate arme controlate şi nu mine antipersonal „clasice”.

Modelul rus MON-50 permite folosirea declanșatoarelor mecanice de tip MUV (folosite în Armata Română sub numele de PU și amintite mai sus), MVE-72 cu comandă electrică de tip ”fir rupt” și a celui seismic de tip VP-13. Mina iugoslavă/sârbă de tip MRUD permite montarea tuturor declanșatoarelor electrice și mecanice cu filet M10x1. Folosirea acestora extinde funcționalitatea minelor mai sus amintite, fără a încălca explicit regulamentele internaționale.

Demolări și distrugeri de obstacole. Citând din aceeași lucrare ”Instrucțiuni pentru executarea lucrărilor genistice de către trupele de toate armele”, materialele pirotehnice folosite de Armata Română sunt trotilul, sub formă de calupuri de diferite greutăți, capsele pirotehnice și fitilul ordinar. Manualul american mai sus amintit, FM3-21-75, precum și cel ce tratează explozivele și demolările generale, FM3-34.214, ediția din 11.06.2007, recomandă folosirea explozivilor plastici de tip C4 (încărcături de tip M112 de 0,57 kg) precum și a amorselor integrate non-electrice de tip MDI (Modernized Demolition Initiators), imune la umezeală și influențe electrice exterioare.

M112

M112

Armata suedeză a introdus în înzestrare sistemele integrate de tip Norabel Shock Tube System, derivate din tehnologia minieră a firmei Nobel Pyrotechnics, recunoscută prin siguranța în exploatare. Sistemele suedeze au lungimi de la la 30 la 320 metri, deasemenea oferindu-se sisteme de mici dimensiuni, de mărimea unei doze de suc, cu lungimea de 10 și 15 metri, extrem de ușor de folosit, pentru utilizare generală.

Armata Română își poate îmbunătăți dotarea și, implicit, mări capacitatea de luptă prin adoptarea pe scară mai largă a explozivilor plastici, a fitilului detonant și a mijloacelor moderne de inițiere, la un preț modic, ținând seama că majoritatea acestor echipamente sunt fabricate în România.   Crearea unei încărcături standardizate și ușor de folosit, similară cu M112, de 0,5 kg, va permite infanteristului obișnuit depășirea unor obstacole ce nu necesită intervenția unui genist, mai ales în lupta urbană, lucrări mici de distrugeri (porți, uși, ferestre), imobilizarea și distrugerea vehiculelor neblindate și ușor blindate inamice, precum și suplimentarea mijloacelor genistice de demolări majore. Folosirea fitilului detonant va ușura controlul demolărilor de mari dimensiuni precum și realizarea unor încărcături mici, necesare operațiunilor urbane. Adoptarea amorselor integrate va facilita instrucția, scăzând astfel necesarul de personal genistic înalt calificat.