3D: rastelul din beci

 

3D silencer

3D silencer

Dragii moşului, acum trei ani, cam pe vremea asta, ATF-ul (agenţia americană pentru controlul alcoolului, tutunului şi al armelor de foc) se alegea cu o nouă durere pe cap: o gaşca de ţăcăniţi „tipăriseră”, cu ajutorul unei imprimate 3D, un pistol perfect funcţional. Utilizând muniţie de calibrul .380 ACP, fabricat din ABS, un plastic din care se fac bidoanele pentru şampon, Liberator-ul (aşa a fost numit) a reprezentat prima armă tipărită din lume, planurile lui găsindu-se astăzi la liber pe torrenţi, Pirate Bay alegându-l ca simbol al noii „libertăţi”. Un Liberator în calibrul 9×19 mm a fost încercat de un canal TV israelian, fiind folosit pentru a lovi o ţintă la câţiva metri, treabă îndeplinită cu brio, şi fiind introdus fără nici o problemă în parlamentul israelian, purtătorul ajungând până la câţiva metri de primul ministru de atunci, Benjamin Netanyahu.

Fast forward un an. Pe YouTube încep să apară diverse clipuri cu piese de arme tipărite din plastic pe imprimante 3D „casnice”, de tip RepRap sau Prusa Mendel, ce se pot cumpăra inclusiv în România cu mai puţin de 1000 de euro asamblate şi gata de funcţionare. Părţi ca paturi, uluce, încărcătoare de diferite capacităţi şi modele (inclusiv „tobe” de 75 de cartuşe pentru Kalaşnikov), inclusiv „baza” unui CZ Skorpion şi receiver-ul inferior al unui AR15 (M16) capabil de a rezista la tragerea a 600 de cartuşe.

Noua tehnologie numită DMLS (Direct Metal Laser Sintering) permite utilizarea pulberilor metalice din oţel, aluminiu sau titan pentru a tipări noi „jucării”, cum ar fi un Browning 1911 funcţional sau un amortizor de sunet. Folosind o imprimată în valoare de aproximativ 1 milion de dolari (ştiu, e cam peste mână pentru mulţi utilizatori) o firmă de armament din Noua Zeelandă a scos o serie de amortizoare excelente, în clasicele calibre 9×19, 5,56×45 şi 7,62×51 mm, fabricate din titan şi având excelente caracteristici mecanice.

O altă nouă tehnologie disponibilă la un preţ aproape rezonabil este prelucrarea materialelor de orice fel, de la plastic la oţel şi titan cu maşini cu control numeric (CNC), după planuri realizate pe calculator în AutoCAD, SOLIDWORKS sau alte asemenea programe, astfel, un „lower receiver” pentru AR15 fiind prelucrat în câteva ore pe o maşina cu control numeric prelucrătoare în 3 axe. Un redactor al revistei americane Wired a luat un blank finisat în proporţie de 80% şi în câteva ore a avut o armă complet funcţională, ce teoretic ar trebui înregistrată, dar practic se poate să nu, astfel fiind o armă „fantomă”, ce nu apare în nici un centralizator oficial.

CNC de masă

CNC de masă

Arma "fantomă"

Arma „fantomă”

Iarăşi fast forward până în 2015. După 3 ani de muncă, Universitatea din Virginia a creat pentru US Army o dronă ce poate fi tipărită într-o singură zi, la un preţ de aproximativ 2500 de verzişori. Cu o anvergura de 1,20 metri, are o încărcătură utilă de aproximativ 0,8 kg şi un telefon mobil cu Android ce rulează o aplicaţie de pilotaj drept „creier”. Poate zbura timp de 40 de minute cu o viteză de aproximativ 60 km/h, ceea ce permite acoperirea unei zone destul de respectabile, în condiţiile în care transmisia datelor (imaginilor) se face prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă. Preţul de 2500 foşnitori verzi este dat pentru sistemul complet, incluzând tableta de control, preţul materialelor pentru drona în sine fiind de aproximativ 800 de dolari. Astfel, se poate considera că avem o dronă de unică folosinţă, în cazul pierderii, avariei sau distrugerii, una nouă putând fi tipărită în aproximativ 31 de ore. Binenţeles, design-ul poate fi modificat, drona putând fi mai mare sau mai mică, cu o nouă formă a aripii, alt tip de motor, capabilitatea de modificare fiind practic infinită.

Ne îndreptăm astfel spre o eră în care orice grupare insurgentă va putea să îşi creeze propriile arme, de la pistoale uşor de ascuns la rachete, drone şi dispozitive explozive de tip EFP cu ajutorul tehnologiilor ce devin din ce în ce mai accesibile? Va putea în curând un copil de 12 ani să modeleze în 3D diversele piese ale unui sistem de arme? Să nu uităm că şi electronica devine din ce în ce mai miniaturizată şi mai uşor de utilizat. Deci vom ajunge să asistăm la concursuri între puştani de genul „cel mai bun design de IED” sau „cea mai arătoasă armă de asalt”? Cred că asta ar fi bomboana de pe coliva producătorilor consacraţi de armament…

„Low battery…”

 

Low Battery

Low Battery

Dragii moşului, facem azi un exerciţiu de imaginaţie şi presupunem că sunteţi undeva, la intersecţia dintre Nicăieri şi La Dracu’n Praznic. Binenţeles că aveţi hărţi pe iFon, că în ziua de azi nu poţi să faci un pas fără să te împiedici de diversele servicii ale lu Gogu (Google, pentru hipsterii pseudo-intelectuali). Da’ nu se ştie cum dracu’ (sau se ştie, că nici un producător de telefoane nu a fost în stare să scoată un model care să nu aibe nevoie a fi încărcat zilnic), apare pe ecran fatidicul mesaj „Low battery”. După o serie de dumnezei, cristoşi şi altari (asta e secvenţa de înjurături a lui taică-meu când nu-i iese ceva) te uiţi în sus aşteptând o intervenţie divină… sau pentru a vedea unde-i soarele, ca să te orientezi?

Lăsând miştourile la o parte, un recent articol apărut în buna ţară a Maiestăţii Sale Lizica a Doua pune problema pierderii competenţelor geografice de către tineret, care, seduşi de telefoanele mobile şi software-ul GPS îşi pierde priceperea de a citi o hartă pe hârtie (să nu uităm că Regatul Unit are una dintre cele mai puternice şi mai serioase agenţii cartografice, Ordnance Survey, ce aparţine armatei şi realizează totalitatea hărţilor vândute în UK, incluzându-le pe cele turistice) şi astfel nu mai pot face asocierea terenului din faţă cu curbele de nivel şi alte simboluri tipărite pe hartă. Ca să nu mai vorbim despre navigaţia utilizând natura, după soare, stele sau alte indicii cum ar fi vântul sau vegetaţia.

Competenţe pierdute

Competenţe pierdute

Dependenţa prea mare de mijloacele electronice de orice fel poate duce la necazuri mari, spunea unul dintre cei mai titraţi exploratori britanici, Sir Ranulph Fiennes, ce a spus că vrea introducerea învăţării navigaţiei în şcoli, pentru că „e o cale de a modela caractere, a dezvolta independenţa individului şi a aprecia matematica şi ştiinţele”.

Bineînţeles că această problemă nu se reduce la navigaţie/hărţi. Înlocuită de mijloacele electronice, gândirea se atrofiază, la fel ca un muşchi nefolosit, ceea ce reduce capacitatea individului de a se descurca în situaţii şi locuri nefamiliare, prin aceasta reducând şansele de supravieţuire.

„Low battery”. Ce-ai să faci?

Quo vadis?

 

Fedayeen

Fedayeen

Dragii moşului, cu scuzele de rigoare pentru chiulul prelungit, revenim azi cu o întrebare ce nu-mi dă pace de câţiva ani: de ce această divergenţă între lumea vestică şi restul?

Ca să lămuresc neînţelegerea, am observat o atitudine extrem de periculoasă a ţărilor/armatelor civilizate, o obsesie pentru jucărele din ce în ce mai sofisticate, care, în mare măsură, nu mai apucă să apară în înzestrare, în timp ce în diversele cotloane şi fundături din Jenin, Aleppo, Manila, Ciudad de Mexico sau Tripoli tineretul mândria ţării se aruncă în aer cu mult aplomb, de parcă nu mai au altceva de făcut decât coadă la cele 72 de virgine. Deci, o dihotomie din ce în ce mai accentuată între ţările dezvoltate, ce pun accent pe tehnică, şi ţările sub/nedezvoltate sau diversele organizaţii extremiste, ce folosesc cu mult aplomb surplusul demografic de vârstă mică sau/şi medie pentru a câştiga teren în faţa adversarilor?

Deci, care este diferenţa între tinerii ce sunt luptătorii Statului Islamic (ISIS/ISIL/SI) şi cei care formează tineretul vestic, preocupat să-şi exprime personalitatea prin iPhoane, freze ciudate, consum de droguri şi o atitudine frivolă? Cumva disperarea şi sărăcia ce împinge mii de oameni să se înece în Mediterana încercând să ajungă în siguranţă se va ciocni cu o atitudine non-combativă şi din ce în ce mai slabă a unei Europe din ce în ce mai îmbătrânite şi degenerate? Sau atitudinile xenofobe şi neo-naziste vor aprinde batrânul Continent, după exemplul dat de Anders Breivik? Vom ajunge din nou la cruciade?

Avem, pe de o parte, în ţările sărace din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia un surplus demografic tânăr, radicalizat de un Islam prost înţeles din cauza diverselor interpretări date de clerici obscuri, aparţinând în special ramurii sunnite şi mai ales wahhabite (varianta saudită şi quatar-eză a religiei islamice), finanţat de bani din petrolul arab (indiferent dacă vorbim aici de şeicii arabi sau contrabanda cu petrol furat din Irak sau Siria) şi sprijinit de o Turcie cu ambiţii hegemonice locale, unde derapajele fundamentaliste ale preşedintelui Erdogan a început să scoată lumea în stradă, nemulţumită că moştenirea laică lăsată de Kemal Ataturk, părintele statului turc modern este erodată de o creştere exponenţială a militantismului religios. La aceasta se adaugă şi eşecul politicii multiculturalismului vest-european, integrarea etnicilor turci în societatea germană fiind un dezastru spectaculos, recunoscut de însăşi Angela Merkel în 2012. Aceştia (şi nu numai) s-au concentrat în comunităţi compacte şi extrem de agresive la ideea integrării în societăţile din care fac parte, ajungând să importe femei din Turcia şi Pakistan pentru căsătorie.

De cealaltă parte, avem o Europă îmbătrânită, plină de musulmani proveniţi din fostele colonii (Africa în cazul Franţei, India/Pakistan în cazul britanicilor) sau invitaţi ca „muncitori oaspeţi” (turci, în cazul Germaniei), minată intern de o atitudine extremist-liberală şi „multiculturală”, cu un tineret pizdificat ce priveşte apărarea propriilor ţări natale ca pe ceva desuet şi consideră războiul ceva abstract. Anexarea fără nici un efect contrar a Crimeei de către Rusia a dovedit duplicitatea Germaniei şi a Franţei, gata să vândă „aliaţii” din NATO pentru un preţ mai bun la gaze sau unele avantaje comerciale. Bine, îmi veţi spune, alegerile se câştigă cu voturile contribuabilului din Lille sau Frankfurt, căruia îi pasă mai mult de confortul lui decât de libertatea unor persoane aflate la 2000 km spre est.

Atacul de la Charlie Hebdo, din ianuarie, şi recentele evoluţii ale războiului purtat de ISIS cu buldozerul împotriva site-urilor arheologice din Siria şi Irak aduc la întrebarea din titlu: încotro ne îndreptăm? Spre o ciocnire a civilizaţiilor sau spre o viitoare Europă musulmană, cucerită nu prin forţă, ci prin indolenţa locuitorilor?

Eterna și fascinanta Românie

IMG_2689Dragii moșului, acum trei săptămâni porneam o campanie de strângere de fonduri pentru o mașină de intervenție. Fiind lansată pe 1 aprilie, cred că toată lumea a perceput-o ca pe o glumă, presupun proastă, pentru că în cele trei săptămâni de la lansare s-a strâns imensa sumă de 45 de euro. Da, ați citit bine, patru zeci și cinci. O glumă la fel de proastă cum e cea din poza de mai sus, unde nu aveam ce face decât să ne băgăm în apă până la genunchi de amorul artei (rinocerul din spate, în camuflaj, fiind subsemnatul). După un sfat scurt la telefon cu colegii Rabinu’ și Andrei, am hotărât să nu ne mai călcăm pe mândrie, să retragem campania aia, să ne vedem fiecare de treaba lui și să recunoaștem că trăim în România.

O Românie în care, așa cum s-a văzut în cazul accidentului aviatic din Apuseni, sunt mai multe șanse să te găsească ciobanii sau țăranii din partea locului decât instituțiile ”abilitate” ale statului ce înghit milioane de euro. O Românie unde, dacă ți se întâmplă ceva după ora 16, Dumnezeu cu mila, pentru că aceleași instituții ”abilitate” ale statului au deja lacătul pe poartă și ți se spune că în afara orelor de program ești pe cont propriu, cum s-a întâmplat la prăbușirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol. Sau nu se găsesc cheile bărcilor cumpărate la preț dublu, triplu sau nu se știe de câte ori umflate, pentru a sifona niște fonduri. O Românie unde, atunci când te duci să ajuți la o inundație sau deszăpezire, ești luat la mișto de bețivanii locali, trăitori din ajutorul social, care-și dau coate rânjind la tine cu o bere în mână și numindu-te ”sclav” sau ”fraier”. O Românie în care autoritățile sunt mereu ”luate prin surprindere” de ploi sau ninsori, de parcă nu ar fi logic că din noiembrie începe să ningă și că în zone ca Întorsura Buzăului sau Bărăgan, unde în ultimii 50 de ani au fost zăpezi mari, vor fi din nou zăpezi și/sau inundații. O Românie unde voluntarii trebuie să suplinească personalul lipsă al Ambulanței, Pompierilor sau SMURD-ului, pentru că doctorii și asistentele de urgență, oameni care văd zilnic toate grozăviile, de la cadavre mutilate la injurii adresate lor, s-au săturat să tot muncească pe 80% din salariul unui dentist, care n-are altă grijă decât să-și facă cabinet într-un loc cu vad și au plecat să lucreze într-o Germanie, Anglie sau Suedie unde numai salariul de bază al unui urgentist, fără spor de stres sau ore suplimentare, începe de la 8000 de euro, in comparatie cu 500 cât au aici. O Românie unde politicienii sunt mai ocupați să-și facă galerii personale de artă și au transformat cetățenii țării în gunoierii și salahorii Europei. O Românie cu biserici aurite și spitale ce stau să cadă.

Cineva m-a întrebat ”la ce dracu’ vă trebuie vouă Toyota Hilux?” Pentru că nu poți căra cinci oameni în stare să facă ceva și o jumătate de tonă de echipament pe drumuri forestiere sau de țară cu un Matiz. Pe bune, că am încercat. Cel mai mic din echipa de intervențe, Crețu’, are 21 de ani si 80 kg, restul batem suta. Am încercat cu mașina de mai jos, un SEAT, până i-am rupt arcurile. Deci a avea o mașină capabilă de a căra cinci oameni solizi și mai mult de 500 kg de echipament (numai trusele medicale ale Rabinului trag aproape 150 kg și sunt arhisuficiente pentru a dota un dispensar rural, de la pansamente la defibrilator și alde injecții, apoi tărgi, echipament de alpinism, haine, apă, mâncare, echipamentul meu de scufundări ce-l folosim la inundații) nu e un moft, ci o necesitate.

419008_190849924402867_1494467002_nAșa că am stat și noi și ne-am gândit ce să facem. Pentru cei doi doctori treaba e mai simplă, au de ales între ofertele ce le au din Germania, Anglia sau Irak, unde sunt mai bine plătiți ca în Europa. Trebuie doar să semneze contractul și să se urce în avion. Pentru noi, ceilalți, nu e mult mai greu, putând gasi oricând un post de ambulanțier, calificările noastre fiind echivalente cu stadardul american EMT-Basic, adică nivelul de bază al tehnicienilor medicali de pe ambulanțe. Așa că de să nu plecăm, să ne băgăm picioarele în ea țară nenorocită, unde toată lumea se bate cu cărămida în piept și nimeni nu face nimic?

Răspunsul a fost simplu, venit din partea lui Andrei: ”Bă, eu m-am uitat în oglindă și nu pot să renunț. Ar însemna să nu mai fiu eu, ar însemna să-mi fie rușine de mine”. La fel am simțit și eu, că nu pot să șterg cu buretele anii în care am tras la antrenamente și simplul ”mulțumesc” venit din partea celor ce i-am ajutat.

Deci, pentru cine vrea într-adevăr să ne ajute, până pe 30 mai, poate aici:

https://www.indiegogo.com/projects/search-rescue-vehicle/x/10265107

RO94 BTRL 0650 1201 M580 07XX – Dr. Radu Ștefan Berca, comandant Unitate Zonală Muntenia SARS România

RO84 RZBR 0000 0600 0627 9825 – Vrînceanu George Adrian, scafandru SARS România

Umbre

 

Shadow

Shadow

Stelele străluceau puternic pe bolta cerului. Noaptea africană era orice, numai liniștită nu. Se auzeau urletele multor lighioane, gândi albul și strânse din dinți. Era de la limbrici, avusese dreptate Rabinul, prietenul său, cu mulți ani în urmă. Nu putea să stea liniștit, îl mânca să se bage în tot felul de buclucuri. Cum era situația de față.

Umbra subțire îl trase de mână. Trebuiau să se pună în mișcare, ca până în zori să mai acopere câțiva kilometri, și, cu voia lui Dumnezeu, a lui Allah și a zeilor la care se închina companionul său, să traverseze granița. Pentru Janjaveezi și pentru armata sudaneză asta nu însemna nimic, dar totuși, exista un minim de confort psihic că nu mai erau în ținutul blestemat al Darfurului, pământ îmbibat de sânge.

Se orientă după Steaua Polară, pentru a evita să aprindă lanterna. Nu se știa niciodată cine și unde stătea la pândă. Mergeau spre vest, așa că trebuia să aibe Steaua Polară în dreapta. Bătu pe umărul negrului, îl îndreptă din umeri în direcția bună și se puseră în mișcare. După hartă, trebuiau să dea în curând de o mlaștină, așa că se pregătea de țânțarii pe care-i aștepta ca pe o binecuvântare.

Erau singurii supraviețuitori ai unei patrule ce simțise pe pielea ei ca nu era bine să te iei la harță cu un Hind. Chiar dacă avuseseră două mitraliere jumelate ZPU de 14,5 mm, tot nu făcuseră față masivului elicopter sovietic. Cu ultimele suflări, comandantul îi ordonase adolescentului subțire să-l ducă pe albul nebun ce-i ajutase de atâtea ori în teritoriul lor și să-l predea primei patrule EUFOR întâlnite. La nevoie să mărșăluiască cu el până la Birao și să-l lase la baza de acolo. Ceea ce umbra subțire făcea întocmai, fără să zică nimic, de o săptămână.

* * *

6 ore mai târziu, adolescentul își arătă dinții de un alb strălucitor indicând albului un stâlp triunghiular pe care erau trecute trei denumiri: Sudan, spre ei, Chad, spre nord vest și Republique Centrafricaine spre sud vest. Erau ascunși într-un tufiș și priveau patrula sudaneză ce tocmai se pregătea să plece. Albul se hotărâse însă. Urmau să petreacă toată ziua odihnindu-se, iar la căderea nopții să traverseze granița în Republica Centrafricană și s-o cotească spre sud-sud-vest, spre Birao. Dar, până atunci, vor sta cu ochii pe sudanezi, observându-le mișcările, ca nu cumva să fi amplasat mine pe graniță.

* * *

Noaptea se lăsă încet. Sudanezii plecaseră demult, păsările care-i dăduseră de gol de dimineață se liniștiseră, iar cele două umbre își puseră sandalele confecționate din cauciucuri de automobil, se ridicaseră și o luaseră fix pe urmele lăsate de patrula sudaneză ce treceau granița. Pe acolo în mod sigur nu erau mine.

Dincolo de graniță găsiră un drum ce, potrivit hărții, îi ducea în direcția potrivită. Îl flancară la vreo 200 metri, atenți să nu lase prea multe urme. Orice vehicul avea nevoie de faruri ca să meargă noaptea, iar cele două umbre puteau observa orice lumină de la kilometri distanță. 80 km până la Birao, spunea harta, 3-4 zile de mers, estimase albul. Hotarâseră să se ferească de orice buclucuri, dar, pentru orice eventualitate, atât AK-ul negrului cât și SKS-ul său erau încărcate și gata de acțiune.

* * *

4 zile mai târziu

Își luară ”la revedere” pe pista încinsă de soare, la rampa din spate a avionului ce pleca spre Goz Beida. Albul se ducea la ai lui și la comandamentul EUFOR, să predea imaginile în care surprinsese gropile comune și pe cei ce le făcuseră, iar adolescentul uscățiv urma să plece cu o patrulă poloneză spre locul lui de baștină, să ducă bătrânilor tribului vestea că războinicii lor muriseră eroic pentru a aduce lumii dovezi despre crimele din Darfur. Nu se mai simțea un orfan marginalizat. Își câștigase titlul de războinic.

Need some help

 

Nissan germanez de intervenție

Nissan germanez de intervenție

Dragii moșului, știu că vă așteptați la altceva. Da’ șatra mea de voluntari are o mare nevoie. Așa că iată-mă.

Pentru cine mă cunoaște, faptul că sunt voluntar într-o echipă de intervenție la dezastre și calamități nu-i o noutate. Cu toții suntem vreo 14 voluntari calificați în toată România, fără sprijin din partea autorităților, cumpărându-ne singuri echipamentul din banii noștri și din ce mai strângem de pe ici-colo. Numai că o mașină de teren dotată pentru intervenții cum e cea din poza de mai sus e o investiție cam mare pentru 14 oameni, așa că am ascultat și noi sfatul unora mai pricepuți și-am lansat o campanie de crowdfunding.

Scopul e să strângem 10,000 de epuroi din care să cumpărăm o Toyota Hilux 4×4 dublă cabină second hand (de prin 1996-2002, gurile rele zic c-ar fi cei mai buni ani la sortimentu’ ăsta), s-o reparăm dacă e nevoie, s-o modificăm un pic ca să se pupe cu activitatea și s-o dotăm cu o targă pliabilă și o trusă medicală sănătoasă, care să aibe un defibrilator automat extern (cine a avut probleme cu inima, știe că-i cea mai bună sculă pentru reparat infarcturi și alte de-alea).

Pentru cine zice că poate să ne ajute și are un cont de PayPal, tot ce trebuie să facă e să dea un click pe link-ul de mai jos și să urmeze instrucțiunile. Și, eventual, să dea mai departe să afle cât mai multă lume.

http://igg.me/p/search-rescue-vehicle/x/10265107

Asta-i ceea ce vrem noi să facem și pentru ce ne-am pregătit. Dacă frații polonezi pot, cred că vom reuși și aici.

 

Back to basics: 101

Sniper

Sniper

„The urban guerrilla can have a strong physical constitution only if he trains systematically. He cannot be a good fighter if he has not learned the art of fighting. For that reason, the urban guerrilla must learn and practice the various forms of unarmed fighting, of attack, and of personal defense. Other useful forms of physical preparation are hiking, camping, the practice of survival in the woods, mountain climbing, rowing, swimming, skin diving and training as a frogman, fishing, harpooning, and the hunting of birds and of small and big game.

It is very important to learn how to drive a car, pilot a plane, handle a motor boat and a sailboat, understand mechanics, radio, telephone, electricity and have some knowledge of electronics techniques. It is also important to have a knowledge of topographical information, to be able to determine one’s position by instruments or other available resources, to calculate distances, make maps and plans, draw to scale, make timings, and work with an angle protractor, a compass, etc. In the area of „makeshift” medicine, the urban guerrilla has the special role of being a doctor or understanding medicine, nursing, pharmacology, drugs, basic surgery and emergency first aid.”

Carlos Marighella – Minimanual Of The Urban Guerrilla

Dragii moșului, ceea ce ați citit deasupra este scos dintr-un ”manual” scris de un brazilian marxist, ce voia să instaureze acolo o ”democrație” după model sovietic/cubanez. Nu i-a ieșit, dar lucrarea scrisă de el a fost considerată de la apariție și până astăzi una dintre cele mai importante surse de informații, fiind studiată extensiv de către organizațiile teroriste marxiste, cât și de unități speciale ca GSG9 sau SAS.

Ce ați văzut este o listă incompletă de cerințe necesare (nu dau lista completă pentru a nu oferi idei idioate ”războinicilor” de CounterStrike) unui ”activist” care stie cu ce se mănâncă insurgența și luptele urbane. Un set extrem de asemănător de competențe este cerut luptătorilor din trupele speciale ce acționează în zone ”interzise”.În cazul lor, se numește SERE, ”Survival, Evasion, Resistance, Escape”.

Partea amuzantă este că nu este greu deloc să bifezi toate cele de pe listă. Cum poate spune orice puștan care nu chiulește de la activitățile Cercetașilor României, sa-ți iei câteva lucrușoare într-un rucsac și să te cari pe munte nu-i greu deloc, ca să faci partea de alpinism și de camping. Într-un cadru cât de cât organizat se pot învăța o grămadă de chestii fără riscuri de accidente. Nici să faci un curs de prim ajutor (pe care Crucea Roșie română ar trebui sa îl organizeze gratuit, că de-aia e o instituție a statului român) n-ar trebui să fie greu, dacă ai avea unde. Cluburi de arte marțiale, mai bune sau mai proaste, se găsesc acum oriunde. Pe partea de navigație / citire a hărților, tot ceea ce trebui știut încape pe două pagini A4. Agenția topografică a armatei engleze (cei care în mod oficial editează și vând orice hartă din Regatul Unit al Maiestății sale Lizica a Doua, aducând astfel o sumă deloc neglijabilă la bugetul Apărării), compusă din oameni destupați la minte și plini de imaginație, au creat două broșurele amuzante, una pentru copii și cealaltă pentru utilizatorii avansați (adulți adică), ce prezintă într-un stil simplu modul de folosire a unei hărți.

Chestiile mai cotoioase, cum ar fi scufundările sau parașutismul, sunt, în general, mult mai sigure decât alte activități, cum ar fi schimbatul becurilor sau diversele sporturi de iarnă. Nici treburile extrem de specifice, cum ar fi tirul și/sau mânuirea armamentului, nu sunt greu de realizat, în România și nu numai proliferând poligoanele de tir sportiv ce oferă spre utilizare cam aceleași modele de arme (sau modelele semiautomate) din dotarea armatelor din regiune.

Trăgând o concluzie, tehnicile militare de pregătire nu sunt decât o extrensie ale celor civile, iar orice flăcău chitit să-și facă idee despre insurgențe și alte asemenea are la îndemână o grămadă de posibilități pentru a înlocui trasul inutil de fiare cu ceva mult mai interesant.

Little green men

Lui Mihais, unul dintre ”profesorii” mei preferați

Ucraina

Ucraina

Dragii moșului, în lumina ultimelor evoluții de peste granița de nord a României, se conturează o evoluție extrem de interesantă a lucrurilor în Europa și nu numai. Nu comentez chemarea la oaste a cocălarilor amorezați de iPhone, lucru extrem de plâns de aceștia sau articolele scoase de diverși magazioneri ce se bat cu cărămida în piept de ce ar face ei cu Armata Română și nu s-a făcut, că de, tot românu’ e expert în fotbal, manele și (geo)politică. De obicei nu mă bag în chestii de-astea, pentru că nu-mi plac și nu le consider elementul meu. Dar acum e o situație specială.

În opinia mea, ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este continuarea logică a unui joc început acum 50 de ani, în apogeul Războiului Rece. Vestul a crezut că l-a câștigat, dar se pare că a fost numai o remiză, sau o pauză temporară, dacă nu vrem să considerăm că ne aflăm azi în cel de-al doilea Război Rece. Războaiele duse prin interpuși (războaiele de decolonizare din Africa, cel din Vietnam, războiul sovieto-afgan din anii ’80), folosirea gherilelor marxiste palestiniene și vest europene (și terorismul este o tehnică de luptă extrem de eficientă), presiunea dusă de partidele socialiste, influențarea opiniei publice prin ”intelectuali”, ziariști și ziare cumpărate, folosirea ”idioților utili”, toate acestea s-au înscris în gama largă de mijloace de luptă ale KGB-ului sovietic până la desființarea lui, în anii ’90. Dar cum lupul își schimbă părul dar nu și spiritul, FSB-ul, ca moștenitor, a primit și arhivele cuprinzând experiența și planurile operaționale ale fostului KGB.

Răspunsul Vestului a fost unul slab, singurele servicii de informații demne de luat în seamă fiind britanicele MI5 și MI6, într-o mult mai mică măsură SDECE-ul francez și CIA americană. Planuri ca operațiunea Gladio, scoase la iveală în 1990 de Giulio Andreotti, pe atunci premier al Italiei și dezmembrate apoi în toate statele NATO, au lăsat Europa la mâna liderilor socialiști ce au promovat apropierea de Moscova și reducerea cheltuielilor militare. Căderea Zidului Berlinului a adus în ”ograda” NATO un set de țări considerate semi-inamice, ce au fost ”castrate” militar și folosite ca zonă-tampon împotriva unei foste Uniuni Sovietice considerată extrem de slabă.

Răspunsul Moscovei la răspunsul Vestului a fost o lentă, dar permanentă întărire a capacităților informative și militare, promovarea unor politicieni loiali în țările apropiate (Lukașenco în Bielorusia, Yanukovici în Ucraina), precum și căutarea unor aliați de nădejde (tradiționala Serbie, Grecia, Ungaria). Astfel, în anul Domnului 2014, anexarea Crimeei a pus lumea în fața unui fapt împlinit, facilitat de palida reacție a vestului la cele două războaie din Cecenia și la cel din Abhazia, unde trupele georgiene au suferit o înfrângere umilitoare.

Actualul război din Ucraina este continuarea logică a 50 de ani de experiență în domeniul operațiunilor subversive, a războaielor prin interpuși și a stilului hibrid de luptă, unde ocuparea unei părți a teritoriului ”inamic” este mascată sub forma operațiunilor umanitare, iar mijloacele economice și politice sunt folosite pentru întârzierea și slăbirea răspunsului advers. În acest timp, omuleții verzi în uniforme militare, lipsiți de orice însemn dar purtători de Kalașnikov, fac legea în teritoriile ocupate.

Bun venit în a patra generație a războiului.

 

Peste deal

Mortier

Mortier

Dragii moșului, astăzi vom vorbi despre ceea ce în Armata Română se numește ”aruncător de bombe”, sau, în termeni mai puțin tehnici, mortier. Denumirea vine din franceză și descrie, potrivit versiunii românești a Wikipedia ”o piesă de artilerie cu țeava scurtă, folosită pentru a lansa proiectile asupra unor obiective aflate de obicei în spatele unor obstacole. Proiectilele sunt încărcate în mod normal pe la gura țevii și au o velocitate redusă, raza de acțiune fiind limitată. Traiectoria lor este curbă, cu un unghi de tragere de peste 45°, pentru a lovi țintele cât mai pe verticală. Proiectilele au stabilizare aerodinamică pentru a nu fi dezechilibrate la vârful traiectoriei. Presiunea maximă din țeavă este semnificativ mai mică decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite deoarece proiectilul nu obturează corespunzător țeava. Prin urmare, țevile aruncătoarelor au pereții subțiri, fiind mai ușoare. Aruncătoarele de bombe au coeficientul de umplere a bombei mai mare decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite de același calibru datorită caracteristicilor constructive.”

Componente

Componente

De ce este important acest tip de armă pentru o șatră de insurgenți? Pentru că reprezintă una dintre cele mai portabile și/sau mobile sisteme de artilerie, putând fi transportat de către oameni fără prea mult efort, cel puțin pe cele de calibru mic (60 mm) și mediu (81/82 mm). Apoi, traiectoria parabolică, extrem de înaltă  și unghiul de cădere aproape vertical îl fac extrem de util în zonele urbane, unde proiectilele sale pot fi lansate din cotloane înghesuite, literalmente peste clădiri. Aceleași caracteristici îl fac extrem de dezirabil în zone muntoase și împădurite. În aceste zone este posibil ca un mortier să poată lovi o țintă situată la o înălțime mai mare ca a sa, lucru extrem de dificil pentru o piesă de artilerie ”clasică” cu tragere directă. Este unul dintre cele mai ușor de utilizat sisteme de artilerie, livrând un proiectil exploziv sau incendiar (gama de proiectile mai cuprinde fumigene și pe cele de iluminare) la o distanță de 100-4500 metri (în cazul celor mai folosite, cele de 81/82 mm).

Muniție 81mm

Muniție 81mm

Traiectorie

Traiectorie

 

Un sistem descentralizat de luptă, de timp ”hit and run”, va face uz masiv de capacitățile tehnico-tactice ale acestui tip de armă, putând fi folosit împotriva bazelor sau a punctelor fortificate, acestea putând fi atacate din orice punct din jur, pe o rază de 100-5000 m și un azimut de 360 de grade, unghiul aproape vertical de cădere al proiectilelor făcând aproape inutile barierele de protecție de tip Hesco, pentru iluminarea câmpului de luptă, pentru mascarea prin fum și mai ales pentru sprijinul artileristic al operațiilor ofensive și defensive, prin baraje, focuri de hărțuire și de blocare, în cazul operațiilor retrograde. În toate cazurile, o planificare bună cu preindexarea țintelor prin GPS poate produce rezultate spectaculoase. Infiltrarea relativ ușoară a mortierelor în zone ”nepermisive” prin demontare și ascundere în mijloace de transport diverse (samarizate pe animale, mașini civile), precum și raza de acțiune mare vor asigura lovituri puternice asupra oricărei categorii de ținte.

Medicale: back to basics

Prim ajutor

Prim ajutor

Dragii moșului, azi vom bârfi pe teme medicale. Nu numai despre cum se repară cei din șatră, ci mai ales cum se face pentru a-i menține într-un chef de cotonogeală maxim și cum să se repare mult mai repede.

Unul dintre avantajele voluntariatului meu într-o echipa de cautare-salvare (echivalentul urban al Salvamontului) este contactul cu niște oameni extrem de bine pregătiți și mai ales entuziaști în meseriile lor, ce încearcă pe cât posibil să fie la curent cu ultimele noutăți în domeniu, ceea ce se traduce prin multe vieți salvate. De unde rezultă că mereu sunt pus (nu că nu mi-ar place) să actualizez ceea ce știu și să învăț lucruri noi.

Pentru a stabili datele problemei, majoritatea grupărilor insurgente iau naștere și acționează în zone izolate, cu relief accidentat, de obicei împădurite sau în cartierele sărace ale orașelor din lumea a 3-a. De aici rezultă câteva probleme pe care le vom dezbate în continuare.

1. În primul rând, o stare bună de sănătate se obține cel mai simplu prin prevenirea bolilor. Un trup slăbit de boli digestive (dizenterie, holeră), pulmonare (gripă, TBC) nu va da niciodată un randament bun în luptă. Unul dintre cele mai bune manuale de medicină, Where is no doctor (pe care o gasiți pentru download aici), scris pentru a fi utilizat de persoanele fără pregătire medicală specifică, evidențiază importanța igienei personale, a odihnei suficiente, a sterilizării apei de băut și a unei alimentații cât de cât echilibrate. Prin igiena personală se previn bolile de piele și tifosul (răspândită prin păduchi și purici), prin sterilizarea apei (contrar multor tehnici moderne, cea mai eficientă este fierberea apei) și prin gătirea corespunzătoare a alimentelor sunt eliminate bolile digestive, febra tifoidă și dizenteria, iar o alimentație echilibrată, ce trebuie să cuprindă ceva verzituri și carne, va evita boli ca scorbutul și va asigura necesarul de vitamine și proteine necesar unei bune funcționări a organismului. Un pic de atenție este necesară pentru a nu consuma în exces carnea slabă, ce duce la așa numita ”otrăvire cu proteine”, o formă de malnutriție caracterizată prin absența nutrienților găsiți în grăsimi și carbohidrați, semnalată de simptome precum oboseala, diaree, dureri de cap, o tensiune scăzută a sângelui și un puls slab.

2. Un curs de prim ajutor de tip FACT (First Aid and CPR Training) sau WFR (Wilderness First Responder), ce implementează ultimele protocoale în domeniu (în Europa, ERC 2010) va asigura toate cunoștințele de bază, punând accent pe tehnicile expeditive și mijloacele improvizate de tratament al traumelor, reducând astfel nevoia de echipament medical specializat, în același timp asigurând protecția victimelor împotriva factorilor de mediu și a problemelor cauzate de aceștia (hipotermie, hipertermie, șoc termic). Binențeles, tehnicile specifice pot fi aplicate atât pe membrii șatrei proprii, cât și pe alții, câștigând astfel bunăvoința populației locale. În pozele de mai jos aveți exemplificat certificatul de competențe al subsemnatului, pe care trebuie să-l reactualizez prin luna aprilie. :D

3. În urma cercetărilor statistice în GWOT (Global War On Terror) s-a stabilit ca majoritatea urgenţelor medicale pe câmpul de luptă se încadrează în trei mari categorii, anume hemoragii ale extremităţilor (braţe, picioare, cap) – 60%, răni toracice / pneumotorace sufocant – 33% şi obstrucţii ale căilor aeriene – 6%. Toate celelalte cauze luate la un loc reprezintă mai puţin de 1%. Prima categorie se rezolvă foarte simplu prin presiune directă și/sau garou (ultimele protocoale au recunoscut eficiența acestui străvechi mijloc medical), cea de-a doua prin pansament ocluziv al peretelui toracic și decompresie, iar ultima, simplu, prin aspirare și îndepărtarea corpilor străini. În caz de răni grave la nivel facial sau cranian, se pot folosi sonde nasofaringiene din cauciuc moale. Toate aceste tehnici primare se încadrează în Suportul Vital de Bază (Basic Life Support – BLS) ce este predat în cadrul cursurilor de prim ajutor menționate mai sus.

Concluzionând, mai mult de 80% din nevoile medicale ale unei celule insurgente (triaj, răni, fracturi, afecțiuni produse de factorii atmosferici) pot fi asigurate de membrii proprii, ce pot fi instruiți folosind cursurile Crucii Roșii internaționale sau a unor medici simpatizanți, care pot asigura restul de 20%. Antrenamentul este simplu, rapid si eficient, ducând astfel la majorarea capacității de luptă.