We’re hiring!

images

Dragii moşului, pentru ca astrele s-au aliniat şi Bărbosu’ de Sus ne iubeşte, gaşca de zărghiţi de la USARS Romania a primit ca temă pentru acasă realizarea unor roboţi de căutare în medii aproximativ extrem de nasoale (toxice, radioactive, etc.), folosibili în caz de accidente industriale , cutremure, inundaţii şi alte asemenea. Cerinţele sunt să care un sistem LiDAR pentru cartografierea terenului în timp real şi, în funcţie de situaţie, cameră termoviziune pentru găsirea victimelor, detectoare de metan, amoniac, pesticide, contoare de radiaţii în caz de accidente nucleare şi nu numai.

descărcare

Deci, în caz ca ai ca hobby robotica, dronele, programarea de Arduino/Raspberry Pi/Beagle Bone, realizarea de aplicaţii pentru Android (dronele vor fi controlate de pe tablete Android) şi orice domeniu conex, vrei să te distrezi interacţionând cu o şatră de tembeli şi, eventual, să strângi informaţii pentru un proiect, concurs, licenţă, dizertaţie sau doctorat, bagă-te în seamă la ak70g2@gmail.com. Berea o dăm noi.

And please share. 😀

handheld_algiz_rt7_puddle_compass_710

 

„The West is no longer worth defending”

The West lasted from AD 732, when Charles Martel defeated the Muslims at Tours, until 1960, where it fell without a battle. In 1960, the birth control pill became widely available. Many think of it as heaven, sexual nirvana, the route to self-expression, wish fulfillment, and liberation for millions of women. I think of it as Auschwitz in a bottle. It was and is genocide, as, using it, the women of my generation happily traded off 1,200 years of unparalleled growth, wealth, security, stability, scientific and ethical progress for a second BMW in the garage. The West ceased producing at a sustainable rate, while Islam continued to populate the world. You may look elsewhere for the demographics. This fact cannot be avoided: we Westerners currently may be analogized to upper-class Brits on the deck of the Titanic, April 12, 1912. My, my, why is the great ship tilting a bit? Why, dear, it’s probably some minor malfunction that the handsome young men will soon fix. Meanwhile, may I have another aperitif, steward?
But not only did the pill doom the West from without by limiting population, it destroyed the culture from within by destroying the gyroscope of civilization—that is, the balance between the sexes. The sexes had existed for that glorious 1,200-year span in a kind of brilliant equipoise: men provided and protected, women nourished and nurtured. It was a sublimely efficient system, if harsh. The result was generation after generation of bold, intelligent, hardy risk takers, driven by their fathers’ sense of duty but made compassionate by their mothers’ mercy. They were afraid of nothing, committed to a larger thing than themselves, all united in their confident sense of destiny. The men did what they had to do, the women did what they had to do. Together, they built a thing called civilization. In all realms, from the scientific to the industrial to the aesthetic to the military to the intellectual and the medical, Western thought and culture prevailed. It was extraordinary and it seems even now absurd that we threw it away in a single generation.
After 1960, the dominos fell quickly. Once the size of a family could be controlled, it shrank; women returned to the workplace. Soon—believe me, I am not arguing that they are “dumb” or in any way “inferior”—they were making equal or even more than the males, so male authority was challenged and, metaphorically, that leveraged and ultimately destroyed the whole concept of authority. Simultaneously, with small family size, more was invested in each of 2.4 children, so that the death of one meant a shattering emotional wastage. Soldiers could no longer die in the thousands, much less the hundreds. Without defenders, we are doomed.
Thus the only question that remains for a serious man: with the West gone, what system of governance best serves the most people of the world?
If the West can no longer be defended, the East can no longer be denied. The answer to the question, “What is next?” has to be Islamic theocracy. It alone has the harshness of temperament to control the feminism that doomed the West. At its purest, Islam is simply masculinity emboldened, masculinity without moderation, hesitancy, compassion, and introspection. That force alone can save us.
You say: Islam is submission, it is barbaric in its jihad against infidels. True enough.
But once Islam has achieved hegemony and exists without challenge, all that will change. That is what truly lies ahead: Islamic hegemony over the earth, based on masculinity—self-discipline, faith, obedience, and duty. That is the system of governance that will best serve the most people and make the most people the happiest. The intellectuals and ironists will never be satisfied; wisely, Islam will execute them. They do harm far disproportionate to their numbers in any society and must be eliminated without mercy. That is the system that will finally yield the dream of paradise of economic and spiritual equality where the state has withered away and each gives from his ability and receives to his need.
The way of Islam is the only way, the predestined way, and I engineered my event to convince the West of the futility of resistance, its need to immediately abandon its adventuring in Muslim territories and to begin to study for the arrival of the Universal Caliphate.
Allah Akbar, God is great.

Stephen Hunter – Dead Zero

Nu „dacă”. „Când”

„Optimistul învaţă engleza, pesimistul învaţă chineza, iar realistul învaţâ să folosească Kalaşnikovul”

Proverb rusesc

Băhbaieţi, nu-mi cer scuze, doar mă apucă dracii. Ma simt ca un autist ieşit după mult timp în lume, scos din bula mea de comfort, încercând să înţeleg ce se întâmplă, de ce toată lumea îşi pune poalele-n cap. Am priceput că internetul a permis tuturor imbecililor să-şi facă părerile cunoscute mai multor oameni decât este bine, dar totuşi…

Dacă ei consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a declarat Hodges într-un interviu pentru ediția duminicală a ziarului britanic The Times.

 În caz că lumea nu şi-a dat seama, noi suntem în război. Război politic, război economic, război etnic, încep să cred că ne paşte şi un mic război civil. De ce zic asta?

1. Suntem în război politic. Rusia avansează pe toate fronturile, încercând să spargă NATO, idiotul portocaliu de la Casa Albă retrage trupe din Europa, locuitorii din Emiratul Al Parisi şi din ShaormenLand sunt mai interesaţi de preţul gazelor ruseţti ce le vin la robinet decât de soarta Estului. Îl interesează pe alegătorul din banlieue-urile Lyon-ului sau periferiile Dresdei ce se va întampla cu cei din Huşi sau Cracovia? Nu cred.

2. Suntem în război economic. China se foloseşte de criza Covid pentru a oferi echipament medical la preţ de dumping, de proastă calitate, eliminând astfel competiţia, minată de preţurile mari ale forţei de muncă europene şi sporindu-şi astfel influenţa politică. Asta pe lânga ofensiva agresivă a proiectului „Belt and Road”, încercările de preluare ale companiilor occidentale şi declaraţiile penibile ale politicienilor occidentali că nu poşi fi dependent de China. Cine îi va opri, flăcăi, Mircea „fă-te că lucrezi” Geoana sau Victor Veorel Tonta?

3. Suntem în război etnic. „Viele danke, Frau Merkel” stă scris pe zidurile Germaniei. După exodul „intelectualilor” arabi din Siria şi nu numai, petrecerea de Anul Nou din 2015-2016 unde nemţoaicele au beneficiat de „atenţia” migranţilor a deschis ochii şi a făcut o bună parte a populaţiei ŞaormenLand să zică „bre, ne cam dă cu virgulă”. Să nu uităm că rata demografică a arabilor şi porumbeilor antifonaţi e mult mai mare decât a albilor, care au multe alte treburi decât să toarne plozi. Mai o plimbare în Tenerife, mai um master, mai un program de lucru de 14 ore pe zi…

Cine va apăra Europa? Tineretul pizdificat, fascinat de Che Guevara că e cool, cu Mickey Mouse tatuat şi cu simpatii Antifa / #blacklivesmatter? Europa a făcut tot globul să vorbească engleza şi nu bantu sau hindi. Europa a construit lumea modernă, a oferit cunoştinţe, avere şi putere lumii…

Mai merită Europa apărată?

Nisip

MV5BODAwOGNjOTEtMGNjZC00MmM2LThmNWUtODMwNjEwYTEyODliXkEyXkFqcGdeQXVyNjAzNDIxNjM@._V1_SX1777_CR0,0,1777,999_AL_

Kidal, Mali

– Hauzi fata moşului, ce bidonu’ meu căutam noi aici? se auzi din fundul Spartanului vocea lui Dumbravă.

– Da’ io de unde bocancii mei vrei să ştiu? replică bruneta. Astea au fost ordinele, aici v-am adus. Acu’ marcaţi banu’ şi valea!

– Merge Mastercard? Bă, data viitoare iar mergem cu Uberu’ ăsta, e comod si are apă rece, taman bună pe căldura asta… Hai, dezgăţaţi maşina şi la drum!

– Da’ unde mergem şefu’?

– Cică ne aşteaptă nu’ş e general să ne pupe în frunte, la Aguelhok!

– Să ne pupe în partea dorsală, mai bine! Am lăsat noi bunătate de kebab în Turcia pentru ce? Să ne scrâşnească nisipu’ între dinţi aici?

– Taci bă, avem treabă. Tu crezi că mie-mi convine? Gura şi să-i dăm cu praf de mers… Pisi, ne vedem când ne-ntâlnim, ok? Şi vezi că ai un cadou.

– Voi vreţi să mă faceţi alcoolistă, să moară Bibi…

– Mai bine alcoolistă decât cu venele tăiate pe lung, replică Bela. Şi nu te mai zaharisi pe tine, maică stareţă, că la cum pupi tu sticla, aia o să-ţi ajungă vreo şase luni…

– Hai valea, că intru în depresie! Aveţi grijă de voi!

– Hoooonveeedddd! Nu mai soili în budă, că avem treabă! urlă DeeJay.

– Ce-ai bă, eşti cu capu’? răspunse împricinatul din benă, unde monta mitraliera grea. Da’ chiar, noi de ce n-am aterizat pe Tessalit? Că acolo era pistă betonată şi era şi mai aproape…

– Cică e pericol de atacuri, aşa c-o ardem pe aici. Hai sus, avem 9 ore de condus. Dumbravă, vrei să fii primu’ la covrig?

– Bine şefu’, îmbarcarea!

* * *

2 ore mai târziu, RN18

– Auzi mă Dumbravă, aia mică de pe transportor, cu cine se mai arde?

– N-are pe niciunu’, de-aia s-a cerut şoferiţă pentru noi…

– Asta e ca-n bancu’ ăla, femeile nu şofează, femeile şoferesc…

– Las-o mă, a zis că Honvedu’ e mult peste toată oferta de care se loveşte…

– Păi cam are dreptate, la ce gleznuţe neepilate vezi toată ziua…

– Să nu-i zici la unu’ de-ăsta de epilat, că te pocneşte cu poşeta…

– I-ai face câteva vizite pe unde nu bate soarele, ai, Bela? se auzi vocea Bărbosului.

– Şefu’, e bună cu draci mititica…

– Mda, da’ aici facem niţel la dreapta şi Honvedu’ trece în benă, la mitralieră. Pregătiţi armele, să nu dăm peste cine nu trebuie nepregătiţi…

Mitraliorul îşi încropi un ham din coarda pe care îl legă de postamentul din benă şi imediat lovi de două ori în acoperişul cabinei.

– Pasează-mi binoclul!

– Ce-i Honved, ce-ai văzut? întrebă Dumbravă.

– Nu ştiu, da’ nu-i de bine…

– Roadblock? întrebă Bărbosu’ de pe locul mortului. Ridică de la picioare o geantă neagră şi scoase afară conţinutul. Pe chestia din mana lui scria mare Mavic Mini.

– Ce-i asta boss? întrebă Bela.

– O dronă chinezească, mai bună decât aia de-am avut-o în Siria. Ai PSL-ul la îndemână?

– Este, şi al matale e pregătit…

– Ce-i în ele?

– În al meu e 7N21 de la amerloc, în al tău B-32-uri… dar ai şi tu două încărcătoare de N-uri… Mai avem şi .338-ul în caz că-l vrei.

– Auzi, da’ lu’ matale îţi plac mizeriile astea, văd…

– Alternativa ar fi să faci o plimbare până acolo pe jos şi, eventual, să te alegi cu eşapamentu’ ciuruit, spuse căpitanul lansând drona. Te bagi?

– Nu, că ai dreptate, conchise Dumbravă.

Drona îşi luă zborul iar căpitanul îi urmări parcursul pe ecranul telefonului mobil. În zona indicată de mitralior găsi doar o grămadă de bolovani, iar ca să fie sigur făcu un tur de 360 de grade în jurul ei. Nici ţipenie de om.

 – Alarmă falsă, Honved, spuse Bărbosu’. Da mai bine aşa, decât să ne trezim strecurători. Ai apă acolo?

– Ar fi bună o bere, primi replica din benă.

– S-ajungem la destinaţie mai întâi…

– Auzi bre, de ce a zis aia mică de mine, că-s peste ce găseşte ea pe piaţă? întrebă mitraliorul.

– Ce dracu’, te-a pocnit’ gânditu’ Honved? se auzi vocea DeeJay-ului. Vezi că gânditu’ tâmpeşte şi face coşuri pe faţă!

– Guriz bă, lăsaţi miştourile. Fiţi atenţi la drum…

Orele trecură pe nesimţite, kilometrii dispărură iar cei cinci se treziră în faţa porţii taberei din Aguelhok, Fură admişi înăuntru, căpitanul dispăru în comandament iar ceilalţi fură îndrumaţi spre o baracă unde să fie cazaţi.

– Bă, nu prea diferă coteţu’ ăsta faţă de ăla din Turcia, conchise Bela. Păcat că n-avem kebab…

– Face şefu’ rost şi de ăla, replică Dumbravă. Uite-l că vine…

– General nexam, suntem consemnaţi în bază până la noi ordine…

– Nu-i rău, măcar avem ceva timp liber…

– Auzi şefu’… se auzi vocea Honvedului.

Toţi ceilalţi se întoarseră ca să vadă o faţă chinuită de concentrare.

– De ce a zis aia mică de mine, că-s peste ce-i pe piaţă?

Neanderthal

“Cine a depus un Juramânt Militar, nu are nevoie de imbolduri să-și apere țara.

O vom face pentru ca e rândul nostru, al generației crescute cu cheia la gât, și nu ne vom da la o parte.

O vom face pentru că suntem cea mai buna generație pe care a dat-o România in ultima sută de ani și o să demonstrăm asta.

O vom face pentru că am fost educați să nu renunțăm niciodată.

O vom face uite-așa.

DE’AI DRACU’.”

(Bîrdeanu și Ancuţa, acolo în spate, şat dă fac ap)

Bă băiete, ăsta de sugi lattemochapulamea, care ai între 18 şi 35 de ani, articolu’ ăsta e pentru tine. Scrisesem acu’ niște ani asta, da’ văd că a trecut pe lângă. Nu mă miră, că te văd închis în bula ta, legat 36 de ore din 24 de telefonu’ ăla. Nu știu de ce nu ți-am făcut până acum un masaj de 245/70R16 pe coaste, nu frica de pârnaie m-a oprit, ci revelația că oricum e inutil, cu un zombălău mort nu se face primăvară. Ar trebui exterminată toată generația voastră.

Eu sunt un boșorog, o fosilă, un Neanderthal. Știu că îți e străin termenu’, așa că-ți fac o favoare și te luminez: au fost niște de-ăștia prin epoca de piatră, croiți pe stilu’ dulap, cam la 1,65 înălțime, cu capu’ mare și mâini/picioare scurte. Ca mine, care tre’ să îmi cam lipesc coastele de volan. Din câte zic cercetătorii germanezi (că la ei au fost găsiți ăștia prima dată), au apărut în Europa, îi ducea capu’, în sensu’ că le aveau cu vânătoarea, știau să facă adezivi din rășină de conifere, croiau țoale, se vindecau homeopatic cu plante și uleiuri esențiale, știau să repare fracturi și alte asemenea pă persoană fizică, o lucrau gourmet cu fripturi înăbușite și afumături, ce mai, o ardeau bio rău de tot.

Faza e că toate chestiile astea le-am învățat și eu, în parte de la tata, în parte de la alții, acu’ 20 și ceva de ani, când a trebuit să îndeplinesc ceea ce se numea stagiu militar obligatoriu. Da, 1. moșu’ meu e și el Neanderthal, 2. am petrecut un an închis într-o semi-pușcărie cu alți 100 și ceva de tembeli. Pe vremea aia mi s-a părut o tâmpenie, dar acum, privind retrospectiv, a fost, cred, cea mai bună perioadă din viața mea. Pentru că am învățat.

Am învățat în primul rând ce aia DISCIPLINĂ. Și cea impusă prin regulamentele militare, și auto-disciplina aia care te ferește de belele. Am învățat să-mi țin limba după dinți, pentru că, dacă vrei ceva de la cineva, nu bagi nesimțirea la înaintare, ci va trebui să faci frumos, să-l lingușești (e nimica toată la 90% din populație) sau să plătești pentru ce vrei. Cu o vorbă bună obții aproape întotdeauna ce vrei, indiferent de o porție suplimentară de mâncare la cantină, o permisie unde vrea mușchiu’ tău sau chiloții unei dame. În plus, dacă știi să-ți ții gura la momentul oportun (adică atunci când ai în față vreo 8 flăcăi din minunatul județ Vaslui, din care cel mai inteligent este cioben* ) ai toate șansele să scapi cu pielea netăbăcită.

Am învățat că o limbă străină știută fluent îți aduce nenumărate avantaje, de la chiulul de la corvezile de tip sortat cartofi stricați la scutirea de plantoanele II (adică să stai de pază de la 12 noaptea la 3 dimineața), pe lângă faptul că îți crește cota în rândul colegilor, care se vor trezi că vor ceva de la tine, întotdeauna plătind în bani.

Am învățat că e bine să știi să te repari singur, nu numai pe tine, ci și pe cei apropiați, pentru că timpul legal de venire a unei ambulanțe este de 8 minute, dar în realitate poate fi mai mare, pentru că mașina și oamenii ăia nu pot să zboare. Din cauză că există imbecili ca tine pe șosele, care nu se dau deoparte când aud o sirenă. Dacă ai fi tu întins pe targă, ai vrea ca lumea să-ți facă pârtie ca să poți ajunge cât mai repede la spital, nu? Da’ cu ce ești tu mai cu moț decât restu’? De ce să-ți facă lumea loc?

Am învățat că viața unui om care ți se opune nu valorează nimic, potrivit principiului ”mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mama”. Că atunci când crezi că e o luptă cinstită, tacticile tale sucks big time. Nu există ”luptă cinstită”. Există luptă pe care o termini în picioare și moartea. Știu, nu se pupă cu ce-ai văzut tu la teveu, mafiotule. Moartea e modalitatea în care Bărbosu’ ăla de deasupra, pe care tot îl invocă ninjalăii cu sutane, îți zice ”game over”. E mai degrabă ”shut down”.

Am învățat că lucurile cele mai simple sunt cele mai eficiente. Picioarele mele pot să mă care mulți kilometri încă, pot face un rucsac din trei crăci și un ghem de sfoară, pot improviza un filtru de apă și nu-mi trebuie mai mult de două mâini ca să iau viața unui om. Că pot folosi pentru asta și alte chestii, de la genuchi la o rachetă Grad, e partea a doua.

O veste proastă pentru tine: tac-tu, boșorogu’ ăla uncool, e mai cool ca tine. Pentru că sunt toate șansele ca el să știe toate cele de mai sus. Tu nu le știi, așa că în caz de belea, indiferent că e cutremur, epidemie, inundație sau invazie de omuleți verzi care vorbesc o rusă foarte fluentă, tac-tu o să se descurce mult mai bine ca tine. Pentru că știe să-și țină limba după dinți, pentru că știe și ceva rusă pe lângă romgleză, pentru că știe să ascută o bucată de lemn pe care s-o înfigă într-un om, pentru că știe să folosească un Kalașnikov, pentru că ȘTIE.

A doua veste proastă pentru tine, serviciul militar obligatoriu în România e SUSPENDAT pe timp de pace. Nu eliminat, nu abrogat, SUSPENDAT. Adică în caz de mardeală, tu vei fi carne de tun, cu maxim o lună de instrucție făcută în pripă, pe când eu și tac-tu avem toate șansele să ne scuturăm rugina și să ajungem în locuri mai meseriașe, cum ar fi întinși pe burtă în spatele liniilor inamice, după blindajul unui tanc sau lângă o stație radio, la niște kilometri de linia frontului. Nu pentru că avem o vârstă, ci pentru că suntem specialiști.

S-ar putea, când cotrobăi tu prin harțoagele din casă, să dai peste certificatu’ de Neanderthal a lu tac-tu, care atestă faptul că el e BĂRBAT, nu fătălău ca tine. Așa arată:

livret

La final, ascult-o pe tanti asta. Știu c-or să-ți curgă balele, dar nu e genul care s-ar uita la tine, oricum tu ai neepilata ta, plină de tatuaje și piercing-uri și cu părul mov/roz/verde/whatever, cu ștrampi verzi și opinci, că așa își exprimă ea personalitatea, care face pereche bună cu egării ăia pe care-i porți pe post de blugi și tatuajele tale sleeve de chelner de Starbucks.

*cioben – persoană al cărei singur argument într-o conversație/dispută este bâta.

Welcome to the Danger Zone

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08

Dragii moşului, revenim pe sticla după o îndelungată absenţă, deoarece pentru că fiindcă (Bîrdeanu, behave acolo în spate), ajutată de o doză de gin and tonic (Bombay Sapphire să trăiască), inspiraţia mea s-a hotărât să-mi dea un ghiont în coaste. Aşa că astăzi vom discuta despre modelul somalez de ducere a războiului.

Pentru început, va trebui să configurăm zona de acţiune. Somalia centrală este predilect compusă din dealuri molatece acoperite cu arbuşti deşi, întrerupte de albii uscate, când şi când de loturi cultivate, drumuri de pământ sau câteva case, cu o vizibilitate de la câţiva metri la câteva sute de metri.

Unitatea de luptă a miliţiilor somaleze din timpul operaţiunilor din 1993 (Black Hawk down, pentru cine n-a văzut filmul) şi a noii Armate Naţionale Somaleze este reprezentată de grupa de 6-8 oameni, ambarcată pe un technical (camionetă de teren ce are montată o armă de calibru greu, de obicei mitraliere ruseşti sau chineze DShK de 12,7mm sau KPV de 14,5 ce le cară şi calabalâcul), iar singura formaţie de luptă este linia extinsă. Maşinile se mişcă într-o singură linie transversală (linie, nu coloană), la o distanţă ce permite contactul vizual (în caz de nevoie, distanţa se poate micşora sau mări, după caz), evitând drumurile. În oraş, linia se poate mişca pe străzi paralele, reorientându-se la intersecţii pentru a păstra un nivel aproximativ egal între maşini. În acest fel, se atinge obiectivul tactic clasic de mişcare dispersată şi luptă concentrată. La fel, prin extinderea formaţiei la limita permisă de teren şi vizibilitate, la un contact cu inamicul flancurile fomaţiei vor fi mai lungi decât cele ale adversarului.

Datorită tipului de război fluid dus de somalezi, cele mai multe bătălii vor fi încleştări în care una sau ambele părţi vor fi în mişcare sau oprite temporar, nu în poziţii defensive săpate în pământ. La ciocnirea cu adversarul, primele vehicule vor opri şi vor angaja inamicul cu armele de calibru greu. Impulsul natural de avansare va împinge celelalte vehicule, încă în afara contactului cu inamicul, să mai ruleze o distanţă mică, poate 25 – 50 de metri, înainte de a avea timp să reacţioneze şi să se întoarcă spre inamic, ceea ce le va pune într-o poziţie naturală de flanc. La momentul în care vehiculele din flanc vor începe să reacţioneze, nu va mai fi nevoie de radio comunicaţii, oridine sau coordonare – vehiculele se vor întoarce spre cel mai apropiat zgomot de arme, şi, menţinând o linie extinsă, vor înainta până la contactul cu inamicul. Acest lucru va plasa în mod normal (iarăşi fără nici un ordin) vehiculele în flancul şi spatele inamicului, rezultând într-o încercuire automată şi foarte rapidă a adversarului.

La vederea inamicului, soldaţii îmbarcaţi pe camionete vor coborî şi vor forma o linie de trăgători la 10 metri în faţa vehiculelor. Vehiculele şi soldaţii debarcaţi vor înainta împreună, infanteriştii echipaţi uşor (a nu se uita că technical-ul cară echipamentul şi proviziile) vor sprinta rapid prin tufişuri până vor ajunge sub focul inamic şi vor fi forţaţi să se adăpostească. Din cauza înălţimii vehiculului, gura ţevii mitralierei grele va fi la o înălţime de 2,5 – 3 metri deasupra solului, astfel putând trage în siguranţă pe deasupra infanteriştilor proprii. Comandantul de grupă va coordona acţiunea prin comenzi vocale, el manevrănd mitraliera sau stând lânga ea, de unde se poate apleca şi direcţiona şoferul. Odată trupele debarcate angajate în luptă directă, camioneta se va opri şi va asigura sprijin de foc, permiţând celorlalte vehicule şi a trupelor debarcate din acestea apropierea şi asaltul poziţiei inamice (iarăşi fără nici un ordin, ghidate de zgomotul armelor). Aceste întăriri se vor concentra până inamicul va fi distrus sau obligat să rupă contactul.

Din cauză că fiecare vehicul şi infanteria ambarcată în el este o unitate semi-autonomă ce nu necesită ordine formale, din cauză că impulsul de înaintare va pune fiecare vehicul în aproximativ cea mai bună poziţie la orice moment dat, şi din cauză că geometria focului de sprijin de pe vehicule (pe deasupra capetelor) evită necesitatea ordinelor complicate, acest tip de „roire” poate fi incredibil de rapid şi de eficient. Fiecare luptător debarcat şi fiecare conducător de vehicul trebuie să îşi amintească numai cinci reguli de bază. Aceste reguli definesc modul cum grupul luptă la orice nivel (luptător individual, grupă debarcată, vehicul şi grup de vehicule), nu se vor schimba indiferent de teren, de situaţia tactică sau de mărimea angajamentului. Acestea sunt:

– menţineţi o linie laterală extinsă

– ţineţi vecinii în raza vizuală, dar nu mai aproape,

– mişcaţi-vă spre sunetul de arme,

– debarcaţi la vederea inamicului

– când sunteţi sub foc inamic, opriţi-vă şi răspundeţi cu foc

În termeni de sisteme, acest fel de de manevră autonomă bazată pe reguli, este esenţa unui „roi” auto-sincronizat: la fel ca păsările dintr-un stol, fiecare vehicul şi trupele sale urmăresc câteva reguli simple pentru a menţine formaţia şi a reacţiona la inamic, şi ca un stol, formaţia lor îşi schimbă constant mărimea şi forma (fără ordine) ca răspuns la schimbările terenului şi a situaţiei tactice. Aceleaşi reguli ce determină întăririle să umfle dimensiunile „roiului” la întâmpinarea unui obstacol îl fac să se disperseze când nu este nici o ameninţare. De fapt, mărimea, forma şi dispunerea unui „roi” tactic sunt proprietăţile emergente ale sistemului de manevră bazat pe reguli, lucru ce se întâmplă fără o direcţie conştientă sau controlul formal al unui comandament central.

Din punct de vedere tactic, acest sistem poate lucra într-o tăcere radio completă, evitând interceptarea electronică a planurilor şi făcând roiul invulnerabil la bruiaj sau înşelare radio. Utilizând aceste tactici, o unitate experimentată va putea acţiona – cel puţin în teorie – într-un ritm mult mai rapid decât unităţile convenţionale bazate pe ordine.

La nivel de unitate, o organizaţie cu acest tip de operaţii nu are un comandament central ce poate fi distrus. Un „roi” de acest tip nu are un creier, un nod central de comandă ce poate fi ucis. Sistemul de comandă al „roiului” este distribuit, bazat pe reguli, emergent, astfel fiind integrat în sistem, nefiind legat de o persoană, vehicul sau locaţie fizică.

Aşa că, dragii moşului, bun venit în Danger Zone. Fără comandanţi, fără ordine. Ne descurcăm singuri.

Dragii moşului…

… nu, nu se inchide pagina. Departe de mine gandul ăsta.

Dar, aşa cum vedeţi mai jos, subsemnatu’ are un nou job, şi dacă aveţi treabă cu el, îl gasiţi în frumoasa Irlandă.

IMG_20191015_112907

Deci, concluzia, jucării noi si bani pentru prostii.

Stai tuned.

NSTV-uri (part IV) – Damage control

IMG_20190814_113309_748

Dragii moșului, așa cum NU se vede din poza de mai sus, azi Rinocerbu’ a făcut pe ceas suma rotundă de 300.000 km. Drept urmare, azi îi facem o dedicație specială.

Fișa tehnică a împricinatului zice că a venit pe lume în august 2008, pe undeva pe lângă Durban, în frumoasa Zud Afrika, țară plină de drumuri neasfaltate și de șoferi iresponsabili. Favorita mea și a turbanelor negre din Siria a ajuns la mine cu 234.000 km pe 1 aprilie 2017 (da, știu, cea mai bună glumă pe care puteam s-o fac vreodată) iar în cele ce urmează vom face o analiză a bubelor pe care i le-am făcut și a rezolvărilor.

Ca să începem cu începutul, frânele au fost înlocuite de-a lungul timpului, de la banalele plăcuțe și saboți la etrieri, tamburi și țevile de pe puntea spate, inițial fiind din oțel, înlocuite cu unele custom made din țeavă de cupru, imune la coroziune. Genul ăsta de mașină nu va sta în vecii vecilor bine la capitolu frâne, așa ca Legea a Doua a Rinocerbului zice că ”dacă poți descifra numărul de înmatriculare a celui din față, ești prea aproape de el”.

După două cruci cardanice și un cardan în sine rupte în doi ani jumătate și după 200 km făcuți azi cu rulmentul intermediar spart și crucea cardanică de pe spate aproximativ ciufută, la 90 km/h, se poate spune că trenul de rulare e destul de solid construit.

Suspensia este la fel de solidă, după ruperea unui amortizor pe față Rinocerbu’ a ajuns acasă, cale de 200 km, aplecat într-o parte si cu 70 la oră. Nu mai menționez că, având pe dreapta spate o foaie de arc ruptă, a fost în stare să care 1200 kg (în cartea tehnică cică încărcătura maximă e de 850 kg) fără să sughită.

După trei bușituri ale subsemnatului și una a neamurilor prin alianță, după ce a dat daună aproape totală unui Volkswagin Păsat (cârligu’ din spate să trăiască) și dărâmat un gard din plăci de beton având doar bara zgâriată, se poate spune că și șasiul este mai țeapăn ca scândura de sicriu.

La final, melodia preferată a Rinocerbului, dedicație specială pemtru fanii săi, în special pentru Purcelușu’ Isteric:

… ca la meteo (part 2)

maxresdefault

Dragii moşului, aşa cum v-aţi obişnuit cu frecvenţa variabilă şi subiectele infrecvente ale postărilor de aici (Birdeanu, te-am auzit de acolo din spate), revenim pe sticla monitoarelor şi a telefoanelor dv. cu noutăţi despre sistemul meu preferat de nivelat terenu’, şi anume BM-21 Grad. Mai multe informaţii despre sistemu’ în sine găsiţi aici.

Umblă vorba prin târg că poporul frate al Rabinului, mai precis o făbricuţă de pe acolo, Rafael pre numele său, şi-a pus muncitorii să se scarpine în cap, aceştia venind cu ideea de a adapta sistemul de ochire de la bombele SPICE (un alt fursec al cofetăriei) la ţineţi-vă bine, tadaaaaam racheta neghidată de 122 mm!

Botezat EPIK, sistemul dispune de un senzor EO/IR pentru distrugerea țintelor staționare, unul semiactiv laser pentru țintele în mișcare, unul INS precum și un receptor GPS, ca rezervă. Senzorii EO/IR ii dau posibilitate EPIK-ului fie sa funcționeze autonom, comparând imaginea țintei cu una stocata în memorie (luată de către alte elemente destabilizatoare, cum ar fi infanteria sau elicopterele), fie sa transmită imaginile către un operator ce va selecta ținta – deși cel de-al doilea mod de lucru s-ar putea sa nu fie practic din cauza vitezei rachetei. EPIK ar putea fi deci utilizat în zonele în care semnalul GPS este degradat (deoarece rusi). Sistemul va mări raza de acţiune a rachetei cu 50% şi o va transforma într-o lovitură de precizie cu CEP (probabilitatea de eroare circulară) de 3 m.

Cuplat cu noua rachetă de 122 mm cu bătaie lungă, fabricată la Tohani, ce se laudă cu o rază de acţiune de 45 km (detalii aici), EPIK-ul va putea teoretic upgrada un sistem legacy la un nou standard de viaţă, aducând la zi un sistem extrem de mobil, simplu şi foarte eficient.