Tăioase

Tăioase

Dragii moșului, azi povestim despre diversele chestii tăietoare ce se poartă prin buzunare sau atârnate la centură, pentru că, nu-i așa, vorba răposatei Marioara Murărescu, degeaba ai multe chestii dacă nu poți să le tai. Una din cele mai importante unelte ale omului, cuțitul este prin excelență o chestie multifuncțională, putând desface conserve, oameni, tăia pâine sau lemn (dacă ești suficient de hotărât), săpa în pământ și multe altele. Oferta fiind imensă, voi enumera azi doar câteva din cele mai potrivite modele pentru membrii Hoardei. Swiss Army Knife

Pe primul loc în ordinea numerelor de pe tricou, una din cele mai utile invenții ale țării vacii mov, briceagul elvețian reprezintă o sculișoară compactă, numai bună de operații mici, excelent de purtat în buzunar la orice ocazie, de la învârtitul pe lângă casă și până la expediții în jungla amazoniană. Paleta impresionantă de versiuni oferă un model potrivit pentru fiecare. În general, luând în considerare și modelul clasic ”Soldier”, încă în dotarea armatei elvețiene, un briceag cu 4-6 lame (lamă lungă/scurtă, desfăcător de conserve, desfăcător de sticle, tirbușon, cârlig, eventual foarfecă și fierăstrău scurt) oferă soluția a 90% din nevoile tăietoare ale unui om normal.

Victorinox Soldier

Victorinox Soldier

Pe al doilea, trecând în gama medie, umila baionetă de Kalașnikov reprezintă una din cele mai bune alegeri pentru un insurgent. Venind gratis cu pușca (sau putând fi cumpărată cu 10-15$), la momentul apariției sale a fost unul din cele mai remarcabile cuțite de luptă. Lama de tip Bowie are pe coamă un set de dinți de fierăstrău ce taie lemnul destul de ușor, având capacitatea de a secționa și alte materiale, cum ar fi plasticul și aluminiul, iar folosită împreună cu teaca (ce este, în general, izolată) se pot tăia diverse chestii cum ar fi sârma ghimpată și cabluri electrice. Rezistentă la abuzuri, este totuși o lamă destul de casantă din oțel carbon, ce necesită îngrijire.

Baionetă AK

Baionetă AK

Pe locul trei, produsul firmei austriece cu același nume, cuțitul de luptă Glock, oferit în două versiuni (F78 – fără fierăstrău, F81 cu fierăstrău), este realizat din oțel carbon de arcuri (având deci o elasticitate foarte bună) și are o teacă din polimer cu sistem de blocare a cuțitului, o buclă de prindere la centură și un orificiu de surgere a apei.

Glock F81

Glock F81

Pentru rafinați, pe locul 4 avem așa numitul ”multitool”, un patent multifuncțional cu tot felul de lame, șurubelnițe, foarfece și alte asemenea. Oferta este iarăși foarte mare, din care se recomandă modelele produse de firmele consacrate ca Leatherman (inventatorul multitool-ului), Victorinox, Gerber sau SOG, ce oferă jucării de foarte bună calitate. Multitool-ul devine o necesitate în cazul demolatorilor, toate firmele oferind modele de tip EOD, cu sistem de sertizare a capselor pirotehnice neelectrice pe fitil.

Leatherman MUT EOD Black

Leatherman MUT EOD Black

În cazul luptelor în terenuri împădurite, devine utilă o sculișoară de ceva mai mari dimensiuni, o macetă, kukri sau parang, după denumirea malaieziană. Având o lama mai lungă și mai grea, aceasta poate tăia pari pentru improvizarea de tărgi și/sau construirea de adăposturi. Lama lungă și mai lată în față se bate în general din foaie de arc, material cu proprietăți foarte bune de rezistență și elasticitate. În imaginile de mai jos aveți modelul creat de ruși pentru trupele Spetsnaz (zice-se) și un Martindale Paratrooper englezesc, ce a fost al meu și, cum se întâmplă foarte des, cineva l-a ”împrumutat” pe termen nedefinit.

Maceta Spetsnaz

Maceta Spetsnaz

Martindale Paratrooper

Martindale Paratrooper

În general, sculele enumerate mai sus vor satisface cu vârf și îndesat nevoile oricărei șatre de flăcăi veseli, aflate la ”picnic” pe diverse coclauri. Cu bani nu tocmai mulți, se pot cumpăra cuțite solide și extrem de utile.

Eterna și fascinanta Românie

IMG_2689Dragii moșului, acum trei săptămâni porneam o campanie de strângere de fonduri pentru o mașină de intervenție. Fiind lansată pe 1 aprilie, cred că toată lumea a perceput-o ca pe o glumă, presupun proastă, pentru că în cele trei săptămâni de la lansare s-a strâns imensa sumă de 45 de euro. Da, ați citit bine, patru zeci și cinci. O glumă la fel de proastă cum e cea din poza de mai sus, unde nu aveam ce face decât să ne băgăm în apă până la genunchi de amorul artei (rinocerul din spate, în camuflaj, fiind subsemnatul). După un sfat scurt la telefon cu colegii Rabinu’ și Andrei, am hotărât să nu ne mai călcăm pe mândrie, să retragem campania aia, să ne vedem fiecare de treaba lui și să recunoaștem că trăim în România.

O Românie în care, așa cum s-a văzut în cazul accidentului aviatic din Apuseni, sunt mai multe șanse să te găsească ciobanii sau țăranii din partea locului decât instituțiile ”abilitate” ale statului ce înghit milioane de euro. O Românie unde, dacă ți se întâmplă ceva după ora 16, Dumnezeu cu mila, pentru că aceleași instituții ”abilitate” ale statului au deja lacătul pe poartă și ți se spune că în afara orelor de program ești pe cont propriu, cum s-a întâmplat la prăbușirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol. Sau nu se găsesc cheile bărcilor cumpărate la preț dublu, triplu sau nu se știe de câte ori umflate, pentru a sifona niște fonduri. O Românie unde, atunci când te duci să ajuți la o inundație sau deszăpezire, ești luat la mișto de bețivanii locali, trăitori din ajutorul social, care-și dau coate rânjind la tine cu o bere în mână și numindu-te ”sclav” sau ”fraier”. O Românie în care autoritățile sunt mereu ”luate prin surprindere” de ploi sau ninsori, de parcă nu ar fi logic că din noiembrie începe să ningă și că în zone ca Întorsura Buzăului sau Bărăgan, unde în ultimii 50 de ani au fost zăpezi mari, vor fi din nou zăpezi și/sau inundații. O Românie unde voluntarii trebuie să suplinească personalul lipsă al Ambulanței, Pompierilor sau SMURD-ului, pentru că doctorii și asistentele de urgență, oameni care văd zilnic toate grozăviile, de la cadavre mutilate la injurii adresate lor, s-au săturat să tot muncească pe 80% din salariul unui dentist, care n-are altă grijă decât să-și facă cabinet într-un loc cu vad și au plecat să lucreze într-o Germanie, Anglie sau Suedie unde numai salariul de bază al unui urgentist, fără spor de stres sau ore suplimentare, începe de la 8000 de euro, in comparatie cu 500 cât au aici. O Românie unde politicienii sunt mai ocupați să-și facă galerii personale de artă și au transformat cetățenii țării în gunoierii și salahorii Europei. O Românie cu biserici aurite și spitale ce stau să cadă.

Cineva m-a întrebat ”la ce dracu’ vă trebuie vouă Toyota Hilux?” Pentru că nu poți căra cinci oameni în stare să facă ceva și o jumătate de tonă de echipament pe drumuri forestiere sau de țară cu un Matiz. Pe bune, că am încercat. Cel mai mic din echipa de intervențe, Crețu’, are 21 de ani si 80 kg, restul batem suta. Am încercat cu mașina de mai jos, un SEAT, până i-am rupt arcurile. Deci a avea o mașină capabilă de a căra cinci oameni solizi și mai mult de 500 kg de echipament (numai trusele medicale ale Rabinului trag aproape 150 kg și sunt arhisuficiente pentru a dota un dispensar rural, de la pansamente la defibrilator și alde injecții, apoi tărgi, echipament de alpinism, haine, apă, mâncare, echipamentul meu de scufundări ce-l folosim la inundații) nu e un moft, ci o necesitate.

419008_190849924402867_1494467002_nAșa că am stat și noi și ne-am gândit ce să facem. Pentru cei doi doctori treaba e mai simplă, au de ales între ofertele ce le au din Germania, Anglia sau Irak, unde sunt mai bine plătiți ca în Europa. Trebuie doar să semneze contractul și să se urce în avion. Pentru noi, ceilalți, nu e mult mai greu, putând gasi oricând un post de ambulanțier, calificările noastre fiind echivalente cu stadardul american EMT-Basic, adică nivelul de bază al tehnicienilor medicali de pe ambulanțe. Așa că de să nu plecăm, să ne băgăm picioarele în ea țară nenorocită, unde toată lumea se bate cu cărămida în piept și nimeni nu face nimic?

Răspunsul a fost simplu, venit din partea lui Andrei: ”Bă, eu m-am uitat în oglindă și nu pot să renunț. Ar însemna să nu mai fiu eu, ar însemna să-mi fie rușine de mine”. La fel am simțit și eu, că nu pot să șterg cu buretele anii în care am tras la antrenamente și simplul ”mulțumesc” venit din partea celor ce i-am ajutat.

Deci, pentru cine vrea într-adevăr să ne ajute, până pe 30 mai, poate aici:

https://www.indiegogo.com/projects/search-rescue-vehicle/x/10265107

RO94 BTRL 0650 1201 M580 07XX – Dr. Radu Ștefan Berca, comandant Unitate Zonală Muntenia SARS România

RO84 RZBR 0000 0600 0627 9825 – Vrînceanu George Adrian, scafandru SARS România

Need some help

 

Nissan germanez de intervenție

Nissan germanez de intervenție

Dragii moșului, știu că vă așteptați la altceva. Da’ șatra mea de voluntari are o mare nevoie. Așa că iată-mă.

Pentru cine mă cunoaște, faptul că sunt voluntar într-o echipă de intervenție la dezastre și calamități nu-i o noutate. Cu toții suntem vreo 14 voluntari calificați în toată România, fără sprijin din partea autorităților, cumpărându-ne singuri echipamentul din banii noștri și din ce mai strângem de pe ici-colo. Numai că o mașină de teren dotată pentru intervenții cum e cea din poza de mai sus e o investiție cam mare pentru 14 oameni, așa că am ascultat și noi sfatul unora mai pricepuți și-am lansat o campanie de crowdfunding.

Scopul e să strângem 10,000 de epuroi din care să cumpărăm o Toyota Hilux 4×4 dublă cabină second hand (de prin 1996-2002, gurile rele zic c-ar fi cei mai buni ani la sortimentu’ ăsta), s-o reparăm dacă e nevoie, s-o modificăm un pic ca să se pupe cu activitatea și s-o dotăm cu o targă pliabilă și o trusă medicală sănătoasă, care să aibe un defibrilator automat extern (cine a avut probleme cu inima, știe că-i cea mai bună sculă pentru reparat infarcturi și alte de-alea).

Pentru cine zice că poate să ne ajute și are un cont de PayPal, tot ce trebuie să facă e să dea un click pe link-ul de mai jos și să urmeze instrucțiunile. Și, eventual, să dea mai departe să afle cât mai multă lume.

http://igg.me/p/search-rescue-vehicle/x/10265107

Asta-i ceea ce vrem noi să facem și pentru ce ne-am pregătit. Dacă frații polonezi pot, cred că vom reuși și aici.

 

Peste deal

Mortier

Mortier

Dragii moșului, astăzi vom vorbi despre ceea ce în Armata Română se numește ”aruncător de bombe”, sau, în termeni mai puțin tehnici, mortier. Denumirea vine din franceză și descrie, potrivit versiunii românești a Wikipedia ”o piesă de artilerie cu țeava scurtă, folosită pentru a lansa proiectile asupra unor obiective aflate de obicei în spatele unor obstacole. Proiectilele sunt încărcate în mod normal pe la gura țevii și au o velocitate redusă, raza de acțiune fiind limitată. Traiectoria lor este curbă, cu un unghi de tragere de peste 45°, pentru a lovi țintele cât mai pe verticală. Proiectilele au stabilizare aerodinamică pentru a nu fi dezechilibrate la vârful traiectoriei. Presiunea maximă din țeavă este semnificativ mai mică decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite deoarece proiectilul nu obturează corespunzător țeava. Prin urmare, țevile aruncătoarelor au pereții subțiri, fiind mai ușoare. Aruncătoarele de bombe au coeficientul de umplere a bombei mai mare decât în cazul pieselor de artilerie obișnuite de același calibru datorită caracteristicilor constructive.”

Componente

Componente

De ce este important acest tip de armă pentru o șatră de insurgenți? Pentru că reprezintă una dintre cele mai portabile și/sau mobile sisteme de artilerie, putând fi transportat de către oameni fără prea mult efort, cel puțin pe cele de calibru mic (60 mm) și mediu (81/82 mm). Apoi, traiectoria parabolică, extrem de înaltă  și unghiul de cădere aproape vertical îl fac extrem de util în zonele urbane, unde proiectilele sale pot fi lansate din cotloane înghesuite, literalmente peste clădiri. Aceleași caracteristici îl fac extrem de dezirabil în zone muntoase și împădurite. În aceste zone este posibil ca un mortier să poată lovi o țintă situată la o înălțime mai mare ca a sa, lucru extrem de dificil pentru o piesă de artilerie ”clasică” cu tragere directă. Este unul dintre cele mai ușor de utilizat sisteme de artilerie, livrând un proiectil exploziv sau incendiar (gama de proiectile mai cuprinde fumigene și pe cele de iluminare) la o distanță de 100-4500 metri (în cazul celor mai folosite, cele de 81/82 mm).

Muniție 81mm

Muniție 81mm

Traiectorie

Traiectorie

 

Un sistem descentralizat de luptă, de timp ”hit and run”, va face uz masiv de capacitățile tehnico-tactice ale acestui tip de armă, putând fi folosit împotriva bazelor sau a punctelor fortificate, acestea putând fi atacate din orice punct din jur, pe o rază de 100-5000 m și un azimut de 360 de grade, unghiul aproape vertical de cădere al proiectilelor făcând aproape inutile barierele de protecție de tip Hesco, pentru iluminarea câmpului de luptă, pentru mascarea prin fum și mai ales pentru sprijinul artileristic al operațiilor ofensive și defensive, prin baraje, focuri de hărțuire și de blocare, în cazul operațiilor retrograde. În toate cazurile, o planificare bună cu preindexarea țintelor prin GPS poate produce rezultate spectaculoase. Infiltrarea relativ ușoară a mortierelor în zone ”nepermisive” prin demontare și ascundere în mijloace de transport diverse (samarizate pe animale, mașini civile), precum și raza de acțiune mare vor asigura lovituri puternice asupra oricărei categorii de ținte.

Istorii

 

Arms cache

Arms cache

Dragii moșului, ceea ce vedeți în poza de mai sus este o colecție de arme capturate de Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite în Mali (MINUSMA) la Aguelhok, în nordul țării. Până acum, nimic gazos, câteva puști amărâte. Ceea ce e uimitor e că, într-o eră în care toată lumea vorbește de bombardiere, tancuri sofisticate și multiroluri, o bună parte din Africa și nu numai e controlată de războinici înarmați cu arme vechi nu de zeci, ci de sute de ani.

Ca s-o luăm metodic, în prim-plan se vede o ladă conținând grenade rusești de tip F1, aflate și în dotarea Armatei Române, cunoscute larg ca ”grenade defensive” sau ”ananași”. Apărută îm arsenalul Armatei Roșii la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, are ca bază modelul francez F1, introdus în fabricație în 1915 și larg folosit în Prima Cotonogeală Mondială. Armata Roșie nu a făcut decât să schimbe focoasele franceze primitive cu UZMRG-ul sovietic, considerat extrem de eficient.

Singura armă de tip Kalașnikov este un Type 56 chinezesc, ușor de recunoscut după baioneta nedemontabilă pliată sub țeavă. În schimb, predomină puștile SKS, apărute la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și trimise în depozite în mai puțin de 5 ani, datorită apariției AK-ului 47. Pentru necunoscători, SKS este o pușcă semiautomată, calibrată în același 7,62×39 mm ca și AK-urile, având un încărcător fix de 10 cartușe și baionetă fixă, pliabilă.

Armele cu repetiție din imagine arată o vechime mai mare, una dintre ele fiind o carabină Mosin-Nagant model 1944, identificabilă după baioneta pliabilă în lateral (calibrul fiind 7,62×54 R, cel mai vechi cartuș încă în folosința unei armate, introdus în înzestrarea armatei țariste în 1891, deci acum aproape 135 de ani!) și cireașa de pe tort, un Mauser model M904/M39, identificat după numărul de serie ca parte a unei comenzi portugheze din 1904 (!), calibrat în 7,92×57 mm, ajunsă în Mali, se presupune, din una dintre fostele colonii ale Portugaliei din zona Africii de Vest (Capul Verde sau Guineea Bissau).

Cele două mitraliere sunt un FN MAG inutilizabil (patul lipsește, astfel făcând arma inutilă) și o mitralieră sovietică de tip Degtyarov DP, calibrul 7,62x54R mm, identificată după încărcătorul circular în forma de tigaie.

Concluzia care se impune: într-o eră în care toată lumea vorbește despre lasere aeropurtate, portavioane, multiroluri și alte asemenea, legea e încă făcută de arme extrem de vechi, ”uitate” de majoritatea armatelor lumii. Arme simple, solide, ce pot fi utilizate cu un minim de pregatire și, folosite într-un context, loc și în situații specifice, pot face diferența între viață și moarte pentru un soldat izolat, ce se găsește într-un scenariu de tip ”evasion and escape”.

Dragă Moș Crăciun…

Jeep J8

Jeep J8

… pentru că, în general, am fost băiat valabil și nu m-am țuicărit pe blat, am și io o mică listă de cadouri. Nu pentru mine, pentru prietenii mei din urgisita Armată Română, cărora le-ar prinde bine jucărelele astea. Aia da, aia da, să începem…

1. Termobarice, Moșule! După ce-a făcut Carfilul lovitură termobarică pentru AG-7, aș vrea să văd chestii de-astea făcute și ca grenade de 40 mm, lovituri pentru AG-9, capete de luptă pentru Maliutka de-o fabrică Ploieștiul (și-aș vrea să văd ce face un castravete de-ăsta intrând pe ambrazura unui buncăr), grenade de mână și rachete pentru LAROM. Știu că nu-i frumos să te joci cu focu’, da’ dacă vecinii ruși au voie, noi de ce n-am avea?

2. Dacă tot am pomenit de LAROM, aș vrea să văd petardele alea de 122 mm calibru cu capete de mai multe feluri. În afară de exploziv și termobaric, de ce românii noștri n-ar putea să facă și un modul cargo cu submuniții inteligente antitanc (SMArt-ul germanez îmi vine în minte), eventual un jammer radio… 122 mm e un diametru destul de mare, lungimea nu prea contează, deci se pot înghesui multe chestii utile acolo.

3. Mi-aș dori de la poporu’ frate iordanian să văd (dacă se poate, cado’!) licența de fabricație a baclavalei RPG-32 Hashim, ce au inventat-o rușii pentru ei. Ea constă într-un modul de comandă, ce serveşte şi pe post de container/protecţie pentru sistemul de ochire, şi module conţinând rachetele de diverse tipuri, până acum fiind disponibile cumulative şi termobarice de calibrele 72,5 mm şi 105 mm. Racheta de tip PG-32V este un proiectil tandem de tip HEAT de calibrul 105 mm, optimizată pentru utilizare împotriva tancurilor echipate cu blindaj exploziv de tip ERA, cu o putere de penetrare de 700 mm. Proiectilele termobarice sunt optimizate împotriva infanteriei şi a lucrărilor de fortificaţii/clădirilor. În lucru se găsesc proiectile dirijate şi un sistem de telecomandă pentru acţionarea de la distanţă.

4. Pentru flăcăii cu care împart păcatul uitatului la gagici prin luneta de la PSL, le doresc să aibe cât mai repede în dotare Lynx-ul de 12,7 mm. Personal consider o pușcă de precizie anti-material o dotare neapărat necesară pentru o armată ce ține la titulatura asta. Extrem de utilă în războaiele asimetrice din ziua de azi, unde Armata Română nu se mai confruntă cu tancuri și bombardiere, ci cu mașini de teren încărcate cu purtători de Kalașnikovuri și cu încărcături improvizate de exploziv.

5. Ultima dorință pentru Armata Română se referă la introducerea unui vehicul ușor, pentru înlocuirea bătrânelor ARO. Preferatul meu e Jeep J8, dezvoltată pe platforma modelului Wrangler JK, ce este destinat din start forţelor armate străineze, serviciilor de urgenţă. etc., nefiind permis pe piaţa americană din cauza emisiilor poluante (noi, europenii, avem plămâni mai rezistenţi şi ne cu boltă pe panseluţele de americani). Potrivit băieţilor cuşeri de la Jeepolog.com, J8 poate fi numit “the ultimate Jeep”, platforma de bază fiind întărită, ranforsată, toate sistemele upgradate la standarde militare, totată hărăbaia fiind animată de un motor italian VM turbodiesel de 2,8 litri, ce dezvoltă fără proteste 194 cai relaxaţi putere şi un cuplu de 460 Nm, valori ce-i permit o sarcină utilă de aproape o tonă şi jumătate şi o capacitate de tractare de 3,5 tone, fiind astfel capabil să ducă după el un tun mediu. Având o capacitate de trecere prin apă de 76 cm, mulţumită filtrului de aer înălţat, J8 este disponibil ca vehicul utilitar cu 3/5 uşi pentru transport persoane, vehicul de transport şi vehicul de patrulare, configuraţiile oferite la cerere fiind cele de ambulanţă şi vehicule blindate, fiind gândit ca să poată fi instalate kituri modulare de blindaj de diferite clase de protecţie. O versiune specială a apărut în 2012 în Israel, sub numele de Storm 3 Recon, fiind lăsat fără uşi, aripi, parbriz şi alte detalii neesenţiale, fiind promovat ca vehicul rapid de patrulare şi atac pentru trupele speciale.

Pentru mine, în caz că voi câștiga la LOTO fără să joc, îmi doresc o Toyota Hilux de prin 1996-2001, dublă cabină, cu motor diesel 2L-T, versiunea SR5, mai puțin de 250.000 km la bord și un preț, daca se poate, mai mic de 6000 de epuroi. Nu exagerat, că mai trebuie bani pentru motorină și experimente… :D

Și totuși, se poate

 

ARO

ARO

Dragii moșului, prin amabilitatea unui amic, am primit poza de mai sus. Pentru necunoscători, ăla e un ARO 24. Da, un ARO. Numai că e cea mai puternic înarmată mașină ușoară pe care am văzut-o vreodată.

Echivalentele cele mai apropiate sunt Land Roverele engleze ale flăcăilor veseli din SAS, dotate cu sistemul WMIK (weapons mount installation kit) ce reprezintă o suprastructură de protecție cu inel rotativ de montare a unei arme grele (mitralieră M2 de calibrul 0,50 in sau aruncător automat de grenade de calibrul 40 mm) și o mitralieră universală de 7,62 model FN MAG/M240 (sau L7 în nomenclatorul britanic). Încărcat cu provizii, echipament și armele individuale ale echipajului de 4 persoane, ”Panterele Roz” (denumirea neoficială a acestor mașini) au făcut legea în deșertul irakian în timpul primului Război din Golf (1990-1991), vânând SCUD-urile irakiene, precum și în multe alte locuri în care viteza și puterea de foc, mai puțin blindajul, au fost literă de lege.

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Land Rover WMIK

Revenind la ARO nostru, din poză se observă o putere de foc mult mai mare, fiind montate o mitralieră grea AA de tip DShK de calibrul 12,7x108mm cu arc de tragere de 360 de grade, un aruncător automat de grenade de tip AGS-17 de 30 mm și o mitralieră universală PKM (sau mitralieră md. 66) de calibru 7,62x54R, ultimele două arme acoperind arcul frontal al mașinii. Arme fiabile și extrem de puternice, în buna tradiție sovietică, DShK, AGS-17 și PKM sunt capabile de a produce un volum de foc imens, muniția având o rază lungă de acțiune și un potențial distructiv foarte mare. Considerând capacitatea legendară de trecere și mobilitatea mașinilor ARO, această combinație produce un mijloc de luptă extrem de puternic și de mobil, superior oricărui mijloc blindat, cu excepția elicopterelor de atac.

În mâinile unor soldați capabili de a înțelege capacitățile și limitările unui astfel de vehicul, ARO-ul nostru ar fi putut fi carul de luptă al unor unități de cercetare-diversiune și operațiuni speciale extrem de eficiente, dar n-a fost să fie…

Țevăraie

 

AG-9 + ARO

AG-9 + ARO

Dragii moșului, printre multele scule ce pot fi cărate în spatele unei mașini de către flăcăii din Hoardă se numără și o categorie de scule numite tunuri fără recul. Diferența dintre aceste sculișoare și tunurile normale este că, în loc să permită un recul normal ca la artileria obișnuită, permit ”scăparea” unei cantități de gaze pentru contracararea mișcării spre înapoi. Din această cauză, sunt mult mai ușoare decât artileria convențională și mult mai mobile.

SPG-9M

SPG-9M

Printre cele mai răspândite modele ce se pot întâlni prin diversele locuri uitate de Dzeu se numără modelul sovietic SPG-9, cunoscut Armatei Române sub numele de AG-9. Ușor (are o greutate de 47 kg), de un calibru relativ mare (73 mm) și deservit de 2 oameni, acest burlan asigură găurirea unui blindaj de 400 mm la o distanță de 800-1300 de metri. Fiind una dintre armele cele mai răspândite și iubite de către pirații somalezi, este montată foarte des pe navele mamă, pe skif-urile de atac precum și pe diversele mașini de luptă improvizate (așa numitele technical-uri).

AG-9

AG-9

Schimbând locația, în Siria, Irak și Afganistan la mare modă este copia iraniană a modelului american M40. De un calibru mai mare (105 mm), o greutate mai mare (209 kg) tunul fără recul M40 a reprezentat suma concluziilor trase de armata americană în urma războiului din Koreea, fiind foarte răspândit în rândul aliaţilor Americii, fiind în înzestrarea a peste 20 de armate, începând cu Republica Dominicană şi Pakistan şi terminând cu Italia sau Cangurezia. O armă extrem de simplă, nesofisticată, ce de multe ori a dat rezultate superioare rachetelor sau aruncătoarelor ce au înlocuit-o, capabilă să opereze în condiţii extreme, unde o rachetă ca TOW are probleme, extrem de potrivită în lupta urbană, greutatea sa redusă asigurându-i locul în spatele maşinilor de tip Land Rover (Australia, Angola), Toyota LandCruiser şi Hilux (Libia, Siria), Mercedes G-Wagen (Grecia şi Austria), AIL Storm (Israel), în timp ce armata americană l-a montat pe jeep-urile de tip M151.

Siria Special

Siria Special

Folosită în dublu rol, antitanc si antipersonal, M40 are o ofertă de muniţie foarte mare, începând cu proiectilele antitanc produse în Austria, Franţa, Suedia şi USA, şi terminând cu proiectile antipersonal de tip High Explosive (Italia, USA) sau cele de tip “canistră”, umplute cu mici săgeţi metalice (Franţa, USA). Având o rază de acţiune de maxim 7 km (deşi o lovitură precisă se obţine la o distanţă maximă de 1,4 km), M40 este considerată o armă extrem de fiabilă, puternică, iar montată pe o maşină de teren este extrem de mobilă.

Humvee Special

Humvee Special

Tromboane

RPG7

RPG7

Dragii moșului, azi vom diseca o sculiță muzicală ce a cântat de jale tancurilor rusești în Groznîy, elicopterelor americane în Mogadishu și, în general, diverșilor neaveniți prin toate colțurile uitate de Cel de Sus din lume. Anume, despre lansatorul antitanc RPG-7, cunoscut Armatei Române sub numele variantei produse local, AG-7.

RPG-7 în Irak

RPG-7 în Irak

Considerată ”the best antitank weapon in the world”, RPG-7 este un lansator de calibru 40 mm, cu o greutate de 6,9 kg cu sistem de ochire optic. Distanța de tragere este de 300 de metri împotriva țintelor în mișcare și 500 m împotriva celor staționare. Raza maximă de acțiune a grenadelor antitanc este de 920 m, iar a celor anti-infanterie 1100 m, moment în care grenadele se auto-distrug după 4,5 secunde de zbor. Munițiile de tip HEAT au o putere de penetrare de 600 mm oțel omogen. Oferta de muniție este foarte largă, de la ”clasicele” grenade cumulative anti-tanc de tip PG-7V la modele exotice cum ar fi cele termobarice sau anti-tanc tandem. Fabricat în Rusia, China, Iran, Irak, Bulgaria și România, poate folosi orice tip de muniție compatibilă, indiferent de producător. Astfel, este un lucru comun pe câmpurile de luptă din Africa întâlnirea cu lansatoare chinezești ”îndopate” cu muniție iraniană sau bulgărească. Sistemele de ochire sunt de două feluri, mecanice (cătare – înălțător) și optic. Recomandat ”începătorilor” este sistemul mecanic, foarte simplu de folosit și eficient mai ales la distanțe scurte, specifice luptelor urbane și/sau ambuscadelor.

Oferta de grenade

Oferta de grenade

Folosit în Afganistan de către mujahedinii anti-sovietici împotriva tancurilor și a infanteriei, RPG-7 și-a demonstrat calitățile, fiind ideal în ambuscade amplasate în teren frământat. În Somalia a excelat împotriva vehiculelor ușoare americane ca și împotriva elicopterelor (incidentul ”BlackHawk Down” începând cu doborârea unui elicopter de salvare de către o grenadă reactivă trasă de pe un acoperiș). Dar zenitul utilizării RPG-7 a fost Groznây, capitala Ceceniei, în 1994, când prima coloană blindată rusă ce a pătruns în orașul asediat a fost anihilată în totalitate. Inovațiile tactice aduse de ceceni, foști soldați ai Armatei Roșii, și-au dovedit superioritatea în fața structurilor rigide de luptă folosite de ruși. Grupurile foarte mici de luptători (principala structură de luptă a fost echipa de trei oameni, un mitralior, un lunetist înarmat cu SVD și un trăgător cu RPG-7, alți membri adiționali fiind folosiți pentru siguranță și transportul muniției) s-au dovedit mult mai eficiente și mai flexibile în utilizare decât unitățile clasice de tip grupă, pluton, companie, echipele cecene adunându-se unde era nevoie și dispersându-se la fel de ușor.

O armă ușoară, simplu de folosit, foarte ieftină și extrem de eficientă, RPG-7 va face mult timp de acum încolo legea pe câmpurile de luptă, calitățile sale făcând-o indispensabilă din arsenalul oricărei forțe insurgente.

Friends from Afar (part 2)

”I See you...”

”I See you…”

Dragii moșului, continuăm azi discuția despre sniperi, referindu-ne strict despre rolul acestora în cadrul celulelor / organizațiilor insurgente. Așa cum am precizat în organigramă, sniperul este parte componentă în cadrul unității de bază, anume celula multifuncțională, a acestor șatre.

Analizând câmpul tactic de acțiune și modul de operare al șatrei, rezultă că sniperul nostru va trebui să îndeplinească ambele cerințe doctrinale principale ce guvernează utilizarea sa, prima fiind suportul cu foc precis de rază lungă al celorlalți membri ai echipei și angajarea țintelor de oportunitate (rolul clasic al pușcașului lunetist în armatele cu doctrină sovietică sau comunistă), a doua fiind misiunile de vânătoare de scalpuri (”High Value Targets”) și angajarea țintelor de oportunitate independent de suportul echipei / organizației, singur sau cu suport de siguranță (1-2 oameni). Adițional, doctrina vestică acordă sniperilor calitatea de unități înaintate de recunoaștere/cercetare/supraveghere, componența și amprenta redusă făcându-le ușor de infiltrat și de utilizat în zonele ”fierbinți”.

Combinând cele două doctrine, avem un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).

Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg. Pus cap la cap, cerințele pentru o armă sniper în cazul nostru sunt:

  • calibru militar de largă utilizare, ca 7,62×51 mm sau 7,62x54R;
  • precizie cât mai bună;
  • o lungime de aproximativ 1 metru, pentru ușurință în utilizare;
  • 4 kilograme fără muniție, cu luneta montată;
  • încărcător detașabil;
  • armă cu închizător manual sau semiautomată;
  • pat rezistent, de preferință din materiale sintetice;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x;
  • compensator de traiectorie balistică;
  • reticul iluminat al lunetei;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet;

Ca exemple, voi analiza două două arme sniper ce apar frecvent în imaginile și videoclipurile insurgenților din Siria și Irak, anume pușca Steyr SSG69 și PSL-ul românesc.

Steyr SSG69

Steyr SSG69

Steyr-ul SSG69 a fost prima armă din Europa ce a folosit un pat din plastic (Cycolac, un fel de ABS) în locul celor din lemn, sensibile la umezeală și temperatură. Soluțiile folosite la construcția sa (țeavă forjată la rece, pat din plastic, șine de fixare a inelelor lunetei frezate în corpul închizătorului, șină auxiliară de tip UIT în uluc) au făcut-o una dintre cele mai moderne arme militare la apariția sa, în 1969, și i-au asigurat o producție neîntreruptă de peste 40 de ani, fiind încă în oferta Steyr. Combinată cu două lunete de calitate excepțională produse de firma vieneză Kahles, ZF69 (6×42) și ZF84 (10×42), ce au ca standard butoane de reglaj cu compensator balistic calibrat pentru cele mai folosite muniții militare din Europa, constituie încă una dintre cele mai bune puști sniper de pe piață. Încărcătorul detașabil rotativ cu capacitatea de 5 cartușe, precum și mânerul închizătorului cu unghi mic de rotire (60 de grade, comparativ cu 90 de grade la Remington 700 sau Mosin Nagant) asigură o încărcare și o cadență de tragere rapidă, extrem de folositoare în medii cu densitate mare de ținte, cum ar fi zonele de luptă urbane.

Comparând caracteristicile tehnice ale modelului SSG69 cu cerințele specificate mai sus, obținem:

  • calibru militar de largă utilizare, 7,62×51 mm – check;
  • precizia este de 1/2 minute de unghi (deviație standard de 1,5 cm la 100 m) cu muniție specială, 1,5 minute de unghi (5 cm la 100 m) cu muniție normală pentru arme militare;
  •  lungime 1,150 – merge;
  • 4 kilograme fără muniție, fără luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă cu închizător manual – check;
  • pat rezistent din materiale sintetice – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – n-are;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – doar cu adaptor de montare, șina pt lunetă nefiind Picatinny;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – nu avem;
Pușcă Semiautomată cu Lunetă

Pușcă Semiautomată cu Lunetă

PSL-ul românesc este o dezvoltare a puștii mitraliere de tip Kalașnikov, modificată prin introducerea unei țevi mai lungi, a sistemului semiautomat de dare a focului, folosind o muniție de calibrul 7,62x54R și având o lunetă de tip PSO-1 (4×24 mm) cu compensator balistic și reticul iluminat cu tritiu. Șina de montare a lunetei este compatibilă cu cea a armelor de tip AK, Saiga sau SVD Dragunov, permițând astfel utilizarea oricărei lunete /  sistem de vedere pe timp de noapte produs în spațiul ex-sovietic (Rusia și Belarus) precum și al celor vestice, prin folosirea unui adaptor. Introdusă în 1974 ca armă a pușcașului lunetist aparținând grupei de infanterie (după doctrina sovietică), a fost exportată în număr mare în toată lumea, fiind una dintre cele mai folosite arme de precizie în zonele de conflict din Africa și Asia.

Din comparația caracteristicilor tehnice cu cerințele noastre, rezultă:

  • calibru militar, 7,62x54R – check;
  • precizie, 1 minut de unghi (3 cm la 100 m deviație standard) cu muniție specială de tip 7N1 sau 7N14, 3 minute de unghi (9 cm la 100 m) cu muniție standard de tip LPS;
  • lungime 1,150 m – merge;
  • 4,31 kg fără muniție, cu luneta montată – merge;
  • încărcător detașabil – check;
  • armă semiautomată – check;
  • pat rezistent, din lemn laminat și lăcuit – check;
  • lunetă cu factor de mărire până la 10x – check;
  • compensator de traiectorie balistică – check;
  • reticul iluminat al lunetei – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi echipament de vedere pe timp de noapte – check;
  • (opțional) capabilă de a folosi amortizor de sunet – check (diverse clipuri pe YouTube prezintă cel puțin 3 modele de amortizoare compatibile cu PSL);
PSL

PSL

Trăgând o concluzie, avem un luptător polivalent, cu un potențial imens de a domina câmpul modern de luptă, extrem de eficient, de mobil și de letal. Cele două modele de arme asigură o vastă capacitate de foc, care, combinată cu alte mijloace specifice (IED-uri, mine, sisteme AA) pot duce la un război de uzură îndelungat, soluție evitată în general de armatele ”clasice”.