Așa cum am mai spus, actuala criză nu este doar una regională, care se limitează la Ucraina, la Marea Neagră sau la securitatea europeană. Această criză afectează securitatea întregului spațiu euroatlantic.
Asistăm în ultimele luni la deteriorarea accentuată a situației de securitate în proximitatea Ucrainei și în zona Mării Negre, în apropierea Flancului Estic al Alianței.
Traversăm, fără îndoială, cea mai gravă criză de după căderea Cortinei de Fier. Sunt evidente strategia de intimidare și tendințele inacceptabile ale Rusiei de revenire la politica de forță și de contestare a actualei ordini internaționale, inclusiv a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate, construite după Războiul Rece.
In viitor, se vor mobiliza băutorii de bere cu fructe de pădure, epilații și pensații si vor fi trimiși în prima linie pentru a ataca hoardele invadatoare cu lovituri năprasnice de poșetă.
Vom acorda și pe mai departe o atenție sporită creșterii capacității operaționale a tuturor structurilor militare, atât prin efort național, cât și în context multinațional.
Totodată, creșterea rezilienței, atât la nivelul structurilor militare, cât și la nivelul instituțiilor publice și al societății în ansamblu, reprezintă o direcție principală de acțiune, subsumată implementării Strategiei Naționale de Apărare a Țării.
Este cu atât mai important, cu cât ne confruntăm cu vremuri cruciale pentru securitatea europeană.
Vă mulțumesc mult.
***
Adevăru” e că n-a mai fost un măcel care să curețe bine demografia europeană de vreo 80 de ani. După principiul că iarna nu-i ca vara și Counter Strike pe calculator e inferior versiunii live (aka ”viața bate filmu”), tânăra generație va cam fi eliminată din competiția genetică.
Red Storm Risin vine. Tom Clancy a fost un vizionar.
„What would Jesus drive today? Well, Donkeys were useful animals, then and now, but they’re hardly the most majestic of beasts. And that donkey quality is what the Savior would want in a 21st century vehicle—something versatile and capable, but unobtrusive. Ordinary, without any airs. So think small SUV, van or pickup truck. And think inexpensive and somewhat unexciting. Reliability would be nice. Plus, it should be available in the Middle East.
The answer: The Toyota Hilux pickup—the mechanized equivalent of a donkey. And not the fancy Hilux, but the base model, powered by the simplest engine—the standard 139-horsepower, 2.0-liter four in the new Hilux. Vinyl seats, steel wheels (and without a .50-caliber machine gun mounted in the bed).
What Jesus would do with a Hilux is use it to spread His good news and serve the needs of the poor and lost around Him. You know, good things. And if He held the pink slip, He’d give that truck up the moment someone who needed it more could be found. And if He bought it, it was probably already well used.”
Câteodată, cel mai bun camuflaj e un tricou şi o pereche de blugi.
Câteodată, cea mai bună armă nu e Kalaşnikovul, ci un telefon mobil cu Google Earth, cu care poţi preindexa lovituri de mortier, poţi ajusta tirul sau documenta artrocităţi, poţi forma o reţea de prieteni / camarazi / luptători de gherilă sau afla cum să faci orice, de la tratarea unui pneumotorace la dezamorsarea unei mine, de pe internet.
Câteodată, cel mai puternic vehicul de pe câmpul de luptă nu este un Abrams, ci un Volkswagen Transporter, ce oferă mixul perfect de anonimitate, viteză şi putere de foc, prin mitraliera, lansatorul de rachete sau lunetistul ascuns înăuntru.
Câteodată, cea mai scurtă cale de la A la B nu este linia dreaptă, ci reţeaua de canalizare. E şi cea mai sigură.
Câteodată, o alică de 4,5 trasă de la 15 metri este la fel de eficientă ca şi un .50 tras de la un kilometru.
The West lasted from AD 732, when Charles Martel defeated the Muslims at Tours, until 1960, where it fell without a battle. In 1960, the birth control pill became widely available. Many think of it as heaven, sexual nirvana, the route to self-expression, wish fulfillment, and liberation for millions of women. I think of it as Auschwitz in a bottle. It was and is genocide, as, using it, the women of my generation happily traded off 1,200 years of unparalleled growth, wealth, security, stability, scientific and ethical progress for a second BMW in the garage. The West ceased producing at a sustainable rate, while Islam continued to populate the world. You may look elsewhere for the demographics. This fact cannot be avoided: we Westerners currently may be analogized to upper-class Brits on the deck of the Titanic, April 12, 1912. My, my, why is the great ship tilting a bit? Why, dear, it’s probably some minor malfunction that the handsome young men will soon fix. Meanwhile, may I have another aperitif, steward? But not only did the pill doom the West from without by limiting population, it destroyed the culture from within by destroying the gyroscope of civilization—that is, the balance between the sexes. The sexes had existed for that glorious 1,200-year span in a kind of brilliant equipoise: men provided and protected, women nourished and nurtured. It was a sublimely efficient system, if harsh. The result was generation after generation of bold, intelligent, hardy risk takers, driven by their fathers’ sense of duty but made compassionate by their mothers’ mercy. They were afraid of nothing, committed to a larger thing than themselves, all united in their confident sense of destiny. The men did what they had to do, the women did what they had to do. Together, they built a thing called civilization. In all realms, from the scientific to the industrial to the aesthetic to the military to the intellectual and the medical, Western thought and culture prevailed. It was extraordinary and it seems even now absurd that we threw it away in a single generation. After 1960, the dominos fell quickly. Once the size of a family could be controlled, it shrank; women returned to the workplace. Soon—believe me, I am not arguing that they are “dumb” or in any way “inferior”—they were making equal or even more than the males, so male authority was challenged and, metaphorically, that leveraged and ultimately destroyed the whole concept of authority. Simultaneously, with small family size, more was invested in each of 2.4 children, so that the death of one meant a shattering emotional wastage. Soldiers could no longer die in the thousands, much less the hundreds. Without defenders, we are doomed. Thus the only question that remains for a serious man: with the West gone, what system of governance best serves the most people of the world? If the West can no longer be defended, the East can no longer be denied. The answer to the question, “What is next?” has to be Islamic theocracy. It alone has the harshness of temperament to control the feminism that doomed the West. At its purest, Islam is simply masculinity emboldened, masculinity without moderation, hesitancy, compassion, and introspection. That force alone can save us. You say: Islam is submission, it is barbaric in its jihad against infidels. True enough. But once Islam has achieved hegemony and exists without challenge, all that will change. That is what truly lies ahead: Islamic hegemony over the earth, based on masculinity—self-discipline, faith, obedience, and duty. That is the system of governance that will best serve the most people and make the most people the happiest. The intellectuals and ironists will never be satisfied; wisely, Islam will execute them. They do harm far disproportionate to their numbers in any society and must be eliminated without mercy. That is the system that will finally yield the dream of paradise of economic and spiritual equality where the state has withered away and each gives from his ability and receives to his need. The way of Islam is the only way, the predestined way, and I engineered my event to convince the West of the futility of resistance, its need to immediately abandon its adventuring in Muslim territories and to begin to study for the arrival of the Universal Caliphate. Allah Akbar, God is great.
„Optimistul învaţă engleza, pesimistul învaţă chineza, iar realistul învaţâ să folosească Kalaşnikovul”
Proverb rusesc
Băhbaieţi, nu-mi cer scuze, doar mă apucă dracii. Ma simt ca un autist ieşit după mult timp în lume, scos din bula mea de comfort, încercând să înţeleg ce se întâmplă, de ce toată lumea îşi pune poalele-n cap. Am priceput că internetul a permis tuturor imbecililor să-şi facă părerile cunoscute mai multor oameni decât este bine, dar totuşi…
În caz că lumea nu şi-a dat seama, noi suntem în război. Război politic, război economic, război etnic, încep să cred că ne paşte şi un mic război civil. De ce zic asta?
1. Suntem în război politic. Rusia avansează pe toate fronturile, încercând să spargă NATO, idiotul portocaliu de la Casa Albă retrage trupe din Europa, locuitorii din Emiratul Al Parisi şi din ShaormenLand sunt mai interesaţi de preţul gazelor ruseţti ce le vin la robinet decât de soarta Estului. Îl interesează pe alegătorul din banlieue-urile Lyon-ului sau periferiile Dresdei ce se va întampla cu cei din Huşi sau Cracovia? Nu cred.
2. Suntem în război economic. China se foloseşte de criza Covid pentru a oferi echipament medical la preţ de dumping, de proastă calitate, eliminând astfel competiţia, minată de preţurile mari ale forţei de muncă europene şi sporindu-şi astfel influenţa politică. Asta pe lânga ofensiva agresivă a proiectului „Belt and Road”, încercările de preluare ale companiilor occidentale şi declaraţiile penibile ale politicienilor occidentali că nu poşi fi dependent de China. Cine îi va opri, flăcăi, Mircea „fă-te că lucrezi” Geoana sau Victor Veorel Tonta?
3. Suntem în război etnic. „Viele danke, Frau Merkel” stă scris pe zidurile Germaniei. După exodul „intelectualilor” arabi din Siria şi nu numai, petrecerea de Anul Nou din 2015-2016 unde nemţoaicele au beneficiat de „atenţia” migranţilor a deschis ochii şi a făcut o bună parte a populaţiei ŞaormenLand să zică „bre, ne cam dă cu virgulă”. Să nu uităm că rata demografică a arabilor şi porumbeilor antifonaţi e mult mai mare decât a albilor, care au multe alte treburi decât să toarne plozi. Mai o plimbare în Tenerife, mai um master, mai un program de lucru de 14 ore pe zi…
Cine va apăra Europa? Tineretul pizdificat, fascinat de Che Guevara că e cool, cu Mickey Mouse tatuat şi cu simpatii Antifa / #blacklivesmatter? Europa a făcut tot globul să vorbească engleza şi nu bantu sau hindi. Europa a construit lumea modernă, a oferit cunoştinţe, avere şi putere lumii…
“Cine a depus un Juramânt Militar, nu are nevoie de imbolduri să-și apere țara.
O vom face pentru ca e rândul nostru, al generației crescute cu cheia la gât, și nu ne vom da la o parte.
O vom face pentru că suntem cea mai buna generație pe care a dat-o România in ultima sută de ani și o să demonstrăm asta.
O vom face pentru că am fost educați să nu renunțăm niciodată.
O vom face uite-așa.
DE’AI DRACU’.”
(Bîrdeanu și Ancuţa, acolo în spate, şat dă fac ap)
Bă băiete, ăsta de sugi lattemochapulamea, care ai între 18 şi 35 de ani, articolu’ ăsta e pentru tine. Scrisesem acu’ niște ani asta, da’ văd că a trecut pe lângă. Nu mă miră, că te văd închis în bula ta, legat 36 de ore din 24 de telefonu’ ăla. Nu știu de ce nu ți-am făcut până acum un masaj de 245/70R16 pe coaste, nu frica de pârnaie m-a oprit, ci revelația că oricum e inutil, cu un zombălău mort nu se face primăvară. Ar trebui exterminată toată generația voastră.
Eu sunt un boșorog, o fosilă, un Neanderthal. Știu că îți e străin termenu’, așa că-ți fac o favoare și te luminez: au fost niște de-ăștia prin epoca de piatră, croiți pe stilu’ dulap, cam la 1,65 înălțime, cu capu’ mare și mâini/picioare scurte. Ca mine, care tre’ să îmi cam lipesc coastele de volan. Din câte zic cercetătorii germanezi (că la ei au fost găsiți ăștia prima dată), au apărut în Europa, îi ducea capu’, în sensu’ că le aveau cu vânătoarea, știau să facă adezivi din rășină de conifere, croiau țoale, se vindecau homeopatic cu plante și uleiuri esențiale, știau să repare fracturi și alte asemenea pă persoană fizică, o lucrau gourmet cu fripturi înăbușite și afumături, ce mai, o ardeau bio rău de tot.
Faza e că toate chestiile astea le-am învățat și eu, în parte de la tata, în parte de la alții, acu’ 20 și ceva de ani, când a trebuit să îndeplinesc ceea ce se numea stagiu militar obligatoriu. Da, 1. moșu’ meu e și el Neanderthal, 2. am petrecut un an închis într-o semi-pușcărie cu alți 100 și ceva de tembeli. Pe vremea aia mi s-a părut o tâmpenie, dar acum, privind retrospectiv, a fost, cred, cea mai bună perioadă din viața mea. Pentru că am învățat.
Am învățat în primul rând ce aia DISCIPLINĂ. Și cea impusă prin regulamentele militare, și auto-disciplina aia care te ferește de belele. Am învățat să-mi țin limba după dinți, pentru că, dacă vrei ceva de la cineva, nu bagi nesimțirea la înaintare, ci va trebui să faci frumos, să-l lingușești (e nimica toată la 90% din populație) sau să plătești pentru ce vrei. Cu o vorbă bună obții aproape întotdeauna ce vrei, indiferent de o porție suplimentară de mâncare la cantină, o permisie unde vrea mușchiu’ tău sau chiloții unei dame. În plus, dacă știi să-ți ții gura la momentul oportun (adică atunci când ai în față vreo 8 flăcăi din minunatul județ Vaslui, din care cel mai inteligent este cioben* ) ai toate șansele să scapi cu pielea netăbăcită.
Am învățat că o limbă străină știută fluent îți aduce nenumărate avantaje, de la chiulul de la corvezile de tip sortat cartofi stricați la scutirea de plantoanele II (adică să stai de pază de la 12 noaptea la 3 dimineața), pe lângă faptul că îți crește cota în rândul colegilor, care se vor trezi că vor ceva de la tine, întotdeauna plătind în bani.
Am învățat că e bine să știi să te repari singur, nu numai pe tine, ci și pe cei apropiați, pentru că timpul legal de venire a unei ambulanțe este de 8 minute, dar în realitate poate fi mai mare, pentru că mașina și oamenii ăia nu pot să zboare. Din cauză că există imbecili ca tine pe șosele, care nu se dau deoparte când aud o sirenă. Dacă ai fi tu întins pe targă, ai vrea ca lumea să-ți facă pârtie ca să poți ajunge cât mai repede la spital, nu? Da’ cu ce ești tu mai cu moț decât restu’? De ce să-ți facă lumea loc?
Am învățat că viața unui om care ți se opune nu valorează nimic, potrivit principiului ”mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mama”. Că atunci când crezi că e o luptă cinstită, tacticile tale sucks big time. Nu există ”luptă cinstită”. Există luptă pe care o termini în picioare și moartea. Știu, nu se pupă cu ce-ai văzut tu la teveu, mafiotule. Moartea e modalitatea în care Bărbosu’ ăla de deasupra, pe care tot îl invocă ninjalăii cu sutane, îți zice ”game over”. E mai degrabă ”shut down”.
Am învățat că lucurile cele mai simple sunt cele mai eficiente. Picioarele mele pot să mă care mulți kilometri încă, pot face un rucsac din trei crăci și un ghem de sfoară, pot improviza un filtru de apă și nu-mi trebuie mai mult de două mâini ca să iau viața unui om. Că pot folosi pentru asta și alte chestii, de la genuchi la o rachetă Grad, e partea a doua.
O veste proastă pentru tine: tac-tu, boșorogu’ ăla uncool, e mai cool ca tine. Pentru că sunt toate șansele ca el să știe toate cele de mai sus. Tu nu le știi, așa că în caz de belea, indiferent că e cutremur, epidemie, inundație sau invazie de omuleți verzi care vorbesc o rusă foarte fluentă, tac-tu o să se descurce mult mai bine ca tine. Pentru că știe să-și țină limba după dinți, pentru că știe și ceva rusă pe lângă romgleză, pentru că știe să ascută o bucată de lemn pe care s-o înfigă într-un om, pentru că știe să folosească un Kalașnikov, pentru că ȘTIE.
A doua veste proastă pentru tine, serviciul militar obligatoriu în România e SUSPENDAT pe timp de pace. Nu eliminat, nu abrogat, SUSPENDAT. Adică în caz de mardeală, tu vei fi carne de tun, cu maxim o lună de instrucție făcută în pripă, pe când eu și tac-tu avem toate șansele să ne scuturăm rugina și să ajungem în locuri mai meseriașe, cum ar fi întinși pe burtă în spatele liniilor inamice, după blindajul unui tanc sau lângă o stație radio, la niște kilometri de linia frontului. Nu pentru că avem o vârstă, ci pentru că suntem specialiști.
S-ar putea, când cotrobăi tu prin harțoagele din casă, să dai peste certificatu’ de Neanderthal a lu tac-tu, care atestă faptul că el e BĂRBAT, nu fătălău ca tine. Așa arată:
La final, ascult-o pe tanti asta. Știu c-or să-ți curgă balele, dar nu e genul care s-ar uita la tine, oricum tu ai neepilata ta, plină de tatuaje și piercing-uri și cu părul mov/roz/verde/whatever, cu ștrampi verzi și opinci, că așa își exprimă ea personalitatea, care face pereche bună cu egării ăia pe care-i porți pe post de blugi și tatuajele tale sleeve de chelner de Starbucks.
*cioben – persoană al cărei singur argument într-o conversație/dispută este bâta.
Dragii moșului, ca să vă lămuresc nedumerirea, flăcăul de mai sus se numește Cody Wilson, președinte al Distributed Defense, și este resposabil pentru pistolul din plastic tipărit pe o imprimantă 3D despre care am vorbit aici. Tot el este responsabil pentru Ghost Gunner, o mașinărie de frezat cu comandă numerică, capabilă să finalizeze așa numitele ”80% receivers” în produse finite, gata de asamblat în arme ”fantomă”. (Pentru cei ce-au deschis televizoarele mai târziu, ”lower receiver” sau cutia mecanismelor la un AR15/M16 este considerat miezul armei și cel inscripționat cu numărul de serie al armei).
Tot Cody este responsabil pentru o bătălie juridică / legală cu guvernul american, care, folosind un set de legi numite International Traffic in Arms Regulation (poate ați auzit de ITAR), a cerut firmei Distributed Defense închiderea serverului și eliminarea fișierelor CAD puse la liber pentru download. După o luptă legală în care Wilson a folosit ca argumente amendamentele 1, 2 și 5 ale constituției SUA (dreptul la liberă exprimare, dreptul de a purta arme și dreptul de a refuza țintrebări ce duc la auto-incriminare), pe 10 iulie 2018 guvernul american a oferit o înțelegere juridică în care celor de la DefDist li se permite redeschiderea serverului și distribuția nelimitată a fișierelor. Platforma DEFCAD, depozitul de fișiere, va fi refăcut și mărit, devenind astfel principala bază de date a proiectelor de armament 3D.
De ce apare acest articol astăzi, 1 august? Pentru că astăzi DEFCAD.com se relansează. Și, așa cum spun cei de la DefDis, ”the age of the downloadable gun formally begins.”
Dragii moșului, mă uitam deunăzi la ultimele trenduri în materie de luptă ale soldaților moderni. Drone, rachete, multiroale și alte asemenea. Totul pentru a rașcheta inamicul de la distanță. Dar când a fost ultima șarjă de baionetă? Răspuns: în 2004, iar ultima utilizare înregistrată a fost în 2009, în Afganistan, când un locotenent britanic, rămas fără muniție, a hăcuit un taliban și a scăpat cu viață.
Dincolo de întrebarea ”mai are soldatul modern coaie să ucidă un om de aproape, cu baioneta, lopata de infanterie sau mâinile goale?” se ridică impresia că tehnologia duce pe un drum greșit în privința milităriei, după părerea mea. Prea multa încredere (oarbă) în tehnologie va duce la eșecuri și pierderi de vieți omenești.
Nu mă înțelegeți greșit că mi-aș băga unghia în gât că acum 20 de ani, când îmi făceam ceea ce se numea pe atunci ”stagiu militar obligatoriu” mi-aș fi dorit să fi avut GPS sau vreun ACOG instalat pe AKM-ul meu fabricat în 1973. Nu. În schimb instructorii mei (încă îi țin minte pe Minea și pe Dănilă, supranumit ”Diles”) au fost suficient de încăpățânați ca să-mi bage în cap utilizarea sistemului clasic de ochire, cu cătare-înălțător, citirea unei hărți, folosirea busolei BI-69 și alte asemenea chestii. Singura chestie pe care aveam ocazia s-o învăț și am făcut prostia să n-o fac a fost alfabetul Morse/telegrafie, ceea ce-ar fi prins bine.
N-am nimic împotriva tehnologiei, dar oricând voi avea nevoie voi apela la metodele basic level. La restriște, mai ales într-un loc necunoscut, va trebui sa-mi folosesc pumnii, coatele, genuchii, un cuțit sau altă armă improvizată ca să fac rost de un AK sau altceva de genul ăsta, care va veni, mai mult ca sigur, fără ACOG, Aimpoint și cu o rezervă limitată de muniție. Va trebui să știu să opresc o hemoragie, să improvizez o atelă sau un bandaj ocluziv, să fac un foc, să purific apa așa încât să nu dau în dizenterie (să te caci pe tine is not fun), să ajung într-un loc anume folosind o hartă și busola (sau soarele și Steaua Polară), să conduc o mașină/camion/motocicletă, eventual să vorbesc limba locului unde mă aflu, fără să car o grămadă de echipament pentru fiecare din cele mai sus în parte.
Niște țoale comode, care să nu bată la ochi, o pereche de ghete/bocanci solide, un ceas la mână (cu care mă pot și orienta la o adică), un micro/mini survival kit, ceva în care să car apă, eventual un rucsăcel în care să pun diverse (haine de schimb/ploaie, trusă medicală, mâncare, alt container cu apă, hârtie inginerică, ceva unelte, muniție, etc.), lucruri care nu depind de curent electric/baterii sau semnale exterioare man-made și un bagaj de cunoștințe bogat vor scoate pe oricine la liman, ajutate de o doză oarecare de noroc.
