Battlefield Europe

Paris, 2015 AD

Paris, 2015 AD

11 martie 2004. Madridul arde. Zece bombe aruncă în aer patru trenuri de navetişti ce se îndreaptă spre slujbele ce le asigură existenţa. Bilanţul este de 191 de morţi şi peste 2000 de răniţi. Atacul are loc cu trei zile înainte de alegerile generale din Spania şi duce la căderea guvernului condus de Jose Maria Aznar. Prima suspectă e considerată organizaţia separatistă bască ETA, dar se dovedeşte că autoarea este Al Qaida. Explozivul utilizat? Gomma 2B, folosit în carierele de piatră şi alte asemenea.

7 iulie 2005. Londra arde. Patru terorişti detonează trei bombe în Metroul londonez şi într-un autobuz supraetajat. Bilanţul? 56 de morţi şi peste 700 de răniţi. Bombele au fost realizate din TATP, un compus organic combinat din acetonă (diluant de vopsele sau dizolvant de unghii) şi apă oxigenată. Teroriştii sunt a doua generaţie de musulmani în Regatul Unit, copiii unor emigranţi pakistanezi, născuţi şi crescuţi în Marea Britanie.

7 ianuarie 2015. Parisul arde. Doi terorişti atacă sediul unei obscure reviste satirice şi ucid 11 oameni, ranind alţi 11. Atacatorii sunt doi fraţi, născuţi în Franţa din părinţi algerieni musulmani.

13 noiembrie 2015. Parisul arde din nou. 130 de victime decedate, 352 de răniţi. 7 terorişti ucişi, cetăţeni francezi şi belgieni, copii ai emigranţilor musulmani.

18 noiembrie 2015. Sarajevo mocneşte. Un musulman bosniac cu simpatii salafiste ucide doi soldaţi şi deschide focul asupra unui autobuz de pasageri, rănind trei civili. Câteva ore mai târziu, teroristul se sinucide folosind o bombă.

Europa e pe cale să facă implozie, subminată de corectitudinea politică şi multiculturalism? Secularismul militant va aduce moartea civilizaţiei creştine? Sau Anders Behring Breivik se va multiplica în mii de exemplare şi va conduce un contra-jihad, o nouă Reconquista a bătrânului continent?

Welcome to Battlefield Europe. Enjoy your stay…

 

„Invatati sa fiti oameni, nu oi!”

Dragii moşului, ideea de mai sus îi aparţine bunului meu amic Micuţu’. Mesajul complet, postat pe pagina lui personala de feisbuc, este:

„Vad multa lume ca isi schimba poza de profil, unii se panicheaza, altii vor sa se faca ceva, suntem revoltati, etc. Pai ma tatii ma, e simplu: daca nu ai acces la a te antrena si invata sa folosesti o arma, invata sa pui un Bandaj, invata un pic de prim ajutor, invata sa porti la tine o trusa minima cu un turnichet si vreo doua pansamente, invata ce trebuie sa comunici cand suni la 112, invata sa analizezi o situatie si sa iti tii panica sub control. Orice secunda conteaza, nu trebuie sa fie un atentat sau un incendiu neaparat, poate sa fie un accident stupid (da, accidentele sunt stupide in general).
Dar repet, orice secunda conteaza, orice mic ajutor dat cuiva sau tie insusi poate face diferenta intre viata si moarte.
Exista internet pentru motive superioare de a-ti pune selfi-uri si ce ai mancat azi, exista site-uri dedicate, videoclipuri, cursuri online. Exista asociatii, carti, exista Oameni care sunt doritori sa te investe lucrurile astea, de multe ori gratis, trebuie doar sa vrei.
Incetati sa va mai plangeti, incepeti sa ganditi proactiv, incepeti sa aveti un bagaj minim de cunostinte, o trusa minima. Diferenta sta in cele cateva secunde, secunde care fac diferenta intre o poveste de spus la o bere cu prietenii si familia sau o stire de la ora 5….”

Dincolo de faptul că este o postare plină de bun simţ (în adevărata definiţie a expresiei, acel common sense anglo saxon), mi-a atras atenţia asupra altui aspect, ceea ce iar în engleză se numeşte situational awareness, simţul situaţiei sau atenţia la ce se întâmplă în jurul nostru. Este mult mai probabil să vezi pe trecerea de pietoni oameni cu nasul afundat în telefoanele mobile, ce traversează fără nici o asigurare, eventual sar în faţa maşinilor fără să se gândească la cel de la volan, care probabil are şi el altă treabă (visat cu ochii deschişi, dezlegat integrame, transmis sms-uri) decât să fie atent la ce se intâmplă pe drum. Sau câţi oameni îşi mai păzesc astăzi buzunarele, ştiind să facă diferenţa între un grup de pensionari arţăgoşi că n-au locuri libere în autobuz (threat level – green) şi un stol de „broneţi” cât dulapul cu vădite intenţii agresive? Se pare că toată viaţa cotidiană s-a concentrat în acele nenorocite de telefoane…

Nu mai vorbesc de plăcerile aduse de valul de refugiaţi, pentru care trebuie să le mulţumim doamnei Merkel şi minunatului domn Hollande, care s-a declarat ieri în război cu ISIS. Care război, trăiţi-ar mobila şi televizoru’, când tu şi predecesorii tăi v-aţi pus capră în faţa arabilor, scuipând pe obrazul lui de Gaulle şi pângărind memoria miilor de soldaţi americani care îşi dorm somnul de veci pe câmpurile de batălie din Franţa, murind acolo ca să vă elibereze de germani? Ce-ar zice un preşedinte ca Eisenhower sau Reagan (nu caricatura care e acum la Casa Albă), nu v-ar bate obrazu’?

Pentru a exemplifica diferenta între un om neantrenat şi unul care a primit 2 ore de pregatire în prim ajutor, priviţi următorul clip, realizat de poliţia din Westminster, California:

Concluzia nu poate fi mai bună decât ce-a spus Andrei şi am citat eu în titlu:

„Invatati sa fiti oameni, nu oi!”

„This transmission is coming for you”

Dragii moşului, vă rog să aruncaţi un ochi pe următoarea bucată de IuTub:

„Da, e filmarea aia rusească cu drona în Siria”, îmi veţi spune. Corect.

Numai că în spatele acestei piese de propagandă în cel mai pur stil asimetric, aţintită asupra tineretului vestic, stau mult mai multe indicii că războiul, aşa cum îl ştiam din filme, nu se mai pupă cu realitatea.

În primul rând, prezintă o imagine reală şi exactă a câmpului de bătălie actual, compus din aglomerări urbane, în care ruinele constituie echivalentul întâmplător al baricadelor, unde dimensiunea verticală a câmpului tridimensional de luptă compusă din puncte înalte de supraveghere şi luptă (terase, etajele superioare ale blocurilor) şi reţelele de canalizare (căi de comunicaţie folosite de insurgenţi în timpul insurecţiei din Varşovia în 1944, în timpul asediului de la Sarajevo şi, cel mai bun exemplu, în timpul celor două războaie din Cecenia) oferă unor echipe mici de luptători posibilitatea de a circula şi de a ataca liber între fruntariile unui oraş asediat sau invadat de un inamic superior numeric şi tehnologic.

În al doilea rând, dovedeşte ceea ce eu scriam aici, că o dronă poate fi folosită ca mijloc de recunoaştere/cercetare şi cartografiere în timp real a poziţiilor inamice, permiţând unei forţe flexibile şi extrem de mobile atacuri de tip „shoot and scoop” („trage şi fugi”) fulgerătoare şi extrem de precise, folosind mortiere (minutul 1:58) şi/sau sisteme lansatoare multiple de rachete tip Grad/LAROM. O dronă ce poate folosi o cameră de tip GoPro, o săpunieră de făcut poze model Canon IXUS sau, bomboana de pe colivă, poate transmite imagini în timp real de la 500 metri pe un telefon mobil sau tabletă Android, cum reuşesc modelele comerciale de tip Parrot.

În al treilea rând, se observă multitudinea de poziţii de luptă ce pot fi exploatate de o echipă de tip Hunter/Killer (vânătoare/distrugere) compusă, după moda cecenă, dintr-un trăgător cu AG/RPG-7 (sau altă armă antitanc echivalentă, cum ar fi M72, Panzerfaust 3, AT4 sau Carl Gustaf), un mitralior înarmat cu mitralieră universală de tip PKM sau RPK, un puşcaş lunetist şi 1-3 cărători de muniţie cu AKM-uri în dotare, unde mitraliorul şi lunetistul au rolul de a face infanteria inamică să muşte pământul, în timp ce AG-istul va lovi tancul inamic de deasupra, din spate sau din laterale. Străzile înguste dintre blocuri sunt ideale pentru atacuri de tip Posada, aşa cum bine au demonstrat separatişti ceceni pe 1 ianuarie 1995, în timpul Bătăliei pentru Groznâi, când scenariul macelăririi coloanelor blindate ruseşti a fost distrugerea primului şi ultimului vehicul din coloană, urmat de foc nimicitor de arme automate şi aruncătoare de grenade asupra soldaţilor şi a restului de tehnică blindată.

În al patrulea, dar nu ultimul rând, se observă tipul de arme folosite în lupta urbană, arme uşoare (puşti de asalt, mitraliere universale, arme cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc), singurul sistem de tip artileristic fiind mortierul, greutatea scăzută, capacitatea de a fi cărat dezasamblat şi mai ales traiectoria extrem de înaltă a muniţiei făcându-l ideal pentru lovituri indirecte, peste clădiri, executate cu precizie matematică folosind informaţiile date de dronă şi poziţiile preindexate prin Google Earth.

Concluzia? Într-o eră în care toată lumea vorbeşte de multiroluri, Leoparzi, T-uri Armata, Spike şi alte asemenea bazaconii, legea în război e făcută tot de infanteristul cărător de AKM. Nici un senzor la ora actuală nu poate bate ochii, urechile, nasul şi mai ales CREIERUL unui infanterist bine antrenat, stăpân pe meseria sa. Tancurile pot fi distruse în ambuscade sau de IED-uri, avioanele pot fi lovite cu MANPAD-uri, trupele inamice pot fi măcelărite de infanterişti competenţi, ascunşi printre ruine.

Welcome to Battleground Damasc, 2015.

Vampiri

 

Vampir

Vampir

Măgura, jud. Suceava.

Căpitanul Anghel avea o figură nefericită. Era a doua misiune „oarbă”, în care primise un ordin de marş şi atât. La locul întâlnirii fusese aşteptat de o maşină de teren  în care se aflau un bărbat înalt, blond şi un transmisionist mic de statură şi solid. Acesta se urcase în cabina LAROM-ului, cuplase o staţie radio la portul auxiliar al sistemului de ochire şi instalase o antenă pe cabină. Apoi începuse să cotrobăie prin rucsac, scoţând cele necesare unei căni de cafea.

Blondu’ avea aceeaşi figură nefericită ca şi căpitanul. Ştia că fusese trimis în lumânări, bănuia că se va întâmpla ceva important, dar nu avea habar de detalii.

– Cu ce e încărcată dihania? întrebă el.

– În dreapta sunt rachete cu submuniţii antitanc, răspunse căpitanul. În stânga, explozive clasice. Nu ştiu ce au de nivelat, da’ nu-l văd bine pe ăla care o să le primească în cap, spuse el privind înserarea.

– Şefu’, se auzi vocea Piticului, nu vrei o cafea? Cică peste două ore începe showu’, ar fi bine să-l prindem treji…

„Clar, s-a dus dracu’ disciplina, îşi zise Blondu’, uitându-se urât la sergentul bondoc. Am stat prea mult cu Bărbosu’ şi ai lui. Ar fi cazu’ să mă întorc într-o unitate normală…”

* * *

În apropiere de graniţa româno-ucraineană

Cosmin încercă staţia radio instalată pe maşina ce avea în benă o mitralieră DShK. Ştia că nu putea să facă mare lucru împotriva unui tanc, la nevoie, dar era mai bine decât nimic. Cel puţin putea băga infanteria cu nasul în pământ, oferindu-le cele câteva zeci de secunde necesare fugii pe drumul forestier ce şerpuia în spatele lor.

– Care-i situaţia? întrebă el,

– Vampirul a decolat, aştept să treacă graniţa în jumătate de oră, răspunse Bărbosu. LAROM-ul e pe poziţie, gata de tragere. Să vedem dacă merg automatizările alea de le-am făcut noi.

– Auzi, ce-i cu Blondu’ în ultima perioadă? I s-a făcut dor de unitatea lui?

– De ce zici asta?

– Văd că se cam zburleşte când face Piticu’ miştouri cu noi. La tine sau la restu’ n-are ce să zică, da’ Piticu’ îi e subordonat, cel puţin teoretic. Sunt singuru’ căruia îi dă cu virgulă chestia asta? Pana mea, dacă nu îi place halu’ nostru de disciplină, poate ar fi cazu’ să ne lipsim de serviciile lui.

– Bă, ar fi şi asta o soluţie. Da’ totuşi, e băiat valabil, sau cel puţin aşa pare…

* * *

Deasupra lor, la 1500 metri altitudine, Vampirul trecu graniţa nevăzut şi neauzit de nimeni. Motorul Rotax mergea la cea mai mică turaţie posibilă, făcând aparatul să orbiteze neştiut asupra unui punct deasupra Seletinului. Pilotul porni sistemul de recunoaştere MX-15 şi începu să trimită imagini prin legătura securizată.

* * *

Bărbosu’ urmărea coloana ucrainiană pe ecranul laptopului, calculând ceva pe baza simbolurilor afişate pe imagine. Lângă el, Cosmin calcula ceva pe degete, cu limba scoasă ca un copil mic.

– Auzi mă, ce-i Vampiru’ ăsta, de fapt?

– E un motoplanor IAR 28M2A modificat. I-am pus un Rotax 915 de 135 cai putere în loc de 912. Am antifonat motoru’ şi i-am făcut un eşapament mult mai lung decât ştii tu la AN-2u’ ăla. Tot biloc, are o turelă de observare şi marcare laser şi un sistem de transmisie date. În plus, oxigen şi echipament de supravieţuire pentru piloţi. Strictu’ necesar.

– Păi şi cum dracu’ ţi-a venit ideea?

– Yankeii au făcut o jucărie de-asta în timpu’ cotonogelii din Vietnam. Au modificat un planor să care aparatură de recunoaştere, prin 1970… Cică putea zbura neauzit la 60 de metri înălţime. Noi n-am încercat chestia asta.

Încă n-am încercat. Cine-i la comenzi, tot zăludele alea două? Că le ştiu în stare să tundă ucrainienii cu elicea…

– Ele, cine dracu’ altcineva? Mai ştii vreun pilot suficient de nebun să se bage în horă cu noi? replică Bărbosu’ cu rânjetul pe buze. Ce facem, dăm drumul la party?

– Fire in the hole, spuse chelul amuzat, privind cum se schimbau simbolurile de pe ecranul laptopului.

 * * *

 Căpitanul Anghel privi cum suprastructura lansatorului se roti şi ridică containerele de rachete. Ştia că era un camion ce fusese în reparaţie capitală, dar nu ştia că este şi posedat de diavol, să se mişte cu de la sine putere.

– Şefule, îi spuse încetişor Blondu’, ia-i pe băieţii tăi şi hai să ne dăm deoparte. Îţi explic eu ce şi cum…

Din containerul drept al lansatorului plecară două rachete, imediat ce oamenii se puseseră la adăpost lângă maşina de teren a Blondului. Imediat, alte trei plecară din containerul stâng.

– Îmi zici şi mie ce dracu’ se întâmplă? spuse mai mult speriat decăt nervos căpitanul.

– Au modificat lansatoru’, îi explică Blondu’. Tot ce înseamnă ochire şi dare a focului e automatizat, trece prin sistemul ăla central ce conţine GPS-ul. Servomotoare, aprinzătoarele de rachete, tot. E telecomandat prin staţia radio ce ţi-a instalat-o transmisionistul meu de pe un laptop aflat la 10 kilometri de aici. Ştiu că ăla primeşte date şi imagini de la o dronă sau ceva avion de observaţie în timp real. Oricum, rachetele tale au capete de dirijare laser, marcarea ţintelor se face tot din zburătoarea aia…

– Să-mi bag… Ce război e ăsta, îmi explici şi mie?

– Nu ştiu, şefule, nu mă bag. Doar văd că dihorii ăştia fac treabă, mai multă treabă decât aş fi făcut eu c-o brigadă de pufarezi, pe bune. Crede şi nu întreba, ştii vorba aia…

Cei doi tăcură privind lansatorul care trimitea în aer rachetă după rachetă. Noaptea ar fi fost frumoasă de stat la poveşti, dacă n-ar fi fost războiul…

Blondule, eşti acolo sau tragi la aghioase? se auzi din radioul Mitsubishi-ului. Terminat tragerea. Dă-le sticla la oameni şi zi-le că le mulţumim. Misiune finalizată cu succes, toată lumea acasă!

– Asta-i pentru voi, şefule, spuse Blondu’ înmânând o sticlă de Absolut căpitanului. Să vă bucuraţi de ea. Noi ne cărăm acasă…

– Ce să zic, să ne revedem sănătoşi, răspunse căpitanul privind sticla. Urcă în cabina lansatorului şi făcu un semn de rămas bun cu mâna.

Blondu’ se uită la Pitic. Acesta îl privea impasibil, de parcă se aştepta la ceva rău şi ştia cum să contreze.

– Hai acasă, oftă superiorul în grad urcându-se în maşină.

 

Demolări

Încărcătură C4

Încărcătură C4

„2. Bombs (specifically IEDs) are the weapon of choice for the insurgent organization. They are inexpensive, relatively easy to build, and extremely destructive. Bombs may be very sophisticated or extremely simple. Bombs (IEDs) are used in support of assassination, maiming, sabotage, and producing mass casualties. The multifunction direct action cells acquire IEDs (usually unassembled pre-manufactured components) from the technical support cell. The multifunction cell assembles and adds fuzes and detonators to the IEDs. The IED team usually includes at least three people; a lookout, a triggerman, and the IED emplacer. The team emplaces the IEDs, and the triggerman detonates them at the appropriate time. If additional assistance or IED expertise is required, they receive it from the technical support cell.

Assorted fuzes/detonators include time, optical, pressure, pressure release, command armed fuzes, sensor fuzes (acoustic, optical, infrared, seismic, magnetic), command detonated (electronic, radio frequency [RF], pressure release).”

FM 7-100.4 OPFOR Organization Guide

Dragii moșului, stând la un gin tonic de la prima oră (scuzele de rigoare, sunt mahmur), am hotărât că azi, ca să înceapă bine săptămâna, să discutăm despre diversele mijloace de dărâmat diverse, de la porți și ziduri la poduri și alte chestii ce facilititează plimbările. Pentru că, nu-i așa, iarna nu-i ca vara și oamenilor le place sa nu se murdărească cu noroi sau să intre în apă până la gât când se duc sa sugă o bere cu vecinu’.

Ca sa definim de la început datele problemei, vom spune că orice organizație insurgentă care se respectă va folosi în primul rând explozivi civili și/sau improvizați, explozivii militari de tip plastic (C4, Semtex, etc) fiind limitați la ce poate captura sau fura din depozitele guvernamentale sau inamice. Deci principalele mijloace de luptă vor fi dinamita și ceilalți explozivi minieri, capsele pirotehnice electrice sau neelectrice, fitilul ordinar (Bickford) și fitilul detonant sau Primarord-ul. Pe lângă acestea, un interes foarte mare îl reprezintă muniţia neexplodată rămasă de la adversar, ce poate fi folosită ca atare sau poate fi reciclată în încărcături cumulative sau de tip EFP.

Folosirea explozivilor industriali de tip dinamită, astralită, trotil, folosiţi cu precădere în industria minieră şi a materialelor de construcţii (cariere de piatră, etc.) uşurează foarte mult instrucţia demolatorilor, modul de calcul al încărcăturilor de distrugere pentru diferite materiale (lemn, piatră, pământ, beton, oţel), fiind destul de facil. Sistemele de detonare ce folosesc deja arhicunoscutele capse de iniţiere nr. 8 se pot realiza lejer din fitil ordinar sau fitil detonant, în cazul încărcăturilor multiple ce trebuie detonate simultan. Avantajul sistemelor ne-electrice sau Nonel (detonatoare cu tub de şoc, ultimul trend în materie) asupra sistemelor electrice este imunitatea la factorii de mediu (sarcini electrostatice, umezeală, etc.).

Exploziv minier

Exploziv minier

Folosirea muniţiei neexplodate şi/sau furate, ca atare (înlocuirea focoaselor de artilerie cu o combinaţie de exploziv şi capsă pirotehnică) sau prin reciclare (în anumite condiţii, explozivul dintr-un proiectil de artilerie sau mină poate fi topit şi turnat în siguranţă) va duce la realizarea unor IED-uri de mari dimensiuni, cu încărcături multiple. Reciclarea explozivului poate furniza materia primă pentru încărcături cumulative (mai rar) sau EFP (Explosive Forged Penetrator) ce pot sparge blindajul unui transportor blindat de la circa 50 m depărtare.

Explosive Forged Penetrator

Explosive Forged Penetrator

Sistemele de declanşare ce foloseau clasicele telefoane GSM, wireless şi staţii de tip walkie-talkie, uşor de bruiat, încep să lase locul sistemelor ce utilizează microcontrollere de tip Arduino, Raspberry Pi sau BeagleBone, care permit înregistrarea şi utilizarea semnăturii acustice, magnetice şi termale a unui vehicul specific (un Humvee blindat are un alt sunet al motorului şi alt câmp magnetic decât un camion civil), în plus, permiţând identificarea prin RFID activ a vehiculelor proprii sau a ţintelor.

Placă Arduino Micro

Placă Arduino Micro

Constanta evoluţie a electronicii prin miniaturizare şi sporirea puterii de calcul va duce la declanşatoare din ce în ce mai mici, mai sofisticate şi cu o putere de discriminare a ţintelor mai mare. Atfel, dispozitivele de tip IED vor deveni, la rândul lor, din ce în ce mai sofisticate şi mai greu de neutralizat.

Welcome to…

 

Cercetaș

Cercetaș

… Un bărbat tânăr, pe o coastă de deal, privește printr-un binoclu o bază militară situată la marginea orașului. În spatele său, doi adolescenți asamblează relaxați o dronă. Au tipărit-o cu o seară înainte, la o imprimantă 3D creată ea însăși din piese făcute la altă imprimantă 3D. Pornesc sistemele de control (un controller de tip ArduPilot, un GPS și un sistem de georeferențiere a fotografiilor), iar drona își ia zborul și se înalță la 300 de metri. Programul de zbor încărcat în memorie o face să parcurgă nevăzută și neauzită toată suprafața bazei, fotografiind cu o rezoluție foarte mare fiecare petic de pământ. După 15 minute, drona aterizează, este demontată și mașina cu cei trei dispare pe drumul prăfuit…

… Forțele guvernamentale trec, a nu se știe câta oară, pe o bucată de drum. Neștiută, o mină antitanc stă sub pietriș. E un TM62, o mină sovietică antică. Dar a fost modificată prin schimbarea focosului cu un sistem compus dintr-o placă Arduino, de dimensiunile unui card bancar, un magnetometru, un senzor infraroșu pasiv, un microfon ce detectează zgomotele de motor și șenile, o memorie în care sunt introduse sunetele specifice motoarelor de tanc și camion și un modul radio Xbee, cât o monedă. Astfel, câmpul de mine a devenit un imens sistem de supraveghere, ce transmite mișcările de trupe în mod automat unui centru C4I (comandă, control, computere, comunicații și informații) aparținând forțelor insurgente. Mina se află în modul „pasiv”, în care ascultă. Poate fi dezactivată total sau armată ca să explodeze la orice tip de influență (magnetică, infraroșu/termal, acustică, mecanică prin apăsare) din partea unui tanc sau camion militar. Prețul total al pieselor focosului? În jur de 60 de euro. Utilitatea unui sistem integrat de supraveghere de lungă durată, ce are capacitatea suplimentară de a distruge orice tanc și a interzice căile de comunicații? Neprețuită…

… Trupele guvernamentale urmăresc un sniper ce tocmai a lovit echipajul unui tanc, blocând o stradă și declanșând o ambuscadă ce a decimat un convoi de aprovizionare. La intrarea într-o clădire dărăpănată, insurgentul deschide o ușă din lemn și o ia la fugă înăuntru, traversează clădirea și iese pe ușa din spate. Deschizând aceeași ușă, soldații sunt întâmpinați de o explozie ce le trimite un nor de bile metalice care-i culcă la pământ. Senzorul infraroșu al dispozitivului IED declanșase explozia la intrarea primului soldat. La trecerea insurgentului, un tag de tip RFID (timbrul antifurt de pe produsele din hipermarket-uri) de identificare purtat pe o brățară la încheietura mâinii fusese identificat ca „prieten” și i se permisese trecerea. Soldații, neavând tag de identificare și considerați „inamici”, declanșaseră IED-ul…

… Într-o încăpere întunecată, câțiva tineri lucrează concentrați pe laptopuri și stații de lucru cu monitoare de mari dimensiuni. Folosind Google Earth și imaginile furnizate de dronă, crează un plan de atac ce includ datele balistice pentru lansatoare de tip BM-21 Grad, rachete de 107 mm și mortiere, care va fi transmis codat prin sistemul de telefonie satelitară Thuraya. Astfel, fiecare sistem de armament își va cunoaște din timp misiunea…

… Pe aceeași culme de deal folosită cu câteva zile mai devreme, un alt bărbat duce la ochi binoclul. Satisfăcut de ceea ce vede, rostește câteva cuvinte în telefonul ce-l ține la ureche. Dintr-o duzină de locuri de jur împrejurul bazei, lansatoarele și mortierele instalate pe camioane și mașini de teren nivelează baza guvernamentală, nelăsând nici un petec de pământ nelovit de explozii și schije.

În același timp, toate câmpurile de mine „adormite” trec în mod activ de luptă, blocând toate căile de comunicații din jumătate de țară, permițând insurgenților să înceapă cu succes o lovitură de stat ce va duce la schimbarea regimului…

Scenariu science fiction? Nu.

Bun venit în Donbass / Sarajevo / Mogadishu / Damasc / Basra, 3 august 2016.

 

Friends from Afar (part 3)

Scout Sniper

Dragii moșului, astăzi vom discuta despre armele cele mai ieftine disponibile pentru categoria noastră de băieți veseli ce miruiesc inamicu’ de la distanță, sniperii adică. Pentru cei ce au pierdut episodul precedent al discuției, definim sniperul insurgent ca un luptător semi-independent, ce poate îndeplini o gamă largă de misiuni, de la suportul cu foc precis al atacurilor de tip ”hit and run”, la operațiuni de hărțuire în ariergardă, întârzierea / oprirea atacurilor inamice, interzicerea punctelor obligatorii de trecere, cercetare / supraveghere, distrugerea mijloacelor tehnice fragile (generatoare electrice, sisteme comunicații, sisteme radar, avioane parcate), precum și uciderea țintelor de importanță mare sau a personalului militar specializat (comandanți, alți sniperi, servanți arme colective ca mitraliere, tunuri, rachete, operatori radio/radar).

Cerințele pentru armă sunt de a putea folosi muniție ușor de găsit, ușoară, precisă și ușor de folosit. Pentru că sniperul va trebui să execute aceleași activități fizice ca un soldat obișnuit (marș, alergare, târâș, salturi peste obstacole, dărâmatul lor) se cere o armă cât mai ușoară pentru a reduce consumul de energie. Unul dintre cei mai letali sniperi din cel de-al Doilea Război Mondial, finlandezul Simo Hayha, a spus că o armă sniper nu trebuie să fie mai grea decât o carabină Mosin Nagant M28/30, ce cântărea 3,8 kg.

Pentru a defini termenul de ”pușcă Scout” pe care cunoscătorii îl asociază cu modelul Steyr Scout, Jeff Cooper, inițiatorul conceptului, l-a caracterizat ca ”o arma de uz general, capabilă atât de vânătoare cât și de luptă, suficient de puternică pentru a ucide orice ființă de o greutate rezonabilă, de circa 500 kg”. In general, acestea sunt calibrate în .308 Winchester, au o lungime de 1 metru, o greutate de circa 3 kg si capacitatea de a folosi o luneta cu grosisment mic și/sau sisteme de vizare de tip mecanic (înălțător – cătare).

Pușca Steyr Scout, apărută în 1998 în frumoasa Austrie, este o pușcă cu repetiție, încărcată manual, cu o lungime de 98 cm și o greutate fără muniție și lunetă de 3 kg. Folosirea pe scară largă a materialelor plastice, aluminiului și a oțelurilor speciale definesc o armă excelentă, cu încărcător detașabil (prin aceasta schimbarea tipului de muniție fiind facilitată), șină de tip Picatinny încorporată, bipod integrat în partea frontală a patului, posibilitatea de transport a unui încărcător de rezervă în patul armei, sistem de vizare de rezervă de tip ”ghost ring” și o șină de tip UIT pentru montarea accesoriilor de tip lanternă/laser de ochire/bipod detașabil.

Steyr Scout

Steyr Scout

Drept urmare, vom lua la puricat două arme din categoria ”surplus militar”, extrem de ușor de găsit în la noi în bătătură (în bătrâna Europă adică), dar disponibile în număr mare și în alte fundături uitate de Dzeu din Africa sau Asia. Este vorba despre armele de tip Mosin Nagant de producție rusească și diversele șarje de Mauser K98k de fabricație germana, cehoslovacă sau yugoslavă. Vom analiza astfel armele de bază cât și capacitățile de modificare a lor în arme de tip scout / sniper.

Arma de bază.

1. Carabina Mosin Nagant model 1944 a fost dezvoltată din vechea puşcă MN 1898/30, prin scurtarea ţevii şi a patului, astfel apărând o armă mai uşoară şi mai facilă în folosire, în special în locuri înghesuite ca tranşee, clădiri şi buncăre, ca şi în zone împădurite, urbane şi ruinate, unde o armă mai uşoară, mai scurtă şi mai echilibrată va aduce multiple avantaje.

Carabină Mosin Nagant M44

Carabină Mosin Nagant M44

Prevăzută cu o ţeavă de 520 mm, a fost dotatâ cu o baionetă rabatabilă, fixată permanent pe armă, fiind introdusă în dotarea infanteriei, a cavaleriei şi a trupelor de geniu sovietice în februarie 1944. A fost produsă în fosta URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Polonia, România şi Ungaria în milioane de exemplare, din 1944 până în 1956.

A fost distribuită ca ajutor militar grupărilor de gherilă comuniste din toată lumea, ca şi armatei afgane în 1980, fiind observată în fotografii ale gherilelor arabe ca armă de instrucţie a recruţilor în anii ’80.

Caracteristicile tehnice (greutate 4,0 kg, lungimea 1,026 m, lungimea ţevii 520 mm), calibrul de 7,62x54R, simplitatea de folosire şi soliditatea construcţiei o recomandă ca o armă potrivită utilizării în condiţii vitrege, cu o întreţinere minimă, modificările necesare fiind puţine la număr şi relativ uşor de făcut de către un armurier competent.

Prima modificare ar fi eliminarea baionetei, ceea ce va uşura arma cu apoximativ 0,75 kg şi va îmbunătăţi suplimentar echilibrul armei. A doua ar fi prelucrarea mânerului închizătorului, cel al modelului 44 fiind drept, cu un unghi de acţionare de 90 grade, nepermiţând montarea lunetelor. Soluţia ar fi taierea mânerului drept şi sudarea sau montarea unuia îndoit, prin găurirea şi filetarea corpului închizătorului.

2. Mauser K98k / M48.  Intruduse în serviciul Wehrmacht-ului în 1935, carabinele de tip K98k au fost principala armă de luptă a forțelor Axei în cel de-al Doilea Război Mondial. Armele capturate de Aliați (mai ales de către Armata Roșie) după război au fost distribuite grupărilor insurgente /de gherilă susținute de diferitele părți, apărând în serviciul Israelului, al Armatei de Eliberare a Vietnamului și VietCong-ului, în mâinile gherilelor palestiniene și a mujahedinilor din Afganistan, precum și în dotarea diverselor triburi din Africa.

Mauser M48 sniper

Mauser M48 sniper

K98k

K98k

Introdus în 1905, calibrul 7,92×57 IS  (Infanterie Spitzgeschoß –  glonţ cu vârf ascuţit) a fost muniţia standard a forţelor armate germane în cele două războaie mondiale.La momentul actual cel mai folosit calibru de vânătoare din Europa Centrală și de Vest, în special în țările germanice și Scandinavia.

Luneta, în ambele cazuri, poate fi un un IOR PSO-1, acelaşi de pe PSL, avantajul fiind folosirea aceluiași tip de muniţie pentru care a fost calibrată. Apărut în 1964, Pritsel Snaipersky Optichesky (vizor optic pentru lunetişti) a fost cel mai avansat dispozitiv de ochire destinat producţiei de masă, fiind gândit din start pentru utilizarea de către soldaţi obişnuiţi, fără antrenament suplimentar, integraţi grupei de infanterie, puşca SVD permiţând acestora extinderea focului efectiv al grupei de la 300 m, în cazul armelor AKM, la 600-1000 m în cazul SVD. Realizată pentru a fi uşor de utilizat (putere de mărire fixă, butoane de reglaj cu compensator de traiectorie, reticul cu sistem stadiametric de calculare a distanţelor), PSO-1 este considerată încă o lunetă excelentă, simplă, extrem de fiabilă, foarte potrivită pentru armele de tip Designated Marksman Rifle.

Lunetă PSO-1

Lunetă PSO-1

Construcţia din aliaj de magneziu, cu lentile de foarte bună calitate, acoperite multistrat (să nu se uite că, după cea de-a doua cotonogeală mondială şi chiar înainte, industria optică sovietică a colaborat foarte strâns cu germanii de la Carl Zeiss, care erau nr. 1 mondial), corpul purjat şi umplut cu azot împotriva aburirii, toate aceste caracteristici permit folosirea lunetei într-o plajă mare de temperaturi, între -50 şi +50 grade Celsius, de la frigul siberian cel mai crâncen până la arşiţa pârjolitoare din deşerturile africane. Butonul de reglaj al elevaţiei (căderea glonţului pe verticală sub influenţa gravitaţiei terestre) are gravat un sistem de compensare a căderii, calibrat pentru o anumită combinaţie de glonţ/viteză iniţială şi condiţii atmosferice (în cazul cel mai des întâlnit, muniţia de 7,62x54R, glonţ de 9,8 grame, viteza la gura ţevii de 830m/s, atmosferă standard ICAO), ceea ce permite o reglare rapidă şi facilă a tirului asupra ţintelor punctiforme la distanţe de până la 1000 m. Peste această distanţă, trăgătorul va trebui să folosească V-urile inversate de pe reticul, ce reprezintă corecţia traiectoriei (cu butonul de reglaj fixat pentru distanţa maximă de 1000 m) la 1000, 1100 şi 1200 metri.

Butonul superior de reglaj cu sistem de compensare a traiectoriei

Butonul superior de reglaj cu sistem de compensare a traiectoriei

Pentru că a venit vorba de el, la momentul introducerii sale, reticulul lunetei PSO-1 a fost considerat cel mai avansat din lume, combinând un sistem stadiametric de măsurare a distanţei, ce nu necesita nici un calcul, cu un reticul clar, neîncărcat de accesorii inutile. Reticulul este împărţit în două zone principale: sistemul de ochire propriu zis şi sistemul stadiametric.

Reticulul este compus din o succesiune de V-uri inversate dispuse vertical, cel superior având rolul de punct de ochire, cele de sub el fiind gradaţiile de corecţie ale traiectoriei, aşa cum am spus mai sus, iar pe orizontală o serie de gradaţii, ce au rolul de a servi la corecţia laterală a tirului şi la stabilirea distanţei, spaţiul liber dintre cele mai apropiate de centru fiind calculat să încadreze un obiect cu laţimea de 1 metru la 100 m. Deplasarea cu un marcaj pe orizontală va muta punctul de impact cu 10 cm la fiecare 100 m.

Reticul lunetă PSO-1

Reticul lunetă PSO-1

Sistemul stadiametric este compus dintr-o linie orizontală, ce reprezintă baza, şi o linie curbată cu marcaje, prin încadrarea unei ţinte cu înălţimea de 1.7 metri fiind determinată distanţa în sute de metri.

Sistemul stadiametric de măsurare a distanţelor

Sistemul stadiametric de măsurare a distanţelor

Modelele sovietice/ruseşti ale lunetei PSO-1 au reticulul iluminat printr-o microlampă cu baterie, versiunile româneşti şi (ex)yugoslave având iluminarea acestuia printr-un sistem cu tritiu, ce nu necesită curent electric. În afară de lunetele calibrate pentru 7,62x54R (ce se pot folosi fără modificări pentru 7,62×51 mm NATO) mai există modele calibrate pentru 7,62×39 mm şi 7,92×57 mm, cartuşul folosit de armele yugoslave de tip Mauser M48.

Binenţeles, se poate folosi orice model de lunetă, diferitele tipuri de monturi/inele permiţând instalarea lunetelor cu diferite diametre ale tubului. Monturile pot fi laterale sau superioare, oferta fiind destul de largă. Factorul de mărire a lunetei de 4x este minimum necesar, folosirea unei lunete cu un factor de mărire mai mare (6x sau 10x) fiind preferabil. O facilitate utilă ar fi un reticul gravat cu un sistem de compensare al traiectoriei, nu neapărat de tip Mil-Dot, chiar și simplele reticule de tip Duplex fiind utile la estimarea distanței și compensarea căderii gravitaționale a glonțului sau a derivei de vânt.

Reticul calibrat pentru compensare traiectorie și derivă

Reticul calibrat pentru compensare traiectorie și derivă

 

Muniția.

1. 7,62x54R. Decanul de vârstă al cartuşelor militare, introdus în serviciul armatei ţariste în 1891, este folosit astăzi în principal ca muniţie pentru mitralerele universale de tip PKM şi pentru puştile cu lunetă de tip Dragunov. Considerat echivalentul estic al celebrului .308 Winchester/7,62×51 mm NATO, având o performanţă uşor mai ridicată decât acesta, din cauza volumului mai mare, este foarte folosit ca muniţie de luptă, dar şi de vânătoare, fiind utilizat cu succes la vânarea animalelor mari, precum urşii siberieni. Apărut inţial cu un glonţ cu cap rotund de 13,2 grame (210 grain), a fost modificat în 1908, după experienţele triste din războiul ruso-japonez, cu un glonţ ascuţit de tip spitzer de 9,5 grame (147 gr), aceasta rămânând configuraţia standard de atunci. Iniţiala R vine de la Rimmed, adică cartuş cu guler. În 1968 apare versiunea cu precizie îmbunătăţită, pentru armele de tip Dragunov, numită 7N1, având un glonţ de tip FMJBT (camaşă metalică integrală şi coafă rabatată) cu greutatea de 9,8 grame (151,2 gr) şi pulbere extrudată, în locul celei de tip sferic, cu calităţi slabe de ardere. Proliferarea vestelor antiglonţ a dus la încă o modificare, apărând muniţia cod 7N14, glonţul acesteia având un penetrator de oţel întărit, ce cauzează un efect maxim când este tras cu o viteză de 830 m/s.

Dimensiuni cartuş 7.62x54R

Dimensiuni cartuş 7.62x54R

Reîncărcarea cartuşului de 7,62x54R a fost pusă la îndoială până acum de către diametrul mai rar întâlnit al glonţului (.311 inch, singurul calibru ce-l mai foloseşte fiind celebrul .303 British) şi de către materialul tubului, acesta fiind fabricat predominant din tablă de oţel. De asemenea, muniţia est-europeană foloseşte capse de iniţiere de tip Berdan, foarte greu de eliminat comparativ cu muniţia vestică, ce foloseşte capse de tip Boxer. Dar, conform principalilor producători comerciali din Europa, finlandezii de la Lapua Oy şi cehii de la Sellier & Bellot, folosirea gloanţelor standard cu diamentrul de .308 inci nu va afecta cu nimic performanţa, aceştia oferind tuburi din bronz cu capse de iniţiere de tip Boxer, acestea putând fi reîncărcate de aproximativ 10 ori. Cu un glonţ modern de 174 gr de tip Hornady A-Max sau Sierra MatchKing, o armă de tip Mosin Nagant M44 va lovi cu precizie ţinte aflate la 500 metri fără probleme.

2. 7,92×57 IS. Așa cum spuneam, acest calibru (deseori numit 8×57 IS sau 8mm Mauser) este cel mai răspândit calibru de vânătoare din Europa. Introdus în 1905, calibrul 7,92×57 IS  (Infanterie Spitzgeschoß –  glonţ cu vârf ascuţit) a fost muniţia standard a forţelor armate germane în cele două războaie mondiale. Oferta de muniție a producătorilor germani ca Brenekke, Geco, RWS, a cehilor de la Sellier & Bellot și a rușilor de la Wolf acoperă întreaga paletă de necesități, de la muniție cu glonț cu cămașă întreagă de tip FMJ, la cele cu vârf de plumb descoperit de tip soft point, precum și muniție de antrenament/precizie cu greutăți între 9,7g (150 grs) și 14,27g (220 grs).

Dimensiuni cartuş 7.92x57 IS

Dimensiuni cartuş 7.92×57 IS

Reîncărcarea se face cu ușurință, tuburile fiind în majoritate din alamă iar capsele de inițiere sunt de tip Boxer, ceea ce permite realizarea muniției ”home made” cu ușurință (nu este cazul în România) cu ajutorul unei prese/kit de reîncărcare rezonabil ca preț.

Concluzia care se trage: două arme excelente, foarte ușor de modificat pentru folosire universală, indiferent dacă terenul este muntos/împădurit sau aglomerații urbane, ușoare, extrem de puternice, cu o utilizare facilă ce se pot obține ușor, la un preț extrem de rezonabil.

 

 

Holiday

Dragii moșului, din cauză de vacanță, laptop aproximativ nașpa și lene, vă anunț că pagina de față intră în stand-by până cam pe 15 septembrie. Cu scuzele de rigoare, mă voi bucura și eu de o binemeritată pauză.

Cu multe complimente pentru cititorii mei fideli (se știu ei care), pentru cine are chef și disponibilitate, ne putem vedea la Ziua Marinei, pe 15 august. Dați de știre la sweeper@sweeper.ro sau pe Facebook.

Vacanță plăcută.

Tăioase

Tăioase

Dragii moșului, azi povestim despre diversele chestii tăietoare ce se poartă prin buzunare sau atârnate la centură, pentru că, nu-i așa, vorba răposatei Marioara Murărescu, degeaba ai multe chestii dacă nu poți să le tai. Una din cele mai importante unelte ale omului, cuțitul este prin excelență o chestie multifuncțională, putând desface conserve, oameni, tăia pâine sau lemn (dacă ești suficient de hotărât), săpa în pământ și multe altele. Oferta fiind imensă, voi enumera azi doar câteva din cele mai potrivite modele pentru membrii Hoardei. Swiss Army Knife

Pe primul loc în ordinea numerelor de pe tricou, una din cele mai utile invenții ale țării vacii mov, briceagul elvețian reprezintă o sculișoară compactă, numai bună de operații mici, excelent de purtat în buzunar la orice ocazie, de la învârtitul pe lângă casă și până la expediții în jungla amazoniană. Paleta impresionantă de versiuni oferă un model potrivit pentru fiecare. În general, luând în considerare și modelul clasic ”Soldier”, încă în dotarea armatei elvețiene, un briceag cu 4-6 lame (lamă lungă/scurtă, desfăcător de conserve, desfăcător de sticle, tirbușon, cârlig, eventual foarfecă și fierăstrău scurt) oferă soluția a 90% din nevoile tăietoare ale unui om normal.

Victorinox Soldier

Victorinox Soldier

Pe al doilea, trecând în gama medie, umila baionetă de Kalașnikov reprezintă una din cele mai bune alegeri pentru un insurgent. Venind gratis cu pușca (sau putând fi cumpărată cu 10-15$), la momentul apariției sale a fost unul din cele mai remarcabile cuțite de luptă. Lama de tip Bowie are pe coamă un set de dinți de fierăstrău ce taie lemnul destul de ușor, având capacitatea de a secționa și alte materiale, cum ar fi plasticul și aluminiul, iar folosită împreună cu teaca (ce este, în general, izolată) se pot tăia diverse chestii cum ar fi sârma ghimpată și cabluri electrice. Rezistentă la abuzuri, este totuși o lamă destul de casantă din oțel carbon, ce necesită îngrijire.

Baionetă AK

Baionetă AK

Pe locul trei, produsul firmei austriece cu același nume, cuțitul de luptă Glock, oferit în două versiuni (F78 – fără fierăstrău, F81 cu fierăstrău), este realizat din oțel carbon de arcuri (având deci o elasticitate foarte bună) și are o teacă din polimer cu sistem de blocare a cuțitului, o buclă de prindere la centură și un orificiu de surgere a apei.

Glock F81

Glock F81

Pentru rafinați, pe locul 4 avem așa numitul ”multitool”, un patent multifuncțional cu tot felul de lame, șurubelnițe, foarfece și alte asemenea. Oferta este iarăși foarte mare, din care se recomandă modelele produse de firmele consacrate ca Leatherman (inventatorul multitool-ului), Victorinox, Gerber sau SOG, ce oferă jucării de foarte bună calitate. Multitool-ul devine o necesitate în cazul demolatorilor, toate firmele oferind modele de tip EOD, cu sistem de sertizare a capselor pirotehnice neelectrice pe fitil.

Leatherman MUT EOD Black

Leatherman MUT EOD Black

În cazul luptelor în terenuri împădurite, devine utilă o sculișoară de ceva mai mari dimensiuni, o macetă, kukri sau parang, după denumirea malaieziană. Având o lama mai lungă și mai grea, aceasta poate tăia pari pentru improvizarea de tărgi și/sau construirea de adăposturi. Lama lungă și mai lată în față se bate în general din foaie de arc, material cu proprietăți foarte bune de rezistență și elasticitate. În imaginile de mai jos aveți modelul creat de ruși pentru trupele Spetsnaz (zice-se) și un Martindale Paratrooper englezesc, ce a fost al meu și, cum se întâmplă foarte des, cineva l-a ”împrumutat” pe termen nedefinit.

Maceta Spetsnaz

Maceta Spetsnaz

Martindale Paratrooper

Martindale Paratrooper

În general, sculele enumerate mai sus vor satisface cu vârf și îndesat nevoile oricărei șatre de flăcăi veseli, aflate la ”picnic” pe diverse coclauri. Cu bani nu tocmai mulți, se pot cumpăra cuțite solide și extrem de utile.

Bufniţele

 

An-2

An-2

Crasna Vişeului, Maramureş

Toyota opri brusc, fără avertisment. Bărbosu’ se întoarse spre cei doi din spate:

– Jos! Şi, Piticule, mai discret, da?

– Adică? puse Piticul o întrebare fără răspuns.

În buza pădurii se vedeau două fete aşezate pe iarbă lângă o plasă de camuflaj întinsă peste un obiect de mari dimensiuni şi ceea ce părea un bărbat în uniformă ce făcea ceva la un foc.

– Blondule, i se adresă Bărbosu’, fă cunoştinţă cu domnu’. Are numele de cod Vasile şi nu-i bine să te iei la harţă cu el…

– Auzi băi puţă, se adresă acesta Piticului, dacă te vede Marmota, să vezi ce capace-ţi dă, spuse el îmbrăţişând transmisionistul de la VM. L-ai lăsat atunci fără palincă…

– Las’ că-i trece, spuse Piticu’ rânjind. Mergi cu noi?

– Binenţeles. Cine vrei să păzească puştoaicele astea cât bateţi voi coclaurile? Hai la cafea!

Blondul îşi mută atenţia de la bărbatul înalt şi spătos la cele două fete. O bruneţică mignonă şi o blondină mai înaltă, ambele în blugi şi adidaşi, cu tricouri negre. Cumva aveau un aer militar, cu bijuteriile discrete şi tunsorile oarecum cuminţi. Bruneta depuse două pupături prieteneşti pe obrajii Bărbosului şi îi întinse cana cu cafea.

– Ce ştie? întrebă Bărbosu’ făcând un semn din cap spre blondă.

– Lexa? Ştie că e copilotul meu în noaptea asta şi nimic mai mult. Ce nu ştie, n-o îngrijorează, îl ştii pe ăla care m-a învăţat treaba asta? spuse ea scoţând limba ca un copil.

– Da’ chiar, ce căutăm noi aici? întrebă Blondul.

– Flăcău’ tău şi-a uitat coaiele acasă, şefule? se auzi vocea brunetei. Sau îi place să se audă vorbind? Mai ştiu eu câţiva de-ăştia… spuse ea începând să desfacă plasa de camuflaj.

Înţelept, Blondul decise să nu răspundă insultei deschise. Mai ales că era ceva putred prin Danemarca, gândi el. Era clar, cele două fete nu erau turiste, iar Vasile venea şi el de pe la Vânătorii de Munte, din moment ce se cunoştea aşa bine cu Piticu’. Avea să fie o noapte plină de surpize, era clar.

De sub plasele de camuflaj se ivi un An-2 vopsit în verde măsliniu şi cu însemnele acoperite cu negru. Pe partea dreaptă, unde în mod normal trebuia să fie o dâră groasă de funingine de la eşapament, stătea instalat un cilindru metalic mărişor, vopsit şi el în negru. Arăta ca o tobă de eşapament, gândi Blondul, dar An-2-urile nu au tobe de eşapament, ce dracu’…

Se întoarse spre Bărbos, întrebător.

– Mergem să aducem acasă niște prieteni, spuse acesta ridicând din bena Toyotei un rucsac. Taci din gură, cască ochii şi nu supăra bufniţele astea două. S-ar putea să mai ai nevoie de ele şi e bine să laşi o amintire plăcută…

Mh, gândi Blondul privind fundul micuţ al brunetei şi întrebându-se dacă era la fel de tupeistă şi în pat.

– Care-i planul? întrebă Bărbosul.

– Păi aşteptăm să se întunece şi plecăm. Mi-au instalat sistemul ăla de termoviziune, aşa că pot să vad din timp dacă e ceva şi să ocolesc. În funcţie de ce zic pândarii tăi, alegem pe unde trecem graniţa. O luăm uşor, prin iarbă, să-ţi aduni nişte ace de brad pentru ceai. Aş prefera să trec valea Tisei pe lângă Kostylivka şi s-o luăm prin văile montane până aproape de Dobromil, lângă graniţa poloneză. Apoi fac dreapta spre Yavoriv, încă vreo 70 de kilometri. Cu totul, ceva mai mult de 600 km, dus întors. Ne întoarcem cu gaz acasă, spuse ea.

– Eşti sigură?

– Am luat un butoi de 220 de litri de kerosen, rezervă, spuse fata. Dacă nu avem un ghinion de-ăla nesimţit, ar trebui să fim înapoi la ivirea zorilor, ca să nu atragem prea multă atenţie pe graniţă. Ne vom bea cafeaua aici cu agentul tău, noi dormim o zi şi pe noapte ducem înapoi autobuzul ăsta. End of story.

– Ok şatră, îmbarcarea! spuse Bărbosu’ urcându-se în avion.

Cele două fete intrară în cabina biplanului şi începură să manevreze comenzile. Cei patru bărbaţi luară loc pe scaunele din pânză, după ce Vasile închise şi asigurase uşa. Motorul masiv tuşi odată şi apoi începu să scuture avionul, în timp ce bruneta urmărea indicatoarele de pe bord. Uşor, împinse maneta de gaze şi pe cea de acţionare a flapsurilor şi aeronava lipsită de graţie începu să ruleze pe iarbă. Aproape fără să-şi dea seama, Blondul privi pe geamul rotund şi văzu că erau în aer.

– Şefule, ceva semnal? se auzi, pentru prima dată, vocea blondei.

– Dana a pornit tableta?

– Am semnal, se pare că pândarii tăi ştiu să-şi facă treaba, spuse bruneta.

– Ok, spuse Bărbosu’, patrulă în colţul de est al zonei. Trage stânga şi redu viteza!

– Roger that!

Blondul se uită la Pitic şi la Vasile, ce discutau încetişor lucruri de ei ştiute, apoi aruncă un ochi pe ecranul laptopului din braţele Bărbosului. Pe o hartă tridimensională se vedeau două puncte roşii în stânga şi alte câteva simboluri colorate.

– Ce-i asta? întrebă el.

– Ţi-aduci aminte că ţi-am zis că lucrez în cadastru?, răspunse Bărbosu’. Asta e o chestie de tip Google Earth, numa’ că e îmbunătăţită. Are o cameră de termoviziune sub fuselajul avionului şi-mi arată tot ce mişcă. Cele două puncte roşii reprezintă patrula de grăniceri ucrainiană, iar restul de simboluri în fundal sunt satele, drumurile şi tot ce înseamnă activitate umană. De-aia avem sateliţi să facă poze şi drone. Pe fuselaj e instalat un receptor GPS de cadastru, cu precizie în timp real de 5 milimetri. Aşa că ştim la milimetru unde se află avionul ăsta. În plus, fetele au ochelari de vedere pe timp de noapte, aşa ca pot sa zboare în razmot.

– În ce?

– În razmot măi, la rasu’ ierbii adică. De-aia folosim autobuzu’ ăsta.

– Că altceva nu găseaţi, spuse iritat Blondu’.

– Blondule, de nu te-aş cunoaşte, ţi-aş da vreo două capace, că le meriţi. Da’ mai bine mă abţin, spuse Bărbosu’ întorcându-se la laptopul lui.

Blondul oftă din adâncul plămânilor. Din ianuarie, de când era cu şatra asta de civili, primise palmă după palmă peste ochi. Crezuse că era un soldat bun, dar vedea zilnic că era ciuca bătăilor. Nu era uşor pentru el să fie mucea, dar era un tip deştept care învăţa din mers. Şi avea ce învăţa de la Bărbosu’ şi ai lui. Aveau un stil leneş şi miştocar de a duce războiul, dar erau extrem de eficienţi şi prin asta adversari de temut. Nu se potrivea cu ce învăţase el, dar trebuia să admită că făceau mult mai multă treabă decât o brigadă de pufarezi la un loc.

– Şefule, spuse el, sunt prost. Aşa că te rog frumos, desenează-mi ca la proşti, să pricep şi eu ce facem în noaptea asta.

– Nu eşti prost, eşti militar. Dacă erai prost, nu ajungeai la noi. Da’ eşti obişnuit să gândeşti într-un fel, şi asta te limitează. Noi gândim altfel, de-aia lucrăm cum lucrăm.

– Ok, unde mergem?

– Mergem pe undeva la graniţa dintre Ucraina și Polonia să recuperăm niște agenți de-ai noștri. Autobuzul ăsta, oficial, are seria înmatriculată în Polonia, aşa că dacă se întâmplă ceva, o să se zică că a sărit graniţa cu un pilot beat şi a ars la prăbuşire. Sper să nu fie cazu’, dar am instalat nişte bombe Lewes pentru orice eventualitate.

– Ce bombe?

– Lewes măi. Le-a inventat unul din LRDG în Africa de Nord, în al doilea Război Mondial, când atacau aerodromurile germane. Se face din exploziv plastic amestecat cu ulei mineral şi amestec de termit, oxid de fier şi pulbere de aluminiu. Explodează dar şi prăjeşte. Interesul e să nu mai rămână nimic de identificat din avionul ăsta. Mi se rupe că îşi vor da seama că-i An-2. S-au fabricat 18.000 de avioane de-astea, poate să fie oricare dintre ele.

– Păi şi de ce îl folosiţi? Că-i vai de steaua lui ca avion. Nu-s bune decât de stropit culturile…

– Sunt bune de mai multe chestii, stai tu liniştit. E lent, poţi să faci figuri printre pomi fără greţuri, e anonim, e mare, cară două tone, aterizează pe un teren de fotbal… Cu ăsta zbori cu 50 la oră fără probleme, aşa că n-ai nici un stres să zbori la un metru, doi de pământ… Toată lumea când se gândeşte la avioane se gândeşte la alea rapide şi fiţoase, dar câteodată un autobuz de-ăsta e scula ideală pentru o treabă, cum ar fi asta. L-am modificat cu amortizor de zgomot pe eşapament şi sistem de navigaţie pentru noapte, aşa că nu ştie nici dracu’ pe unde şi cum mergem.

– Şi gagicile?

– Dana, aia brunetă, e pilot pe Spartan la 90 Transport Aerian. Alexandra, blonda, e elicopteristă pe IAR316, da’ a probat şi An-ul. Treaba asta s-a ivit pe blat, să mergem să scoatem omu’, aşa c-am asamblat operaţiunea în 48 de ore. Am făcut tot posibilu’, sper să iasă bine, spuse Bărbosu’ ridicând din umeri. Intri şi ieşi, fără nici o urmă, dacă se poate.

Deci de asta avea în braţe un AS Val silenţios, gândi Blondul. Toţi patru aveau acelaşi tip de automat, calibrul 9x39mm, care nu făcea zgomot dar putea perfora o vestă antiglonţ de la 200 de metri. Privi luneta de vedere pe timp de noapte şi ochelarii cu intensificare pe care-i avea la gât. Intri şi ieşi. Gândul ăsta îl făcu să se simtă bine.

– Dobromil în faţă, se auzi vocea blondei. Virează stânga la 50 de grade…

Avionul se înclină ceva mai mult decât până în momentul acela, apoi vocea brunetei se auzi:

– Drum compas 52 de grade, reduc înălţimea la doi metri.

Să nu apară cineva în drum, că-l tundem cu elicea, gândi amuzat blondul.

– Şefule, juma’ de oră până la aterizare, spuse bruneta.

– Ok, răspunse Bărbosu’. Pregătiţi armele, pentru orice eventualitate. Cartuş pe ţeavă, piedica pusă.

La unison, cei patru bărbaţi pregătiră armele şi îndreptară ţevile spre podea. Tăcerea devenise absolută în cabină, tulburată doar de zgomotul înfundat al motorului. Piticul şi Vasile închiseseră ochii, se rugau? se întrebă Blondul. Bărbosu’ urmărea încordat harta tridimensională de pe ecranul laptopului.

– Yavoriv în faţă, se auzi glasul blondei.

– Stânga, drum compas 290 de grade, spuse Bărbosu’. Ar trebui să treci peste o pădure, printre două sate şi apoi iarăşi pădure.

– Afirmativ, spuse bruneta. Văd un sat în dreapta, harta îmi spune că-i Kokhanivka, e corect?

– Corect, primi răspunsul. Lasă-l în dreapta şi virează după pe drum compas 100 de grade. Ar trebui să vezi un culoar între două bucăţi de pădure.

– Afirmativ, se auzi din cabină. Văd pe NVG un licurici de semnalizare. E omul nostru?

– Da, pune-l jos, spuse Bărbosu’ pregătindu-și arma. Fiți gata!

Cu o hurducătură, avionul veni la aterizare și după un rulaj scurt, opri în dreptul licuriciului. Ușa se deschise, Bărbosu’ sări afară și după câteva secunde doi oameni urcară în avion. Șeful șatrei urcă și el, trânti ușa și strigă:

– Valea, mergem acasă!

Motorul își mări zgomotul, avionul zvâcni înainte și în câteva clipe roțile se desprinseră de pământ.

– Rosnivka în stânga, spuse bruneta. Doamelor și domnilor, destinația finală este Crasna, unde vom ajunge peste aproximativ trei ore. Vă mulțumim că ați ales să călătoriți cu compania noastră, se auzi pe un ton glumeț.

În lumina palidă din cabină, Blondul recunoscu pe cei doi agenți. Erau Olga, asiatica care-i adăpostise la Sevastopol și bărbatul cu codiță, acum tuns și cu o barbă scurtă. Acum înțelegea mai mult reputația Bărbosului, de om care dădea rezultate. Când ești loial până la moarte oamenilor tăi, aceștia au tendința în a te răsplăti cu aceeași monedă, gândi el.

Zborul de întoarcere fu la fel de lipsit de incidente ca și la dus. Dobromil după 45 de minute, apoi reîncepu dansul avionului prin văile munților. Blondul avea impresia că bruneta se distrează la culme zburând așa de jos. Citise despre comportamentul piloților de vânătoare, dar acum îl vedea pentru prima dată la un pilot de transportor, și mai ales femeie. La viteza mică pe care-o aveau, înțelegea, dar totuși era un avion măricel ce juca leapșa printre pomi…

– Șefule, ne apropiem de graniță, se auzi vocea blondei. Ce se aude cu patrula aia?

Când naiba trecuseră două ore? se întrebă Blondul. Se uită la ceilalți. Cei doi agenți dormeau, la fel ca Piticu. Vasile moțăia și el, în timp ce Bărbosu butona laptopul din poală.

– Cred că s-au retras, că plouă, nu se raportează activitate pe graniță. Redu viteza să nu facem gălăgie și găsește o vale ferită…

– Am înțeles, șefu’, spuse bruneta. 5 minute până la graniță, pregătiți pașapoartele pentru control, vă rugăm, se auzi tonul ei glumeț.

Traversară granița fără nici un incident și fură întâmpinați de discul portocaliu al soarelui luminând crestele munților printr-o spărtură de nori.

– 10 minute până la aterizare, se auzi.

– Domn’ Vasile, punem de-o cafea? întrebă Bărbosu’. Am și ceva întăritor pentru cei ce nu conduc, spuse el rânjind, scoțând o sticlă de whiskey din rucsac. Bushmill’s, ca la noi în Dublin!

– Punem, de ce să nu punem, primi răspuns. Cred că la toată lumea prinde bine ceva cald de băut…

Avionul veni ușor la aterizare, în același loc de unde plecase cu câteva ore în urmă. Hurducăi de câteva ori când roțile atinseră pământul, rulă puțin și se opri. Câțiva oameni îmbrăcați țărănește se repeziră și întinseră plasa de camuflaj pe avion folosind niște prăjini, imediat ce pasagerii și echipajul coborâră. Bărbosu se îndreptă spre Toyota ce-i aștepta, scoase un arzător și o butelie pe care scria mare Primus, îl asamblă și îl aprinse. Lângă el, Vasile trebăluia cu un ibric mare, un pachet de cafea și ceva zahăr. Fiecare primi câte o cană de tablă ce aburea.

– În sau lângă? întrebă Bărbosu’ ridicând sticla de whiskey.

– În, toată lumea. Și dă-i o doză dublă la pisi ăsta timid, se pare că are nevoie, spuse bruneta zâmbind galeș în direcția Blondului. A fost cam tăcut în seara asta, de parcă i-a mâncat pisica limba. Șefule, sigur e din gașca ta? Pe voi vă știu mai agresivi, nu ca ăsta micu’…

Blondul se uită urât la puștoaica tunsă scurt ce-l lua la mișto. Îi stătea pe limbă să-i spună vreo două, dar bruneta își câștigase respectul lui. Era clar, era un pilot de primă mână, ceea ce conta enorm. Așa că se mulțumi să soarbă din cafeaua tare și aromată.

Terminară cafeaua și Bărbosu’ își pregăti lumea de plecare. Olga urcă pe locul din dreapta față al Toyotei iar tipul cu codiță, pe care aflaseră că-l cheamă Andrei, urcă alături de Pitic și de Blond în spate. Mașina demară iar Vasile le făcu un semn de bun rămas. Fetele îi trimiseră bezele Blondului.

– Ai grijă de tine, pisi, îi strigă bruneta…