Nisip

MV5BODAwOGNjOTEtMGNjZC00MmM2LThmNWUtODMwNjEwYTEyODliXkEyXkFqcGdeQXVyNjAzNDIxNjM@._V1_SX1777_CR0,0,1777,999_AL_

Kidal, Mali

– Hauzi fata moşului, ce bidonu’ meu căutam noi aici? se auzi din fundul Spartanului vocea lui Dumbravă.

– Da’ io de unde bocancii mei vrei să ştiu? replică bruneta. Astea au fost ordinele, aici v-am adus. Acu’ marcaţi banu’ şi valea!

– Merge Mastercard? Bă, data viitoare iar mergem cu Uberu’ ăsta, e comod si are apă rece, taman bună pe căldura asta… Hai, dezgăţaţi maşina şi la drum!

– Da’ unde mergem şefu’?

– Cică ne aşteaptă nu’ş e general să ne pupe în frunte, la Aguelhok!

– Să ne pupe în partea dorsală, mai bine! Am lăsat noi bunătate de kebab în Turcia pentru ce? Să ne scrâşnească nisipu’ între dinţi aici?

– Taci bă, avem treabă. Tu crezi că mie-mi convine? Gura şi să-i dăm cu praf de mers… Pisi, ne vedem când ne-ntâlnim, ok? Şi vezi că ai un cadou.

– Voi vreţi să mă faceţi alcoolistă, să moară Bibi…

– Mai bine alcoolistă decât cu venele tăiate pe lung, replică Bela. Şi nu te mai zaharisi pe tine, maică stareţă, că la cum pupi tu sticla, aia o să-ţi ajungă vreo şase luni…

– Hai valea, că intru în depresie! Aveţi grijă de voi!

– Hoooonveeedddd! Nu mai soili în budă, că avem treabă! urlă DeeJay.

– Ce-ai bă, eşti cu capu’? răspunse împricinatul din benă, unde monta mitraliera grea. Da’ chiar, noi de ce n-am aterizat pe Tessalit? Că acolo era pistă betonată şi era şi mai aproape…

– Cică e pericol de atacuri, aşa c-o ardem pe aici. Hai sus, avem 9 ore de condus. Dumbravă, vrei să fii primu’ la covrig?

– Bine şefu’, îmbarcarea!

* * *

2 ore mai târziu, RN18

- Auzi mă Dumbravă, aia mică de pe transportor, cu cine se mai arde?

- N-are pe niciunu’, de-aia s-a cerut şoferiţă pentru noi…

- Asta e ca-n bancu’ ăla, femeile nu şofează, femeile şoferesc…

- Las-o mă, a zis că Honvedu’ e mult peste toată oferta de care se loveşte…

- Păi cam are dreptate, la ce gleznuţe neepilate vezi toată ziua…

- Să nu-i zici la unu’ de-ăsta de epilat, că te pocneşte cu poşeta…

- I-ai face câteva vizite pe unde nu bate soarele, ai, Bela? se auzi vocea Bărbosului.

- Şefu’, e bună cu draci mititica…

- Mda, da’ aici facem niţel la dreapta şi Honvedu’ trece în benă, la mitralieră. Pregătiţi armele, să nu dăm peste cine nu trebuie nepregătiţi…

Mitraliorul îşi încropi un ham din coarda pe care îl legă de postamentul din benă şi imediat lovi de două ori în acoperişul cabinei.

- Pasează-mi binoclul!

- Ce-i Honved, ce-ai văzut? întrebă Dumbravă.

- Nu ştiu, da’ nu-i de bine…

- Roadblock? întrebă Bărbosu’ de pe locul mortului. Ridică de la picioare o geantă neagră şi scoase afară conţinutul. Pe chestia din mana lui scria mare Mavic Mini.

- Ce-i asta boss? întrebă Bela.

- O dronă chinezească, mai bună decât aia de-am avut-o în Siria. Ai PSL-ul la îndemână?

- Este, şi al matale e pregătit…

- Ce-i în ele?

- În al meu e 7N21 de la amerloc, în al tău B-32-uri… dar ai şi tu două încărcătoare de N-uri… Mai avem şi .338-ul în caz că-l vrei.

- Auzi, da’ lu’ matale îţi plac mizeriile astea, văd…

- Alternativa ar fi să faci o plimbare până acolo pe jos şi, eventual, să te alegi cu eşapamentu’ ciuruit, spuse căpitanul lansând drona. Te bagi?

- Nu, că ai dreptate, conchise Dumbravă.

Drona îşi luă zborul iar căpitanul îi urmări parcursul pe ecranul telefonului mobil. În zona indicată de mitralior găsi doar o grămadă de bolovani, iar ca să fie sigur făcu un tur de 360 de grade în jurul ei. Nici ţipenie de om.

 – Alarmă falsă, Honved, spuse Bărbosu’. Da mai bine aşa, decât să ne trezim strecurători. Ai apă acolo?

- Ar fi bună o bere, primi replica din benă.

- S-ajungem la destinaţie mai întâi…

- Auzi bre, de ce a zis aia mică de mine, că-s peste ce găseşte ea pe piaţă? întrebă mitraliorul.

- Ce dracu’, te-a pocnit’ gânditu’ Honved? se auzi vocea DeeJay-ului. Vezi că gânditu’ tâmpeşte şi face coşuri pe faţă!

- Guriz bă, lăsaţi miştourile. Fiţi atenţi la drum…

Orele trecură pe nesimţite, kilometrii dispărură iar cei cinci se treziră în faţa porţii taberei din Aguelhok, Fură admişi înăuntru, căpitanul dispăru în comandament iar ceilalţi fură îndrumaţi spre o baracă unde să fie cazaţi.

- Bă, nu prea diferă coteţu’ ăsta faţă de ăla din Turcia, conchise Bela. Păcat că n-avem kebab…

- Face şefu’ rost şi de ăla, replică Dumbravă. Uite-l că vine…

- General nexam, suntem consemnaţi în bază până la noi ordine…

- Nu-i rău, măcar avem ceva timp liber…

- Auzi şefu’… se auzi vocea Honvedului.

Toţi ceilalţi se întoarseră ca să vadă o faţă chinuită de concentrare.

- De ce a zis aia mică de mine, că-s peste ce-i pe piaţă?

Neanderthal

“Cine a depus un Juramânt Militar, nu are nevoie de imbolduri să-și apere țara.

O vom face pentru ca e rândul nostru, al generației crescute cu cheia la gât, și nu ne vom da la o parte.

O vom face pentru că suntem cea mai buna generație pe care a dat-o România in ultima sută de ani și o să demonstrăm asta.

O vom face pentru că am fost educați să nu renunțăm niciodată.

O vom face uite-așa.

DE’AI DRACU’.”

(Bîrdeanu și Ancuţa, acolo în spate, şat dă fac ap)

Bă băiete, ăsta de sugi lattemochapulamea, care ai între 18 şi 35 de ani, articolu’ ăsta e pentru tine. Scrisesem acu’ niște ani asta, da’ văd că a trecut pe lângă. Nu mă miră, că te văd închis în bula ta, legat 36 de ore din 24 de telefonu’ ăla. Nu știu de ce nu ți-am făcut până acum un masaj de 245/70R16 pe coaste, nu frica de pârnaie m-a oprit, ci revelația că oricum e inutil, cu un zombălău mort nu se face primăvară. Ar trebui exterminată toată generația voastră.

Eu sunt un boșorog, o fosilă, un Neanderthal. Știu că îți e străin termenu’, așa că-ți fac o favoare și te luminez: au fost niște de-ăștia prin epoca de piatră, croiți pe stilu’ dulap, cam la 1,65 înălțime, cu capu’ mare și mâini/picioare scurte. Ca mine, care tre’ să îmi cam lipesc coastele de volan. Din câte zic cercetătorii germanezi (că la ei au fost găsiți ăștia prima dată), au apărut în Europa, îi ducea capu’, în sensu’ că le aveau cu vânătoarea, știau să facă adezivi din rășină de conifere, croiau țoale, se vindecau homeopatic cu plante și uleiuri esențiale, știau să repare fracturi și alte asemenea pă persoană fizică, o lucrau gourmet cu fripturi înăbușite și afumături, ce mai, o ardeau bio rău de tot.

Faza e că toate chestiile astea le-am învățat și eu, în parte de la tata, în parte de la alții, acu’ 20 și ceva de ani, când a trebuit să îndeplinesc ceea ce se numea stagiu militar obligatoriu. Da, 1. moșu’ meu e și el Neanderthal, 2. am petrecut un an închis într-o semi-pușcărie cu alți 100 și ceva de tembeli. Pe vremea aia mi s-a părut o tâmpenie, dar acum, privind retrospectiv, a fost, cred, cea mai bună perioadă din viața mea. Pentru că am învățat.

Am învățat în primul rând ce aia DISCIPLINĂ. Și cea impusă prin regulamentele militare, și auto-disciplina aia care te ferește de belele. Am învățat să-mi țin limba după dinți, pentru că, dacă vrei ceva de la cineva, nu bagi nesimțirea la înaintare, ci va trebui să faci frumos, să-l lingușești (e nimica toată la 90% din populație) sau să plătești pentru ce vrei. Cu o vorbă bună obții aproape întotdeauna ce vrei, indiferent de o porție suplimentară de mâncare la cantină, o permisie unde vrea mușchiu’ tău sau chiloții unei dame. În plus, dacă știi să-ți ții gura la momentul oportun (adică atunci când ai în față vreo 8 flăcăi din minunatul județ Vaslui, din care cel mai inteligent este cioben* ) ai toate șansele să scapi cu pielea netăbăcită.

Am învățat că o limbă străină știută fluent îți aduce nenumărate avantaje, de la chiulul de la corvezile de tip sortat cartofi stricați la scutirea de plantoanele II (adică să stai de pază de la 12 noaptea la 3 dimineața), pe lângă faptul că îți crește cota în rândul colegilor, care se vor trezi că vor ceva de la tine, întotdeauna plătind în bani.

Am învățat că e bine să știi să te repari singur, nu numai pe tine, ci și pe cei apropiați, pentru că timpul legal de venire a unei ambulanțe este de 8 minute, dar în realitate poate fi mai mare, pentru că mașina și oamenii ăia nu pot să zboare. Din cauză că există imbecili ca tine pe șosele, care nu se dau deoparte când aud o sirenă. Dacă ai fi tu întins pe targă, ai vrea ca lumea să-ți facă pârtie ca să poți ajunge cât mai repede la spital, nu? Da’ cu ce ești tu mai cu moț decât restu’? De ce să-ți facă lumea loc?

Am învățat că viața unui om care ți se opune nu valorează nimic, potrivit principiului ”mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mama”. Că atunci când crezi că e o luptă cinstită, tacticile tale sucks big time. Nu există ”luptă cinstită”. Există luptă pe care o termini în picioare și moartea. Știu, nu se pupă cu ce-ai văzut tu la teveu, mafiotule. Moartea e modalitatea în care Bărbosu’ ăla de deasupra, pe care tot îl invocă ninjalăii cu sutane, îți zice ”game over”. E mai degrabă ”shut down”.

Am învățat că lucurile cele mai simple sunt cele mai eficiente. Picioarele mele pot să mă care mulți kilometri încă, pot face un rucsac din trei crăci și un ghem de sfoară, pot improviza un filtru de apă și nu-mi trebuie mai mult de două mâini ca să iau viața unui om. Că pot folosi pentru asta și alte chestii, de la genuchi la o rachetă Grad, e partea a doua.

O veste proastă pentru tine: tac-tu, boșorogu’ ăla uncool, e mai cool ca tine. Pentru că sunt toate șansele ca el să știe toate cele de mai sus. Tu nu le știi, așa că în caz de belea, indiferent că e cutremur, epidemie, inundație sau invazie de omuleți verzi care vorbesc o rusă foarte fluentă, tac-tu o să se descurce mult mai bine ca tine. Pentru că știe să-și țină limba după dinți, pentru că știe și ceva rusă pe lângă romgleză, pentru că știe să ascută o bucată de lemn pe care s-o înfigă într-un om, pentru că știe să folosească un Kalașnikov, pentru că ȘTIE.

A doua veste proastă pentru tine, serviciul militar obligatoriu în România e SUSPENDAT pe timp de pace. Nu eliminat, nu abrogat, SUSPENDAT. Adică în caz de mardeală, tu vei fi carne de tun, cu maxim o lună de instrucție făcută în pripă, pe când eu și tac-tu avem toate șansele să ne scuturăm rugina și să ajungem în locuri mai meseriașe, cum ar fi întinși pe burtă în spatele liniilor inamice, după blindajul unui tanc sau lângă o stație radio, la niște kilometri de linia frontului. Nu pentru că avem o vârstă, ci pentru că suntem specialiști.

S-ar putea, când cotrobăi tu prin harțoagele din casă, să dai peste certificatu’ de Neanderthal a lu tac-tu, care atestă faptul că el e BĂRBAT, nu fătălău ca tine. Așa arată:

livret

La final, ascult-o pe tanti asta. Știu c-or să-ți curgă balele, dar nu e genul care s-ar uita la tine, oricum tu ai neepilata ta, plină de tatuaje și piercing-uri și cu părul mov/roz/verde/whatever, cu ștrampi verzi și opinci, că așa își exprimă ea personalitatea, care face pereche bună cu egării ăia pe care-i porți pe post de blugi și tatuajele tale sleeve de chelner de Starbucks.

*cioben – persoană al cărei singur argument într-o conversație/dispută este bâta.

Welcome to the Danger Zone

Toyota-Hilux-Guerilla-Truck-08

Dragii moşului, revenim pe sticla după o îndelungată absenţă, deoarece pentru că fiindcă (Bîrdeanu, behave acolo în spate), ajutată de o doză de gin and tonic (Bombay Sapphire să trăiască), inspiraţia mea s-a hotărât să-mi dea un ghiont în coaste. Aşa că astăzi vom discuta despre modelul somalez de ducere a războiului.

Pentru început, va trebui să configurăm zona de acţiune. Somalia centrală este predilect compusă din dealuri molatece acoperite cu arbuşti deşi, întrerupte de albii uscate, când şi când de loturi cultivate, drumuri de pământ sau câteva case, cu o vizibilitate de la câţiva metri la câteva sute de metri.

Unitatea de luptă a miliţiilor somaleze din timpul operaţiunilor din 1993 (Black Hawk down, pentru cine n-a văzut filmul) şi a noii Armate Naţionale Somaleze este reprezentată de grupa de 6-8 oameni, ambarcată pe un technical (camionetă de teren ce are montată o armă de calibru greu, de obicei mitraliere ruseşti sau chineze DShK de 12,7mm sau KPV de 14,5 ce le cară şi calabalâcul), iar singura formaţie de luptă este linia extinsă. Maşinile se mişcă într-o singură linie transversală (linie, nu coloană), la o distanţă ce permite contactul vizual (în caz de nevoie, distanţa se poate micşora sau mări, după caz), evitând drumurile. În oraş, linia se poate mişca pe străzi paralele, reorientându-se la intersecţii pentru a păstra un nivel aproximativ egal între maşini. În acest fel, se atinge obiectivul tactic clasic de mişcare dispersată şi luptă concentrată. La fel, prin extinderea formaţiei la limita permisă de teren şi vizibilitate, la un contact cu inamicul flancurile fomaţiei vor fi mai lungi decât cele ale adversarului.

Datorită tipului de război fluid dus de somalezi, cele mai multe bătălii vor fi încleştări în care una sau ambele părţi vor fi în mişcare sau oprite temporar, nu în poziţii defensive săpate în pământ. La ciocnirea cu adversarul, primele vehicule vor opri şi vor angaja inamicul cu armele de calibru greu. Impulsul natural de avansare va împinge celelalte vehicule, încă în afara contactului cu inamicul, să mai ruleze o distanţă mică, poate 25 – 50 de metri, înainte de a avea timp să reacţioneze şi să se întoarcă spre inamic, ceea ce le va pune într-o poziţie naturală de flanc. La momentul în care vehiculele din flanc vor începe să reacţioneze, nu va mai fi nevoie de radio comunicaţii, oridine sau coordonare – vehiculele se vor întoarce spre cel mai apropiat zgomot de arme, şi, menţinând o linie extinsă, vor înainta până la contactul cu inamicul. Acest lucru va plasa în mod normal (iarăşi fără nici un ordin) vehiculele în flancul şi spatele inamicului, rezultând într-o încercuire automată şi foarte rapidă a adversarului.

La vederea inamicului, soldaţii îmbarcaţi pe camionete vor coborî şi vor forma o linie de trăgători la 10 metri în faţa vehiculelor. Vehiculele şi soldaţii debarcaţi vor înainta împreună, infanteriştii echipaţi uşor (a nu se uita că technical-ul cară echipamentul şi proviziile) vor sprinta rapid prin tufişuri până vor ajunge sub focul inamic şi vor fi forţaţi să se adăpostească. Din cauza înălţimii vehiculului, gura ţevii mitralierei grele va fi la o înălţime de 2,5 – 3 metri deasupra solului, astfel putând trage în siguranţă pe deasupra infanteriştilor proprii. Comandantul de grupă va coordona acţiunea prin comenzi vocale, el manevrănd mitraliera sau stând lânga ea, de unde se poate apleca şi direcţiona şoferul. Odată trupele debarcate angajate în luptă directă, camioneta se va opri şi va asigura sprijin de foc, permiţând celorlalte vehicule şi a trupelor debarcate din acestea apropierea şi asaltul poziţiei inamice (iarăşi fără nici un ordin, ghidate de zgomotul armelor). Aceste întăriri se vor concentra până inamicul va fi distrus sau obligat să rupă contactul.

Din cauză că fiecare vehicul şi infanteria ambarcată în el este o unitate semi-autonomă ce nu necesită ordine formale, din cauză că impulsul de înaintare va pune fiecare vehicul în aproximativ cea mai bună poziţie la orice moment dat, şi din cauză că geometria focului de sprijin de pe vehicule (pe deasupra capetelor) evită necesitatea ordinelor complicate, acest tip de „roire” poate fi incredibil de rapid şi de eficient. Fiecare luptător debarcat şi fiecare conducător de vehicul trebuie să îşi amintească numai cinci reguli de bază. Aceste reguli definesc modul cum grupul luptă la orice nivel (luptător individual, grupă debarcată, vehicul şi grup de vehicule), nu se vor schimba indiferent de teren, de situaţia tactică sau de mărimea angajamentului. Acestea sunt:

– menţineţi o linie laterală extinsă

– ţineţi vecinii în raza vizuală, dar nu mai aproape,

– mişcaţi-vă spre sunetul de arme,

– debarcaţi la vederea inamicului

– când sunteţi sub foc inamic, opriţi-vă şi răspundeţi cu foc

În termeni de sisteme, acest fel de de manevră autonomă bazată pe reguli, este esenţa unui „roi” auto-sincronizat: la fel ca păsările dintr-un stol, fiecare vehicul şi trupele sale urmăresc câteva reguli simple pentru a menţine formaţia şi a reacţiona la inamic, şi ca un stol, formaţia lor îşi schimbă constant mărimea şi forma (fără ordine) ca răspuns la schimbările terenului şi a situaţiei tactice. Aceleaşi reguli ce determină întăririle să umfle dimensiunile „roiului” la întâmpinarea unui obstacol îl fac să se disperseze când nu este nici o ameninţare. De fapt, mărimea, forma şi dispunerea unui „roi” tactic sunt proprietăţile emergente ale sistemului de manevră bazat pe reguli, lucru ce se întâmplă fără o direcţie conştientă sau controlul formal al unui comandament central.

Din punct de vedere tactic, acest sistem poate lucra într-o tăcere radio completă, evitând interceptarea electronică a planurilor şi făcând roiul invulnerabil la bruiaj sau înşelare radio. Utilizând aceste tactici, o unitate experimentată va putea acţiona – cel puţin în teorie – într-un ritm mult mai rapid decât unităţile convenţionale bazate pe ordine.

La nivel de unitate, o organizaţie cu acest tip de operaţii nu are un comandament central ce poate fi distrus. Un „roi” de acest tip nu are un creier, un nod central de comandă ce poate fi ucis. Sistemul de comandă al „roiului” este distribuit, bazat pe reguli, emergent, astfel fiind integrat în sistem, nefiind legat de o persoană, vehicul sau locaţie fizică.

Aşa că, dragii moşului, bun venit în Danger Zone. Fără comandanţi, fără ordine. Ne descurcăm singuri.

Dragii moşului…

… nu, nu se inchide pagina. Departe de mine gandul ăsta.

Dar, aşa cum vedeţi mai jos, subsemnatu’ are un nou job, şi dacă aveţi treabă cu el, îl gasiţi în frumoasa Irlandă.

IMG_20191015_112907

Deci, concluzia, jucării noi si bani pentru prostii.

Stai tuned.

NSTV-uri (part IV) – Damage control

IMG_20190814_113309_748

Dragii moșului, așa cum NU se vede din poza de mai sus, azi Rinocerbu’ a făcut pe ceas suma rotundă de 300.000 km. Drept urmare, azi îi facem o dedicație specială.

Fișa tehnică a împricinatului zice că a venit pe lume în august 2008, pe undeva pe lângă Durban, în frumoasa Zud Afrika, țară plină de drumuri neasfaltate și de șoferi iresponsabili. Favorita mea și a turbanelor negre din Siria a ajuns la mine cu 234.000 km pe 1 aprilie 2017 (da, știu, cea mai bună glumă pe care puteam s-o fac vreodată) iar în cele ce urmează vom face o analiză a bubelor pe care i le-am făcut și a rezolvărilor.

Ca să începem cu începutul, frânele au fost înlocuite de-a lungul timpului, de la banalele plăcuțe și saboți la etrieri, tamburi și țevile de pe puntea spate, inițial fiind din oțel, înlocuite cu unele custom made din țeavă de cupru, imune la coroziune. Genul ăsta de mașină nu va sta în vecii vecilor bine la capitolu frâne, așa ca Legea a Doua a Rinocerbului zice că ”dacă poți descifra numărul de înmatriculare a celui din față, ești prea aproape de el”.

După două cruci cardanice și un cardan în sine rupte în doi ani jumătate și după 200 km făcuți azi cu rulmentul intermediar spart și crucea cardanică de pe spate aproximativ ciufută, la 90 km/h, se poate spune că trenul de rulare e destul de solid construit.

Suspensia este la fel de solidă, după ruperea unui amortizor pe față Rinocerbu’ a ajuns acasă, cale de 200 km, aplecat într-o parte si cu 70 la oră. Nu mai menționez că, având pe dreapta spate o foaie de arc ruptă, a fost în stare să care 1200 kg (în cartea tehnică cică încărcătura maximă e de 850 kg) fără să sughită.

După trei bușituri ale subsemnatului și una a neamurilor prin alianță, după ce a dat daună aproape totală unui Volkswagin Păsat (cârligu’ din spate să trăiască) și dărâmat un gard din plăci de beton având doar bara zgâriată, se poate spune că și șasiul este mai țeapăn ca scândura de sicriu.

La final, melodia preferată a Rinocerbului, dedicație specială pemtru fanii săi, în special pentru Purcelușu’ Isteric:

… ca la meteo (part 2)

maxresdefault

Dragii moşului, aşa cum v-aţi obişnuit cu frecvenţa variabilă şi subiectele infrecvente ale postărilor de aici (Birdeanu, te-am auzit de acolo din spate), revenim pe sticla monitoarelor şi a telefoanelor dv. cu noutăţi despre sistemul meu preferat de nivelat terenu’, şi anume BM-21 Grad. Mai multe informaţii despre sistemu’ în sine găsiţi aici.

Umblă vorba prin târg că poporul frate al Rabinului, mai precis o făbricuţă de pe acolo, Rafael pre numele său, şi-a pus muncitorii să se scarpine în cap, aceştia venind cu ideea de a adapta sistemul de ochire de la bombele SPICE (un alt fursec al cofetăriei) la ţineţi-vă bine, tadaaaaam racheta neghidată de 122 mm!

Botezat EPIK, sistemul dispune de un senzor EO/IR pentru distrugerea țintelor staționare, unul semiactiv laser pentru țintele în mișcare, unul INS precum și un receptor GPS, ca rezervă. Senzorii EO/IR ii dau posibilitate EPIK-ului fie sa funcționeze autonom, comparând imaginea țintei cu una stocata în memorie (luată de către alte elemente destabilizatoare, cum ar fi infanteria sau elicopterele), fie sa transmită imaginile către un operator ce va selecta ținta – deși cel de-al doilea mod de lucru s-ar putea sa nu fie practic din cauza vitezei rachetei. EPIK ar putea fi deci utilizat în zonele în care semnalul GPS este degradat (deoarece rusi). Sistemul va mări raza de acţiune a rachetei cu 50% şi o va transforma într-o lovitură de precizie cu CEP (probabilitatea de eroare circulară) de 3 m.

Cuplat cu noua rachetă de 122 mm cu bătaie lungă, fabricată la Tohani, ce se laudă cu o rază de acţiune de 45 km (detalii aici), EPIK-ul va putea teoretic upgrada un sistem legacy la un nou standard de viaţă, aducând la zi un sistem extrem de mobil, simplu şi foarte eficient.

PTAP

Pentru 56PAR

https___api.thedrive.com_wp-content_uploads_2018_03_technical-12

Dragii moșului, chestia ce-o veți citi astăzi reprezintă un concept privind înființarea/utilizarea grupelor paramilitare/de partizani similare ca idee cu Gărzile Patriotice din perioada comunistă sau cu Forţele Teritoriale Poloneze, despre care am scris aici şi aici. Numărul și densitatea acestora pot fi ajustate în funcție de specificul local, media fiind de 1 grupă de 5 – 6 oameni în fiecare sat și 2-3 în orașele mici de provincie. Astfel se poate realiza o acoperire destul de buna a teritoriului României cu unități independente, extrem de mobile și cu o mare putere de foc.

Selecția personalului: folosind actuala infrastructura informatica din sistemul de învățământ, se poate realiza o aplicație de tip „test grilă”, în care viitorul candidat se poate loga folosind numele, inițiala/inițialele prenumelui și codul numeric personal (de exemplu) și va fi testat după teste standard de aptitudini, inteligenta, șamd. Un fel de „recrutare electronica” ce va scuti candidatul de drumul la centrul militar zonal/județean, va economisi timp și resurse. Candidații încadrați la grupa de trupe 0 (echivalentul trupe speciale, parașutiști, vânători de munte, grăniceri, infanterie marina din timpul serviciului militar obligatoriu) vor fi invitați pentru la un interviu cu un psiholog și la un test practic pentru stabilirea aptitudinilor specifice (medical, informatic, sportiv, etc).

Pregătirea personalului se va desfășura în doua faze:

1. Instrucția de baza, accentul punându-se pe pregătirea fizica, orientare în teren/topografie, cunoașterea și mânuirea armamentului, prim ajutor, traiul în condiții precare/survival, comunicații de baza. Acest nivel va fi parcurs fără excepție de toți candidații.

2. Instrucția avansata, în funcție de opțiuni/aptitudini:
– pregătire medicala la nivel înalt (triaj medical primar, hemostază, traumatologie, managementul căilor aeriene, administrare intradermică / intravenoasă a medicamentelor, farmacologie, evacuare medicala de urgenţă, etc).
– cursuri specifice: lupta corp-la-corp, lunetiști, demolări/sabotaj, comunicații (Morse, comunicații sol-aer, folosirea echipamentelor de criptare, antene improvizate), observatori artilerie/control atac aerian, logistica (conducere pe teren accidentat, mecanica, stabilire zone aterizare/desant), alpinism și schi (în zonele montane).

Componenta grupei paramilitare/de partizani și dotarea:

bf3-classes

Grupa este formata dintr-un comandant de grupa, un lunetist, un mitralior, un AG-ist și unul/doi purtători de muniție/specialiști.

Comandantul de grupa are și funcția de radio-operator și/sau șofer, este înarmat cu un pistol mitraliera/pușcă asalt, 300 de cartușe, grenade explozive, fumigene si are in dotare un echipament NVG (sistem de vedere pe timp de noapte) – preferabil un sistem integrat binoclu/NVG/telemetru laser ca Vectronix Moskito.

PMC_SHeet
Lunetistul este dotat cu o arma PSL, o rezerva de muniție de 200 cartușe „sniper” de tip 7N14 (FMJ-BT) (opțional) și 100 (300 in lipsa muniției „sniper”) cartușe AP/API (perforante/perforant-incendiare), putând folosi și muniția mitralierei in caz de necesitate. Adițional, grenade explozive si fumigene.

Recon_Marine
Mitraliorul are in dotare o mitraliera PKM cu banda, cu o rezerva de muniție suficienta de diferite tipuri (glonț obișnuit, perforant, trasor).


AG-istul este dotat cu un aruncător de grenade model AG7 cu diferite tipuri de muniție (HEAT/cumulativ, termobaric, anti-personal). Am putea adaugă aici modelul suedez SAAB Carl Gustaf M3-M4 ce folosește printre alte tipuri muniția multifuncțională HEDP 502 care ofera doua moduri de detonare (impact și întârziat) ce sunt selectate prin simpla rotire a proiectilului inainte de introducerea în aruncător. Adițional, poate fi dotat cu un pistol mitraliera/pușca de asalt si 150-210 cartușe.

800px-Batalionul_191_infanterie_62
Purtătorii de muniție sunt dotați cu pistol mitraliera/pușca asalt si grenade explozive/fumigene pt uz propriu. Ei vor transporta rezerva de muniție. Vor funcționa în rolul primar de radio-operator/șofer/medic/specialist demolări/trăgători antiaerieni.

Prin folosirea sistemelor de armament specificate mai sus se asigura o logistica simplificata, muniția fiind comuna pentru mitraliera PKM și pușca PSL (calibrul 7.62×54 mm).

Armamentul greu al grupei poate consta in rachete antiaeriene portabile de tip CA94M, SA24 Igla-S sau FIM93 Stinger, cu ghidare în infraroșu si lansare de pe umăr, economisindu-se astfel spațiu în vehiculul grupei prin eliminarea tripodului/stativului. Astfel se pot asigura atât auto-apărarea grupei împotriva atacurilor aeriene cât și integrarea într-o rețea de apărare antiaeriana coordonata central.

Alte arme grele, montate pe vehicul, pot fi mitraliere calibru mare tip DShK/KPV, aruncătoare automate de tip AGS17,  aruncătoare fără recul de tip AG9, rachetele antitanc dirijate de tip Konkurs/Fagot, MILAN sau Spike MR/LR. Suplimentar, un mortier de calibrul 81/82 mm cu proiectile explozive, fumigene si de iluminare.

De asemenea, se poate adaugă o cantitate limitata de exploziv plastic si sisteme de detonare, pentru operațiuni de sabotaj/demolare, precum si mine anti-personal direcționale de tip Claymore/MON-50/MRUD (permise prin protocolul de la Ottawa) si mine antitanc.

La dispoziția grupei se va afla o stație radio tactica multicanal, portabila, de tip Harris PRC-117G/Aselsan PRC-9661, cu posibilități de emisie UHF/VHF, criptare si salt de frecventa,  Satcom și transmisie de date, conectabila la un laptop/tableta/PDA pentru transmiterea ordinelor, a hărților  și informațiilor in timp real.

Transportul grupei se poate face cu o autoutilitară 4×4 de tip Toyota Hilux / Mitsubishi L200 / Isuzu D-Max / Nissan Navara sau un camion ușor de genul Iveco Daily 4×4 sau Unimog, eventual militarizat/modularizat după conceptul britanic CAMELEON (www.cameleon-mms.com), ce poate transporta membrii grupei, armamentul și o cantitate sporita de muniție, având posibilitatea de a funcționa ca baza mobila pt mortierul de 81/82 mm sau 120 mm. Avantajele acestui vehicul utilitar comercial/derivat este reprezentat de prețul relativ rezonabil, întreținerea facilă (incluzând piesele de schimb), mobilitatea ridicata si posibilitatea de a fi condus de orice posesor de permis categoria B, printre altele.

Logistica:

1. Se recomanda crearea de către fiecare grupa a 2-3 depozite de mici dimensiuni, constând în seturi de arme (2-3 pistoale mitraliera/pusti asalt, 1 PSL, o mitraliera, un AG7), câteva unități de foc pentru fiecare arma, piese de schimb, explozivi, baterii pentru stația radio, NVG, rații alimentare, apa, rezerve medicale, combustibil, eventual o stație radio de rezerva, amplasate în locuri ascunse, marcate pe hărți și cunoscute doar de comandantul grupei.

2. Stabilirea și marcarea pe hărți a unor zone de parașutare echipament (drop zones) si a zonelor de aterizare a elicopterelor.

3. Stabilirea, marcarea și amenajarea în împrejurimile orașelor a unor piste improvizate de aterizare pentru avioane cargo de tip Antonov An-2 /C27 Spartan / C130 Hercules pentru transportarea unor cantități mari de provizii și evacuarea răniților. Pistele vor avea dimensiunile de 1000 x 50 de metri, cât mai plate, lipsite de obstacole, materialul fiind pământ compactat. Ca mijloace tehnice se pot folosi o stație meteo automată portabila și o radiobaliză automata. Punctele de instalare a acestora vor fi stabilite din timp conform normelor tehnice adecvate. Stațiile radio tactice din dotarea grupelor sunt compatibile cu sistemele de comunicații ale aeronavelor.

Operațiuni posibile:

1. Atacuri de tip „hit and run”, raiduri, ambuscade. Vehiculul grupei permite o mobilitate ridicata și montarea de arme grele (mitraliere calibru greu – 12,7/14,5 mm, aruncătoare automate de grenade, rachete antitanc) ce pot fi folosite staționar și din mișcare împotriva personalului inamic, a tehnicii neblindate/blindate si a depozitelor de materiale.

2. Sabotaje împotriva depozitelor de provizii și a cailor de comunicație.

3. Atacuri împotriva mijloacelor de lupta aeriana (avioane la joasa înălțime, elicoptere, drone de cercetare) folosind rachete antiaeriene portabile.

4. Dirijarea/corectarea tirurilor de artilerie și a atacurilor aeriene, marcare ţinte.

5. Defensiva stratificata cu puncte de rezistenta ce permit câmpuri de foc încrucișate. Lucrările genistice (gropi/șanțuri de tragere, tranșee, buncăre) pot fi construite din timp în punctele de gâtuire a cailor de comunicație si nu numai, în număr suficient și cu mijloace minime.

6. Cercetare în adâncime, recunoaștere, transmiterea informațiilor în timp real.

7. Recuperarea piloților doborâți de focul inamic.

Partystarters

5a18c56ffc7e93085e8b4567Hatay, Turcia

Cei cinci se uitau uimiţi la containerul roşu aflat lânga baraca din osb ce le fusese repartizată. Avea un lacăt cu cifru şi lângă el, scris pe o bucată de carton lipită pe uşă, se putea citi „To Cpt. Andronescu, Scout Company, Romanian Element„.

– Auzi şefu’, se auzi vocea lui Dumbravă, cine-ţi trimite matale colete nu se încurcă!

– Bine că eşti tu deştept. Cum deschidem mizeria asta? replică Bărbosu’.

– Păi e un lacăt cu cifru, se băgă în seamă Honvedu’. Trebuie să aflăm combinaţia…

Bărbosu’ se întoarse uimit de inepţia auzită.

– Şi cine ne-o dă, mătuşa Tamara?

În momentul acela telefonul Bărbosului începu să bipăie. SMS. „Combination lock 1601„. Binenţeles, data lui de naştere. Se uită în sus şi făcu cu mâna.

* * *

Deasupra lor, la mare înălțime, o dronă își focaliză sistemul video și transmise imaginile mai departe.

 * * *

Baza aeriană RAF Akrotiri, Cipru

- I hope they will like the parcel, Sir, spuse operatorul dronei spre Bennett.

* * *

Hatay, Turcia

Aveau misiunea de a monitoriza încetarea focului între armata siriană şi rebelii din FSA. Turcii mârâiseră, pentru că multe facţiuni din FSA erau sub controlul lor, dar, ameninţaţi cu o blocadă economică şi diplomatică, cedaseră. O forţă multinaţională avea să asigure patrulele de monitorizare.

Bărbosu’ desfăcu lacătul şi deschise larg uşile. Primul lucru care îl văzură fu coada unei Toyota Hilux albastre. În benă erau stivuite cutii ermetice din plastic fixate cu o plasă de nailon.

- Ce dracu’…?

- Bela, tu esti mai slăbănog, vezi dacă roţile din faţă sunt fixate cumva şi ce-i după maşină. S-o dăm afară şi să facem inventarul.

- De unde naiba a venit asta?

- Îl ţii minte pe amerlocu’ ăla din Somalia? E cadou de la el. Hai s-o dăm afară.

Lanţurile de fixare fură desfăcute, maşina fusese scoasă din container iar cei cinci începură să inventarieze conţinutul fiverselor cutii.

- M72A9, lansatoare de rachete, MRE-uri, filtre de apă, GPS-uri Garmin Foretrex… Şefu’, ce număr porţi la bocanci? Am gasit nişte cutii cu Haix P9 AirPower… se auzi vocea lui Dumbravă.

- Caută o pereche de 45, primi răspuns.

- Două staţii radio AN/PRC 117, şase staţii AN/PRC 148, baterii, o pătură solară de încărcat baterii, un generator Honda, două laptopuri Panasonic Toughbook… spuse DeeJay.

- Dispozitive de vedere pe timp de noapte, AN/PVS-14, 12 bucăţi, AN/PVS-22, două bucăţi, pistoale Glock 19, opt bucăţi, amortizoare, opt bucăţi, mine Claymore, 40 de bucăţi, muniţie de 5,45×39 mm, 20 de lăzi, muniţie 7,62×54 mm, 15 lăzi… mormăia Honvedul.

- Puşca cu lunetă G28, o bucată, puşcă cu lunetă Desert Tech SRS A2 .338 Lapua Magnum, muniţie .338 LM, 10 cutii de 200 cartuşe fiecare, muniţie M118LR, 10 cutii de câte 500 bucăţi fiecare, număra Bela.

- Şefu’, am trei lăzi de 7,62×54 mai ciudate, scrie pe ele 7H21 şi C, H, A, N întors cu căciulă deasupra…

- Ce mă? întrebă DeeJay.

- Tu n-ai făcut rusă la şcoală Honved? întrebă Bărbosu`

- La ăsta şi maghiara e limbă străină, a făcut-o cu lăptăria lu’ Ildiko, replică Bela scoţând limba. Pe una puneai capu’, cu cealaltă te înveleai…

 – Bela, lăzile alea sunt doar pentru tine, e muniţie 7N21, specială pentru Dragunov. Bănuiesc că trage bine şi din PSL-urile noastre. Nu bagi aia decât în PSL, nu in benzile de mitralieră, ai înţeles?

- Am înţeles!

- Bun, puneţi în rucsaci câte o mină Claymore fiecare, Dumbravă, tu şi cu mine luăm câte un M72, pistol şi vizor de noapte toată lumea, câte două fumigene şi două explozive fiecare, Bela şi cu mine luăm şi câte o incendiară: Ceva exploziv şi fitil detonant avem?

- C4, blocuri M112, fitil detonant şi nişte chestii pe care scrie „M11 non electric blasting cap”… Mai sunt nişte lăzi cubice, două mese pliante mari, nişte scaune şi o plasa mare de camuflaj…

- Bun, vedeţi de pe unde faceţi rost de ceva stâlpi metalici, ţevi din care să facem un umbrar cu plasa asta de camuflaj, aflaţi de unde ne cuplăm la curent electric aici şi căutaţi prin cutiile alea nişte becuri. Am proasta impresie că licuriciu’ ne-a trimis un comandament complet, rânji Bărbosu’. Ce scrie pe cubu’ ăla mare?

- „Peli Field Desk”, primi răspunsul.

- Bun, umbrar, curent, lumină, laptopurile pornite, să vedem de pe unde ne învârtim de internet, ne aranjăm coteţul, ne pregătim rucsacii şi maşina şi pe urmă bem o bere. Comentarii?

Nu fu niciunul.

* * *

A doua zi, DeeJay, adjunctul la comandă, decretase zi administrativă. Aşa că toate cutiile fuseseră luate la puricat, echipamentul inventariat, făcându-şi apariţia un router wireless şi o imprimantă laser, aşa că Bărbosu’ încropise o reţea ad-hoc din cele două laptopuri şi imprimantă. Se învârtiseră de un primus şi un ibric mare, cafeaua era din belşug, armele erau demontate şi curăţate, toate electronicele primiseră baterii, iar la un moment dat, toţi ochii se îndreptaseră spre comandant. Acesta luase în primire o ladă cu exploziv, două role de fitil detonant şi câteva cutii cu capse detonante, începând să fluiere o melodie.

- Şefu’, ce turbanu’ lu’ Simbad Marinaru’ faci acolo? întrebase Honvedu’.

- Bă, da’ noi n-avem nişte boxe pentru laptopu’ ăsta? răspunsese cel vizat, strâmbând din nas. Ce dracu’ stăm fără muzică… Bela, du-te şi fă rost de boxe!

- De unde durerea mea?

- Ia cincizeci de foşnitori verzi şi du-te la PX, ce dracu’. Caută nişte Logitech, că alea se aud bine.

După jumătate de oră, împricinatul se întorsese cu o cutie pe care scria mare Logitech Z200. Fu întâmpinat cu mormăituri aprobatoare, iar în mai puţin de 30 de secunde fură instalate.

- Ce muzică punem?

- Bagă nişte Tarkan, că tot suntem în ţara lui, rânji Bărbosu’.

- Cine-i ăla?

- Băi, asta se întâmpla pe vremea mea. Cică doi germanezi, producători de muzică, au văzut la o terasă în Turcia un chelner mai fâşneţ şi-au pus pariu că-n şase luni o să-l facă star. După juma’ de an rupea discotecile turcaleţu’!

- Bine boss, azi e zi de muzică turcească!

- Bagă şi lasă să curgă!

- Da’ până la urmă, ce durerea mea faci cu explozivu’ ăla?

- Nişte încărcături, în caz că tre’ să punem la pământ ceva…

Cei patru soldaţi îşi priviră comandantul cum tăie câteva bucăţi egale de fitil detonant şi sertiză câte o capsă detonantă la ambele capete. Luă un bloc de exploziv şi-l tăie la mijloc, inserând capătul unei bucăţi de fitil între cele două jumătăţi. Capătul celălalt al fitilului urmă aceeaşi procedură, astfel încât, după bandajarea cu bandă adezivă, cei patru se uitau la un fel de cub cu mâner ca de sacoşă.

- Deci, ce e asta? întrebă Honvedul.

- O încărcătură concentrată. Ai un kil de plastic cu un sistem de detonare dual. Sunt două capse declanşatoare legate între ele cu Primacord. Faci o amorsă din fitil normal şi o capsă pe care o aprinzi cu chibritu’. Dacă o pui lângă un zid, e suficientă să facă o gaură prin care să te târăşti înăuntru. Dacă faci un cadru de un metru juma’ pe unu juma’ şi pui câte una pe colţuri, e suficient ca să faci poartă şi să intre Hiluxu’. Fac patru, împărţim greutatea în mod egal, deci patru rucsaci vor primi câte una.

- Păi şi minele Claymore?

- Alea-s altceva, fiecare cară una. Sunt echivalentul unui cartuş cu alice uriaş.

-Ok…

- Deci în rucsaci, câte patru skivvie, trei MRE-uri jumulite, şase bidoane de juma’ de litru cu apă, kitul de curăţat arma, o mină Claymore, câte două grenade explozive, două fumigene, încărcăturile explozive, în afară de Honved, că are mitraliera, câte o bandă de mitralieră, hamacele, sacii de dormit, saltelele, pelerinele de ploaie, un filtru de apă la Dumbravă. Pe veste, câte şase încărcătoare, baionetele, turnicheţii, o explozivă şi o fumigenă. Pe voi, ceas, câte un GPS la fiecare, kiturile de supravieţuire, două bandaje israeliene şi pistoalele cu câte două încărcătoare. Bela, Dumbravă şi cu mine luăm şi amortizoarele. Pe maşină ce e?

- Păi strictul necesar, kit de reparaţii cauciucuri, cric, şufă de remorcare, o trusă de scule, trusa de prim ajutor…

- Arunc-o în paştele mă-sii pe aia…

- …veste de siguranţă, triunghiuri reflectorizante şi cam atât.

- Bun, suntem cinci, luăm patru lăzi de MRE-uri, câte 4 litri pe zi de apă pe căciulă, asta înseamnă cam trei baxuri de PET-uri la juma’ de litru, muniţie suplimentară, şase conserve, lăsaţi lăzile din lemn, ce-ar mai fi… Honved, câte cutii pentru benzi de mitralieră ai?

- Şefu, am zece pentru 200 de cartuşe şi tot zece de-alea mici.

- Cele mari stau în maşină, câte una mică cu banda de 100 de cartuşe în fiecare rucsac. Altceva?

- În afară de fumigene, mai luăm ceva de semnalizare? se auzi vocea lui Bela.

- Ce avem?

- Nişte panouri de-alea roz cu portocaliu, nişte facle…

- Luaţi un panou si tăiaţi-l în sferturi, fiecare dintre voi cară câte o bucată, o faclă de-aia dublă cu lumină roşie şi fum portocaliu în fiecare rucsac şi trei în maşină, staţia radio cu baterie suplimentară, avem adaptor de 12 volţi?

- Avem…

- Bine flăcăi, hai la treabă. Dumbravă, bagă muzică!

NSTV-uri (part 3)

45663958_10215882198560874_8304686563829219328_n

Drajii moșului, pus la munca în ziua de Crăciun de tovarașu’ Birdeanu (pun io gheara pe tine), barfim azi iarăși despre mașini. În lumina ultimelor experiențe ale subsemnatului, recte 5000 km făcuți în 6 săptămâni, din care mai mult de jumătate pe drumuri de pământ, s-au ridicat unele probleme, a căror rezolvare o discutăm aici.

45181862_10215826044197050_153982347157438464_n

Prima, așa cum se vede în poza de mai sus, a constituit-o o cheie de drujbă luată în cauciucul din stânga față, pe un drum de la granița dintre Dolj și Mehedinți, aproximativ la intersecția dintre Nicăieri și La Dracu-n Praznic. Treabă rezolvată prin folosirea roții de rezervă (orice mașină ar trebui să aibe așa ceva) și folosirea unui kit de reparații plus a unui compresor Slime conectat la priza de 12 volți. Chestiile astea umplu cele două compartimente de sub bancheta din spate Hilux-ului și vor constitui prilej de viitoare rafinamente.

descărcareA doua belea a fost reprezentată de înfigerea într-un mal de nisip în frumosul și extrem de ruralul județ Mehedinți (care alături de Vâlcea este unul dintre cele mai subapreciate din România), caz în care recuperarea a fost făcută de un flăcău de la Rescue4x4.ro, caz ce a pus pe listă o șufă (cinetică sau nu) și un troliu, sculișoară ce va fi achiziționată în viitor, ideea de a avea doi rinichi sănătoși părând foarte bună momentan.

45527280_10215861667967622_2617872082620383232_n

A treia problemă rezolvată a constat în upgradarea sistemului electric al Rinocerbului, prin instalarea unei prize suplimentare de 12v, precum și folosirea unui încărcător de telefon demn de numele ăsta, capabil sa bage 4Ah si să încarce bateria de 5500 mAh a telefonului (un iHunt S10 Pro) în aproximativ o oră și jumătate, un Anker cu două sloturi USB, capabil să încarce telefonul plus o baterie externă de 20100 mAh, fabricată de aceeaşi ceainiyi dibaci de la Anker. Motivul instalării celei de-a doua prize a fost ideea de a folosi simultan telefonul ca GPS (Waze să trăiască) şi a unei staţii CB de tip Midland Alan 52.

Următoarele upgrade-uri vor fi nişte scuturi din tablă de 3 mm grosime pentru cutia de transfer (cel de la motor este deja instalat) precum şi nişte amortizoare Koni mai de competiţie, ideea de-a rula pe drumuri de pământ cu peste 60 km/h devenind din ce în ce mai tentantă.