MANPADs

MANPAD

MANPAD

Dragii moșului, pritocind informațiile ce vin din Siria și nu numai, coroborate cu bârfele mele cu diverși flăcăi cu care împart ceva damblale, am ajuns la concluzia că situația nu-i deloc roză și că tare am impresia că armatele ce vor avea de cotonogit diversele organizații islamiste se vor trezi în fața unui adversar mult mai puternic decât s-a crezut până acum. Folosind Siria, Libia, Afganistanul, Irakul și Sudanul de Sud ca laboratoare virtuale, se pot trage niște concluzii extrem de neplăcute privind mijlaocele de ducere a războiului.

Ca să definim obiectul discuției de azi, termenul MANPAD (MAN Portable Air Defence) se referă la rachetele antiaeriene portabile, de greutate scăzută, ce pot fi transportate și lansate de pe umăr, în general cu autoghidaj, de tip ”fire & forget” (trage și uită). Putând fi găsită la un preț de circa 5000 $ pe piața neagră, o rachetă din primele generații de Strela sau Igla (modele create de sovietici în anii 60) încă pot fi extrem de periculoase pentru elicoptere ce zboară la joasă înălțime sau pentru un avion de pasageri în apropierea aeroporturilor. Considerate în trecut inutilizabile, din cauza epuizării resursei bateriilor speciale, analizele sunt reactualizate la ”extrem de periculoase” din cauza încercărilor (se pare reușite) a rebelilor sirieni de a crea baterii reîncărcabile pentru ele.

Explicații

Explicații

Rapoartele analiștilor occidentali arată că rebelii sirieni au în dotare 8 modele de rachete portabile antiaeriene, 3 dintre ele nefiind în arsenalul armatei guvernamentale, modelele sovietice/rusești de tip Strela și Igla (incluzând modelul de ultimă generație SA-24) și cele chinezești (furnizate rebelilor prin filiera Sudan) fiind cele mai răspândite. Utilizarea extrem de facilă și performanțele excelente împotriva țintelor aeriene zburând la joasă înălțime le fac un mijloc preferat de luptă, în condițiile în care spațiul aerian aparține în mod exclusiv forțelor aeriene guvernamentale.

Concluzia: sisteme extrem de eficiente, puternice, ușor de folosit, ce permit apărarea unităților și a bazelor insurgente împotriva atacurilor aeriene, o rachetă cu un cost scăzut de achiziție putând doborî un mijloc de luptă de zeci de ori mai scump.

Bonus: trei clipuri de pe YouTube ce exemplifică modul de folosire:

Cap. 5: Poceala

TM-83

TM-83

– Dă cafeaua aia încoa’, zise Cosmin. Deci, care-i trebulița?

– Umblă vorba-n târg că se vor mișca niște coloane de aprovizionare pe aici, zise Bărbosul. Da’ nu se știe dacă vor trece granița sau nu. Dă-mi harta, meștere! se adresă el Blondului.

– Păi și ce facem, îi pocnim preventiv? întrebă Bogdan.

– Nu-i o idee rea…

* * *

Blondul îl urmarea pe Ovidiu instalând ceea ce părea o farfurie imensă de culoare verde  pe copac. Pe lângă suportul care fusese fixat pe trunchiul molidului, mai avea două tuburi ciudate deasupra.

- Ce dracu’ e asta? întrebă el.

- Tu nu cunoști armamentul sovietic, nu? Adică, în afară de chestiile alea pe care le întâlnești pe toate drumurile?

- Nu, spuse Blondul brusc rușinat.

- Păi, domnule locotenent, ceea ce ai în față e o mină antitanc TM-83. Se bazează pe efectu’ Misznay–Schardin de care sunt sigur c-ai auzit, tuburile astea două sunt sistemul de ochire și senzorul infraroșu, mai are un senzor seismic ce pornește pe cel infraroșu, așa că orice trece prin fața lui se alege cu o gaură din laterală. Zic unii că sparge 400 milimetri de blindaj, da’ cum n-am folosit așa ceva până acum, nu pot să bag mâna în foc.

- Păi și de ce aici?

- Pentru că întotdeauna e ceva blindat în fața convoiului. Nu cred că un tanc, da’ un transportor de tip BMP mai mult ca sigur. Așa ca-l pocnește mina pe ăla ca să declanșeze ambuscada aici după colț. El blochează coloana, care e stropită de o mitralieră din față și două din lateral pe toată lungimea ei. În spate, Cosmin și Bogdan pocnesc ultimu’ vehicul, indiferent ce e, cu un AG7 și foc de mitralieră. Cu primul și ultimul vehicul din coloană lovite, n-au cum să manevreze în pădurea asta. Hăcuim camioanele, luăm ce putem din ele și dispărem. Alte întrebări?

Blondul dădu din umeri. I se dăduse o lecție de tactică militară de către o gașcă de amatori. Asta durea, dar era un tip deștept, care putea învăța de oriunde. Stația radio prinsă de haina celuilalt  piui:

- ”Ovidiu, gata?”

- Gata, spuse Ovidiu. Petarda instalată și gata de nuntă!

* * *

Blondul trebuia să admire ce avea în fața lui. Ambuscada fusese așezată ca la carte. În formă de L, pe latura scurtă avusese BMP-ul șenilat ce ardea și acum și un camion. Pe latura lungă, cele două mitraliere ”rezolvaseră” camioanele blocate în coloană, în timp ce AG-ul lui Bogdan distrusese BTR-ul ce încheia coloana. Aveau 5 prizonieri, toți șoferi ai camioanelor de aprovizionare. După o discuție scurtă, se hotărâseră ca un om să urce în fiecare camion cu șoferul ucrainean și să folosească KaMaz-ul 8×8 ca berbece, pentru a elibera drumul de șenilata ce încă fumega. Coloana de 5 camioane se puse în mișcare, nu înainte de a fixa pe un copac o cutie vopsită în verde crud.

- Ce-i aia? întrebă Blondul.

- Un senzor anti-vehicul cu radio. L-am făcut cu o placă Arduino și o memorie în care am băgat ceva zgomote de motor de camion. În plus, l-am legat la senzorul ala seismic de la mină, că-i încă funcțional. Dacă mai apare ceva pe aici, ne dă de veste și putem să dăm coordonatele mai departe. Pozițiile de aici până la șoseaua noastră principală sunt preindexate, așa că se poate calcula cam pe unde sunt și un LAROM să niveleze zona în care zicem noi ca se află. Nici nu vor ști ce i-a pocnit, spuse Bogdan, electronistul grupului.

Blondul se uită cu alți ochi la șatra de civili. Înțelegea acum reputația Bărbosului. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ce învățase el în școala de ofițeri, dar nu însemna că e greșit. Funcționa, și chiar funcționa bine. Îl văzu pe Bărbos privindu-l.

- Unde-ai învățat astea? întrebă el.

- Prietene, răspunse Bărbosu, dacă funcționează în Afganistan, Irak, Darfur sau Siria, de ce n-ar funcționa și la noi? Vezi, de-asta nu-mi place mie ingineria, că reduce imaginația și-o limitează la formule rigide…

- Pe cai, că se filmează, zise Cosmin. În curând cred că aerul va deveni cam nepotrivit pentru noi, așa că-i cazu’ să ne cărăm.

- Ce-i în camioanele alea? întrebă Blondul.

- De toate pentru toți, răspunse cheliosul. De la plicuri de ceai negru la Igla antiaeriene. Vrei să lași doi oameni c-un burlan, să le faci pagubă de-un elicopter, dacă vine să cerceteze?

- Mh, zise afirmativ Bărbosu’. Rămân eu cu Blondu’. Lăsați-mi Toyota, să nu tropăim prea mult, că-i cale lungă de aici la bază. Hai, în camioane și valea! termină el scoțând limba.

- Deci, care-i planul? întrebă Blondul.

- Luăm două rachete Igla și un mâner de lansare și ne așezăm la pândă dincolo de TAB-ul ală care l-a pocnit Bogdan, că-i mai liber locu’. În caz că vine un elicopter în recunoaștere, îl trosnim. Dacă vin pe jos, abandonăm rachetele și ne facem nevăzuți în pădure. Ajungem la Toyotă pe ocolite și ne cărăm acasă. Simplu.

- Auzi bre, ce voiam să te întreb, cum ai învățat să folosești toate măgăriile astea?

Bărbosu’ se uită la Blond de parcă-l înjurase de mamă.

- M-am uitat pe YouTube, la canalele arabilor. Găsești acolo arătat ca la proști, nici nu trebuie să cunoști limba. Nu știai?

- De obicei, pe YouTube mă uit la muzică, zise Blondul umilit…

Trackers

Citirea urmelor

Citirea urmelor

Dragii moșului, astăzi vom vorbi despre una dintre cele mai vechi specialități militare, anume despre citirea de urme. Considerată prima aplicație a științei în istorie, citirea urmelor a permis primilor vânători-culegători mărirea șanselor de supraviețuire, pe lângă observarea directă a comportamentului animal, aceasta asigurând interpretarea comportamentului animalelor nocturnale sau greu de observat.

Citirea urmelor a fost folosită în multe conflicte de slabă intensitate, cum ar fi cele din Borneo, Kenya, Malaya, Vietnam, Rhodesia, Africa de SV/Namibia și este folosită în actualele operațiuni din Afganistan și Irak. Este o specialitate utilizabilă în orice model operațional, dar se potrivește perfect contra-insurgenței. Orice mișcare umană va lăsa invariabil urme, iar un om antrenat în citirea lor va reduce capacitatea de ascundere a adversarului. Prin urmărirea insurgenților, indiferent de localizarea acestora, forțele militare vor domina zona și vor reduce activitatea insurgentă. În urmele lăsate se pot citi numărul persoanelor din grupul urmărit, direcția de deplasare, timpul și distanța dintre cei urmăriți si tracker, vechimea urmelor și încărcătura purtată, prin acestea confirmându-se sau dezvoltându-se informații tactice.

Urmă

Urmă

În 2007, ca răspuns la precizia crescută a atacurilor insurgente din Bagdad, USMC-ul a inițiat programul Combat Hunter, destinat îmbunătățirii capacităților cognitive, demonstrând soldaților cum să citească ”terenul uman”, să stabilească o linie de bază a siguranței, să detecteze o anomalie și să hotărască când să utilizeze forța letală și când nu. Într-un cuvânt, să anticipeze pericolul și să aibe un răspuns proactiv. Pe baza acestui program, Departamentul Apărării al SUA a dezvoltat manualul și programul de antrenament CODIAC (Combat Observation and Decision Making in Irregular and Ambigous Conflict), adresat soldaților și unităților mici, cu scopul de a îmbunătăți capacitatea de observare, a recunoașterii șabloanelor în ”teren uman” și a analizei mediului (în care citirea urmelor este parte integrantă). Autorii manualului, două autorități în domeniu, David Scott-Donnelan și Greg Williams, au utilizat ca una din tehnicile primare, așa-numita ”buclă OODA” (observe, orient, decide and act) folosită în principal ca tehnică de antrenament a piloților de vânătoare ai USAF.

CODIAC

CODIAC

Antrenamentul de citire a urmelor va dezvolta capacitatea de supraviețuire a combatanților prin dezvoltarea spiritului de observație și o atenție mărită la situația tactică. Fiind atent în mod constant la situația de bază în câmpul tactic, combatantul va putea observa din timp semnele și indiciile neasociate cu împrejurimile, astfel putându-se recunoaște din timp un atac cu bombă/IED sau ambuscadele. Va păstra astfel nivelul de alertă situațională la un nivel mărit, ceea ce va duce la reducerea pierderilor și maximizarea rezultatelor proprii.

Citirea urmelor, având competențe inerente de observație și atenție situațională, transformă toți combatanții antrenați în ”culegători de informație” la nivel tactic, lucru extrem de important în operațiuni de contra-insurgență pentru suprimarea activităților insurgente. În timpul operațiunilor, toate semnele lăsate de adversari devin o sursă primară de informații ce poate duce la capturarea și anihilarea lor, în cazul unei interpretări și exploatări corecte. Aceste interpretări vor da unui comandant al unei unități mici sau al unei patrule informațiile necesare luării unor decizii tactice corecte.

Concluzia finală îi aparține unui instructor norvegian al ONU, specializat în operațiuni anti-braconaj, ”There are only three things that insurgents or guerillas fear in the bush: Snipers, attack helicopters and trackers.

 

Arming the Syrian Rebels

Dragii moșului, astăzi avem dezbatere. Priviți cu atenție clipul ăsta:

Concluziile pe care le trag eu sunt:

– ăia au camuflaj digital iordanian pe ei;

– armele și muniția pot fi folosite de orice pluton de peace-keeperi români fără nici o problemă, în caz că sunt capturate;

– cele trei săptămâni de instrucție care li se fac sunt de ochii lumii, pentru că, luând la rost TC 18-01, Special Forces Unconventional Warfare, ediția din 2010, găsim în Appendix-ul C două bucăți de programe de antrenament pentru liderii grupărilor de rezistență, un fel de ”train the trainer”, pentru ca aceștia să-și poată antrena oamenii mai departe, extrem de bine structurate. În cazu’ ăsta, orice gașcă de băieți veseli de-ai noștri îi bat la posterior cu basca udă;

– concluzia care se trage o spune bărbosu’ care-i bulibașă clar: ”they don’t actually us to defeat the regime, but they don’t want the regime to defeat us either”.

Vă rog să vă spuneți părerile, că de-aia sunt permise comentariile.

 

Burlane

 

Sistem de lansare 9P135 cu rachete Fagot și Konkurs

Sistem de lansare 9P135 cu rachete Fagot și Konkurs

Dragii moșului, continuând ocupația mea preferată de student în vancanță, puricatu’ Iutubului, am găsit multe clipuri ale glorioasei Armate Siriene Libere (FSA), consumând diverse chestii prin tot felu’ de grămezi de moloz pe la ei prin bazare. Printre multe altele, niște jucărele pe care știam eu în dotarea Armatei Române și nu numai, adică rachetele antitanc dirijate de tip Fagot și Konkurs.

Caracteristicile tehnice sunt în mare măsură asemănatoare, rachetele fiind dezvoltate în paralel, modelul Fagot fiind gândit a fi lansat de pe un lansator portabil iar Konkurs de pe vehicule. Dar prin modificarea sistemului de lansare 9P135 s-a reușit integrarea ambelor rachete ca sistem portabil pentru infanterie. Rachetele sunt păstrate și trase din containerul/tubul de lansare etanș. Sistemul de lansare cântărește 22,5 kg și constă dintr-un tripod, o cutie de ghidaj și un vizor cu factor de mărire de 10x și unghi de vizare de 5 grade. Sistemul poate lovi ținte în mișcare, cu condiția de a nu avea o viteza mai mare de 60 km/h, are posibilitatea de ajustare 360 de grade în travers și de +/- 20 grade pe verticală, putând fi folosit, cel puțin teoretic, împotriva elicopterelor la joasă înălțime. Rachetele folosesc un sistem de generare a gazului pentru a fi lansate din tub, pornind motorul cu combustibil solid la o distanță sigură pentru operatorul sistemului de lansare. Sistemul de ghidare este de tip SACLOS (Semi-Automatic Command – Line Of Sight), ce permite o utilizare facilă de către operatori fără mult antrenament.

Analizând informațiile provenite din Siria via YouTube (și nu numai) se observă folosirea de către forțele insurgente în special în teren urban / construit, în ambuscade la punctele obligatorii de trecere, portabilitatea sistemului făcându-l ideal pentru lovituri asupra mijloacelor blindate, a punctelor fortificate și nu numai. Fiind un sistem special gândit pentru a fi folosit de infanterie, raza mare de acțiune a rachetelor Fagot/Konkurs permite ducerea unui stil de luptă asimetric împotriva forțelor blindate, caracterizat prin folosirea judicioasă a terenului pentru ambuscade, atacuri de tip ”hit and run”, precum și lovituri asupra bazelor / aerodromurilor forțelor regulate. Capacitatea de penetrare de 600 mm oțel omogen asigură o putere de distrugere imensă, mai ales împotriva avioanelor parcate sau a mijloacelor ușor blindate.

În concluzie, un sistem portabil, ușor de folosit, ce permite unei forțe mici să lovească puternic un adversar ancorat în metodele ”tradiționale” de ducere a războiului.